LEGE nr. 64 din 21 martie 2008 (*republicată*)privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 8 iunie 2015 Notă
    *) Republicată în temeiul art. 248 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, cu modificările ulterioare, dându-se textelor o nouă numerotare.
    Legea nr. 64/2008 a fost republicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 485 din 8 iulie 2011.


    Capitolul I Dispoziții generale

    Articolul 1
    (1) Prezenta lege stabilește cadrul legal pentru funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil.(2) Sunt exceptate de la prevederile prezentei legi instalațiile și echipamentele prevăzute în anexa nr. 1. Condițiile de funcționare în siguranță a acestor instalații și echipamente se reglementează prin legi specifice.


    Articolul 2

    În scopul funcționării în condiții de siguranță, instalațiile sub presiune și instalațiile de ridicat clasice, aparatele consumatoare de combustibil și componentele acestora, prevăzute în anexa nr. 2, instalațiile sub presiune, instalațiile de ridicat, unele instalații din cadrul obiectivelor nucleare, precum și componentele acestora, prevăzute în anexa nr. 3, precum și instalațiile sub presiune și instalațiile de ridicat clasice, aparatele consumatoare de combustibil și componentele acestora la care verificările tehnice în utilizare sunt efectuate de către persoane fizice și juridice autorizate de Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, prevăzute în anexa nr. 4, se supun regimului de autorizare și de verificare tehnică, potrivit prevederilor prezentei legi.
    (la 17-04-2019, Articolul 2 din Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 49 din 14 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 18 martie 2019 )


    Articolul 3
    (1) Introducerea pe piață, punerea în funcțiune și/sau utilizarea instalațiilor și echipamentelor prevăzute la art. 2 sunt admise numai în condițiile stabilite de prezenta lege.(2) În situația în care instalațiile și echipamentele prevăzute la art. 2 sunt reglementate prin directive europene, acestea se supun regimului de autorizare și verificare tehnică dacă prin această cerință nu se aduce atingere directivelor europene aplicabile, transpuse prin reglementări tehnice.


    Articolul 4
    (1) Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, denumită în continuare ISCIR, este organul de specialitate al administrației centrale, cu personalitate juridică, responsabil în numele statului pentru asigurarea măsurilor de funcționare în condiții de siguranță a instalațiilor și echipamentelor prevăzute în anexele nr. 2, 3 și 4, denumite în continuare instalații/echipamente.
    (la 17-04-2019, Alineatul (1) din Articolul 4 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 49 din 14 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 18 martie 2019 )
    (2) ISCIR exercită următoarele funcții:
    a) de autoritate în domeniul instalațiilor/echipamentelor, care asigură controlul respectării prevederilor referitoare la condițiile de introducere pe piață și punere în funcțiune a instalațiilor/echipamentelor, precum și urmărirea și controlul regimului de autorizare și verificarea tehnică a instalațiilor/echipamentelor;
    b) de reglementare, prin care se asigură elaborarea documentelor cu caracter normativ pentru domeniul său de activitate.
    c) de reprezentare a statului în relațiile interne și internaționale din domeniu.
    (la 17-04-2019, Alineatul (2) din Articolul 4 , Capitolul I a fost completat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 49 din 14 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 18 martie 2019 )
    (3) ISCIR funcționează în subordinea Ministerului Economiei și este finanțată integral din venituri proprii, potrivit legii.
    (la 17-04-2019, Alineatul (3) din Articolul 4 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 49 din 14 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 18 martie 2019 )
    (4) ISCIR este condusă de un inspector de stat șef, numit prin ordin al ministrului economiei, iar modul de organizare și funcționare a ISCIR se stabilește prin hotărâre a Guvernului.
    (la 17-04-2019, Alineatul (4) din Articolul 4 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 49 din 14 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 18 martie 2019 )
    Notă
    **) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea și funcționarea Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 21 ianuarie 2002, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 5

    În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
    a) accident - evenimentul fortuit, care întrerupe funcționarea normală a unei/unui instalații/echipament, provocând avarii și/sau afectând viața sau sănătatea oamenilor ori mediul;
    a^1) admitere a funcționării - acordul emis de către o persoană fizică sau juridică autorizată de către ISCIR, pentru o/un instalație/echipament, în cazurile prevăzute de prescripția tehnică aplicabilă, în scopul atestării faptului că acea/acel instalație/echipament îndeplinește toate condițiile și cerințele pentru a fi utilizată/utilizat în condiții de siguranță;
    (la 17-04-2019, Articolul 5 din Capitolul I a fost completat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 49 din 14 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 18 martie 2019 )

    b) autorizare - activitatea de evaluare și atestare, efectuată de către ISCIR, a competenței și capabilității unei persoane fizice sau juridice de a desfășura una dintre activitățile prevăzute la art. 8 alin. (1);
    c) aviz obligatoriu de instalare - acordul emis de ISCIR pentru deținătorii/utilizatorii de instalații/echipamente, după caz, stabilit prin hotărâre a Guvernului conform prevederilor art. 4 alin. (4), ca urmare a verificării condițiilor de montare/instalare conform prescripțiilor tehnice, pe baza căruia pot începe lucrările de montare/instalare;
    d) autorizare a funcționării - acordul emis de ISCIR pentru deținătorii/utilizatorii de instalații/echipamente, după caz, stabilit prin hotărâre a Guvernului conform prevederilor art. 4 alin. (4), în scopul atestării faptului că o instalație/un echipament îndeplinește toate condițiile și cerințele pentru a fi pusă/pus în funcțiune în condiții de siguranță;
    d^1) Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune - S.A. - societate înființată în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.139/2010 privind înființarea, organizarea și funcționarea Companiei Naționale pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune - S.A., precum și modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea și funcționarea Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, denumită în continuare CNCIR;
    (la 17-04-2019, Articolul 5 din Capitolul I a fost completat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 49 din 14 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 18 martie 2019 )

