ORDIN nr. 1.213 din 30 septembrie 2015
privind modificarea anexei nr. 2 și anexei nr. 3 la Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1.605/875/2014 privind aprobarea modului de calcul, a listei denumirilor comerciale și a prețurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naționale de sănătate și a metodologiei de calcul al acestora
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂȚII
  • Nr. 1.213 din 30 septembrie 2015
  • CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE
  • Nr. 954 din 30 septembrie 2015
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 1 octombrie 2015
    Văzând Referatul de aprobare nr. N.B. 9.889 din 30 septembrie 2015 al Ministerului Sănătății și nr. D.G. 1.649 din 30 septembrie 2015 al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, având în vedere:
    - art. 58 alin. (4) și (5) și art. 221 alin. (1) lit. k) din titlul VIII "Asigurări sociale de sănătate" din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată;
    - Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare,
    în temeiul dispozițiilor art. 291 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, ale art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările și completările ulterioare,
    ministrul sănătății și președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate emit următorul ordin:

    Articolul I

    Anexa nr. 2 la Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1.605/875/2014 privind aprobarea modului de calcul, a listei denumirilor comerciale și a prețurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naționale de sănătate și a metodologiei de calcul al acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 și 951 bis din 29 decembrie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 1*), care face parte integrantă din prezentul ordin. Notă
    ──────────
    *) Anexa nr. 1 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", București, șos. Panduri nr. 1.
    ──────────


    Articolul II

    Anexa nr. 3 la Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1.605/875/2014 privind aprobarea modului de calcul, a listei denumirilor comerciale și a prețurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naționale de sănătate și a metodologiei de calcul al acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 și 951 bis din 29 decembrie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 2*), care face parte integrantă din prezentul ordin. Notă
    ──────────
    *) Anexa nr. 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", București, șos. Panduri nr. 1.
    ──────────


    Articolul III

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2015.

    p. Ministrul sănătății,
    Dorel Săndesc,
    secretar de stat
    Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate,
    Vasile Ciurchea

    ------