HOTĂRÂRE nr. 210 din 28 februarie 2007
pentru modificarea şi completarea unor acte normative care transpun acquis-ul comunitar în domeniul protecţiei mediului
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 19 martie 2007



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

    Articolul I

    După articolul 19 din Hotărârea Guvernului nr. 543/2004 privind elaborarea şi punerea în aplicare a planurilor şi programelor de gestionare a calităţii aerului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 4 mai 2004, se introduce menţiunea privind transpunerea normelor comunitare, cu următorul cuprins:
    "Prezenta hotărâre transpune:
    a) art. 7(1), art. 8(3), art. 8(4), art. 13(1) din Directiva Consiliului nr. 96/62/CE privind evaluarea şi managementul calităţii aerului, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 296/1996;
    b) art. 3(1), art. 4(1), art. 5(1), art. 6, art. 8(2), art. 12(1) din Directiva Consiliului nr. 99/30/CE privind valorile limita pentru dioxid de sulf, dioxid de azot şi oxizi de azot, particule în suspensie şi plumb în aerul atmosferic, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 163/1999;
    c) art. 3(1), art. 4, art. 7(2), art. 10(1) din Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2000/69/CE privind valorile limita pentru benzen şi monoxid de carbon în aerul atmosferic, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 313/2000;
    d) art. 3(3), art. 3(4), art. 7(2), art. 7(4), art. 15(1) din Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2002/3/CE privind ozonul din aerul înconjurător, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 67/2002."


    Articolul II

    Hotărârea Guvernului nr. 351/2005 privind aprobarea Programului de eliminare treptata a evacuarilor, emisiilor şi pierderilor de substanţe prioritar periculoase, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 20 mai 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
    1. După articolul 2 se introduce menţiunea privind transpunerea normelor comunitare, cu următorul cuprins:
    "Prezenta hotărâre transpune:
    a) Directiva Consiliului nr. 80/68/CEE privind protecţia apelor subterane împotriva poluarii cauzate de anumite substanţe periculoase, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 20/1980, modificată prin Directiva Consiliului nr. 91/692/CEE privind standardizarea şi rationalizarea rapoartelor asupra implementarii anumitor directive referitoare la mediu, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 377/1991;
    b) Directiva 2006/11/CE privind poluarea cauzată de anumite substanţe periculoase evacuate în mediul acvatic al Comunităţii, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 64/2006;
    c) Directiva Consiliului nr. 82/176/CEE privind valorile limita şi obiectivele de calitate pentru evacuarile de mercur din industria de electroliza a cloralcanilor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 81/1982, modificată de Directiva Consiliului nr. 91/692/CEE privind rapoartele de standardizare şi rationalizare pentru implementarea anumitor directive referitoare la mediu, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 377/1991;
    d) Directiva Consiliului nr. 83/513/CEE privind valorile limita şi obiectivele de calitate pentru evacuarile de cadmiu, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 291/1983, modificată de Directiva Consiliului nr. 91/692/CEE privind rapoartele de standardizare şi rationalizare pentru implementarea anumitor directive referitoare la mediu, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 377/1991;
    e) Directiva Consiliului nr. 84/491/CEE privind valorile limita şi obiectivele de calitate pentru evacuarile de hexaclorciclohexan, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 274/1984, modificată de Directiva Consiliului nr. 91/692/CEE privind rapoartele de standardizare şi rationalizare pentru implementarea anumitor directive referitoare la mediu, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 377/1991;
    f) Directiva Consiliului nr. 84/156/CEE privind valorile limita şi obiectivele de calitate pentru evacuarile de mercur din alte sectoare decât cele din industria de electroliza a cloralcanilor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 74/1984, modificată de Directiva Consiliului nr. 91/692/CEE privind rapoartele de standardizare şi rationalizare pentru implementarea anumitor directive referitoare la mediu, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 377/1991;
    g) Directiva Consiliului nr. 86/280/CEE privind valorile limita şi obiectivele de calitate pentru evacuarile anumitor substanţe periculoase incluse în Lista I din anexa la Directiva 76/464/CEE , publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 181/1986, modificată de Directiva Consiliului nr. 88/347/CEE privind valorile limita şi obiectivele de calitate pentru descărcarea anumitor substanţe periculoase incluse în Lista I a anexei la Directiva 76/464/CEE , publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 158/1988, modificată de Directiva Consiliului nr. 90/415/CEE (anexa II), publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 219/1990, p. 49-57, şi de Directiva Consiliului nr. 91/692/CEE privind rapoartele de standardizare şi rationalizare pentru implementarea anumitor directive referitoare la mediu, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 377/1991."
    2. După articolul 3 din anexa "Program de eliminare treptata a evacuarilor, emisiilor şi pierderilor de substanţe prioritar periculoase" se introduce un nou articol, articolul 3^1 , cu următorul cuprins:
    "Art. 3^1. - (1) Autoritatea publică centrala din domeniul apelor va informa Comisia Europeană, la fiecare 3 ani, asupra stadiului implementarii prevederilor prezentei hotărâri, sub forma unui raport sectorial care va acoperi de asemenea şi alte directive din domeniu.
    (2) Raportul prevăzut la alin. (1) se realizează pe baza unui chestionar sau a unei scheme elaborat/elaborate de Comisia Europeană şi transmis/transmise autorităţii publice centrale din domeniul apelor cu 6 luni înainte de începutul perioadei de raportare.
    (3) Raportul va fi transmis Comisiei Europene în termen de 9 luni de la încheierea perioadei de raportare de 3 ani."


