DECIZIE nr. 89 din 27 februarie 2003
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 200 din 27 martie 2003



    Nicolae Popa - preşedinte
    Costica Bulai - judecător
    Nicolae Cochinescu - judecător
    Constantin Doldur - judecător
    Kozsokar Gabor - judecător
    Petre Ninosu - judecător
    Şerban Viorel Stanoiu - judecător
    Lucian Stangu - judecător
    Ioan Vida - judecător
    Iuliana Nedelcu - procuror
    Madalina Stefania Diaconu - magistrat-asistent
    Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, excepţie ridicată de avocatul inculpatei Magdalena Hasna în Dosarul nr. 7.505/2002 al Judecătoriei Oradea şi de Gheorghe Ilie Moisi în Dosarul nr. 2.542 al Judecătoriei Miercurea-Ciuc.
    Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 25 februarie 2003 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la 27 februarie 2003.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constata următoarele:
    Prin încheierile din 30 octombrie 2002 şi din 27 noiembrie 2002, Judecătoria Oradea şi, respectiv, Judecătoria Miercurea-Ciuc au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, excepţie ridicată de avocatul inculpatei Magdalena Hasna în Dosarul nr. 7.505/2002 al Judecătoriei Oradea şi de Gheorghe Ilie Moisi în Dosarul nr. 2.542/2002 al Judecătoriei Miercurea-Ciuc.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin ca dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 543/2002 sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât aplicarea legii de graţiere numai la acele pedepse, măsuri şi sancţiuni care au fost aplicate prin hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate până la data publicării legii în Monitorul Oficial al României, creează o discriminare vădită. Astfel, în situaţia în care mai multe persoane au săvârşit în acelaşi timp infracţiuni neexceptate de la graţiere, cel care "a avut norocul" să fie judecat mai operativ va putea beneficia de prevederile legii, iar cel care, chiar şi pentru motive independente de voinţa sa, nu a fost judecat definitiv până la publicarea legii este privat de beneficiul graţierii. Situaţia este similară şi când o infracţiune a fost săvârşită în participaţie de mai mulţi autori, cei care, poate din motive obiective, au fost condamnaţi definitiv la o dată ulterioară fiind privati de drepturile de care beneficiază ceilalţi. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate sunt contrare şi prevederilor art. 15 alin. (1) din Constituţie, referitoare la universalitatea drepturilor şi a libertăţilor.
    Judecătoria Oradea apreciază ca excepţia ridicată este intemeiata, deoarece beneficiul graţierii fiind condiţionat de pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare până la data intrării în vigoare a legii "se creează o discriminare vădită între persoanele aflate în aceeaşi situaţie juridică, care vor suporta consecinţe penale diferite, unele beneficiind de prevederile legii, iar altele nu, din motive neimputabile acestora".
    Judecătoria Miercurea-Ciuc apreciază, de asemenea, ca excepţia ridicată este intemeiata, deoarece "voinţa legiuitorului, determinata de anumite considerente de politica penală, s-a rezumat la graţierea pedepselor rămase definitive până la data de 4.10.2002, care nu exclude, însă, încălcarea art. 16 din Constituţie".
    În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, a fost solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
    Guvernul considera ca excepţia ridicată nu este intemeiata. Dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea cetăţenilor, fără privilegii şi fără discriminări, trebuie interpretate în legătură cu art. 4 din Legea fundamentală, care stabileşte criteriile de egalitate. Or, dispoziţiile legale criticate nu instituie nici privilegii şi nici discriminări pe acele criterii. De altfel, conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, principiul egalităţii în drepturi nu exclude, ci, dimpotriva, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite, iar persoanele condamnate definitiv anterior publicării legii de graţiere se afla în situaţii diferite faţă de cele care urmează să fie condamnate după acea data. De asemenea, arata ca graţierea colectivă constituie un act de clementa al Parlamentului, ce poate fi acordat numai prin lege organică, "iar destinatarii unei asemenea legi au vocaţia de a beneficia de graţiere numai dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute în această lege".