    e) construire - activitatea de îmbinare a componentelor unei/unui instalații/echipament, realizată conform documentației tehnice aferente acesteia;
    f) deținător - persoana fizică sau juridică ce deține cu orice titlu o instalație/un echipament în exploatare;
    g) documentație tehnică - totalitatea documentelor și instrucțiunilor elaborate, conform prevederilor prescripțiilor tehnice, de către producător pentru construirea, montarea, instalarea, punerea în funcțiune, realizarea reviziilor, reparațiilor și/sau pentru întreținerea instalațiilor/echipamentelor sau, respectiv, totalitatea documentelor întocmite de către persoanele fizice ori juridice autorizate pentru efectuarea acestor activități în vederea realizării sarcinilor specifice ce le revin; documentația tehnică include, după caz, descrierea generală a instalației/echipamentului, proiectele de execuție, procesul de fabricație, schemele și circuitele pentru componentele instalațiilor/echipamentelor, descrieri și explicații necesare pentru înțelegerea acestor desene și scheme, rezultatele calculelor de proiectare, rapoartele încercărilor și examinărilor și altele asemenea;
    h) expertiză tehnică - investigația/examinarea cu caracter tehnic a unei/unui instalații/echipament;
    h^1) exploatare - totalitatea activităților care cuprind supravegherea tehnică, verificările tehnice în vederea autorizării/admiterii funcționării și verificările tehnice în utilizare, verificările tehnice în utilizare pentru estimarea duratei remanente de viață, reviziile, reparațiile, lucrările de întreținere, precum și controlul nedistructiv, operațiunile de sudare și deservire a instalațiilor/echipamentelor;
    (la 17-04-2019, Articolul 5 din Capitolul I a fost completat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 49 din 14 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 18 martie 2019 )

    h^2) expert tehnic extrajudiciar ISCIR - persoană fizică atestată conform cerințelor stabilite prin ordin al inspectorului de stat șef al ISCIR;
    (la 17-04-2019, Articolul 5 din Capitolul I a fost completat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 49 din 14 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 18 martie 2019 )

    i) instalare - activitatea de fixare/amplasare a unei/unui instalații/echipament la locul utilizării și/sau de conectare a acesteia/acestuia la alte instalații sau echipamente, în vederea asigurării condițiilor de funcționare;
    j) introducere pe piață - acțiunea de a face disponibilă/disponibil, pentru prima dată, contra cost sau gratuit, o instalație/un echipament în vederea distribuirii și/sau utilizării;
    k) întreținere - totalitatea operațiunilor prin care se asigură menținerea instalației/echipamentului în parametrii de funcționare în condiții de siguranță;
    l) montare - activitatea de îmbinare a componentelor unei/unui instalații/echipament, conform documentației tehnice, în vederea funcționării acesteia/acestuia;
    m) omologare - totalitatea activităților desfășurate de către o comisie, în legătură cu un anumit tip de instalație/echipament, identificat corespunzător, în scopul determinării parametrilor reali de performanță și siguranță în funcționare, în vederea atestării îndeplinirii condițiilor/cerințelor aplicabile;
    n) prescripție tehnică - norma tehnică elaborată de către ISCIR și aprobată prin ordin al ministrului economiei, comerțului și turismului*), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, care conține, pentru domenii clar definite, condiții și cerințe tehnice referitoare la instalații/echipamente și la activități specifice domeniului de activitate, prevăzute la art. 8 alin. (1), ce se realizează în legătură cu acestea, în vederea introducerii pe piață, punerii în funcțiune și utilizării instalațiilor/echipamentelor respective în condiții de siguranță în funcționare; Notă
    *) A se vedea:– Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 3.699/2008 privind aprobarea Prescripției tehnice PT N MMR 1-2008 "Cerințe generale pentru macarale, mecanisme de ridicat și dispozitivele lor auxiliare din instalațiile nucleare", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 și 37 bis din 20 ianuarie 2009, cu modificările și completările ulterioare;– Ordinul ministrului economiei nr. 675/2009 privind aprobarea Prescripției tehnice PT N SCP 1-2008 - Cerințe generale pentru sistemele și componentele care rețin presiunea din instalațiile nucleare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 și 339 bis din 21 mai 2009, cu modificările și completările ulterioare;– Ordinul ministrului economiei nr. 2.154/2009 pentru aprobarea prescripțiilor tehnice PT CR 4-2009 "Autorizarea persoanelor juridice pentru efectuarea de lucrări la instalații/echipamente" și PT CR 8-2009 "Autorizarea personalului de deservire a instalațiilor/echipamentelor și acceptarea personalului auxiliar de deservire", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 și 11 bis din 8 ianuarie 2010;– Ordinul ministrului economiei, comerțului și mediului de afaceri nr. 663/2010 pentru aprobarea Prescripțiilor tehnice PT C 1-2010 "Cazane de abur, cazane de apă fierbinte, supraîncălzitoare și economizoare independente", PT C 4-2010 "Recipiente metalice stabile sub presiune", PT C 6-2010 "Conducte metalice sub presiune pentru fluide", PT C 7-2010 "Dispozitive de siguranță", PT C 8-2010 "Instalații de distribuție gaze petroliere lichefiate", PT C 9-2010 "Cazane de apă caldă și cazane de abur de joasă presiune", PT C 10-2010 "Conducte de abur și conducte de apă fierbinte sub presiune", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 și 385 bis din 10 iunie 2010, cu modificările ulterioare;– Ordinul ministrului economiei, comerțului și mediului de afaceri nr. 1.007/2010 pentru aprobarea prescripțiilor tehnice PT A1-2010 "Aparate de încălzit alimentate cu combustibil solid, lichid sau gazos cu puteri nominale ≤ 400 kW", PT C2-2010 "Arzătoare cu combustibili gazoși și lichizi" și PT C11-2010 "Sisteme de automatizare aferente centralelor termice și instalații de ardere aferente cazanelor", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 și 513 bis din 23 iulie 2010;– Ordinul ministrului economiei, comerțului și mediului de afaceri nr. 1.404/2010 pentru aprobarea prescripțiilor tehnice PT R1-2010 "Mașini de ridicat (macarale, mecanisme de ridicat, stivuitoare, platforme autoridicătoare și platforme ridicătoare pentru persoane cu dizabilități, elevatoare pentru vehicule și mașini de ridicat de tip special)", PT R2-2010 "Ascensoare electrice și hidraulice de persoane, de persoane și mărfuri sau de mărfuri cu comandă interioară", PT R3-2010 "Verificarea în utilizare a elementelor de transmitere a mișcării, a elementelor/dispozitivelor de legare/prindere și a elementelor de tracțiune a sarcinii utilizate la instalații de ridicat: cabluri, cârlige, lanțuri, benzi textile, funii și altele asemenea", PT R8-2010 "Scări și trotuare rulante", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 și 634 bis din 9 septembrie 2010;– Ordinul ministrului economiei nr. 1.001/2013 pentru aprobarea prescripțiilor tehnice PT CR 6-2013 "Autorizarea operatorilor control nedistructiv și a persoanelor juridice care efectuează examinări nedistructive, precum și evaluarea persoanelor juridice care efectuează examinări distructive", PT CR 7-2013 "Aprobarea procedurilor de sudare pentru oțel, aluminiu, aliaje de aluminiu și polietilenă de înaltă densitate (PE-HD)" și PT CR 9-2013 "Autorizarea sudorilor care execută lucrări de sudare la instalații sub presiune și la instalații de ridicat și a operatorilor sudare țevi și fitinguri din polietilenă de înaltă densitate (PE-HD)", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 și 759 bis din 6 decembrie 2013.

