DECIZIE nr. 44 din 4 februarie 2003
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 63 lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 161 din 13 martie 2003



    Nicolae Popa - preşedinte
    Costica Bulai - judecător
    Nicolae Cochinescu - judecător
    Constantin Doldur - judecător
    Kozsokar Gabor - judecător
    Petre Ninosu - judecător
    Şerban Viorel Stanoiu - judecător
    Lucian Stangu - judecător
    Ioan Vida - judecător
    Paula C. Pantea - procuror
    Doina Suliman - magistrat-asistent
    Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 63 lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Maria Morariu în Dosarul nr. 260/2002 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ.
    La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale, solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:
    Prin Încheierea din 16 aprilie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 260/2002, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 63 lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Excepţia a fost ridicată de Maria Morariu cu ocazia soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ formulate în contradictoriu cu Uniunea Avocaţilor din România.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi ale art. 63 lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, contravin prevederilor constituţionale ale art. 16, 20, 22, 38 şi 51. În esenta, autorul excepţiei arata ca textele de lege criticate "acorda competenţa unei autorităţi publice ca, printr-o structura a sa, Consiliul Uniunii Avocaţilor din România, sa adopte norme cu putere de lege", precum Statutul profesiei de avocat. În acest sens, se invoca art. 28 alin. (9) din statut care, dând "posibilitatea Uniunii Avocaţilor din România sa aprecieze cine poate fi primit în avocatura fără examen [...]", ingradeste dreptul la munca şi la alegerea locului de muncă, consfintit de art. 38 din Constituţie.
    Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ apreciază ca textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate. Astfel, se arata ca "statutul se dezbate, adopta şi modifica de către Consiliul Uniunii Avocaţilor din România, conform atribuţiilor pe care acest organ le are în baza legii", şi, în consecinţa, prevederile legale atacate nu încalcă dreptul la munca, drept garantat prin Constituţie.
    Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, Curtea a solicitat şi punctul de vedere al Avocatului Poporului.
    Guvernul, apreciind ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, arata ca "posibilitatea reglementării prin statut a unor aspecte care ţin de organizarea profesiei nu este de natura a atrage neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale", ci, din contra, apare ca "o modalitate de valorificare a autonomiei organizării şi funcţionarii profesiei de avocat". Se considera, de asemenea, ca aspectele ce privesc "concordanta dintre lege şi un act normativ cu forta juridică inferioară adoptat în temeiul acesteia reprezintă o problemă de aplicare a legii şi nu de constituţionalitate, astfel încât în ceea ce priveşte aceste aspecte trebuie să se pronunţe instanţa de drept comun competenţa în materie". În acest sens se invoca jurisprudenta Curţii Constituţionale, concretizata în Decizia nr. 146/1999 şi Decizia nr. 391/1997.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    Avocatul Poporului considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se apreciază ca prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 "nu fac decât sa dispună ca organizarea şi funcţionarea autonome ale profesiei de avocat nu se pot valorifica decât în condiţiile unui statut al profesiei". Conform normelor de tehnica legislativă, acest statut nu trebuie însă sa exceada legii, ci, în acord cu aceasta, trebuie să reglementeze toate acele probleme referitoare la profesia de avocat care nu puteau fi cuprinse în legea de organizare şi exercitare a profesiei. De asemenea, se arata ca "acest statut se dezbate, adopta şi modifica de către Consiliul Uniunii Avocaţilor din România, conform atribuţiilor pe care acest organ le are de la lege", şi ca, deşi "statutul reglementează în amănunt condiţiile prevăzute de lege pentru a solicita primirea în profesia de avocat, aceasta nu presupune şi primirea tuturor celor care îndeplinesc aceste condiţii, deoarece legea nu prevede obligaţia, ci facultatea de a primi".
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi ale art. 63 lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 6 martie 2001, modificată şi completată ulterior prin Legea nr. 489/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 5 august 2002.
    Aceste texte de lege au următoarea redactare:
    - Art. 1 alin. (1): "Profesia de avocat este libera şi independenta, cu organizare şi funcţionare autonome, în condiţiile prezentei legi şi ale statutului profesiei.";
    - Art. 63 lit. b): "Consiliul uniunii se întruneşte trimestrial şi ori de câte ori este nevoie. El are următoarele atribuţii: [...]
    b) dezbate, adopta şi modifica statutul profesiei;".
    În susţinerea neconstitutionalitatii acestor texte de lege, autorul excepţiei invoca încălcarea următoarelor prevederi constituţionale:
    - Art. 16: "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
    (2) Nimeni nu este mai presus de lege.
    (3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţara.";
    - Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
    (2) Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.";
    - Art. 22: "(1) Dreptul la viaţa, precum şi dreptul la integritate fizica şi psihică ale persoanei sunt garantate.
    (2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman sau degradant.
    (3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.";
    - Art. 38: "(1) Dreptul la munca nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei şi alegerea locului de muncă sunt libere.
    (2) Salariaţii au dreptul la protecţia socială a muncii. Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice.
    (3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore. [...]";
    - Art. 51: "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."
    Dispoziţiile art. 1 şi ale art. 58, devenit art. 63 ca urmare a republicarii Legii nr. 51/1995, au mai fost supuse controlului Curţii Constituţionale, care, prin Decizia nr. 146 din 7 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 23 decembrie 1999, a reţinut, în esenta, ca prevederile constituţionale ale art. 38 şi 51 nu au "nici o concludenta în demonstrarea neconstitutionalitatii legii".
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate ce formează obiectul prezentului dosar, Curtea constata ca, în conceptia legiuitorului, avocatura este un serviciu public, care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat şi funcţionând după reguli stabilite de lege. Statutul profesiei de avocat a fost adoptat, în baza art. 63 din Legea nr. 51/1995, de Consiliul Uniunii Avocaţilor, fără ca aceasta să contravină prevederilor constituţionale invocate. Aceasta opţiune a legiuitorului nu poate fi considerată ca neconstitutionala, având în vedere ca scopul ei este asigurarea unei asistente juridice calificate, iar normele în baza cărora funcţionează nu contravin principiilor constituţionale. Faptul ca accesul la profesia de avocat este condiţionat de satisfacerea anumitor cerinţe nu poate fi privit ca o ingradire a dreptului la munca sau a alegerii libere a profesiei.
    Cat priveşte raportarea dispoziţiilor legale criticate la celelalte prevederi constituţionale menţionate, Curtea observa ca este lipsită de relevanta pentru susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate.
    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6), precum şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,
    CURTEA
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 63 lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Maria Morariu în Dosarul nr. 260/2002 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ.
    Definitivă şi obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 februarie 2003.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    prof. univ. dr. NICOLAE POPA
    Magistrat-asistent,
    Doina Suliman
    -------