DECIZIE nr. 581 din 20 iulie 2016
referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 22 septembrie 2016



        Valer Dorneanu - preşedinte
        Marian Enache - judecător
        Petre Lăzăroiu - judecător
        Mircea Ştefan Minea - judecător
        Mona-Maria Pivniceru - judecător
        Livia Doina Stanciu - judecător
        Simona-Maya Teodoroiu - judecător
        Varga Attila - judecător
        Benke Karoly - magistrat-asistent-şef

    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, obiecţie formulată de Guvernul României.
    2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 5.986/27 iunie 2016 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.183A/2016.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, se arată că legea contestată a mai format obiectul controlului a priori de constituţionalitate, obiecţia de neconstituţionalitate, formulată de Guvernul României, fiind admisă de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016. Ulterior deciziei Curţii Constituţionale, legea a fost din nou adoptată, fără să fi fost pusă întru totul de acord cu decizia menţionată, drept pentru care Guvernul a formulat din nou prezenta obiecţie de neconstituţionalitate.
    4. Se susţine că prevederile legii contestate stabilesc în privinţa primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene un regim privilegiat, contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie. Raţiunile acestui regim de privilegii nu sunt nici măcar argumentate la nivel corespunzător, precum în cazul magistraţilor.
    5. Se mai arată că legea contestată nu a fost pusă de acord cu Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, în sensul că în continuare nu precizează în cazul cumulului de tipologii de mandate care dintre acestea se iau în considerare la stabilirea indemnizaţiei pentru limită de vârstă. Sub aspectul naturii juridice a indemnizaţiei, se arată că aceasta în continuare nu este definită în sensul că regimul său juridic se aseamănă atât cu cel al unei pensii contributive, cât şi cu cea a pensiei militare de stat; în acest sens, sunt indicate ca şi elemente de comparaţie textele art. 32^1 alin. (3) şi (6) din lege cu cele ale art. 114 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. Având în vedere cele expuse, se consideră că sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie raportate la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
    6. Se mai susţine că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât acordă o indemnizaţie pentru limită de vârstă şi celor care, începând cu anul 1992, au avut calitatea de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de consilii judeţene anterior intrării în vigoare a acestei legi. Or, o normă juridică trebuie să reglementeze situaţiile ivite după apariţia sa, şi nu raporturile juridice stinse după intrarea sa în vigoare. Tot raportat la critica privind neretroactivitatea legii, se aminteşte faptul că acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă pentru cei ce au deţinut calităţile respective pe o perioadă temporală atât de extinsă este fără precedent în legislaţia din România; astfel, sfera beneficiarilor devine extrem de largă, ceea ce face imposibilă orice estimare a numărului acestora şi a impactului financiar asupra bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale care vor trebui să suporte plata indemnizaţiilor.
    7. Se arată că dispoziţiile legale criticate reglementează un privilegiu în beneficiul persoanelor care deţin sau au deţinut calitatea de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de consilii judeţene, iar aceste privilegii nu au nicio legătură logică şi raţională cu activitatea sau constrângerile pe care le-a avut persoana titulară a acelor categorii de funcţii publice elective.
    8. Se critică cele menţionate în opinia concurentă formulată la Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, arătându-se că faptul generator al acordării indemnizaţiilor nu poate fi "cel al exercitării mandatului pentru care au fost aleşi", în sensul că pentru această activitate persoanele menţionate primesc o indemnizaţie, la care se aplică deja contribuţii de asigurări sociale, inclusiv pentru fondul de pensii. Dacă s-ar accepta faptul că indemnizaţia pentru limită de vârstă şi-ar avea temeiul în mandatul exercitat, ar însemna, pe de o parte, că aceasta ar avea semnificaţia unei plăţi nedatorate, iar, pe de altă parte, că pentru aceeaşi raţiune ar trebui acordate pensii speciale oricărei persoane care exercită o muncă în serviciul public, cu alte cuvinte şi pentru membrii plenului Consiliului Concurenţei, Autorităţii pentru Supraveghere Financiară, Băncii Naţionale a României sau Curţii de Conturi. De asemenea, se arată că dacă în legislaţie există reglementate indemnizaţii speciale pentru Preşedintele României şi pentru senatori şi deputaţi nu înseamnă că acestea ar fi conforme cu Constituţia.
    9. Se mai arată că, potrivit legii criticate, deţinerea calităţii menţionate, "chiar şi o singură zi", pare să îndreptăţească persoana respectivă să beneficieze de un avantaj financiar calculat cel puţin pentru un mandat întreg de 4 ani în disonanţă cu dreptul la pensie de care beneficiază fiecare persoană care munceşte şi cotizează la sistemul public de pensii. În aceste condiţii, se constată că există o vădită disproporţie între activitatea desfăşurată şi beneficiile primite, legea neinstituind un raport echitabil între acestea, fiind vorba pur şi simplu de o majorare discreţionară a veniturilor persoanelor respective pe criterii netransparente. Se arată că se creează o discriminare între funcţiile alese (primari) şi cele numite (secretarul localităţii), precum şi între categoriile de demnităţi alese în mod direct în sensul că acest beneficiu este acordat primarului, nu şi membrilor consiliului local sau judeţean, dar este acordat, în schimb, viceprimarului, preşedintelui sau vicepreşedintelui consiliului judeţean, aceştia nefiind aleşi în mod direct. Or, normele criticate nu indică condiţiile specifice care ar diferenţia această categorie socio-profesională de celelalte categorii anterior menţionate în aşa fel încât să se poată asigura fundamentarea pertinentă şi concludentă a unei reglementări diferite.
    10. Mai mult, acest beneficiu patrimonial apare ca fiind discriminatoriu şi nejustificat prin raportare la alte categorii socio-profesionale beneficiare ale unor drepturi specifice, făcându-se referire, în acest sens, la pensia de serviciu a magistraţilor. Aceasta din urmă se acordă avându-se în vedere incompatibilităţile, interdicţiile, responsabilităţile şi riscurile care caracterizează statutul juridic al magistraţilor; se concluzionează în sensul că acordarea unor drepturi suplimentare unei anumite categorii trebuie să fie justificat de considerente care ţin de limitele pe care acele categorii le au şi care le-ar împiedica să ajungă să beneficieze de o pensie care să le asigure un nivel de trai adecvat, ulterior încetării statutului care a generat incompatibilităţile.
    11. Se susţine că prin neindicarea sursei de finanţare a cheltuielii bugetare astfel angajate sunt încălcate prevederile art. 111 şi art. 138 alin. (5) din Constituţie. Se fac referiri la trei decizii ale Curţii Constituţionale, prin care s-a reţinut faptul că, în măsura în care actul normativ este însoţit de informaţii referitoare la efectele financiare asupra bugetului general consolidat, sunt îndeplinite condiţiile de natură constituţională pentru adoptarea acelui act. Per a contrario, ori de câte ori o astfel de analiză nu însoţeşte o iniţiativă legislativă se ajunge la nerespectarea art. 111 şi art. 138 alin. (5) din Constituţie. Sunt invocate în sensul necesităţii determinării impactului bugetar al legii criticate dispoziţiile art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora proiectele de acte normative trebuie însoţite de documente de motivare, şi anume expunerea de motive în cazul proiectelor de legi sau al propunerilor legislative.