    o) producător - persoana fizică sau juridică, responsabilă pentru proiectarea și/sau realizarea unei/unui instalații/echipament în scopul introducerii pe piață și/sau al punerii în funcțiune, în numele său, precum și orice persoană fizică sau juridică, care construiește, montează, instalează, ambalează sau etichetează o instalație/un echipament în vederea introducerii pe piață și/sau punerii în funcțiune sub nume propriu;
    p) punere în funcțiune - acțiunea care are loc în momentul primei utilizări a unei/unui instalații/echipament;
    q) regim de autorizare și verificare tehnică - totalitatea condițiilor, cerințelor, examinărilor, încercărilor și/sau evaluărilor la care este supusă/supus, cu caracter obligatoriu, o instalație/un echipament, pe parcursul realizării și utilizării, precum și deciziile luate în legătură cu aceasta/acesta, în scopul de a se asigura funcționarea în condiții de siguranță, conform prescripțiilor tehnice;
    r) reparare - ansamblul de lucrări și operațiuni ce se execută prin înlăturarea neconformităților/defecțiunilor constatate la o instalație/un echipament, în scopul aducerii acesteia/acestuia la parametrii inițiali sau la alți parametri care asigură funcționarea în condiții de siguranță a acesteia, conform prescripțiilor tehnice;
    s) revizie - activitatea, de regulă planificată, ce constă în ansamblul operațiunilor ce se execută asupra unei/unui instalații/echipament în scopul reglării sau înlocuirii pieselor și aparatelor înglobate de aceasta/acesta, conform prescripțiilor tehnice;
    t) utilizator - persoana fizică sau juridică ce are în folosință o instalație/un echipament;
    u) verificare tehnică - ansamblul examinărilor și încercărilor efectuate instalațiilor/echipamentelor realizate în timpul activităților de montare, instalare, reparare sau revizie a instalațiilor/echipamentelor, în conformitate cu cerințele din documentațiile tehnice și/sau prevederile prescripțiilor tehnice;
    (la 17-04-2019, Litera u) din Articolul 5 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 49 din 14 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 18 martie 2019 )

    u^1) verificare tehnică în vederea autorizării funcționării - ansamblul examinărilor și încercărilor efectuate în vederea autorizării funcționării instalațiilor/echipamentelor;
    (la 17-04-2019, Articolul 5 din Capitolul I a fost completat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 49 din 14 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 18 martie 2019 )

    v) verificare tehnică în utilizare - totalitatea examinărilor și încercărilor efectuate la o instalație/un echipament periodic și ori de câte ori se modifică configurația acesteia/acestuia în baza căreia s-a acordat autorizarea funcționării, în scopul asigurării condițiilor de funcționare în siguranță.


