ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 1 din 28 ianuarie 2011
privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 81 din 31 ianuarie 2011



    Întrucât în termenul prevăzut de Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu au fost identificate documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare pentru aproximativ 140.000 de persoane, lucru care a avut un impact negativ asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, în sensul că, pentru cei care nu au prezentat acte care să dovedească veniturile obţinute, în funcţie de care s-a recalculat pensia de serviciu, s-a utilizat salariul mediu brut pe economie,
    fiind imperios necesară instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivităţii, scopul fiind acela de a nu sancţiona persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reuşit în intervalul iniţial pus la dispoziţie de legiuitor prin Legea nr. 119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere,
    având în vedere exigenţele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicţional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr. 119/2010,
    în vederea instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituţiile implicate să identifice şi să transmită caselor de pensii sectoriale toate elementele necesare pentru stabilirea drepturilor de pensie într-un mod obiectiv şi justificat,
    deoarece aceste împrejurări vizează interesul public şi constituie elementele unei situaţii extraordinare, ce nu suferă amânare, se impune adoptarea de măsuri imediate pentru reglementarea unor aspecte în scopul revizuirii pensiilor recalculate potrivit art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul 1

    (1) Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeaşi lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
    (2) Obligaţia identificării şi transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii prevăzute la alin. (1), revine instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională în cadrul cărora beneficiarul şi-a desfăşurat activitatea.
    (3) Instituţiile prevăzute la alin. (2) transmit datele necesare revizuirii la casele de pensii sectoriale, cel mai târziu până la data de 31 octombrie 2011.
    (4) În cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad şi al soldei de funcţie minime corespunzătoare gradului militar deţinut, conform anexei nr. 1, dar nu mai puţin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie.
    (5) Evoluţia salariului mediu brut/net pe economie şi a salariului minim pe economie este prevăzută în anexa nr. 2.


    Articolul 2

    (1) Pensiile prevăzute la art. 1 pot fi revizuite şi la cererea beneficiarului, în baza actelor doveditoare prezentate de acesta, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date şi elemente decât cele utilizate la recalculare/revizuire, perioade referitoare la drepturi cu caracter salarial, perioade suplimentare la vechimea în serviciu, respectiv în muncă, utile în sistemul public de pensii, care se au în vedere la stabilirea stagiului de cotizare şi a punctajului mediu anual.
    (2) Drepturile de pensii revizuite potrivit alin. (1) se cuvin astfel:
    a) de la data de 1 ianuarie 2011, dacă cererea de revizuire, împreună cu toate actele doveditoare, a fost depusă la casa de pensii sectorială până la data de 1 ianuarie 2014;
    b) de la data de întâi a lunii următoare celei în care cererea, împreună cu toate actele doveditoare, a fost depusă la casa de pensii sectorială peste termenul prevăzut la lit. a).


    Articolul 3

    Pentru revizuirea pensiilor prevăzute la art. 1 se utilizează metodologia de calcul prevăzută în anexa nr. 3.


    Articolul 4

    Pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile lunare individuale realizate pentru întreaga perioadă care constituie stagiu de cotizare rămân în plată în cuantumurile rezultate în urma recalculării.


    Articolul 5

    Pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate şi a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi ale căror cuantumuri sunt mai mari decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se menţin în plată în cuantumurile rezultate în urma recalculării până la data emiterii deciziei de revizuire.


    Articolul 6

    (1) Pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate şi a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se menţin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 până la data emiterii deciziei de revizuire.
    (2) Diferenţele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârşitul lunii februarie 2011.


    Articolul 7

    (1) În cazul pensiilor prevăzute la art. 5 şi 6, nu mai târziu de data de 31 martie 2012 se va efectua regularizarea acestora, prin stabilirea sumelor de plată sau de recuperat, după caz, în funcţie de cuantumurile rezultate după luarea în considerare a tuturor documentelor care atestă veniturile realizate pe întreaga durată a stagiului de cotizare sau după aplicarea grilei prevăzute în anexa nr. 1.
    (2) Sumele de plată se vor achita până cel târziu la data de 31 decembrie 2012, iar sumele de recuperat se reţin din drepturile de pensie, în condiţiile legii.


    Articolul 8

    Ministrul apărării naţionale, ministrul administraţiei şi internelor, precum şi directorul Serviciului Român de Informaţii pot emite ordine şi/sau instrucţiuni privind modalităţile tehnice de identificare, transmitere şi solicitare a actelor şi datelor care dovedesc veniturile necesare revizuirii pensiilor.


    Articolul 9

    Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.


    Articolul 10

    Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 28 iulie 2010.
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,
    Ioan Nelu Botiş
    Ministrul apărării naţionale,
    Gabriel Oprea
    Ministrul administraţiei şi internelor,
    Constantin-Traian Igaş
    Directorul Serviciului Român de Informaţii,
    George Cristian Maior
    Ministrul finanţelor publice,
    Gheorghe Ialomiţianu
    Bucureşti, 28 ianuarie 2011.
    Nr. 1.


