ORDIN nr. 886 din 30 septembrie 2005
pentru aprobarea Normelor tehnice privind Sistemul naţional integrat de înştiinţare, avertizare şi alarmare a populaţiei
EMITENT
  • MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 899 din 7 octombrie 2005



    În temeiul art. 9 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 604/2003, cu modificările şi completările ulterioare,
    având în vedere prevederile art. 42 alin. (2) din Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă,
    ministrul administraţiei şi internelor emite următorul ordin:

    Articolul 1

    Se aprobă Normele tehnice privind Sistemul naţional integrat de înştiinţare, avertizare şi alarmare a populaţiei, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.


    Articolul 2

    Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi structurile subordonate asigură aplicarea dispoziţiilor normelor aprobate prin prezentul ordin.


    Articolul 3

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    p. Ministrul administraţiei şi internelor,
    Anghel Andreescu,
    secretar de stat
    Bucureşti, 30 septembrie 2005.
    Nr. 886.
    NORME TEHNICE
    privind Sistemul naţional integrat de înştiinţare, avertizare şi alarmare a populaţiei


    Capitolul I Dispoziţii generale


    Articolul 1

    Prezentele norme tehnice stabilesc destinaţia, structura şi arhitectura Sistemului naţional integrat de înştiinţare, avertizare şi alarmare a populaţiei în cazul iminenţei producerii dezastrelor sau atacurilor aeriene, denumit în continuare Sistem integrat de avertizare şi alarmare.


    Articolul 2

    (1) Normele tehnice sunt obligatorii pentru proiectanţi, executanţi şi utilizatori.
    (2) Acestea stau la baza elaborării, executării şi punerii în funcţiune a Sistemului naţional integrat de înştiinţare, avertizare, prealarmare şi alarmare a populaţiei, precum şi a subsistemelor care vor fi integrate în acesta.


    Capitolul II Descrierea Sistemului integrat de avertizare şi alarmare


    Secţiunea 1 Structura, destinaţia şi scopul Sistemului integrat de avertizare şi alarmare


    Articolul 3

    Sistemul are o structură piramidală, dreptul de control şi comandă asupra acestuia fiind atribuit unui singur centru de control, ierarhizat conform competenţelor. Structura de principiu a sistemului este prezentată în anexă.


    Articolul 4

    Sistemul integrat de avertizare şi alarmare are ca destinaţie asigurarea suportului fizic şi logic pentru aplicarea, conform Legii nr. 481/2004, a măsurilor de prevenire şi protecţie a populaţiei, precum şi a bunurilor materiale, valorilor de patrimoniu şi mediului, în cazul iminenţei producerii dezastrelor sau atacurilor aeriene, prin transmiterea mesajelor şi semnalelor către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a populaţiei, conform Metodologiei transmiterii mesajelor de înştiinţare, avertizare şi alarmare despre situaţii de urgenţă.


    Articolul 5

    Sistemul integrat de avertizare şi alarmare are ca scop integrarea subsistemelor distribuite actualmente pe teritoriul naţional, într-un sistem unitar, în vederea facilitării acţionării ierarhice de la nivel central la nivel local şi aplicării unitare a planurilor şi procedurilor specifice, eliminându-se astfel paralelismele şi disfuncţionalităţile de comunicare care apar într-un ansamblu de sisteme distribuite cu funcţionare independentă.


    Secţiunea a 2-a Funcţiile Sistemului integrat de avertizare şi alarmare


    Articolul 6

    La nivelul Sistemului integrat de avertizare şi alarmare se va asigura executarea următoarelor funcţii specifice:
    A. funcţii de transfer de date, informaţii şi mesaje:
    a) primeşte, pe niveluri ierarhice de competenţă, date, informaţii şi mesaje de la reţelele sau punctele de monitorizare ale factorilor de risc;
    b) asigură, prin subsistemul - suport de comunicaţie, acoperirea fluxurilor informaţionale în totalitatea lor, în mod continuu, în timp real sau cât mai scurt posibil, în funcţie de situaţie şi de echipamentele avute la dispoziţie;
    B. funcţii de prelucrare a datelor şi informaţiilor:
    a) asigură, prin subsistemul de programe aplicative de asistare a deciziei, elaborarea pe baza interpretării parametrilor de stare, a mesajelor de înştiinţare şi avertizărilor care se transmit către nivelurile ierarhice interesate;
    b) asigură transmiterea mesajelor de înştiinţare şi avertizare către autorităţile administraţiei publice, conform nivelului ierarhic de competenţă;
    C. funcţii de activare, apelare şi conectare selectivă a subsistemelor componente:
    a) în consens cu deţinătorul subsistemului fizic de alarmare, se poate executa activarea, apelarea sau conectarea selectivă, în funcţie de situaţia şi de regimul de lucru, a anumitor elemente amplasate într-o zonă specificată;
    b) activarea, apelarea sau conectarea selectivă a subsistemelor fizice de alarmare va putea fi executată la nivel integral, pe grupuri de elemente de alarmare sau individual;
    D. funcţii de gestionare a resurselor, care constau în asigurarea distribuţiei priorităţilor de prelucrare a datelor şi informaţiilor pe diferite tipuri şi zone de alarmare, permiţând fiecărui centru de comandă şi control să emită separat orice tip de semnal real sau de test, independent de ceilalţi utilizatori. Operatorii subsistemelor de alarmare componente pot emite, în funcţie de situaţie, semnale de alarmare independent unul faţă de celălalt, fără să apară interferenţe sau disfuncţionalităţi la celelalte subsisteme, indiferent de regimul de lucru.


