CONTRACT-CADRU din 20 martie 2007
de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. ...... din data .........*)
EMITENT
  • AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE PENTRU SERVICIILE PUBLICE DE GOSPODĂRIE COMUNALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 324 bis din 15 mai 2007



    ------ Notă *) Aprobat de Ordinul nr. 90 din 20 martie 2007, publicat în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 324 din 15 aprilie 2007.

    Capitolul I Părţile contractante


    Articolul 1

    Societatea Comercială/Regia Autonomă ..........., cu sediul în ...................., str. ................... nr. ..., bl. .., sc. .., et. .., ap. .., judeţul/sectorul ...., înmatriculată la Registrul comerţului cu nr. ........., codul fiscal ..........., codul unic de înregistrare ................., contul nr. ..........., deschis la ............., reprezentată de ...........având funcţia de ............., şi de .........., având funcţia de ..........., în calitate de operator, pe de o parte, şi
    ...../(se trece Societatea comercială/Instituţia/Asociaţia de locatari/proprietari/Dl./Dna. )/.......... cu sediul/domiciliat) în localitatea ..............., str. ......., nr. ..., bl. ...., sc. ....., judeţul/sectorul ..........., (înmatriculată la Registrul comerţului cu nr. ........., codul fiscal ..............., codul unic de înregistrare .............., contul nr. ........, deschis la ............)/(autorizata prin Încheierea judecătorească nr. ........ emisă de Judecătoria ................ cod fiscal ............ cont ............... deschis la .........)
    reprezentat/a de (dacă este cazul) ..........................................,
    având calitatea de .... /(se trece calitatea celui care semnează valabil contractul: proprietar sau cu împuternicire data de proprietar, caz în care se trec datele care atesta autenticitatea împuternicirii),/ ...........
    (pentru persoane fizice se trece: se identifica cu C.I/B.I. seria ...... nr. ........., eliberat la data de ........ de ......., C.N.P. ............................),
    în calitate de utilizator, pe de altă parte, au convenit sa încheie prezentul contract de prestări servicii de alimentare cu apa şi de canalizare, cu respectarea următoarelor clauze:


    Capitolul II Obiectul contractului


    Articolul 2

    (1) Obiectul prezentului contract îl reprezintă furnizarea/prestarea serviciilor de alimentare cu apa potabilă (şi/sau industriala) şi de canalizare, în condiţiile prevăzute de prezentul contract.
    (2) Contractul stabileşte relaţiile dintre utilizator şi operator la punctul de delimitare între reţeaua interioară a utilizatorului aflată pe proprietatea acestuia şi reţeaua publică situata pe domeniul public care este constituită de contorul de bransament pentru sistemul de alimentare cu apa, respectiv căminul de racord pentru sistemul de canalizare.
    (3) Punctul de delimitare între operator şi utilizator este căminul de apometru, pentru alimentarea cu apa, şi căminul de racord, pentru preluarea la canalizare. Elementele de identificare ale punctului de delimitare sunt cele din anexa nr. 1 la contract.
    (4) Prestarea altor activităţi conexe serviciului, dincolo de punctul de delimitare, vor face obiectul altor contracte de prestări servicii. Prevederile unor astfel de contracte nu pot prevala faţă de prevederile prezentului contact.


    Articolul 3

    Prezentul contract s-a încheiat pentru un număr de persoane şi operatori economici conform anexei nr. 2.


    Articolul 4

    În anexa nr. 3 la contract sunt menţionate standardele, normativele, condiţiile de calitate privind furnizarea apei, gradul de continuitate, presiunea de serviciu şi debitul asigurat, precum şi condiţiile de acceptare la deversarea în reţelele publice a apelor uzate, valabile la data semnării contractului.


    Articolul 5

    (1) Contractul de furnizare/prestare a serviciilor publice de alimentare cu apa şi de canalizare se încheie între operator şi utilizator pe durata nedeterminată.
    (2) Rezilierea contractului se poate face la cererea utilizatorului numai după achitarea la zi a tuturor debitelor datorate către operator.


