LEGE nr. 23 din 26 ianuarie 1999
pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul familiei şi din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 35 din 28 ianuarie 1999



    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Articolul 1

    Codul familiei, adoptat prin Legea nr. 4/1953, publicată în Buletinul Oficial nr. 1 din 4 ianuarie 1954, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare, se modifica şi se completează după cum urmează:
    1. După articolul 13 se introduce articolul 13^1 , cu următorul cuprins:
    "Art. 13^1 . - În aceeaşi zi cu primirea declaraţiei de căsătorie, ofiţerul de stare civilă va dispune publicarea acesteia, prin afişarea în extras, intrun loc special amenajat, la sediul primăriei unde urmează să se încheie căsătoria.
    Extrasul din declaraţia de căsătorie va cuprinde, în mod obligatoriu: data afişării, datele de stare civilă ale viitorilor soţi, precum şi înştiinţarea ca orice persoană poate face opunere la căsătorie, în termen de 10 zile de la data afişării."
    2. Articolul 16 alineatul 1 va avea următorul cuprins:
    "Căsătoria se încheie prin consimţământul viitorilor soţi. Aceştia sunt obligaţi să fie prezenţi împreună, însoţiţi de doi martori, la sediul primăriei, pentru asi da consimţământul personal şi în mod public în faţa ofiţerului de stare civilă."
    3. Articolul 17 va avea următorul cuprins:
    "Art. 17. - Ofiţerul de stare civilă, luând consimţământul viitorilor soţi, va întocmi, de îndată, în registrul actelor de stare civilă, actul de căsătorie, care se semnează de către soţi, de cei doi martori şi de către ofiţerul de stare civilă."
    4. Articolul 19 va avea următorul cuprins:
    "Art. 19. - Este nulă căsătoria încheiată cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 4, 5, 6, 7 lit. a), art. 9, 13^1 şi 16."


    Articolul 2

    Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 11 noiembrie 1996, se modifica şi se completează după cum urmează:
    1. După articolul 28 se introduce articolul 28^1 , cu următorul cuprins:
    "Art. 28^1 . - Prin grija ofiţerului de stare civilă, declaraţia de căsătorie va fi publicată, prin afişarea în extras, în ziua în care a fost primită, la locul special amenajat la sediul primăriei unde se va încheia căsătoria."
    2. Articolul 31 va avea următorul cuprins:
    "Art. 31. - (1) La încheierea căsătoriei, ofiţerul de stare civilă ia consimţământul viitorilor soţi, liber şi deplin exprimat, în prezenta a doi martori, după care îi declara căsătoriti, le citeşte dispoziţiile din Codul familiei, privind drepturile şi obligaţiile soţilor, şi întocmeşte, de îndată, actul de căsătorie.
    (2) Actul de căsătorie se semnează de către soţi, cu numele de familie pe care au convenit sa îl poarte în timpul căsătoriei, de cei doi martori şi de către ofiţerul de stare civilă."
    3. La articolul 62 alineatul (1) se introduce litera r), cu următorul cuprins:
    "r) nerespectarea de către ofiţerul de stare civilă a dispoziţiilor prevăzute la art. 28^1 şi 31."
    4. Articolul 62 alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    "(2) Contravenţiile prevăzute la lit. a)-c) se sancţionează cu amendă de la 30.000 lei la 60.000 lei, iar cele de la lit. d)-r), cu amendă de la 40.000 lei la 80.000 lei."
    5. Anexa nr. 1 B la prezenta lege se modifica în mod corespunzător.


    Articolul 3

    Ministerul de Interne şi Departamentul pentru Administraţie Publică Locală vor lua măsurile necesare pentru modificarea corespunzătoare a formularului actului de căsătorie şi pentru completarea metodologiei de aplicare a Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.


    Articolul 4

    Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României.
    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 1 octombrie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
    DORU IOAN TARACILA
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 22 decembrie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
    ANDREI IOAN CHILIMAN
    ------------