    Capitolul III Descrierea Sistemului integrat de avertizare şi alarmare


    Articolul 7

    Aparatura din centrele de monitorizare şi control este constituită din echipamente de calcul şi echipamente specializate destinate Sistemului integrat de avertizare şi alarmare.


    Articolul 8

    Arhitectura Sistemului integrat de avertizare şi alarmare cuprinde:
    a) Centrul de comandă şi control naţional: concentrator şi distribuitor principal de date, informaţii şi mesaje primite de la structurile ierarhic inferioare ale sistemului sau de la operatori economici sursă de risc, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi direct de la observatori. Centrul de comandă naţional are atribuţii de monitorizare şi comandă asupra centrelor de comandă regionale şi judeţene. Sistemul de interconectare trebuie să fie compatibil cu sistemele deja aflate în exploatare. Legăturile cu centrele regionale şi judeţene se asigură prin mijloace specifice de comunicaţie fir, fibră optică, radio, reţele de calculatoare şi echipamente dedicate. Centrul de comandă şi control naţional trebuie să fie prevăzut cu o rezervă activă fixă şi cu una mobilă;
    b) centre de comandă şi control regionale: elemente de nivel intermediar în arhitectura sistemului, cu scopul de facilitare a controlului la nivelul ierarhic inferior, în zona de competenţă şi de scurtare a timpului alocat transferului de date, informaţii şi mesaje. Centrele de comandă şi control regionale sunt subordonate şi interconectate cu centrul de comandă naţional. Centrele de comandă şi control regionale au în comandă directă centrele de comandă şi control judeţene, stabilite conform grupelor de înştiinţare-alarmare. Locaţia acestor centre se află la judeţele "capete de reţea", fiind comună cu cea a centrului judeţean respectiv;
    c) centre de comandă şi control judeţene: concentratoare şi distribuitoare de date, informaţii şi mesaje primite de la structurile ierarhic superioare ale sistemului, de la structurile ierarhic inferioare sau direct de la operatori economici sursă de risc, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi direct de la observatori. Aceste centre au atribuţii de monitorizare şi comandă asupra centrelor de comandă locale. Sistemul de interconectare asigură compatibilitatea cu sistemele deja aflate în exploatare. Legăturile dintre centrele de comandă şi control regionale şi judeţene se asigură prin mijloace specifice de comunicaţie fir, fibră optică, radio, reţele de calculatoare şi echipamente dedicate;
    d) centre de comandă locală: sunt similare cu centrele de comandă şi control judeţene în ceea ce priveşte atribuţiile de comunicaţie, aria lor de responsabilitate fiind limitată la nivelul de amplasare (municipiu, oraş, comună, în funcţie de vulnerabilitatea zonei geografice);
    e) subsisteme de alarmare: sunt instalaţii complexe de alarmare compuse din:
    ● sirene - echipamente de avertizare şi alarmare acustică pentru exterior cu facilitatea de a transmite mesaje vocale multilingve (instantanee sau preînregistrate), cu presiune acustică de până la 123 dB la 30 m. Acestea trebuie să asigure acoperirea acustică a zonelor locuite, conform proiectelor tehnice de alarmare;
    ● echipamente de avertizare şi alarmare acustică pentru interiorul clădirilor publice (spitale, şcoli, teatre, hoteluri, clădiri ale cultelor, operatori economici, instituţii publice, gări, autogări, aeroporturi etc.). Aceste echipamente trebuie să asigure transmiterea unui semnal sonor de maximum 85 dB, urmat de mesaje vocale multilingve;
    ● echipamente de avertizare şi alarmare optică destinate semnalizărilor optice (flashuri luminoase şi/sau panouri optice) în interiorul clădirilor publice, aglomerări urbane şi pe drumurile publice;
    ● echipamente individuale de avertizare şi alarmare destinate locuinţelor private şi/sau persoanelor fizice (e-mail, pager, telefon);
    ● echipamente de avertizare şi alarmare tip broadcast (radiodifuziune, televiziune);
    f) subsistem - suport de comunicaţie:
    1. componenta distribuită a Sistemului integrat de avertizare şi alarmare constituie elementul de infrastructură de comunicaţii. În componenţa sa intră toate căile de comunicaţie utilizate în vederea realizării transferului de date, informaţii, semnale şi mesaje;
    2. aceste instalaţii sunt comandate de centrele de comandă de la distanţă prin medii de comunicaţii specifice dedicate. Acestea sunt:
    a) principal: linii fizice (cupru, fibră optică) şi radio (VHF, UHF, microunde);
    b) rezervă: telefonie mobilă, comunicaţii prin satelit, Internet etc.;
    3. comenzile de activare trebuie să fie asigurate local şi la toate nivelurile ierarhic superioare acestora, corespunzător ariei de competenţă;
    4. la nivelul centrelor de comandă şi control naţionale, regionale şi judeţene se va asigura câte o rezervă activă fixă şi una mobilă.


    Articolul 9

    Pentru realizarea integrării la nivel naţional a echipamentelor de înştiinţare-alarmare existente într-un sistem unitar, coerent şi coordonat este necesară realizarea următoarelor faze:
    1. completarea echipamentelor existente cu elemente de interfaţare şi integrare adecvate;
    2. modernizarea echipamentelor existente prin înlocuirea celor depăşite fizic şi moral, incompatibile cu cerinţele tehnice de integrare;
    3. proiectarea, realizarea şi echiparea centrelor de comandă şi control.