    Avocatul Poporului considera ca art. 8 din Legea nr. 543/2002 este neconstitutional. Graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni reprezintă un act de voinţa politica, un act de clementa unilateral şi care aparţine Parlamentului, în cazul graţierii colective, respectiv Preşedintelui României, în cazul graţierii individuale. Criteriile în baza cărora se face iertarea anumitor infractori de executarea pedepselor aparţin, de asemenea, în exclusivitate autorităţilor competente sa emita acte de clementa. Cu toate acestea, şi legiuitorul "trebuie să aibă în vedere marile principii constituţionale, peste care nu poate trece". Când actul de clementa încalcă prevederile constituţionale, el este un act arbitrar. Apreciază ca dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 543/2002 "încalcă atât principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor - art. 16 alin. (1) - cat şi, mai ales, art. 15 alin. (2), potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile, iar legea mai favorabilă se exprima printr-un tratament mai bland, inclusiv prin acte de clementa ale statului". Beneficiul Legii nr. 543/2002, fiind condiţionat de pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive de condamnare până la data publicării legii, lipseşte de tratamentul juridic mai bland atât pe cei identificati, dar care, din varii motive, nu au fost încă definitiv condamnaţi, cat şi pe cei care vor fi identificati în viitor.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
    Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 726 din 4 octombrie 2002, dispoziţii care au următoarea redactare: "Dispoziţiile prezentei legi privesc pedepsele, măsurile şi sancţiunile aplicate prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate până la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I."
    Autorii excepţiei susţin ca dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 şi ale art. 16 alin. (1) şi (2), care au următorul conţinut:
    - Art. 15: "(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.
    (2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile".
    - Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
    (2) Nimeni nu este mai presus de lege."
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constata ca aceasta este intemeiata, pentru următoarele considerente:
    Graţierea este o măsura de clementa care consta în iertarea unui condamnat de executarea în tot sau în parte a pedepsei ori în comutarea pedepsei într-una mai uşoară. Din punct de vedere al persoanelor cărora li se aplică, graţierea este individuală, caz în care se acordă de Preşedintele României, conform art. 94 lit. d) din Constituţie, şi colectivă, caz în care se acordă prin lege organică, de către Parlament, conform prevederilor constituţionale ale art. 72 alin. (3) lit. g).
    Pe lângă deosebirea de emitent, o alta diferenţa esenţială între cele doua forme ale graţierii este ratiunea pentru care acestea sunt acordate. Dacă în cazul graţierii individuale Preşedintele României are în vedere, cel mai adesea, ratiuni umanitare, izvorâte din circumstanţe deosebite în care se găseşte condamnatul sau în care a săvârşit fapta, în cazul graţierii colective preponderente sunt ratiunile de realizare a unei politici penale şi sociale faţă de o anumită categorie de condamnaţi, pentru infracţiuni ce nu prezintă un pericol social ridicat şi care au dat dovezi temeinice de îndreptare, oferindu-li-se acestora posibilitatea de a beneficia de clementa legiuitorului. Pe lângă aceste considerente sociale, graţierea colectivă are în vedere adesea şi reducerea numărului de persoane condamnate care vor rămâne în continuare în penitenciare, precum şi diminuarea supraaglomerarii unităţilor din sistemul penitenciar.
    Asa fiind, graţierea colectivă creează, printr-un act normativ cu aplicabilitate generală, premisa îndreptării comportamentului social al unei întregi categorii de condamnaţi. Legea de graţiere este impersonala, spre deosebire de decretul Preşedintelui României, care se aplică uneia sau mai multor persoane individualizate. Sfera de aplicare a legii de graţiere se face prin stabilirea unor criterii obiective, care se pot referi la natura infracţiunilor săvârşite, durata pedepselor, existenta stării de recidiva sau la situaţia personală a condamnaţilor, spre exemplu, la conduita şi vârsta acestora sau la starea lor de sănătate. Cu toate ca stabilirea acestor criterii este atributul exclusiv al legiuitorului, actul normativ de graţiere trebuie să respecte prevederile constituţionale şi principiile de drept general valabile.
    Astfel, din textul Legii nr. 543/2002 rezultă ca beneficiul graţierii este acordat persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de până la 5 ani inclusiv, acelora sancţionate cu amendă penală, precum şi minorilor internati în centre de reeducare. Art. 4 din lege prevede infracţiunile pentru săvârşirea cărora condamnaţii nu pot beneficia de măsura graţierii, datorită pericolului ridicat pe care aceste infracţiuni îl prezintă pentru societate. De asemenea, nu vor fi iertati de pedeapsa condamnaţii pentru infracţiuni săvârşite în stare de recidiva sau cei care sunt recidivisti prin condamnări anterioare şi cei care s-au sustras de la executarea pedepsei.
    În ceea ce priveşte criteriul de acordare a graţierii colective instituit în art. 8 din Legea nr. 543/2002, şi anume, existenta unei "hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate până la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I", Curtea retine ca acesta este determinat de o serie de elemente neprevăzute şi neimputabile persoanei condamnate. Astfel, indiferent de data comiterii unei fapte prevăzute de legea penală, durata procesului penal şi finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori, cum sunt: gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare, exercitarea sau neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege şi alte împrejurări care pot sa întârzie soluţionarea cauzei.
