ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 82 din 14 octombrie 2004
privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 975 din 22 octombrie 2004



    Măsurile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă vizează interesul social, buna desfăşurare a activităţii în administraţia publică, creşterea calităţii serviciului public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare.
    În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul 1

    (1) Începând cu data de 1 noiembrie 2004, anexele nr. I-IV la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcţionarilor publici, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 228/2003, cu modificările ulterioare, se înlocuiesc cu anexele nr. I-IV la prezenta ordonanţă de urgenţă.
    (2) Salariile de bază menţionate în anexele nr. I-IV cuprind şi majorările prevăzute la art. 21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2003 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 164/2004, cu completările ulterioare.


    Articolul 2

    Aplicarea prevederilor art. 34 şi ale alin. (2) al art. 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 164/2004, cu completările ulterioare, se suspendă pentru lunile noiembrie şi decembrie 2004.


    Articolul 3

    (1) În perioada octombrie-decembrie 2004 se suspendă ocuparea prin concurs şi prin redistribuire din corpul de rezervă al funcţionarilor publici a posturilor corespunzătoare funcţiilor publice vacante din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice.
    (2) Procedura de organizare şi desfăşurare a concursurilor pentru ocuparea funcţiilor publice vacante, aflată în derulare, se suspendă pentru perioada prevăzută la alin. (1).
    (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate aproba organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor corespunzătoare funcţiilor publice vacante din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice nou-înfiinţate, din cadrul celor finanţate integral din venituri proprii, precum şi din cadrul celor implicate în finalizarea capitolelor supuse procesului de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană.
    (4) Concursurile pot fi organizate în condiţiile prevăzute la alin. (3), cu avizul Ministerului Finanţelor Publice cu privire la asigurarea fondurilor necesare finanţării posturilor corespunzătoare funcţiilor publice vacante din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate integral din bugetul de stat şi din bugetul asigurărilor sociale de stat.


    Articolul 4

    (1) În vederea asigurării necesarului de fonduri la titlul "Cheltuieli de personal", pentru aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă în anul 2004, ordonatorii principali de credite pot efectua virări de credite bugetare de la alte titluri de cheltuieli, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice.
    (2) Operaţiunile prevăzute la alin. (1) pot fi efectuate până la data de 1 decembrie 2004.


    Articolul 5

    Anexele nr. I-IV fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NĂSTASE
    Contrasemnează:
    ---------------
    p. Ministrul de stat,
    ministrul administraţiei şi internelor,
    Toma Zaharia,
    secretar de stat
    Ministrul delegat
    pentru administraţia publică,
    Gheorghe Emacu
    p. Ministrul finanţelor publice,
    Gheorghe Gherghina,
    secretar de stat
    Bucureşti, 14 octombrie 2004.
    Nr. 82.


    Anexa I

    Aparatul Administraţiei Prezidenţiale, Parlamentului, Guvernului,
    Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
    Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
    Curţii Constituţionale, Consiliului Legislativ, Consiliului Concurenţei,
    Avocatului Poporului, Curţii de Conturi, Consiliului Naţional pentru Studierea
    Arhivelor Securităţii şi Consiliului Naţional al Audiovizualului
        A. Salarii de bază pentru funcţii publice de conducere
           
      Nr. crt.Funcţia publică de conducereSalariul de bază*) - lei -
      1.Şef departament32.148.000

    ---------
        *) Cuprinde şi indemnizaţia de conducere.