    Capitolul IV Clasificarea sistemelor de înştiinţare-alarmare


    Articolul 10

    Clasificarea sistemelor de înştiinţare-alarmare se face ţinându-se cont de următoarele criterii:
    a) tipul de risc monitorizat;
    b) deţinătorul;
    c) modul de activare.


    Articolul 11

    Suportul fizic prin care se realizează transmiterea mesajelor şi semnalelor de înştiinţare, avertizare şi alarmare se constituie din:
    1. medii de transmisie a tuturor datelor, informaţiilor şi mesajelor aferente fazelor de înştiinţare şi alarmare. În această categorie se înscriu:
    a) circuite telefonice;
    b) fibră optică;
    c) reţele de calculatoare (aparţinând autorităţilor publice centrale şi locale, operatorilor economici sursă de risc etc.);
    d) reţele radio;
    e) echipamente dedicate de tip F 1001A, F 1001B;
    f) reţele telefonie mobilă;
    g) Internet;
    h) comunicaţii prin satelit;
    i) reţele de radio şi televiziune;
    2. echipamente conectate la suportul de transmisie a mesajelor şi semnalelor de alarmare:
    a) sirene electronice;
    b) sirene electrice;
    c) echipamente mobile;
    d) sirene acţionate cu abur;
    e) motosirene;
    f) terminale alternative (instalaţii optice şi/sau panouri luminoase pentru interior, radioreceptoare, pagere, telefoane mobile).


    Capitolul V Cerinţe şi criterii de realizare şi instalare


    Secţiunea 1 Cerinţe şi criterii generale


    Articolul 12

    Sistemul integrat de avertizare şi alarmare se realizează prin:
    1. integrarea subsistemelor existente într-o structură unitară, etapizat, pe baza documentaţiilor tehnice elaborate în acest sens;
    2. executarea şi instalarea elementelor integratoare pe baza documentaţiei tehnice elaborate în acest sens;
    3. elementele de completare, modernizare sau nou-introduse în sistem vor avea la bază soluţii tehnice de generaţie nouă, care se înscriu în caracteristicile tehnice ale echipamentelor nu mai vechi de 5 ani;
    4. soluţiile tehnice trebuie realizate la standardele de calitate cerute de reglementările în vigoare;
    5. elementele cu rol de comandă şi control ale Sistemului integrat de avertizare şi alarmare vor fi proiectate cu rezervă caldă, aptă să preia imediat funcţiunile elementului principal;
    6. aplicaţiile software utilizate în Sistemul integrat de avertizare şi alarmare vor respecta următoarele cerinţe generale:
    a) să fie uşor de operat de către personalul tehnic;
    b) să fie sugestive în raport cu informaţiile afişate;
    c) să asigure funcţii complexe de conectare, control şi comandă, în raport cu nivelul ierarhic pentru care sunt proiectate;
    d) să asigure interoperabilitatea cu elementele deja existente ale sistemului;
    e) să asigure gestionarea şi arhivarea eficientă a datelor, informaţiilor şi mesajelor;
    f) să asigure prelucrarea datelor, informaţiilor şi mesajelor;
    g) să asigure elaborarea de rapoarte privind starea resurselor fiecărei componente şi activitatea operatorului;
    h) să utilizeze hărţi digitale calibrate;
    i) accesul să fie protejat prin parole software şi hardware;
    j) să informeze operatorul acustic şi optic asupra schimbărilor în starea sistemului;
    k) să permită alarmarea pe grupuri şi tipuri de alarmă;
    l) să permită reprezentarea concentrată a subreţelelor cu posibilităţi de zoom;
    m) să includă capabilităţi de înştiinţare, avertizare, alarmare prin mesaje transmise automat la o listă de destinatari privilegiaţi;
    n) să permită activarea de la panoul central, de la orice nivel ierarhic de comandă şi control, a unei alarme locale sau de grup predefinit local (de la caz la caz);
    7. Sistemul integrat de avertizare şi alarmare trebuie să fie flexibil, adaptabil la viitoare îmbunătăţiri, simplu de utilizat şi bazat pe soluţii hardware şi software standard.


    Articolul 13

    (1) Sistemul integrat de avertizare şi alarmare trebuie să asigure funcţiunile de diagnosticare în reţea pentru monitorizarea stării curente.
    (2) Operatorul de la centrul de control poate iniţia comenzi la distanţă şi poate primi informaţii de stare privind centrele de comandă şi control, precum şi alte componente ale Sistemului integrat de avertizare şi alarmare. Informaţiile asigură date asupra stării subsistemelor de alarmare, locaţiilor de control şi a subsistemului de comunicaţii.


    Articolul 14

    Sistemul integrat de avertizare şi alarmare trebuie să poată executa funcţiuni de diagnosticare, care asigură teste fără scoaterea din funcţiune a sistemului prin verificarea echipamentului din locaţiile de control, din locaţiile subsistemelor de alarmare, precum şi din subsistemul de comunicaţii.


    Articolul 15

    Sistemul integrat de avertizare şi alarmare trebuie să fie prevăzut cu programe de autotestare, care rulează automat şi raportează locaţiilor de control cel puţin o dată pe zi starea tehnică, fără activarea subsistemelor de alarmare. Administratorul de sistem defineşte perioada de rulare a autotestelor. Programele de autotestare sunt activate în fiecare modul. Când funcţiunile de diagnosticare detectează o eroare, Sistemul integrat de avertizare şi alarmare asigură mesaje de avertizare complete.


