PROCEDURI DE PRACTICĂ din 3 octombrie 2013pentru asistenții medicali generaliști
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂȚII
  • Publicată în  MONITORUL OFICIAL nr. 669 bis din 31 octombrie 2013 Notă
    Aprobate prin ORDINUL nr. 1.142 din 3 octombrie 2013, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013

    CUPRINS
    PARTEA I PREVENIREA INFECȚIILOR NOZOCOMIALE
    Capitolul 1 CONTROLUL INFECȚIILOR1.1. Definiții, factori și surse de contaminare, căi de transmitere1.2. Politici și programe de supraveghere și control a infecțiilor1.3. Ghid de precauții universale1.4. Spălarea mâinilor1.5. Precauții de prevenire a infecțiilor transmise pe cale aeriană1.6. Precauții de prevenire a infecțiilor transmise prin picăturile Pflagge1.7. Precauții de prevenire a infecțiilor transmise prin contact direct cu secrețiile sau obiectele contaminate1.8. Precauții de prevenire a infecțiilor la pacienți cu neutropenie1.9. Utilizarea echipamentului de izolare

    PARTEA II INTERVENȚII AUTONOME
    Capitolul 2 IGIENA ȘI CONFORTUL PACIENTULUI2.1. Schimbarea lenjeriei de pat fără pacient2.2. Schimbarea lenjeriei de pat cu pacient imobilizat2.3. Schimbarea lenjeriei de corp a pacientului imobilizat la pat2.4. Toaleta pacientului imobilizat la pat2.5. Schimbarea poziției pacientului imobilizat, adinamic2.6. Mobilizarea pacientului2.7. Captarea eliminărilor
    Capitolul 3 ALIMENTAREA BOLNAVULUI3.1. Alimentarea activă3.2. Alimentarea pasivă
    Capitolul 4 MĂSURAREA ȘI SUPRAVEGHEREA FUNCȚIILOR VITALE ȘI A ALTOR PARAMETRI4.1. Măsurarea și notarea temperaturii4.2. Măsurarea și notarea pulsului4.3. Măsurarea și notarea presiunii sângelui4.4. Măsurarea și notarea respirației4.5. Măsurarea înălțimii și greutății corporale

    PARTEA III INTERVENȚII DELEGATE (efectuate sub prescripție medicală)
    Capitolul 5 PRELEVĂRI (RECOLTĂRI) PENTRU EXAMENE DE LABORATOR5.1. Recoltarea sângelui pentru examene de laborator5.2. Recoltarea probelor de urină pentru examene de laborator5.3. Recoltarea materiilor fecale pentru examene de laborator5.4. Recoltarea exudatului faringian5.5. Recoltarea sputei prin expectorație5.6. Recoltarea secreției uretrale la bărbat5.7. Recoltarea secreției purulente din legiuni5.8. Recoltarea secrețiilor cervico-vaginale
    Capitolul 6 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR6.1. Aspecte generale6.2. Administrarea medicamentelor pe cale orală6.3. Administrarea medicamentelor prin injecții parenterale6.4. Administrarea medicamentelor prin injecții intramusculare6.5. Administrarea medicamentelor prin injecții intramusculare, metoda "Z"6.6. Administrarea medicamentelor prin injecții subcutanate6.7. Administrarea medicamentelor prin injecții intradermice6.8. Administrarea medicamentelor prin injecție intravenoasă directă6.9. Administrarea medicamentelor pe mucoasa conjunctivală6.10. Administrarea medicamentelor pe cale nazală prin instilație6.11. Administrarea medicamentelor în conductul auditiv extern prin instilație6.12. Administrarea medicamentelor pe tegumente6.13. Administrarea medicamentelor pe cale rectală6.14. Administrarea medicamentelor pe sonda nazogastrică și gastrostomă6.15. Administrarea medicamentelor pe care vaginală
    Capitolul 7 TERAPII VASCULARE7.1. Montarea cuteterului venos periferic pentru perfuzii7.2. Menținerea și îngrijirea unei linii venoase existente7.3. Îndepărtarea dispozitivului intravenos periferic7.4. Participarea la punerea și îndepărtarea cateterului venos central7.5. Transfuzia sanguină7.6. Protocol de investigare/înregistrare a unei reacții acute transfuzionale7.7. Autotransfuzia (transfuzia autologă)
    Capitolul 8 SONDAJE, SPĂLĂTURI, CLISME8.1. Tubajul nazogastric8.2. Spălătura gastrică8.3. Tubajul duodenal8.4. Sondajul vezical la femeie8.5. Sondajul vezical la bărbat8.6. Spălătura vezicală8.7. Clisma evacuatorie8.8. Introducerea tubului de gaze

    PARTEA IV INTERVENȚII LA CARE ASISTENTUL MEDICAL PARTICIPĂ ALĂTURI DE MEDIC
    Capitolul 9 PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PUNCȚII9.1. Aspecte generale9.2. Participarea la toracocenteză9.3. Participarea la efectuarea puncției peritoneale (paracenteza abdominală)9.4. Participarea la puncția pericardică9.5. Participarea la puncția rahidiană9.6. Participarea la puncția articulară9.7. Participarea la puncția osoasă (medulară). Biopsia medulară9.8. Participarea la puncția vezicii urinare9.9. Participarea la puncția biopsică
    a) Puncția biopsică hepatică
    b) Puncția biopsică renală
    c) Puncția biopsică a unui nodul mamar

    Capitolul 10 PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXAMINĂRI IMAGISTICE10.1. Participarea la examene radiologice, aspecte generale
    a) Pregătirea pacientului și participarea la examinarea radiologică a sistemului osteoarticular
    b) Pregătirea pacientului și participarea la examinarea radiologică a organelor toracice
    c) Pregătirea pacientului și participarea la examinarea radiologică a tubului digestiv (tranzit baritat, examinarea colonului)
    d) Pregătirea pacientului și participarea la examinarea colecistului și căilor biliare
    e) Pregătirea pacientului și participarea la examinarea radiologică a aparatului renal
    f) Pregătirea și participarea la examinarea radiologică a sistemului nervos
    10.2. Participarea la examene cu izotopi radioactivi (scintigrafie)10.3. Participarea la examene cu ultrasunete echografice: echografii, echoendoscopii

    Capitolul 11 PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXAMENE ENDOSCOPICE11.1. Aspecte generale11.2. Participarea la efectuarea esofagogastroduodenoscopie11.3. Participarea la efectuarea colonoscopiei11.4. Participarea la efectuarea rectosigmoidoscopiei11.5. Participarea la bronhoscopie11.6. Participarea la toracoscopie11.7. Participarea la cistoscopie11.8. Participarea la artroscopie11.9. Participarea la laparoscopie

    Partea V - ÎNGRIJIRI SPECIALE
    Capitolul 12 ÎNGRIJIRI ÎN BOLILE APARATULUI RESPIRATOR12.1. Radiografie pulmonară standard12.2. Bronhofibroscopie12.3. Toracocenteza (puncția pleurală)12.4. I.D.R. la tuberculină12.5. Spirometria12.6. Aspirația traheo-bronșică12.7. Drenajul pleural12.8. Oxigenoterapie12.9. Aerosoloterapie
    Capitolul 13 ÎNGRIJIRI ÎN BOLI CARDIOVASCULARE13.1. Examinarea radiologică a aparatului cardiovascular: angiocardiografia, aortografia, arteriografia, flebografia13.2. Tomografia computerizată13.3. Echografia transesofagiană13.4. Puncția pericardică13.5. Înregistrarea E.C.G. în repaus și în efort13.6. Monitorizarea Holter13.7. Supravegherea pacientului tratat cu diuretice în cardiologie13.8. Supravegherea pacientului tratat cu digitalice
    Capitolul 14 ÎNGRIJIRI ÎN GASTROENTEROLOGIE14.1. Examinarea radiologică a aparatului digestiv14.2. Examinarea endoscopică a organelor digestive14.3. Examinarea echografică a organelor digestive14.4. Examinarea cu izotopi radioactivi14.5. Puncția abdominală14.6. Puncția biopsiei hepatică14.7. Spălătura gastrică14.8. Aspirația gastrică14.9. Alimentația prin sonda nazo-gastrică14.10. Alimentația prin gastrostomă14.11. Îngrijirea pacientului colostomizat-schimbarea pungii14.12. Efectuarea irigației colice (clisma pe colostomă)
    Capitolul 15 ÎNGRIJIRI ÎN URONEFROLOGIE15.1. Examinarea radiologică a aparatului renal15.2. Examinarea endoscopică a vezicii urinare15.3. Examinarea echografică15.4. Examinarea cu izotopi radioactivi. Scintegrafia renală15.5. Puncția biopsică renală15.6. Sondajul vezical15.7. Puncția vezicală15.8. Spălătura vezicală15.9. Supravegherea pacientului cu sondă permanentă
    Capitolul 16 ÎNGRIJIRI ÎN BOLI METABOLICE16.1. Glicemia capilară16.2. Testul toleranței la glucoza orală (TTGO)16.3. Determinarea hemoglobinei glicozilate (glicata)16.4. Administrarea insulinei16.5. Rolul asistentului medicul în cetoacidoza diabetică16.6. Rolul asistentului medicul în hipoglicemie
    Capitolul 17 ÎNGRIJIRI ÎN BOLI DERMATOLOGICE17.1. Prelevarea bacteriologică din pustule17.2. Prelevarea produselor micotice de la nivelul mucoaselor17.3. Prelevarea cutanată în dermatofite17.4. Biopsia cutanată17.5. Îngrijiri în candidoza bucală17.6. Îngrijiri în intertrigo micozic17.7. Îngrijirea pacientului cu ulcer de gambă17.8. Îngrijirea picioarelor la un pacient cu erizipel
    Capitolul 18 ÎNGRIJIRI ÎN AFECȚIUNI NEUROLOGICE18.1. Mielografia18.2. Electroencefalografia18.3. Electromiografia18.4. Scorul Glasgow
    Capitolul 19 ÎNGRIJIRI ÎN AFECȚIUNI OFTALMOLOGICE19.1. Determinarea acuității vizuala19.2. Tonometria oculară19.3. Oftalmoscopia directă19.4. Determinarea câmpului vizual19.5. Determinarea simțului cromatic19.6. Îngrijiri pre și post operatorii în afecțiuni oculare chirurgicale
    Capitolul 20 ÎNGRIJIRI ÎN O.R.L.20.1. Manevra Heinlich20.2. Spălătura auriculară20.3. Teste auditive (audiometria)
    Capitolul 21 ÎNGRIJIRI ÎN AFECȚIUNI CHIRURGICALE21.1. Îngrijiri preoperatorii21.2. Îngrijiri postoperatorii21.3. Prima mobilizare21.4. Tehnica generală a pansamentului21.5. Ablația firelor de sutură sau a agrafelor21.6. Drenajul
    Capitolul 22 ÎNGRIJIRI ÎN AFECȚIUNI GINECOLOGICE22.1. Recoltarea secrețiilor cervicovaginale pentru examene de laborator22.2. Puncția fundului de sac Douglas22.3. Examinarea endoscopică: histeroscopia și colposcopia22.4. Examinarea radiologică - histerosalpingografia22.5. Spălătura vaginală22.6. Administrarea medicamentelor pe cale vaginală
    Capitolul 23 ÎNGRIJIRI ÎN PEDIATRIE23.1. Supravegherea funcțiilor vitale la copil, și a altor parametri23.2. Prelevarea probelor pentru laborator la sugar și copilul mic
    a) Prelevarea sângelui pentru examene de laborator– Recoltarea sângelui prin înțepătura călcâiului– Recoltarea sângelui prin puncție venoasă
    b) Prelevarea probelor din urină
    c) Prelevarea probelor din scaun
    23.3. Îngrijirea plăgii ombilicale23.4. Supravegherea nou-născutului în incubator23.5. Supravegherea nou-născutului sub fototerapie.23.6. Efectuare injecției intramusculare la sugar23.7. Administrarea medicamentelor pe cale orală la copil23.8. Măsuri în cazul unor reacții apărute după administrarea medicamentelor la copil

    Capitolul 24 ÎNGRIJIRI ÎN GERIATRIE24.1. Noțiuni introductive24.2. Evaluarea funcțională a vârstnicului24.3. Îngrijirea persoanelor vârstnice. Particularități legate de patologia vârstnicului24.4. Tulburări de somn24.5. Demența24.6. Căderile24.7. Sindromul de imobilizare al vârstnicului24.8. Incontinența urinară


    Partea I PREVENIREA INFECȚIILOR NOZOCOMIALE

    Capitolul 1 CONTROLUL INFECȚIILOR1.1. Definiție, factori și surse de contaminare, căi de transmitere
    Definiție
    Infecția nosocomială (IN) este infecția contractată în unități sanitare cu paturi (de stat și private), care se referă la orice boală infecțioasă ce poate fi recunoscută clinic și/sau microbiologic și pentru care există dovada epidemiologică a contractării în timpul spitalizării/actului medical sau manevrelor medicale, care afectează fie bolnavul - datorită îngrijirilor medicale primite, fie personalul sanitar - datorită activității sale și este legată prin incubație de perioada asistării medicale în unitatea respectivă, indiferent dacă simptomele bolii apar sau nu apar pe perioada spitalizării.
    Factori și surse de contaminare intraspitalicești
    Agenții responsabili de contaminare sunt foarte numeroși. Ei determină infecții mai mult sau mai puțin grave. Adesea devin rezistenți la tratamente.
    Agenții patogeni sau microbii (nume generic dat de Pasteur organismelor unicelulare invizibile cu ochiul liber) sunt:– bacteriile aerobe și anaerobe din genul cocilor și bacililor;– ciuperci sau levuri care determină micoze;– paraziții responsabili de parazitoze;– virusurile (hepatotrope, neurotrope, etc.);– prionii.
    Sursele de contaminare în spital sunt reprezentate de:– pacienți;– personal de îngrijire;– vizitatori;– echipamente și suprafețe contaminate, ex. lenjerie de pat, saltele, toalete comune, etc.;– secreții, excreții, probe de laborator, răni/plăgi;– materiale utilizate contaminate;– alimentație.
    Pacienții spitalelor sunt mai susceptibili la infecții datorită rezistenței naturale diminuate de boală sau de unele medicamente (imunodepresoare, chimioterapice).
    Toaletele comune sau proximitatea altor pacienți măresc riscul infecțiilor încrucișate.