    Anexa 1
    SITUAŢIE
    cuprinzând cuantumul soldelor de grad şi soldelor de
    funcţie minime corespunzătoare gradelor militare deţinute
    *Font 8*
     
    Anul Gl. **** Gl. *** Gl. ** Gl. * Col. Lt. col. Mr. Cpt.
    1952 4.235 3.949 2.958 2.250 1.781 1.422 1.162 913
    1953 4.235 3.949 2.958 2.250 1.781 1.422 1.162 913
    1954 4.235 3.949 2.958 2.250 1.781 1.422 1.162 913
    1955 4.235 3.949 2.958 2.250 1.781 1.422 1.162 913
    1956 4.235 3.949 2.958 2.250 1.781 1.422 1.162 913
    1957 4.235 3.949 2.958 2.250 1.781 1.422 1.162 913
    1958 4.235 3.949 2.958 2.250 1.781 1.422 1.162 913
    1959 8.372 7.938 6.287 4.875 3.563 2.916 2.484 1.881
    1960 8.372 7.938 6.287 4.875 3.563 2.916 2.484 1.881
    1961 8.372 7.938 6.287 4.875 3.563 2.916 2.484 1.881
    1962 8.372 7.938 6.287 4.875 3.563 2.916 2.484 1.881
    1963 8.372 7.938 6.287 4.875 3.563 2.916 2.484 1.881
    1964 8.372 7.938 6.287 4.875 3.563 2.916 2.484 1.881
    1965 8.372 7.938 6.287 4.875 3.563 2.916 2.484 1.881
    1966 8.372 7.938 6.287 4.875 3.563 2.916 2.484 1.881
    1967 8.372 7.938 6.287 4.875 3.563 2.916 2.484 1.881
    1968 8.372 7.938 6.287 4.875 3.563 2.916 2.484 1.881
    1969 10.080 8.100 6.565 5.375 4.375 3.450 2.846 2.448
    1970 10.080 8.100 6.565 5.375 4.375 3.450 2.846 2.448
    1971 10.080 8.100 6.565 5.375 4.375 3.450 2.846 2.448
    1972 10.080 8.100 6.565 5.375 4.375 3.450 2.846 2.448
    1973 10.080 8.100 6.565 5.375 4.375 3.450 2.846 2.448
    1974 10.080 8.100 6.565 5.375 4.375 3.450 2.846 2.448
    1975 10.080 8.100 6.565 5.375 4.375 3.450 2.846 2.448
    1976 11.664 9.921 8.209 6.863 5.175 4.176 3.542 3.075
    1976 11.510 9.772 8.066 6.788 5.163 4.164 3.531 3.069
    1978 11.510 9.772 8.066 6.788 5.163 4.164 3.531 3.069
    1979 11.830 10.077 8.351 6.995 5.288 4.284 3.646 3.179
    1980 11.830 10.077 8.351 6.995 5.288 4.284 3.646 3.179
    1981 11.830 10.077 8.351 6.995 5.288 4.284 3.646 3.179
    1982 11.830 10.077 8.351 6.995 5.288 4.284 3.646 3.179
    1983 11.830 10.077 8.351 6.995 5.288 4.284 3.646 3.179
    1984 12.215 10.489 8.748 7.420 5.688 4.656 3.939 3.449
    1985 12.215 10.489 8.748 7.420 5.688 4.656 3.939 3.449
    1986 12.215 10.489 8.748 7.420 5.688 4.656 3.939 3.449
    1987 12.215 10.489 8.748 7.420 5.688 4.656 3.939 3.449
    1988 12.425 10.691 9.073 7.920 6.188 5.136 4.405 3.894
    1989 12.425 10.691 9.073 7.920 6.188 5.136 4.405 3.894
    1990 13.755 11.846 10.303 9.125 7.750 6.516 5.670 5.038
    1991 35.000 31.860 28.860 26.125 23.438 20.580 18.343 16.500
    1992 79.744 72.536 65.806 59.525 53.313 47.046 41.900 37.670
    1993 264.145 240.726 222.053 205.226 182.115 157.556 136.533 118.451
    1994 920.080 824.310 670.098 598.104 524.406 445.264 374.270 306.404
    1995 1.127.840 1.010.614 821.328 733.146 642.976 545.768 458.640 375.472
    1996 1.344.560 1.204.728 977.954 874.152 766.516 650.624 546.780 447.764
    1997 2.673.160 2.395.540 1.946.962 1.738.080 1.523.944 1.293.632 1.087.190 890.196
    1998 4.562.950 4.135.040 3.435.335 3.109.268 2.775.390 2.399.210 2.060.338 1.736.000
    1999 8.962.774 8.475.004 8.048.205 7.621.406 6.462.953 5.372.340 4.521.319 4.046.430
    2000 8.962.774 8.475.004 8.048.205 7.621.406 6.462.953 5.372.340 4.521.319 4.046.430
    2001 10.878.975 10.286.125 9.769.600 9.251.300 7.845.500 6.521.200 5.487.625 4.911.950
    2002 13.159.850 12.442.750 11.816.175 11.189.600 9.489.150 7.888.000 6.639.750 5.941.150
    2003 15.490.425 14.647.300 13.908.900 13.172.275 11.170.075 9.285.400 7.814.625 6.993.600
    *Font 8*
     