        B. Salarii de bază pentru funcţii publice de execuţie
                 
      Nr. crt.Funcţia publică de execuţieCategoriaClasaGradulSalariul de bază - lei -
      1.ConsilierAI116.065.000
          AI214.624.000
          AI314.441.000
      2.ExpertAa II-a114.345.000
          Aa II-a212.014.000
          Aa II-a311.043.000
          Aa III-a19.394.000
          Aa III-a27.464.000
          Aa III-a36.675.000
          A-debutant4.046.000
      3.Consilier juridicAI116.065.000
          AI214.624.000
          AI314.441.000
          Aa II-a114.345.000
          Aa II-a212.014.000
          Aa II-a311.043.000
          Aa III-a19.394.000
          Aa III-a27.464.000
          Aa III-a36.675.000
          A-debutant4.046.000
      4.AuditorAI116.065.000
          AI214.624.000
          AI314.441.000
          Aa II-a114.345.000
          Aa II-a212.014.000
          Aa II-a311.043.000
          Aa III-a19.394.000
          Aa III-a27.464.000
          Aa III-a36.675.000
      5.Referent de specialitateBI19.986.000
          BI28.109.000
          BI37.287.000
          Ba II-a16.742.000
          Ba II-a26.581.000
          Ba II-a35.003.000
          Ba III-a14.181.000
          Ba III-a23.993.000
          Ba III-a33.777.000
          B-debutant3.641.000
      6.ReferentCI16.680.000
          CI25.686.000
          CI34.781.000
          Ca II-a14.478.000
          Ca II-a24.319.000
          Ca II-a34.113.000
          Ca III-a13.976.000
          Ca III-a23.840.000
          Ca III-a33.702.000
          C-debutant3.565.000

        C. Indemnizaţii de conducere
           
      Nr. crt.Funcţia publică de conducereIndemnizaţia de conducere în procente din salariul de bază (limita maximă)
      1.Director general55%
      2.Director*)50%
      3.Director adjunct40%
      4.Contabil-şef40%
      5.Şef sector40%
      6.Şef serviciu30%
      7.Şef birou25%

    Notă *) Indemnizaţia de conducere pentru funcţia de director se aplică şi şefului de sector de la Consiliul Legislativ.
    D. Sporuri specifice
    Personalul prevăzut în prezenta anexă beneficiază şi de sporurile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare.


    Anexa II

                           Aparatul propriu al ministerelor,
                  celorlalte organe de specialitate ale administraţiei
                        publice centrale, al Casei Naţionale de
                     Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale,
        al Inspecţiei Muncii, al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al
                   Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă

        A. Salarii de bază pentru funcţii publice de conducere
           
      Nr. crt.Funcţia publică de conducereSalariul de bază*) - lei -
      1.Secretar general28.316.000
      2.Secretar general adjunct24.918.000
      3.Comisar general22.248.000

    ---------
        *) Cuprinde şi indemnizaţia de conducere.

        B. Salarii de bază pentru funcţii publice de execuţie
                 
      Nr. crt.Funcţia publică de execuţieCategoriaClasaGradulSalariul de bază - lei -
      1.ConsilierAI111.422.000
          AI29.986.000
          AI39.045.000
      2.ExpertAa II-a18.109.000
          Aa II-a27.287.000
          Aa II-a36.742.000
          Aa III-a16.069.000
          Aa III-a25.664.000
          Aa III-a35.260.000
          A-debutant4.046.000
      3.Inspector de specialitateAa II-a18.109.000
          Aa II-a27.287.000
          Aa II-a36.742.000
          Aa III-a16.069.000
          Aa III-a25.664.000
          Aa III-a35.260.000
          A-debutant4.046.000
      4.Consilier juridicAI111.422.000
          AI29.986.000
          AI39.045.000
          Aa II-a18.109.000
          Aa II-a27.287.000
          Aa II-a36.742.000
          Aa III-a16.069.000
          Aa III-a25.664.000
          Aa III-a35.260.000
          A-debutant4.046.000
      5.AuditorA*)I115.972.000
          A*)I212.648.000
          A*)I310.337.000
          Aa II-a19.186.000
          Aa II-a27.293.000
          Aa II-a36.686.000
          Aa III-a16.069.000
          Aa III-a25.575.000
          Aa III-a35.260.000
      6.Referent de specialitateBI19.986.000
          BI28.109.000
          BI37.287.000
          Ba II-a16.742.000
          Ba II-a26.581.000
          Ba II-a35.003.000
          Ba III-a14.181.000
          Ba III-a23.993.000
          Ba III-a33.777.000
          B-debutant3.641.000
      7.ReferentCI16.520.000
          CI25.634.000
          CI34.781.000
          Ca II-a14.478.000
          Ca II-a24.214.000
          Ca II-a34.074.000
          Ca III-a13.934.000
          Ca III-a23.840.000
          Ca III-a33.702.000
          C-debutant3.565.000
      8.ComisarAI111.422.000
          AI29.986.000
          AI39.045.000
          Aa II-a18.109.000
          A-debutant4.046.000
          BI19.045.000
          BI28.109.000
          BI37.287.000
          Ba II-a16.742.000
          B-debutant3.641.000
          CI16.367.000
          CI25.634.000
          CI34.781.000
          Ca II-a14.478.000
          C-debutant3.565.000

