HOTĂRÂRE nr. 28 din 11 ianuarie 2001
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Cultelor
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 35 din 19 ianuarie 2001



    În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României,
    Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Ministerul Culturii şi Cultelor este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care elaborează şi asigura aplicarea strategiei şi politicilor în domeniul culturii şi artei, cultelor, cinematografiei şi audiovizualului, protecţiei drepturilor de autor şi drepturilor conexe, cu sediul în municipiul Bucureşti, Piaţa Presei Libere nr. 1, sectorul 1.


    Articolul 2

    Ministerul Culturii şi Cultelor îşi desfăşoară activitatea pe baza următoarelor principii fundamentale:
    a) principiul potrivit căruia toate cultele recunoscute de lege sunt libere, autonome şi egale în faţa autorităţilor;
    b) principiul protejării patrimoniului cultural naţional, potrivit căruia valorile şi bunurile care aparţin moştenirii culturale au calitatea de surse fundamentale ale cunoaşterii trecutului şi prezentului nostru;
    c) principiul libertăţii de creaţie, potrivit căruia libertatea de exprimare artistică şi de comunicare publică a operelor şi prestaţiilor artistice reprezintă nu numai un drept fundamental, ci şi un element esenţial al progresului uman;
    d) principiul autonomiei instituţiilor de cultura, potrivit căruia iniţierea şi desfăşurarea programelor şi proiectelor culturale nu pot fi restrânse ori cenzurate pe criterii etnice, religioase, politice ori pentru satisfacerea unor interese de grup;
    e) principiul primordialitatii valorii, potrivit căruia se asigura crearea condiţiilor materiale şi morale, se susţin şi se promovează aplicarea criteriilor specifice de evaluare şi selecţie, afirmarea creativitatii şi talentului;
    f) principiul sansei egale la cultura, potrivit căruia prin armonizarea politicilor culturale la nivel naţional cu cele la nivel local se pot asigura accesul şi participarea, libere şi cat mai largi, ale tuturor cetăţenilor la cultura, precum şi dezvoltarea vieţii spirituale a colectivităţilor, în toată diversitatea acestora;
    g) principiul identităţii culturale în circuitul mondial de valori, potrivit căruia se asigura protejarea şi punerea în valoare a moştenirii culturale, se susţine şi se promovează introducerea în circuitul cultural naţional şi internaţional a valorilor spiritualitatii naţionale şi se înlesneşte circulaţia în ţara a valorilor culturii universale.


    Articolul 3

    (1) În cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor secretarul de stat pentru culte asigura condiţiile necesare în vederea promovării şi aplicării principiilor specifice care stau la baza activităţii cultelor religioase în relaţia cu statul şi cu autorităţile publice, a dialogului cu reprezentanţii vieţii religioase, protejării pluralismului religios, precum şi rezolvarii problemelor privind patrimoniul eclezial şi pentru acordarea de sprijin şi asistenţa financiară specializate.
    (2) În scopul exercitării atribuţiilor prevăzute la alin. (1), în bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, aprobat anual prin legea bugetului de stat, se vor nominaliza credite bugetare distincte pentru culte, în condiţiile legii.


    Articolul 4

    (1) Pentru exercitarea funcţiilor sale Ministerul Culturii şi Cultelor are următoarele atribuţii principale:
    a) asigura buna funcţionare a sistemului sau instituţional, în condiţiile descentralizării procesului decizional;
    b) dezvolta mediul concurential specific economiei de piaţa, astfel încât să asigure selecţia, promovarea şi finanţarea programelor şi proiectelor din domeniul sau de activitate;
    c) elaborează ori, după caz, avizează proiecte de acte normative, potrivit legii;
    d) iniţiază şi negociaza, în condiţiile legii, încheierea de convenţii, acorduri şi alte înţelegeri internaţionale în domeniul sau de activitate sau face propuneri pentru aderarea la cele existente ori pentru ratificarea acestora, după caz;
    e) sprijină dezvoltarea formelor de cooperare guvernamentală şi neguvernamentala în domeniile sale de competenţa;
    f) asigura, cu respectarea legislaţiei în vigoare, colaborarea şi consultarea cu sindicatele şi patronatul din domeniile sale de activitate, precum şi cu alte structuri ale societăţii civile, pentru rezolvarea problemelor care privesc interesele sau activitatea acestora;
    g) asigura, în condiţiile legii, relaţiile cu Parlamentul, cu celelalte autorităţi, pentru armonizarea iniţiativelor legislative şi a măsurilor administrative din domeniile sale de interes;
    h) acorda premii şi distincţii în toate domeniile sale de activitate;
    i) elaborează norme, normative şi metodologii pentru domeniul sau de activitate, obligatorii pentru toate instituţiile şi aşezămintele, indiferent de subordonarea acestora;
    j) colaborează cu autorităţile administraţiei publice locale, cu alte autorităţi şi instituţii, pentru diversificarea, modernizarea şi optimizarea serviciilor, programelor şi proiectelor oferite de instituţiile şi aşezămintele din domeniu;
    k) coordonează şi controlează activitatea instituţiilor subordonate, numeşte şi revoca, în condiţiile legii, conducerile acestora;
    l) propune Guvernului înfiinţarea sau reorganizarea unor instituţii din subordinea sa, avizează înfiinţarea instituţiilor şi a aşezămintelor publice de cultura, indiferent de subordonarea acestora;
    m) aproba, potrivit legii, preţuri şi tarife la serviciile asigurate de Ministerul Culturii şi Cultelor şi oferite de instituţiile din subordinea sa;
    n) asigura, prin Consiliul tehnico-economic, avizarea documentaţiilor tehnico-economice din competenţa sa de aprobare, potrivit legii;
    o) exercita atribuţiile ce îi revin, potrivit legii, ca organ central de specialitate al administraţiei publice sub autoritatea căruia funcţionează regia autonomă şi agenţii economici din domeniul sau de activitate;
    p) colaborează cu instituţiile specializate pentru elaborarea de indicatori statistici de specialitate, pentru colectarea datelor statistice primare şi pentru prelucrarea acestora.
    (2) Îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege.