    Anul Lt.maj. Lt. Slt. M.m.pr./ plt.adj.pr. M.m.cl.I/ plt. adj. M.m.cl.II/ plt. maj. M.m.cl.III/ plt. M.m.cl.IV/ sg. maj. M.m.cl.V/ sg.
    1952 788 662 550 0 0 0 348 309 0
    1953 788 662 550 0 0 0 348 309 0
    1954 788 662 550 0 0 0 348 309 0
    1955 788 662 550 0 0 0 348 309 0
    1956 788 662 550 0 0 0 348 309 0
    1957 788 662 550 0 0 0 348 309 0
    1958 788 662 550 0 0 0 348 309 0
    1959 1.618 1.355 1.080 1.584 1.518 1.452 1.197 920 0
    1960 1.618 1.355 1.080 1.584 1.518 1.452 1.197 920 0
    1961 1.618 1.355 1.080 1.584 1.518 1.452 1.197 920 0
    1962 1.618 1.355 1.080 1.584 1.518 1.452 1.197 920 0
    1963 1.618 1.355 1.080 1.584 1.518 1.452 1.197 920 0
    1964 1.618 1.355 1.080 1.584 1.518 1.452 1.197 920 0
    1965 1.618 1.355 1.080 1.584 1.518 1.452 1.197 920 0
    1966 1.618 1.355 1.080 1.584 1.518 1.452 1.197 920 0
    1967 1.618 1.355 1.080 1.584 1.518 1.452 1.197 920 0
    1968 1.618 1.355 1.080 1.584 1.518 1.452 1.197 920 0
    1969 2.209 1.969 1.800 2.580 2.271 2.008 1.733 1.550 0
    1970 2.209 1.969 1.800 2.580 2.271 2.008 1.733 1.550 0
    1971 2.209 1.969 1.800 2.580 2.271 2.008 1.733 1.550 0
    1972 2.209 1.969 1.800 2.580 2.271 2.008 1.733 1.550 0
    1973 2.209 1.969 1.800 2.580 2.271 2.008 1.733 1.550 0
    1974 2.209 1.969 1.800 2.580 2.271 2.008 1.733 1.550 0
    1975 2.209 1.969 1.800 2.580 2.271 2.008 1.733 1.550 0
    1976 2.895 2.714 2.460 3.546 3.168 2.750 2.405 2.120 0
    1977 2.900 2.730 2.550 3.456 3.082 2.695 2.352 2.070 0
    1978 2.900 2.730 2.550 3.456 3.082 2.695 2.352 2.070 0
    1979 3.007 2.835 2.650 3.546 3.168 2.750 2.405 2.120 0
    1980 3.007 2.835 2.650 3.546 3.168 2.750 2.405 2.120 0
    1981 3.007 2.835 2.650 3.546 3.168 2.750 2.405 2.120 0
    1982 3.007 2.835 2.650 3.546 3.168 2.750 2.405 2.120 0
    1983 3.007 2.835 2.650 3.546 3.168 2.750 2.405 2.120 0
    1984 3.260 3.071 2.875 3.840 3.398 2.959 2.615 2.320 0
    1985 3.260 3.071 2.875 3.840 3.398 2.959 2.615 2.320 0
    1986 3.260 3.071 2.875 3.840 3.398 2.959 2.615 2.320 0
    1987 3.260 3.071 2.875 3.840 3.398 2.959 2.615 2.320 0
    1988 3.706 3.518 3.300 4.320 3.870 3.410 3.066 2.750 0
    1989 3.706 3.518 3.300 4.320 3.870 3.410 3.066 2.750 0
    1990 4.777 4.515 4.200 5.400 4.876 4.345 3.906 3.500 0
    1991 15.705 14.910 14.000 17.160 15.870 14.630 13.493 12.400 0
    1992 35.845 34.020 31.940 39.156 36.196 33.358 30.755 28.250 0
    1993 111.692 104.932 98.252 116.050 109.514 102.798 96.751 90.772 0
    1994 280.760 255.116 239.344 278.888 262.072 247.260 232.872 218.654 0
    1995 344.145 312.818 293.440 341.936 321.368 303.160 285.448 268.096 0
    1996 0 372.880 349.888 407.540 382.976 361.400 340.256 319.544 0
    1997 0 741.276 695.520 810.394 761.600 718.640 676.544 635.312 0
    1998 0 1.486.948 1.398.740 1.662.110 1.568.930 1.485.250 1.402.750 1.321.600 0
    1999 0 3.597.304 3.366.300 3.597.304 3.386.910 3.181.669 2.981.580 2.786.644 2.457.743
    2000 0 3.597.304 3.366.300 3.597.304 3.386.910 3.181.669 2.981.580 2.786.644 2.457.743
    2001 0 4.367.475 4.086.600 4.366.500 4.112.300 3.862.625 3.619.250 3.383.650 2.983.900
    2002 0 5.281.975 4.942.000 5.282.400 4.972.500 4.671.875 4.378.750 4.091.650 3.609.300
    2003 0 6.218.600 5.818.400 6.217.825 5.854.800 5.499.000 5.153.750 4.815.875 4.247.950