    12. Se mai arată că stabilirea şi calcularea oricărui tip de pensie sau indemnizaţie este exclusiv în sarcina Casei Naţionale de Pensii Publice, care realizează şi administrarea sistemului public de pensii. Crearea unei alte surse de finanţare a pensiilor deschide o adevărată "cutie a Pandorei" care riscă să pună în pericol sistemul public de pensii, şi aşa greu încercat.
    13. Se susţine că măsura creează la nivelul unui an bugetar un impact financiar de 395 milioane lei şi creează o presiune suplimentară asupra bugetelor locale pentru echilibrarea cărora oricum se acordă anual sume defalcate din T.V.A. (în anul 2014 s-au acordat 4548,5 milioane lei, în anul 2015 5363,2 milioane lei, iar pentru 2016, prin legea bugetară, 2578,1 milioane lei, cu tendinţă de creştere pentru acest an, existând deja numeroase cereri de suplimentare a bugetelor). Va rezulta, aşadar, un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat, întrucât pentru plata indemnizaţiilor ar trebui acordate sume suplimentare pentru echilibrarea bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale.
    14. Pe lângă criticile de neconstituţionalitate propriu-zise, sunt indicate necorelări ale legii criticate cu prevederile altor acte normative. Astfel, calitatea de consilier local, primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte de consiliu judeţean nu poate fi asimilată cu o activitate profesională, după cum nici indemnizaţia aferentă acesteia nu poate fi asimilată cu veniturile realizate dintr-o asemenea activitate.
    15. Deşi prin legea criticată sunt majorate cheltuielile bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, suportate, parţial, şi de la bugetul de stat, la adoptarea acesteia, legiuitorul nu a ţinut cont de art. 15 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi art. 15 alin. (1) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010. Având în vedere şi măsurile de relaxare fiscală instituite prin Codul fiscal, care conduc la diminuarea veniturilor bugetare, precum şi la majorarea unor drepturi de natură salarială, se apreciază că măsura adoptată nu este sustenabilă. Eventuale rectificări bugetare pot fi făcute numai în condiţiile art. 23 şi 24 din Legea nr. 69/2010, acestea neputând viza, însă, ipoteza apărută ca urmare a adoptării legii criticate. Toate acestea creează premisele unui dezechilibru bugetar cu consecinţa neîncadrării în Obiectivul Bugetar pe Termen Mediu (MTO) în anii 2016-2018 şi a nerespectării obligaţiilor ce revin României potrivit Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare.
    16. Se mai arată că legea criticată are o formulare vagă, neclară, confuză, imprecisă şi imprevizibilă, întrucât nu face referire la modul de acordare a indemnizaţiei (o singură dată, lunar, trimestrial, semestrial) şi nu stabileşte în ce măsură o persoană care a deţinut de-a lungul timpului două sau mai multe din calităţile pentru care se acordă indemnizaţie poate beneficia de indemnizaţie pentru fiecare dintre aceste calităţi.
    17. Se susţine că legea este profund imorală, întrucât persoanele care au fost condamnate pentru corupţie, în exercitarea altor calităţi sau funcţii publice decât cele patru expres enumerate, vor putea beneficia de indemnizaţia acordată. De altfel, persoanele care au comis orice alte infracţiuni, indiferent de momentul comiterii acestora şi de gravitatea lor, vor beneficia de indemnizaţie.
    18. Se apreciază că, prin modalitatea sa de reglementare, legea creează posibilitatea alegerii "prin rotaţie" în funcţia de viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte de consiliu judeţean a tuturor consilierilor locali sau judeţeni; avându-se în vedere că acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă nu este condiţionată şi nici proporţională cu perioada efectiv exercitată dintr-un mandat, există riscul ca pe parcursul mandatului autorităţilor locale, toţi consilierii locali sau judeţeni aleşi să ajungă să deţină funcţii de natura celor care îi califică pentru obţinerea acestui drept şi, pe cale de consecinţă, să beneficieze de indemnizaţie a cărei valoare este determinată prin luarea în calcul a unui mandat complet.
    19. În consecinţă, se consideră că legea criticată nu precizează natura juridică a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, ceea ce poate duce la interpretări diferite. Pentru toate aceste aspecte, se apreciază că legea criticată contravine art. 6 alin. (1), art. 8 alin. (4) şi art. 25 din Legea nr. 24/2000.
    20. În final, se menţionează că cele mai multe dintre aspectele invocate în cadrul acestei sesizări au fost aduse la cunoştinţa iniţiatorilor propunerii legislative şi a membrilor Camerei Deputaţilor şi Senatului pe parcursul procesului legislativ potrivit punctului de vedere transmis Camerei Deputaţilor cu Adresa Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul nr. 3.984/8 aprilie 2016, punct de vedere ce a fost însoţit de fişa financiară reprezentând potenţialul impact al legii.
    21. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.
    22. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    23. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, art. 10, art. 15 şi art. 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.
    24. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii pentru completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, care au următorul cuprins:
    "Art. I. - După articolul 32 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se introduc trei noi articole, art. 32^1-32^3, cu următorul cuprins:
    «Art. 32^1. - (1) Persoanele alese după anul 1992 de către cetăţeni, prin vot universal, egal, direct, secret, respectiv prin vot secret indirect şi liber exprimat, respectiv primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, ale vârstei standard de pensionare redusă aşa cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau cele prevăzute de alte legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la o indemnizaţie lunară pentru limită de vârstă.
    (2) Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzut la alin. (1) se acordă în limita a 3 mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată.
    (3) Pe perioada exercitării unui nou mandat, plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suspendă, urmând a fi reluată la încetarea acestuia, în cuantumul recalculat prin valorificarea perioadei de mandat exercitate, cu respectarea limitei numărului de mandate, prevăzută la alin. (2).
    (4) În situaţia în care mandatele pentru care se cuvine indemnizaţia pentru limită de vârstă sunt diferite, procentul prevăzut la alin. (2) se aplică asupra indemnizaţiei brute lunare aflate în plată corespunzătoare fiecărui tip de mandat.
    (5) Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean.
    (6) Primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei obţinute în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public nu pot valorifica aceleaşi perioade de mandat şi pentru a solicita indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de prezenta lege.
    (7) Indemnizaţia pentru limită de vârstă se actualizează ori de câte ori se majorează sau se indexează indemnizaţia brută lunară a unui primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean aflat în exercitarea mandatului, cu aceeaşi dată.
    (8) Indemnizaţia pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum şi cu orice alte venituri realizate, supuse impozitului pe venit conform prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
    (9) Primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene care au dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută la alin. (1) şi care au ocupat, până la vârsta de pensionare, cel puţin un mandat de parlamentar pentru care îndeplinesc condiţiile de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă în temeiul Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, republicată, au obligaţia să opteze pentru una dintre cele două indemnizaţii.
    (10) Indemnizaţia pentru limită de vârstă este supusă impozitului pe venit şi contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.
    (11) Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suportă, după caz, din bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, judeţelor şi municipiului Bucureşti.
    (12) Cererea pentru acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă se depune la autoritatea administraţiei publice locale competente, în funcţie de locul de provenienţă a mandatului/mandatelor exercitat/exercitate.
    (13) Indemnizaţia pentru limită de vârstă se acordă începând cu luna următoare depunerii cererii.