    Articolul 5

    În domeniul culturii şi artei Ministerul Culturii şi Cultelor are următoarele atribuţii:
    a) sprijină, în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale, buna funcţionare a instituţiilor şi aşezămintelor de cultura de interes judeţean sau local, precum şi activităţile de educaţie din cadrul aşezămintelor de interes judeţean sau local, desfăşurate în folosul comunităţilor locale;
    b) coordonează, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe şi în colaborare cu Academia Română, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi cu alte instituţii interesate, activitatea şi programele centrelor culturale ale României din străinătate, promovează şi susţine programele şi proiectele culturale derulate de acestea;
    c) emite aviz obligatoriu pentru numirile şi eliberarile din funcţii ale directorilor centrelor de cultura ale României din străinătate şi ale personalului diplomatic cu atribuţii exclusive în domeniul culturii;
    d) propune Guvernului, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, înfiinţarea de noi centre culturale ale României în străinătate;
    e) sprijină, inclusiv financiar, în condiţiile legii, instituţii, organizaţii şi centre din alte tari, care promovează programe şi studii privind istoria, cultura şi civilizatia românească;
    f) apara, potrivit legii, drepturile şi interesele oamenilor de cultura, ocroteşte şi susţine dezvoltarea personalităţii creatoare;
    g) iniţiază, organizează şi finanţează, în condiţiile legii, programe şi proiecte în toate domeniile culturii şi artei: editarea de cărţi şi publicaţii, achiziţii de bunuri de patrimoniu şi de opere de creaţie, de cărţi şi publicaţii pentru instituţiile publice de cultura, indiferent de subordonarea acestora; achiziţii de monumente istorice, monumente de for public, case memoriale şi colecţii particulare; expoziţii, festivaluri, turnee şi alte manifestări culturale în ţara şi în străinătate;
    h) iniţiază, organizează şi finanţează, în condiţiile legii, concursuri interne şi internaţionale de creaţie şi interpretare, acorda burse, sprijină participarea oamenilor de cultura şi a artiştilor români la manifestări similare din străinătate;
    i) stabileşte, împreună cu Comisia Naţionala a Monumentelor Istorice, Comisia Naţionala de Arheologie şi Comisia Naţionala a Muzeelor şi Colectiilor, strategia naţionala în domeniul patrimoniului cultural naţional;
    j) elaborează normele, normativele şi metodologiile necesare în domeniul patrimoniului cultural naţional, potrivit legii;
    k) coordonează activităţile de cercetare, proiectare, evidenta, conservare, restaurare şi punere în valoare a patrimoniului cultural mobil şi imobil şi le finanţează, potrivit legii;
    l) colaborează cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi cu Ministerul Turismului pentru cunoaşterea, respectarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural naţional;
    m) colaborează cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale la elaborarea şi avizarea, împreună cu Comisia Naţionala a Monumentelor Istorice şi cu Comisia Naţionala de Arheologie, după caz, a programelor şi planurilor de amenajare şi dezvoltare a teritoriului, pentru zonele în care se găsesc monumente şi situri arheologice;
    n) acţionează, potrivit competentelor sale, pentru recuperarea bunurilor din patrimoniul cultural naţional, furate sau exportate ilicit;
    o) organizează, în cooperare cu organismele profesionale ale arhitectilor, concursurile naţionale de creaţie arhitecturala, având drept tema obiective publice de interes naţional sau, după caz, sprijină organizarea concursurilor internaţionale de arhitectura, având drept tema obiective publice;
    p) avizează temele de proiectare şi soluţiile arhitecturale şi de arta monumentala, cu consultarea organizaţiilor profesionale şi de creatori din domeniu, pentru obiectivele arhitecturale sau de arta monumentala care se realizează din bugetele publice;
    q) sprijină, în condiţiile legii, activitatea instituţiilor de învăţământ artistic şi a persoanelor juridice de drept privat fără scop lucrativ din domeniul sau de competenţa;
    r) contribuie la crearea cadrului juridic şi instituţional prin care să se asigure păstrarea, dezvoltarea şi punerea în valoare a artei şi culturii minorităţilor naţionale din România, finanţează, în condiţiile legii, programe şi proiecte culturale ale acestor minorităţi; cooperează în acest scop cu alte autorităţi sau cu persoane juridice de drept privat cu activitate în domeniu;
    s) promovează şi finanţează, în condiţiile legii, programe şi proiecte culturale cu participarea diasporei româneşti şi colaborează în acest scop cu autorităţi, instituţii, organizaţii neguvernamentale sau alte persoane juridice;
    t) în condiţiile legii, acţionează prin măsuri specifice de protejare şi sustinere, pentru revitalizarea traditiilor şi obiceiurilor locale, promovează şi coordonează programe pentru formarea de specialişti şi meseriasi în domeniul artizanatului autentic şi al mestesugurilor traditionale;
    u) coordonează activitatea de atestare a artiştilor liberprofesionisti, a traducatorilor, precum şi a experţilor în domeniile specifice proiectării, restaurarii, conservării şi punerii în valoare a patrimoniului cultural naţional;
    v) cooperează cu autorităţile administraţiei publice locale, cu instituţiile de specialitate şi cu organizaţiile din domeniu pentru formarea şi perfecţionarea profesională a personalului din instituţiile de cultura şi arta, organizează şi finanţează, în condiţiile legii, cursuri sau alte forme specifice de pregătire postliceala şi postuniversitară, precum şi participarea la programe de perfecţionare în ţara şi în străinătate, inclusiv prin acordarea de burse;
    w) suspenda sau retrage, după caz, avizele şi atestatele acordate, în cazul nerespectării de către titulari a actelor normative în vigoare;
    x) editează publicaţii de specialitate şi de informare în domeniul culturii şi artei;
    y) coordonează, asigura şi urmăreşte, potrivit legii, alocarea resurselor bugetare şi realizarea programului de dezvoltare a bazei materiale şi de investiţii din domeniul sau de activitate;
    z) colaborează cu uniunile şi asociaţiile de creatori, inclusiv în cadrul comisiilor de specialitate, care funcţionează pe lângă Ministerul Culturii şi Cultelor.