    Căi de transmitere
    Principalele căi de transmitere a infecțiilor sunt:– transmiterea interumană, cea mai frecventă este prin intermediul mâinilor;– calea aeriană, prin tuse, strănut, expectorație (picăturile Flugge), este responsabilă de apariția unui procent de 10% dintre infecțiile nosocomiale. Aerosolii din dispozitivele de curățare sau din seringi pot transporta particule microscopice ale organismelor care se găsesc în suspensie în aer și care pot fi inhalate cu ușurință;– inoculare cu ace sau soluții contaminate;– penetrarea organismului cu ocazia sondajelor urinare, intubației orotraheale, inciziilor operatorii.
    1.2. Politici și programe de supraveghere și control a infecțiilor
    Pentru a îndruma instituțiile furnizoare de îngrijiri medicale în eforturile lor de a ține sub control infecțiile, în anul 1970 centrele pentru controlul bolilor au publicat un manual care detalia 7 categorii de proceduri de izolare. Recomandările au fost revizuite în anul 1983 cu următoarele scopuri:– reducerea procedurilor inutile;– utilizarea procedurilor invazive în unitățile de îngrijire intensivă;– contracararea răspândirii agenților patogeni rezistenți la tratament.
    În anul 1985 centrele pentru controlul bolilor și prevenție au introdus precauțiunile universale prin care se recomandă personalului medical să poarte echipamentul de protecție pentru a reduce posibilitatea contactului direct cu sângele și alte fluide provenite de la pacienți.
    În 1996 centrele pentru controlul bolilor și prevenție au introdus precauțiunile standard ca bază a normelor de izolare. Au fost adăugate precizări privind alte 3 căi de contaminare și protocoalele standard, cu scopul prevenirii transmiterii în rândul pacienților, personalului și vizitatorilor.
    În prezent în toate spitalele există Departamentul de Supraveghere și Control a Infecțiilor Intraspitalicești care colectează date privind episoadele infecțioase și sănătatea personalului care furnizează informații privind riscurile potențiale. Lunar sau trimestrial fiecare secție raportează, către acest departament, numărul și tipul de infecții intraspitalicești. În funcție de politica spitalului se propun măsuri de audit și de combatere a acestor infecții.
    Politicile și procedurile de control a infecțiilor trebuie să fie clare și cunoscute de întregul personal medical. Pentru a ține sub control infecțiile sunt disponibile patru mijloace: decontaminarea, curățenia, dezinfecția și antisepsia.
    Decontaminarea, în practica medicală, se adresează exclusiv materialului murdar și se aplică materialelor inerte (suprafețe, instrumente). Are ca scop diminuarea numărului de microorganisme înainte de curățare, protejarea personalului de o contaminare (instrumente de la sala de pansamente sau sala de operații) și evitarea diseminării microorganismelor în mediul înconjurător.
    Curățenia este acțiunea care constă în îndepărtarea murdăriei (spălarea podelelor, suprafețelor de lucru, etc.) și precede celelalte operații cu excepția decontaminării (ex: instrumentele murdare se pun în soluție dezinfectantă înainte de a fi spălate/curățate de sânge, secreții, etc.)
    Dezinfecția este operația care se aplică pe medii inerte. Dezinfecția este treapta superioară a decontaminării și se aplică numai pe materiale sau suprafețe curate. Nu se dezinfectează decât ceea ce este curat.
    Curățenia și dezinfecția pot fi realizate în aceeași operație pe o suprafață, datorită utilizării produselor de curățenie/dezinfecție. Cu toate aceste, dacă dezinfecția înlocuiește sterilizarea unui obiect, ea trebuie, în mod imperativ să se facă în 2 timpi separați (curățire apoi dezinfecție) utilizând produse diferite.
    Antisepsia este o metodă de combatere a infecției care se aplică la nivelul țesuturilor vii, eliminând sau distrugând microorganismele prezente în momentul derulării procedurii.
    Decontaminarea, curățenia, dezinfecția concură asepsia care reprezintă un ansamblu de măsuri preventive ce împiedică introducerea germenilor patogeni în organism.
    Igiena este un ansamblu de principii și practici care vizează ameliorarea sănătății și presupune:– o stare de spirit;– luarea la cunoștință (informarea);– un comportament individual și colectiv;– o filozofie și o morală;– un ansamblu de reguli de muncă.
    1.3. Ghid de precauții universale
    Ordinul ministrului sănătății nr. 916/2006 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire și control al infecțiilor nosocomiale în unitățile sanitare (Anexa nr. 4) definește conceptul de "precauții universale" și stabilește modalitatea de aplicare a acestora.
    Conceptul de precauții universale se referă la:– măsurile care se aplică în vederea prevenirii transmiterii HIV, VHB, VHC și alți agenți microbieni cu cale de transmitere sanguină, în timpul actului medical;– sânge, alte fluide biologice și țesuturile tuturor pacienților se consideră a fi potențial infectate cu HIV, VHB, VHC și alți agenți microbieni cu cale de transmitere parenterală (sanguină);– toți pacienții se consideră potențial infectați cu HIV, VHB, VHC sau cu alți agenți microbieni cu cale de transmitere sanguină, deoarece cei mai mulți dintre purtătorii de HIV, VHB, VHC și alți agenți microbieni sunt asimptomatici și nu-și cunosc propria stare de portaj
    Scopul aplicării precauțiilor universale (PU)
    Scopul aplicării precauțiilor universale este prevenirea transmiterii infecțiilor pe cale sanguină la locul de muncă al personalului.

    Reguli de bază în aplicarea precauțiilor universale1. Consideră toți pacienții potențial infectați;2. Consideră că sângele, alte fluide biologice și țesuturile sunt contaminate cu HIV, HCV, HCV;3. Consideră că acele și alte obiecte folosite în practica medicală sunt contaminate după utilizare;
    Contactul tegumentelor și mucoaselor cu următoarele produse trebuie considerate la risc:– sânge;– lichid amniotic, lichid pericardic, lichid peritoneal, lichid pleural, lichid sinovial, lichid cefalorahidian;– sperma, secreții vaginale;– orice alte fluide organice vizibil contaminate cu sânge.

    Implementarea precauțiilor universale
    Se referă la:1. Utilizarea echipamentului de protecție adecvat, complet, corect;2. Spălarea mâinilor și a altor părți ale tegumentelor;3. Prevenirea accidentelor și a altor tipuri de expunere profesională;4. Personal infectat cu HIV;5. Evaluarea riscului pe categorii de locuri de muncă și activități prestate de personalul medico-sanitar în funcție de contactul cu sânge și alte lichide biologice.

    Recomandări privind utilizarea echipamentelor de protecție

    COMPONENTE

    RECOMANDĂRI

    Halate obișnuite

    - în timpul tuturor activităților din unitățile medicale

    Șorțuri, bluze impermeabile, ochelari de protecție

    - completează portul halatelor atunci când se anticipează producerea de stropi, picături, jeturi cu produse biologice potențial contaminate, în secții cu profil chirurgical, servicii de urgență, laboratoare

    Mănuși de unică folosință

    - intervenții care implică contactul cu regiuni ale corpului în mod normal sterile - abord vascular prin puncție - contactul cu tegumentul pacientului care prezintă soluții de continuitate (plăgi) - manipularea unor materiale potențial contaminate - nesterile, curate - dezobstruări de urgență ale căilor respiratorii

    Mănuși reutilizabile

    - manipularea de materiale contaminate - curățenie, îndepărtarea de produse biologice contaminate

    Mănuși de uz general

    - colectare materiale contaminate - curățire și decontaminare instrumentar, suprafețe contaminate Mănușile nu sunt un substitut pentru spălarea mâinilor, prin urmare mâinile trebuie spălate după îndepărtarea acestora

    Bonete/calote
    Ochelari de protecție

    - activități care presupun contaminare sau stropire cu diferite fluide organice - săli de operație, în timpul manipulării instrumentarului și a materialului textil steril

    Măști faciale

    - contactul cu pacienți cu meningită virală sau bacteriană, cu TBC pulmonară care sunt BK pozitivi - contactul cu pacienți care tușesc - aspirarea secrețiilor traheo-bronșice pe canula traheală - îngrijirea plăgilor supurate - pregătirea perfuziilor cu chimioterapice - pregătirea vaccinurilor pentru administrare - dizolvarea pulberilor liofilizate Măștile trebuie să fie de tip filtru și să fie bine fixate pe față
    1.4. Spălarea mâinilor
    Scop
    Spălarea mâinilor asigură igiena, protecția și securitatea persoanei și a mediului său, prevenind transmiterea germenilor purtați pe mâini, responsabili de o mare parte dintre infecțiile nosocomiale. Este o sarcină autonomă, asistentul medical este responsabil direct pentru asigurarea ei.

    Tipuri de spălare a mâinilor
    Lavajul simplu elimină flora tranzitorie formată din enterobacterii, virusuri, levuri, ciuperci mai mult sau mai puțin patogene și care nu se multiplică. Ea se elimină în totalitate după o spălare meticuloasă și contactul cu un antiseptic.
    Lavajul igienic sau antiseptic elimină în totalitate flora tranzitorie și diminuează flora comensuală sau rezidentă, adică germenii oportuniști care se găsesc în mod natural pe piele (stafilococul auriu de exemplu) care se multiplică anormal, în absența măsurilor de igienă și duc la scăderea rezistenței organismului.
    Fricțiunea igienică cu un produs hidro-alcoolic elimină flora tranzitorie și diminuează flora comensuală.
    Lavajul chirurgical se practică în sălile de operații, sălile de naștere, sălile de pansamente serviciile de urgență.

    Indicațiile spălării mâinilor
    Lavajul simplu:– la intrarea și la ieșirea din serviciu;– înainte și după înlăturarea mănușilor sau a oricărui tip de echipament de protecție;– după orice gest contaminant;– după acordarea îngrijirilor igienice de confort sau hoteliere;– cu ocazia îngrijirilor neinvazive (injecții, recoltare de sânge, punerea unei sonde gastrice, realizarea pansamentului, sondajului urinar, etc.);– înainte de prepararea și distribuirea alimentelor și a medicamentelor per os;– după folosirea toaletei.
    Lavajul antiseptic– după îngrijirea unui pacient imunodepresiv sau purtător al unei infecții;– cu ocazia realizării unei proceduri invazive;– cu ocazia aplicării măsurilor de izolare septică sau aseptică;– după două secvențe de îngrijire cu risc de contaminare la același pacient sau între doi pacienți.

    Fricțiunea igienică
    Soluția hidroalcoolică, sau gelul, sunt utilizate pentru a substitui lavajul antiseptic în cazul mâinilor curate din punct de vedere macroscopic.
    Fricțiunea cu soluție hidroalcoolică sau cu gel se aplică pe mâinile care nu prezintă urme vizibile de murdărie sau pulberi. În caz contrar se recurge la spălarea cu apă și săpun.
    Lavajul chirurgical– cu ocazia unor proceduri cu risc înalt de infecții (cateterismul central, puncția lombară, drenajul pleural, etc.);– pentru intervențiile chirurgicale la blocul operator sau în serviciul de radiologie intervențională;– în alte servicii de investigare;– pentru asistarea nașterilor.

    Pregătirea materialelor
    Lavaj simplu– chiuvetă/lavabou;– săpun lichid cu distribuitor;– prosoape de unică folosință în distribuitor;– sac pentru deșeuri.
    Lavaj antiseptic– chiuvetă/lavabou;– săpun lichid antiseptic sau soluție spumoasă antiseptică cu distribuitor;– prosoape de unică folosință în distribuitor;– sac pentru deșeuri.
    Fricțiunea igienică– soluție sau gel în distribuitor sau în ambalajul de prezentare.
    Lavajul chirurgical– chiuvetă cu robinete cu senzori;– apă controlată bacteriologic;– soluție spumantă antiseptică cu spectru larg (clorhexidină de exemplu);– periuță sterilă de unică folosință impregnată cu soluție antiseptică spumantă;– soluție sau gel hidroalcoolic în distribuitor;– șervețele sterile;– saci pentru deșeuri;– pubele cu senzori (neacționate manual).

    Realizarea procedurii
    Realizarea procedurii Lavajul simplu– se descoperă mâinile și antebrațele;– se îndepărtează bijuteriile, ceasurile, se taie scurt unghiile;– se udă mâinile și articulațiile mâinilor;– se aplică o doză de săpun;– se spală fiecare mână prin fricționare;– se insistă în spațiile interdigitale, în jurul unghiilor, la extremitatea degetelor, la police și la manșetele mâinilor; pentru fiecare din aceste regiuni se execută câte 5 mișcări;– se spală din abundență fără să lăsăm să curgă săpun pe o zonă deja clătită;– se usucă prin tamponare cu șervețele de unică folosință fără a reveni asupra unei zone deja uscată;– se închide robinetul (dacă nu este automatic) cu ultimul șervețel de mâini utilizat;– se aruncă șervețelele la pubelă fără să atingem pubela cu mâna.

    Observații
    Nu se șterge chiuveta după spălarea mâinilor, manevra va murdări din nou mâinile.
    Se spală mâinile înainte de a îmbrăca mănușile de unică folosință.

    Realizarea procedurii Lavajul igienic sau aseptic– se udă bine mâinile și articulațiile;– se aplică o doză de săpun antiseptic;– se spală fiecare mână masând;– se insistă în spațiile interdigitale, în jurul unghiilor, la extremitatea degetelor de la fiecare mână care se freacă, pe rând în podul palmei opuse executând 5 mișcări;– se spală pe rând, respectând "regula 5" (cinci mișcări circulare) policele și apoi articulațiile mâinilor;– se clătește din abundență dinspre vârful degetelor spre articulațiile mâinilor;– se perie unghiile;– se mențin palmele orientate în sus pentru a evita orice contaminare;– se usucă cu grijă, prin tamponare cu șervețele de unică folosință;– se închide robinetul (dacă nu e automatic) cu ultimul șervețel de mâini utilizat;– se aruncă șervețelele în pubela cu pedală fără să atingem pubela cu mâna.

    Observații
    Timpul de spălare: 2-3 minute, fără periere.
    Lavajul antiseptic trebuie efectuat corect înainte de realizarea îngrijirii, utilizând sursa de apă cea mai apropiată (unghiile trebuie tăiate scurt, iar pe degete să nu existe inele)
    Se execută spălarea antiseptică a mâinilor înainte de a îmbrăca mănușile de unică folosință.

    Realizarea procedurii Spălarea igienică a mâinilor prin fricțiune– se pun aproximativ 2 ml de soluție în scobitura mâinii uscate și se efectuează fricțiunea timp de 30 secunde frecând palmele până la degete apoi insistând în spațiile interdigitale interne și externe;– se freacă fiecare police în interiorul mâinii închise, apoi extremitățile degetelor împreunate de la fiecare mână în podul palmei opuse.

    Realizarea procedurii Lavajul chirurgical
    Necesită purtarea unei măști, calote și utilizarea de șervețele sterile pentru uscarea mâinilor.
    Se pun în prealabil masca și calota.
    Se prepară/pregătește peria impregnată cu soluția spumantă antiseptică.
    Se efectuează în 3 timpi:
    Timpul 1: prespălarea– se udă mâinile, articulațiile, antebrațele până la coate;– se aplică o doză de săpun antiseptic și se face spumă din abundență prin masajul efectuat de la extremitatea degetelor până la coate timp de 1 minut;– se mențin mâinile deasupra coatelor în timpul acestei operații;– se clătesc din abundență mâinile, articulațiile, antebrațele;
    Timpul 2– se perie unghiile tăiate scurt cu peria sterilă impregnată cu soluție spumantă antiseptică timp de 1 minut;– se clătesc din abundență mâinile, încheieturile, antebrațele;
    Timpul 3– se ia încă o doză de săpun antiseptic și se masează timp de 1 minut mâinile, încheieturile, antebrațele, apoi se clătesc;– se usucă, prin tamponare cu șervețele sterile fiecare membru, începând de la degete spre coate și menținând mâinile ridicate.

    Observații
    După 2 ore este necesară refacerea igienei mâinilor.
    Lavajul chirurgical poate fi completat cu fricțiuni chirurgicale cu soluții hidroalcoolice sau iodate.
    Complicații și riscuri– Dermatite determinate de utilizarea produselor antiseptice: săpun lichid blând (doux), săpun lichid antiseptic, soluție spumantă antiseptică; în acest caz, este recomandat să se reducă sau să se întrerupă utilizarea produsului respectiv și să se aplice o cremă hidratantă după fiecare spălare a mâinilor.– Formarea unei pelicule uleioase, lipicioase prin utilizarea repetată a soluțiilor/gelurilor hidroalcoolice; se recomandă spălarea cu apă din abundență a mâinilor.– Uscarea și iritarea pielii prin îndepărtarea grăsimii naturale a tegumentului; se recomandă clătirea cu apă din abundență și aplicarea, după uscare, a unei creme emoliente de mâini care să nu deterioreze mănușile de cauciuc în cazul în care acestea trebuie purtate.
    1.5. Precauții de prevenire a infecțiilor transmise pe cale aeriană
    Indicații
    Afecțiunile care necesită astfel de precauții sunt:– varicela;– zona zooster diseminat;– zona zooster localizat la pacienții imunodepresivi;– rubeolă;– tuberculoză;– pacienți traheostomizați.

    Linii directoare
    Aceste precauții, alături de precauțiile standard, previn răspândirea agenților patogeni ce se transmit pe calea aerului, prin stănut, tuse, vorbit, respirație.
    Aceste precauții necesită, efectiv, o cameră cu presiune negativă, cu ușă închisă, pentru a menține o presiune adecvată a aerului între camera de izolare și hol.
    Presiunea negativă a aerului din camera de izolare, trebuie monitorizată iar aerul trebuie dirijat în exteriorul clădirii sau filtrat înainte de reciclare.
    Protecția respiratorie trebuie utilizată de către toate persoanele care intră în cameră (sunt ideale aparatele care folosesc filtru de aer).
    Pacientul va purta în afara camerei (atunci când va trebui s-o părăsească pentru efectuarea unor proceduri) mască chirurgicală așezată peste gură și nas.

    Pregătirea materialelor
    Se vor pregăti toate materialele necesare respectării precauțiilor de prevenire a infecțiilor transmise pe cale aeriană pe un cărucior, în anticameră.
    Aceste materiale sunt:– cartelă pentru ușa camerei de izolare;– măști chirurgicale;– halate, mănuși de unică folosință;– materiale pentru igiena mâinilor.
    Efectuarea procedurii– se plasează pacientul/pacienții (maxim 2 pacienți) într-o cameră cu presiune negativă, cu ușa închisă prevăzută cu anticameră sau hol;– se vor explica precauțiile de izolare pacientului și a familiei acestuia;– se vor menține închise tot timpul atât ușa camerei cât și ușa antecamerei pentru a menține presiunea negativă a aerului și pentru a nu răspândi agenții patogeni din aer;– se vor afișa pe ușa camerei precauțiile specifice prevenirii transmiterii infecțiilor pe cale aeriană pentru a fi citite de orice persoană care intră în camera de izolare;– se instruiește pacientul să-și acopere nasul și gura cu șervețel de hârtie atunci când tușește sau strănută;– se plasează un recipient (sac) pe una din lateralele patului pentru ca pacientul să colecteze materialele folosite (șervețele, comprese);– se limitează mobilizarea pacientului în afara camerei;– dacă trebuie să părăsească camera pentru diverse proceduri, pacientul va purta o mască chirurgicală iar serviciul de investigații/tratament va fi anunțat despre precauțiile de izolare stabilite pentru ca acestea să fie menținute și acolo și pentru ca pacientul să fie adus în camera de izolare cât mai repede posibil.
    1.6. Precauții de prevenire a infecțiilor transmise prin picăturile Flugge
    Indicații
    Bolile care necesită astfel de precauții sunt:– Pneumonia cu hemophilus influenzae de tip b;– Difteria;– Faringita streptococică;– Pneumoniile bacteriene;– Scarlatina la copiii mici;– Parotidita epidemică;– Infecția cu adenovirusuri la copii.