    Art. 32^2. - Nu beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută la art. 32^1 persoanele care au fost condamnate definitiv pentru comiterea, în calitate de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean, a unei infracţiuni de corupţie prevăzute la titlul V, capitolul I din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare.
    Art. 32^3. - Pentru aplicarea unitară a prevederilor art. 32^1 şi 32^2 se emit norme metodologice, care se aprobă prin ordin comun al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, ministrului finanţelor publice şi ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice».
    Art. II. - (1) Prezenta lege intră în vigoare la 1 ianuarie 2017.
    (2) În termen de 30 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, se elaborează şi se emite ordinul comun al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, ministrului finanţelor publice şi ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, prevăzut la art. 32^3 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu completările aduse prin prezenta lege"
    25. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (5) în componenta sa referitoare la calitatea legii, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 111 alin. (1) teza finală privind informarea Parlamentului şi art. 138 alin. (5) potrivit cărora "Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare". De asemenea, se constată că autorul obiecţiei de neconstituţionalitate, deşi nu invocă expres în susţinerea acesteia art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie, în realitate, face referiri extinse la faptul că legiuitorul nu a respectat decizia anterioară a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 2 martie 2016, paragrafele 40, 41, 51 şi 52, pronunţată tot cu privire la legea contestată. Având în vedere acest aspect, Curtea urmează a reţine ca normă de referinţă în prezenta cauză şi dispoziţiile art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie, referitoare la obligaţiile legiuitorului în cazul în care a fost constatată neconstituţionalitatea unei norme juridice în cadrul controlului a priori de constituţionalitate, precum şi la caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale. De asemenea, prin prisma art. 1 alin. (5) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie, sunt invocate şi următoarele acte normative:
    - Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002:
    Art. 15 alin. (1) şi (3): "(1) În cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative/măsuri/politici a căror aplicare atrage micşorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, se va întocmi o fişă financiară, care va respecta condiţiile prevăzute de Legea nr. 69/2010. În această fişă se înscriu efectele financiare asupra bugetului general consolidat, care trebuie să aibă în vedere:
    a) schimbările anticipate în veniturile şi cheltuielile bugetare pentru anul curent şi următorii 4 ani;
    b) estimări privind eşalonarea creditelor bugetare şi a creditelor de angajament, în cazul acţiunilor anuale şi multianuale care conduc la majorarea cheltuielilor;
    c) măsurile avute în vedere pentru acoperirea majorării cheltuielilor sau a minusului de venituri pentru a nu influenţa deficitul bugetar. (...)
    (3) După depunerea proiectului legii bugetare anuale la Parlament pot fi aprobate acte normative/măsuri/politici numai în condiţiile prevederilor alin. (1), dar cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare, aferente exerciţiului bugetar pentru care s-a elaborat bugetul".
    - Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 14 mai 2015:
    Art. 15 alin. (1): "(1) În cazul propunerilor de introducere a unor măsuri/politici/iniţiative legislative a căror adoptare atrage majorarea cheltuielilor bugetare, iniţiatorii au obligaţia să prezinte:
    a) fişa financiară prevăzută la art. 15 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, însoţită de ipotezele şi metodologia de calcul utilizată;
    b) declaraţie conform căreia majorarea de cheltuială respectivă este compatibilă cu obiectivele şi priorităţile strategice specificate în strategia fiscal-bugetară, cu legea bugetară anuală şi cu plafoanele de cheltuieli prezentate în strategia fiscal-bugetară".
    - Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010:
    Art. 6 alin. (1): "(1) Proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente şi posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate şi eficienţă legislativă. Soluţiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român şi cerinţele corelării cu ansamblul reglementărilor interne şi ale armonizării legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară şi cu tratatele internaţionale la care România este parte, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului".
    Art. 8 alin. (4): "(4) Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce. Nu se folosesc termeni cu încărcătură afectivă. Forma şi estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor".
    Art. 25: "În cadrul soluţiilor legislative preconizate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor şi noţiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înţeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înţelegerea lor corectă şi a se evita interpretările greşite".
    (1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate
    26. Curtea constată că sesizarea formulată îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie atât sub aspectul obiectului său, fiind vorba de o lege adoptată şi nepromulgată încă, cât şi sub aspectul titularului dreptului de sesizare, aceasta fiind semnată de prim-ministrul Guvernului.
    (2) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate
    (2.1.) Legea pentru completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
    27. Propunerea legislativă a fost iniţiată de un număr de 30 de deputaţi şi senatori şi a fost înregistrată la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor sub nr. 677/30 iunie 2015, iar la Camera Deputaţilor a primit numărul Pl-x 542/1 septembrie 2015. Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, în şedinţa sa din 1 septembrie 2015, a constatat că propunerea legislativă are implicaţii bugetare, drept care, potrivit art. 111 alin. (1) din Constituţie şi art. 92 alin. (4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor a solicitat punctul de vedere al Guvernului şi a stabilit ca termen pentru transmiterea punctului de vedere data de 21 septembrie 2015. De asemenea, s-a solicitat avizul Consiliului Legislativ, în temeiul art. 92 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, stabilindu-se ca termen până la care acesta să fie transmis tot data de 21 septembrie 2015. A fost stabilit şi termenul de consultare publică, respectiv până la data de 1 octombrie 2015.
    28. Consiliul Legislativ a transmis avizul său - negativ - nr. 983/18 septembrie 2015, iar Guvernul, în şedinţa sa din 11 noiembrie 2015, a aprobat punctul său de vedere, prin care preciza că nu susţine propunerea legislativă, şi l-a transmis la Camera Deputaţilor la data de 13 noiembrie 2015.
    29. Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, având în vedere că punctul de vedere al Guvernului nu a fost transmis până la data de 21 septembrie 2015, în şedinţa sa din 23 septembrie 2015, conform art. 92 alin. (5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, a hotărât trimiterea propunerii legislative Consiliului Economic şi Social în vederea avizării (termen: 1 octombrie 2015); Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi pentru raport comun (termen: 2 octombrie 2015), iar Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisiei pentru muncă şi protecţie socială pentru avizare. La 1 octombrie 2015 se primeşte avizul - negativ - al Consiliului Economic şi Social.
    30. La 2 noiembrie 2015 s-a împlinit termenul pentru dezbatere şi vot final, iar în şedinţa plenului Camerei Deputaţilor din 11 noiembrie 2015 s-a constatat adoptarea tacită a propunerii legislative conform art. 75 alin. (3) teza a treia din Constituţie.
    31. Propunerea legislativă a fost transmisă Senatului şi înregistrată la Biroul permanent al Senatului sub nr. 610 din 13 noiembrie 2015, care, în şedinţa sa din 16 noiembrie 2015, a decis repartizarea acestor propuneri comisiilor permanente ale Senatului. La Senat, propunerea legislativă a fost înregistrată sub nr. 618 din 16 noiembrie 2015.
    32. Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări şi Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului au întocmit la 15 decembrie 2015 raport comun de admitere a propunerii legislative, iar Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital, Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi şi Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială au depus avize favorabile propunerii legislative.