    Articolul 6

    (1) În domeniul cultelor Ministerul Culturii şi Cultelor asigura relaţiile statului cu toate cultele din România şi are următoarele atribuţii principale:
    a) sprijină toate cultele religioase recunoscute de lege, potrivit statutelor de organizare şi funcţionare a acestora, pe baza Constituţiei, în vederea participării lor la viaţa socială şi spirituală a tarii, urmăreşte ca în relaţiile dintre culte să fie excluse orice forme, mijloace şi acţiuni de învrăjbire religioasă şi mediază în situaţiile litigioase care apar;
    b) asigura legătură dintre cultele religioase şi autorităţile publice, în vederea respectării libertăţii şi autonomiei cultelor, a prevenirii şi inlaturarii oricăror abuzuri, prin aplicarea legii;
    c) sprijină autorităţile administraţiei publice locale pentru rezolvarea problemelor specifice care apar în raporturile lor cu cultele, asociaţiile şi fundaţiile religioase şi, totodată, acorda asistenţa cultelor, la solicitarea acestora, în soluţionarea problemelor pe care acestea le supun autorităţilor administraţiei publice locale;
    d) analizează cererile de înfiinţare a unor noi culte religioase, întocmeşte documentaţiile cerute de lege şi face propuneri în vederea recunoaşterii acestora;
    e) face propuneri pentru recunoaşterea, conform legii, a sefilor cultelor religioase, a conducătorilor de eparhii, a celorlalţi ierarhi şi a celor asimilaţi acestora, la cererea cultelor;
    f) ia act de alegerea sau numirea persoanelor care urmează sa ocupe funcţii de conducere, precum şi a personalului clerical şi laic din cadrul cultelor religioase, inclusiv din învăţământul teologic neintegrat în învăţământul de stat, în vederea alocării de contribuţii de la bugetul de stat pentru completarea surselor necesare în vederea salarizarii acestora şi acordării indemnizaţiilor pentru funcţiile de conducere, potrivit legii;
    g) colaborează cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării în probleme de învăţământ, ca mediator între cultele religioase legal recunoscute şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, şi avizează, alături de acesta, planurile de învăţământ şi programele analitice elaborate de cultele recunoscute oficial de stat;
    h) sprijină cultele religioase în organizarea şi desfăşurarea activităţilor de asistenţa religioasă şi socială în armata, penitenciare, spitale, în cămine de bătrâni, case de copii şi în alte instituţii, precum şi în familii care se confrunta cu nevoi speciale.
    (2) În domeniul patrimoniului eclezial Ministerul Culturii şi Cultelor are următoarele atribuţii principale:
    a) coordonează activitatea cultelor religioase privind evidenta, păstrarea, conservarea, restaurarea şi valorificarea bunurilor culturale mobile şi imobile, cu prioritate a celor care fac parte din patrimoniul cultural naţional, aflate în proprietatea sau în folosinţă cultelor, conform legilor specifice, în vederea aplicării lor;
    b) acorda asistenţa de specialitate, la cererea cultelor, şi avizează documentaţiile tehnico-economice pentru construcţii şi reparaţii de lacasuri şi alte clădiri aparţinând cultelor religioase, cu respectarea prevederilor legale;
    c) acorda unităţilor de cult sprijin financiar în urma analizelor de necesitate şi oportunitate, în vederea întocmirii documentaţiilor tehnice şi a construirii de lacasuri de cult, precum şi pentru întreţinerea, repararea şi punerea lor în valoare, cu respectarea normelor legale;
    d) organizează, în colaborare cu cultele religioase şi cu instituţiile specializate, din ţara şi/sau din străinătate, activităţi periodice de instruire şi de perfecţionare profesională a personalului de specialitate care asigura conservarea şi punerea în valoare a bunurilor culturale ale cultelor, în condiţiile legii;
    e) organizează şi sprijină, în condiţiile legii, activităţi şi manifestări pentru cunoaşterea şi promovarea culturii religioase, atât în ţara, cat şi în străinătate, pentru punerea în valoare a marturiilor de arta şi de arhitectura religioasă, prin expoziţii, simpozioane, sesiuni de comunicări şi prin promovarea turismului cultural-religios.
    (3) Ministerul Culturii şi Cultelor mai îndeplineşte următoarele atribuţii:
    a) în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe sprijină cultele religioase, la cererea acestora, în iniţierea şi desfăşurarea acţiunilor de relaţii internaţionale şi de promovare a colaborării dintre bisericile din România şi cele din străinătate, precum şi în organizarea şi funcţionarea comunităţilor religioase ale românilor din diaspora;
    b) iniţiază şi desfăşoară activităţi de cooperare cu instituţii şi organizaţii din ţara şi din străinătate;
    c) elaborează studii şi sinteze documentare referitoare la viaţa religioasă din România, cat şi despre activitatea cultelor şi organizaţiilor religioase din alte tari; organizează dezbateri cu participarea specialiştilor români şi străini privind fenomenul religios;
    d) acorda sprijin financiar, în condiţiile legii, pentru:
    - construirea şi repararea lacasurilor de cult, inclusiv pentru întocmirea documentaţiilor care stau la baza acestor lucrări;
    - consolidarea şi punerea în valoare a bunurilor imobile şi mobile din patrimoniul eclezial aflate în proprietatea sau în posesia ori folosinţă cultelor religioase, inclusiv pentru întocmirea documentaţiilor tehnice care stau la baza acestor lucrări, în condiţiile legilor specifice;
    - întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult fără venituri sau cu venituri reduse;
    - susţinerea unor acţiuni religioase cu caracter naţional sau internaţional realizate de conducerile de cult din România;
    - dezvoltarea şi susţinerea activităţii de cercetare şi analiza a fenomenului religios, potrivit legii;
    - susţinerea activităţii de asistenţa socială, organizată de cultele religioase în spitale, centre de plasament, cămine de bătrâni şi/sau în alte instituţii, precum şi activităţile privind reinsertia socială a persoanelor defavorizate şi marginalizate, potrivit legii;
    e) asigura, în condiţiile legii, întregirea fondurilor proprii necesare salarizarii personalului din cadrul cultelor şi din învăţământul teologic, din subordinea acestora, neintegrat în învăţământul de stat, inclusiv a indemnizaţiilor pentru funcţiile de conducere, prevăzute de lege;
    f) sprijină cultele în oferirea de către acestea de ajutoare sau donaţii comunităţilor româneşti din diaspora sau unor biserici cu care acestea colaborează, potrivit legii;
    g) urmăreşte respectarea aplicării legislaţiei, în colaborare cu organele de specialitate din subordinea Guvernului şi cu autorităţile publice locale, cu privire la producerea şi valorificarea în exclusivitate de către culte a unor articole şi bunuri specifice.