    Articolul III

    Hotărârea Guvernului nr. 964/2000 privind aprobarea Planului de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluarii cu nitrati proveniţi din surse agricole, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 25 octombrie 2000, cu modificările ulterioare, se modifica şi se completează după cum urmează:
    1. După articolul 3 se introduce menţiunea privind transpunerea normelor comunitare, cu următorul cuprins:
    "Prezenta hotărâre transpune Directiva Consiliului nr. 91/676/CEE privind protecţia apelor împotriva poluarii cu nitrati proveniţi din surse agricole, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 375/1991."
    2. După alineatul (1) al articolului 3 din anexa se introduc doua noi alineate, alineatele (1^1) şi (1^2), cu următorul cuprins:
    "(1^1) În situaţia în care apele prevăzute la alin. (1) sunt poluate de apele dintr-un stat membru care sunt drenate direct sau indirect, autoritatea publică centrala din domeniul apelor poate notifica aceste fapte celuilalt stat membru, precum şi Comisiei Europene.
    (1^2) Statele membre implicate procedează, acolo unde este cazul, împreună cu Comisia Europeană la punerea de acord necesară pentru identificarea surselor poluarii şi a măsurilor care se iau pentru protejarea apelor afectate, în sensul asigurării conformarii cu prevederile legale."
    3. După alineatul (2) al articolului 3 din anexa se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
    "(2^1) Autoritatea publică centrala din domeniul apelor va notifica Comisiei Europene zonele vulnerabile prevăzute la alin. (2), în termen de 6 luni de la data aderării României la Uniunea Europeană."
    4. După alineatul (3) al articolului 3 din anexa se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:
    "(3^1) Autoritatea publică centrala din domeniul apelor notifica Comisiei Europene lista cuprinzând zonele vulnerabile, revizuită şi/sau completată potrivit prevederilor alin. (3), în termen de 6 luni de la data revizuirii şi/sau completării."
    5. După alineatul (2) al articolului 8 din anexa se introduc doua noi alineate, alineatele (3) şi (4), cu următorul cuprins:
    "(3) O dată la 4 ani, comisia constituită potrivit prevederilor art. 2 din hotărâre va întocmi un raport în conformitate cu prevederile anexei nr. 5, raport care va fi înaintat Comisiei Europene.
    (4) Raportul va fi transmis Comisiei Europene în termen de 6 luni de la încheierea perioadei de raportare de 4 ani cuprinsă în raport."
    6. Articolul 9 din anexa va avea următorul cuprins:
    "Art. 9. - Autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului şi gospodărirea apelor şi autoritatea publică centrala pentru agricultura, păduri şi dezvoltare rurală vor adopta, prin ordin comun, regulamente, metodologii şi proceduri necesare pentru implementarea prezentului plan de acţiune."