    Articolul 6

    Fără a se aduce atingere prevederilor art. 3 alin. (2), se admit punerea/repunerea în funcțiune a instalațiilor/ echipamentelor care îndeplinesc următoarele condiții, după caz:
    (la 17-04-2019, Partea introductivă a Articolului 6 din Capitolul I a fost modificată de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 49 din 14 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 18 martie 2019 )

    a) sunt respectate condițiile și cerințele de funcționare în condiții de siguranță;
    b) sunt omologate/certificate/recertificate;
    (la 17-04-2019, Litera b) din Articolul 6 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 49 din 14 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 18 martie 2019 )

    c) sunt puse la dispoziția utilizatorilor, de către producători, instrucțiuni tehnice pentru utilizarea instalațiilor/echipamentelor în condiții normale, pentru întreținerea, realizarea reviziilor și a reparațiilor instalațiilor/echipamentelor, precum și, după caz, pentru pregătirea personalului de deservire;
    d) au autorizarea funcționării emisă conform prevederilor prescripțiilor tehnice aplicabile;
    e) există, pentru utilizare, la fiecare loc de muncă, instrucțiuni tehnice pentru utilizare în condiții normale, precum și documente cuprinzând măsurile ce trebuie luate în caz de avarii, întreruperi și dereglări ale instalației/echipamentului sau ale proceselor în care aceasta/acesta este înglobată/înglobat;
    f) există, pentru utilizare, personal de deservire autorizat.


    Articolul 7
    (1) Se admite menținerea în utilizare numai a acelor instalații/echipamente care respectă condițiile prevăzute la art. 6 lit. a), d), e) și f), care sunt supuse verificărilor tehnice în utilizare și care sunt reparate, întreținute și supuse la revizii potrivit prevederilor prescripțiilor tehnice și prezentei legi.(2) Rezultatele verificărilor tehnice realizate pe parcursul activităților prevăzute la alin. (1) trebuie să ateste existența condițiilor de funcționare în siguranță a instalațiilor/echipamentelor la data efectuării verificărilor.


    Articolul 8
    (1) Activitățile de construire, montare, instalare, punere în funcțiune și control nedistructiv, cele ce privesc supravegherea tehnică și, după caz, verificările tehnice în vederea admiterii funcționării și verificările tehnice în utilizare pentru echipamentele/instalațiile prevăzute în anexa nr. 4, verificările tehnice în utilizare pentru estimarea duratei remanente de viață, precum și reviziile, reparațiile, lucrările de întreținere, operațiunile de sudare și deservire a instalațiilor/echipamentelor se realizează de către persoane fizice sau juridice autorizate, în condițiile stabilite de prescripțiile tehnice și prezenta lege.
    (la 17-04-2019, Alineatul (1) din Articolul 8 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 49 din 14 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 18 martie 2019 )
    (2) Producătorii care prestează activități de construire, montare, instalare, punere în funcțiune, revizie, reparații și lucrări de întreținere pentru instalațiile/echipamentele realizate de către ei fac excepție de la cerința de autorizare prevăzută la alin. (1).(3) Activitățile persoanelor autorizate, prevăzute la alin. (1), se realizează în limita competențelor și responsabilităților stabilite prin documentul de autorizare.


    Articolul 9
    (1) Verificările tehnice în vederea autorizării funcționării și verificările tehnice în utilizare pentru instalațiile și echipamentele prevăzute în anexele nr. 2 și 3 se efectuează de către CNCIR.(2) Verificările tehnice în vederea admiterii funcționării și verificările tehnice în utilizare pentru instalațiile și echipamentele prevăzute în anexa nr. 4 se realizează de către persoane fizice și juridice autorizate în acest scop.(3) Responsabilitățile privind realizarea verificărilor tehnice în vederea autorizării/admiterii funcționării și a verificărilor tehnice în utilizare, precum și corectitudinea rezultatelor aferente obținute revin CNCIR sau persoanelor autorizate prevăzute la alin. (2), după caz.
    (la 17-04-2019, Articolul 9 din Capitolul I a fost modificat de Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 49 din 14 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 18 martie 2019 )


    Capitolul II Obligațiile și responsabilitățile producătorilor

    Articolul 10

    Producătorii, cu excepția celor care realizează instalații/echipamente conform reglementărilor tehnice ce transpun directive europene care au prevederi specifice, înainte de introducerea pe piață și/sau punerea în funcțiune a acestora, au următoarele obligații și responsabilități:
    a) să se asigure că instalația/echipamentul se realizează cu respectarea cerințelor de funcționare în condiții de siguranță, prevăzute în prescripțiile tehnice aplicabile;
    b) să întocmească documentația tehnică prevăzută de prescripțiile tehnice și să stabilească prin aceasta inclusiv examinările și încercările ce trebuie efectuate pe parcursul construirii, montării și instalării, în scopul verificării parametrilor de funcționare în condiții de siguranță a instalației/echipamentului;
    c) să elaboreze instrucțiuni tehnice pentru montarea, instalarea, utilizarea în condiții normale, întreținerea, realizarea reviziilor și repararea instalației/echipamentului, documente cuprinzând măsurile ce trebuie luate în caz de avarii, întreruperi și dereglări ale instalației/echipamentului sau ale proceselor, precum și instrucțiuni pentru pregătirea personalului de deservire a acesteia/acestuia, atunci când prescripțiile tehnice prevăd această cerință;
    d) să realizeze sau, după caz, să asigure realizarea construirii și/sau a montării instalației/echipamentului cu respectarea prevederilor art. 8 și ale prescripțiilor tehnice;
    e) să solicite și să obțină omologarea instalației/echipamentului;
    f) să asigure și să folosească la construirea și la montarea instalațiilor/echipamentelor, atunci când prescripțiile tehnice impun, tehnologii de sudare stabilite prin proceduri de sudare aprobate de către ISCIR, sudori autorizați ISCIR, precum și personal autorizat ISCIR, care execută examinări prin mijloace sau metode nedistructive;
    g) să pună la dispoziția utilizatorilor documentele și instrucțiunile din documentația tehnică stabilite în conformitate cu prescripțiile tehnice aplicabile, precum și instrucțiunile tehnice prevăzute la lit. c).