    Articolul 7

    În domeniul cinematografiei şi audiovizualului Ministerul Culturii şi Cultelor are următoarele atribuţii:
    a) negociaza şi încheie, în condiţiile legii şi în colaborare cu alte instituţii sau autorităţi, înţelegeri interguvernamentale în domeniul cinematografiei şi audiovizualului;
    b) solicita sprijin consiliilor locale şi judeţene, altor autorităţi publice, în limitele competentelor acestora, pentru alocarea de fonduri, acordarea de facilităţi fiscale sau pentru închirierea ori concesionarea de terenuri adecvate construirii de noi cinematografe, cu unul sau mai multe ecrane, de către persoane juridice sau fizice, române sau străine, care doresc să investească în acest domeniu;
    c) exercita, în condiţiile legii, calitatea de reprezentant al României la organismele interguvernamentale cu activităţi în domeniul cinematografiei şi audiovizualului;
    d) iniţiază şi negociaza, potrivit competentelor proprii, încheierea de convenţii, acorduri şi alte înţelegeri internaţionale în domeniul cinematografiei şi audiovizualului sau face propuneri pentru aderarea la cele existente ori pentru ratificarea acestora, după caz;
    e) sprijină formele de cooperare guvernamentală şi neguvernamentala în domeniul cinematografiei şi audiovizualului;
    f) asigura, în limita bugetului propriu, alocarea de sprijin financiar pentru acţiunile şi activităţile întreprinse în cadrul programelor internaţionale sau regionale din domeniul cinematografiei şi audiovizualului.


    Articolul 8

    În domeniul dreptului de autor şi drepturilor conexe dreptului de autor Ministerul Culturii şi Cultelor are următoarele atribuţii:
    a) elaborează măsuri legislative de natura să asigure o protecţie eficienta a titularilor drepturilor de autor şi/sau drepturilor conexe dreptului de autor;
    b) coordonează activităţile de evidenta şi control al aplicării legislaţiei în materie.


    Articolul 9

    (1) În exercitarea atribuţiilor sale Ministerul Culturii şi Cultelor colaborează cu celelalte ministere şi organe de specialitate din subordinea Guvernului, cu autorităţi ale administraţiei publice locale, cu organizaţii neguvernamentale din ţara şi din străinătate şi finanţează, în condiţiile legii, împreună cu acestea, programe şi proiecte.
    (2) Pentru exercitarea atribuţiilor sale Ministerul Culturii şi Cultelor este abilitat să solicite şi sa primească de la autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, de la instituţii publice şi de la persoane juridice de drept privat cu activitate în domeniul sau de competenţa date şi documente necesare în vederea exercitării competentelor sale.
    (3) Ministerul Culturii şi Cultelor colaborează cu uniunile de creatori şi cu asociaţiile profesionale, inclusiv în cadrul comisiilor de specialitate care funcţionează pe lângă Ministerul Culturii şi Cultelor.


    Articolul 10

    (1) Structura organizatorică a Ministerului Culturii şi Cultelor este prevăzută în anexa nr. 1. În cadrul acesteia, prin ordin al ministrului culturii şi cultelor se pot organiza servicii sau birouri, precum şi colective temporare, pentru realizarea unor programe, proiecte, studii sau cercetări.
    (2) Numărul maxim de posturi este de 173, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului.
    (3) Atribuţiile şi modul de funcţionare ale compartimentelor din aparatul propriu al Ministerului Culturii şi Cultelor, precum şi relaţiile functionale dintre acestea se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare, care se aproba prin ordin al ministrului culturii şi cultelor.


    Articolul 11

    (1) Conducerea Ministerului Culturii şi Cultelor se exercită de către ministru.
    (2) Ministrul culturii şi cultelor conduce întreaga activitate a ministerului şi îl reprezintă în raporturile cu celelalte ministere, cu alte autorităţi publice, instituţii şi organizaţii, precum şi cu persoanele juridice şi fizice din ţara sau din străinătate.
    (3) Pe lângă ministrul culturii şi cultelor se organizează şi funcţionează Colegiul ministerului, ca organ consultativ.
    (4) Ministrul culturii şi cultelor este ordonator principal de credite.
    (5) În exercitarea atribuţiilor sale ministrul culturii şi cultelor emite ordine şi instrucţiuni.
    (6) În îndeplinirea atribuţiilor sale ministrul culturii şi cultelor este ajutat de 5 secretari de stat şi de un secretar general.
    (7) Secretarii de stat îndeplinesc atribuţiile şi însărcinările stabilite de ministru şi coordonează unele compartimente, potrivit structurii organizatorice prevăzute în anexa nr. 1.