    Capitolul III Drepturile şi obligaţiile operatorului


    Articolul 6

    Operatorul are următoarele drepturi:
    6.1. sa factureze şi sa încaseze lunar contravaloarea serviciilor de alimentare cu apa şi de canalizare furnizate/prestate conform tarifelor aprobate de autoritatea publică locală;
    6.2. să aplice penalităţi egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, în cazul neachitarii facturilor la termen;
    6.3. să asigure echilibrul contractual pe durata contractului de prestări servicii;
    6.4. sa initieze modificarea şi completarea contractului de furnizare/prestare a serviciului sau a anexelor acestuia ori de câte ori apar elemente noi în baza normelor legale, prin acte adiţionale;
    6.5. să aibă acces la instalaţiile de utilizare a apei aflate în folosinţă sa de pe proprietatea utilizatorului, pentru verificarea respectării prevederilor contractuale, a funcţionarii, integrităţii sau pentru debransare, în caz de neplata sau pericol de avarie a acestora, precum şi la contor, dacă se afla pe proprietatea utilizatorului, în vederea citirii, verificării metrologice sau integrităţii acestuia. Accesul se va efectua în prezenta delegatului împuternicit al utilizatorului;
    6.6. sa stabilească condiţiile tehnice de bransare şi/sau de racordare a utilizatorului la instalaţiile aflate în administrarea sa, cu respectarea normativelor tehnice în vigoare şi a reglementărilor elaborate de autoritatea de reglementare competenţa;
    6.7. sa desfiinteze bransamentele sau racordurile realizate fără obţinerea avizelor legale şi sa sesizeze autorităţile competente, în cazurile de consum fraudulos sau de distrugeri ori degradari intenţionate ale componentelor sistemului public de alimentare cu apa şi de canalizare;
    6.8. sa intrerupa furnizarea apei, numai după 5 zile lucrătoare de la primirea de către utilizator a unei notificări constând în comunicarea scrisă facuta de operator şi transmisă prin curier sau prin scrisoare recomandată adresată utilizatorului, în următoarele situaţii:
    a) utilizatorul nu achită factura în termen de 30 de zile calendaristice de la data scadenta;
    b) utilizatorul nu remediaza defecţiunile interioare şi prin aceasta prejudiciază alimentarea cu apa a altor utilizatori;
    c) neachitarea obligaţiilor de plată pentru recuperarea daunelor, stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă, provocate de distrugerea sau deteriorarea unor construcţii sau instalaţii aferente infrastructurii edilitar-urbane a localităţilor, aflate în administrarea lor;
    d) împiedicarea delegatului împuternicit al operatorului de a controla instalaţiile de utilizare, de a monta, verifica, înlocui sau citi aparatele de măsurare-înregistrare sau de a remedia defecţiunile la instalaţiile administrate de operator, când acestea se afla pe proprietatea utilizatorului;
    e) bransarea sau racordarea, fără acordul operatorului, la reţele publice sau la instalaţiile altui utilizator ori schimbarea, fără acordul operatorului, în cadrul unor lucrări de reparaţii capitale, reconstruiri, modificări, modernizări sau extinderi, a caracteristicilor tehnice şi/sau a parametrilor instalaţiilor de utilizare;
    f) la cererea utilizatorului;
    6.9. sa verifice şi să constate starea instalaţiilor interioare ale utilizatorului, care trebuie să corespundă prescripţiilor tehnice avute în vedere la încheierea contractului de bransament;
    6.10. să aplice penalităţile prevăzute de actele normative în vigoare în cazul în care se deverseaza în reţeaua publică de canalizare ape uzate care depăşesc concentratiile maxime admise pentru impurificatori;
    6.11. sa suspende contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apa în situaţiile în care timp de 3 luni de la data întreruperii alimentarii cu apa prevăzute la pct. 6.8 lit. a) şi/sau b) nu sunt îndeplinite condiţiile de reluare a furnizarii serviciului. Pentru reluarea serviciului după acest termen, operatorul va factura, pentru toată durata de întrerupere, o cota reprezentând 30% din ultima factura emisă de operator atât pentru apa, cat şi pentru canalizare şi contravaloarea preluării apelor pluviale la canalizare pentru toată această perioadă.
    6.12. sa limiteze sau sa intrerupa furnizarea serviciului de alimentare cu apa, dar nu mai mult de 24 de ore, în următoarele condiţii:
    a) când este periclitata viaţa sau sănătatea oamenilor ori integritatea bunurilor materiale;
    b) pentru prevenirea, limitarea extinderii sau remedierea avariilor în sistemul de alimentare cu apa;
    c) pentru executarea unor manevre şi lucrări care nu se pot efectua fără întreruperi;
    6.13. sa stabilească lucrări de revizii, reparaţii şi de întreţinere planificate la reţelele şi la instalaţiile de distribuţie/furnizare a serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare, realizarea lucrărilor se va programa astfel încât perioada şi numărul de utilizatori afectaţi să fie cat mai mica.