    Linii directoare– precauțiile, în aceste cazuri, nu necesită în mod obligatoriu camere de izolare cu presiune negativă și cu sistem de închidere automată a ușii;– respectarea acestor precauții previne răspândirea infecțiilor ce se transmit prin picăturile lui Pflugge (stropi de salivă răspândiți în aer prin tuse, strănut, vorbit); aceste picături, încărcate cu germeni patogeni, cad pe podea și se usucă, transformându-se în praful bacterian care este apoi inhalat;– materialele necesare aplicării acestor precauții vor fi păstrate pe un cărucior în afara camerei de izolare.

    Efectuarea procedurii– pacientul va fi plasat într-o cameră prevăzută cu toaletă complet utilată;– pacientul poate împărți camera cu un alt bolnav care are aceeași afecțiune;– se vor explica pacientului/familiei procedurile de izolare;– se vor afișa precauțiile de izolare pe ușa camerei pentru a informa, în prealabil, pe oricine intră în cameră;– se vor spăla mâinile înainte și după ieșirea din camera de izolare cât și pe parcursul intervențiilor asupra pacientului;– se va fixa masca pe față, prinzând-o numai de șireturi în timpul manipulării;– se instruiește pacientul să utilizeze șervețele de hârtie, comprese pentru a-și acoperi gura și nasul atunci când tușește, strănută și să le colecteze în recipientul de la pat;– vizitatorii vor fi instruiți să poarte halate și măști pe care le vor procura din automatul cu echipamente de protecție și să păstreze distanța de cel puțin un metru față de pacient;– dacă pacientul trebuie să părăsească camera pentru investigații, va purta o mască facială bine fixată pe gură și nas iar serviciul respectiv va fi înștiințat despre precauțiunile de izolare stabilite.
    1.7. Precauții de prevenire a infecțiilor transmise prin contact direct cu secrețiile sau obiectele contaminate
    Pregătirea materialelor
    Se vor pregăti materialele necesare aplicării precauțiilor de contact pe un cărucior în afara camerei de izolare.
    Aceste materiale sunt:– halate, măști chirurgicale;– mănuși de unică folosință;– afișaj pentru camera de izolare;– etichete;– saci sau pungi de plastic.

    Efectuarea procedurii– se vor explica pacientului/familiei procedurile de izolare;– se vor afișa pe ușă aceste precauții pentru informare;– se vor spăla mâinile înainte și după ieșirea din cameră, și după îndepărtarea mănușilor;– probele biologice recoltate vor fi plasate în cutii impermeabile, etichetate corect și se vor trimite imediat la laborator;– se vor atașa pe partea externă a cutiilor instrucțiuni de manevrare prudentă;– vizitatorii vor fi instruiți să poarte mănuși și halate pe tot parcursul vizitei și să-și spele mâinile după îndepărtarea echipamentului de protecție;– toate obiectele care au venit în contact cu pacientul vor fi plasate într-o singură pungă impermeabilă și se vor lua măsurile necesare pentru îndepărtarea sau pentru dezinfectarea și sterilizarea lor;– se vor utiliza materiale separate pentru fiecare pacient în parte (termometre, tensiometre, stetoscoape) pentru a reduce riscul transmiterii infecției încrucișate;– se limitează mobilizarea pacientului în afara camerei;– în cazul deplasării pacientului la diferite servicii de investigații și tratament, se vor acoperi steril rănile dacă există, iar serviciile respective vor fi informate despre precauțiile de prevenire stabilite;– se vor schimba mănușile după fiecare procedură efectuată pacientului și se vor spăla mâinile după îndepărtarea fiecărui rând de mănuși.
    1.8. Precauții de prevenire a infecțiilor la pacienți cu neutropenie
    Indicații
    Aceste precauții sunt indicate pentru protecția pacienților cu:– Sindromul Imunodeficienței Dobândite;– arsuri întinse;– dermatite;– boli infecțioase cu erupție veziculară;– leucemii, limfoame;– boala Hodgkin;– tratamente imunosupresoare.

    Linii directoare
    Aplicarea acestor precauții variază de la un spital la altul, fiind influențate și de gradul de rezistență a organismului pacientului;
    Aceste precauții particularizate în funcție de patologia pacientului sunt:– plasarea pacientului singur într-o cameră de izolare cu presiune pozitivă pentru a forța particulele aflate în suspensie să se depună sau să fie scoase afară din cameră;– limitarea traficului în camera de izolare;– purtarea halatelor de protecție, măștilor și mănușilor de către personalul de îngrijire și de către toți vizitatorii;– utilizarea de lenjerie sterilă și de echipament complet de protecție în cazul îngrijirii pacientului care a suferit un transplant de organ;– spălarea mâinilor în mai multe etape pentru decontaminare;– triarea epidemiologică prin controale riguroase (exudat rinofaringian, examen coproparazitologic, radiografie pulmonară) a persoanelor care îngrijesc pacientul, pentru a fi identificați purtătorii sănătoși;– evitarea procedurile invazive la pacienții cu neutropenie întrucât acestea prezintă un risc crescut pentru pacientul cu imunitate scăzută;– personalul de curățenie va fi instruit să-și pună halate, măști și mănuși înainte să intre în camera de izolare.

    Pregătirea materialelor
    Materialele necesare vor fi păstrate în anticameră pe un cărucior special.
    Aceste materiale sunt:– halate protectoare;– mănuși de unică folosință;– măști faciale;– acoperitori pentru încălțăminte;– bonete.

    Efectuarea procedurii– se plasează pacientul singur într-o cameră;– se explică pacientului/familiei precauțiunile de izolare pentru a-i diminua anxietatea și a-i stimula cooperarea cu echipa de îngrijire;– se vor afișa instrucțiunile pe ușa camerei;– se vor spăla mâinile cu un agent antiseptic înainte și după îndepărtarea mănușilor cât și pe parcursul acordării îngrijirilor;– se vor purta halatele de protecție și mănușile conform precauțiunilor standard;– vor fi interzise vizitele persoanelor cunoscute ca fiind bolnave sau infectate;– deoarece pacientul nu are o boală contagioasă, materialele sau obiectele care părăsesc camera de izolare nu necesită precauțiuni speciale în afara celor standard.
    1.9. Utilizarea echipamentului de izolare
    Scop– prevenirea transmiterii infecțiilor de la persoana infectată la alți pacienți sau de la membrii personalului de îngrijire la pacienți;– reducerea riscului infectării pacienților cu imunitate scăzută.

    Pregătirea materialelor– se alege echipamentul izolator în funcție de scop;– toate componentele echipamentului de protecție (halat lung cu mâneci lungi, cu șireturi sau fermoar, mănuși, măști, ochelari de protecție, bonete) se selectează de pe căruciorul cu materiale în funcție de procedura care urmează;– se pregătește zona de lucru cu etichete, benzi izolatoare, saci de lucru special marcați, saci de plastic pentru depozitarea materialelor folosite.

    Efectuarea procedurii de îmbrăcare– se spală mâinile cu un agent de curățare antiseptic pentru a preveni dezvoltarea microorganismelor în interiorul mănușilor;– se îmbracă halatul și se înfășoară de jurul împrejurul corpului peste uniforma obișnuită pe care trebuie să o acopere complet;– se leagă bine șireturile sau se trage fermoarul și apoi se leagă bridele halatului în jurul gâtului;– se așează masca confortabil peste nas și gură și se leagă șireturile măștii în regiunea occipitală, suficient de sus ca să nu alunece;– dacă sunt necesari ochelari de protecție, masca se va așeza sub marginea de jos a ochelarilor;– mănușile se vor pune astfel încât să acopere marginile mânecilor halatului de protecție.

    Îndepărtarea echipamentului de protecție– se ține seama de faptul că părțile externe ale echipamentului de protecție sunt contaminate;– cu mâna dominantă înmănușată se îndepărtează mănușa de pe mâna nedominantă rulând în exterior manșeta acesteia;– se îndepărtează și mănușa de pe mâna dominantă introducând unul sau două degete prin interiorul mănușii și îndepărtând-o cu partea internă în afară;– în timpul îndepărtării mănușilor nu se va ating pielea cu partea externă a acestora;– se aruncă mănușile în sacul special pentru echipamente contaminate;– se dezleagă masca ținând-o numai de șireturi și se depozitează, de asemenea, în sacul pentru echipamente contaminate;– dacă pacientul are o boală ce se răspândește pe calea aerului, masca se va îndepărta ultima;– se dezleagă halatul din jurul gâtului;– se prinde halatul de partea externă dintre umeri și se trage de pe mâneci întorcându-l pe dos pe măsură ce este scos de pe corp, pentru a evita contaminarea;– se ține halatul protector cât mai departe de uniformă, se împăturește pe dos și se depozitează în recipientul pentru echipamente contaminate;– se spală mâinile și antebrațele cu săpun și agent antiseptic înainte de a ieși din cameră (dacă chiuveta se află în camera pacientului);– se închide robinetul (dacă nu este automatic) folosind un prosop de hârtie ce se aruncă în sacul pentru deșeuri;– se acționează clanța ușii, pentru a o deschide, folosind un alt prosop de hârtie curat;– se va închide ușa camerei, pe dinafară, cu mâna neprotejată;– dacă chiuveta este în antecameră, se vor spăla mâinile și antebrațele cu săpun și agent antiseptic după părăsirea camerei de izolare;– după fiecare procedură, căruciorul de lucru va fi curățat, dezinfectat și dotat cu materialele necesare unei alte proceduri;– camera de izolare va fi complet curățată și dezinfectată după externarea pacientului:


    Partea II INTERVENȚII AUTONOME

    Capitolul 2 IGIENA ȘI CONFORTUL PACIENTULUI2.1. Schimbarea lenjeriei de pat fără pacient
    Scop– asigurarea igienei și confortului pacientului;– îndepărtarea lenjeriei murdare/folosite sau pătată cu sânge, secreții, dejecții.

    Material necesar– lenjerie curată;– sac pentru colectarea lenjeriei murdare;– mănuși de cauciuc (pentru lenjeria pătată cu dejecții).

    Efectuarea procedurii– se strânge lenjeria murdară în sacul de colectare;– se spală mâinile, se pun mănuși;– se întinde cearceaful de pat foarte bine pentru a nu rămâne cute și se fixează la colțurile saltelei în formă de plic. Dacă cearceaful nu are dimensiuni corespunzătoare fixarea se face la partea dinspre picioarele pacientului;– se schimbă fața de pernă și cearceaful plic.

    Încheierea procedurii– se îndepărtează lenjeria murdară, se depozitează în saci speciali;– se îndepărtează mănușile de cauciuc;– se spală mâinile.
    2.2. Schimbarea lenjeriei de pat cu pacientul imobilizat
    Schimbarea lenjeriei se va efectua întotdeauna după toaleta pacientului. La schimbarea lenjeriei trebuie să participe două persoane iar alegerea metodei de schimbare a lenjeriei de pat, se face în funcție de poziția în care poate fi așezat pacientul (limitele sale de mobilizare).
    Scop– asigurarea igienei și confortului pacientului;– evitarea complicațiilor la pacientul imobilizat.

    Material necesar– lenjerie curată;– sac pentru colectarea lenjeriei murdare;– mănuși de unică folosință.

    Efectuarea procedurii:
    Este în funcție de starea pacientului și de posibilitatea de a fi mișcat.
    Asistentul medical stabilește metoda după culegerea datelor referitoare la capacitatea acientului de a se ridica sau nu în poziția șezând.
    Pentru realizarea schimbării lenjeriei este nevoie de ajutor.

    a) La pacientul care se poate ridica:
    Cearceaful de pat se rulează pe dimensiunea mică.– se spală mâinile, se îmbracă mănuși;– pacientul rămâne acoperit cu cearceaful folosit sau cu alt pled;– se degajă cearceaful murdar de sub saltea;– se ridică pacientul în poziția șezând fiind susținut cu câte o mână de cele două persoane care realizează procedura următoare:– cu cealaltă mână se rulează cearceaful murdar și se derulează cu grijă cel curat până aproape de pacient;– se schimbă fața de pernă, se așează perna pe pat;– pacientul este culcat în decubit dorsal și este rugat dacă poate, sau este ajutat să-și ridice regiunea fesieră;– se continuă rularea cearceafului murdar spre picioarele pacientului și derularea celui curat;– se ridică apoi membrele inferioare continuând rularea și derularea;– cearceaful murdar se introduce în sac, cearceaful curat se întinde bine și se fixează la colțuri.

    b) La pacientul care rămâne în decubit
    Cearceaful de pat se rulează pe dimensiunea mare.– se spală mâinile, se îmbracă mănuși;– cearceaful plic se schimbă și împreună cu pledul se împachetează în armonică;– se degajă cearceaful murdar de sub saltea;– se întoarce pacientul în decubit lateral și se trage perna spre marginea patului;– cearceaful murdar se rulează până lângă pacient;– cearceaful curat așezat de-a lungul patului se derulează până aproape de cel murdar;– pacientul de întoarce în decubit dorsal apoi în decubit lateral pe partea opusă;– se continuă derularea cearceafului murdar și derularea celui curat;– cearceaful murdar se pune în sacul colector;– pacientul este readus în decubit dorsal;– cearceaful curat se întinde și se fixează.
    Schimbarea cearceafului plic (cu pătura în interior)– este nevoie de participarea a două persoane;– se așează cearceaful cu pătura (împăturit în armonică) deasupra pacientului astfel încât marginea liberă de dedesubt să fie sub bărbia pacientului, iar cea de deasupra spre picioarele pacientului;– cele două persoane se poziționează de o parte și de alta a patului, prind colțul cearceafului curat cu mâna dinspre capul pacientului, și cu cealaltă mână colțul cearceafului murdar;– cu o mișcare rapidă se întinde cearceaful curat și se îndepărtează cel murdar.

    Încheierea procedurii– lenjeria murdară se colectează în saci;– se îndepărtează mănușile, se spală mâinile.

    Observații
    Aleza și mușamaua pot fi schimbate după aceleași metode ținând cont de posibilitatea de schimbare a poziției pacientului.
    2.3. Schimbarea lenjeriei de corp a pacientului imobilizat la pat
    Scop– menținerea stării de igienă și confort;– menținerea/creșterea demnității pacientului;– prevenirea escarelor de decubit.

    Procedura ține seamă de tipul de îmbrăcăminte (pijama, cămașă de noapte) și de starea pacientului. Se obțin informații despre posibilitățile de imobilizare.
    Schimbarea pijamalei– se explică pacientului cum poate colabora și se apreciază în același timp resursele acestuia;– se spală mâinile, se îmbracă mănuși.

    Dezbrăcarea bluzei murdare și îmbrăcarea celei curate– se descheie nasturii;– se ridică pacientul în poziția șezând și se îndepărtează bluza murdară;– se rulează pe rând fiecare mânecă a bluzei curate și se îmbracă fiecare membru superior;– pacientul este așezat în decubit, se întinde bluza și se încheie nasturii;– dacă pacientul nu se poate ridica, se întoarce în decubit lateral, se dezbrăca și se îmbracă partea accesibilă după care pacientul se întoarce pe cealaltă parte și se procedează la fel rulând pe rând mânecile bluzei;– la sfârșit, pacientul este adus în decubit dorsal, se întinde bluza și se încheie nasturii.

    Îmbrăcarea și dezbrăcarea pantalonilor– se menajează pudoarea pacientului;– se ridică regiunea lombosacrală, se trag pantalonii jos;– se ridică membrele inferioare și se continuă dezbrăcarea;– se rulează pantalonii curați și se îmbracă pe rând fiecare membru inferior, după care se ridică regiunea fesieră și se trag în sus spre mijloc.

    Observații
    În toate cazurile descrise– se verifică punctele de sprijin și se anunță orice modificare premergătoare escarelor;– se pudrează cu talc punctele de sprijin;– se verifică dacă la terminarea procedurii, lenjeria este bine întinsă și dacă pacientul exprimă stare de confort.

