PRIMUL PROTOCOL ADIŢIONAL LA CONVENŢIE din 20 martie 1952 (*actualizat*)
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
(actualizat până la data de 8 decembrie 2014*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • ----------
    Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei,
    hotărâte să ia măsuri de natură să asigure garantarea colectivă a drepturilor şi libertăţilor, altele decât cele care sunt deja înscrise în titlul I al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare convenţia),
    au convenit asupra celor ce urmează:
    Protecţia proprietăţii

    Articolul 1

    Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
    Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.
    -------------
    Titlul art. 1 din Protocol a fost inserat potrivit anexei la PROTOCOLUL nr. 11 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificat prin LEGEA nr. 79 din 6 iulie 1995, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 13 iulie 1995.

    Dreptul de instruire

    Articolul 2

    Nimănui nu i se poate refuza dreptul de instruire. Statul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi al învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filozofice.
    -------------
    Titlul art. 2 din Protocol a fost inserat potrivit anexei la PROTOCOLUL nr. 11 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificat prin LEGEA nr. 79 din 6 iulie 1995, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 13 iulie 1995.

    Dreptul la alegeri libere

    Articolul 3

    Înaltele părţi contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere cu vot secret, în condiţiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ.
    -------------
    Titlul art. 3 din Protocol a fost inserat potrivit anexei la PROTOCOLUL nr. 11 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificat prin LEGEA nr. 79 din 6 iulie 1995, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 13 iulie 1995.

    Aplicare teritorială

    Articolul 4

    Orice înaltă parte contractantă poate, în momentul semnării ori al ratificării prezentului protocol sau în orice alt moment ulterior, să comunice secretarului general al Consiliului Europei o declaraţie precizând măsura în care aceasta se angajează ca dispoziţiile prezentului protocol să se aplice anumitor teritorii care sunt desemnate în declaraţia respectivă şi ale căror relaţii internaţionale aceasta le asigură.
    Orice înaltă parte contractantă care a comunicat o declaraţie în virtutea paragrafului precedent poate, după un anumit interval de timp, să comunice o nouă declaraţie care să modifice termenii oricărei declaraţii anterioare sau care să pună capăt aplicării dispoziţiilor prezentului protocol cu privire la un anumit teritoriu.
    O declaraţie făcută potrivit prezentului articol va fi considerată ca fiind în conformitate cu paragraful 1 din art. 56 al convenţiei.
    -------------
    Titlul art. 4 din Protocol a fost inserat potrivit anexei la PROTOCOLUL nr. 11 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificat prin LEGEA nr. 79 din 6 iulie 1995, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 13 iulie 1995.
    -------------
    Art. 4 din Protocol a fost modificat de lit. b) a pct. 4 al art. 2 din PROTOCOLUL nr. 11 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificat prin LEGEA nr. 79 din 6 iulie 1995, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 13 iulie 1995.

    Raportare la convenţie

    Articolul 5

    Înaltele părţi contractante vor considera art. 1, 2, 3 şi 4 din acest protocol că articole adiţionale la convenţie şi toate dispoziţiile convenţiei se vor aplica în consecinţă.
    -------------
    Titlul art. 5 din Protocol a fost inserat potrivit anexei la PROTOCOLUL nr. 11 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificat prin LEGEA nr. 79 din 6 iulie 1995, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 13 iulie 1995.

    Semnare şi ratificare

    Articolul 6

    Prezentul protocol este deschis spre semnare membrilor Consiliului Europei, semnatari ai convenţiei; el va fi ratificat o dată cu convenţia sau după ratificarea acesteia. El va intra în vigoare după depunerea a zece instrumente de ratificare. Pentru oricare semnatar care îl va ratifica ulterior, protocolul va intra în vigoare o data cu depunerea instrumentului de ratificare.
    Instrumentele de ratificare vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei, care va notifica tuturor membrilor numele celor care au ratificat protocolul.
    Încheiat la Paris la 20 martie 1952, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general va transmite copie certificată fiecăruia dintre statele semnatare.
    -------------
    Titlul art. 6 din Protocol a fost inserat potrivit anexei la PROTOCOLUL nr. 11 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificat prin LEGEA nr. 79 din 6 iulie 1995, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 13 iulie 1995.