    Articolul 12

    (1) Secretarul general al ministerului este funcţionar public, numit prin concurs sau prin examen, potrivit legii. Acesta asigura stabilitatea funcţionarii ministerului, continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor functionale între structurile ministerului.
    (2) Secretarul general este subordonat ministrului.
    (3) Principalele atribuţii şi responsabilităţi ale secretarului general sunt următoarele:
    a) coordonează funcţionarea compartimentelor şi a activităţilor cu caracter funcţional din cadrul ministerului şi asigura legătură operativă dintre ministru şi conducătorii tuturor compartimentelor din minister şi unităţile subordonate;
    b) conlucreaza cu compartimentul de specialitate din cadrul Secretariatului General al Guvernului şi cu secretarii generali din celelalte ministere în probleme de interes comun;
    c) primeşte şi transmite ministerelor, spre avizare, proiectele de acte normative;
    d) transmite Secretariatului General al Guvernului proiectele de acte normative iniţiate de minister, pentru a fi discutate în şedinţele Guvernului;
    e) urmăreşte şi asigura aplicarea actelor normative aprobate de Guvern, care au fost iniţiate de minister;
    f) monitorizează şi controlează elaborarea rapoartelor periodice prevăzute de reglementările în vigoare, precum şi prezentarea sau depunerea acestora la forurile ierarhice competente;
    g) asigura structura optima de funcţionare cu personal a ministerului, pe baza atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite prin actul normativ de organizare şi funcţionare;
    h) coordonează întregul personal al ministerului, activitatea de elaborare a politicilor de personal şi a principiilor directoare pentru managementul resurselor umane din cadrul compartimentelor;
    i) coordonează nemijlocit unele compartimente de specialitate din cadrul ministerului, potrivit prevederilor anexei nr. 1;
    j) îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legi sau prin hotărâri ale Guvernului, precum şi însărcinări prevăzute în regulamentul de organizare şi funcţionare a ministerului ori încredinţate de ministru.


    Articolul 13

    (1) Ministrul culturii şi cultelor poate constitui comisii de specialitate şi alte organisme consultative, care să contribuie la realizarea reformei în domeniul culturii şi la colaborarea cu structurile societăţii civile.
    (2) Ministrul culturii şi cultelor numeşte şi revoca preşedintele şi specialiştii Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, Comisiei Naţionale de Arheologie, Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colectiilor, precum şi ai altor comisii de specialitate din domeniul culturii.
    (3) Fondurile necesare în vederea funcţionarii comisiilor se suporta din bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor.
    (4) Prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, în limita fondurilor aprobate prin bugetul de stat pentru cheltuieli de personal, se stabilesc, în condiţiile legii, indemnizaţiile cuvenite membrilor comisiilor care nu sunt salariaţi ai Ministerului Culturii şi Cultelor.


    Articolul 14

    (1) La nivelul judeţelor şi al municipiului Bucureşti inspectoratele pentru cultura se reorganizează ca inspectorate pentru cultura şi culte judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, servicii publice descentralizate, cu personalitate juridică, ale Ministerului Culturii şi Cultelor.
    (2) Inspectoratele judeţene pentru cultura şi culte judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, sunt conduse de un consilier teritorial şef, care este funcţionar public, potrivit legii.


    Articolul 15

    (1) Inspectoratele pentru cultura şi culte judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, au următoarele atribuţii principale:
    a) acţionează, în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale, pentru dezvoltarea bazei materiale, diversificarea, modernizarea şi optimizarea serviciilor culturale necesare comunităţilor locale, pentru protecţia şi promovarea culturii, protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural naţional;
    b) asigura sprijin de specialitate pentru realizarea de programe şi proiecte culturale de către instituţii publice sau alte persoane juridice şi asigura, împreună cu autorităţile administraţiei publice locale, sprijin financiar pentru acestea;
    c) colaborează cu instituţiile muzeale şi cu alte persoane juridice în desfăşurarea unor activităţi de cercetare, evidenta, conservare, restaurare şi punere în valoare a patrimoniului cultural naţional şi pot acorda sprijin financiar pentru acestea;
    d) participa la realizarea activităţilor de observare şi de control asupra acţiunilor care pot da naştere la încălcări ale legislaţiei dreptului de autor şi a drepturilor conexe şi constata, în condiţiile legii, încălcările acesteia;
    e) avizează numirea sau eliberarea conducătorilor instituţiilor publice cultural-artistice de importanţa locală şi judeteana;
    f) sprijină şi monitorizează, în condiţiile legii, activitatea organizaţiilor neguvernamentale şi a altor persoane juridice de drept privat cu activitate culturală sau artistică şi transmite Ministerului Culturii şi Cultelor constatările sale;
    g) iniţiază şi sprijină, în condiţiile legii, acţiuni de revitalizare a traditiilor şi obiceiurilor locale, a ocupatiilor specifice traditionale, de formare a specialiştilor şi meseriasilor în domeniul artizanatului şi mestesugurilor traditionale;
    h) pot edita sau sprijini, logistic ori financiar, în condiţiile legii, publicaţii de specialitate şi de informare în domeniul culturii şi artei;
    i) sunt abilitate să solicite şi sa primească, în nume propriu sau în numele şi pentru Ministerul Culturii şi Cultelor, de la autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, de la instituţii publice şi de la persoane juridice de drept privat cu activitate în domeniul cultural, al artelor şi informării publice, date şi documente necesare în vederea îndeplinirii atribuţiilor ce le revin;
    j) controlează respectarea îndeplinirii obligaţiilor de plată a contribuţiilor la Fondul cultural naţional în condiţiile şi la termenele stabilite prin lege;
    k) colaborează cu autorităţile publice locale şi cu instituţiile specializate pentru protejarea şi punerea în valoare a bunurilor din patrimoniul cultural naţional şi aplica în acest sens prevederile legale în domeniu;
    l) îndeplinesc, la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, atribuţiile Ministerului Culturii şi Cultelor în domeniul cultelor.
    (2) Organizarea şi funcţionarea inspectoratelor pentru cultura şi culte judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, precum şi atribuţiile acestora, altele decât cele prevăzute în prezenta hotărâre, se stabilesc prin regulamente aprobate prin ordin al ministrului culturii şi cultelor.