    33. La data de 21 decembrie 2015 propunerea legislativă a fost înscrisă pe ordinea de zi a Senatului. În şedinţa de plen a participat din partea Guvernului doamna Sirma Caraman, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care a susţinut, cu privire la propunerea legislativă menţionată, că "Nu este finalizat punctul de vedere al Guvernului. Rugăm Parlamentul a decide" (a se vedea stenograma şedinţei plenului Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 231 din 23 decembrie 2015, pagina 8). Propunerea legislativă a fost adoptată în aceeaşi şedinţă cu 86 de voturi pentru, un vot împotrivă şi nicio abţinere.
    34. La data de 26 decembrie 2015 Guvernul sesizează Curtea Constituţională cu obiecţia de neconstituţionalitate a legii menţionate, iar la 29 decembrie 2015 legea adoptată este trimisă la promulgare. Prin Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, Curtea admite obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile Legii pentru completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali sunt neconstituţionale. Decizia este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 2 martie 2016.
    35. Prin Adresa nr. DL/243 din 29 februarie 2016, Administraţia prezidenţială, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale, a restituit Camerei Deputaţilor legea trimisă la promulgare.
    36. Raportul comun al Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi este favorabil adoptării legii cu amendamente. Guvernul României comunică punctul său de vedere - negativ - cu privire la legea în cauză cu Adresa nr. 3.984 din 8 aprilie 2016, înregistrată la Camera Deputaţilor sub nr. 2/2.860 din 12 aprilie 2016.
    37. La 13 aprilie 2016, plenul Camerei Deputaţilor a respins legea reexaminată (cu amendamentele propuse de Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie). Mai exact, legea nu a întrunit numărul voturilor necesare a fi adoptată, fiind lege organică. Cvorumul de prezenţă a fost de 225 de deputaţi, dintre care voturi pentru 149, împotrivă 67, abţineri 5, iar 4 parlamentari au fost prezenţi, dar nu au vrut să îşi susţină votul.
    38. La Senat, raportul Comisiei pentru constituţionalitate, libertăţi civile şi monitorizare a executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi raportul suplimentar al acesteia sunt favorabile adoptării legii, lege care este adoptată în data de 21 iunie 2016 cu 101 voturi pentru, 1 împotrivă şi 6 abţineri, fiind întrunită, aşadar, majoritatea de vot necesară adoptării legilor organice.
    39. La data de 27 iunie 2016 Guvernul sesizează Curtea Constituţională cu prezenta obiecţie de neconstituţionalitate, iar la 28 iunie 2016 legea adoptată este trimisă la promulgare.
    (2.2.) Modificări legislative preconizate
    40. În esenţă, propunerea legislativă urmăreşte instituirea unei indemnizaţii pentru limită de vârstă (în continuare indemnizaţie) în privinţa primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene aleşi după anul 1992. Pentru a beneficia de această indemnizaţie, titularul dreptului trebuie să îndeplinească trei condiţii:
    - vârsta standard de pensionare eşalonată conform anexelor nr. 5 şi 6, după caz, din Legea nr. 263/2010 sau cea din legile speciale;
    - cel puţin un mandat complet exercitat;
    - să nu fi fost condamnat definitiv pentru comiterea, în calitate de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean, a unei infracţiuni de corupţie prevăzute la titlul V, capitolul I din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare.
    41. Cuantumul indemnizaţiei se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată şi se actualizează în funcţie de indemnizaţia brută lunară a unui primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte de consiliu judeţean. Cuantumul indemnizaţiei se acordă în limita de 3 mandate. În situaţia în care mandatele pentru care se cuvine indemnizaţia sunt diferite, procentul se aplică asupra indemnizaţiei brute lunare aflate în plată corespunzătoare fiecărui tip de mandat. Perioadele de mandat valorificate la stabilirea pensiei contributive sau speciale nu se pot valorifica pentru a solicita indemnizaţia. Aceasta se acordă atât primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene în funcţie la data intrării în vigoare a legii, cât şi celor care au deţinut aceste funcţii anterior datei de referinţă menţionate.
    42. Indemnizaţia poate fi cumulată cu orice tip de venit realizat, precum şi cu pensia sau pensia de serviciu. Nu poate fi cumulată cu indemnizaţia pentru limită de vârstă ce se acordă senatorilor şi deputaţilor în temeiul Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 22 mai 2015, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 357/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 975 din 29 decembrie 2015. Pe perioada exercitării unui nou mandat, plata indemnizaţiei se suspendă.
    43. Indemnizaţia se suportă din bugetele locale şi este supusă impozitului şi contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.
    (2.3.) Criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 147 alin. (2) din Constituţie
    44. Legea pentru completarea Legii nr. 393/2004 a mai format obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea, prin Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, constatând neconstituţionalitatea legii în ansamblul său.
    45. Într-o situaţie similară, şi anume atunci când instanţa constituţională într-un control a priori de constituţionalitate a constatat neconstituţionalitatea unei legi în ansamblul său şi, ulterior, Parlamentul, în cadrul procesului de reexaminare a legii, a adoptat-o din nou cu modificări şi completări, Curtea, prin Decizia nr. 308 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, a statuat că, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile pronunţate de Curtea Constituţională sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, având aceleaşi efecte pentru toate autorităţile publice şi toate subiectele individuale de drept. Decizia prin care Curtea Constituţională, în exercitarea controlului abstract, a priori, admite sesizarea de neconstituţionalitate este obligatorie şi produce efecte erga omnes.
    46. Mai mult, menţionând jurisprudenţa sa, spre exemplu, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, sau Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Curtea a reţinut că efectul obligatoriu al actelor jurisdicţionale, deci şi al deciziilor Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acestea. Soluţia este aceeaşi şi pentru efectul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale. Aşa fiind, Curtea a constatat că Parlamentul, parcurgând procedura de reexaminare şi adoptând legea în forma care face obiectul controlului de constituţionalitate, nu a respectat prevederile constituţionale cuprinse în art. 147 alin. (2) referitoare la efectele deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, care prevăd obligaţia sa de a reexamina dispoziţiile din lege constatate ca fiind neconstituţionale.
    47. Întrucât prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 820 din 7 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 23 iunie 2010, a fost constatată neconstituţionalitatea legii în ansamblul său, iar nu doar a unor dispoziţii din cuprinsul acesteia, nu pot fi incidente prevederile art. 147 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora, "În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale". În situaţia determinată de constatarea neconstituţionalităţii legii în ansamblul său, Curtea a reţinut că pronunţarea unei astfel de decizii are un efect definitiv cu privire la acel act normativ, consecinţa fiind încetarea procesului legislativ în privinţa respectivei reglementări. Prin urmare, opţiunea legiuitorului de a legifera în materia în care Curtea Constituţională a admis o sesizare de neconstituţionalitate cu privire la o lege în ansamblul său presupune parcurgerea din nou a tuturor fazelor procesului legislativ prevăzut de Constituţie şi de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului.
    48. Având în vedere decizia antemenţionată şi făcând aplicarea sa în prezenta cauză, Curtea reţine că Legea pentru completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali a fost constatată ca fiind neconstituţională în ansamblul său prin Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, iar ca exigenţă constituţională rezultată din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, Parlamentul nu ar fi avut competenţa de a reexamina dispoziţii punctuale din lege, ci trebuia începută o nouă procedură legislativă. Reexaminarea, mai exact punerea de acord a deciziei, se aplică numai atunci când Curtea a constatat neconstituţionalitatea unor dispoziţii ale acesteia, şi nu atunci când neconstituţionalitatea vizează actul normativ în ansamblul său. Prin urmare, legea criticată a fost adoptată cu nerespectarea exigenţelor art. 147 alin. (2) din Constituţie.