    NOTĂ:
    Pentru perioadele anterioare anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie, potrivit prevederilor art. 1 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă.


    Anexa 2
    SALARIUL MEDIU ANUAL
      AnulSalariul mediu (lei)
      brutnet
      1938168-
      1947261-
      1948293-
      1949335-
      1950366337
      1951397365
      1952403370
      1953447410
      1954487456
      1955536499
      1956593549
      1957671619
      1958747684
      1959784726
      1960854802
      1961898833
      1962947880
      19631.005932
      19641.046965
      19651.1151.028
      19661.1791.083
      19671.2101.107
      19681.2481.139
      19691.2971.180
      19701.4341.289
      19711.4711.318
      19721.4981.339
      19731.5631.391
      19741.6631.471
      19751.8131.595
      19761.9641.712
      19772.1021.818
      19782.3442.011
      19792.4572.108
      19802.6022.238
      19812.7212.340
      19822.9362.525
      19833.0242.601
      19843.2242.773
      19853.2852.827
      19863.3172.855
      19873.3372.872
      19883.4222.946
      19893.5383.063
      19904.0103.381
      1991-2010 Salariul mediu brut lunar pe economie comunicat de Institutul Naţional de Statistică


    SALARIUL MINIM PE ŢARĂ
    Anul Începând cu ziua ....... luna ....... Sala- riul minim (lei) Actul normativ prin care s-a stabilit
    0 1 2 3
    1949 166
    1950 166
    1951 166
    1952 166
    1953 166
    1954 166
    1955 220
    1956 220
    1957 1 mai 220 350
    1958 350
    1959 1 august 350 400
    1960 400
    1961 1 decembrie 400 475
    1962 1963 1964 475 475 475
    1965 1 septembrie 475 550
    1966 550
    1967 1 august 550 700
    1968 1969 700 700
    1970 1 martie 1 mai 700 750 800
    1971 800
    1972 1 septembrie 800 1.000
    1973 1.000
    1974 1 august 1.000 1.140
    1975 1 iulie 1.140 1.200
    1976 1977 1.200 1.200
    1978 1.200
    1979 1 august 1.200 1.425
    1980 1981 1982 1.425 1.425 1.425
    1983 1 septembrie 1.425 1.500
    1984 1985 1986 1987 1.500 1.500 1.500 1.500
    1988 1 iulie 1.500 2.000
    1989 1990 2.000 2.000
    1991 1 martie 1 aprilie 1 mai 1 septembrie 1 noiembrie 2.000 3.150 4.675 5.975 6.775 7.000 Hotărârea Guvernului nr. 133 din 25 februarie 1991 Hotărârea Guvernului nr. 219 din 27 martie 1991 Hotărârea Guvernului nr. 219 din 27 martie 1991 Hotărârea Guvernului nr. 579 din 27 august 1991 Hotărârea Guvernului nr. 780 din 16 noiembrie 1991
    1992 1 ianuarie 1 martie 1 mai 1 septembrie 1 noiembrie 8.500 9.150 11.200 12.920 15.215 Hotărârea Guvernului nr. 19 din 18 ianuarie 1992 Hotărârea Guvernului nr. 149 din 27 martie 1992 Hotărârea Guvernului nr. 218 din 30 aprilie 1992 Hotărârea Guvernului nr. 499 din 28 august 1992 Hotărârea Guvernului nr. 774 din 27 noiembrie 1992
    1993 1 ianuarie 1 martie 1 mai 1 octombrie 1 decembrie 16.600 17.600 30.000 40.200 45.000 Hotărârea Guvernului nr. 94 din 4 martie 1993 Hotărârea Guvernului nr. 124 din 6 aprilie 1993 Hotărârea Guvernului nr. 208 din 17 mai 1993 Hotărârea Guvernului nr. 586 din 2 noiembrie 1993 Hotărârea Guvernului nr. 683 din 29 noiembrie 1993
    1994 15 martie 1 iulie 45.000 60.000 65.000 Hotărârea Guvernului nr. 90 din 11 martie 1994 Hotărârea Guvernului nr. 353 din 27 iunie 1994
    1995 1 aprilie 65.000 75.000 Hotărârea Guvernului nr. 184 din 31 martie 1995
    1996 1 august 75.000 97.000 Hotărârea Guvernului nr. 594 din 22 iulie 1996
    1997 1 februarie 1 august 1 octombrie 97.000 150.000 225.000 250.000 Hotărârea Guvernului nr. 27 din 21 februarie 1997 Hotărârea Guvernului nr. 468 din 25 august 1997
    1998 1 aprilie 350.000 Hotărârea Guvernului nr. 208 din 31 martie 1998
    1999 1 mai 450.000 Hotărârea Guvernului nr. 296 din 15 aprilie 1999