        *) Se utilizează şi pentru salarizarea controlorilor delegaţi ai
       Ministerului Finanţelor Publice la care salariile de bază sunt mai
       mari cu 20%.

        C. Indemnizaţii de conducere
           
      Nr. crt.Funcţia publică de conducereIndemnizaţia de conducere în procente din salariul de bază (limita maximă)
      1Director general55%
      2Inspector de stat şef55%
      3Inspector general de stat55%
      4Director general adjunct50%
      5Inspector de stat şef adjunct50%
      6Inspector general de stat adjunct50%
      7Comisar general adjunct50%
      8Director50%
      9Inspector-şef50%
      10Director adjunct40%
      11Inspector-şef adjunct40%
      12Contabil şef40%
      13Şef sector40%
      14Comisar şef divizie30%
      15Şef serviciu30%
      16Şef birou25%


    D. Sporuri specifice
    Personalul prevăzut în prezenta anexă beneficiază şi de sporurile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare.
    NOTĂ:
    1. Salariile de bază ale personalului vamal sunt mai mari cu 20% faţă de salariile prevăzute la punctele 1,3,6 şi 7 ale lit. B din prezenta anexă.
    2. Personalul vamal, echivalat potrivit Legii nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază şi de sporurile şi alte drepturi specifice reglementate prin Statutul personalului vamal şi alte dispoziţii legale în vigoare.


    Anexa III

             Aparatul propriu al prefecturilor, al instituţiilor subordonate
             autorităţilor sau instituţiilor publice centrale, al serviciilor
            publice descentralizate ale ministerelor şi ale altor organe ale
              administraţiei publice centrale de specialitate din unităţile
           administrativ-teritoriale, al inspectoratelor teritoriale de muncă,
             al caselor de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului
              Bucureşti, al Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării,
           Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti,
            al Casei de Asigurări de Sănătate a Ministerului Transporturilor,
           Construcţiilor şi Turismului, al caselor judeţene de pensii şi a
          municipiului Bucureşti, al agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei
           de muncă şi a municipiului Bucureşti, precum şi aparatul propriu al
        consiliilor judeţene şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti

        A. Salarii de bază pentru funcţii publice de conducere
           
      Nr. crt.Funcţia publică de conducereSalariul de bază*) - lei -
      1Secretar general al Prefecturii Municipiului Bucureşti27.411.000
      2Secretar general al prefecturii:  
      - categoria I26.102.000
      - categoria II24.123.000
      3Secretar general al municipiului Bucureşti27.411.000
      4Şef departament în aparatul propriu al Consiliului General al Municipiului Bucureşti13.333.000
      5Secretar general al judeţului:  
      - categoria I26.102.000
      - categoria II24.123.000

        *) Cuprinde şi indemnizaţia de conducere.