    Articolul 11

    Producătorii care realizează instalații/echipamente din categoria celor prevăzute la art. 3 alin. (2) au obligațiile și responsabilitățile prevăzute în reglementările tehnice ce transpun directivele europene care stabilesc condițiile de introducere pe piață și/sau punere în funcțiune pentru instalațiile/echipamentele respective.


    Capitolul III Obligațiile și responsabilitățile persoanelor fizice sau juridice autorizate

    Articolul 12

    Persoanele fizice sau juridice autorizate conform prevederilor prezentei legi au următoarele obligații și responsabilități, după caz:
    a) să presteze activitățile pentru care au fost autorizate, în limita competențelor și în condițiile pentru care sunt autorizate;
    b) să folosească în lucrările aferente activităților pentru care au fost autorizate, potrivit prevederilor prescripțiilor tehnice, tehnologii de sudare stabilite prin proceduri de sudare aprobate de ISCIR, sudori autorizați ISCIR, precum și personal autorizat ISCIR, care execută examinări prin mijloace sau metode nedistructive;
    c) să întocmească documentația prevăzută de prescripțiile tehnice și să o pună la dispoziția deținătorului/utilizatorului odată cu predarea/recepția instalației/echipamentului;
    d) să informeze producătorul sau deținătorul/utilizatorul despre neconformitățile constatate;
    e) să asigure realizarea activităților pentru care au fost autorizate, conform prescripțiilor și documentației tehnice;
    f) să monteze și/sau să instaleze instalații/echipamente numai dacă este emis și se respectă avizul obligatoriu de instalare;
    g) să informeze de îndată ISCIR despre situațiile în care instalațiile nu mai respectă condițiile de autorizare, precum și despre existența unui pericol iminent la acestea.


    Articolul 13
    (1) Prevederile art. 12 lit. b)-g) se aplică și producătorilor prevăzuți la art. 8 alin. (2).(2) Prevederile art. 12 lit. b) nu se aplică procedurilor de sudare, sudorilor și personalului care execută examinări prin mijloace sau metode nedistructive care au aprobări valabile, emise în conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice ce transpun directive europene aplicabile instalațiilor/echipamentelor, în situația în care cerințele ce au stat la baza emiterii acestor aprobări sunt echivalente cu cele stabilite în prescripțiile tehnice.


    Capitolul IV Obligațiile și responsabilitățile deținătorilor/utilizatorilor de instalații/echipamente

    Articolul 14

    Persoana fizică sau juridică ce deține/utilizează o instalație/echipament are următoarele obligații și responsabilități conform prescripțiilor tehnice:
    a) să solicite și să obțină avizul obligatoriu de instalare, după caz;
    b) să solicite și să obțină autorizarea/admiterea funcționării;
    (la 17-04-2019, Litera b) din Articolul 14 , Capitolul IV a fost modificată de Punctul 13, Articolul I din LEGEA nr. 49 din 14 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 18 martie 2019 )

    c) să ia măsurile necesare și să se asigure că instalația/echipamentul este utilizată/utilizat în condiții de siguranță, prin efectuarea reviziilor, reparațiilor, întreținerii de către persoane autorizate, conform documentațiilor și prescripțiilor tehnice;
    d) să asigure existența, la fiecare loc de muncă, a instrucțiunilor tehnice specifice pentru utilizarea în condiții normale a instalației/echipamentului și a documentelor cuprinzând măsurile ce trebuie luate în caz de avarii, întreruperi și dereglări ale instalației/echipamentului sau ale proceselor în care aceasta/acesta este înglobată/înglobat;
    e) să folosească pentru utilizarea instalației/echipamentului numai personal de deservire autorizat;
    f) să asigure supravegherea și verificarea tehnică în utilizare a instalațiilor/echipamentelor.


    Articolul 15
    (1) Persoana fizică sau juridică ce deține/utilizează instalațiile/echipamentele prevăzute în anexa nr. 2 pct. 1-4 și 9 și în anexa nr. 3 pct. 1-3 și 8 are obligația să le înregistreze la ISCIR, să țină evidența centralizată a acestora și să comunice la ISCIR orice modificare intervenită în situația tehnică sau juridică a acestora, în conformitate cu prevederile prescripțiilor tehnice.(2) Persoana fizică sau juridică ce deține/utilizează instalațiile/echipamentele prevăzute la alin. (1) are obligația să asigure un operator autorizat, responsabil cu supravegherea tehnică a instalațiilor/echipamentelor, denumit RSVTI, conform prescripțiilor tehnice.