    Articolul 7

    Operatorul are următoarele obligaţii:
    7.1. să respecte angajamentele asumate prin contractul de furnizare/prestare;
    7.2. să respecte prevederile reglementărilor emise de autorităţile de reglementare competente şi de autorităţile administraţiei publice locale;
    7.3. să respecte indicatorii de performanţă ai serviciului stabiliţi prin contractul de delegare a gestiunii sau prin hotărârea autorităţii administraţiei publice locale de dare în administrare;
    7.4. să asigure continuitatea serviciului de alimentare cu apa la parametrii fizici şi calitativi prevăzuţi de legislaţia în vigoare;
    7.5. să asigure funcţionarea reţelei de canalizare la parametrii proiectati;
    7.6. sa preia apele uzate la parametrii prevăzuţi de normativele în vigoare;
    7.7. să efectueze analiza calitativă a apei furnizate;
    7.8. sa aducă la cunoştinţa utilizatorului, cu cel puţin 24 de ore înainte, prin mass-media şi prin afişare la utilizator, orice întrerupere în furnizarea apei şi/sau în preluarea apelor uzate şi meteorice, în cazul unor lucrări de modernizare, reparaţii şi întreţinere planificate;
    7.9. sa ia măsuri pentru remedierea defectiunilor apărute la instalaţiile sale. Constatarea defectiunilor la reţeaua publică de apa şi de canalizare se efectuează în maximum 4 ore de la sesizare, intervenindu-se pentru limitarea pagubelor care se pot produce. Demararea lucrărilor pentru remedierea defectiunilor constatate se va face în termen de maximum 48 de ore de la constatare. Odată cu demararea lucrărilor se va comunică utilizatorului durata intervenţiei. Depăşirea limitelor de timp prevăzute se poate face, în cazuri justificate, numai prin modificarea autorizaţiei de construire;
    7.10. pentru întreruperile din culpa operatorului în furnizarea apei şi/sau în preluarea apelor uzate şi meteorice care depăşesc limitele prevăzute în contract, operatorul va suporta despăgubirile datorate utilizatorului. Pentru întreruperile care depăşesc 24 de ore, operatorul este obligat să asigure, cu mijloace tehnice proprii, nevoile de apa ale utilizatorului care solicită o astfel de prestaţie;
    7.11. sa evacueze, pe cheltuiala sa, apa patrunsa în curţi, case, subsoluri din cauza defectiunilor la sistemul public de alimentare cu apa şi de canalizare; evacuarea apei nu exonereaza operatorul de plată unor despăgubiri stabilite în condiţiile legii;
    7.12. sa exploateze, sa întreţină, sa repare şi sa verifice contoarele instalate la bransamentul fiecărui utilizator. Verificarea periodică se face conform dispoziţiilor de metrologie în vigoare şi se suporta de către operator. Contoarele instalate la bransamentul fiecărui utilizator, defecte sau suspecte de înregistrări eronate, se demonteaza de operator şi se supun verificării în laboratorul metrologic autorizat. În cazul în care verificarea se face la cererea utilizatorului, în interiorul termenului de valabilitate a verificării metrologice, atunci cheltuielile de verificare, montare şi demontare vor fi suportate astfel: de către operator, dacă sesizarea a fost intemeiata; de către utilizator, dacă sesizarea s-a dovedit a fi neîntemeiată;
    7.13. sa echipeze, pe cheltuiala sa, cu contoare bransamentele utilizatorului în punctul de delimitare a instalaţiilor, în termenele stabilite de consiliile locale în conformitate cu prevederile legale, dar nu mai târziu de luna martie 2009;
    7.14. sa schimbe, pe cheltuiala sa, contorul instalat la bransamentul utilizatorului, în cazul în care s-a constatat ca este defect, în termen de maximum 5 zile calendaristice de la constatare. Constatarea defectiunii se face în termen de cel mult 72 de ore de la sesizare;
    7.15. sa aducă la cunoştinţa utilizatorului modificările de tarif şi alte informaţii referitoare la facturare, prin adresa ataşată facturii;
    7.16. în cazul în care cu ocazia citirii se constata deteriorarea contorului sau inundarea caminului de apometru, operatorul va lua măsurile necesare pentru remedierea deficienţelor constatate, inclusiv să solicite utilizatorului remedierea defectiunilor la reţeaua interioară, în cazul în care inundarea caminului se datorează culpei acestuia;
    7.17. sa nu deterioreze bunurile utilizatorului şi sa aducă părţile din construcţii legal executate, care aparţin utilizatorului, la starea lor iniţială, dacă au fost deteriorate din vina sa;
    7.18. sa acorde despăgubiri pentru daunele provocate de întreruperi în alimentare, ce au survenit din vina sa, conform prevederilor legale în vigoare;
    7.19. sa furnizeze utilizatorului informaţii privind istoricul consumului şi eventualele penalităţi plătite de acesta;
    7.20. sa anunţe utilizatorul în cazul în care este afectat de limitarile sau întreruperile planificate în modul stabilit prin contract şi sa comunice durata planificata pentru întreruperile necesare executării unor lucrări de întreţinere şi reparaţii;
    7.21. sa plătească toate daunele provocate utilizatorului din culpa sa, în special dacă:
    a) nu anunta utilizatorul din timp cu privire la limitarile sau la întreruperile programate;
    b) după întreruperea furnizarii apei potabile nu reia furnizarea acesteia în maximum 5 zile lucrătoare după îndeplinirea condiţiilor de reluare a furnizarii;
    7.22. sa acorde bonificatii utilizatorului în cazul furnizarii/prestării serviciilor sub parametrii de calitate şi cantitate prevăzuţi în contract:
    a) nu livreaza apa potabilă în condiţiile stabilite în contract;
    b) nu respecta parametrii de calitate pentru apa potabilă furnizată la bransament, conform prevederilor din contract;
    7.23. în cazul în care furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare a fost întreruptă pentru neplata, reluarea acesteia se va face în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la efectuarea plăţii; cheltuielile justificate aferente sistării, respectiv reluării furnizarii/prestării serviciului se suporta de utilizator.
    7.24. 1. la fiecare citire a contorului de bransament, cu excepţia cazurilor când citirea se face de la distanta, sa lase o înştiinţare scrisă din care să reiasă:
    a) data şi ora citirii;
    b) indexul contorului;
    c) numele şi prenumele cititorului;
    d) cauza care a dus la imposibilitatea citirii;
    2. în cazul în care citirea nu s-a putut efectua din cauza inundarii caminului de apometru, operatorul are obligaţia ca până la data limita de emitere a facturii sa:
    a) goleasca căminul de apa;
    b) citească contorul de apa;
    c) sa remedieze defectiunea care a făcut posibila inundarea caminului;
    d) sa emita factura pe baza citirii efectuate;
    3. în cazul în care operaţiile prevăzute la pct. 2 conduc, din motive justificate, la emiterea facturii după data de 15 a lunii, se admite emiterea acesteia pe baza unui index estimat, fapt ce va fi obligatoriu menţionat în factura, regularizarea efectuandu-se în factura următoare.