    Articolul IV

    Hotărârea Guvernului nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 20 martie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifica şi se completează după cum urmează:
    1. După articolul 6 se introduce menţiunea privind transpunerea normelor comunitare, cu următorul cuprins:
    "Prezenta hotărâre transpune Directiva Consiliului nr. 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate urbane, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 135/1991, modificată de Directiva Comisiei nr. 98/15/CE privind câteva solicitări stabilite în anexa I la Directiva Consiliului nr. 91/271/CEE , publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 67/1998, şi de Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului nr. 1882/2003/CE de adaptare la Decizia Consiliului nr. 1999/468/CE a dispoziţiilor privind comitetele care asista Comisia Europeană în exercitarea competentelor de executare prevăzute de actele care fac obiectul procedurii menţionate la art. 251 din Tratatul CE, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 284/2003."
    2. În anexa la normele tehnice "Plan de acţiune privind colectarea, epurarea şi evacuarea apelor uzate urbane", după alineatul (2) al articolului 11 se introduc trei noi alineate, alineatele (3)-(5), cu următorul cuprins:
    "(3) Autoritatea competenţa în domeniu va monitoriza descarcarile din staţiile de epurare a apelor uzate urbane, pentru a verifica conformarea cu prevederile prezentei hotărâri, în conformitate cu prevederile art. 10 din anexa nr. 1.
    (4) Informaţiile colectate de autoritatea competentă în domeniu privind evacuarea apelor uzate urbane din staţiile de epurare vor fi transmise autorităţii publice centrale cu atribuţii în domeniul gospodăririi apelor şi protecţiei mediului în vederea realizării unei baze de date. Datele din aceasta baza vor fi puse la dispoziţia Comisiei Europene în termen de 6 luni de la primirea unei solicitări în acest sens.
    (5) Ghidurile privind monitorizarea evacuarilor de ape uzate urbane din staţiile de epurare şi monitorizarea receptorilor naturali în care se evacueaza ape uzate urbane vor fi elaborate în conformitate cu procedura stabilită în cadrul Comitetului de implementare a directivei privind epurarea apelor uzate urbane, care funcţionează pe lângă Comisia Europeană."
    3. În anexa la normele tehnice "Plan de acţiune privind colectarea, epurarea şi evacuarea apelor uzate urbane", alineatul (2) al articolului 12 va avea următorul cuprins:
    "(2) Fără a aduce atingere punerii în aplicare a Directivei Consiliului nr. 90/313/CEE privind libertatea de acces la informaţiile privind mediul, autoritatea competentă în domeniu va elabora şi publică, la fiecare 2 ani, rapoarte de situaţie privind evacuarea apelor uzate urbane şi a namolului provenit din staţiile de epurare. Autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului şi gospodărirea apelor va transmite aceste rapoarte Comisiei Europene imediat după publicare, începând cu anul 2007."
    4. În anexa la normele tehnice "Plan de acţiune privind colectarea, epurarea şi evacuarea apelor uzate urbane", după alineatul (2) al articolului 12 se introduc cinci noi alineate, alineatele (3)-(7), cu următorul cuprins:
    "(3) Autoritatea publică centrala cu atribuţii în domeniul gospodăririi apelor şi protecţiei mediului va furniza Comisiei Europene toate informaţiile relevante referitoare la metodele de prelevare şi analiza aplicate.
    (4) Autoritatea publică centrala cu atribuţii în domeniul gospodăririi apelor şi protecţiei mediului va stabili un program naţional de implementare a directivei privind epurarea apelor uzate urbane şi va furniza Comisiei Europene informaţii reactualizate privind acest program, la data de 30 iunie, la fiecare 2 ani.
    (5) Metodele şi formatele de raportare care trebuie adoptate pentru raportarea privind programele naţionale se adoptă de către autoritatea publică centrala cu atribuţii în domeniul gospodăririi apelor şi protecţiei mediului, conform procedurii stabilite în cadrul Comitetului pentru implementarea directivei privind epurarea apelor uzate urbane, care funcţionează pe lângă Comisia Europeană.
    (6) Autoritatea publică centrala cu atribuţii în domeniul gospodăririi apelor şi protecţiei mediului va mandata un reprezentant în Comitetul pentru implementarea directivei privind epurarea apelor uzate urbane, care funcţionează pe lângă Comisia Europeană.
    (7) Autoritatea publică centrala cu atribuţii în domeniul gospodăririi apelor şi protecţiei mediului va comunică Comisiei Europene textul principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adopta în domeniul reglementat de directiva privind epurarea apelor uzate urbane."
    5. La anexa nr. 3, după alineatul (8) al articolului 4 se introduc patru noi alineate, alineatele (8^1)-(8^4), cu următorul cuprins:
    "(8^1) În cazuri excepţionale, datorate unor probleme tehnice şi în sprijinul grupurilor de populaţie determinate în funcţie de considerente geografice, se poate prezenta o cerere specială din partea autorităţii publice centrale cu atribuţii în domeniul gospodăririi apelor şi protecţiei mediului, adresată Comisiei Europene, pentru o prelungire a termenului de conformare, după caz.
    (8^2) Cererea prevăzută la alin. (8^1) trebuie motivată în mod corespunzător prin descrierea dificultăţilor tehnice intampinate şi trebuie să propună un program de acţiune cu un calendar corespunzător, prin care să se atinga obiectivul stabilit prin prezenta hotărâre, calendar care va fi inclus în programul naţional de implementare.
    (8^3) Pot fi acceptate numai motive tehnice şi nu va fi acceptată o perioadă care să depăşească data de 31 decembrie 2018.
    (8^4) Comisia examinează aceasta cerere şi ia măsurile corespunzătoare în concordanta cu procedura stabilită în cadrul Comitetului de implementare a directivei privind epurarea apelor uzate urbane."
    6. La anexa nr. 3, articolul 9 va avea următorul cuprins:
    "Art. 9. - (1) În scopul protejării resurselor de apa împotriva poluarii:
    a) se recomanda folosirea apelor uzate şi/sau a namolurilor care conţin nutrienti la fertilizarea ori la irigarea terenurilor agricole sau silvice, cu acceptul deţinătorilor terenurilor respective şi cu avizul autorităţilor competente în domeniul imbunatatirilor funciare. În funcţie de natura culturii, se va cere şi avizul inspectoratului teritorial de sănătate publică;
    b) este obligatorie asigurarea impermeabilizarii tuturor depozitelor; eventualele exfiltratii, precum şi apele din precipitatii ce se scurg de la aceste depozite trebuie colectate şi epurate astfel încât acestea sa corespundă prevederilor prezentului normativ.
    (2) În situaţia în care apele care aparţin teritoriului naţional sunt afectate negativ prin evacuari de ape uzate urbane provenite de la un alt stat membru, autoritatea publică centrala cu atribuţii în domeniul gospodăririi apelor şi protecţiei mediului va notifica acel stat membru şi Comisia Europeană.
    (3) Statele membre implicate organizează, dacă este cazul împreună cu Comisia Europeană, acţiunile necesare pentru identificarea evacuarilor prevăzute la alin. (2) şi iau măsurile necesare pentru a proteja apele care sunt afectate, asigurând astfel conformarea cu prevederile legale."