    Articolul 16

    (1) Unităţile care funcţionează în subordinea sau sub autoritatea Ministerului Culturii şi Cultelor sunt prevăzute în anexa nr. 2.
    (2) Structura organizatorică, statele de funcţii pentru instituţiile publice subordonate, precum şi atribuţiile acestora se aproba prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, dacă legea nu dispune altfel.


    Articolul 17

    La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri Centrul de Pregătire şi Formare a Personalului din Instituţiile de Cultura îşi schimba denumirea în Centrul de Formare, Educaţie Permanenta şi Management, instituţie publică finanţată integral din venituri extrabugetare, cu sediul în municipiul Bucureşti, Calea Dorobantilor nr. 99A, care funcţionează în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor.


    Articolul 18

    La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri Muzeul Civilizatiei Populare Traditionale ASTRA din Sibiu îşi schimba denumirea în Complexul Naţional Muzeal ASTRA, Sibiu, instituţie publică cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul Sibiu, str. Gh. Baritiu nr. 5, judeţul Sibiu, în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor.


    Articolul 19

    La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri Teatrul de Opereta "Ion Dacian" din Bucureşti îşi schimba denumirea în Teatrul Naţional de Opereta "Ion Dacian", instituţie publică cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul Bucureşti, bd Nicolae Balcescu nr. 2, sectorul 1, în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor.


    Articolul 20

    La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri Centrul de Cultura Tescani din judeţul Bacau îşi schimba denumirea în Centrul de Cultura "Rosetti-Tescanu-george Enescu" instituţie publică cu personalitate juridică, cu sediul în satul Tescani, comuna Beresti-Tazlau, judeţul Bacau, în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor.


    Articolul 21

    (1) Oficiul Naţional pentru Protejarea Patrimoniului, instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor, îşi păstrează denumirea şi atribuţiile.
    (2) Cheltuielile de funcţionare şi de capital se asigura integral din venituri extrabugetare.


    Articolul 22

    (1) Muzeul Bran, instituţie publică de cultura în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor, îşi păstrează denumirea şi atribuţiile.
    (2) Cheltuielile de funcţionare şi de capital se asigura integral din venituri extrabugetare şi, în completare, din alocaţii de la bugetul de stat, potrivit legii.


    Articolul 23

    (1) Institutul de Memorie Culturală, instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor, îşi păstrează denumirea şi atribuţiile.
    (2) Cheltuielile de funcţionare şi de capital se asigura integral din venituri extrabugetare.


    Articolul 24

    (1) Ministerul Culturii şi Cultelor are în dotare, pentru transportul persoanelor din aparatul propriu, un număr de autoturisme stabilit potrivit normelor legale în vigoare.
    (2) Ministerul Culturii şi Cultelor are, de asemenea, în dotare un parc auto necesar pentru activităţile sale specifice, astfel: un microbuz, trei autovehicule pentru transport marfa şi persoane, un autoturism BMW şi un autoturism de teren ARO, cu un consum lunar mediu de carburanţi de 400 litri pentru fiecare autovehicul.
    (3) Se aprobă dotarea suplimentară a Ministerului Culturii şi Cultelor cu un autoturism necesar pentru activităţile specifice, desfăşurate pe perioada de derulare a Proiectului privind patrimoniul cultural, prevăzut în Acordul de împrumut dintre România şi Banca Internationala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Washington la 23 decembrie 1998, ratificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 4/1999, aprobată prin Legea nr. 87/1999, cu un consum mediu normat de carburanţi de 250 litri/luna.
    (4) Cheltuielile determinate de punerea în aplicare a prevederilor alin. (3) se suporta din fondurile alocate Ministerului Culturii şi Cultelor cu aceasta destinaţie prin acordul de împrumut menţionat la alin. (3).
    (5) După finalizarea proiectului menţionat la alin. (3) autoturismul va intră în patrimoniul Ministerului Culturii şi Cultelor, cu respectarea prevederilor legale privind normarea parcului auto.


    Articolul 25

    Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.


    Articolul 26

    Ministerul Culturii şi Cultelor va prelua în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri activul şi pasivul fostului Minister al Culturii şi fostului Secretariat de Stat pentru Culte, pe bază de protocol de predare-primire.


    Articolul 27

    (1) Încadrarea în numărul de posturi aprobat se realizează în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
    (2) Până la data aplicării prevederilor alin. (1) personalul existent în fostul Minister al Culturii şi în cadrul fostului Secretariat de Stat pentru Culte este preluat de Ministerul Culturii şi Cultelor pe bază de examen sau concurs.