    (2.4.) Criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 147 alin. (4) din Constituţie
    49. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că adoptarea de către legiuitor a unor norme contrare celor hotărâte într-o decizie a Curţii Constituţionale, prin care se tinde la păstrarea soluţiilor legislative afectate de vicii de neconstituţionalitate, încalcă Legea fundamentală. Or, într-un stat de drept, astfel cum este proclamată România în art. 1 alin. (3) din Constituţie, autorităţile publice nu se bucură de nicio autonomie în raport cu dreptul, Constituţia stabilind în art. 16 alin. (2) că nimeni nu este mai presus de lege, iar în art. 1 alin. (5) că respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie" (a se vedea Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 22 iulie 2010, Decizia nr. 195 din 3 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 18 aprilie 2013, Decizia nr. 463 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 704 din 25 septembrie 2014, paragraful 38, sau Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, paragraful 25).
    50. De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea a subliniat "importanţa principiului constituţional general al comportamentului loial şi a stabilit că revine, în principal, autorităţilor publice sarcina de a-l aplica şi respecta în raport cu valorile şi principiile Constituţiei, inclusiv faţă de principiul consacrat de art. 147 alin. (4) din Constituţie referitor la caracterul general obligatoriu al deciziilor instanţei constituţionale (a se vedea, cu privire la înţelesul principiului comportamentului loial al autorităţilor publice, Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009, Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2012, Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2012, Decizia nr. 924 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 22 noiembrie 2012, sau Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 30). Prin încălcarea efectelor erga omnes ale deciziei de constatare a neconstituţionalităţii, legiuitorul procedează într-un mod contrar comportamentului constituţional loial de care acesta trebuie să dea dovadă faţă de instanţa constituţională şi faţă de jurisprudenţa acesteia. Întrucât respectarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale constituie una dintre valorile care caracterizează statul de drept, obligaţiile constituţionale care rezultă din jurisprudenţa instanţei constituţionale circumscriu cadrul activităţii legislative viitoare; or, prin adoptarea unei soluţii legislative similare cu cea constatată, în precedent, ca fiind contrară dispoziţiilor Constituţiei, legiuitorul acţionează ultra vires, încălcându-şi obligaţia constituţională rezultată din art. 147 alin. (4) (a se vedea Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, precitată, paragraful 26).
    51. Având în vedere cele anterior menţionate, Curtea urmează ca, prin prisma efectului general obligatoriu al deciziei sale anterioare, respectiv Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, să verifice dacă soluţiile legislative preconizate respectă efectele general obligatorii ale deciziei anterior menţionate. De aceea, norma de referinţă în realizarea controlului de constituţionalitate este art. 147 alin. (4) din Constituţie prin raportare la exigenţele constituţionale rezultate din art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie şi reţinute ca atare în decizia anterior menţionată. Prin urmare, Curtea va verifica dacă legiuitorul s-a conformat deciziei sale anterioare, fără a mai realiza, astfel, un control de constituţionalitate distinct raportat numai la art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie.
    52. Astfel, în ceea ce priveşte respectarea deciziei anterioare a Curţii Constituţionale prin prisma exigenţelor art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine că legiuitorul nu a reglementat ipoteza în care "persoana îndreptăţită a deţinut mai mult de trei mandate de tipologii diferite dintre cele care sunt eligibile pentru acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă", care dintre acestea se vor lua în considerare la stabilirea indemnizaţiei (paragraful 40 al deciziei), impreciziunea reglementării dând, astfel, naştere la diverse şi posibile modalităţi de calcul: spre exemplu, dacă a fost două mandate viceprimar de comună şi, ulterior, 3 mandate de primar al comunei şi un mandat de preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean, vor exista, în lipsa unei reglementări legale clare, precise şi previzibile mai multe posibilităţi de calcul, şi anume: se iau în calcul primele 3 mandate care se adună, eventual, între ele, 3 mandate luate aleatoriu după criteriul cel mai favorabil, 3 mandate după criteriul retrospectiv - de la ultimul la primul. Or, acest aspect trebuie stabilit printr-o "normă de reglementare primară, neputând fi rezolvate prin apelarea la un act de reglementare secundară. În consecinţă, Curtea reţine că a fost încălcat art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, potrivit căruia proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente şi posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate şi eficienţă legislativă" (Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, paragraful 40).
    53. În continuare, Curtea constată că nu a fost definită, în mod clar şi precis, natura juridică a indemnizaţiei pentru limită de vârstă. Cu privire la această indemnizaţie, Curtea a reţinut că "noţiunea folosită nu se integrează, din punct de vedere conceptual, în sistemul normativ, drept care, atunci când legiuitorul recurge la utilizarea unor noţiuni cu caracter inovator în cuprinsul actelor normative, trebuie să le definească chiar în cuprinsul acestora. În acest sens, Curtea a statuat că o noţiune legală poate avea un conţinut şi înţeles autonom diferit de la o lege la alta, cu condiţia ca legea care utilizează termenul respectiv să îl şi definească (a se vedea Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, paragraful 31)" (Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, paragraful 41).
    54. În legea reexaminată, Curtea observă că legiuitorul a introdus doar cazurile în care se suspendă indemnizaţia pentru limită de vârstă [şi anume pe perioada exercitării unui nou mandat - art. I din lege cu referire la art. 32^1 alin. (3)], precum şi faptul că perioada aferentă mandatului exercitat nu poate fi valorificată pentru solicitarea indemnizaţiei dacă aceasta a fost valorificată la pensia contributivă/specială [art. I din lege cu referire la art. 32^1 alin. (6)]. De aici rezultă şi o altă impreciziune a legii, respectiv faptul că din modul în care este redactat s-ar înţelege că primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene deja pensionaţi şi în privinţa cărora, în mod evident, s-a luat în calcul perioada mandatului pentru stabilirea dreptului la pensie contributivă/specială nu pot beneficia de indemnizaţia pentru limită de vârstă. O asemenea reglementare este într-un raport antagonic cu art. I din lege cu referire la art. 32^1 alin. (1), care prevede că legea se aplică primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene aleşi după 1992. Textul antemenţionat este o preluare inexactă a art. 25 alin. (2) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, care prevede că "Vechimea valorificată pentru stabilirea pensiei militare de stat conform alin. (1) nu se poate valorifica şi în sistemul public de pensii sau în sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate acestuia, în condiţiile protocoalelor încheiate între entităţile implicate". Acest lucru înseamnă că odată ce perioadele de stagiu au fost luate în considerare pentru pensia militară, care, de principiu, se acordă înainte de vârsta standard de pensionare prevăzută de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010 [vârsta standard pe pensionare la militari este de 60 de ani conform art. 16 alin. (2) din lege, faţă de 63, respectiv 65 de ani în sistemul general, potrivit art. 53 alin. (1) din Legea nr. 263/2010], ele nu pot fi valorificate şi în sistemul public de pensii sau în sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate acestuia. Practic, legea criticată, preluând în mod invers reglementarea referitoare la pensiile militare de stat, a dus la discriminări în interiorul sistemului în sensul că numai primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene care încă nu sunt pensionaţi pot beneficia de prevederile indemnizaţiei pentru limită de vârstă, iar cei deja pensionaţi nu au posibilitatea de a beneficia în mod corespunzător de această indemnizaţie.