    Articolul V

    După articolul 14 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 202/2002 pentru aprobarea Normelor tehnice privind calitatea apelor de suprafaţa care necesita protecţie şi ameliorare în scopul sustinerii vieţii piscicole, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 22 martie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se introduc doua noi articole, articolele 15 şi 16, cu următorul cuprins:
    "Art. 15. - (1) La fiecare 3 ani, autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului şi gospodărirea apelor va informa Comisia Europeană asupra stadiului implementarii prevederilor acestei hotărâri, sub forma unui raport sectorial care va acoperi de asemenea şi alte directive din domeniu.
    (2) Raportul prevăzut la alin. (1) se realizează pe baza unui chestionar sau a unei scheme elaborat/elaborate de Comisia Europeană în conformitate cu procedura stabilită la art. 6 din Directiva Consiliului nr. 91/692/CEE . Acest chestionar sau model va fi transmis autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi gospodărirea apelor cu 6 luni înainte de începutul perioadei de raportare. Raportul va fi transmis Comisiei Europene în termen de 9 luni de la încheierea perioadei de raportare de 3 ani cuprinse în raport.
    Art. 16 - (1) În scopul aplicării prezentei hotărâri, autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului şi gospodărirea apelor furnizează Comisiei Europene informaţii referitoare la:
    a) apele desemnate conform art. 4, într-o formă sintetizata;
    b) revizuirea desemnării acestor ape, conform art. 4;
    c) prevederile pentru stabilirea de noi parametri, conform art. 10;
    d) derogarile de la valorile cuprinse în coloanele O ale tabelului prevăzut în anexa nr. 1.
    (2) Autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului şi gospodărirea apelor transmite Comisiei Europene, la cererea motivată a acesteia, orice informaţie necesară pentru aplicarea prezentei hotărâri."


