ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 52 din 8 iunie 2011pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2006 privind funcția de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 10 iunie 2011
    Având în vedere:– necesitatea implementării măsurilor cuprinse în Planul de măsuri prioritare pentru consolidarea capacității de absorbție a fondurilor structurale și de coeziune, aprobat prin memorandum de Guvernul României în 27 aprilie 2011, în caz contrar existând riscul dezangajării unor fonduri comunitare substanțiale;– necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru prevenirea corecțiilor financiare care ar putea fi aplicate României de către Comisia Europeană cu ocazia verificărilor efectuate asupra modului de atribuire a contractelor de achiziție publică finanțate din fonduri comunitare nerambursabile;– necesitatea verificării tuturor procedurilor de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, inițiate de autoritățile contractante pentru achiziționarea unor lucrări sau servicii suplimentare/adiționale, care nu au fost incluse în contractele inițiale, dar care datorită unor circumstanțe imprevizibile au devenit necesare pentru îndeplinirea acestora, solicitare expresă a Comisiei Europene;– recomandările Comisiei Europene privind întărirea rolului controlului ex-ante al procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică,
    ținând seama de faptul că în prezent procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică finanțate din fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare, sunt selectate pentru verificare numai dacă valorile estimate sunt egale sau mai mari decât pragurile prevăzute la art. 124 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare,
    se impune, de urgență, formalizarea modificărilor necesare în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2006 privind funcția de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 228/2007, cu modificările și completările ulterioare, în vederea extinderii posibilității verificării ex-ante a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică indiferent de valoarea estimată a acestora și a verificării ex-ante a tuturor negocierilor fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare pentru încheierea de acte adiționale la contractele de achiziție publică existente.
    Având în vedere toate aceste precizări, caracterul preventiv al funcției de verificare a aspectelor procedurale aferente modului de atribuire a contractelor de achiziție publică, exercitată de către Ministerul Finanțelor Publice, care contribuie la accelerarea absorbției fondurilor structurale și de coeziune, prioritate de grad zero a României, precum și perioada lungă pe care o presupune o procedură parlamentară, se impune adoptarea unei ordonanțe de urgență pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 228/2007, cu modificările și completările ulterioare.
    În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

    Articolul I

    Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2006 privind funcția de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 26 aprilie 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 228/2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:
    Art.1. - (1) Se desemnează Ministerul Finanțelor Publice ca organ de specialitate al administrației publice centrale responsabil pentru îndeplinirea funcției de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor care intră sub incidența legislației privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.(2) Verificarea privește etapele procesului de achiziție publică, după publicarea anunțului/invitației de participare și până la semnarea contractului. În situațiile excepționale reglementate de lege, în care este permisă încheierea contractului fără publicarea prealabilă a anunțului de participare, verificarea privește etapele procesului de achiziție începând cu transmiterea invitației de participare la negociere și până la semnarea contractului.
    2. Articolul 2 va avea următorul cuprins:

    Articolul 2
    (1) Ministerul Finanțelor Publice, prin structurile sale specializate de la nivel central și teritorial, efectuează verificarea procesului de atribuire a contractelor, în mod selectiv, pe baza unor criterii de selecție. Metodologia de selecție va fi stabilită prin normele de aplicare ale prezentei ordonanțe de urgență.(2) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1), Ministerul Finanțelor Publice, prin structurile sale specializate de la nivel central și teritorial, efectuează verificarea procesului de atribuire a contractelor la toate procedurile de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare pentru care a fost înștiințat de către autoritatea contractantă în baza art. 5 alin. (2).
    3. Articolul 3 va avea următorul cuprins:

    Articolul 3

    Obiectivul funcției de verificare prevăzute la art. 1 alin. (1) este asigurarea conformității cu legislația din domeniul achizițiilor publice a procedurilor și a documentelor întocmite în timpul derulării acestora în vederea atribuirii contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.
    4. Articolul 4 va avea următorul cuprins:

    Articolul 4
    (1) În îndeplinirea funcției de verificare, Ministerul Finanțelor Publice urmărește derularea etapelor procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, pentru prevenirea și corectarea neconformităților în raport cu legislația din domeniu.(2) Activitatea Ministerului Finanțelor Publice prevăzută la alin. (1) este exercitată la nivel central printr-o structură de specialitate, fără personalitate juridică, respectiv Unitatea pentru coordonarea și verificarea achizițiilor publice, denumită în continuare UCVAP, și la nivel teritorial prin structuri specializate, coordonate direct de UCVAP, de la nivelul direcțiilor generale ale finanțelor publice, denumite compartimente de verificare a achizițiilor publice "CVAP". Funcționarii publici din cadrul acestor structuri au calitatea de observatori.(3) În îndeplinirea funcției de verificare, Ministerul Finanțelor Publice, la nivel central/direcțiile generale ale finanțelor publice, la nivel teritorial, are/au următoarele atribuții:
    a) emite/emit decizia de verificare pentru fiecare procedură de atribuire, înaintea desfășurării activității de observare, și o comunică autorității contractante, în scris, în maximum două zile lucrătoare de la data publicării anunțului/invitației de participare sau, în cazul negocierii fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, în prima zi lucrătoare de la data înregistrării înștiințării la UCVAP;
    b) exprimă opinia privind derularea procedurii de atribuire în conformitate cu legislația din domeniu, în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea Raportului procedurii de atribuire, în condițiile art. 4^1 lit. d);
    c) elaborează un raport de activitate pentru fiecare procedură de atribuire verificată, în termen de 3 zile lucrătoare de la finalizarea activității de verificare.
    (4) Observatorii au obligația de a preciza, în cuprinsul documentelor întocmite de către autoritatea contractantă în cadrul procesului de evaluare, observațiile asupra derulării procedurii de atribuire privitoare la respectarea prevederilor legale din domeniu.(5) Raportul de activitate prevăzut la alin. (3) lit. c) cuprinde opiniile prevăzute la alin. (3) lit. b). Rapoartele de activitate se transmit Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice în termen de maximum 3 zile de la data întocmirii acestora.(6) Pe parcursul derulării activității de verificare, observatorii au dreptul să consulte Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, prin intermediul UCVAP. Punctul de vedere emis de Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice reprezintă interpretarea oficială a legislației din domeniul achizițiilor publice și va fi pus în aplicare de către observatori.(7) În exercitarea atribuțiilor sale, UCVAP colaborează cu Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, operatorul sistemului electronic de achiziții publice, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, autoritățile de management, cu alte structuri de control și instituții publice. În acest scop, UCVAP încheie protocoale cu autoritățile și cu instituțiile implicate.
    5. Articolul 4^1 va avea următorul cuprins:

    Articolul 4^1

    Autoritatea contractantă inițiatoare a procedurii de atribuire, selectată pentru verificare, are obligația de a îndeplini următoarele:
    a) de a pune la dispoziție documentația de atribuire/documentația descriptivă, în situația în care aceasta nu este disponibilă în sistemul electronic de achiziții publice, în termen de o zi lucrătoare de la înregistrarea deciziei de verificare la autoritatea contractantă;
    b) de a pune la dispoziție copii ale documentelor întocmite în timpul derulării procedurii de atribuire, în termen de o zi lucrătoare de la întocmirea acestora;
    c) de a informa asupra calendarului de derulare a procesului de evaluare a candidaturilor/ofertelor și asupra oricăror modificări aduse calendarului de derulare a procesului de evaluare, în termen de o zi lucrătoare de la întocmirea/modificarea acestuia;
    d) de a pune la dispoziție Raportul procedurii de atribuire, înainte de a fi aprobat de către conducătorul autorității contractante, în vederea asigurării scopului preventiv al funcției de verificare, în termen de o zi lucrătoare de la întocmirea acestuia;
    e) de a pune la dispoziție Raportul procedurii de atribuire aprobat de către conducătorul autorității contractante și punctul de vedere al autorității contractante cu privire la aspectele de neconformitate consemnate de către observatorii desemnați care nu au fost remediate, în termen de o zi lucrătoare de la aprobare.
    6. Articolul 5 va avea următorul cuprins:

    Articolul 5
    (1) Pentru procedura de atribuire care nu impune publicarea unui/unei anunț/invitații de participare în sistemul electronic de achiziții publice, autoritatea contractantă are obligația de a înștiința Ministerul Finanțelor Publice asupra procedurii ce urmează a fi derulată, odată cu transmiterea invitațiilor de participare către operatorii economici.(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul aplicării procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, prevăzută la art. 122 lit. i) sau art. 252 lit. j) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare, autoritatea contractantă are obligația de a transmite UCVAP invitația de participare și nota justificativă din care să reiasă îndeplinirea condițiilor specifice aferente acestei proceduri, cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de data-limită stabilită pentru începerea negocierilor.(3) În vederea îndeplinirii atribuțiilor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, UCVAP desemnează observatori care participă și verifică etapele procedurii de atribuire selectate în conformitate cu prevederile art. 2. Observatorii nu fac parte din comisiile de evaluare a ofertelor.
    7. Articolul 7 va avea următorul cuprins:

    Articolul 7

    În cazul proiectelor finanțate din fonduri comunitare nerambursabile, rapoartele de activitate se transmit autorităților de management competente.
    8. Articolul 10 va avea următorul cuprins:

    Articolul 10
    (1) Următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează după cum urmează:
    a) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 4^1, cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei;
    b) încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) și (2), cu amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei;
    c) netrimiterea în termen de 3 zile lucrătoare a documentelor și informațiilor solicitate de observatorii desemnați, cu amendă de la 5.000 lei la 8.000 lei.
    (2) Constatarea și aplicarea sancțiunilor sunt de competența observatorilor desemnați pentru verificarea aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor.(3) Contravenientul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1), agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.


    Articolul II

    Prevederile art. I pct. 8 intră în vigoare în termen de 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanțe de urgență.


    Articolul III

    Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2006 privind funcția de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 26 aprilie 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 228/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se va republica după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.

    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    Ministrul finanțelor publice,
    Gheorghe Ialomițianu
    Președintele Autorității Naționale
    pentru Reglementarea și
    Monitorizarea Achizițiilor Publice,
    Cristina Trăilă

    București, 8 iunie 2011.
    Nr. 52.
    -----