    Capitolul V Accidente, forță majoră sau pericol iminent

    Articolul 16

    Persoana fizică sau juridică ce deține/utilizează instalațiile/echipamentele prevăzute la art. 15 alin. (1) are obligația, în cazul producerii oricărui accident la acestea, de a opri din funcționare instalațiile/echipamentele și de a anunța de îndată ISCIR despre producerea evenimentului.


    Articolul 17
    (1) În cazuri justificate, de forță majoră sau de pericol iminent, accesul reprezentanților ISCIR se poate efectua indiferent de zi/oră și necondiționat de participarea unui delegat din partea deținătorului/utilizatorului.(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) reprezentanții ISCIR pot dispune oprirea din funcțiune sau împiedicarea punerii în funcțiune a instalației/echipamentului prin aplicarea de sigilii, după caz.


    Articolul 18

    În cazurile prevăzute la art. 17 alin. (1) în care reprezentanții ISCIR sunt împiedicați să pătrundă în locurile unde sunt amplasate/deținute instalațiile/echipamentele, aceștia pot solicita sprijinul ofițerilor și agenților din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care acționează în conformitate cu prevederile legale incidente.


    Articolul 19
    (1) În aplicarea prevederilor prezentei legi, ISCIR, prin reprezentanții săi, are dreptul:
    a) să solicite informații și documente de la persoanele fizice sau juridice ce construiesc, montează, instalează, pun în funcțiune, repară, întrețin, asigură realizarea reviziilor, efectuează verificări tehnice în vederea autorizării/admiterii funcționării, verificări tehnice în utilizare, verificări tehnice în utilizare pentru estimarea duratei remanente de viață, dețin, utilizează și/sau comercializează instalații/echipamente;
    (la 17-04-2019, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 19 , Capitolul V a fost modificată de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 49 din 14 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 18 martie 2019 )

    b) de acces, cu scopul efectuării controalelor prevăzute la art. 4 alin. (2), la sediul și/sau în locul în care își desfășoară activitatea persoanele fizice sau juridice ce construiesc, montează, instalează, pun în funcțiune, repară, asigură realizarea reviziilor, întrețin, comercializează, efectuează verificări tehnice în vederea autorizării/admiterii funcționării, verificări tehnice în utilizare, verificări tehnice în utilizare pentru estimarea duratei remanente de viață, dețin și/sau utilizează instalații/echipamente, precum și în locurile în care sunt utilizate instalații/echipamente, indiferent de forma de deținere a acestora.
    (la 17-04-2019, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 19 , Capitolul V a fost modificată de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 49 din 14 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 18 martie 2019 )
    (2) Persoanele ce dețin/utilizează instalații/echipamente, precum și cele care desfășoară activitățile prevăzute la art. 8 alin. (1) au obligația să permită accesul și să pună la dispoziția reprezentanților ISCIR informațiile și documentele referitoare la instalații/echipamente, pe care aceștia le solicită.


    Articolul 20

    În situația în care pentru anchetarea cauzelor producerii unui accident trebuie să participe și reprezentanți ai altor autorități, aceștia au obligația să nu modifice starea de fapt a instalației/echipamentului avariate/avariat și să conserve locul până la sosirea reprezentanților ISCIR, când este cazul.


    Capitolul VI Infracțiuni și contravenții

    Articolul 21

    Menținerea sau repunerea în funcționare a instalațiilor ori echipamentelor, după ce a fost oprită sau interzisă funcționarea acestora, prin proces-verbal încheiat de către inspectorii de specialitate din cadrul ISCIR, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani ori cu amendă.


    Articolul 22
    (1) Efectuarea fără autorizație a activităților privitoare la instalarea, construcția sau montajul instalațiilor ori echipamentelor constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.(2) Efectuarea fără autorizație a activităților privitoare la punerea în funcțiune, autorizarea de funcționare, admiterea funcționării, verificarea tehnică în utilizare, repararea, întreținerea, exploatarea sau modificarea instalațiilor ori echipamentelor constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
    (la 17-04-2019, Alineatul (2) din Articolul 22 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din LEGEA nr. 49 din 14 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 18 martie 2019 )
    (3) Tentativa se pedepsește.


    Articolul 23
    (1) Scoaterea neautorizată din funcțiune, în totalitate sau în parte, a dispozitivelor de siguranță și control instalate în condițiile legii la instalații/echipamente, fără a avea motive ce decurg din cerințele de securitate nucleară sau de radioprotecție, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârșită din culpă, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.(3) Abrogat.
    (la 17-04-2019, Alineatul (3) din Articolul 23 , Capitolul VI a fost abrogat de Punctul 16, Articolul I din LEGEA nr. 49 din 14 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 18 martie 2019 )


    Articolul 24
    (1) Următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează după cum urmează:
    a) nerespectarea prevederilor art. 6 lit. c) și e), art. 10 lit. a), b) și e), art. 12 lit. c), d), e) și g), art. 14 lit. c) și e), art. 16 și ale art. 19 alin. (2), cu amendă de la 2.000 lei la 15.000 lei;
    b) nerespectarea prevederilor art. 6 lit. b) și f), art. 10 lit. c), d), f) și g), art. 12 lit. a), b) și f) și ale art. 14 lit. a), b), d) și f), cu amendă de la 15.000 lei la 25.000 lei;
    c) nerespectarea prevederilor art. 6 lit. a) și d) și ale art. 11, cu amendă de la 25.000 lei la 35.000 lei;
    d) nerespectarea prevederilor art. 15, cu amendă de la 30.000 lei la 40.000 lei.
    (2) Constituie sancțiune contravențională complementară suspendarea pe o perioadă de până la 6 luni sau retragerea, după caz, a avizului, autorizației eliberate de ISCIR.(3) Inspectorul de specialitate ISCIR poate fixa prin proces-verbal și un termen-limită pentru remedierea aspectelor sesizate în urma controlului.


