ORDIN nr. 2.465 din 8 august 2013
pentru aprobarea reglementării tehnice "Cod de proiectare seismică - Partea I - Prevederi de proiectare pentru clădiri", indicativ P 100-1/2013
EMITENT
  • MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 3 septembrie 2013



    În conformitate cu prevederile art. 10 şi art. 38 alin. 2 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare, ale art. 2 alin. (3) şi (4) din Regulamentul privind tipurile de reglementări tehnice şi de cheltuieli aferente activităţii de reglementare în construcţii, urbanism, amenajarea teritoriului şi habitat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 203/2003, cu modificările şi completările ulterioare,
    având în vedere Procesul-verbal de avizare nr. 6/2013 al Comitetului tehnic de specialitate nr. 4 "Acţiuni asupra construcţiilor", Procesul-verbal de avizare nr. 7/2013 al Comitetului tehnic de specialitate nr. 5 "Structuri pentru construcţii" şi Procesul-verbal de avizare nr. 1/2013 al Comitetului tehnic de coordonare generală,
    în temeiul art. 4 pct. II lit. e) şi al art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu modificările ulterioare,
    viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emite prezentul ordin.

    Articolul 1

    Se aprobă reglementarea tehnică "Cod de proiectare seismică - Partea I - Prevederi de proiectare pentru clădiri", indicativ P 100-1/2013, denumită în continuare Cod P 100-1/2013, elaborată de Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
    ---------- Notă *) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.


    Articolul 2

    Codul P 100-1/2013 se aplică la proiectarea seismică a clădirilor noi şi a construcţiilor cu structuri similare acestora, care se efectuează în cazul serviciilor de proiectare contractate după data intrării în vigoare a prezentului ordin.


    Articolul 3

    Reglementarea tehnică "Cod de proiectare seismică - Partea I - Prevederi de proiectare pentru clădiri", indicativ P 100-1/2006, aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.711/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 şi 803 bis din 25 septembrie 2006**), cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în continuare la evaluarea seismică a clădirilor existente.
    ------------ Notă **) Ordinul şi anexa au fost publicate şi în Buletinul construcţiilor nr. 12-13 din 2006, nr. 11-12 şi nr. 13-14 din 2007, editat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor INCERC.


    Articolul 4

    Contractele pentru serviciile de proiectare încheiate până la data intrării în vigoare a prezentului ordin se finalizează cu respectarea reglementărilor tehnice în vigoare la data semnării acestora.


    Articolul 5

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2014.
    Reglementarea tehnică aprobată prin prezentul ordin a fost adoptată cu respectarea procedurii de notificare nr. RO/679/680/682/683/2012 din 6 noiembrie 2012 prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea şi realizarea schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, precum şi al regulilor referitoare la serviciile societăţii informaţionale între România şi statele membre ale Uniunii Europene, precum şi Comisia Europeană, cu modificările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 23 iulie 2004, care transpune Directiva 98/34/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 iunie 1998 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 204 din 21 iulie 1998, cu modificările şi completările ulterioare.
    p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării
    regionale şi administraţiei publice,
    Iulian Matache,
    secretar de stat
    Bucureşti, 8 august 2013.
    Nr. 2.465.
    ------