    Articolul VI

    Hotărârea Guvernului nr. 201/2002 pentru aprobarea Normelor tehnice privind calitatea apelor pentru moluste, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 22 martie 2002, cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:
    1. După articolul unic se introduce menţiunea privind transpunerea normelor comunitare, cu următorul cuprins:
    "Prezenta hotărâre transpune Directiva Consiliului nr. 79/923/CEE privind calitatea apelor pentru moluste, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 281/1979."
    2. După articolul 10 din anexa se introduce un nou articol, articolul 11, cu următorul cuprins:
    "Art. 11. - (1) La fiecare 3 ani, autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului şi gospodărirea apelor va informa Comisia Europeană asupra stadiului implementarii prevederilor acestei hotărâri, sub forma unui raport sectorial care va acoperi de asemenea şi alte directive din domeniu.
    (2) Raportul prevăzut la alin. (1) se realizează pe baza unui chestionar sau a unei scheme elaborat/elaborate de Comisia Europeană conform procedurii stabilite la art. 6 din Directiva Consiliului nr. 91/692/CEE . Acest chestionar sau model se transmite autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi gospodărirea apelor cu 6 luni înainte de începutul perioadei de raportare. Raportul va fi transmis Comisiei Europene în termen de 9 luni de la sfârşitul perioadei de raportare de 3 ani cuprinse în raport."


    Articolul VII

    Hotărârea Guvernului nr. 100/2002 pentru aprobarea Normelor de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apele de suprafaţa utilizate pentru potabilizare şi a Normativului privind metodele de măsurare şi frecventa de prelevare şi analiza a probelor din apele de suprafaţa destinate producerii de apa potabilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2002, cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:
    1. După articolul 4 se introduce un nou articol, articolul 5, cu următorul cuprins:
    "Art. 5. - (1) La fiecare 3 ani, autoritatea publică centrala din domeniul apelor şi protecţiei mediului va informa Comisia Europeană asupra stadiului implementarii prevederilor acestei hotărâri, sub forma unui raport sectorial care va acoperi de asemenea şi alte directive din domeniu.
    (2) Raportul prevăzut la alin. (1) se realizează pe baza unui chestionar sau a unei scheme elaborat/elaborate de Comisia Europeană, în conformitate cu procedura stabilită la art. 6 din Directiva Consiliului nr. 91/692/CEE . Acest chestionar sau model va fi transmis autorităţii publice centrale din domeniul apelor şi protecţiei mediului cu 6 luni înainte de începutul perioadei de raportare. Raportul va fi transmis Comisiei Europene în termen de 9 luni de la sfârşitul perioadei de raportare de 3 ani cuprinse în raport."
    2. După articolul 5 se introduce menţiunea privind transpunerea normelor comunitare, cu următorul cuprins:
    "Prezenta hotărâre transpune următoarele acte normative comunitare:
    a) Directiva Consiliului nr. 75/440/CEE privind cerinţele de calitate pentru apa de suprafaţa destinată preparării apei potabile în statele membre, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 194/1975;
    b) Directiva Consiliului nr. 79/869/CEE privind metodele de măsurare şi frecventele de prelevare şi analiza a apelor de suprafaţa destinate preparării apei potabile în statele membre, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 271/1979."


    Articolul VIII

    După articolul 17 din Hotărârea Guvernului nr. 173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea şi controlul bifenililor policlorurati şi ale altor compuşi similari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 28 martie 2000, cu modificările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 17^1 , cu următorul cuprins:
    "Art. 17^1. - Autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului transmite Comisiei Europene, în termen de un an de la data aderării, un rezumat al inventarului naţional al echipamentelor şi materialelor care conţin compuşi desemnaţi."