    Articolul 28

    Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga Hotărârea Guvernului nr. 63/1998 privind organizarea şi funcţionarea Secretariatului de Stat pentru Culte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 16 februarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Hotărârea Guvernului nr. 134/1998 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 19 martie 1998, cu modificările şi completările ulterioare.
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NASTASE
    Contrasemnează:
    ----------------
    Ministrul culturii şi cultelor,
    Razvan Theodorescu
    Ministrul administraţiei publice,
    Octav Cozmanca
    Ministrul finanţelor publice,
    Mihai Nicolae Tanasescu


    Anexa 1


        Numărul maxim de posturi = 173,
        exclusiv demnitarii şi posturile
        aferente cabinetului ministrului

              STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A MINISTERULUI CULTURII ŞI CULTELOR


                                                           ┌─────────────────────┐
    ┌────────────────────────────┐ ┌──┤ Consilier diplomatic│
    │ Direcţia Servicii Publice │ │ └─────────────────────┘
    │ Descentralizate ├─┐ │ ┌──────────────────────┐
    └────────────────────────────┘ │ ├─┤ Serviciul Audit │
    ┌────────────────────────────┐ │ ┌────────┐ │ └──────────────────────┘
    │ Direcţia Garanţii ├─┤ │MINISTRU│ │ ┌──────────────────────┐
    │ Guvernamentale │ │ └───┬────┘ ├─┤ Purtător de cuvânt,│
    └────────────────────────────┘ ├───────┼────────────┤ │ Relaţii cu Mass Media│*
    ┌────────────────────────────┐ │ ........... │ └──────────────────────┘
    │ Oficiul Juridic Contencios ├─┘ . Cabinet . │ ┌──────────────────────┐
    └────────────────────────────┘ . ministru. ├─┤ Corpul de Control │
                                        .......... │ │ Financiar │
                                           │ │ └──────────────────────┘
                                ┌──────────┴──────────┐ │
                                │COLEGIUL MINISTERULUI│ │ ┌──────────────────────┐
                                └──────────┬──────────┘ │ │ Corpul de Control │
                                           │ └─┤ al Ministrului │
                                           │ └──────────────────────┘
             ┌────────────────┬────────────┼────────────────┬┬────────┐
             │ │ │ ││ │
    ┌────────┴────────┐┌──────┴─────────┐┌─┴───────────────┐││┌───────┴─────────┐
    │ Secretar de Stat││Secretar de Stat││Secretar de Stat ││││Secretar de Stat │
    │pentru Relaţia cu││ Integrare ││ Patrimoniu ││││Carte, Spectacole│
    │ Parlamentul ││ Europeană, ││ Cultural ││││ Civilizatie │
    └───┬─────────────┘│Relaţii Externe │└────┬────────────┘│││ Tradiţionala │
        │ └────┬───────────┘ │ ││└────────┬┬───────┘
        │ │ ┌──┐ │ ││ ││
        │ ┌──┐ ├─┤C │ │ │└──────┐ ││┌────────┐
        ├─┤A │ │ └──┘ ┌─────┴───────┐ ┌──┴─────┐ │ │└┤Direcţia│
        │ └──┘ │ ┌──┐ │ Direcţia │ │Secretar│ │ │ │Generală│
        │ ┌──┐ └─┤D │ │ Generală a │ │General │ │ │ │ Carte, │
        └─┤B │ └──┘ │Patrimoniului│ └────┬───┘ │ │ │ Lectura│
          └──┘ │ Cultural │ │┌──┐ │ │ │Publică,│
                                        └─────┬───────┘ ├┤J │ │ │ │ Civili-│
                                              │┌──┐ ┌──┐ │└──┘ │ │ │ zatie │
                                              ├┤E │ │G ├─┤ │ │ │Traditi-│
                                              │└──┘ └──┘ │┌──┐ │ │ │ onala │
                                              │ ┌──┐ ┌──┐ ├┤K │ │ │ └───┬────┘
                                              └─┤F │ │H ├─┤└──┘ │ │ │ ┌──┐
                                                └──┘ └──┘ │┌──┐ │ │ ├─┤O │
                                                         ┌──┐ ├┤L │ │ │ │ └──┘
                                                         │I ├─┘└──┘ │ │ │
                                                         └──┘ ┌─────┘ │ │ ┌──┐
                                                         ┌────┴───┐ │ └─┤P │
                                                         │Secretar│ │ └──┘
                                                         │de Stat │ │┌──────────┐
                                                         │ Culte │ └┤ Direcţia │
                                                         └┬───┬───┘ │ Generală │
                                                          │ │ │Instituţii│
                                                          │ ┌─┴──────┐ │ de │
                                                          │ │Direcţia│ │Spectacole│
                                                          │ │Generală│ └──┬───────┘
                                                          │ │ Relaţii│ │ ┌──┐
                                                          │ │ Culte │ ├─┤R │
                                                          │ └────┬───┘ │ └──┘
                                                          │ │ ┌──┐ │ ┌──┐
                                                          │ ├─┤M │ └─┤S │
                                                          │ │ └──┘ └──┘
                                                          │ │ ┌──┐
                                                          │ └─┤N │
                                                          │ └──┘
                                                          │ ┌─────────────┐
                                                          └─┤ Direcţia │
                                                            │Patrimoniului│
                                                            │ Eclezial │
                                                            └─────────────┘

    A = Direcţia pentru Relaţia cu Parlamentul
    B = Direcţia Relaţii Publice, Relaţii cu Societatea Civilă, Sindicate şi Patronate
    C = Direcţia Pentru Investitori Autohtoni şi Străini
    D = Direcţia Programe, Relaţii Internaţionale, Protocol şi Centre Culturale din Străinătate
    E = Direcţia Monumentelor Istorice
    F = Direcţia Muzee, Colecţii, Arte Vizuale
    G = Direcţia Minorităţi Naţionale
    H = Direcţia Resurse Umane
    I = Direcţia Legislaţie, Management, Sinteze, Metodologii
    J = Direcţia Armonizare, Media, Audiovizual, Evaluare
    K = Direcţia Buget, Finanţe
    L = Direcţia Dezvoltare, Informatica, Investiţii, Administrativ
    M = Direcţia Studii, Cercetări Socio-Religioase
    N = Direcţia Asistenţa Socială şi Religioasă, Învăţământ, ONG-uri
    O = Direcţia Biblioteci, Cultura Scrisă
    P = Direcţia Educaţie Permanenta şi Civilizatie Tradiţionala
    R = Direcţia Teatre, Instituţii Muzicale, Coregrafice
    S = Direcţia Festivaluri, Concursuri, Turnee
    ------------- Notă *) Se organizează ca direcţie.
    Anexa este reprodusa în facsimil.