    Anexa 3
    METODOLOGIE
    de calcul privind revizuirea pensiilor acordate beneficiarilor
    proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională

    Articolul 1

    Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi recalculate potrivit prevederilor aceleaşi legi se revizuiesc conform prezentei metodologii.


    Articolul 2

    Revizuirea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează prin determinarea stagiilor de cotizare, a punctajelor medii anuale şi prin stabilirea cuantumului aferent fiecărei pensii.


    Articolul 3

    (1) Constituie stagiu de cotizare vechimea în serviciu şi, după caz, vechimea în muncă valorificată în ultima decizie de pensie până la data încheierii procesului de recalculare, respectiv perioadele în care beneficiarul:
    a) a avut calitatea de cadru militar în activitate;
    b) a avut calitatea de funcţionar public cu statut special în instituţiile de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi în sistemul administraţiei penitenciare;
    c) a îndeplinit serviciul militar ca militar în termen, militar cu termen redus, elev sau student al unei instituţii militare de învăţământ pentru formarea cadrelor militare, respectiv elev sau student al unei instituţii de învăţământ pentru formarea cadrelor militare/poliţiştilor sau funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare;
    d) a fost concentrat sau mobilizat ca rezervist;
    e) a fost în captivitate;
    f) a realizat vechime în muncă recunoscută în condiţiile legii, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    g) a realizat perioade asimilate vechimii în muncă, conform legii, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    h) a realizat perioade de vechime în muncă recunoscute în baza Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat;
    i) a realizat vechime în muncă, ca timp util, în fostele unităţi agricole cooperatiste, calculat potrivit Legii nr. 80/1992 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    j) a urmat, anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 164/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cursurile de zi ale învăţământului superior, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora, potrivit legii.
    (2) Constituie stagiu de cotizare şi perioada suplimentară la vechimea în muncă sau la vechimea în serviciu acordată în baza legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate în grupa I şi a II-a de muncă, respectiv în condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii.
    (3) Pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001 care reprezintă, potrivit legii, stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite, condiţii speciale sau alte condiţii de muncă se acordă perioade suplimentare la vechimea în muncă sau la vechimea în serviciu, care constituie stagii de cotizare în condiţii normale, după cum urmează:
    a) 3 luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite de muncă;
    b) 6 luni pentru fiecare an lucrat în condiţii speciale de muncă;
    c) 12 luni pentru fiecare an lucrat în alte condiţii de muncă, aşa cum sunt reglementate în domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, pe baza criteriilor şi metodologiei de încadrare prevăzute, până la 31 decembrie 2010, de Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate, cu modificările ulterioare, şi de Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti, cu modificările ulterioare.


    Articolul 4

    (1) Stagiul de cotizare se exprimă în ani, luni şi zile.
    (2) Dacă din documentaţia de pensionare rezultă perioade de vechime în muncă exprimate în săptămâni de cotizare, ca urmare a achitării contribuţiei către fostele case de asigurări sociale, aceste perioade se vor transforma în stagiu de cotizare exprimat în ani şi luni de cotizare.
    (3) Dacă din documentaţiile de pensionare nu rezultă localizarea săptămânilor de cotizare în cadrul anului, acestea vor fi plasate imediat după data de 1 aprilie a anului respectiv.


    Articolul 5

    (1) Cuantumul pensiei revizuite se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat cu valoarea unui punct de pensie.
    (2) La determinarea cuantumului pensiei, fracţiunile de leu se întregesc la un leu în favoarea pensionarului.
    (3) Valoarea punctului de pensie prevăzută la alin. (1) este de 732,80 lei, stabilită prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 nr. 12/2010.
    (4) La cuantumul pensiei stabilit conform alin. (1) se aplică prevederile art. 11 alin. 3 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 6

    (1) Punctajul mediu anual se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate la stagiul complet de cotizare.
    (2) Stagiul complet de cotizare prevăzut la alin. (1) este de 20 de ani.


    Articolul 7

    (1) Punctajul anual se determină prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv.
    (2) Punctajul lunar se calculează prin raportarea veniturilor realizate lunar la salariul mediu brut/net din luna respectivă, prevăzut în anexa nr. 2 la ordonanţa de urgenţă.
    (3) La calcularea punctajului mediu anual, a punctajului anual şi a punctajului lunar se utilizează 5 zecimale.