    Articolul 16

    Sistemul integrat de avertizare şi alarmare trebuie să indice permanent starea funcţională a componentelor sale, la nivel individual, de grup şi total.


    Articolul 17

    Pentru sincronizarea tuturor componentelor mobile ale Sistemului integrat de avertizare şi alarmare, acestea trebuie să fie echipate cu module GPS.


    Secţiunea a 2-a Rezerva şi redundanţa


    Articolul 18

    Centrele de comandă şi control de la orice nivel ierarhic sunt dublate funcţional şi dispun de structuri de rezervă. Centrele regionale şi judeţene conectate la Centrul de comandă şi control naţional trebuie să poată prelua, în situaţii deosebite şi în funcţie de caz, controlul imediat, printr-o acţiune a operatorului, în secvenţele esenţiale de funcţionare.


    Articolul 19

    Redundanţa echipamentelor de calcul este asigurată în fiecare centru unde sunt prevăzute două echipamente, unul principal şi unul de rezervă. Echipamentul de rezervă primeşte toate datele de la echipamentul principal, în timp real şi în mod continuu, şi asigură funcţiunea de rezervă aptă să preia starea curentă şi să îndeplinească aceleaşi funcţiuni. Echipamentul de rezervă preia controlul automat sau la o acţiune a operatorului, în funcţie de regimul de lucru, de starea sistemului şi de situaţie.


    Articolul 20

    (1) Pentru asigurarea redundanţei, Sistemul integrat de avertizare şi alarmare trebuie să fie prevăzut cu următoarele componente:
    a) Centrul de comandă şi control naţional: un punct de comandă mobil, 6 sirene mobile;
    b) centrele judeţene: un punct de comandă mobil, două sirene mobile;
    c) centrul local: o sirenă mobilă.
    (2) Pentru acoperirea funcţiunilor prevăzute pentru centrele regionale de comandă şi control, vor fi folosite cumulativ dotările centrelor judeţene care îndeplinesc acest atribut ierarhic de comandă şi control.


    Secţiunea a 3-a Comanda şi controlul la distanţă


    Articolul 21

    (1) Această facilitate de sistem este asigurată de configuraţia ierarhică de comandă şi control care stă la baza proiectării structurii Sistemului integrat de avertizare şi alarmare, asigurând comanda la distanţă a subsistemelor de alarmare, de la centrul ierarhic superior care activează alarmarea către centrul din subordine.
    (2) Accesul la resursele Sistemului integrat de avertizare şi alarmare se face prin parole software şi/sau mijloace moderne de identificare a operatorului.


    Articolul 22

    Oricare centru local are capabilitatea de a trimite un semnal de comandă către subsistemele de alarmare. Principiul de bază este acela că se poate asigura controlul unui singur utilizator asupra sistemului, conform nivelului ierarhic de competenţă. Atunci când sistemul este în modul "comandat", această stare este indicată explicit operatorului.


    Articolul 23

    Accesul la distanţă include măsuri de siguranţă şi securitate împotriva folosirii neautorizate a căilor de acces. Acestea sunt accesibile în grupuri închise de utilizatori, conform atribuţiilor.


    Capitolul VI Descrierea subsistemelor componente


    Secţiunea 1 Subsistemul de alarmare


    Articolul 24

    (1) Accesul la resursele subsistemului de alarmare se face în mediu controlat, cu respectarea unor criterii de acces strict definite pentru personalul operator, în funcţie de atribuţiile acestuia.
    (2) Resursele de comandă şi control ale subsistemului de alarmare sunt gestionate de administratorul de sistem care alocă şi validează criteriile de acces ale utilizatorilor.


    Articolul 25

    (1) Subsistemul de alarmare asigură funcţiuni de transmitere de mesaje vocale (adresare publică) de la centrele de comandă şi control, prin mijloace radio sau fir, la sirenele electronice.
    (2) Subsistemul de alarmare trebuie să fie prevăzut cu capacitatea de a înregistra noi mesaje în locaţiile de comandă.
    (3) Sirenele trebuie să asigure stocarea a minimum 16 mesaje predefinite de câte minimum 60 de secunde fiecare.
    (4) Ascultarea mesajelor stocate trebuie să fie posibilă şi pe aparatura folosită ca echipament concentrator de date, pentru verificări, corecturi şi modificări.
    (5) Subsistemul de alarmare trebuie să asigure funcţiuni de transmitere de semnale şi mesaje optice predefinite.


    Articolul 26

    Selectarea tipului de semnal sau de mesaj vocal se face în locaţiile de comandă şi control, oricare ar fi nivelul ierarhic al acestora, prin alegerea unuia dintre semnalele definite sau mesajele vocale predefinite pentru sirenele selectate.


    Articolul 27

    Panourile de control din dotarea centrelor de comandă şi control de la orice nivel ierarhic trebuie să permită atât afişarea stării subsistemelor de alarmare, cât şi comandarea directă a acestora. Panoul de control verifică comunicaţiile către şi dinspre echipamentul de control. Starea conexiunii este indicată pe panoul de control prin semnalizare optică şi acustică.


    Articolul 28

    Funcţiile de activare şi dezactivare a semnalelor asigură activarea subsistemelor de alarmare selectate, cu tipul de semnal selectat. Pentru evitarea activării accidentale, operatorul declanşează alerta printr-o tastă specială sau cheie, existând facilitatea de dezactivare care opreşte imediat un semnal declanşat.


