ORDIN nr. 394 din 27 aprilie 2018pentru modificarea anexei la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului, și al ministrului finanțelor publice nr. 1.144/1.672/2017 pentru aprobarea modelului de cerere privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule
EMITENT
  • MINISTERUL MEDIULUI Nr. 394 din 27 aprilie 2018
  • MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE Nr. 1.937 din 26 aprilie 2018
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 16 mai 2018
    Având în vedere dispozițiile art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 19/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și pentru modificarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare,
    în temeiul dispozițiilor art. VIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2018 privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare,
    viceprim-ministrul, ministrul mediului, și ministrul finanțelor publice emit prezentul ordin.

    Articolul I

    Anexa la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului, și al ministrului finanțelor publice nr. 1.144/1.672/2017 pentru aprobarea modelului de cerere privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 24 august 2017, se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.


    Articolul II

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    p. Viceprim-ministru, ministrul mediului,
    Eugen Claudiu Uricec,
    secretar de stat
    Ministrul finanțelor publice,
    Eugen Orlando Teodorovici


    ANEXĂ

    (Anexa la Ordinul nr. 1.144/1.672/2017)
    CERERE DE RESTITUIRE
    a sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule,
    taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule

    Către .......................................................................................................................................................................................
    (organul fiscal competent)
    Subsemnatul/Subscrisa, ...................., cu domiciliul/sediul în localitatea .................., str. .................. nr. ....., bl. ....., sc. ....., ap. ......, județul/sectorul ..........., având C.N.P./C.U.I. ......................., în temeiul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, solicit/solicităm restituirea sumei de ...... lei*^1), la care se adaugă dobânzile calculate până la data plății integrale, reprezentând*^2):1. ( ) taxa specială pentru autoturisme și autovehicule;2. ( ) taxa pe poluare pentru autovehicule;3. ( ) taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule;4. ( ) timbrul de mediu pentru autovehicule;
    În cazul restituirii taxelor/timbrului de mediu prevăzute la pct. 1-4 dispuse prin hotărâre judecătorească definitivă, aceasta se anexează la cererea de restituire.
    Suma solicitată la restituire a fost achitată în cazul înmatriculării autoturismului/autovehiculului marca ......................, tipul/varianta ...................., având numărul de înmatriculare*^3) .............., numărul de identificare*^4) .................... .
    Menționez/Menționăm că am luat cunoștință că din sumele de restituit vor fi compensate de către organul fiscal competent eventualele obligații fiscale datorate și neachitate la data restituirii.
    Solicit/Solicităm ca restituirea efectivă a sumelor cuvenite în continuare să se efectueze în contul bancar nr. ..................., cod IBAN .............................., deschis la ................... .
    Contribuabilul/Reprezentantul legal al contribuabilului,
    ..........................................................................
    (numele și prenumele)
    Semnătura ..............
    Data ...................

    *^1) Contribuabilul are dreptul la restituirea sumei și în cazul în care aceasta nu este indicată cu exactitate. În acest caz, organul fiscal central sau, după caz, Administrația Fondului pentru Mediu, în urma verificărilor procedurale a bazelor de date, identifică suma exactă care urmează a fi restituită. În cazul în care restituirea se realizează în baza unei hotărâri judecătorești definitive, suma solicitată la restituire include atât taxa/timbrul de mediu, cât și cheltuielile de judecată, precum și alte sume stabilite prin hotărârea judecătorească, dacă este cazul.
    *^2) Se bifează situația în cauză, respectiv categoria taxei achitate sau timbrul de mediu, după caz.
    *^3) În cazul în care înmatricularea nu s-a efectuat sau transcrierea dreptului de proprietate nu a fost efectuată se înscrie numărul de înmatriculare de la momentul plății taxei/timbrului de mediu.
    *^4) În cazuri excepționale în care numărul de identificare este necompletat fiind necunoscut plătitorului de taxă sau este completat eronat, organul fiscal central sau, după caz, Administrația Fondului pentru Mediu procedează la notificarea contribuabilului pentru clarificare și solicită informații suplimentare de la autoritățile competente (de exemplu: Registrul Auto Român, Direcția regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, respectiv Serviciile publice comunitare permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor).

    ----