    Articolul 8

    (1) Veniturile brute/nete, după caz, realizate lunar, utilizate la calculul punctajului lunar cuprind drepturile salariale şi cele asimilate acestora, încasate de beneficiari conform legislaţiei în vigoare la data acordării lor, respectiv:
    a) retribuţia tarifară lunară/salariul de bază lunar/solda lunară/salariul de bază de încadrare lunar, inclusiv indexări, compensaţii, indemnizaţii de conducere/comandă, salarii/solde de merit şi alte drepturi similare prevăzute de legislaţia în vigoare la acea dată;
    b) sporurile şi indemnizaţiile acordate în sume fixe sau sub formă de procent din retribuţia tarifară lunară/salariul de bază lunar/solda lunară/salariul de bază de încadrare lunar sau din salariul funcţiei de bază/salariul funcţiei îndeplinite/solda de funcţie/solda funcţiei de bază, potrivit legislaţiei în vigoare la acea dată;
    c) primele/premiile din cursul anului şi cele anuale, acordate potrivit legislaţiei în vigoare la acea dată;
    d) sumele reprezentând compensarea concediului de odihnă neefectuat, potrivit legii;
    e) sumele cuvenite ca reprezentanţi în adunările generale ale acţionarilor, în consiliile de administraţie, în comitetele de direcţie, în comisiile de cenzori sau în orice alte comisii, comitete sau organisme, acordate potrivit legislaţiei în vigoare la acea dată, indiferent de forma de organizare sau denumirea angajatorului ori a entităţii asimilate acestuia, după data de 1 ianuarie 2008;
    f) venitul corespunzător funcţiei pe care a fost încadrat în ţară personalul trimis în străinătate în misiune permanentă sau, după caz, pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, inclusiv pentru perioada efectuării concediului de odihnă/de misiuni în ţară;
    g) orice alte elemente salariale asimilate celor prevăzute la lit. a)-d), acordate potrivit legislaţiei în vigoare la acea dată.
    (2) Nu sunt considerate venituri de natură salarială sau asimilate salariilor următoarele sume:
    a) diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de delegare, detaşare sau transfer;
    b) participarea salariaţilor la profit, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
    c) compensaţiile lunare pentru chirie;
    d) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecţie şi de lucru, a alimentaţiei de protecţie, a medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protecţie a muncii, precum şi a uniformelor obligatorii şi a drepturilor de echipament;
    e) sumele primite potrivit legii, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul serviciului;
    f) indemnizaţiile de instalare;
    g) plăţile compensatorii şi ajutoarele la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu cu drept la pensie;
    h) valoarea financiară a normelor de hrană;
    i) contravaloarea transportului ocazionat de plecarea în concediul de odihnă, precum şi a transportului la şi de la locul de muncă;
    j) alocaţia de stat pentru copii;
    k) alte drepturi care, potrivit legislaţiei în vigoare la data acordării, nu reprezentau drepturi de natură salarială sau asimilate salariilor.


    Articolul 9

    (1) Pentru perioadele de stagiu de cotizare prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) şi b) la determinarea punctajului lunar se utilizează veniturile brute/nete realizate lunar de beneficiari.
    (2) Pentru perioadele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c)-e) la stabilirea punctajului lunar se utilizează salariul mediu brut sau net pe economie, după caz, din perioadele respective, potrivit legii.
    (3) Pentru perioadele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. f) la stabilirea punctajului lunar se utilizează salariul de încadrare şi sporurile cu caracter permanent aferente acestuia.
    (4) Pentru perioadele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. g) şi j) la stabilirea punctajului lunar se utilizează salariul minim brut sau net pe economie, după caz, din perioadele respective, potrivit legii.
    (5) Pentru perioadele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. h) la stabilirea punctajului lunar se utilizează 1,5 salarii minime brute sau nete pe economie, după caz, din perioadele respective, potrivit legii.
    (6) Pentru perioadele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. i) se acordă 0,57255 puncte pentru fiecare an util realizat.


    Articolul 10

    Determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele repatriate din Republica Moldova care beneficiază de pensiile prevăzute la art. 1 se face prin asimilare, în condiţiile stabilite prin reglementările legale în vigoare.