    Articolul 29

    (1) Echipamentul de control are funcţiuni încorporate de testare, care asigură:
    a) măsurarea puterii directe şi reflectate a emiţătorului;
    b) monitorizarea reţelei de alimentare interne şi externe;
    c) monitorizarea funcţiunilor componentelor principale ale echipamentului de alarmare.
    (2) Atunci când funcţiunile de testare detectează o eroare, subsistemul o va semnaliza optic şi acustic.


    Articolul 30

    (1) Echipamentul concentrator de date este punctul de pornire pentru toate legăturile fir dintre centrele de comandă şi control, precum şi toate staţiile subsistemelor de alarmare.
    (2) Pentru fiecare subsistem de alarmare se stabileşte o linie de comunicaţii, amplasată în centrele de comandă.
    (3) Unitatea de concentrare este controlată de echipamentul de control local.


    Articolul 31

    Subsistemul de alarmare cu activare manuală trebuie să asigure minimum următoarele funcţii:
    a) activarea semnalelor de alarmare a subsistemului;
    b) transmiterea, semnalizarea, înregistrarea şi ştergerea mesajelor predefinite;
    c) dezactivarea alarmei;
    d) schimbarea valorilor parametrilor de configurare a echipamentului de control şi a repetoarelor;
    e) iniţierea rutinelor de autotestare;
    f) prezentarea alarmelor de la subsistemul de alarmare sau senzori.


    Articolul 32

    (1) Echipamentul de control şi comunicaţii trebuie să fie prevăzut cu rutine automate de pornire.
    (2) La pornire, subsistemul trebuie să între automat în modul operaţional, folosindu-se cel mai recent set de parametri configuraţi.


    Secţiunea a 2-a Subsistemul de comunicaţii


    Articolul 33

    (1) În funcţie de amplasamentul fiecărui post de sirenă, subsistemul de comunicaţii va fi prevăzut cu cel puţin două dintre următoarele medii de comunicaţie:
    a) fir;
    b) radio;
    c) telefonie mobilă;
    d) satelit.
    (2) În cadrul subsistemului de comunicaţii, pentru anumite condiţii de amplasare sau situaţii de afectare a reţelelor de comunicaţii terestre se va asigura comunicaţia prin mijloace independente de transferul de date, informaţii sau semnale electrice de comandă prin cablu. În acest sens, în faza de dezvoltare a Sistemului integrat de avertizare şi alarmare vor fi prevăzute căi alternative de asigurare a comunicaţiilor şi căilor de comandă la distanţă, fără fir.


    Articolul 34

    Echipamentul de retranslaţie radio trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:
    a) rezervare totală a funcţiei, inclusiv antenele;
    b) să îşi monitorizeze următorii parametri:
    ● măsurarea puterii directe şi reflectate a emiţătorului;
    ● monitorizarea reţelei de alimentare interne şi externe;
    c) transmiterea parametrilor de funcţionare la centrul de comandă şi control se va face independent, pe canal radio sau telefonie mobilă;
    d) autotestare periodică;
    e) reconfigurare de la centrul de comandă şi control;
    f) să asigure comunicaţia radio a Sistemului integrat de avertizare şi alarmare timp de 7 zile fără alimentare externă.


    Articolul 35

    Timpul de întârziere, de la activarea sirenei din oricare centru de comandă şi control până la emiterea concretă a sunetului la sirena/sirenele selectate, nu trebuie să depăşească 5 secunde.


    Articolul 36

    Dimensionarea subsistemului de comunicaţii trebuie făcută astfel încât să asigure cumulativ gestionarea echipamentelor deja instalate pe teritoriu, incluzând capabilităţi de extindere ulterioară conform evaluărilor din cerinţele pentru lanţuri de alarmare pe tipuri de dezastre.


    Secţiunea a 3-a Subsistemul produse informatice


    Articolul 37

    (1) Aplicaţiile care deservesc Sistemul integrat de avertizare şi alarmare trebuie să includă secvenţe software pentru funcţionarea în mod automat (neasistată) a echipamentelor şi canalelor de comunicaţii.
    (2) Aceste secvenţe, precum şi cele pentru funcţionare în regim manual (în prezenţa şi sub comanda şi controlul operatorului) vor fi separate clar de secvenţele operaţionale standard.
    (3) Sistemul integrat de avertizare şi alarmare trebuie să includă un set de rapoarte cu informaţii de stare.
    (4) Programele aplicative trebuie să asigure posibilitatea de selectare a unei zone de alarmare specificate, prin marcarea acesteia pe hartă, sirenele respective fiind evidenţiate şi pregătite pentru o selectare rapidă.
    (5) Software-ul pentru prelucrarea hărţilor trebuie să asigure prelucrarea de hărţi scanate şi digitizate.


    Articolul 38

    Hărţile trebuie să evidenţieze elementele de infrastructură semnificative, reţeaua hidrografică şi zonele construite. Software-ul pentru prelucrarea hărţilor trebuie să includă următoarele funcţiuni:
    a) apropierea şi îndepărtarea imaginii; în cazul în care apare o zonă de interes pe hartă, sistemul evidenţiază această imagine prin mărirea detaliilor;
    b) prezentarea datelor prin intermediul simbolurilor specifice:
    ● graniţe;
    ● numele străzilor şi locurile importante;
    ● centre de comandă, conform accesului alocat de nivelul ierarhic;
    ● diferitele tipuri de sirene şi zonele de acoperire;
    c) prezentarea de informaţii despre starea şi tipul sirenelor, tipul locaţiei de control şi starea acesteia, statistici referitoare la elementele funcţionale selectabile etc., prin acţionarea diferitelor simboluri de pe hartă;
    d) indicarea stării de activare pentru sirene, individual şi pe grupuri de sirene;
    e) căutarea şi prezentarea sirenelor specificate;
    f) amplasarea de simboluri care indică incendii, gaze etc.;
    g) posibilitatea de a schimba, adăuga sau şterge simbolurile din sistem.