    Articolul 25
    (1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către inspectorii de specialitate din cadrul ISCIR, desemnați și delegați pentru activitatea de control.
    (la 17-04-2019, Alineatul (1) din Articolul 25 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din LEGEA nr. 49 din 14 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 18 martie 2019 )
    (2) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal de constatare a contravenției jumătate din minimul amenzii aplicabile; inspectorii de specialitate din cadrul ISCIR fac mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal de constatare a contravenției.(3) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se poate face contestație în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției.(4) Încetat efecte juridice.
    --------
    Alin. (4) al art. 25 și-a încetat efectele juridice începând cu data de 3 ianuarie 2019, fiind declarat neconstituțional conform DECIZIEI CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 638 din 16 octombrie 2018, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 975 din 19 noiembrie 2018.
    Notă
    Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 638 din 16 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 975 din 19 noiembrie 2018, s-a admis excepția de neconstituționalitate, constatându-se că prevederile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil sunt neconstituționale.
    Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
    În concluzie, în intervalul 19 noiembrie 2018 - 2 ianuarie 2019, dispozițiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 64/2008 au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice în data de 3 ianuarie 2019, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederii atacate.


    Articolul 26

    Dispozițiile art. 24 și 25 referitoare la contravenții se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.


    Capitolul VII Dispoziții finale

    Articolul 27
    (1) Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta lege.
    (la 17-04-2019, Alineatul (1) din Articolul 27 , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 18, Articolul I din LEGEA nr. 49 din 14 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 18 martie 2019 )
    (2) Anexele se modifică și/sau se completează prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 28

    Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării*) în Monitorul Oficial al României, Partea I. Notă
    *) Legea nr. 64/2008 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 27 martie 2008.


    Articolul 29

    Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, Decretul Consiliului de Stat nr. 587/1973 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil, publicat în Buletinul Oficial nr. 168 din 27 octombrie 1973, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare prezentei legi se abrogă.


    Anexa nr. 1

    Instalații și echipamente exceptate
    de la prevederile prezentei legi1. Recipientele pentru aer aferente instalațiilor și echipamentelor de frânare, basculare și semnalizare, montate pe autovehicule2. Instalațiile și echipamentele sub presiune, instalațiile și echipamentele de ridicat montate pe nave3. Conductele de gaze naturale de alimentare din amonte, conductele aparținând Sistemului național de transport al gazelor naturale, precum și cele aparținând sistemelor de distribuție și instalațiilor de utilizare a gazelor naturale


    Anexa nr. 2

    Instalații sub presiune și instalații
    de ridicat clasice, aparate consumatoare
    de combustibil și componente ale acestora1. Cazane pentru abur, pentru apă caldă sau fierbinte2. Echipamente sub presiune mai mare de 0,5 bari2^1. Instalații pentru gaze petroliere lichefiate - GPL, instalații pentru gaze naturale comprimate - GNC și instalații pentru gaze naturale comprimate pentru vehicule - GNCV
    (la 17-04-2019, Anexa nr. 2 a fost completată de Punctul 19, Articolul I din LEGEA nr. 49 din 14 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 18 martie 2019 )
    3. Recipiente simple sub presiune mai mare de 0,5 bari4. Macarale, ascensoare, elevatoare, instalații de transport pe cablu, instalații de ridicat pe plan înclinat, poduri rulante și alte mecanisme de ridicat5. Aparate de încălzit alimentate cu combustibil solid, lichid sau gazos6. Arzătoare cu combustibil lichid sau gazos7. Accesorii de securitate pentru instalațiile, echipamentele și aparatele prevăzute la pct. 1 și 3-68. Aparatură și instalații de automatizare aferente instalațiilor și echipamentelor prevăzute la pct. 1-79. Instalații și echipamente destinate, montate și utilizate în cadrul parcurilor de distracții


    Anexa nr. 3

    Instalații sub presiune, instalații
    de ridicat și unele instalații din cadrul
    obiectivelor nucleare, precum și componente ale acestora1. Generatoare și cazane de abur, de apă caldă sau fierbinte, inclusiv corpul reactorului2. Echipamente sub presiune mai mare de 0,5 bari și recipiente simple sub presiune mai mare de 0,5 bari3. Pompe4. Conducte pentru lichide, vapori și gaze tehnice uscate sau umede5. Suporturi ale elementelor sub presiune6. Armături7. Sisteme tehnologice8. Macarale, ascensoare, elevatoare, poduri rulante și alte mecanisme de ridicat9. Accesorii de securitate pentru instalațiile și echipamentele prevăzute la pct. 1, 2, 4 și 8
    NOTĂ:
    Materialele folosite la construirea, montarea, utilizarea, repararea și verificarea instalațiilor și aparatelor se supun regimului de verificare tehnică și sunt:
    a) produse din metale feroase, neferoase și materiale nemetalice - table, țevi, tuburi, profiluri, forjate, turnate, semifabricate pentru organe de asamblare;
    b) materiale pentru sudură - electrozi, sârme, fluxuri, materiale pentru brazare.