    Schimbarea cămășii de noapte
    Se apreciază capacitatea pacientei de a participa la efectuarea procedurii.
    Dacă pacienta se poate ridica în poziție șezând se procedează astfel:– se ridică întâi regiunea fesieră și se trage ușor cămașa murdară;– se strânge (rulează) cămașa murdară de la spate și se trece peste cap dezbrăcând membrele superioare;– se rulează fiecare mânecă a cămășii curate și se îmbracă fiecare membru superior după care cămașa este trecută peste cap și întinsă până aproape de șezutul pacientei;– se așează în decubit, se ridică regiunea fesieră și se întinde bine cămașa.
    Dacă pacienta nu se poate ridica:
    Pentru dezbrăcare– se întoarce pacienta pe o parte și pe alta, strângând de fiecare dată cămașa până aproape de axilă;– pacienta în decubit dorsal se ridică ușor și se trage cămașa peste cap;
    Pentru îmbrăcare– se rulează cămașa de la poale, se ridică ușor capul se și trece cămașa peste cap;– se rulează fiecare mânecă și se îmbracă pe rând membrele superioare;– se întoarce apoi pacienta pe o parte și pe alta întinzând cu grijă cămașa;– se întinde bine cămașa;– se întinde și se fixează cearceaful.

    Observații
    La schimbarea lenjeriei de corp și pat se tine cont de constrângerile fizice: leziuni ale membrelor, aparate gipsate, perfuzii montate.
    Partea vătămată se dezbrăca ultima și se îmbracă prima.
    Asistentul medical trebuie să fie prezent la schimbarea lenjeriei pacientului cu perfuzii sau la care prin planul terapeutic mișcarea este limitată/interzisă.
    La pacientul inconștient este de preferat ca partea inferioară a corpului să nu fie îmbrăcată.
    Dacă pacientul prezintă dureri la mobilizare sau după proceduri se poate administra calmant.
    2.4. Toaleta pacientului imobilizat la pat
    Se realizează intervenții pentru igiena zilnică și după caz baia pe regiuni corporale.
    Scop– menținerea igienei tegumentului;– menținerea stării de confort a pacientului;– prevenirea leziunilor cutanate;– activarea circulației.

    Principii generale– se apreciază prin culegerea datelor, starea pacientului pentru a evalua resursele, de ce/cât/ce fel de ajutor are nevoie, limitele în care poate fi mobilizat;– se asigură intimitatea, se respectă pudoarea pacientului;– se asigură temperatura corespunzătoare mediului ambiant pentru a nu crea disconfort;– materialele se pregătesc și se aleg în funcție de procedură și sunt așezate în apropiere;– se respectă o anumită ordine a spălării regiunilor astfel încât să permită descoperirea, spălarea și acoperirea zonei fără să creeze disconfort;– după efectuarea îngrijirilor igienice corporale și schimbarea lenjeriei, pacientul va fi așezat într-o poziție cât mai comodă;– fiecare zonă se umezește, se săpunește, se clătește și se șterge, după care se învelește;– se lucrează cu blândețe și atenție dacă pacientul are constrângeri fizice (aparat gipsat, pansament, perfuzie).

    Materiale necesare
    Materialele se pregătesc în funcție de scop de tipul de îngrijire: baia la pat, toaleta și îngrijirea unei regiuni.
    Pentru toaleta completă la pat se pregătesc:– materiale pentru protecție: mușama, aleză, cearșaf, prosop de baie;– materiale pentru spălat: cană cu apă caldă și rece, lighean, trei mănuși de toaleta de culori diferite, 3 prosoape de culori diferite, forfecuță și pilă pentru unghii, piepten, alcool, săpun neutru, mănuși de unică folosință, alcool mentolat, talc;– materiale pentru toaleta cavității bucale: periuță, pastă, pahar;– materiale pentru toaleta organelor genitale: ploscă, pense, post-tampon, tampoane;– lenjerie curată de corp și pat;– sac pentru lenjeria murdară.

    Ordinea spălării– fața și gâtul;– partea anterioară a toracelui, membrele superioare, abdomenul, partea posterioară a toracelui și regiunea fesieră, membrele inferioare organele genitale;
    Mănușile de baie și cele 3 prosoape de culori diferite, se schimbă astfel: primul pentru față și gât, al doilea pentru trunchi și membre, al treilea pentru organele genitale.

    Pregătirea pacientului– se discută cu pacientul și se "împart sarcinile" stabilind contribuția acestuia;– se stabilește orarul efectuării toaletei în funcție de activitatea din secție (servirea mesei, investigații, orarul tratamentului).

    Efectuarea procedurii
    Se dezbrăca pe rând fiecare regiune și se insistă în anumite zone după cum urmează:– la față și gât: se începe cu ochii, se insistă cu mișcări circulare în zona periorală și perinazală, se insistă la ureche în cute și regiunea retroauriculară;– se schimbă mănușa;– pe partea anterioară a toracelui se insistă în axile, la femei în pliurile submamare;– la membrele superioare, spălarea se face cu mișcări lungi și circulare începând de la articulația pumnului spre umăr pentru a stimula circulația de întoarcere. Se insistă la spațiile interdigitale și se taie unghiile;– la nivelul abdomenului se insistă la nivelul pliurilor inghinale unde apar ușor iritații, la nivelul ombilicului care poate fi murdar;– pe partea posterioară, cu pacientul așezat în decubit lateral, se insistă în plica interfesieră;– se controlează punctele de sprijin, se fricționează ușor cu alcool mentolat și se pudrează cu talc;– se readuce pacientul în decubit dorsal și se continuă cu spălarea membrelor inferioare insistând la nivelul genunchiului, plicii poplitee, în regiunea plicii inghinale, în regiunea tendonului lui Ahile și călcâiului; picioarele se introduc într-un lighean cu apă pentru a tăia mai ușor unghiile;– toaleta organelor genitale se face cu pacientul în poziție ginecologică folosind pense posttampon sau mănuși de unică folosință. Direcția de spălare este dinspre partea anterioară spre cea posterioară. Pacientul se poate spăla singur dacă starea îi permite fiind instruit cum să procedeze corect. La sfârșit pacientul este ridicat în poziție șezând (dacă se poate) sau întors în decubit lateral pentru igiena gurii. Îngrijirea se încheie cu pieptănarea părului.

    Îngrijirea ochilor
    Scop– prevenirea infecțiilor și îndepărtarea secrețiilor;– menținerea ochiului umed la pacientul cu paralizie, în exoftalmie.

    Materiale necesare– ser fiziologic, soluție de acid boric;– soluție de vitamina A;– sticluță cu picurator;– lacrimi artificiale, unguent oftalmic recomandat de medic;– comprese sterile;– mănuși sterile;– tăviță renală;– prosop, material impermeabil.

    Pregătirea pacientului
    Pacientul poate fi colaborant, conștient sau comatos.
    Pacientul conștient se informează și i se explică derularea procedurii.
    Îngrijirea se poate realiza în cadrul toaletei zilnice sau, după caz, independent.
    Pacientul se așează în decubit cu capul ușor întors spre ochiul care va fi primul spălat.

    Efectuarea procedurii– se spală mâinile;– se îmbracă mănuși sterile;– se îndepărtează secrețiile sau crustele ștergând ușor de la comisura externă spre cea internă folosind un tampon steril îmbibat în ser fiziologic;– pentru fiecare ștergere se folosește un tampon nou;– manevrele se repetă pentru celălalt ochi;– se instilează lacrimi artificiale sau se aplică unguent oftalmic.

    În cazul pacientului comatos– se urmează aceeași pași, asistentul medical deschizând pleoapele și aplicând pe fiecare ochi câte o compresă sterilă;– se instilează în sacul conjunctival câte o picătură de vitamina A de două ori pe zi;– lipsa clipirii impune instilarea lacrimilor artificiale.

    În cazul pacientului cu boala BASEDOW se recomandă:– purtarea ochelarilor fumurii pentru reducerea intensității luminii, protecția împotriva vântului și a curenților, permite camuflarea exolftamiei;– pacientul este sfătuit să doarmă cu capul mai sus (două perne) ceea ce permite reducerea edemului palpebral;– pentru menținerea umidității corneei se aplică comprese îmbibate în ser fiziologic.

    Îngrijirea mucoasei nazale
    Scop/indicații– menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare;– prevenirea leziunilor în infecții nazale, leziuni de presiune determinate de sondă pentru oxigen, pentru evacuarea sucului gastric sau pentru alimentație.

    Materiale necesare– tampoane sterile;– ser fiziologic;– vaselină;– apă oxigenată diluată;– tăviță renală;– mănuși de cauciuc.

    Pregătirea pacientului– se informează pacientul;– se explică modul de derulare a procedurii;– este așezat în decubit sau pe scaun, cu capul deflectat și ușor întors într-o parte.

    Efectuarea procedurii– se curăță fosele nazale cu tampoane umezite cu ser fiziologic, se îndepărtează crustele;– pentru fiecare nară se folosește de fiecare dată alt tampon;– crustele se pot îndepărta prin lubrefiere cu vaselină;– dacă sonda este montată se procedează astfel:
    ● se dezlipește plasturele de pe nas și față;
    ● se retrage sonda 5-6 cm și se curăță urmele de bandă adezivă;
    ● se schimbă poziția sondei și se fixează din nou;
    ● când sonda se schimbă, se repune după o pauza de 6-8 ore.

    Îngrijirea urechilor
    Scop– menținerea stării de igienă a conductului auditiv extern;– îndepărtarea depozitelor de cerumen sau a celor patologice;– aplicarea unor tratamente.

    Materiale necesare– tampoane cu vată;– taviță renală;– soluție de bicarbonat de sodiu;– mănuși de baie;– prosop.

    Pregătirea pacientului– se informează și este rugat să colaboreze;– se culeg date în legătură cu eventualele tratamente locale care trebuie aplicate.

    Efectuarea procedurii– se curăță conductul auditiv extern cu un tampon uscat, efectuând cu blândețe mișcări de rotație;– se observă eventualele iritații sau secreții;– se curăță pavilionul urechii cu mănușa de bumbac;– la sfârșit dacă pacientul agreează, se pune un tampon de vată;– dacă pacientul are indicație de tratament acesta se efectuează conform recomandărilor.

    Îngrijirea cavității bucale
    La pacientul conștient
    Scop– evaluarea stării de sănătate orală;– îndepărtarea gustului și mirosului neplăcut al cavității bucale;– promovarea confortului.

    Materiale necesare– periuță de dinți personală;– pastă de dinți;– pahar cu apă pentru spălare;– pahar de apă pentru proteză;– tăviță renală pentru colectare apă;– ață dentară;– șervețele de hârtie, prosop, mușama;– apă de gură;– tampoane, prosoape;– tavă pentru materiale.

    Pregătirea pacientului– se informează pacientul;– se apreciază resursele fizice pentru a stabili modul de colaborare;– se așează într-o poziție adecvată stării generale:
    ● șezând cu un prosop în jurul gâtului;
    ● decubit lateral cu capul ușor ridicat sprijinit pe o pernă protejată cu prosop.

    Efectuarea procedurii– se dă pacientului periuța, pasta și paharul cu apă;– se susține tăvița renală sub bărbia pacientului sau aproape de fața acestuia;– se sfătuiește pacientul să perie suprafața externă a dinților începând din partea stângă apoi la centru și apoi partea dreaptă;– se perie apoi suprafața coroanelor și suprafața internă a dinților;– perierea se face în sens vertical 2-3 minute;– se invită pacientul să-și clătească cu multă apă și la sfârșit cu apă de gură;– dacă pacientul este în decubit se oferă o cană cu cioc sau un tub de sucțiune.

    La pacientul comatos
    Se evaluează starea acestuia, se apreciază dacă are reflex de deglutiție.
    Materiale necesare– periuță personală;– pastă de dinți;– prosop;– tampoane pe porttampon;– deschizător de gură;– comprese de tifon sterile;– apă de gură, glicerină boraxată 2%, glicerină cu stamicin;– spatulă linguală;– taviță renală;– mănuși de unică folosință;– vaselină pentru buze;– seringi pentru aspirarea lichidului.

    Pregătirea pacientului– se așează pacientul în decubit lateral, toracele ușor ridicat; dacă nu este posibil se întoarce capul într-o parte.

    Efectuarea procedurii– se spală mâinile, se îmbracă mănuși;– se protejează perna cu un prosop și se așează alături tăvița renală și seringa pentru aspirație;– se fixează maxilarele cu ajutorul deschizătorului de gură;– se perie suprafața externă dinților folosind o cantitate mică de pastă;– se aspiră lichidul cu seringa;– se folosește o spatulă linguală și tampoane pentru îndepărtarea obrajilor și buzelor în vederea curățării mucoase bucale;– se curăță suprafața internă a dinților folosind tampoane cu glicerină boraxată sau cu glicerină cu stamicin dacă există candida;– se observă foarte bine aspectul gingiilor, dinților și limbii;– se stabilesc îngrijiri ulterioare în funcție de constatări.

    Observații
    Dacă pacientul nu are reflex de deglutiție se renunță la pastă și periuță existând risc de aspirație pe căile respiratorii.

    Îngrijirea protezei
    Scop– Menținerea igienei protezei și a cavității bucale.

    Materiale necesare– pahar mat;– periuță;– pastă de dinți;– mănuși de unică folosință.

    Efectuarea procedurii– pacientul conștient este rugat să-și scoată proteza să o curețe și să o pună într-un pahar propriu, mat, netransparent;– la pacientul inconștient îngrijirea se face de către altă persoană:
    ● se îmbracă mănușile de unică folosință;
    ● se prinde proteza cu o compresă de tifon și se îndepărtează;
    ● se spală proteza cu periuța și pasta pacientului;
    ● se pune proteza într-un pahar curat, mat;
    ● se redă proteza pacientului când îți recăpăta starea de conștiență;
    ● înainte de montarea protezei se clătește gura cu apă curată.

    Îngrijirea părului
    Scop– menținerea igienei– menținerea stării de bine a pacientului– păstrarea demnității pacientului

    a) Îngrijirea zilnică prin pieptănare
    Materiale necesare:– pieptene/perie;– pânză sau prosop pentru protecție.

    Efectuarea procedurii– se face de către pacient, dacă poate sau de către altă persoană;– părul se împarte în șuvițe și se piaptănă de la vârf spre rădăcină;– părul lung se împletește (recomandare);

    b) Spălarea părului
    Se poate face în mai multe moduri:– în pat - spatele pacientului fiind sprijinit de salteaua rulată, ligheanul sprijinit pe somieră;– în pat - pacientul fiind orientat spre marginea patului, în decubit dorsal orientat oblic– pe scaun - două scaune cu spătar puse cu spătarele apropiate, pe unul stă pacientul pe celălalt se sprijină ligheanul;– pe scaun lângă lavoar - cu fața sau cu spatele în funcție de starea generală a pacientului.
    Materiale necesare– lighean, găleată pentru colectarea apei folosite;– vas cu apă caldă;– termometru de baie;– săpun lichid șampon;– mușama și aleză;– prosoape;– uscător de păr;– perie, pieptăn;– paravan;– mănuși de unică folosință.

    Pregătirea pacientului– se evaluează starea pacientului pentru a se stabili modul potrivit;– se informează pacientul privind manevrele ce se vor face.

    Efectuarea procedurii
    Cu pacientul în poziție șezând, pe scaun sau la lavoar– se protejează lenjeria pacientului cu material impermeabil;– părul se umezește, se șamponează;– se masează ușor pielea capului cu pulpa degetelor;– părul se clătește/limpezește până la îndepărtarea totală a șamponului;– se acoperă capul cu un prosop uscat, cald;– părul se usucă cu uscătorul.

    Cu pacientul în pat– se protejează patul cu material impermeabil;– capătul liber al mușamalei se rulează din ambele părți și se introduce în lighean sau găleată;– mușamaua se acoperă cu aleză;– părul se umezește, se șamponează;– se masează ușor pielea capului cu pulpa degetelor;– părul se clătește/limpezește până la îndepărtarea totală a șamponului;– se acoperă capul cu un prosop uscat, cald;– părul se usucă cu uscătorul.
    2.5. Schimbarea poziției pacientului imobilizat, adinamic
    Scop– asigurarea confortului pacientului;– prevenirea complicațiilor favorizate de imobilizare (escare, tromboze, încetinirea tranzitului).

    Materiale necesare– perne;– suluri din pătură, din alte materiale textile;– sprijinitor pentru picioare, saci de nisip.

    Pregătirea pacientului– se informează pacientul;– se evaluează resursele pacientului și capacitatea acestuia de a participa la procedură.