    55. Curtea apreciază că cele de mai sus demonstrează intenţia legiuitorului de a considera că prestaţia la care statul se obligă are practic regimul unei pensii de serviciu. Astfel, modul de calcul al indemnizaţiei, vârsta persoanei la care aceasta devine îndreptăţită la încasarea ei, faptul că stagiile contributive realizate ca urmare a mandatului electiv nu se iau în considerare pentru pensia contributivă, precum şi faptul că finanţarea sa se realizează asemenea suplimentului acordat de stat la pensia de serviciu (dintr-un alt buget decât cel al asigurărilor sociale de stat) sunt elemente care califică indemnizaţia pentru limită de vârstă drept o pensie de serviciu deghizată. Or, prin Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, paragraful 50, Curtea a statuat că "pensiile de serviciu se acordă unor categorii socioprofesionale supuse unui statut special, respectiv persoanelor care în virtutea profesiei, meseriei, ocupaţiei sau calificării îşi formează o carieră profesională în acel domeniu de activitate şi sunt nevoite să se supună unor exigenţe inerente carierei profesionale asumate atât pe plan profesional, cât şi personal (pentru dezvoltări, a se vedea Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010). (...) Prin urmare (sn.) nu se poate susţine că o persoană care deţine calitatea de ales local îşi formează o carieră profesională în această funcţie; aşadar, aleşii locali nu reprezintă o categorie socioprofesională care să urmărească dezvoltarea unei cariere ca ales local, ci (...) sunt aleşi în cadrul unităţii administrativ-teritoriale respective pentru a gestiona problemele comunităţii locale. Alegerea este o opţiune a electoratului, şi nu a persoanei care candidează, ceea ce înseamnă că alegerea nu ţine de resortul subiectiv al acesteia din urmă. Or, o carieră profesională se formează şi se dezvoltă distinct de alegerile pe care le face corpul electoral de la un moment dat".
    56. În aceste condiţii, Curtea constată că legiuitorul a evitat definirea şi calificarea expresă a naturii juridice a acestei prestaţii băneşti din partea statului tocmai pentru a se sustrage considerentelor care au fundamentat decizia de admitere a Curţii, respectiv paragrafele 41 şi 50.
    57. Cu privire la faptul că legea nu ar preciza că indemnizaţia pentru limită de vârstă este un drept patrimonial care se acordă o singură dată sau cu o anumită periodicitate, Curtea constată că art. 32^1 alin. (1), faţă de forma sa iniţială care fusese supusă controlului de constituţionalitate, a fost modificat, prevăzânduse, în momentul de faţă, în mod expres, că indemnizaţia pentru limită de vârstă se acordă lunar. În consecinţă, sub acest aspect legiuitorul a respectat decizia anterioară a Curţii Constituţionale.
    58. Cu privire la susţinerile conform cărora, întrucât acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă nu este condiţionată şi nici proporţională cu perioada efectiv exercitată dintr-un mandat, există riscul ca, pe parcursul mandatului autorităţilor locale, toţi consilierii locali sau judeţeni aleşi să ajungă să deţină funcţii de natura celor care îi califică pentru obţinerea acestui drept şi, pe cale de consecinţă, să beneficieze de indemnizaţie a cărei valoare este determinată prin luarea în calcul a unui mandat complet, se constată că aceasta nu este în acord cu conţinutul normativ al textului. Analizând dispoziţiile art. 32^1 alin. (5) propuse a fi introduse în corpul Legii nr. 393/2004 - "Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean" -, Curtea constată că beneficiază de această indemnizaţie cei care au deţinut cel puţin un mandat de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean, mandatele incomplete fiind luate în considerare proporţional în condiţiile existenţei deja a unui mandat complet, aşadar, critica, pe acest aspect, este neîntemeiată (critică identică ca în decizia iniţială, paragraful 39). În consecinţă, sub acest aspect legiuitorul a respectat decizia anterioară a Curţii Constituţionale.
    59. Cu privire la critica de neconstituţionalitate privind faptul că pierderea indemnizaţiei este condiţionată de săvârşirea unei infracţiuni de corupţie în calitate de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte de consiliu judeţean, Curtea reţine că aceasta este o opţiune a legiuitorului; faptul că această sancţiune (pierderea indemnizaţiei) nu priveşte şi infracţiunile de corupţie săvârşite în altă calitate decât cea de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte de consiliu judeţean are în vedere premisa potrivit căreia indemnizaţia se acordă având în vedere mandatul exercitat, şi nu pentru alte calităţi pe care le-a exercitat sau le va fi exercitat persoana îndrituită. Este o opţiune legitimă a legiuitorului care nu contravine celor statuate prin Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016. În consecinţă, sub acest aspect legiuitorul a respectat decizia anterioară a Curţii Constituţionale.
    60. Astfel cum s-a arătat la paragraful 54 al prezentei decizii, legiuitorul prin modul de formulare al art. I din lege cu referire art. 32^1 alin. (6) a exclus de la beneficiul acestei indemnizaţii primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene deja pensionaţi, astfel că pot beneficia de indemnizaţie pentru limită de vârstă numai persoanele care încă nu s-au pensionat la data de 1 ianuarie 2017. În această interpretare, însă, în mod evident nu poate fi vorba despre o încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile. Cu privire la persoanele nepensionate încă şi care au exercitat sau exercită în continuare la data intrării în vigoare a legii un mandat dintre cele stabilite de legea criticată, devin incidente considerentele de principiu reţinute în Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, paragraful 47, potrivit cărora "susţinerile referitoare la faptul că legea analizată retroactivează motivat de acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă şi celor care au avut calitatea de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de consilii judeţene anterior intrării în vigoare a acestei legi nu pot fi acceptate. Legea acţionează în domeniul său temporal propriu de activitate, prevăzând acordarea pentru viitor a acestor indemnizaţii. Ea nu prevede acordarea indemnizaţiilor pentru o perioadă de timp anterioară intrării ei în vigoare, ci se aplică pentru viitor tuturor persoanelor care se regăsesc în ipoteza normei. Întotdeauna acordarea unei indemnizaţii sau pensii în virtutea unei calităţi, act meritoriu sau stagiu contributiv ori recalcularea unei pensii vizează inevitabil trecutul (a se vedea Decizia nr. 88 din 8 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 15 martie 2007, sau Decizia nr. 120 din 15 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 26 martie 2007), dar naşterea dreptului, mai precis valorificarea acelei calităţi/act meritoriu/stagiu contributiv, are loc începând cu momentul intrării în vigoare a legii prin care s-a reglementat acordarea acelei indemnizaţii/pensii sau recalcularea pensiei". În consecinţă, sub acest aspect legiuitorul a respectat decizia anterioară a Curţii Constituţionale.