    Articolul 39

    Afişarea stării Sistemului integrat de avertizare şi alarmare trebuie să fie posibilă în format grafic şi text, cu acoperirea tuturor componentelor:
    a) starea subsistemelor de alarmare: tipul echipamentului, timpul de operare, tipul de alimentare, mesajele de eroare, configurare, mesaje salvate, adresă fizică etc.;
    b) starea infrastructurii de comunicaţii.


    Articolul 40

    Rapoartele de stare de la un subsistem, un grup sau de la toate componentele Sistemului integrat de avertizare şi alarmare din zona de subordonare trebuie să fie afişabile periodic, în modul de lucru automat sau la cererea operatorului, indiferent de regimul de procesare.


    Articolul 41

    (1) Asistenţa contextuală (ca funcţie de instruire şi ghidare) trebuie să fie prevăzută pentru toate funcţiile subsistemului de programe, ca suport software al utilizatorilor care operează în situaţii critice.
    (2) La gestionarea deficitară a Sistemului integrat de avertizare şi alarmare (comenzi greşite, valori în afara limitelor etc.), aceasta furnizează mesaje de eroare, sugestii şi referinţe la paragrafele corespunzătoare din manualul utilizatorului.


    Articolul 42

    Echipamentele de calcul trebuie să includă funcţii de simulare integrate. În cazul în care un utilizator foloseşte aceste funcţii de simulare, este activat regimul funcţional special de simulare. În acest mod de operare este folosită o bază de date simulată, diferită de cea operativă.


    Articolul 43

    În regim de simulare nu trebuie să se producă activarea sirenelor. În situaţia în care un utilizator de la oricare dintre centrele de comandă operează în regim de simulare pe un echipament de calcul principal, funcţia de alarmare efectivă este preluată de echipamentul de rezervă.


    Articolul 44

    Subsistemul produse informatice trebuie să prevadă:
    a) capacitatea de a schimba configuraţia prin adăugarea, înlocuirea sau înlăturarea unor subsisteme ori senzori la nivel logic, atunci când s-au efectuat astfel de modificări la nivel fizic;
    b) configurarea de la distanţă a unui subsistem;
    c) executarea descărcării şi încărcării de la distanţă a informaţiilor de configurare a subsistemului, schimbarea căii de comunicaţie (radio sau fir);
    d) încărcarea de la distanţă cu date şi programe în staţiile de comandă.


    Articolul 45

    Pentru transmiterea mesajelor şi semnalelor de înştiinţare, avertizare şi alarmare se vor proiecta proceduri standardizate, în vederea asigurării respectării cerinţelor privind redundanţa şi interoperabilitatea subsistemelor.


    Capitolul VII Cerinţe de interfaţare


    Articolul 46

    (1) Interfeţele externe sunt interfeţele dintre nucleele de control, pe de o parte, şi alte echipamente şi subsisteme, pe de altă parte.
    (2) Subsistemul de interfaţare extern trebuie să asigure căi de conectare între Sistemul integrat de avertizare şi alarmare şi alte reţele externe specializate în monitorizarea factorilor de risc.
    (3) Interfeţele interne sunt interfeţele dintre diferitele părţi ale Sistemului integrat de avertizare şi alarmare.
    (4) Toate protocoalele de comunicaţii sunt conforme cu regimul de interconectare deschisă a sistemelor.


    Articolul 47

    Interfaţarea cu alte sisteme ale instituţiilor specializate în monitorizarea factorilor de risc va fi asigurată la nivelul Centrului de comandă şi control naţional.


    Articolul 48

    Sistemul integrat de avertizare şi alarmare trebuie să permită, în etapa de extindere, integrarea unor noi interfeţe pentru sisteme de avertizare de interior, sisteme de alarmare optoacustică, sisteme de adresare publică deja instalate în clădiri şi zone publice, alte sisteme de alarmare de interior.


    Capitolul VIII Interfaţa operator - echipament de comandă şi control


    Articolul 49

    (1) La toate nivelurile de comandă şi control trebuie să fie prevăzute condiţii de operare specifice pentru operatorii specializaţi, cu precădere în exploatarea procedurilor specifice înştiinţării, avertizării şi alarmării, precum şi monitorizării datelor şi informaţiilor primite de la reţelele externe de supraveghere a factorilor de risc.
    (2) În acest scop, programele aplicative trebuie proiectate şi implementate pentru asigurarea de proceduri de operare accesibile, uşor de interpretat.
    (3) Secţiunea aplicativă a echipamentului de comandă şi control trebuie să asigure ferestre uşor selectabile pentru activarea sirenelor şi pentru confirmările de activare. Activarea sirenelor selectate se execută printr-o tastă - întrerupător dedicat.
    (4) Prezentarea mesajelor de alarmă şi alertă asupra stării Sistemului integrat de avertizare şi alarmare sau asupra condiţiilor externe pentru interfaţa operator - echipament de comandă şi control se va face pe un ecran activ permanent care schimbă culoarea şi are un avertizor sonor.
    (5) Starea sirenelor se prezintă pe hartă prin semnalizare optică specifică, variabilă în funcţie de situaţie.
    (6) Utilizatorul selectează simbolurile de pe hartă şi obţine informaţiile respective într-un raport grafic tip fereastră, separat.