    Articolul 11

    (1) Pentru perioade anterioare datei de 1 aprilie 2001 în care persoanele nu au avut calitatea de cadru militar în activitate, poliţist sau funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, în cazul în care în carnetul de muncă sau în oricare alt act prevăzut de lege au fost înregistrate salarii pe oră ori salarii pe zi, salariile lunare se vor calcula prin înmulţirea salariilor orare sau, după caz, zilnice cu numărul mediu de ore pe lună, respectiv cu numărul mediu de zile lucrătoare pe lună din perioadele respective, astfel:
    a) 25,5 zile (204 ore) pe lună, pentru perioadele anterioare datei de 1 ianuarie 1978;
    b) 24,5 zile (196 ore) pe lună, pentru perioada 1 ianuarie 1978-1 martie 1990;
    c) 23,6 zile (189 ore) pe lună, pentru perioada 1 martie 1990-30 septembrie 1990;
    d) 21,25 zile (170 ore) pe lună, pentru perioada 1 octombrie 1990-1 ianuarie 1997;
    e) 21,16 zile (169,33 ore) pe lună, pentru anul 1997;
    f) 21,25 zile (170 ore) pe lună, pentru anul 1998;
    g) 21,50 zile (172 ore) pe lună, pentru anul 1999;
    h) 21,67 zile (173,36 ore) pe lună, pentru anul 2000;
    i) 21,42 zile (171,36 ore) pe lună, pentru anul 2001.
    (2) În situaţiile în care, pentru o anumită perioadă care constituie vechime în muncă, anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care persoanele nu au avut calitatea de cadru militar în activitate, poliţist sau funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, iar în carnetul de muncă sau în alte acte doveditoare nu sunt înregistrate drepturile salariale, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul minim pe ţară, în vigoare în perioada respectivă.
    (3) Fac excepţie de la prevederile alin. (2) perioadele anterioare datei de 1 ianuarie 1963, pentru care, la determinarea punctajului mediu anual, se utilizează:
    a) un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele anterioare datei de 1 septembrie 1947, indiferent de nivelul drepturilor salariale înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite ori pentru care în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale;
    b) un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele cuprinse între data de 1 septembrie 1947 şi data de 31 decembrie 1962 şi pentru care în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale şi nici nu sunt dovedite.
    c) un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele cuprinse între data de 1 septembrie 1947 şi data de 31 decembrie 1962, în situaţia în care, prin valorificarea drepturilor salariale din actele doveditoare, rezultă, pentru fiecare lună de stagiu de cotizare, un număr de puncte mai mic decât cel prevăzut la lit. b).
    (4) În situaţia în care, pentru perioade ulterioare datei de 31 august 1947, în documentele doveditoare sunt înregistrate drepturi salariale nedenominate, acestea vor fi denominate în funcţie de reformele monetare.
    (5) Prevederile alin. (3) şi (4) se aplică pentru toate perioadele care constituie stagiu de cotizare, cu excepţia perioadelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. g) şi j).
    (6) Prevederile alin. (3) şi (4) se aplică în mod corespunzător şi pentru perioadele care constituie vechime în serviciu.


    Articolul 12

    (1) La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile/soldele brute sau nete, după caz, astfel:
    a) salariile/soldele brute, până la data de 1 iulie 1977;
    b) salariile/soldele nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;
    c) salariile/soldele brute, de la data de 1 ianuarie 1991.
    (2) La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare.
    (3) Sporul de vechime în muncă care se utilizează la stabilirea punctajelor lunare aferente perioadelor în care persoanele nu au avut calitatea de cadru militar în activitate, poliţist sau funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, este următorul:
    a) perioada 1 martie 1970-1 septembrie 1983:
    - 3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5-10 ani;
    - 5% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10-15 ani;
    - 7% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15-20 ani;
    - 10% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani;
    b) perioada 1 septembrie 1983-1 aprilie 1992:
    - 3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 3-5 ani;
    - 6% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5-10 ani;
    - 9% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10-15 ani;
    - 12% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15-20 ani;
    - 15% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani.
    (4) Pentru perioadele de după 1 aprilie 1992, sporul de vechime utilizat la stabilirea punctajelor lunare este cel înscris în carnetul de muncă sau în alte acte doveditoare.
    (5) Salariile medii şi minime pe economie, brute sau nete, după caz, pentru fiecare an, utilizate la determinarea punctajului mediu anual, sunt prevăzute în anexa nr. 2 la ordonanţa de urgenţă.
    (6) Pentru perioadele anterioare anului 1938, precum şi pentru perioada cuprinsă între 1939-1946 inclusiv, la stabilirea punctajului lunar se utilizează salariul mediu corespunzător anului 1938.
    (7) Pentru perioadele anterioare anului 1949 la stabilirea punctajului lunar se utilizează salariul minim corespunzător anului 1949.


    Articolul 13

    (1) Persoanele care au contribuit la Fondul pentru pensia suplimentară cu 2%, 3%, respectiv 5%, beneficiază de o creştere a punctajului, determinat prin aplicarea următoarelor procente la punctajele lunare realizate în aceste perioade, astfel:
    a) 16% pentru perioada 1 ianuarie 1967-1 ianuarie 1973;
    b) 13% pentru perioada 1 ianuarie 1973-1 ianuarie 1978;
    c) 14% pentru perioada 1 ianuarie 1978-1 iulie 1986;
    d) 21% pentru perioada 1 iulie 1986-1 noiembrie 1990;
    e) 15% pentru perioada 1 noiembrie 1990-1 aprilie 1991;
    f) 14% pentru perioada 1 aprilie 1991-1 aprilie 1992;
    g) 13% pentru perioada 1 aprilie 1992-1 ianuarie 1999;
    h) 22% pentru perioada 1 ianuarie 1999-1 februarie 1999;
    i) 17% pentru perioada de după 1 februarie 1999.
    (2) Persoanele care au contribuit cu 4% la Fondul pentru pensia suplimentară beneficiază de o creştere a punctajului, determinat prin aplicarea următoarelor procente la punctajele lunare realizate în aceste perioade, astfel:
    a) 26% pentru perioada 1 iulie 1977-1 ianuarie 1978;
    b) 28% pentru perioada 1 ianuarie 1978-1 iulie 1986.