    Curtea constata ca stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu şi exterior conduitei persoanei condamnate, de care depinde acordarea clementei, este în contradictie cu principiul egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, conform căruia, în situaţii egale tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit. Fiind o lege, actul prin care se acordă graţierea trebuie să se aplice tuturor persoanelor care, aflate în aceeaşi situaţie, pot beneficia de iertarea pedepsei.
    Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenta sa ca situaţiile în care se afla anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenta pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar aceasta deosebire trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. Aceasta soluţie este în concordanta şi cu jurisprudenta constanta a Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferenţa de tratament, facuta de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, trebuie să-şi găsească o justificare obiectivă şi rezonabila (a se vedea Cauza Marckx contra Belgiei, 1979).
    Or, sub aspectul incidentei actului de clementa colectivă, toţi infractorii care au comis infracţiuni de aceeaşi categorie, anterior datei intrării în vigoare a legii, se afla într-o situaţie identică, data condamnării lor definitive neavând nici o semnificaţie în ceea ce priveşte stabilirea unui tratament juridic diferenţiat, întrucât aceasta depinde de factori străini conduitei procesuale a infractorilor. Spre exemplu, în cazul a doi coautori este posibil ca unul să fie condamnat printr-o hotărâre judecătorească până la data publicării Legii nr. 543/2002 în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi sa beneficieze astfel de graţiere; celălalt coautor, nefiind condamnat, din varii motive, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, nu va putea beneficia de actul de clementa, ceea ce conduce la o inegalitate de tratament juridic.
    Curtea constata ca, sub aspectul examinat, criteriul obiectiv în baza căruia se acordă beneficiul graţierii colective poate fi determinat numai de săvârşirea faptei penale până la data intrării în vigoare a actului normativ de graţiere ori până la o altă dată anterioară, stabilită de lege, cum ar fi, spre exemplu, data iniţierii proiectului de lege. Aceasta concluzie se impune şi din aplicarea principiului activităţii legii penale, reglementat în art. 10 din Codul penal, atât incriminarea, cat şi aplicarea pedepsei fiind determinate de momentul comiterii infracţiunii. Or, art. 8 din Legea nr. 543/2002 nu respecta aceste principii.
    Curtea observa ca aplicarea actului de graţiere colectivă în funcţie de data săvârşirii faptei a fost consacrată de legiuitor şi în Legea nr. 137/1997 privind graţierea unor pedepse, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 25 iulie 1997, care, la art. 11, prevede că "Dispoziţiile prezentei legi se aplică numai faptelor comise până la data de 26 mai 1997". Această lege, ca şi celelalte acte normative de graţiere anterioare, reflecta voinţa constant exprimată de legiuitor de-a lungul timpului, în sensul că de graţiere trebuie să beneficieze cei care au comis fapte penale anterior publicării legii, indiferent de momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
    De asemenea, în Proiectul de lege privind graţierea unor pedepse, înaintat de Guvern, care a fost adoptat de Parlament sub forma Legii nr. 543/2002, se prevedea ca măsura graţierii se va aplica pedepselor stabilite pentru infracţiuni săvârşite până la o anumită data, nefacandu-se menţiune despre data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
    De principiu, dacă o lege de graţiere intră în vigoare anterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, graţierea îşi produce efectele de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. Aceasta este, de altfel, şi soluţia consacrată de legiuitorul român în legea-cadru privind graţierea şi procedura graţierii [a se vedea art. 13 alin. (2) din Legea nr. 546/2002 privind graţierea şi procedura acordării graţierii publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 16 octombrie 2002].
    Având în vedere toate considerentele expuse, Curtea constata ca referirea la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare, prevăzută în textul criticat, creează premisele unei discriminări între persoane care, deşi se găsesc în situaţii obiectiv identice, beneficiază de un tratament juridic diferit, ceea ce contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală.
    Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,
    CURTEA
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 543/2002, ridicată de Magdalena Hasna în Dosarul nr. 7.505/2002 al Judecătoriei Oradea şi de Gheorghe Ilie Moisi în Dosarul nr. 2.542/2002 al Judecătoriei Miercurea-Ciuc, şi constata ca dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, întrucât limitează aplicarea legii la pedepse, măsuri şi sancţiuni aplicate prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive până la data intrării în vigoare a legii, excluzând pedepsele, măsurile şi sancţiunile aplicate ulterior pentru fapte săvârşite până la această dată.
    Definitivă şi obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 februarie 2003.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    prof. univ. dr. NICOLAE POPA
    Magistrat-asistent,
    Madalina Stefania Diaconu
    ---------