    Capitolul IV Drepturile şi obligaţiile utilizatorului


    Articolul 8

    Utilizatorul are următoarele drepturi:
    8.1. sa utilizeze liber şi nediscriminatoriu serviciul public de alimentare cu apa şi de canalizare în condiţiile prevăzute în contract;
    8.2. sa conteste facturile când constata diferenţe între consumul facturat şi cel realizat;
    8.3. sa beneficieze de reducerea valorii facturii, prin acordarea de bonificatii în valoare de 30%/luna din valoarea facturii curente, în următoarele situaţii:
    a) nefurnizarea apei conform prevederilor art. 7 pct. 7.4;
    b) neanuntarea intreruperilor, conform prevederilor art. 7 pct. 7.8, sau depăşirea limitelor de timp comunicate;
    8.4. sa primească răspuns, în termen de maximum 30 de zile calendaristice, la sesizările adresate operatorului cu privire la neîndeplinirea unor obligaţii contractuale;
    8.5. sa racordeze în condiţiile legii şi cu acordul scris al operatorului alţi consumatori pentru alimentarea acestora cu apa;
    8.6. să solicite operatorului remedierea defectiunilor şi a deranjamentelor survenite la instalaţiile de distribuţie sau la bransament;
    8.7. să solicite în scris verificarea contoarelor instalate pe bransamentul propriu, defecte sau suspecte de înregistrări eronate, în condiţiile art. 7 pct. 7.12.
    8.8. să solicite şi sa primească, în condiţiile legii, despăgubiri sau compensaţii pentru daunele provocate lor de către operator prin nerespectarea obligaţiilor contractuale asumate sau prin furnizarea/prestarea unor servicii inferioare, calitativ şi cantitativ, parametrilor tehnici stabiliţi prin contract sau prin normele tehnice în vigoare;
    8.9. sa sesizeze autorităţilor administraţiei publice locale competente orice deficienta constatată în furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare şi să facă propuneri vizând înlăturarea acesteia, îmbunătăţirea activităţii şi creşterea calităţii serviciilor;
    8.10. sa renunţe, în condiţiile legii, la serviciile contractate;
    8.11. sa primească şi sa utilizeze informaţii privind serviciile de utilităţi publice care îl vizează;
    8.12. să se adreseze, individual sau colectiv, autorităţilor administraţiei publice locale sau centrale ori instanţelor judecătoreşti, în vederea prevenirii sau repararii unui prejudiciu direct sau indirect.