    61. În ceea ce priveşte respectarea deciziei anterioare a Curţii Constituţionale prin prisma exigenţelor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că legiuitorul, prin legea adoptată, nu a respectat exigenţele constituţionale derivate din principiul egalităţii în drepturi, astfel cum acestea au fost reţinute la paragrafele 51 şi 52 ale Deciziei nr. 22 din 20 ianuarie 2016. Curtea, în cele două paragrafe ale deciziei care au fundamentat soluţia de neconstituţionalitate prin prisma principiului egalităţii în drepturi, a subliniat că reglementarea indemnizaţiilor care nu intră în sfera art. 47 alin. (2) din Constituţie, aşadar, al dreptului la pensie, ţine de opţiunea legiuitorului, iar în privinţa categoriei persoanelor alese de corpul electoral, respectiv Preşedintele României, parlamentari şi aleşi locali, legiuitorul are "competenţa, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituţie, de a le reglementa numai în privinţa uneia sau alteia dintre cele trei subcategorii enumerate (Preşedintele României, deputaţi şi senatori, aleşi locali - sn.). Însă, atunci când decide că indemnizaţia se acordă unei subcategorii, în cadrul acesteia legiuitorul nu poate face nicio diferenţiere cu privire la îndreptăţirea unora sau altora dintre persoanele din cadrul subcategoriei respective de a beneficia de dreptul la indemnizaţie decât cu încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie. (...) prin acordarea acestei indemnizaţii numai unor aleşi locali (primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi ai consiliilor judeţene), legiuitorul a încălcat art. 16 alin. (1) din Constituţie, stabilind un tratament juridic diferenţiat în cadrul aceleiaşi subcategorii juridice. În consecinţă, în măsura în care opţiunea legiuitorului a fost aceea de a acorda astfel de indemnizaţii în considerarea exercitării unui mandat de ales local, Curtea reţine că acesta nu are îndrituirea constituţională să stabilească o inegalitate de tratament juridic în cadrul aceleiaşi subcategorii, în speţă, cea a aleşilor locali, pe alte criterii decât cel al alegerii. Procedând în sens contrar, legiuitorul a încălcat art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea în drepturi".
    62. Aşadar, dacă legiuitorul opta pentru acordarea unei prestaţii sub forma indemnizaţiei, acesta trebuia să o acorde întregii subcategorii a aleşilor locali, nu numai unei părţi a acesteia, respectiv primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene. Or, în speţă, legiuitorul a ignorat această exigenţă stabilită prin Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, menţinând expressis verbis în corpul legii soluţia legislativă constatată în precedent ca fiind neconstituţională.
    63. În ceea ce priveşte respectarea deciziei anterioare a Curţii Constituţionale prin prisma exigenţelor art. 138 alin. (5) din Constituţie, Curtea observă că, în forma sa iniţială, legea prevedea că plata cuantumului indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. În urma reexaminării legii analizate s-a reglementat plata cuantumului indemnizaţiei pentru limită de vârstă, după caz, din bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, judeţelor şi municipiului Bucureşti [art. I din lege cu referire la art. 32^1 alin. (11)]. În consecinţă, revine Curţii Constituţionale competenţa de a verifica dacă prin această modificare realizată legiuitorul s-a conformat Deciziei nr. 22 din 20 ianuarie 2016.
    64. Prin jurisprudenţa sa anterioară referitoare la conţinutul normativ al art. 138 alin. (5) din Constituţie, Curtea a reţinut că aceasta "face diferenţa între stabilirea sursei de finanţare şi caracterul suficient al resurselor financiare din sursa astfel stabilită. Primul aspect este legat de imperativele art. 138 alin. (5) din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 47 din 15 septembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 28 septembrie 1993, sau Decizia nr. 64 din 16 noiembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 28 decembrie 1993). Art. 138 alin. (5) din Constituţie impune stabilirea concomitentă atât a alocaţiei bugetare, ce are semnificaţia unei cheltuieli, cât şi a sursei de finanţare, ce are semnificaţia venitului necesar pentru suportarea ei, spre a evita consecinţele negative, pe plan economic şi social, ale stabilirii unei cheltuieli bugetare fără acoperire (a se vedea Decizia nr. 36 din 2 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996). Majorarea cheltuielilor din sursa indicată poate fi realizată în cursul anului bugetar cu condiţia menţinerii în alocaţia aferentă sursei (Decizia nr. 6 din 24 ianuarie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 31 ianuarie 1996, sau Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004, precitată). În textul Constituţiei se vorbeşte numai despre stabilirea sursei de finanţare înainte de aprobarea cheltuielii, iar nu despre obligativitatea indicării în lege a sursei respective (Decizia nr. 173 din 12 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 9 iulie 2002, Decizia nr. 320 din 19 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 8 iulie 2013, sau Decizia nr. 105 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 20 mai 2014). Lipsa precizării exprese a sursei de finanţare nu presupune implicit inexistenţa sursei de finanţare (Decizia nr. 1.056 din 14 noiembrie 2007, precitată, Decizia nr. 320 din 19 iunie 2013, precitată, Decizia nr. 1.092 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 20 octombrie 2008, sau Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 20 octombrie 2008).
    65. În schimb, aprecierea caracterului suficient al resurselor financiare nu îşi are temeiul în art. 138 alin. (5) din Constituţie, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce priveşte, în esenţă, relaţiile dintre Parlament şi Guvern. Dacă Guvernul nu are resurse financiare suficiente, poate să propună modificările necesare pentru asigurarea lor, în virtutea dreptului sau de iniţiativă legislativă (a se vedea Decizia nr. 47 din 15 septembrie 1993, precitată, sau Decizia nr. 64 din 16 noiembrie 1993, precitată)". Curtea a mai adăugat că "sursa de finanţare indicată (trebuie - sn.) să fie în mod real aptă să acopere cheltuiala în condiţiile legii bugetare anuale. Prin urmare, textul constituţional [art. 138 alin. (5) din Constituţie - sn.] se referă la caracterul obiectiv şi efectiv al sursei de finanţare şi operează cu elemente de certitudine şi previzibilitate bugetară, (...) art. 138 alin. (5) din Constituţie nu se referă la existenţa in concreto a unor resurse financiare suficiente la momentul adoptării legii, ci la faptul ca acea cheltuială să fie previzionată în deplină cunoştinţă de cauză în bugetul de stat pentru a putea fi acoperită în mod cert în cursul anului bugetar".
    66. Curtea a mai reţinut prin aceeaşi decizie că "în lipsa unei fişe financiare reactualizate la momentul adoptării legii conform art. 15 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, având în vedere că punctul de vedere al Guvernului a fost exprimat anterior depunerii la Parlament a legii bugetului pe anul 2016 (9 decembrie 2015), că legea bugetului fusese adoptată cu câteva zile anterior legii analizate, fără a cuprinde, în mod evident, noua cheltuială bugetară votată, şi în lipsa unui dialog real între Guvern şi Parlament (în cazul de faţă reprezentat de Senat), nu se poate trage decât concluzia că la adoptarea legii s-a avut în vedere o sursă de finanţare incertă, generală şi lipsită de un caracter obiectiv şi efectiv, nefiind aşadar reală".
