LEGE nr. 366 din 13 decembrie 2005
pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1.147 din 19 decembrie 2005



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul I

    Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 29, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
    "(3) Pentru persoanele care au depăşit vârsta de 18 ani, învăţământul de arte şi meserii se poate organiza ca învăţământ seral sau cu frecvenţă redusă, în condiţiile legii, în unităţi de învăţământ stabilite de inspectoratul şcolar judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti."
    2. La articolul 36, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    "(2) Pentru a avea acces în ciclul superior al liceului, persoanele prevăzute la alin. (1) trebuie să urmeze şi să absolve, în condiţiile legii, anul de completare. Anul de completare este organizat, de regulă, ca învăţământ de zi. Pentru persoanele care au depăşit vârsta de 18 ani, anul de completare se poate organiza ca învăţământ seral sau cu frecvenţă redusă, în unităţi de învăţământ stabilite de inspectoratul şcolar judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti."


    Articolul II

    Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, va fi republicată, dându-se textelor o nouă numerotare.
    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    ADRIAN NĂSTASE
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE VĂCĂROIU
    Bucureşti, 13 decembrie 2005.
    Nr. 366.
    -----------