    Anexa 2


                       Unităţile care funcţionează în subordinea sau
                     sub autoritatea Ministerului Culturii şi Cultelor
    Nr. crt. Denumirea unităţii Sursa de finanţare
    I. Organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat
    1. Inspectoratele pentru cultura şi culte judeţene şi al municipiului Bucureşti - servicii publice descentralizate Bugetul de stat
    2. Biblioteca Naţionala Bugetul de stat
    3. Centrul Naţional de Conservare şi Valorificare a Traditiei şi Creatiei Populare Bugetul de stat
    4. Institutul de Studii Orientale "Sergiu Al. George" Bugetul de stat
    5. Centrul Naţional al Cinematografiei - organ de specialitate al administraţiei publice centrale Bugetul de stat
    NOTĂ: Unităţile menţionate la nr. crt. 1-5 pot utiliza un număr maxim de 634 de posturi
    II. Organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţii publice finanţate din venituri extrabugetare şi din alocaţii de la bugetul de stat
    6. Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor - organ de specialitate al administraţiei publice centrale Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    7. Muzeul Naţional de Arta al României din Bucureşti Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    8. Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    9. Muzeul Naţional "Brukenthal" din Sibiu Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    10. Muzeul Naţional "Peles" din Sinaia Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    11. Complexul Naţional Muzeal "Astra" din Sibiu Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    12. Muzeul Satului din Bucureşti Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    13. Muzeul Taranului Roman din Bucureşti Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    14. Muzeul Literaturii Române din Bucureşti Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    15. Muzeul Bran din Bran Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    16. Muzeul Naţional Cotroceni din Bucureşti Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    17. Muzeul "George Enescu" din Bucureşti Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    18. Memorialul Ipotesti - Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu" din Ipotesti Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    19. Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    20. Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească" din Targoviste Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    21. Muzeul Naţional al Bucovinei din Suceava Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    22. Muzeul Etnografic al Bucovinei din Suceava Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    23. Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    24. Complexul Muzeal Naţional "Moldova" din Iaşi Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    25. Muzeul Carpatilor Rasariteni din Sf. Gheorghe Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    26. Teatrul Naţional "I.L.Caragiale" din Bucureşti Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    27. Teatrul Naţional "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    28. Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    29. Teatrul Naţional "Mihai Eminescu" din Timişoara Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    30. Teatrul Naţional din Craiova Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    31. Teatrul Naţional din Targu Mures Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    32. Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    33. Opera Naţionala Română din Bucureşti Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    34. Opera Română din Cluj-Napoca Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    35. Opera Maghiara din Cluj-Napoca Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    36. Opera Română din Iaşi Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    37. Opera Română din Timişoara Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    38. Teatrul Naţional de Opereta "Ion Dacian" din Bucureşti Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    39. Filarmonica "George Enescu" din Bucureşti Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    40. Centrul de Cultura "Tinerimea Română" din Bucureşti Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    41. Centrul European de Cultura din Sinaia Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    42. Centrul de Cultura "Palatele Brancovenesti de la Porţile Bucurestiului" din Mogosoaia venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    43. Centrul de Cultura "George Apostu" din Bacau Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    44. Oficiul Naţional pentru Documentare şi Expoziţii de Arta din Bucureşti Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    45. Centrul de Cultura "Arcus" din Covasna Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    46. Centrul de Cultura "Bratianu" din Stefanesti-Arges Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    47. Centrul de Cultura "Rosetti - Tescanu - George Enescu" din Bacau Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    NOTĂ: Unităţile menţionate la nr. crt. 6-47, precum şi cele prevăzute la Capitolul IV nr. crt. 1, 2 şi 3 pot utiliza un număr maxim de 4997 de posturi.
    III. Instituţii publice finanţate din venituri extrabugetare
    48. Institutul de Memorie Culturală din Bucureşti Venituri extrabugetare
    49. ARTEXIM din Bucureşti Venituri extrabugetare
    50. Centrul pentru Formare, Educaţie Permanenta şi Management în Domeniul Culturii din Bucureşti Venituri extrabugetare
    51. Oficiul Naţional pentru Protejarea Patrimoniului din Bucureşti Venituri extrabugetare
    Publicaţii
    52. "Contemporanul" Venituri extrabugetare
    53. "Literatorul" Venituri extrabugetare
    54. "Tribuna" Venituri extrabugetare
    55. "Manuscriptum" Venituri extrabugetare
    56. "Desteptarea Aromanilor" Venituri extrabugetare
    57. "Moftul Roman" Venituri extrabugetare
    58. "Albina" Venituri extrabugetare
    59. "Teatrul Azi" Venituri extrabugetare
    60. "Universul Cărţii" Venituri extrabugetare
    61. "A Het" Venituri extrabugetare
    62. "Korunk" Venituri extrabugetare
    63. "Muvelodes" Venituri extrabugetare
    64. "Vilnie Slovo" Venituri extrabugetare
    65. Revista "Biblioteca" Venituri extrabugetare
    66. Revista "Muzeelor" Venituri extrabugetare


        IV. Instituţii publice subordonate Centrului Naţional al Cinematografiei
    1. Studiul de Creaţie Cinematografica din Bucureşti Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    2. Arhiva Naţionala de Filme - "Cinemateca Română" din Bucureşti Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat
    3. Editura "Video" din Bucureşti Venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat


    V. Persoane juridice aflate sub autoritatea Ministerului Culturii şi Cultelor
    67. Compania Naţionala a Imprimeriilor "Coresi" - S.A.
    68. Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor - România-Film Bucureşti
    69. Societatea Comercială "Rofilm" - S.A.
    70. Societatea Comercială "Studioul Cinematografic" <<Sahia Film>> - S.A.
    -------------