        B. Salarii de bază pentru funcţii publice de execuţie
                 
      Nr. crt.Funcţia publică de execuţieCategoriaClasaGradulSalariul de bază - lei -
      1ConsilierAI111.057.000
          AI29.902.000
          AI38.970.000
      2ExpertAa II-a18.041.000
          Aa II-a27.226.000
          Aa II-a36.686.000
          Aa III-a16.018.000
          Aa III-a25.617.000
          Aa III-a35.216.000
          A-debutant4.046.000
      3Inspector de specialitateAa II-a18.041.000
          Aa II-a27.226.000
          Aa II-a36.686.000
          Aa III-a16.018.000
          Aa III-a25.617.000
          Aa III-a35.216.000
          A-debutant4.046.000
      4Consilier juridicAI111.057.000
          AI29.902.000
          AI38.970.000
          Aa II-a18.041.000
          Aa II-a27.226.000
          Aa II-a36.686.000
          Aa III-a16.018.000
          Aa III-a25.617.000
          Aa III-a35.216.000
          A-debutant4.046.000
      5AuditorAI111.057.000
          AI29.902.000
          AI38.970.000
          Aa II-a18.041.000
          Aa II-a27.226.000
          Aa II-a36.686.000
          Aa III-a16.018.000
          Aa III-a25.617.000
          Aa III-a35.216.000
      6Inspector de muncăAI111.057.000
          AI29.902.000
          AI38.970.000
          Aa II-a18.041.000
          Aa II-a27.226.000
          Aa II-a36.686.000
          Aa III-a16.018.000
          Aa III-a25.617.000
          Aa III-a35.216.000
          A-debutant4.046.000
      7Referent de specialitateBI19.902.000
          BI28.043.000
          BI37.226.000
          Ba II-a16.686.000
          Ba II-a26.526.000
          Ba II-a34.962.000
          Ba III-a14.146.000
          Ba III-a23.960.000
          Ba III-a33.745.000
          B-debutant3.641.000
      8ReferentCI16.316.000
          CI25.458.000
          CI34.781.000
          Ca II-a14.478.000
          Ca II-a24.181.000
          Ca II-a34.042.000
          Ca III-a13.903.000
          Ca III-a23.832.000
          Ca III-a33.693.000
          C-debutant3.565.000
      9ComisarAI111.057.000
          AI29.902.000
          AI38.970.000
          Aa II-a18.041.000
          A-debutant4.046.000
          BI19.045.000
          BI28.041.000
          BI37.226.000
          Ba II-a16.686.000
          B-debutant3.641.000
          CI16.316.000
          CI25.589.000
          CI34.781.000
          Ca II-a14.478.000
          C-debutant3.565.000

        C. Indemnizaţii de conducere
           
      Nr. Crt.Funcţia publică de conducereIndemnizaţia de conducere în procente din salariul de bază (limita maximă)
      1Arhitect şef*)55%
      2Inspector-şef, arhitect şef - primăria municipiului Bucureşti55%
      3Arhitect şef adjunct**)50%
      4Inspector-şef adjunct50%
      5Director executiv50%
      6Director executiv adjunct40%
      7Contabil şef40%
      8Comisar şef secţie40%
      9Comisar şef secţie adjunct30%
      10Comisar şef secţie divizie25%
      11Şef serviciu, şef administraţie financiară - nivel oraş30%
      12Şef birou, şef administraţie financiară - nivel comună25%

    Notă *) Se utilizează la nivel de judeţ, la Primăria Municipiului Bucureşti Notă **) Se utilizează numai la Primăria Municipiului Bucureşti.
    D. Sporuri specifice
    Personalul prevăzut în prezenta anexă beneficiază şi de sporurile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare.
    NOTA
    1. Salariile de bază ale personalului vamal sunt mai mari cu 20% faţă de salariile prevăzute la punctele 1, 3, 4, 7 şi 8 ale lit. B din prezenta anexă.
    2. Personalul vamal, echivalat potrivit Legii nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază şi de sporurile şi alte drepturi specifice reglementate prin Statutul personalului vamal şi alte dispoziţii legale în vigoare.
    3. Personalul de execuţie din trezorerii beneficiază de un spor pentru condiţii deosebite de muncă de 10% din salariul de bază.