    Anexa nr. 4

    Instalații sub presiune și instalații de ridicat clasice, aparate consumatoare de combustibil și componente ale acestora
    la care verificările tehnice în utilizare sunt efectuate de către persoane fizice și juridice autorizate ISCIR
    1. Cazane pentru abur și pentru apă fierbinte având presiune x volum ≤ 60 (bar x litru)2. Recipiente de categoria I stabilită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 123/2015 privind stabilirea condițiilor pentru punerea la dispoziție pe piață a echipamentelor sub presiune, cu modificările ulterioare3. Aparate de încălzit alimentate cu combustibil solid, lichid sau gazos cu puteri nominale ≤ 400 kW4. Arzătoare cu combustibil lichid sau gazos5. Butelii cu volum ≤ 150 litri și butoaie cu volum ≤ 1.000 litri pentru gaze comprimate, lichefiate sau dizolvate sub presiune6. Macarale cu sarcina nominală ≤ 1 t și cele cu acționare manuală7. Stivuitoare și translatoare stivuitoare, cu acționare manuală8. Platforme ridicătoare nedeplasabile/deplasabile exclusiv pentru materiale, cu sarcina nominală ≤ 1 t și platforme ridicătoare pentru persoane cu dizabilități9. Elevatoare pentru vehicule, cu acționare manuală10. Mecanisme de ridicat având sarcina nominală ≤ 1 t și cele cu acționare manuală11. Ascensoare destinate transportului de materiale având sarcina nominală < 100 kg12. Mecanisme și instalații de ridicat pentru teatre, acționate manual13. Echipamente pentru spații de joacă14. Dispozitive de siguranță aferente instalațiilor și echipamentelor prevăzute la pct. 1-3 din prezenta anexă și dispozitive de siguranță aferente instalațiilor și echipamentelor prevăzute la pct. 1-3 și 5 din anexa nr. 2
    (la 17-04-2019, Actul a fost completat de Punctul 20, Articolul I din LEGEA nr. 49 din 14 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 18 martie 2019 )
    Notă
    Reproducem mai jos prevederile art. II din Ordonanța Guvernului nr. 22/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 93/2011, cu modificările ulterioare, care nu sunt încorporate în forma republicată a Legii nr. 64/2008 și care se aplică, în continuare, ca dispoziții proprii ale actului modificator:

    Articolul II

    (1) Abrogat.
    ---------
    Alin. (1) al art. II din Ordonanța Guvernului nr. 22/2010 a fost abrogat de art. II din LEGEA nr. 49 din 14 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 18 martie 2019.
    (1^1) CNCIR nu își poate schimba structura acționariatului până la împlinirea termenului prevăzut la alin. (4).
    (1^2) Tarifele percepute pentru activitățile cu caracter specific prestate de CNCIR se propun de către Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri*), se avizează de către Ministerul Finanțelor Publice și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Notă
    *) A se vedea art. 18 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative care prevede că în cuprinsul actelor normative în vigoare denumirea "Ministerul Economiei" să fie înlocuită cu denumirea "Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului" în cazul prevederilor care reglementează activitatea în domeniile economie și comerț.
    Anterior, art. 32 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările și completările ulterioare, a prevăzut că în cuprinsul actelor normative în vigoare denumirea "Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri" să fie înlocuită cu denumirea "Ministerul Economiei".

    (2) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, Guvernul va aproba prin hotărâre*) înființarea, organizarea și funcționarea CNCIR, precum și modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea și funcționarea Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, cu modificările și completările ulterioare.
    (3) Până la data înființării CNCIR verificările tehnice în vederea autorizării funcționării și verificările tehnice în utilizare prevăzute la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 64/2008, cu modificările și completările ulterioare, se realizează de către ISCIR.
    (4) Abrogat.
    ---------
    Alin. (4) al art. II din Ordonanța Guvernului nr. 22/2010 a fost abrogat de art. II din LEGEA nr. 49 din 14 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 18 martie 2019.
    (5) În termen de 60 de zile de la data publicării ordinului prevăzut la alin. (4), CNCIR trebuie să îndeplinească condițiile și cerințele tehnice prevăzute în prescripția tehnică și să obțină autorizarea conform prevederilor prezentei ordonanțe. Notă
    *) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.139/2010 privind înființarea, organizarea și funcționarea Companiei Naționale pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune - S.A., precum și modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea și funcționarea Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 22 noiembrie 2010.
    **) A se vedea nota de la alin. (1).
    ***) Termenul prevăzut a fost prorogat până la data de 1 ianuarie 2016 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2014 privind prorogarea termenului prevăzut la art. II alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 22/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 6 iunie 2014, aprobată cu modificări prin Legea nr. 2/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 9 ianuarie 2015.
    ****) Legea nr. 93/2011 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 22/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 9 iunie 2011.
    Conform art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 64 din 30 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 986 din 31 decembrie 2015, termenul prevăzut la art. II alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 22/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 26 august 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 93/2011, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 1 aprilie 2016.
    Conform art. unic din LEGEA nr. 80 din 29 aprilie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 348 din 6 mai 2016, care modifică art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 64 din 30 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 986 din 31 decembrie 2015, termenul prevăzut la art. II alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 22/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 26 august 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 93/2011, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 1 august 2018.
    Conform art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 54 din 28 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 29 iunie 2018, termenul prevăzut la art. II alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 22/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 26 august 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 93/2011, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 1 februarie 2019.