ORDONANTA Nr. 27 din 5 august 1996
privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Muntii Apuseni şi în Rezervatia Biosferei "Delta Dunării"
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL NR. 183 din 8 august 1996



    În temeiul art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României şi al art. 1 lit. b) din Legea nr. 65/1996 pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
    Guvernul României emite următoarea ordonanţa:

    Articolul 1

    (1) Personalul instituţiilor publice şi al unităţilor de cult, încadrat pe funcţii care necesita studii superioare şi medii de specialitate, cu locul de muncă în localităţile rurale din Muntii Apuseni prevăzute în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 323/1996 şi care îşi stabileşte domiciliul în aceste localităţi, are dreptul la material lemnos pentru construirea unei locuinţe, extinderea sau repararea locuinţei existente şi a anexelor gospodăreşti, în cantitate de până la 30 mc/familie, cu obligaţia achitării a 50% din contravaloarea materialului.
    (2) Cererile personalului prevăzut la alin. (1), cu precizarea cantităţilor efectiv necesare, vor fi înaintate, de către primării localităţilor, filialelor teritoriale ale Regiei Autonome a Pădurilor "Romsilva", care prin ocoalele silvice din zona, au obligaţia să le onoreze.
    (3) Primării vor urmări ca materialul lemnos astfel obţinut să fie folosit exclusiv pentru destinaţia acordată şi numai pentru localităţile rurale în care persoanele îşi stabilesc domiciliul.
    (4) Volumul de material lemnos care se acordă în condiţiile alin. (1) şi (2) se stabileşte în cadrul volumului anual de masa lemnoasă aprobat potrivit reglementărilor legale pentru tăieri anuale din pădurile tarii.
    (5) Diferenţa de preţ faţă de costul integral se va suporta din bugetul de stat şi va fi vărsată Regiei Autonome a Pădurilor "Romsilva" prin Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului.
    (6) Pentru ţinerii căsătoriti din categoria personalului prevăzut la alin. (1), în vârsta de până la 35 de ani, care locuiesc în zona Muntilor Apuseni, şi pentru cei care vin în aceasta zona să-şi întemeieze gospodării se aplică dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 33/1996.


    Articolul 2

    (1) Personalul instituţiilor publice şi al unităţilor de cult, încadrat pe funcţii care necesita studii superioare şi medii de specialitate, cu locul de muncă în localităţile din Rezervatia Biosferei "Delta Dunării", prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 395/1996, beneficiază de un spor de izolare de până la 60% din salariul de baza.
    (2) Diferentierea sporului de izolare pe localităţi se face de către Consiliul Judeţean Tulcea, cu avizul prefecturii.
    (3) Personalului prevăzut la alin. (1) nu îi sunt aplicabile prevederile altor acte normative privind sporul de izolare.
    (3) Sporul de izolare pentru personalul încadrat în unităţile de cult potrivit alin. (1) se calculează la salariul de baza minim brut pe ţara şi se suporta din bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte.


    Articolul 3

    (1) La stabilirea domiciliului în localităţile în care îşi are locul de muncă, personalul prevăzut la art. 2 beneficiază de o indemnizaţie de instalare echivalenta cu doua salarii de baza.
    (2) Persoanele care au beneficiat de indemnizaţie de instalare şi care ulterior au demisionat sau cărora li s-a desfăcut contractul de muncă din motive imputabile lor, înainte de împlinirea a 2 ani de la instalare, vor restitui, în condiţiile legii, indemnizaţia de instalare primită, calculată proporţional cu perioada rămasă până la expirarea termenului de 2 ani.
    (3) Personalului prevăzut la alin. (1) nu îi sunt aplicabile prevederile altor acte normative privind indemnizaţia de instalare.
    (4) Indemnizaţia de instalare pentru personalul încadrat în unităţile de cult potrivit alin. (1) se stabileşte în funcţie de salariul de baza minim brut pe ţara şi se suporta din bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte.


    Articolul 4

    (1) Persoanele fizice care au domiciliul şi care locuiesc efectiv în localităţile prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 323/1996 şi Hotărârea Guvernului nr. 395/1996 beneficiază de reducerea cu 50% a impozitelor şi taxelor locale, stabilite potrivit Legii nr. 27/1994 privind impozitele şi taxele locale.
    (2) Alte înlesniri prevăzute de dispoziţiile legale în legătură cu impozitele şi taxele locale se aplică după operarea reducerilor prevăzute la alin. (1).
    (3) Impozitele şi taxele locale plătite pentru anul 1996 se vor regulariza în condiţiile prezentei ordonanţe, sumele calculate în plus urmînd să fie considerate în contul obligaţiilor fiscale restante ori următoare sau să fie restituite celor îndreptăţiţi, conform reglementărilor legale în vigoare.