    Anexa IV

               Aparatul propriu al consiliilor locale şi al instituţiilor
               din subordinea consiliilor judeţene sau consiliilor locale

        A. Salarii de bază pentru funcţii publice de conducere
           
      Nr. crt.Funcţia publică de conducereSalariul de bază*) - lei -
      1.Secretar al unităţilor administrativ teritoriale:  
      - municipii:  
      ▪ cu peste 320.000 locuitori**)23.793.000
      ▪ categoria I21.482.000
      ▪ categoria II19.511.000
      ▪ categoria III17.675.000
      oraşe:  
      ▪ categoria I15.813.000
      ▪ categoria II15.127.000
      ▪ categoria III14.773.000
      comune:  
      ▪ cu peste 15.000 locuitori11.557.000
      ▪ categoria I (între 7.001-15.000 locuitori)10.197.000
      ▪ categoria II (între 3.001-7.000 locuitori)9.926.000
      ▪ categoria III (până la 3.000 locuitori)9.654.000

    Notă *) Cuprinde şi indemnizaţia de conducere Notă **) Se aplică şi la sectoarele municipiului Bucureşti.
    NOTĂ:
    1. Stabilirea categoriilor judeţelor, municipiilor şi oraşelor, se face prin hotărâre a Guvernului.
    2. În cazul secretarului unităţii administrativ-teritoriale, care în mod excepţional, potrivit legii, are studii medii salariul de bază prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă se diminuează cu 10%.
        B. Salarii de bază pentru funcţii publice de execuţie
                 
      Nr. crt.Funcţia publică de execuţieCategoriaClasaGradulSalariul de bază - lei -
      1.ConsilierAI19.108.000
          AI28.051.000
          AI36.996.000
      2.ExpertAa II-a16.236.000
          Aa II-a25.529.000
          Aa II-a35.124.000
          Aa III-a14.854.000
          Aa III-a24.586.000
          Aa III-a34.181.000
          A-debutant4.046.000
      3.Inspector de specialitateAa II-a16.236.000
          Aa II-a25.529.000
          Aa II-a35.124.000
          Aa III-a14.854.000
          Aa III-a24.586.000
          Aa III-a34.181.000
          A-debutant4.046.000
      4.Consilier juridicAI19.108.000
          AI28.051.000
          AI36.996.000
          Aa II-a16.236.000
          Aa II-a25.529.000
          Aa II-a35.124.000
          Aa III-a14.854.000
          Aa III-a24.586.000
          Aa III-a34.181.000
          A-debutant4.046.000
      5.AuditorAI19.108.000
          AI28.051.000
          AI36.996.000
          Aa II-a16.236.000
          Aa II-a25.529.000
          Aa II-a35.124.000
          Aa III-a14.854.000
          Aa III-a24.586.000
          Aa III-a34.181.000
      6.Referent de specialitateBI16.214.000
          BI25.368.000
          BI34.840.000
          Ba II-a14.624.000
          Ba II-a24.419.000
          Ba II-a34.284.000
          Ba III-a14.079.000
          Ba III-a23.944.000
          Ba III-a33.808.000
          B-debutant3.641.000
      7.ReferentCI15.754.000
          CI25.326.000
          CI34.781.000
          Ca II-a14.441.000
          Ca II-a24.181.000
          Ca II-a34.042.000
          Ca III-a13.903.000
          Ca III-a23.808.000
          Ca III-a33.672.000
          C-debutant3.565.000

        C. Indemnizaţii de conducere
           
      Nr. crt.Funcţia publică de conducereIndemnizaţia de conducere în procente din salariul de bază (limita maximă)
      1.Arhitect şef*)55%
      2.Director executiv50%
      3.Director executiv adjunct40%
      4.Contabil-şef40%
      5.Şef serviciu, arhitect şef**)30%
      6.Şef birou25%
      7.Persoana cu responsabilitate în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului şi al autorizării executării lucrărilor de construcţii***)15%

    Notă *) Se utilizează la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti, al judeţelor şi al municipiilor. Notă **) Se utilizează la oraşe. Notă ***) Se utilizează la comune.
    D. Sporuri specifice
    Personalul prevăzut în prezenta anexă beneficiază şi de sporurile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare, stabilite până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă
    -------------