    Efectuarea procedurii
    Se realizează de 1-2 persoane, una având rol de coordonator.
    a) Schimbarea poziției din decubit dorsal în decubit lateral– persoana care face schimbarea se așează de partea patului spre care se întoarce pacientul;– se pliază pătura spre partea opusă pentru a realiza un sul de sprijinire;– se prinde umărul pacientului, se ridică și se sprijină cu pătura;– se sprijină apoi toracele pacientului cu o mâna, și cu mâna dinspre picioarele acestuia se rotează bazinul și membrele inferioare;– membrul inferior de deasupra se flectează, cel de dedesubt rămâne întins;– se pune o pernă sub genunchiul superior;– se sprijină spatele cu pătura făcută sul;– se reașează patul, se întinde lenjeria;– se acoperă pacientul.
    b) Schimbarea poziției din decubit lateral în decubit dorsal– persoana care face schimbarea se așează de partea patului spre care este întors pacientul;– se îndepărtează perna de sub genunchi și sulul din pătură;– se așează pacientul cu mișcări blânde în decubit dorsal;– se introduc sub regiunea lombară și sub genunchi pernițe mici sau materiale textile împăturite pentru a respecta curbura fiziologică a coloanei și pentru a evita hiperextensia membrelor;– se reașează patul, se întinde lenjeria;– se acoperă pacientul.
    c) Schimbarea poziției din decubit dorsal în poziție șezând
    De către o singură persoană– se dezvelește pacientul până la mijloc;– persoana se așează în fața pacientului, acesta fiind rugat să întoarcă privirea într-o parte;– se prinde pacientul de sub axile și se sprijină capul de antebraț;– pacientul este rugat să se sprijine pe tălpi și să se ridice ușor la comandă;– se trage spre capul patului;– se sprijină spatele cu perne;– se fixează genunchii cu un sul și tălpile cu un sprijinitor.

    De către două persoane– cele două persoane se așează de o parte și de alta a patului față în față;– brațele dinspre capul pacientului se încrucișează pe spatele acestuia, cealaltă mână se introduce în axilă;– una dintre persoane comandă mișcarea;– pacientul este tras spre capul patului și se fixează poziția.

    d) Schimbarea poziției din poziție șezând în decubit dorsal
    Reașezarea pacientului în decubit dorsal din poziția șezând se face de către două persoane.– cele două persoane se așează de o parte și de alta a patului față în față;– una dintre persoane comandă mișcarea;– se îndepărtează obiectele de sprijin de sub genunchi și din dreptul tălpilor;– brațele dinspre capul pacientului se încrucișează pe spatele acestuia, cealaltă mână se introduce în axilă;– cu o mișcare atentă pacientul este tras până ajunge în decubit dorsal, cu capul sprijinit pe pernă;– se fixează sulurile de sprijin sub regiunea lombară și genunchi;– se reașează patul, se întinde lenjeria;– se acoperă pacientul.

    e) Readucerea pacienților alunecați din poziție semișezând sau șezând– pacientul este rugat să se sprijine pe tălpi;– se prinde de sub axile și se trage ușor spre capul patului;– dacă activează două persoane se prinde cu o mână de sub axilă, iar cealaltă de introduce sub regiune fesieră și se acționează la comandă;– se fixează poziția.
    2.6. Mobilizarea pacientului
    Scop– prevenirea complicațiilor;– stimularea tonusului muscular, fizic și psihic.

    Materiale necesare– cadru mobil;– agitator;– baston;– cârje.

    Pregătirea pacientului
    Se anunță pacientul și se explică importanța mobilizării precoce.
    Pentru anumiți pacienți se cere acordul medicului privind tipul și durata mobilizării (paralizați, operați, cu infarct miocardic).
    Mobilizarea pasivă– se fac mișcări de flexie, extensie, rotație, abducție, aducție, supinație, pronație;– se masează membrele în sensul circulației de întoarcere;– se comunică permanent cu pacientul pentru a afla dacă are dureri;– se controlează pulsul.

    Ridicarea în poziția șezând
    a) În pat– se ridică după tehnica schimbării poziției;– se sprijină cu perne;– se poate ridica singur cu ajutorul unei agățători.
    b) La marginea patului
    Executarea de către o singură persoană– se introduce o mână sub axile și una sub regiunea poplitee;– pacientul se poate prinde de gâtul persoanei care face manevra;– se rotează picioarele pacientului într-un unghi de 90° și sunt lăsate să atârne ușor la marginea patului;– se sprijină dacă pacientul nu își poate menține poziția.

    Executarea de către două persoane– se introduce câte o mână sub omoplați, iar cealaltă sub regiunea poplitee;– se ridică pacientul în poziție șezând și se rotește cu un unghi de 90°, fiind adus la marginea patului;– reașezarea în pat se face executând mișcările în ordine inversă.

    c) Așezarea pacientului în fotoliu– se așează pacientul la marginea patului;– se aduce fotoliul cu rezemătoarea laterală la marginea patului;– persoana se așează în fața pacientului, introduce mâinile sub axilă;– pacientul se ridică ușor în picioare (ajutat de către una sau două persoane);– se întoarce pacientul cu spatele spre fotoliu și se așează cu grijă;– se acoperă cu un pled;– readucerea în pat se face executând mișcările în sens invers.
    d) Ridicarea pacientului în poziție ortostatică– se aduce pacientul la marginea patului;– se susține și se ridică în picioare fiind susținut;– se observă pacientul, se așează în pat dacă are amețeli;– reașezarea în pat se face executând mișcările în sens invers.
    e) Efectuarea primilor pași– se întreabă medicul dacă pacientul poate fi mobilizat;– se ridică întâi în poziție șezând, apoi este adus la marginea patului;– se ridică în picioare și se observă comportamentul;– se sprijină de braț sau se oferă un cadru mobil și se parcurge distanța recomandată de medic;– se crește distanța progresiv;– pacientul este încurajat să se deplaseze și singur pe măsură ce starea sa permite.
    2.7. Captarea eliminărilor
    a) Captarea urinei– se protejează patul cu aleză și mușama;– se dezbrăca partea inferioară a corpului;– se încălzește plosca sau urinarul cu apă caldă, se șterge cu hârtie igienică;– la bărbați penisul se introduce în urinar sau se orientează spre ploscă;– pacientul se izolează și se lasă câteva minute singur;– se ajută pacientul să-și spele mâinile.
    b) Captarea materiilor fecale– se spală mâinile, se îmbracă mănuși de unică folosință;– se protejează patul cu aleză și mușama;– se izolează pacientul cu un paravan;– se dezbrăca partea inferioară a corpului;– se încălzește plosca/bazinetul cu apă caldă, se șterge cu hârtie igienică;– se introduce o mână sub regiunea sacrală a pacientului, se ridică ușor;– cu cealaltă mână se introduce plosca sub pacient;– se acoperă pacientul și se lasă singur;– se oferă după defecație hârtie igienică, dacă starea pacientului îi permite să o folosească;– se îndepărtează plosca acoperită;– dacă este necesar se face toaleta regiunii pe un alt bazinet;– se oferă pacientului apă, săpun, prosop pentru a-și spăla mâinile;– se reașează patul;– se aerisește camera.
    Observații
    Se observă dacă scaunul este modificat (culoare, consistență, formă, cantitate).

    c) Captarea sputei– urmărește prevenirea răspândirii infecției, observarea aspectului sau obținerea unor mostre pentru examene de laborator;– captarea se face în cutii petri sau pahare conice gradate cu soluție dezinfectantă (cu excepția situației în care se recoltează pentru laborator);– pacientul este instruit cum să colecteze sau să recolteze sputa pentru examenul de laborator, eliminând numai în colectoarele oferite;– scuipătoarea se schimbă cel puțin de două ori pe zi;– se ajută pacientul să-și clătească gura cu apă;– se sfătuiește pacientul să stea într-o poziție care să favorizeze eliminarea;– se golesc cutiile sau paharele folosite și se sterilizează corect în vederea refolosirii;– se notează cantitatea, aspectul, compoziția;– se respectă cu strictețe precauțiile universale.
    d) Captarea vărsăturilor– la pacientul care varsă se îndepărtează proteza dentară;– se susține cu o mână fruntea pacientului, iar cu cealaltă se ține tăvița renală sub bărbie;– dacă pacientul este în decubit, se rotește capul într-o parte și tăvița se așează lângă fața acestuia;– se îndepărtează imediat tăvița cu vomă, după care se observă conținutul;– se oferă pacientului un pahar cu apă pentru a-și clăti gura, și un șervețel;– pacientul în decubit trebuie atent supravegheat să nu aspire voma;– dacă pacientul are din nou senzația de vomă:
    ● este sfătuit să respire adânc;
    ● se aerisește încăperea;
    – pacientul în decubit trebuie atent supravegheat să nu aspire voma;– dacă pacientul are din nou senzația de vomă:
    ● este sfătuit să respire adânc;
    ● se aerisește încăperea;
    ● se servește o tăviță curată (vederea vomei poate declanșa reflexul de vomă);

    Observații
    În cazul ingestiei accidentale de alimente alterate sau toxice, sau de medicamente, recoltarea se face din vărsătura pentru examenul de laborator.


    Capitolul 3 ALIMENTAREA PACIENTULUI
    Aspecte generale– se culeg date despre regim, orarul meselor, repartizarea pe mese, posibilitățile de mobilizare, capacitatea pacientului de a-și folosi membrele superioare;– se obțin informații despre restricții legate de efectuarea unor examene, administrarea unor medicamente în funcție de orarul meselor;– se obțin informații despre preferințele alimentare ale pacientului.
    3.1. Alimentarea activă
    Masa poate fi servită la sala de mese, în salon la masă, în salon la pat în poziție șezând, sau în decubit lateral.
    Dacă este cazul, se protejează lenjeria cu un prosop.
    Alimentele sunt servite în condiții igienice pe o tavă, masă portabilă, acoperite.
    Pacientul este ajutat să își porționeze alimentele.
    Se observă consumul de alimente de către pacient, respingerea unor alimente.
    În decubit lateral:– se ridică ușor capul pacientului, se protejează patul;– alimentele se așează lângă pacient;– pacientul este așezat cu partea sănătoasă accesibilă;– se asigură administrarea lichidelor cu paiul sau din căni cu cioc.
    3.2. Alimentarea pasivă
    Se practică pentru pacienții care nu se pot alimenta singuri.– în funcție de starea generală, pacientul este așezat în poziție șezând, sau cu capul ridicat;– se protejează lenjeria de pat și cea de corp;– se plasează tava lângă pacient în așa fel încât să vadă alimentele;– se verifică temperatura alimentelor;– se administrează cantități mici, verificându-se dacă a înghițit cantitatea de alimente dată anterior;– alimentele se taie bucăți mici, nu se ating cu mâna;– resturile de alimente se îndepărtează din salon; mirosul sau vederea lor poate declanșa reflex de vomă.
    Observații– dacă masa se servește în salon, acesta trebuie aerisit înainte;– se îndepărtează ploștile urinare;– nu se asociază ora mesei cu ora de tratament;– pacienții arși, cu boli de piele, cu aspect neplăcut, sunt acoperiți și izolați– se identifică motivele pentru care pacientul refuză alimentația sau anumite alimente;– se consemnează toate acuzele din timpul mesei;– pacientul inapetent trebuie stimulat cu tact să accepte hrana;– pacienții cu tulburări de degluție sunt atent observați;– se folosesc alimente semisolide dacă pacientul are tulburări de degluție.


    Capitolul 4 MĂSURAREA ȘI SUPRAVEGHEREA FUNCȚIILOR VITALE ȘI A ALTOR PARAMETRI4.1. Măsurarea și notarea temperaturii corporale
    Măsurarea temperaturii corporale se efectuează, la ora actuală, cu termometrul electronic.
    Aparatul permite măsurarea temperaturii cutanate (în axilă), rectale și timpanice. Această măsurare a temperaturii este rapidă și fiabilă.
    Indicații– supravegherea sistematică în cursul spitalizării;– supravegherea unui sindrom infecțios sau inflamator.

    Pregătirea Materialelor
    Se vor pregăti pe o tavă medicală:– termometru electronic cutanat sau timpanic cu sondă disponibilă;– comprese curate și soluție dezinfectantă;– lubrifiant pentru termometrul rectal.
    Se vor folosi racorduri de unică folosință pentru termometrele timpanice.
    Termometrul va fi dezinfectat după fiecare pacient.

    Pregătirea Pacientului– se explică pacientului procedura;– se cere pacientului să rămână culcat în pat;
    Pentru supravegherea sistematică este important de considerat faptul că temperatura este mai mică dimineața înainte ca pacientul să se ridice din pat.

    Efectuarea procedurii de măsurare a temperaturii
    Cu termometrul electronic timpanic– se introduce captatorul adaptat la un capișon de unică folosință în urechea pacientului;– se rotește termometrul cu 30° în spate pentru a fi în fața timpanului;– aparatul afișează temperatura în 1-3 secunde.

    Cu termometrul electronic cutanat– se descoperă axila pacientului;– se tamponează pentru a îndepărta transpirația;– se introduce sonda/captatorul termometrului în mijlocul axilei și se apropie brațul de torace;– se așteaptă 30 sec. până se aude semnalul sonor;– se ajustează temperatura afișată cu 0,5°C pentru a obține temperatura corporală;– se spală mâinile.
    Același termometru poate fi folosit și pentru măsurarea temperaturii rectale.

    Cu termometrul electronic oral– se introduce sonda/captatorul electronic într-un capișon din material plastic;– se plasează în cavitatea bucală, sublingual;– se menține termometrul pe loc până la semnalul sonor;– se scoate termometrul și se citește valoarea;– se aruncă capișonul din plastic în recipientul pentru deșeuri;– se spală mâinile.

    Cu termometrul electronic rectal– se așează pacientul în poziția SIMS;– se introduce sonda termometrului protejată de capișonul lubrifiat (aproximativ 4 cm);– se menține termometrul până la semnalul sonor;– se scoate termometrul, se citește valoarea;– se aruncă capișonul în recipientul pentru deșeuri;– se spală mâinile.

    Observații– măsurarea temperaturii rectal poate să antreneze leziuni dacă este practicată cotidian;– măsurarea temperaturii rectal poate provoca sângerări la copii, rupturi ale venelor hemoroidale, escare sau rectite (necesitând intervenții chirurgicale).

    Reprezentarea grafică a temperaturii– se socotesc pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură câte 2 diviziuni de grad;– se notează grafic valoarea înregistrată, printr-un punct de culoare albastră așezat direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineața (D) sau seara (S) pentru cifrele cu soț (pare); exemplu 36,2; 37,4; 38,6; etc.– se unește primul punct cu rubrica pentru temperatură aflată în partea dreaptă a sistemului de coordonate din foaia de temperatură;– se obține curba termică prin unirea punctelor care indică valorile temperaturii măsurate bicotidian pe parcursul zilelor de supraveghere și îngrijire.

    Educarea pacientului– se informează pacientul că termometrul este un instrument indispensabil pentru aprecierea stării generale la domiciliu;– se explică pacientului cum să întrețină și să utilizeze termometrul;– se oferă pacientului un tabel cu valori termice orientative, în funcție de calea de măsurare folosită, ca în exemplul de mai jos.

    Calea de măsurare

    Scala Celsius

    Scala Fahrenheit

    Orală

    37°C ± 0,3 - 0,6

    98,6°F ± 0,5 - 1,0

    Rectală

    37,5°C ± 0,3 - 0,6

    99,6°F ± 0,5 - 1,0

    Axilară

    36,5°C ± 0,3 - 0,6

    97,6°F ± 0,5 - 1,0
    4.2. Măsurarea și notarea pulsului
    Indicații– determinarea numărului de bătăi cardiace pe minut;– obținerea de informații despre activitatea inimii și despre starea arterelor;– aprecierea răspunsului inimii la medicația cardiacă, activitate sau stres.

    Pregătirea materialelor
    Se pregătesc pe o tavă medicală:– Ceas de mână cu secundar sau cronometru– Culoare roșie (creion, pix sau cariocă)– Carnet de adnotări personale

    Pregătirea pacientului
    Pregătirea psihică– se explică pacientului procedura pentru a reduce emoțiile, teama și a obține colaborarea;– se asigură un repaus psihic de cel puțin 5 minute înainte de măsurare;

    Pregătirea fizică– se asigură un repaus fizic de cel puțin 5 minute înainte de măsurare;– se așează pacientul în poziție confortabilă în funcție de starea generală:
    ● în decubit dorsal cu membrul superior întins pe lângă corp, articulația mâinii în extensie, mâna în supinație (palma orientată în sus);
    ● în poziție semișezândă (în pat sau în fotoliu) antebrațul în unghi drept sprijinit pe suprafața patului, mâna în supinație și extensie.