    Articolul 9

    Utilizatorul are următoarele obligaţii:
    9.1. să respecte normele de exploatare şi funcţionare a sistemelor de alimentare cu apa şi de canalizare prevăzute de legislaţia în vigoare;
    9.2. sa accepte limitarea cantitativă sau întreruperea temporară a furnizarii/prestării serviciului pentru execuţia unor lucrări prevăzute în programele de reabilitare, extindere şi modernizare a infrastructurii tehnico-edilitare;
    9.3. să respecte în punctul de descărcare în reţeaua de canalizare condiţiile de calitate a apelor, potrivit normelor şi normativelor în vigoare;
    9.4. în cazul în care căminul de bransament şi/sau contorul de apa se afla pe proprietatea utilizatorului, acesta va asigura integritatea sistemelor de măsurare, va asigura accesul operatorului la contor pentru efectuarea citirilor, verificărilor, precum şi pentru operaţiile de întreţinere şi de intervenţii;
    9.5. sa nu execute manevre la robinetul/vana de concesie. Izolarea instalaţiei interioare se va face prin manevrarea robinetului/vanei de după contor;
    9.6. sa nu folosească în instalatia interioară pompe cu aspiratie din reţeaua publică, direct sau prin bransamentul de apa;
    9.7. sa ia măsuri pentru prevenirea inundarii subsolurilor, prin montarea de clapete de reţinere sau vane pe coloanele de scurgere din subsol;
    9.8. sa aducă la cunoştinţa operatorului, în termen de 15 zile lucrătoare, orice modificare a datelor sale de identificare, a datelor cuprinse în anexa nr. 2 la contract şi a datelor de identificare a imobilului la care sunt prestate serviciile contractate, precum şi a adresei la care operatorul urmează sa trimită facturile;
    9.9. să asigure pentru apele uzate şi meteorice condiţiile de descărcare prevăzute de operator în avizul de bransare/racordare;
    9.10. să asigure integritatea, întreţinerea şi repararea instalaţiilor interioare de apa şi de canalizare;
    9.11. să solicite rezilierea contractului şi încetarea furnizarii serviciului în termen de 15 zile de la înstrăinarea imobilului;
    9.12. sa nu construiască sau sa amplaseze obiective în zona de protecţie sau care nu respecta distanţele de siguranţă faţă de construcţiile şi instalaţiile operatorului aferente activităţii de distribuţie, iar pe cele construite sau amplasate ilegal să le desfiinteze;
    9.13. sa nu modifice instalaţiile de utilizare interioare aferente unui condominiu decât cu acordul operatorului.


    Capitolul V Stabilirea cantităţii de apa furnizată şi a celei evacuate în reţeaua de canalizare


    Articolul 10

    (1) Data citirii contorului este ........... . Data emiterii facturii este .......... .
    (2) În cazul schimbării datei de citire a contoarelor, noua data va fi comunicată utilizatorului împreună cu factura anterioară lunii în care citirea se va efectua la data modificată.


    Articolul 11

    Stabilirea cantităţii de apa furnizată şi a celei evacuate în reţeaua publică de canalizare se va face astfel:
    1. Cantitatea de apa furnizată se stabileşte [se trece una dintre metodele de la lit. a) sau b)]:
    a) pe baza înregistrărilor contorului de apa montat în căminul de bransament;
    b) în baza criteriilor tehnice privind stabilirea cantităţilor de apa în sistem pausal, astfel cum sunt stabilite conform normativelor în vigoare.
    2. Cantitatea de apa preluată în reţeaua publică de canalizare se stabileşte: [se trece una dintre metodele de la lit. a)-e)];
    a) pentru utilizatorii casnici conform Hotărârii consiliului local nr. ..... din data ..........., în procent de ...... din volumul de apa potabilă şi calda înregistrată de contorul de apa şi contorul de energie termica, după caz;
    b) pentru ......../(se trece denumirea agentului economic care are calitatea de utilizator)/ ..... ca fiind egala cu cantitatea de apa consumată;
    c) ca fiind egala cu cantitatea de apa consumată, din care se scade cantitatea de apa rămasă inglobata în produsul finit stabilită conform breviarului de calcul din anexa nr. 4 la contract;
    d) pe baza citirii contorului/contoarelor având caracteristicile prevăzute în anexa nr. 1;
    e) pentru ........... /(se trece denumirea operatorului economic care are calitatea de utilizator)/ ....... se alimentează din surse proprii şi evacueaza apa uzata în reţeaua publică de canalizare în cantităţile stabilite conform (se trece: breviarului de calcul din anexa nr. 4 sau: citirii contorului/contoarelor având caracteristicile prevăzute în anexa nr. 1).
    3. Stabilirea cantităţii de apa meteorica preluată în reţeaua de canalizare se determina prin înmulţirea cantităţii specifice de apa meteorica comunicată de A.N.M. pentru luna anterioară emiterii facturii, cu suprafeţele totale ale incintelor construite şi neconstruite, declarate de fiecare utilizator, şi cu coeficienţii de scurgere recomandaţi de SR 1846-1:2006, utilizând [se trece una dintre metodele de la lit. a) sau b)]:
    a) relaţia de calcul analitic din anexa nr. 3 la contract;
    b) norma specifică determinata analitic pe categorii de utilizatori, aprobată prin Hotărârea consiliului local nr. .... din data de .................... .