    Articolul 5

    (1) Familiile cu domiciliul în una dintre localităţile situate pe teritoriul Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării", prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 395/1996, beneficiază de tarife reduse cu 50% pentru energie electrica, gaze naturale, energie termica şi apa potabilă furnizată din reţeaua publică, pentru consumurile casnice menajere, în limita unor consumuri normate pe familie, stabilite de către consiliile locale.
    (2) Diferenţele de tarif pentru serviciile privind livrarea energiei electrice şi a gazelor naturale se suporta de la bugetul de stat, prin ministerul coordonator al agenţilor economici furnizori de astfel de servicii, iar cele privind energia termica şi apa potabilă, de la bugetul propriu al Consiliului Judeţean Tulcea.


    Articolul 6

    Persoanele cu domiciliul în localităţile din Rezervatia Biosferei "Delta Dunării" au dreptul de a pescui cu scule proprii pentru consumul familial, fără plata produsului obţinut, cu respectarea reglementărilor privind condiţiile de pescuit şi perioadele admise în acest scop.


    Articolul 7

    (1) Persoanele juridice care efectuează investiţii în zona beneficiază de deducerea din profitul impozabil a cheltuielilor distinct evidentiate, făcute cu investiţia respectiva, pentru o perioadă de 5 ani de la începerea investiţiei, iar în cazul celor din oraşul Sulina, pentru o perioadă de 10 ani.
    (2) Obiectivele de investiţii pentru care se acordă deducere sunt cele cuprinse în programele speciale aprobate prin hotărârile Guvernului nr. 323/1996 şi nr. 395/1996, precum şi orice alta investiţie destinată dezvoltării economice şi creării de noi locuri de muncă. Realizarea obiectivelor de investiţii va fi confirmată de către consiliile locale sau consiliul judeţean, după caz, din zonele respective.
    (3) Nu beneficiază de facilităţile prevăzute la alin. (1) persoanele juridice autorizate sa funcţioneze în baza Hotărârii Guvernului nr. 486/1992 sau cu profil de activitate: baruri, restaurante şi cluburi cu program de noapte, organizarea de spectacole sau alte activităţi similare.


    Articolul 8

    De prevederile art. 1, 4, 5, 6 şi 7 nu beneficiază persoanele fizice şi, după caz, persoanele juridice vinovate de încălcarea prevederilor legale referitoare la:
    a) pescuit, vinat şi exploatarea pădurilor;
    b) desfăşurarea activităţilor economice;
    c) atribuţiile de serviciu ale personalului din instituţiile publice; în cazul acestor încălcări, sistarea drepturilor prevăzute de articolele sus-menţionate operează pe perioada pentru care a fost aplicată sancţiunea.


    Articolul 9

    Fondurile necesare aplicării prezentei ordonanţe pentru acest an se vor asigura cu prilejul rectificarii bugetului de stat pe anul 1996, pe baza fundamentarilor transmise de Ministerul Industriilor, Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, Secretariatul de Stat pentru Culte şi consiliile locale.


    Articolul 10

    Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Finanţelor vor aproba, în termen de 60 de zile, norme metodologice cu privire la acordarea, utilizarea şi controlul cheltuielilor rezultate din aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe, care vor fi elaborate împreună cu ministerele şi cu consiliile judeţene interesate.
    PRIM-MINISTRU
    NICOLAE VACAROIU
    Contrasemnează:
    -----------------
    p. Ministru de stat,
    ministrul finanţelor,
    Nicolae Constantinescu,
    secretar de stat
    Ministru de stat,
    ministrul muncii şi protecţiei sociale,
    Dan Mircea Popescu
    p. Ministrul lucrărilor publice
    şi amenajării teritoriului,
    Teodor Gavrila,
    secretar de stat
    Ministrul apelor, pădurilor şi
    protecţiei mediului,
    Aurel Constantin Ilie
    Secretariatul de Stat pentru Culte,
    Ilie Fonta,
    secretar de stat
    -----------------------