    Articolul 50

    (1) Interfaţa de operare a panoului de control este constituită dintr-un panou cu butoane şi un ecran grafic care asigură activarea componentelor sistemului şi recepţionarea datelor şi informaţiilor de stare conexe acestora.
    (2) Afişajul grafic şi folosirea lui trebuie să fie adecvate pentru vizualizarea răspunsurilor, listelor de adrese, alarmelor şi stării echipamentelor.


    Articolul 51

    Pentru comanda sirenelor cu activare manuală, afişajul se execută local, pe un ecran care suportă cel puţin 4 rânduri cu câte 16 caractere.


    Capitolul IX Cerinţe de mediu, instalare şi exploatare


    Articolul 52

    (1) În funcţie de tipul de echipament şi de subsistemul pe care îl dotează, componentele Sistemului integrat de avertizare şi alarmare se clasifică în:
    a) echipamente şi aparatură de incintă;
    b) echipamente şi aparatură cu funcţionare în spaţiu deschis, în afara amplasamentelor.
    (2) Conform acestor criterii, toate componentele trebuie să respecte cerinţele tehnice de funcţionare, timpul mediu de bună funcţionare şi parametrii de ambient specificaţi în standardele în vigoare în România, precum şi la nivelul prevederilor internaţionale pentru astfel de echipamente.


    Articolul 53

    Modul de comandă, control şi activare va fi instalat în clădiri unde temperatura în zonele de operare este reglată la 20°C, cu marja de eroare prevăzută de standardele de mediu pentru echipamente electronice.


    Articolul 54

    Echipamentele de alarmare sonoră instalate în exterior, montate la înălţimea specificată în proiect, trebuie să respecte standardele de funcţionare în spaţiu deschis.


    Articolul 55

    (1) Echipamentul Sistemului integrat de avertizare şi alarmare trebuie să se conformeze cerinţelor de mediu electric din standardul EN 50082-2 (Imunitate).
    (2) Din punct de vedere al variaţiilor de tensiune echipamentele trebuie să se încadreze în standardul EN 50130-4.


    Articolul 56

    (1) Instalaţiile interne şi externe trebuie să fie prevăzute cu mijloace de protecţie împotriva descărcărilor electrice şi a suprasarcinii, conform standardelor în vigoare.
    (2) Incintele echipamentelor de control, camerele de comandă şi cabinetele echipamentelor şi repetoarelor trebuie să fie prevăzute cu circuite de împământare care să asigure îndeplinirea cerinţelor de protecţie.


    Articolul 57

    (1) Echipamentele Sistemului integrat de avertizare şi alarmare sau părţi din acestea trebuie proiectate astfel încât să nu influenţeze mediul şi personalul operator (radiaţii, zgomot, căldură) şi să nu interfereze cu alte echipamente.
    (2) Părţile externe vor folosi mijloace de protecţie şi filtre pentru a micşora interferenţa cu alte echipamente.


    Articolul 58

    (1) Echipamentele destinate instalării în incinte trebuie proiectate astfel încât să nu emită mai mult de 45 dB la o distanţă de 1 m în orice direcţie.
    (2) Echipamentele destinate instalării în alte zone nu trebuie să emită mai mult de 50 dB la o distanţă de 1 m în orice direcţie.


    Capitolul X Proiectarea Sistemului integrat de avertizare şi alarmare


    Articolul 59

    (1) Integrarea în Sistemul integrat de avertizare şi alarmare a echipamentelor existente se face cu elaborarea următoarelor documentaţii tehnice:
    a) studii de identificare şi evaluare a subsistemelor existente, care vor fi integrate;
    b) studii de prefezabilitate/fezabilitate pentru definirea alocării de niveluri ierarhice pentru componentele existente, în cadrul Sistemului integrat de avertizare şi alarmare;
    c) proiect pentru armonizarea procedurilor de exploatare integrată a tuturor subsistemelor într-o structură ierarhizată.
    (2) Proiectarea echipamentelor noi va fi realizată în conformitate cu legislaţia în vigoare, pe baza studiilor de impact specifice pe tipuri de risc, cu întocmirea documentaţiilor necesare:
    a) teme-cadru;
    b) studii de prefezabilitate;
    c) studii de fezabilitate;
    d) proiecte tehnice;
    e) manuale de utilizare, întreţinere şi exploatare.


    Articolul 60

    Sistemul integrat de avertizare şi alarmare trebuie proiectat astfel încât pentru funcţii similare să folosească acelaşi tip de modul, modulele standard să fie înlocuibile în proiectare şi asamblare, astfel încât părţile similare să poată fi schimbate între ele şi folosite ca rezerve.


    Capitolul XI Proiectarea elementelor de construcţie auxiliare (suport mecanic)


    Articolul 61

    Sistemul integrat de avertizare şi alarmare, la nivelul tuturor componentelor sale, va fi proiectat în structură modulară standardizată, uşor de asamblat, menţinut sau înlocuit.