    Articolul 12

    (1) În cazul defectării contorului de bransament din vina dovedită a utilizatorului cantitatea facturată va fi determinata în baza criteriilor tehnice privind stabilirea cantităţilor de apa în sistem pausal, astfel cum sunt stabilite conform normativelor în vigoare, la care se adauga, separat, cheltuielile justificate aferente înlocuirii acestuia.
    (2) La schimbarea contorului în vederea repararii sau verificării metrologice periodice, operatorul are obligaţia de a anunta titularii contractelor de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare despre operaţiunea respectiva, cu cel puţin 24 de ore înainte de ora la care este programata acţiunea şi vor completa un document în care sunt trecute cel puţin:
    a) datele de identificare ale operatorului;
    b) datele de identificare ale utilizatorului;
    c) datele de identificare ale contorului existent;
    d) datele de identificare ale sigiliului existent;
    e) datele de identificare ale contorului ce se monteaza;
    f) seria sigiliului cu serie unica de identificare;
    g) datele de identificare a persoanei care a realizat înlocuirea.


    Capitolul VI Tarife, facturare şi modalităţi de plată


    Articolul 13

    (1) Operatorii serviciilor publice de alimentare cu apa şi de canalizare vor practica preţurile şi tarifele aprobate potrivit prevederilor legale în vigoare, consemnate în anexa la prezentul contract.
    (2) Modificarea preţurilor şi tarifelor va fi adusă la cunoştinţa utilizatorului în scris, cu minimum 15 zile înaintea începerii perioadei de facturare la noul preţ.


    Articolul 14

    (1) Facturarea se face lunar, în baza preţurilor şi tarifelor aprobate şi a cantităţilor efective determinate sau estimate potrivit prevederilor contractuale.
    (2) În cazul facturarii unor cantităţi estimate, regularizarea consumului se realizează la ....... /(se trece perioada la care se face regularizarea stabilită de comun acord cu utilizatorul)/.......
    (3) Factura va cuprinde elementele de identificare ale fiecărui punct de consum, cantităţile facturate, preţul/tariful aplicat, inclusiv baza legală, cantitatea de apa ce ar reveni în sistem pausal operatorilor economici cuprinşi în anexa nr. 2, cantitatea de apa uzata şi pluviala.


    Articolul 15

    (1) Factura pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestaţia a fost efectuată. Utilizatorii sunt obligaţi sa achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadenta de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii facturii şi termenul de scadenta se înscriu pe factura.
    (2) Neachitarea facturii în termen de 30 zile de la data scadentei atrage după sine penalităţi de întârziere, după cum urmează:
    a) penalităţile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare;
    b) penalităţile se datorează începând cu prima zi după data scadentei;
    c) valoarea totală a penalitatilor nu poate depăşi cuantumul debitului şi se constituie venit al operatorului.
    (3) Nerespectarea de către utilizatori a condiţiilor calitative şi cantitative de descărcare a apelor uzate în sistemele publice de canalizare, stabilite prin acordurile de preluare şi avizele de racordare eliberate de operator potrivit reglementărilor legale în vigoare, conduce la retragerea acestora şi la plata unor penalităţi şi despăgubiri pentru daunele provocate.


    Articolul 16

    Facturile şi documentele de plată se transmit de operator la adresa ..................


    Articolul 17

    Utilizatorul poate efectua plata serviciilor prestate prin următoarele modalităţi:
    a) în numerar, la casieria operatorului;
    b) cu fila CEC;
    c) cu ordin de plată;
    d) prin internet;
    e) alte instrumente de plată convenite de părţi.


    Articolul 18

    (1) În cazul în care pe documentul de plată nu se menţionează obiectul plăţii, se considera achitate facturile în ordine cronologică.
    (2) În funcţie de modalitatea de plată, aceasta se considera efectuată, după caz, la una dintre următoarele date:
    a) data certificării plăţii de către unitatea bancară a utilizatorului pentru ordinele de plată;
    b) data certificată de operator pentru filele cec sau celelalte instrumente de plată legale;
    c) data înscrisă pe chitanţa emisă de casieria operatorului.