    Efectuarea procedurilor– se spală mâinile;– se reperează artera radială la extremitatea distală a antebrațului, pe fața anterioară (internă), în șanțul radial aflat în prelungirea policelui;– se plasează degetele index, mediu și inelar (2,3,4) deasupra arterei radiale reperate;– se exercită o presiune ușoară asupra arterei pe osul radius, astfel încât să se perceapă sub degete pulsațiile sângelui;– se fixează un punct de reper pe cadranul ceasului de mână;– se numără timp de 1 minut pulsațiile percepute sub degete, sau 30 secunde și înmulțite cu doi numărul pentru a obține rata pulsului pe minut;– se apreciază ritmul, amplitudinea și elasticitatea peretelui arterial în timp ce se măsoară frecvența;– se înregistrează frecvența pulsului în carnetul personal notând: numele pacientului, salonul, data înregistrării, rata;– se spală mâinile.

    Reprezentarea grafică a pulsului în foaia de temperatură– se socotesc pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură câte 4 pulsații;– se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roșie, așezat direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru D (dimineața) sau S (seara), pentru valorile care cresc din 4 în 4 (ex. 64, 68, 76, 80);– se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roșie așezat în mijlocul pătratului din rubrica corespunzătoare (D sau S) pentru valorile care cresc din 2 în 2 (ex.: 62, 66, 70);– se unește primul punct, printr-o linie cu săgeata, cu rubrica pulsului aflată în partea dreaptă a sistemului de coordonate din foaia de temperatură;– se obține curba pulsului prin unirea punctelor care indică valorile ratei cardiace măsurate bicotidian, pe parcursul zilelor de supraveghere și îngrijire.

    Evaluarea eficacității procedurii
    Rezultate așteptate/dorite:– pulsul este bine bătut, regulat, iar frecvența să înscrie în limitele normale corespunzătoare vârstei;– tegumentele și mucoasele sunt normal colorate;– pacientul este liniștit.

    Rezultate nedorite– rata pulsului este mai mare sau sub normalul caracteristic vârstei;– pulsul radial nu este perceptibil;– pulsul este aritmic;– amplitudinea este mică sau crescută;– pacientul este palid, anxios, acuză palpitații, extrasistole;– pacientul are una sau mai multe dintre problemele de dependență următoare:
    ● intoleranță la activitate;
    ● alterarea confortului;
    ● deficit de volum lichidian;
    ● exces de volum lichidian;
    ● alterarea perfuziei tisulare.

    Modificări în situațiile selectate– dacă pulsul radial nu este palpabil se caută alte artere accesibile pentru măsurare:
    ● artera temporală: la un lat de deget deasupra și lateral de stânca temporalului, în dreptul pavilionului auricular;
    ● artera carotidă externă (dreaptă sau stânga): pe fața anterioară a gâtului, în șanțul delimitat de laringe (anterior) și mușchiul sternocleidomastoidian (lateral);
    ● artera pedioasă - pe fața dorsală a piciorului, în dreptul primului șanț intermetatarsian;
    ● artera femurală - în regiunea inghinală, la nivelul triunghiului lui Scarpa;
    ● apex (vârful inimii) - pulsul apical, în spațiul 5 intercostal (i.c.) pe linia medioclaviculară stângă;
    – la copiii sub 2 ani se evită măsurarea pulsului radial întrucât rata crescută și aria mică de palpare pot determina valori inexacte;– la copiii peste 2 ani rata pulsului radial se obține atunci când sunt liniștiți sau dorm, întrucât este dificil să obții colaborarea copilului de a rămâne cu mâna nemișcată;– la copil, pentru o acuratețe maximă, rata pulsului se numără timp de 1 minut.

    Educarea pacientului– se învață pacientul să-și măsoare singur pulsul periferic la arterele carotidă sau temporală întrucât sunt mai accesibile pentru autopalparea la domiciliu;– se instruiește pacientul să exercite o presiune ușoară folosind 3 degete pentru palpare;– se informează pacientul/familia care sunt valorile normale ale pulsului, caracteristice vârstei;– se instruiește pacientul/familia să ia legătura cu medical curant ori de câte ori valorile ratei pulsului sunt deviate de la normal și starea generală a pacientului se modifică.– se oferă pacientului un tabel cu valori orientative ca în exemplul de mai jos:

    Vârsta

    Rata aproximativă

    Rata medie

    Nou-născut

    120 - 160

    140

    1- 2 luni (sugar)

    100 - 140

    120

    12 luni - 2 ani

    80 - 130

    110

    2 ani - 6 ani

    75 - 120

    100

    6 ani - 12 ani

    75 - 110

    95

    Adolescent

    60 - 100

    80

    Adult

    60 - 100

    80
    4.3. Măsurarea și notarea presiunii sângelui (tensiunea arterială - T.A.)
    Scop– determinarea presiunii sistolice și diastolice la internare pentru a compara starea curentă cu valorile normale;– evaluarea stării pacientului în ce privește volumul de sânge, randamentul inimii și sistemul vascular;– aprecierea răspunsului pacientului la tratamentul cu fluide sau/și medicamente.

    Pregătirea materialelor
    Se pregătesc pe o tavă medicală:– stetoscop biauricular;– tensiometru cu manșetă adaptată vârstei;– comprese cu alcool medicinal;– culoare albastră (pix, creion);– foaie de temperatură;– carnet de adnotări personale.

    Pregătirea pacientului
    Psihică:– se explică pacientului procedura pentru a reduce teama și a obține colaborarea;– se asigură un repaus psihic de cel puțin 5 minute înainte de măsurare întrucât emoțiile influențează presiunea sângelui;

    Fizică– se asigură un repaus de cel puțin 5 minute înainte de măsurare;– se așează pacientul în poziție confortabilă de decubit dorsal ori semișezând sau în ortostatism conform indicației medicale.

    Efectuarea procedurii– se utilizează comprese cu alcool pentru a șterge olivele și părțile metalice ale stetoscopului dacă este necesar;– se selectează un tensiometru cu manșetă potrivită vârstei și stării constituționale a pacientului;– se amână măsurarea T.A. dacă pacientul este tulburat emoțional, are dureri, dacă a făcut exerciții de mișcare sau dacă măsurarea presiunii arteriale nu este o urgență;– se alege brațul potrivit pentru aplicarea manșetei (fără perfuzie intravenoasă, intervenție chirurgicală la nivelul sânului sau axilei, fără arsuri, sunt arterio-venos sau răni ale mâinii);– se permite pacientului să adopte poziția culcat sau așezat cu brațul susținut la nivelul inimii și palma îndreptată în sus;– se descoperă brațul pacientului fie prin ridicarea mânecii fie prin dezbrăcare dacă mâneca este prea strâmtă, pentru a nu crește presiunea deasupra locului de aplicare a manșetei;– se verifică dacă manșeta conține aer;– se scoate aerul din manșetă, la nevoie, deschizând ventilul de siguranță și comprimând manșeta în palme sau pe suprafață dură;– se închide ventilul de siguranță înainte de a umfla manșeta;– se aplică manșeta, circular, în jurul brațului, bine întinsă, la 2,5 -5 cm deasupra plicii cotului și se fixează;– se palpează artera brahială sau radială exercitând o presiune ușoară cu degetele;– se așează membrana stetoscopului deasupra arterei reperate și se introduc olivele în urechi;– se umflă manșeta tensiometrului pompând aer cu para de cauciuc în timp ce se privește acul manometrului;– se continuă pomparea de aer până când presiunea se ridică cu 30 cm deasupra punctului în care pulsul a dispărut (nu se mai aud bătăi în urechi);– se decomprimă manșeta, deschizând ușor ventilul de siguranță pentru restabilirea circulației sângelui prin artere;– se înregistrează mental cifra indicată de acul manometrului în oscilație în momentul în care, în urechi, se aude prima bătaie clară (lup-dup); această cifră reprezintă presiunea (tensiunea) sistolică sau maximă;– se înregistrează numărul care corespunde bătăii de final în timp ce se continuă decomprimarea manșetei; acesta reprezintă T.A. diastolică sau minimă;– se îndepărtează manșeta, se curăță și se dezinfectează olivele stetoscopului;– se înregistrează valorile măsurate în carnetul personal, notând: numele pacientului, data înregistrării, valorile obținute (T.A. = 130/70 mmHg sau T.A. = 13/7 cmHg).

    Reprezentarea grafică a T.A.– se socotesc pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură, 10 mmHg sau 1 cm Hg;– se reprezintă grafic valorile înregistrate printr-un dreptunghi de culoare albastră, așezat pe verticala timpului (D sau S); latura de sus a dreptunghiului reprezintă T.S. (tensiunea sistolică) iar latura de jos a dreptunghiului reprezintă T.D. (tensiunea diastolică).

    Evaluarea eficacității procedurii
    Rezultate așteptate/dorite:– T.A. a pacientului este, în limitele normale corespunzătoare vârstei;– pacientul nu acuză cefalee, tulburări de echilibru.

    Rezultate nedorite:– presiunea sistolică sau diastolică este mai mare sau mai mică față de rata normală a persoanelor de aceeași vârstă;– sunetele obținute prin metoda KOROTKOFF nu sunt audibile sau suficient de distincte pentru a facilita o apreciere exactă a T.A.;– pacientul poate avea una sau mai multe din problemele de dependență:
    ● intoleranța la activitate;
    ● alterarea randamentului inimii;
    ● exces de volum lichidian;
    ● deficit de cunoștințe;
    ● alterarea nutriției;
    ● alterarea menținerii sănătății.

    Modificări în situațiile selectate– se ridică brațul pacientului deasupra inimii pentru 15 secunde înainte de reverificarea presiunii dacă se aud cu dificultate sunetele (bătăile cardiace) în urechi;– se măsoară T.A. la coapsă dacă accesul la arterele brațului nu este posibil;– se alege o manșetă lată și se așează pacientul pe abdomen pentru palparea adecvată a arterei poplitee;– se ajustează evaluarea presiunii arteriale înregistrate, dacă se folosește coapsa, întrucât există tendința ca T.A. să fie mai mare la extremitatea distală fața de extremitatea proximală (superioară);– se măsoară presiunea arterială prin metoda palpatorie, în lipsa stetoscopului auricular; prin aceasta metodă întotdeauna se obține exact numai tensiunea sistolică.

    Educarea pacientului– se sfătuiește pacientul adult să-și măsoare T.A. cel puțin odată pe an;– se informează pacientul despre utilitatea automăsurării T.A. la domiciliu, prin echipament digital; deși este costisitor este mult mai ușor de citit valorile;– se instruiește pacientul să se prezinte cu promptitudine la medic dacă valorile T.A. sunt oscilante;– se instruiește pacientul cu hipertensiune arterială (HTA) să-și ia medicamentele în mod regulat, să reducă consumul de sare, să-și verifice greutatea și să învețe tehnici de management al stresului;– se informează pacientul/familia care sunt valorile normale în funcție de vârstă; se oferă, eventual, un tabel cu valori orientative ca în exemplul de mai jos:

    Vârsta

    Valori normale ale T.A.

    Limite superioare ale normalului

    1 an

    95/65 mmHg

    Nedeterminate

    6 - 9 ani

    100/65 mmHg

    119/79 mmHg

    10 - 13 ani

    110/65 mmHg

    124/84 mmHg

    14 - 17 ani

    120/80 mmHg

    134/89 mmHg

    18 - adult

    120/80 mmHg

    139/89 mmHg
    4.4. Măsurarea și notarea respirației
    Obiectivele procedurii– determinarea ratei respiratorii la internare pentru a servi ca bază de comparare cu măsurătorile ulterioare;– monitorizarea efectelor bolii, traumatismului, sau stresului asupra sistemului respirator;– evaluarea răspunsului pacientului la medicația sau tratamentele care afectează sistemul respirator

    Pregătirea materialelor
    Se pregătesc pe o tavă medicală:– ceas cu secundar, de mână, sau cronometru;– culoare albastră (creion, pix);– foaie de temperatură;– carnet de adnotări personale.

    Pregătirea pacientului– se evită pregătirea psihică a pacientului întrucât acesta își poate modifica ritmul obișnuit în momentul în care conștientizează propria respirație;– se măsoară respirația concomitent cu celelalte semne vitale dacă apar schimbări în starea pacientului, dacă pacientul are o afecțiune cardio-pulmonară sau primește oxigen ori medicamente ce afectează fiziologia respirației.

    Efectuarea procedurii– se observă mișcările de ridicare sau de coborâre ale toracelui cu fiecare inspirație sau expirație;– se mențin, în continuare, degetele pe locul de măsurare a pulsului în timp ce se observă toracele pacientului;– se numără mișcările de ridicare a toracelui (inspirațiile) timp de minimum 30 de secunde și se înmulțește cu 2 numărul obținut pentru a afla rata pe minut;– se numără timp de 1 minut inspirațiile dacă respirația este neregulată;– se înregistrează rata respiratorie în carnetul personal notând: numele pacientului, data înregistrării, rata respiratorie;– se spală mâinile dacă s-a atins pacientul sau patul acestuia pe durata măsurării.

    Reprezentarea grafică a T.A.– se socotește câte o respirație pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură;– se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare albastră așezat direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineața (D) sau seara (S);– se unește primul punct, printr-o linie cu săgeata, de rubrica respirației aflată în partea dreaptă a sistemului de coordonate din foaia de temperatură;– se obține curba respirației prin unirea punctului inițial cu celelalte valori ale măsurătorilor efectuate ulterior.

    Evaluarea eficacității procedurii
    Rezultate așteptate/dorite:– rata respirației, în repaus, este în limitele normale caracteristice vârstei;– respirația se face pe nas, este liniștită, fără zgomote, fără efort;– tegumentele și mucoasele sunt normal colorate, pacientul este conștient, orientat în timp și spațiu.

    Rezultate nedorite:– rata respiratorie este mai mică sau mai mare față de valorile normale caracteristice vârstei;– pacientul trece printr-o detresă respiratorie manifestată prin: zgomote respiratorii anormale, efort respirator, utilizarea mușchilor respiratorii accesorii, ortopnee, piele palidă sau cianotică, pierdere de cunoștință;– pacientul poate avea una sau mai multe din următoarele probleme de dependență:
    ● intoleranță la activitate;
    ● anxietate;
    ● alterarea confortului;
    ● clearance ineficient al căilor respiratorii;
    ● posibilă insuficiență respiratorie;
    ● alterarea schimburilor gazoase.

    Modificări în situațiile selectate– se prevăd 5-10 minute de repaus înainte de numărarea respirațiilor dacă a apărut o activitate recentă ce poate altera rata respiratorie a pacientului;– se descoperă toracele pacientului dacă respirația este superficială pentru a obține cea mai corectă rată respiratorie;– se evită măsurarea respirației la sugar sau copil în timpul plânsului;– se aplică podul palmei pe toracele copilului atunci când doarme pentru a număra exact mișcările respiratorii.

    Educarea pacientului– se învață procedura de măsurare și înregistrare a ratei respiratorii de către membrii familiei ca și acordarea de îngrijiri atunci când este nevoie;– se ajută/instruiește pacientul privind modul în care trebuie să se îngrijească la domiciliu în funcție de caracteristicile respirației și de statusul respirator;– se explică părinților/aparținătorilor că trebuie sa se prezinte cu copiii la medic dacă apar dificultăți în respirație sau respirație superficială;– se sfătuiește pacientul să umidifice, să încălzească sau să răcească aerul din spațiul ambiental pentru a reduce incidența infecțiilor respiratorii;– se sfătuiește/instruiește pacientul să respecte indicațiile medicului legate de administrarea medicamentelor, de dietă și evitarea factorilor de risc în scopul ameliorării sau dispariției problemelor respiratorii;– se informează pacientul/familia despre valorile normale caracteristice vârstei (ex. în tabelul de mai jos).

    Vârsta

    Rata medie/minut

    Nou-născut

    30 - 80

    Copil mic

    20 - 40

    Copil mare

    15 - 25

    Adult

    14 - 20

    Bărbat

    14 - 18

    Femeie

    16 - 20
    4.5. Măsurarea înălțimii și greutății corporale
    Obiectivele procedurii– măsurarea greutății pacientului pentru stabilirea stării de nutriție și a reținerii apei în organism;– aprecierea raportului dintre înălțime și greutate.

    Pregătirea materialelor– cântar pentru adulți;– antropometru (sau cântar antropometru);– carnet pentru notarea valorilor.

    Pregătirea pacientului
    Psihică:– se explică pacientului măsurătorile și se stabilește împreună ora potrivită (în cursul zilei);– se asigură pacientul, dacă este cazul, că se respectă intimitatea.

    Fizică– se ajută pacientul să se dezbrace de halat;– se instruiește pacientul să nu mănânce, să urineze și să elimine scaunul.