    67. Raportat la art. 138 alin. (5) din Constituţie, în situaţia de faţă, Curtea constată că legea a fost adoptată la data de 21 iunie 2016 şi ar urma să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2017, aşadar, există un interval temporar suficient pentru a se identifica resursele financiare necesare susţinerii acestei cheltuieli bugetare, mai ales că, potrivit art. 38 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, "Ordonatorii principali de credite [Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt, potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 273/2006, primarii unităţilor administrativ-teritoriale, primarul general al municipiului Bucureşti, primarii sectoarelor municipiului Bucureşti şi preşedinţii consiliilor judeţene - sn.], pe baza limitelor sumelor primite potrivit prevederilor art. 37, elaborează şi depun la direcţiile generale ale finanţelor publice, până la data de 1 iulie a fiecărui an, proiectele bugetelor locale echilibrate şi anexele la acestea pentru anul bugetar următor, precum şi estimările pentru următorii 3 ani, urmând ca acestea să transmită proiectele bugetelor locale pe ansamblul judeţului şi municipiului Bucureşti la Ministerul Finanţelor Publice, până la data de 15 iulie a fiecărui an", iar potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, "Ministerul Finanţelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite şi a bugetului propriu, întocmeşte proiectele legilor bugetare şi proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern pentru prima lectură, până la data de 30 septembrie a fiecărui an". De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii, redate anterior, Curtea nu are competenţa de a cenzura caracterul suficient sau nu a resurselor financiare ale statului pentru susţinerea noii cheltuieli impuse, Curtea având doar competenţa de a verifica dacă sursa finanţării, în speţă bugetele locale, sunt apte din punct de vedere obiectiv şi legal să susţină o atare cheltuială. Prin urmare, cu privire la acest aspect, şi anume al exigenţei constituţionale referitoare la momentul adoptării legii care angajează cheltuieli bugetare viitoare, legiuitorul s-a conformat deciziei anterioare a Curţii Constituţionale.
    68. În continuare, Curtea urmează să analizeze cea de-a doua exigenţă rezultată din jurisprudenţa sa, şi anume dacă sursa de finanţare indicată este în mod real aptă să acopere cheltuiala în condiţiile legii bugetare anuale.
    69. Cu privire la acest aspect, Curtea reţine că veniturile bugetelor locale se constituie, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, din venituri proprii, formate din: impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte, alte venituri şi cote defalcate din impozitul pe venit; sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat; subvenţii primite de la bugetul de stat şi de la alte bugete; donaţii şi sponsorizări; şi sume primite de la Uniunea Europeană şi/sau alţi donatori în contul plăţilor efectuate şi prefinanţări. Legea contestată indică faptul că cheltuiala bugetară concretizată în indemnizaţia pentru limită de vârstă se suportă din bugetele locale, însă această reglementare legală nu este una reală, întrucât, astfel cum arată Guvernul în punctul său de vedere asupra legii, în mod constant, sistemul de venituri al bugetelor local s-a dovedit incapabil să susţină cheltuielile deja existente ale bugetelor locale, ceea ce a determinat acordarea de sume defalcate din T.V.A. pentru echilibrarea acestora, potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, care prevede că "pentru finanţarea cheltuielilor publice prevăzute la art. 6 (cele generate de descentralizarea unor activităţi - sn.), precum şi pentru echilibrarea bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, prin legea bugetului de stat se aprobă sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, cu destinaţie specială şi, respectiv, pentru echilibrarea bugetelor locale". Acest lucru atestă faptul că veniturile bugetelor locale, stabilite conform art. 26 alin. (10) şi anexei nr. 1 la Legea nr. 273/2006, prin natura şi dimensiunea lor nu pot acoperi cheltuielile locale deja existente. Prin urmare, în ipoteza în care se stabilesc noi cheltuieli care grevează bugetul local trebuie identificate sursele de finanţare ale acestora pentru că în caz contrar este evident că aceste cheltuieli vor fi suportate tot din prelevările de la bugetul de stat şi s-ar ajunge în aceeaşi situaţie din care s-a pornit ab initio în decembrie 2015, când "sursa de finanţare" a fost stabilită ca fiind "bugetul de stat". În prezent, se arată că cheltuiala rezultată se suportă din bugetul local, însă, în realitate, ea se suportă tot din bugetul de stat, bugetul local trebuind alimentat în mod corespunzător. Dacă se doreşte ca această cheltuială să fie suportată de bugetul local, este evident că trebuia, în mod implicit, modificată şi Legea nr. 273/2006 pentru ca aceasta să prevadă şi alte surse de venit, cele reglementate normativ nefiind în măsură să acopere, în mod real, noua cheltuială. Prin urmare, fără a se pronunţa asupra caracterului suficient a resurselor financiare, Curtea reţine că pentru a putea fi suportată această nouă cheltuială era nevoie de o regândire a întregului sistem de venituri care se includ/se fac venit în/la bugetele locale. De asemenea, cheltuiala pe care o implică această indemnizaţie pentru limită de vârstă, în condiţiile în care cheltuielile bugetelor locale, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 273/2006, au o destinaţie precisă şi limitată, trebuia reglementată normativ în mod distinct în anexa nr. 2 la lege; această cheltuială nu ţine de fondul de salarii pentru a fi incident art. 26 alin. (4) din Legea nr. 273/2006, potrivit căruia: "Numărul de personal, permanent şi temporar, precum şi fondul salariilor de bază se aprobă distinct, prin anexa la bugetul fiecărei instituţii publice. Numărul de salariaţi aprobat fiecărei instituţii publice nu poate fi depăşit", ci este una nouă, neavută în vedere din punct de vedere normativ până în momentul de faţă.
    70. Astfel, din punct de vedere normativ, legea adoptată trebuia corelată cu Legea nr. 273/2006, fiind necesară o regândire şi o modificare corespunzătoare a acesteia din urmă atât pe latura de venituri, cât şi pe cea de cheltuieli. În lipsa corelării anterior menţionate, Curtea nu poate decât să constate că indemnizaţia pentru limită de vârstă este o cheltuială deghizată din bugetul de stat, iar sursa sa de finanţare este din nou incertă.
    71. Având în vedere cele anterior menţionate, Curtea constată că prin nereglementarea modului de calcul a mandatelor cu tipologie diferită, a neprecizării naturii juridice a indemnizaţiei pentru limită de vârstă coroborată cu deplasarea implicită a acesteia spre o pensie de serviciu, precum şi neacordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă pentru întreaga subcategorie a aleşilor locali, Parlamentul nu a respectat Decizia Curţii Constituţionale nr. 22 din 20 ianuarie 2016, mai exact paragrafele 40, 41, 50, 51, 52 şi 61, paragrafe care conţin considerente esenţiale ce au fundamentat soluţia de admitere din decizia anterior menţionată. De asemenea, Curtea constată că, prin necorelarea actelor normative de acelaşi nivel - legi -, sursa de finanţare a cheltuielii bugetare angajate a devenit incertă, nefiind una reală, din moment ce sistemul de venituri la bugetul local nu este apt să susţină plata din aceste bugete a indemnizaţiei pentru limită de vârstă. În consecinţă, şi cu privire la acest din urmă aspect, Curtea constată că Parlamentul nu a respectat Decizia Curţii Constituţionale nr. 22 din 20 ianuarie 2016, în privinţa exigenţelor constituţionale prevăzute în paragrafele 55, 58 şi 61, paragrafe care conţin considerente esenţiale ce au fundamentat soluţia de admitere din decizia anterior menţionată.
    72. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

    În numele legii

    DECIDE:

    Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi constată că dispoziţiile Legii pentru completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali sunt neconstituţionale.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 20 iulie 2016.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

    prof. univ. dr. VALER DORNEANU

    Magistrat-asistent-şef,

    Benke Karoly

    ----