    Articolul 14

    Persoanele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupele I şi a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, condiţii speciale sau alte condiţii de muncă, potrivit legii, beneficiază de majorarea punctajelor lunare realizate în perioadele respective, după cum urmează:
    a) cu 25% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, potrivit legii;
    b) cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale, potrivit legii;
    c) cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în alte condiţii de muncă, potrivit legii.


    Articolul 15

    (1) În situaţia pensiilor de invaliditate, stagiul potenţial acordat la recalcularea drepturilor de pensie potrivit Legii nr. 119/2010 se are în vedere pentru revizuirea pensiilor conform prezentei metodologii, cu excepţia celor stabilite conform prevederilor Legii nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Stagiul potenţial reprezintă anii potenţiali acordaţi potrivit legii în vigoare la data stabilirii drepturilor de pensie.
    (3) Pentru stagiul potenţial acordat celor în drept să obţină o pensie de invaliditate, punctajul anual este de:
    a) 0,75 puncte pentru gradul I de invaliditate;
    b) 0,60 puncte pentru gradul II de invaliditate;
    c) 0,40 puncte pentru gradul III de invaliditate.


    Articolul 16

    (1) Pensia de urmaş se stabileşte procentual din pensia la care ar fi avut dreptul susţinătorul decedat, cu excepţia celor stabilite conform prevederilor Legii nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Pensia de urmaş se calculează din pensia pentru limită de vârstă sau din pensia de invaliditate gradul I, revizuită, la care ar fi avut dreptul susţinătorul decedat.
    (3) Cuantumul pensiei de urmaş se stabileşte prin aplicarea unui procent asupra punctajului mediu anual realizat de susţinător, aferent pensiei prevăzute la alin. (2), în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, astfel:
    a) pentru un singur urmaş - 50%;
    b) pentru 2 urmaşi - 75%;
    c) pentru 3 sau mai mulţi urmaşi - 100%.


    Articolul 17

    Pentru perioada 1 aprilie 2001 - 1 august 2007, punctajelor anuale aferente persoanelor care au avut calitatea de cadru militar în activitate, poliţist sau funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor nu li se aplică plafonarea prevăzută de legislaţia privind pensiile din sistemul public în vigoare în perioada respectivă.


    Articolul 18

    (1) Determinarea punctajului mediu anual se face pe baza datelor din dosarele de pensie existente în păstrare la casele de pensii sectoriale din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi Serviciul Român de Informaţii.
    (2) În situaţia în care în dosarele de pensionare sunt înscrise perioade care constituie vechime în serviciu, fără date referitoare la venitul realizat lunar, determinarea punctajului mediu anual se efectuează pe baza documentelor doveditoare transmise structurilor prevăzute la alin. (1).


    Articolul 19

    Documentele doveditoare ale cuantumurilor veniturilor realizate lunar, pe baza cărora se determină punctajele medii anuale, se transmit caselor de pensii sectoriale din cadrul instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională de către centrele militare judeţene/zonale/de sector sau de către unităţile militare, instituţiile ori structurile din care au făcut parte beneficiarii pensionari, după caz.


    Articolul 20

    Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010, ale căror cuantumuri au fost stabilite prin aplicarea unor hotărâri definitive şi irevocabile ale instanţelor de judecată se revizuiesc, după caz, potrivit prevederilor prezentei metodologii.


    Articolul 21

    (1) Stabilirea pensiei revizuite se face prin decizie emisă de casele de pensii sectoriale din cadrul instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, care va cuprinde în mod obligatoriu temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza revizuirii, precum şi termenul în care poate fi introdusă contestaţia.
    (2) Deciziile de pensie revizuite se comunică beneficiarilor, în termen de 30 de zile de la data emiterii.


    Articolul 22

    (1) Împotriva deciziilor de pensie revizuite se poate introduce contestaţie, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii.
    (2) Deciziile comisiilor de contestaţii pot fi atacate în instanţă, potrivit prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) Procedura de contestare a deciziilor de pensie rezultate în urma recalculării este cea prevăzută de legea în vigoare la data emiterii acestora.


    Articolul 23

    Pentru revizuirea pensiilor prevăzute la art. 1 se autorizează entităţile implicate în acest proces, din cadrul instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, să încheie contracte de prestări servicii/convenţii civile cu un număr de cel mult 25 de persoane fizice, care se repartizează prin protocol încheiat între cele 3 case de pensii sectoriale.
    ----