    Efectuarea procedurii
    Măsurarea înălțimii– se așează pacientul în picioare cu spatele la tijă și la cursorul taliometrului;– se roagă pacientul să stea cu spatele drept și călcâiele lipite de tija taliometrului;– se coboară cursorul până la capul pacientului și se citește pe tijă gradația înălțimii.

    Măsurarea greutății– se aduce balanța în echilibru și se imobilizează tija indicatoare;– se verifică dacă sunt îndeplinite condițiile:
    ● pacient nemâncat;
    ● vezica urinară golită;
    ● scaun eliminat;
    – se asigură că poartă aceleași haine la fiecare cântărire;– se folosește același cântar;– se adaugă cursoarele pe kilograme și grame, sau cursorul aproape de greutatea estimată a pacientului;– se cere pacientului să urce pe cântar;– se deschide brațul (tija) și se mișcă cele două cursoare (cursorul) până acul se stabilește din nou la zero;– se fixează scara cursorului și se cere pacientului să coboare.

    Finalizarea procedurii– se conduce pacientul la pat (dacă este nevoie);– se ajută să se așeze în pat.

    Notarea procedurii– se notează valorile înălțimii și greutății;– se precizează dacă din diverse motive nu pot fi îndeplinite toate condițiile impuse pentru realizarea de măsurători exacte.

    Evaluarea eficacității procedurii
    Rezultate așteptate– cântărirea s-a făcut corect;– rezultatul atestă o evoluție bună.

    Rezultate nedorite– valorile obținute arată scăderea greutății la pacienții slăbiți, denutriți, creșterea greutății și reținerea apei în organism;– se verifică respectarea regimului alimentar.


    Partea III INTERVENȚII DELEGATE (efectuate sub prescripție medicală)

    Capitolul 5 PRELEVĂRI (RECOLTĂRI) PENTRU EXAMENE DE LABORATOR5.1. Recoltarea sângelui pentru examene de laborator
    Se respectă protocolul laboratorului!
    Scopul/Indicații– screening;– stabilirea diagnosticului și monitorizarea răspunsului terapeutic;– stabilirea diagnosticului și diferențierea tipului de anemie;– identificarea tulburărilor de coagulare, monitorizarea hemostazei, a statusului trombolitic;– evaluarea preoperatorie;– identificarea tulburărilor metabolice și endocrine.

    Modalități de recoltare– puncția capilară;– puncția venoasă;– puncția arterială (este de competența medicului);– alte metode pentru făt și nou născut din cordonul ombilical sau din scalp.

    Tipuri de examene– examene hematologice, coagulare;– examene biochimice;– examene imunologice;– examene bacteriologice;– examene virusologice;– examene parazitologice.

    Pregătirea pacientului - Reguli generale– se oferă pacientului instrucțiuni simple, precise, adaptate nivelului de înțelegere, evitând termeni medicali;– se explică necesitatea examenului;– se obține consimțământul;– se informează pacientul cu privire la orarul recoltărilor în raport cu celelalte activități din secție (servirea mesei, administrarea medicamentelor, efectuarea altor investigații);– se instruiește pacientul cu privire la restricțiile alimentare, perioada de post (ore), eventuala întrerupere a unor medicamente la recomandarea medicului. Majoritatea testelor se recoltează în condiții bazale (pe nemâncate, dimineața devreme, după trezire și la minim 8 ore de la ultima masă în condiții de repaus fizic și psihic);– se identifică eventuale alergii la substanțe dezinfectante, latex;– se combate anxietatea;– se oferă informații cu privire la timpul necesar până la obținerea rezultatelor.

    Erori de recoltare– pacientul nu este instruit corespunzător privind procedura;– pacientul nu este pregătit corect sau nu se respectă recomandările privind dieta, consumul de medicamente, postură incorectă;– manevrare, etichetare incorectă;– recipient inadecvat, cantitate de produs insuficientă;– transport și conservare necorespunzătoare;– neetanșeizarea recipientelor, contaminarea probelor;– întârzierea expedierii produselor la laborator, păstrarea în condiții necorespunzătoare;– nerespectarea ordinii de recoltare (de umplere a flacoanelor);– neomogenizarea corectă a sângelui cu anticoagulantul/aditivul din flacon;– menținerea garoului mai mult de 1 minut poate modifica o serie de rezultate (produce hemoconcentrație, modificarea proteinelor plasmatice, activarea plachetelor);

    Observații
    Medicul identifică medicamente cunoscute a interacționa cu metodele de testare (anticoagulante, anticonvulsivante, antihipertensive, antibiotice, antivirale, hipoglicemiante orale, hormoni, medicamente psihotrope) și hotărăște dacă trebuie întrerupte și cu cât timp înainte!

    Materiale necesare
    Material pentru puncție– seringi, ace sterile adaptate, ace cu fluturași (butterfly);– vacuumuri adecvate cu sau fără anticoagulant/aditivi în funcție de probă;– pansament adeziv;

    Material de dezinfecție– tampoane (vată, tifon);– alcool, betadină;– mănuși de unică folosință;– garou;– material de protecție: material impermeabil, aleză/câmp;– container pentru materiale folosite;

    Alte materiale– etichete, cod de bare;– tavă pentru materiale.

    Pregătirea materialelor– se pregătesc mai multe vacuumuri pentru a evita unele greșeli;– se aleg tipurile de vacuumuri în funcție de tipul de examene:

    Tip de vacuum

    Conținut/anticoagulant

    Tip de examene

    capac roșu

    fără aditivi, fără anticoagulant

    examene biochimice, serologice, determinare de grup sanguin

    capac mov

    EDTA

    hematologice, HLG

    capac negru

    citrat de Na

    VSH

    capac albastru

    citrat de Na

    Hematologie, timp de protrombină, factori ai coagulării

    capac verde

    heparină

    biochimie, electroliți, hormoni, gaze arteriale

    capac galben

    citrat de dextroză

    hemocultură pentru germeni anaerobi

    capac gri
     
    hemocultură pentru germeni aerobi
    – pentru alcoolemie, determinarea zincului în sânge, a nivelului seric al unor medicamente se preferă recipiente din sticlă;– se respectă următoarele instrucțiuni de folosire a vacuumurilor cu aditivi (anticoagulanți, activatori ai coagulării):
    ● înaintea folosirii se lovește ușor vacuumul sub capac pentru a desprinde orice rest de aditiv de pe pereții eprubetei;
    ● pentru a asigura raportul adecvat sânge/aditiv, eprubeta se umple complet lăsându-se un mic spațiu liber la polul superior. Dacă această condiție nu a fost îndeplinită nu se umple cu seringa deoarece există risc de hemoliză. Se înlocuiește cu alt vacuum;
    ● pentru a evita formarea microcheagurilor se amestecă sângele cu anticoagulantul, efectuând 5-6 mișcări de rotație asigurând astfel dizolvarea completă a aditivului;
    ● dacă se recoltează mai multe probe, se amestecă fiecare probă imediat după recoltare;
    ● eprubetele se așează în stativ în poziție vertical.
    – în cazul vacuumurilor fără anticoagulanți:
    ● eprubeta se umple complet;
    ● între momentul recoltării și efectuarea probei în laborator trebuie să treacă 30-60 minute;
    – se respectă ordinea de recoltare:
    ● flacoane pentru hemoculturi;
    ● eprubete fără anticoagulant (roșii);
    ● eprubete cu anticoagulant (albastre);
    ● eprubete separatoare de ser;
    ● eprubete cu heparină (verzi);
    ● eprubete cu EDTA (mov);
    ● eprubete cu citrat de dextroză (galbene).

    Alegerea locului– pentru puncția capilară: vârful degetelor medius sau inelar (de la mâna nedominantă), lobul urechii;– pentru puncția venoasă: vena de la plica cotului (vena medială, cubitală, cefalică și bazilică);
    Nu se abordează brațul cu fistula arteriovenoasă pentru hemodializă și cel aflat de aceeași parte cu mastectomia!
    Dacă pacientul are montat cateter venos cu perfuzie i.v. se procedează în unul din următoarele moduri:– se puncționează altă venă. Nu se recoltează din locuri situate deasupra liniei venoase, există risc de dilatație;– se oprește perfuzia și se așteaptă 5 minute;– se dezinfectează atent capacul cateterului cu betadină și alcool 70%– folosind mănuși sterile se scoate capacul și se detașează perfuzorul, se atașează o seringă de 5-10 ml la conector;– se aspiră;– primii 5 ml de sânge colectați vor fi aruncați;– se clampează cateterul, se atașează o altă seringă și se începe colectarea propriu-zisă;– sângele se transferă în eprubete colectoare;– se pregătește o seringă cu heparină pentru heparinizarea cateterului prin injectare lentă;– se detașează seringa;– se reconectează perfuzia.

    Efectuarea procedurilor de recoltare
    Puncția capilară
    Scop: obținerea unei cantități mici de sânge pentru un număr limitat de analize (HLG, Hb, glicemie capilară).
    Materiale necesare– Pentru puncție:
    ● ace sterile sau lanțetă sterilă;
    ● tuburi, pipete, lame de sticlă pentru frotiu;
    ● hârtie de filtru;
    – Pentru dezinfecție și protecție:
    ● tavă pentru materiale;
    ● mănuși de unică folosință;
    ● soluții dezinfectante;
    ● tampoane de vată, comprese de tifon;
    ● container pentru ace, colector pentru celelalte materiale folosite.

    Pregătirea pacientului– se identifică pacientul;– se informează și se explică procedura (înțepătura poate fi dureroasă);– se obține consimțământul;– se așează pacientul într-o poziție confortabilă în funcție de starea generală:
    ● șezând cu mâna sprijinită;
    ● decubit dorsal;
    – se alege locul în funcție de vârstă și proba cerută:
    adult– pulpa degetului inelar sau mijlociu;– lobul urechii;
    copil - fața plantară a halucelui;
    sugar - călcâi.

    Efectuarea procedurii– se verifică recomandarea medicală;– se spală mâinile, se dezinfectează;– se îmbracă mănuși de protecție;– se masează ușor locul înțepăturii;– se dezinfectează locul;– se așteaptă evaporarea soluției;– cu o mișcare rapidă, perpendiculară se înțeapă locul pătrunzând la 2-3 mm profunzime;– se șterge prima picătură cu o compresă de tifon sau hârtie de filtru;– se recoltează începând cu a doua picătură în funcție de examenul solicitat;– dacă fluxul e redus nu se presează zona existând risc de diluare prin lichid tisular;– tuburile colectoare trebuie ținute orizontal pentru a preveni introducerea bulelor de aer, iar microcontainerele înclinate în jos pentru a facilita curgerea sângelui din dispozitivul colector;– pentru realizarea frotiurilor se lasă o picătură să cadă pe o lamă curată, degresată și se întinde cu o lamă înclinată la 45°, exercitând o forță moderată (efectuată corect, are o culoare uniformă);– la terminarea recoltării se presează ușor locul înțepăturii cu o compresă de tifon steril până la oprirea sângerării;– la nevoie se aplică un mic pansament adeziv;– frotiurile și tuburile colectoare se trimit etichetate la laborator, unele rezultate (glicemia capilară) se citesc imediat;– materialele folosite se colectează conform precauțiilor universale;– se dezbrăca mănușile;– se spală mâinile.

    Puncția venoasă
    Reprezintă crearea accesului la o venă cu scopul recoltării sângelui pentru examenul de laborator, evacuarea unei cantități de sânge sau introducerea unor medicamente în circulația venoasă. Este metoda cea mai folosită pentru toate tipurile de examene putându-se recolta o cantitate suficientă de sânge.
    Scop– prelevarea venoasă vizează un eșantion de sânge dintr-o venă superficială cu ajutorul unui ac steril în vederea examinării în laborator.

    Materiale necesare– garou;– mănuși de unică folosință;– seringi;– vacuumuri;– ace pentru seringi;– o canulă Butterfly;– tampoane, comprese de bumbac;– soluții dezinfectante: betadină sau alcool 70% (alcoolul nu este folosit pentru recoltarea alcoolemiei);– etichete/cod de bare;– mușama, aleză;– pansament adeziv;– recipiente pentru colectarea materialelor folosite conform precauțiilor universale.

    Pregătirea pacientului– se identifică pacientul;– se informează pacientul asupra necesității procedurii;– se atenționează pacientul că înțepătura este dureroasă și este necesar să colaboreze;– persoana trebuie informată cât mai curând (la trezire dacă e posibil) pentru a evita/combate anxietatea;– se întreabă pacientul dacă i s-a mai recoltat sânge, dacă a simțit leșin, transpirație, greață, vărsături;– se verifică dacă a respectat condițiile impuse de recoltare: persoana nu a mâncat și n-a băut cel puțin 8 ore dacă examenul le necesită sau a întrerupt administrarea medicamentelor la recomandarea medicului;– se obține consimțământul informat;– se asigură poziția corespunzătoare conform cu starea pacientului, scopul și locul puncției (decubit dorsal sau mai rar șezând) cu brațul întins, sprijinit;– se examinează calitatea venelor și se alege locul.

    Efectuarea puncției– se spală mâinile și se pun mănușile;– se pregătesc vacuumurile, se etichetează;– se alege locul: venele de la plica cotului (vena mediană, cubitală, vena cefalică și bazilică); venele antebrațului și cele de pe fața dorsală a mâinii folosind ace mai mici;– se selectează venele uzuale;– dacă venele nu sunt vizibile, se procedează astfel:
    ● se încălzesc aplicând o compresă caldă sau se masează brațele;
    ● se balansează brațele în jos (sub nivelul inimii) câteva minute pentru a se umple venele;
    ● se lovește ușor cu indexul fosa anterocubitală;
    – se pune materialul de protecție sub brațul pacientului pentru a nu păta patul cu sânge sau dezinfectant;– se palpează vena aleasă cu indexul (nu cu policele pentru a diferenția de arteră);– se pregătește vacuumul prin îndepărtarea capacului necolorat al acului dublu (care acoperă partea de ac în înveliș de cauciuc/prin răsucire ușoară;– se înșurubează bine în holder;– se verifică poziția brațului care trebuie să fie îndreptat în jos;– se aplică garoul la 5 - 8 cm deasupra locului puncției;– se face dezinfecția locului cu mișcări circulare de la centru spre periferie (evitând transportul germenilor spre locul înțepăturii);– se lasă să se usuce sau se șterge cu un tampon;– se îndepărtează capacul colorat al acului dublu;– se fixează vena aplicând policele mâinii nedominante la 2-3 cm sub abord pentru a evita accidentele determinate de mișcarea bruscă a pacientului;– se introduce acul în venă cu bizoul în sus, orientat oblic sub un unghi de 10-30° în funcție de calibrul și profunzimea venei;– după intrarea în venă se constată scăderea rezistenței la înaintare și se pătrunde în lumenul vasului 1-2 cm.;– se alege primul tub și se împinge în holder apăsând cu degetele mijlociu și arătător pe marginea holderului până ce partea acului dublu dinspre tub străpunge diafragma de cauciuc a capacului tubului (acul trebuie să înțepe zona centrală a capacului);– vacuumul din tub extrage din venă cantitatea de sânge prestabilită;– se îndepărtează garoul (nu se lasă mai mult de 1 minut);– când primul tub este plin și sângele nu mai curge, se scoate din holder și din ac (apăsând cu degetul mare bordura holderului);– se umplu cu sânge celelalte tuburi conform recomandării și respectând schema de recoltare;– tuburile cu anticoagulant se răstoarnă cu mișcări lente pentru a realiza un amestec omogen.

    Observații:
    În timpul recoltării, tuburile sunt menținute cu capacul în sus.
    Conținutul tubului nu trebuie să atingă capacul sau capacul acului pe durata veno-puncției.
    Brațul pacientului trebuie să fie plasat în jos.
    După umplerea ultimului tub, acul se scoate din venă.

    Puncția arterială - Rolul asistentului medical
    Procedura este de competența medicului!
    Scopul: recoltarea sângelui arterial pentru analiza gazelor în vederea evaluării funcției respiratorii și măsurarea echilibrului acido-bazic.
    Locul puncției:– arterele: radială, brahială sau femurală.

    Pregătirea materialelor– seringă specială care conține 0,2 ml heparină, fără aer;– ac adaptat (culoare bleu, 0,6 mm diametru, 25 mm lungime);– anestezic pomadă sau lidocaină 1-2% (seringă, ace pentru administrare);– material de dezinfecție: tampoane, soluție dezinfectantă (conform protocolului din secție);– comprese sterile;– mănuși de unică folosință;– tăviță renală;– pansament adeziv;– colector pentru ace folosite.

