LEGE nr. 2 din 11 ianuarie 2016
pentru completarea art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 14 ianuarie 2016



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul UNIC

    La articolul 3 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 18 martie 2014, după litera l) se introduce o nouă literă, litera m), cu următorul cuprins:
    "m) orice acţiuni sau inacţiuni care lezează interesele economice strategice ale României, cele care au ca efect periclitarea, gestionarea ilegală, degradarea ori distrugerea resurselor naturale, fondurilor forestier, cinegetic şi piscicol, apelor şi altor asemenea resurse, precum şi monopolizarea ori blocarea accesului la acestea, cu consecinţe la nivel naţional sau regional."

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

    VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

    IOAN CHELARU

    Bucureşti, 11 ianuarie 2016.
    Nr. 2.
    -------