    Articolul 19

    În cazul în care se constată că utilizatorul la care anterior a fost sistata furnizarea apei potabile a beneficiat de furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare fără acordul operatorului, se va proceda la facturarea acestora începând cu data de la care exista dovada ca a beneficiat de serviciu.


    Capitolul VII Răspunderea contractuală


    Articolul 20

    (1) Pentru neexecutarea în tot sau în parte a obligaţiilor contractuale prevăzute în prezentul contract părţile răspund conform prevederilor legale.
    (2) Părţile contractante pot include şi daune-interese pentru neexecutarea totală sau parţială a contractului, sub forma daunelor moratorii sau compensatorii.


    Articolul 21

    Refuzul total sau parţial al utilizatorului de a plati o factura emisă de operator va fi comunicat acestuia prin adresa scrisă care va conţine şi motivul refuzului, în termen de 10 zile de la data primirii facturii. Reclamaţiile ulterioare efectuării plăţii facturilor se conciliaza între părţi în termen de 10 zile lucrătoare de la data formulării scrise a pretenţiilor de către utilizator. În cazul în care, ca urmare a unor recalculari conciliate între părţi, se reduce nivelul consumului facturat, nu se percep penalităţi.


    Articolul 22

    În cazul în care, ca urmare a unor recalculari ale consumurilor, se reduce nivelul consumului facturat, nu se vor incasa penalităţi.


    Articolul 23

    Operatorul este obligat sa plătească despăgubiri în cazul deteriorării instalaţiilor interioare aparţinând utilizatorului sau imbolnavirii utilizatorilor colectivi sau individuali, în situaţia în care au apărut presiuni în punctul de delimitare mai mari decât cele admise de normele tehnice în vigoare sau calitatea apei nu corespunde condiţiilor de potabilitate. Plata despăgubirilor se face în termen de maximum 30 de zile de la data producerii sau constatării deteriorării pe baza expertizei efectuate de un expert autorizat angajat de operator şi agreat de utilizator. În cazul în care în urma expertizei se constată că operatorul nu este în culpa, plata expertizei va fi suportată de utilizator.


    Articolul 24

    Pentru nerespectarea de către operator a prevederilor art. 7 pct. 7.4 şi 7.6 utilizatorul beneficiază de o reducere a valorii facturii în concordanta cu gradul de neasigurare a serviciului şi durata cat acesta nu a putut fi asigurat. Criteriile de stabilire a cuantumului reducerii vor fi aprobate de autorităţile administraţiei publice locale.


    Articolul 25

    În cazul nerespectării prevederilor art. 7 pct. 7.9, 7.10, 7.11 şi 7.12, operatorul va fi obligat la plata de despăgubiri care să acopere prejudiciul creat.


    Articolul 26

    (1) În cazul apariţiei unor situaţii de forta majoră partea care o invoca este exonerată de răspundere în condiţiile legii.
    (2) Partea care invoca forta majoră este obligată sa notifice celeilalte părţi, în termenul de 48 de ore, despre producerea evenimentului, apreciind perioada în care urmările ei încetează, cu confirmarea autorităţilor competente de la locul producerii evenimentului, şi sa ia toate măsurile posibile în vederea limitării consecinţelor lui.


    Capitolul VIII Litigii


    Articolul 27

    Părţile convin ca toate neînţelegerile privind validitatea prezentului contract sau rezultate din interpretarea, executarea ori încetarea acestuia să fie rezolvate pe cale amiabila de reprezentanţii lor.


    Articolul 28

    În cazul în care nu este posibila rezolvarea litigiilor pe cale amiabila, părţile se vor adresa instanţelor judecătoreşti române competente.


    Capitolul IX Alte clauze


    Articolul 29

    (clauzele nu vor avea prevederi contrare sau care să modifice sensul dispoziţiilor din regulamentul serviciului de alimentare cu apa şi canalizare sau ale prezentului contract-cadru)
    ...............................................................................


    Articolul 30

    (clauzele introduse vor fi stabilite de comun acord între cele doua părţi) .......


    Capitolul X Dispoziţii finale


    Articolul 31

    În toate problemele care nu sunt prevăzute în prezentul contract părţile se supun prevederilor legislaţiei specifice în vigoare, ale Codului civil, Codului comercial şi ale altor acte normative incidente.


    Articolul 32

    Prezentul contract se poate modifica cu acordul părţilor, prin acte adiţionale.


    Articolul 33

    Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul contract.


    Articolul 34

    Prezentul contract a fost încheiat în doua exemplare, câte unul pentru fiecare parte, şi intră în vigoare la data de ..........