    Articolul 62

    Panourile de control trebuie proiectate cu tastatură numerică pentru apelarea sirenelor în mod individual, cu comutatoare separate pentru selectarea tipului de semnal şi a grupurilor de sirene, incluzând un comutator dedicat pentru dezactivare imediată în caz de necesitate.


    Articolul 63

    (1) Echipamentul din staţiile de sirene trebuie proiectat modular pentru configurarea conform nevoilor concrete şi pentru simplificarea întreţinerii.
    (2) Echipamentele specificate sunt protejate de carcase antiefracţie şi antivandal, inerte din punct de vedere chimic, cu rezistenţă mecanică adecvată scopului.
    (3) Tastaturile sunt de tip membrană, cu inscripţionare pe verso, pentru protejare.


    Capitolul XII Protecţia şi securizarea componentelor

    Sistemului integrat de avertizare şi alarmare

    Articolul 64

    Protecţia Sistemului integrat de avertizare şi alarmare în cazul manipulărilor neautorizate ale echipamentelor instalate în spaţiu deschis, oricare ar fi nivelul ierarhic şi tipul de echipament component (declanşări neautorizate, semnale neautorizate etc.), precum şi pentru garantarea comunicaţiilor sigure prin sisteme de siguranţă la nivel hardware şi software se face prin prevederea unor măsuri speciale proiectate şi implementate în acest sens.


    Articolul 65

    (1) Toate terminalele şi echipamentele locaţiilor prevăzute cu sirene şi staţiile de repetoare vor fi instalate în amplasamente sigure, pentru a preveni accesul neautorizat la componentele interne.
    (2) Mijloacele de acces la elementele interne ale echipamentelor Sistemului integrat de avertizare şi alarmare sunt proiectate robust şi securizate fizic.


    Capitolul XIII Cerinţe de siguranţă în exploatare


    Articolul 66

    Echipamentele nu trebuie să fie periculoase pentru securitatea şi siguranţa operatorilor şi utilizatorilor. Acestea trebuie să respecte normele în vigoare pentru protecţia personalului operator şi cele de protecţie a mediului.


    Articolul 67

    Documentaţiile de exploatare, utilizare şi întreţinere cuprind toate măsurile de protecţie necesare. Personalul este instruit şi testat periodic în domeniul securităţii procesului de exploatare şi utilizare a Sistemului integrat de avertizare şi alarmare, la toate nivelurile ierarhice de operare.


    Capitolul XV Dispoziţii finale


    Articolul 68

    (1) Echipamentele de calcul şi cele de control vor îndeplini prevederile standardelor în vigoare.
    (2) Echipamentele electrice vor respecta standardul IP54 pentru modulele interne şi IP55 pentru cabinete.


    Articolul 69

    Anexa face parte integrantă din prezentele norme tehnice.


    Anexa
    ------
    la normele tehnice
    ------------------
    STRUCTURA
    la nivel logic a Sistemului naţional integrat de
    înştiinţare, avertizare şi alarmare a populaţiei


     ┌────────────────────────┐
     │Legenda: │
     │════> Transfer de date │
     │ şi informaţii │
     │────→ Element de comanda│
     └────────────────────────┘


            ┌────────────────────────────────────────────────────┐
            │SURSE DE INFORMARE, INSTIINTARE, AVERTIZARE ALARMARE│
            └─────────────────────┬─╥────────────────────────────┘
                                  │ ║
                                  │ ║
                                  │ ║
                                  │ ║
                                  │ v
                       ┌──────────┴────────────────┐
                ┌────→ │CENTRUL DE COMANDA NAŢIONAL│←────┐
                │ └──────────┬────────────────┘ │
                │ │ │
                │ │ │
                │ 7 centre, conform │
                ↓ grupelor de alarmare ↓
    ┌──────────────────────────┐--------------┌──────────────────────────┐
    │CENTRU DE COMANDA REGIONAL├┐ │ ┌─────┤CENTRU DE COMANDA REGIONAL│
    └──────────────────────────┘│ │ │ └──────────────────────────┘
                   ^ │ │ │ ^
                   ║ │ │ │ ║
                   ║ │ │ │ ║
                   v │ │ │ v
    ┌──────────────────────────┐│ │ │ ┌──────────────────────────┐
    │CENTRE DE COMANDA JUDETENE├┼─┼──┐ │ ┌───┤CENTRE DE COMANDA JUDETENE│
    └──────────────────────────┘│ │ │ │ │ └──────────────────────────┘
                   ^ │ │ │ │ │ ^
                   ║ │ │ │ │ │ ║
                   ║ │ │ │ │ │ ║
                   v │ │ │ │ │ v
    ┌──────────────────────────┐│ │ │ │ │ ┌──────────────────────────┐
    │CENTRE DE COMANDA LOCALE ││ │ │ │ │ │CENTRE DE COMANDA LOCALE │
    └──┬───────────────────────┘│ │ │ │ │ └────────────────────┬─────┘
       │ │ │ │ │ │ │
       │ │ │ │ │ │ │
       │ │ │ │ │ │ │
       │ * │ │ │ │ │ * │
       │ *───────────────┼─┴──┼──┼─┼────────────────* │
       │ * │ │ │ │ * │
       │ │ │ │ │ │
       │ │ │ │ │ │
       ↓ ↓ │ │ │ ↓
    ┌────────────────────────────┐ │ └─┼──→┌────────────────────────────┐
    │LANTURI (SIRENE) DE ALARMARE│←──┘ └──→│LANTURI (SIRENE) DE ALARMARE│
    └────────────────────────────┘ └────────────────────────────┘

    -------