    Articolul IX

    După alineatul (1) al articolului 36 din Hotărârea Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 10 mai 2005, se introduc patru noi alineate, alineatele (2)-(5), cu următorul cuprins:
    "(2) Autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului transmite Comisiei Europene, la intervale de 3 ani, raportul privind stadiul implementarii dispoziţiilor prezentei hotărâri.
    (3) Raportul prevăzut la alin. (2) va fi elaborat pe baza chestionarului sau a oricărui alt format comunicat de Comisia Europeană în conformitate cu procedura prevăzută la art. 6 din Directiva Consiliului nr. 91/692/CEE de standardizare şi rationalizare a rapoartelor privind aplicarea anumitor directive referitoare la mediu. Acest raport se va transmite Comisiei Europene în termen de 9 luni de la încheierea perioadei de raportare de 3 ani.
    (4) Autoritatea competenţa pentru protecţia mediului aduce la cunoştinţa publicului raportul prevăzut la alin. (2), în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 878/2005 privind accesul publicului la informaţia privind mediul, concomitent cu transmiterea acestuia către Comisia Europeană.
    (5) Informaţiile comunicate potrivit prevederilor alin. (3) trebuie să includă date reprezentative care demonstreaza respectarea prevederilor prezentei hotărâri."


    Articolul X

    După articolul 5 din Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidenta gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 659 din 5 septembrie 2002, se introduce un nou articol, articolul 5^1, cu următorul cuprins:
    "Art. 5^1. - (1) Autoritatea competenţa pentru protecţia mediului transmite anual Comisiei Europene un raport privind luarea unor decizii de amendare a listei comunitare a deşeurilor.
    (2) Raportul prevăzut la alin. (1) este elaborat pe baza unor documente justificative puse la dispoziţie de către deţinătorul deseului, în urma cărora autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului poate lua decizia, în situaţii excepţionale, ca deseul specificat încadrat ca periculos nu îndeplineşte niciuna dintre proprietăţile prevăzute în anexa nr. IE la Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001, cu modificările şi completările ulterioare, sau ca deseul specificat încadrat ca nepericulos îndeplineşte una sau mai multe dintre proprietăţile prevăzute în aceeaşi anexa."


    Articolul XI

    Hotărârea Guvernului nr. 124/2003 privind prevenirea, reducerea şi controlul poluarii mediului cu azbest, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 20 februarie 2003, cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:
    1. După articolul 18 se introduce un nou articol, articolul 18^1 , cu următorul cuprins:
    "Art. 18^1. - (1) România are obligaţia sa notifice Comisiei Europene metodele de prelevare a probelor şi de determinare a cantităţilor de azbest în mediu, împreună cu informaţiile relevante necesare evaluării pertinente a acestor metode.
    (2) La intervale de 3 ani, România trebuie să transmită Comisiei Europene informaţii privind stadiul implementarii prevederilor prezentei hotărâri, sub forma unui raport sectorial care trebuie să acopere şi alte directive din domeniu. Acest raport se întocmeşte pe baza unui chestionar sau a unei scheme elaborat/elaborate de Comisia Europeană în conformitate cu procedura prevăzută la art. 6 din Directiva Consiliului nr. 91/692/CEE .
    Chestionarul sau schema se transmite statelor membre cu 6 luni înainte de începutul perioadei de raportare. Raportul va fi transmis Comisiei Europene în termen de 9 luni de la sfârşitul perioadei de raportare de 3 ani cuprinse în raport.
    (3) Atunci când este necesar, având în vedere evoluţia cunoştinţelor în domeniul medical şi progresul tehnologic, Comisia Europeană trebuie să transmită în continuare propuneri care au în vedere prevenirea şi reducerea poluarii datorate azbestului, în interesul protecţiei sănătăţii umane şi a mediului."
    2. După articolul 19 se introduce menţiunea privind transpunerea normelor comunitare, cu următorul cuprins:
    "Prezenta hotărâre transpune Directiva Consiliului nr. 87/217/CEE privind prevenirea şi reducerea poluarii mediului cu azbest, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 85/1987."


    Articolul XII

    Actele normative prevăzute la art. I-IV şi la art. VIII, cu modificările şi completările aduse prin prezenta hotărâre, se vor republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o noua numerotare.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    Ministrul mediului
    şi gospodăririi apelor,
    Sulfina Barbu
    Departamentul
    pentru Afaceri Europene
    Adrian Ciocanea,
    secretar de stat
    Bucureşti, 28 februarie 2007.
    Nr. 210.
    -----