    Articolul 35

    (1) Modificarea contractelor existente se va face în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentului contract-cadru, cu respectarea dispoziţiilor acestuia.
    (2) Caracterele utilizate în redactarea contractului vor avea aceeaşi dimensiune şi vor fi scrise cu font de minimum 11 puncte.
         
      Operator, .......................Utilizator, .............................

    Data semnării


    Anexa 1
    ------
    la contract
    DELIMITAREA
    instalaţiilor de alimentare cu apa şi de canalizare
    Denumire utilizator ......../(se trece denumirea utilizatorului care trebuie să fie aceeaşi cu cea din contract)/ ........
    Adresa condominiului/spaţiului la care se furnizează/prestează serviciul de alimentare cu apa şi de canalizare este (se trec toate adresele de consum care au bransament propriu şi aparţin aceluiaşi proprietar sau fac parte din aceeaşi asociaţie de proprietari/locatari) ...................................
    A. Alimentarea cu apa se face din (se trece denumirea statiei de pompare, repompare, hidrofor etc. din care se face alimentarea fiecărui punct de consum).
    B. Punctul/punctele de delimitare este/sunt amplasat/amplasate conform schitei/schitelor (se trece numărul schitei) din anexa (în fiecare schita cotata se vor figura vanele, contorul de apa, reductiile şi materialul, diametrul exterior şi grosimea peretelui conductei).
    C. Caracteristicile contorului/contoarele de bransament sunt: (pentru fiecare contor de bransament se trece denumirea comercială, tipul, seria, clasa de precizie, termenul scadent pentru verificarea metrologica, data montarii etc.).
    D. Caracteristicile contorului/contoarele de racord sunt: (pentru fiecare contor de racord se trece denumirea comercială, tipul, seria, clasa de precizie, termenul scadent pentru verificarea metrologica, data montarii etc.).
    E. Schema de principiu a conductelor şi armaturilor în amonte şi în aval de punctul de delimitare este conform schitei/schitelor (se trece numărul schitei/schitelor) din anexa (schita cotata va cuprinde racordul până la prima vana de separare a reţelei de distribuţie şi partea de reţea interioară până la intrarea pe proprietatea utilizatorului).
         
      Operator, .............................Utilizator, .............................


    Anexa 2
    -------
    la contract
    SITUAŢIA PERSOANELOR ŞI A OPERATORILOR ECONOMICI
                         
      Nr. crt.Adresa punctului de consumNumărul persoanelor alimentate cu apă caldă produsă centralizatNumărul persoanelor care îşi prepară apă caldă localNumăr de niveluri
      1.        
      2.        
      ...        
      n        
       
      Nr. crt.Denumirea operatorului economic/adresa punctului de consumActivitatea desfăşuratăNumăr de unităţiTotal m3/lună
      robineteelevilocuricopii
      1.              
      2.              
      ...              
      n              
      Operator, .................................Utilizator,  ...............................


    Anexa 3
    -------
    la contract
    CONDIŢII DE CALITATE ŞI LEGISLAŢIA APLICABILĂ
    Presiunea apei asigurata la ultimul nivel al condominiului este de ..... (se trece valoarea presiunii ce trebuie asigurata), la un consum de apa instantaneu de ...... (se trece consumul de apa instantaneu, considerând factorul de simultaneitate din normele de proiectare).
    Debitul de apa minim asigurat este de ....... l/s şi de ....... mc/zi.
    Gradul de asigurare în furnizare a alimentarii cu apa este de .... %/luna.
    Gradul de asigurare în furnizare a serviciului de canalizare este de .... %/luna.
    Cantitatea de apa meteorica preluată la canalizare lunar se calculează cu relaţia .................
    Legislaţia şi normele tehnice aplicabile serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare pentru care se încheie contractul este:
           
      Nr. crt.Indicativul actului normativ sau tehnic1Denumirea actului normativ sau tehnic
      1.    
      2.    
      ...    
      n  

    -------
    1) Legi, ordonanţe, ordonanţe de urgenţă, hotărâri ale Guvernului, ordine, normative, norme, standarde etc.
    Apele uzate acceptate la deversarea în reţelele publice a apelor uzate trebuie să îndeplinească următoarele condiţii minime:
               
      Nr. crt.IndicatorulU.M.Valoarea maximăMod de determinare
      1.temperatură°C40  
      2.pH   6,5-8,5SR ISO 10523:97
      3.Materii în suspensiemg/dm3350STAS 6953:81
      4.Substanţe extractibile cu solvenţi organicimg/dm330SR 7587:96
      5.Fenoli antrenabili cu vapori de apă (C6H5OH)mg/dm330STAS7167:92
      6.Detergenţi sintetici biodegradabilimg/dm325SR ISO 7875/1,2:96
      ...alţi indicatori consideraţi esenţiali    

    -------