    Pregătirea pacientului– se anunță pacientul, se explică importanța, necesitatea și modul de realizare;– se instalează confortabil, în decubit, cu brațul în extensie, mâna sprijinită pe pat cu palma în sus;– este avertizat că va fi simți o durere mai mult decât la puncția venoasă;– este rugat să colaboreze, să nu se miște;– medicul realizează anestezia locală.

    Efectuarea puncției de către medic– medicul evaluează circulația prin testul Allen (comprimă arterele ulnară și radială în porțiunea inferioară a antebrațului aplicând 2 degete);– se face anestezia cu lidocaină;– se înmânează medicului seringa pentru recoltarea sângelui având grijă să nu conțină bule de aer;– medicul efectuează puncția;– se extrage cantitatea necesară de sânge;– se retrage acul aplicând un tampon și comprimând locul 3-5 minute;– se acoperă vârful seringii cu un capac și se balansează ușor pentru a mixa sângele cu heparina;– sângele recoltat se trimite imediat la laborator în cel mult 30 minute.

    Îngrijirea pacientului după puncție– pe locul puncției se aplică un pansament adeziv având grijă să nu se realizeze un tur complet pentru a nu bloca circulația;– se supraveghează să nu facă hematom;– se întreabă pacientul dacă prezintă durere, furnicături, reducerea mobilității.

    Recoltarea sângelui pentru examene hematologice și probe de coagulare

    Nr. Crt.

    Examenul cerut

    Tipul de vacuum

    Precizări speciale

    Observații

    1

    Hemoleucogramă

    Mov

    - Puncție venoasă
    - se îndepărtează garoul după 1 minut
    - se balansează ușor eprubeta de câteva ori (3-4 zi)

    Puncția venoasă traumatizantă modifică rezultatele, scade hematocritul

    2

    Hemoglobina fetală

    Roșu

    Recoltarea se face înaintea transfuziilor

    Se face pentru calcularea dozei de imunoglobulină Rh-screening post partum

    3

    Sideremia

    Roșu

    Pacientul nu mănâncă cu cel puțin 12 ore înaintea testului
    Nu ia nici un medicament pe bază de fier în ziua dinaintea testării

     

    4

    Testul de agregare plachetară

    Albastru

    Recoltarea nu are legătură cu orarul meselor

     

    5

    Testul Coombs direct

    Roșu/mov

    Testul folosește eritrocite
    La nou născut se recoltează din cordonul ombilical

     

    6

    Testul Coombs indirect

    Roșu

    Se folosește serul

     

    7

    Factorii coagulării

    Albastru

    Menținerea garoului mai mult de 1 minut modifică valorile

     

    8

    Fibrinogen seric (fact.I al coagulării)

    Albastru

    Nu are legătură cu orarul meselor
    Poate fi influențat de contraceptive, estrogeni, transfuzii.

    Se folosește pe monitorizarea hemostazei

    9

    Timpul parțial de tromboplastină (PTT) și timpul parțial de tromboplastină activă

    1-2 vacuumuri albastre

    - Dacă pacientul primește heparină intermitent, recoltarea se face cu 30- 60' înaintea administrării dozei
    - Dacă administrarea heparinei este continuă, recoltarea se face în orice moment

    Important pentru evaluarea răspunsului la terapia cu anticoagulante.

    10

    Timpul de protrombină (pt. INR = raport normalizat internațional)

    Albastru

    - La pacientul tratat cu anticoagulante, recoltarea se face înaintea administrării dozei
    - Puncția venoasă nu trebuie să traumatizeze vena deoarece modifică rezultatele
    - Mișcarea brutală a eprubetei produce hemoliză
    - Rezultatul e influențat de consumul de alcool, dieta bogată în grăsimi și de medicamente
    - Umplerea incompletă a eprubetei determină raport necorespunzător sânge - anticoagulant și PT este fals crescut

     

    11

    V.S.H.

    Mov

    Menținerea garoului determină valori false

     

    12

    Grup sanguin

    Roșu

    Nu există restricții

     

    Recoltarea sângelui pentru examene biochimice

    Nr. Crt.

    Examenul cerut

    Tipul de vacuum

    Precizări speciale

    Observații

    1

    Acid uric

    Roșu

     

    Important în gută, litiaza renală.

    2

    G.P.T./T.G.O.

    Roșu

    Se comprimă cu atenție vena, sângerarea poate fi prelungită în insuficiența hepatică
    Se evită efortul fizic

    Arată citoliza hepatică

    3

    Albumina serică

    Roșu

     

    Evaluează statusul nutrițional, edemele

    4

    Alcoolemia

    Roșu/gri

    Nu se folosește alcool pentru dezinfecția locului

    Uneori sunt necesare semnăturile celui care a recoltat și ale martorului

    5

    Amilaza serică

    Roșu

     

    Nivele crescute în pancreatite

    6

    Bilirubina serică

    Roșu

    Proba nu se expune la lumină intensă mai mult de 1 oră

     

    7

    Ca total ionizat

    Roșu

    Dimineața pe nemâncate
    Menținerea garoului mai mult de 1 minut poate determina creșterea valorilor

     

    8

    Clor seric

    Roșu/verde

     

     

    9

    Colesterol seric

    Roșu

    Post 12 ore, nu se consumă alcool, nu se iau medicamente care influențează rezultatul.
    Se poate consuma apă

    Nu schimba dieta în ultimele 3 săptămâni

    10

    CPK (creatin fosfokinaza)

    Roșu

     

     

    11

    Creatinina serică

    Roșu

    Pacientul nu consumă carne, ceai, cafea, medicamente.
    Evită efort fizic excesiv și stresul

    Evaluează funcția renală

    12

    Fosfataza alcalină serică

    Roșu

    - se evită consumul de grăsimi animale înaintea efectuării recoltării
    - se recomandă post 12 ore

     

    13

    Glicemie

    Roșu/gri

    - pacientul nu mănâncă cel puțin 8 ore. Se recoltează dimineața înainte de administrarea medicației antidiabetice orale sau insulinei
    - nu se prelungește postul mai mult de 16 ore

    Screening pentru Diabet Zaharat, calcularea necesarului de insulină

    14

    Hemoglobina glicozilată

    Gri/mov

    Nu are legătură cu mesele

    Evaluează pe termen lung, nivelurile serice medii ale glucozei

    15

    Trigliceride serice

    Roșu

    - pacientul nu mănâncă cel puțin 12 ore, nu consumă alcool 24 ore înainte
    - consumul grăsimilor în ultimele 2 săptămâni poate influența rezultatele

    În formular se notează sexul și vârsta pacientului
    Nu schimba dieta în ultimele 3 săptămâni

    16

    Uree serică

    Roșu

    - nu are legătură cu orarul meselor

     

    17

    T.T.G.O.

     

    Se administrează doză standard de glucoză
    - la adulți 75 gr la 300 ml apă și 1,75 gr/Kg corp la copii

     

    18

    Magneziu seric Sodiu seric
    Potasiu seric

    Roșu/verde

    Nu are legătură cu orarul meselor

     

    19

    Proteine totale serice

    Roșu

    Menținerea timp îndelungat a garoului poate crește valorile

     

    20

    Lipoproteine serice (LDL, HDL, VLDL)

    Roșu

    12 ore înainte se evită postul fizic intens, post 12 ore.
    Nu se consumă alcool

     

    21

    Lacto dehidrogenaza (LDH)

    Roșu

    Nu este necesar post alimentar

    Este importantă pentru evaluarea extinderii IMA, evaluarea chimioterapiei și a hemolizei

    Recoltarea sângelui pentru examene imunologice
    Pentru unele probe se respectă strict protocolul laboratorului!

    Nr. Crt.

    Examenul cerut

    Tipul de vacuum

    Precizări speciale

    Observații

    1

    Determinări de anticorpi

    Roșu

    Pentru anticorpi antimembrană bazală glomerulară se impune post 8 ore
     

    2

    Antigenul HLA B27

    Cel puțin 10 ml/Verde

    Se trimite la laborator în curs de 24 ore de la recoltare

    Se face pentru spondiloză anchilozantă

    3

    Antistreptolizina O (ASLO)

    Roșu
     
    Importantă în infecții streptococice

    4

    Crioglobuline serice

    10 ml/Roșu

    - Pacientul nu mănâncă 8 ore deoarece ingestia de alimente bogate în grăsimi modifică rezultatul
     

    5

    Electroforeza

    Roșu
      

    6

    Factorul reumatoid

    7 ml/Roșu

    Nu are legătură cu orarul meselor

    Se folosește pentru diagnosticarea poliartritei reumatoide

    7

    Proteina C reactivă

    Roșu

    - valorile pot fi influențate de scăderea ponderală, suprasolicitare fizică, administrare de fibrați și statine Nu se consumă alimente cel puțin 4 ore înaintea testului
     

    Recoltarea sângelui pentru examene bacteriologice

    Nr. Crt.

    Examenul cerut

    Tipul de vacuum

    Precizări speciale

    Observații

    1

    Hemocultura

    Flacoane speciale pentru aceste probe

    - se recoltează cel puțin 10-15 ml sânge
    - se transportă la laborator în cel mult 30 minute
    - recoltarea se face înaintea începerii tratamentului cu antibiotice
    - în recoltarea setului de probe, eprubetele pentru hemocultură se umplu primele
    - probele nu se țin la frigider, pot fi păstrate cel mult o oră la temperatura camerei
    - se notează pe buletin germenii suspectați pentru alegerea mediului de cultură adecvat
    - recoltarea se face în timpul puseului febril

    Materiale necesare
    - 2 flacoane cu medii de cultură(pentru germeni aerobi și anaerobi)
    - ac holder
    - materiale de dezinfecție: soluții, tampoane
    - comprese sterile, mănuși sterile
    - câmp steril, mască, tavă medicală
    Pregătirea pacientului
    - se explică procedura
    - se obține consimțământul
    - se spală locul puncției cu apă și săpun
    - se dezinfectează locul
    Efectuarea procedurii
    - se spală mâinile cu apă și săpun
    - se dezinfectează
    - se izolează locul cu câmp steril
    - se aplică garoul
    - se dezinfectează locul
    - se puncționează vena
    - acul se adaptează la flacon
    - se recoltează sânge

    2

    Brucella, Chlamidia Trahomatis

    7-10 ml Roșu

    Se poate demonstra prin culturi sau teste ELISA

    Examinarea se face în paralel cu alimentul suspect

    3

    Clostridium botulinicum

    30 ml Roșu

    Proba constă în determinarea toxinei în sânge

    - se asociază cu determinări din scaun, secreție gastrică, vărsături

    4

    Helicobacter pilory

    Conform laboratorului protocolului

    Nu e obligatoriu postul, sângele se recoltează conform protocolului laboratorului

    Se asociază și cu alte tipuri de determinări (ELISA pentru antigeni)

    5

    Legionella

    5-7 ml Roșu

     

     

    6

    Treponema pallidum

    7 ml Roșu

    Evitarea consumului de alcool cu cel puțin 24 ore înainte

     

    Recoltarea sângelui pentru examene virusologice
    Se recoltează 5-7 ml sânge venos în eprubeta cu capac albastru sau mov.
    Se pot identifica:– virusul citomegalic (recoltare vacuum roșu);– virusul herpetic (vacuum roșu);– virusul HIV - 7 ml. sânge, vacuum roșu-mov;– virusul Parvo B19 - conform protocolului laboratorului;– virusul rabic - capac mov-albastru;– virusul rubeolic - 7 ml, roșu;– virusul rujeolic - 7 ml, roșu;– virusul urlian - roșu/albastru;– virusul varicelo zosterian - roșu/albastru;– virusul variolei - 2 eprubete cu capac roșu;– virusul West Nile - 2 ml/roșu;– virusul Coxsakie - roșu/albastru;– virusurile hepatitice - 5-7ml/roșu;– virusul poliomielitic - roșu.
    Examene parazitologice– în eprubete cu capac roșu: se colectează sânge venos pentru ascarizi, echinococus, entamoeba histolitica, strangyloides stercocalis, toxocara, toxoplasma, trichinella;– în eprubete cu capac albastru: examene în picătură groasă, se colectează 5-10 ml sânge.
    5.2. Recoltarea probelor de urină pentru examene de laborator
    Scopul/indicații– screening;– evaluarea balanței hidroelectrolitice și acidobazice;– identificarea infecției de tract urinar;– monitorizarea diverselor terapii.

    Modalități de recoltare– prelevarea din urină de dimineață prin emisia spontană din mijlocul jetului (urina de dimineață este mai concentrată și are un ph mai scăzut);– sondaj urinar steril când pacientul nu poate urina;– prin puncția suprapubiană (efectuată de către medic);– o mostră din urina eliminată și colectată în 24 de ore pentru dozarea substanțelor a căror excreție variază de-a lungul zilei.

    Tipuri de examene– examen sumar de urină;– examene biochimice (Ca, K, Na, uree, creatinină, acid uric, etc.);– examen bacteriologic (urocultură).

    Pregătirea pacientului– se anunță pacientul, se explică scopul și modul de derulare a procedurii;– se apreciază capacitatea pacientului de a realiza singur recoltarea;– dacă pacientul este capabil să recolteze corect se explică clar etapele care trebuie respectate;– la recomandarea medicului administrarea unor medicamente poate fi întreruptă pentru 48-72 ore;– unele teste necesită restricții alimentare pentru care pacientul va fi informat (pentru unele examene biochimice);– pentru urina recoltată în 24 de ore, aportul de lichide este normal exceptând situațiile când examenul o cere (conform recomandărilor medicului);– pacientul este instruit cum să colecteze urina în 24 de ore: prima urină de dimineață se aruncă, se recoltează începând cu a doua micțiune inclusiv prima micțiune din dimineața următoare. Se păstrează la rece.

    Erori de colectare– pacientul nu este corect informat;– colectoarele nu sunt sterile;– nu se colectează corect urina pe 24 ore;– cantitatea recoltată nu este suficientă.

    Materiale necesare– colectoare sterile;– mănuși de cauciuc (dacă pacientul nu poate recolta singur);– material pentru toaleta locală;;– etichete/cod de bare– material pentru dezinfecția mâinilor;– comprese de tifon;– material pentru dezinfecția meatului urinar.

    Observații
    Materialele diferă în funcție de situația clinică a pacientului: cooperant sau nu, continent sau nu, cu sondă sau nu.
    La pacientul cu sondă se folosește o seringă de 10 ml și un ac hipodermic.

    Efectuarea procedurii de recoltare a urinii
    a) Recoltarea de către pacient din micțiune spontană– se face toaleta perineală;– se spală mâinile;– se declanșează micțiunea și primul jet se elimină în toaletă;– se oprește voluntar micțiunea (dacă este posibil) și se recoltează eșantionul pentru examinare;– se continuă micțiunea;– se închide colectorul fără a atinge interiorul;– se etichetează, se trimite la laborator.
    b) Recoltarea de către altă persoană din micțiune spontană (când pacientul nu are capacitatea de a recolta singur)– se face toaleta perineală;– se spală mâinile, se dezinfectează;– se îmbracă mănuși de cauciuc;– se invită pacientul să declanșeze micțiunea, se recoltează din mijlocul jetului;– se închide colectorul fără a atinge interiorul;– se etichetează, se expediază la laborator.
    c) Recoltarea urinii la pacientul cu sondă– se clampează sonda urinară la câțiva cm. deasupra locului prelevării;– se așteaptă 15-20 minute;– se dezinfectează mâinile;– se dezinfectează sonda la locul de prelevare, folosind alcool 70% sau un alt dezinfectant adaptat;– se înțeapă sonda cu un ac hipodermic și se aspiră cantitatea necesară cu o seringă de 20 ml.
    d) Recoltarea urinei pentru urocultură
    Proba se recoltează din urina de dimineață sau la cel puțin 3 ore de la micțiunea anterioară.
    Volumul probei trebuie să fie aproximativ de 10 ml.

    Recoltarea la femei– se îndepărtează lenjeria intimă;– se spală mâinile cu apă și săpun;– se pun mănuși de unică folosință;– se usucă zona cu hârtie de toaletă;– se încalecă vasul wc-ului (sau un alt vas colector);– cu o mână se îndepărtează labiile mici și se mențin în această poziție tot timpul recoltării;– cu cealaltă mână se șterge zona vulvară din față spre spate executând 3 manevre cu câte un tampon steril îmbibat în săpun lichid;– se spală regiunea cu apă fiartă și răcită pentru îndepărtarea săpunului;– se usucă regiunea vulvară cu tampoane sterile printr-o singură manevră de ștergere din față spre spate;– se declanșează micțiunea menținând îndepărtate labiile mici;– urinează aproximativ 100 ml și fără a întrerupe jetul se colectează în urocultor cantitatea necesară având grijă să nu se atingă gura recipientului;– se retrage recipientul din jet, se continuă micțiunea ținând în continuare labiile depărtate.
    <