NORME METODOLOGICE din 24 decembrie 2002 privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidenta și raportarea angajamentelor bugetare și legale
EMITENT
  • MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 23 ianuarie 2003 Notă
    Aprobate prin ORDINUL nr. 1.792 din 24 decembrie 2002, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 23 ianuarie 2003.

    În baza prevederilor art. 19 lit. d) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ale art. 17 alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, și ale art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 privind auditul public intern și controlul financiar preventiv, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 301/2002, cu modificările ulterioare, instituțiile publice, indiferent de subordonare și de modul de finanțare a cheltuielilor, au obligația să respecte procedurile privind parcurgerea celor 4 faze ale execuției bugetare a cheltuielilor, respectiv angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor, precum și sa organizeze, sa conducă evidenta și să raporteze angajamentele bugetare și legale începând cu anul bugetar 2003.
    În vederea respectării prevederilor menționate mai sus au fost elaborate prezentele norme metodologice care au ca obiect stabilirea procedurilor, a persoanelor implicate și a documentelor privind execuția cheltuielilor care se efectuează din fonduri publice.
    Execuția bugetară se bazează pe principiul separarii atribuțiilor persoanelor care au calitatea de ordonator de credite de atribuțiile persoanelor care au calitatea de contabil.
    Ordonatorii de credite ai bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 sunt autorizați sa angajeze, sa lichideze și sa ordonanteze cheltuieli pe parcursul exercițiului bugetar, în limita creditelor bugetare aprobate, iar plata cheltuielilor se efectuează de persoanele autorizate care, potrivit legii, poarta denumirea generica de contabil.
    Operațiunile specifice angajării, lichidării și ordonanțării cheltuielilor sunt în competența ordonatorilor de credite și se efectuează pe baza propunerilor compartimentelor de specialitate ale instituției publice.
    Ordonatorii de credite pot delega aceasta calitate inlocuitorilor de drept, secretarilor generali sau altor persoane împuternicite în acest scop.
    Actele de delegare a atribuțiilor desemnează persoanele din cadrul instituțiilor publice împuternicite să semneze pentru și în numele ordonatorilor de credite.
    În actul de delegare trebuie să se specifice limitele și condițiile delegării, respectiv atribuțiile persoanelor delegate să semneze documentele de angajare, lichidare și ordonantare a cheltuielilor, precum și subdiviziunile clasificației bugetului aprobat pentru care au fost împuternicite să efectueze aceste operațiuni și termenul de valabilitate a împuternicirii.
    Actele de delegare, însoțite de specimenele de semnături ale persoanelor care au fost împuternicite, trebuie comunicate:– persoanelor împuternicite;– conducătorului compartimentului financiar (financiar-contabil) care nu poate efectua nici o plata ordonanțată de o persoană care nu a fost imputernicita în acest sens;– persoanei desemnate să exercite controlul financiar preventiv propriu.
    ------------
    Sintagma "persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv" a fost înlocuită cu sintagma "persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu" conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    De asemenea, actele de încetare a delegării se comunică persoanelor menționate mai sus.1. Angajarea cheltuielilor
    Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plati, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite.
    Creditul de angajament reprezintă limita maximă a cheltuielilor ce pot fi angajate, în timpul exercițiului bugetar, în limitele aprobate.
    ----------
    Acest paragraf a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    Creditul bugetar este suma aprobată prin buget, reprezentând limita maximă până la care se pot ordonanța și efectua plăți în cursul anului bugetar pentru angajamentele contractate în cursul exercițiului bugetar și/sau din exerciții anterioare pentru acțiuni multianuale, respectiv se pot angaja, ordonanța și efectua plăți din buget pentru celelalte acțiuni.
    ----------
    Acest paragraf a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    Acțiunile multianuale reprezintă programe, proiecte și altele asemenea care se desfășoară pe o perioadă mai mare de un an și dau naștere la credite de angajament și credite bugetare.
    ----------
    Acest paragraf a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    În conformitate cu acțiunile finanțate prin buget, sunt considerate acțiuni multianuale:– programele sau proiectele finanțate în cadrul acordurilor de împrumut care se preiau de Ministerul Finanțelor Publice, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare;– programele întocmite de ordonatorii principali de credite în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.159/2004 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind conținutul, forma de prezentare și structura programelor elaborate de ordonatorii principali de credite în scopul finanțării unor acțiuni sau ansamblu de acțiuni, prezentate în anexa la bugetul ordonatorilor principali de credite;– programele de investiții publice care se prezintă în anexa la bugetul ordonatorilor principali de credite;– programele finanțate din fonduri externe nerambursabile de preaderare, precum și programele și proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare aferente politicii de coeziune a Uniunii Europene, politicilor agricole comune și de pescuit, precum și altor facilități și instrumente postaderare.
    ----------
    Acest paragraf a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    Fondurile aferente acestor acțiuni multianuale se vor evidenția sub forma creditelor de angajament și a creditelor bugetare, în anexele la bugetele ordonatorilor principali de credite.
    ----------
    Acest paragraf a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    Anexele respective sunt considerate parte integrantă a bugetului unui ordonator principal de credite.
    ----------
    Acest paragraf a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    Pentru acțiunile multianuale se înscriu distinct în buget creditele de angajament și creditele bugetare.
    Pentru acțiunile multianuale ordonatorii de credite încheie angajamente legale în limita creditelor de angajament aprobate în buget pentru exercițiul bugetar respectiv.
    Cheltuielile de investiții se angajează individual în cadrul angajamentelor multianuale care reprezintă limita superioară de angajare.
    Toate angajamentele legale din care rezultă o cheltuiala pentru investiții publice sau alte cheltuieli asimilate investițiilor, cofinanțate de o instituție internaționala, se vor efectua în conformitate cu prevederile acordului de finanțare.
    Creditele bugetare aferente acțiunilor multianuale reprezintă limita superioară a cheltuielilor care urmează a fi ordonanțate și plătite în cursul exercițiului bugetar. Plățile respective sunt aferente angajamentelor legale efectuate în limita creditelor de angajament aprobate în exercițiul bugetar curent sau în exercițiile bugetare anterioare.
    Angajarea cheltuielilor bugetare, altele decât cele care privesc acțiuni multianuale, se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
    Ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și potrivit destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice și cu respectarea dispozițiilor legale.
    Angajarea oricărei cheltuieli din fonduri publice îmbracă doua forme de angajamente:
    a) Angajamentul legal - faza în procesul execuției bugetare reprezentând orice act juridic din care rezultă sau ar putea rezultă o obligație pe seama fondurilor publice.
    Angajamentul legal trebuie să se prezinte sub forma scrisă și să fie semnat de ordonatorul de credite. Angajamentul legal ia forma unui contract de achiziție publică, comanda, convenție, contract de muncă, acte de control, acord de împrumut etc.
    În toate actele juridice prin care se contractează o datorie a statului rezultată din contractarea unor împrumuturi interne sau externe sau o datorie rezultată dintr-un contract, comanda etc. trebuie să se facă mențiuni cu privire la instituția care are prevăzute în buget creditele aferente angajamentului respectiv și subdiviziunea bugetară la care sunt prevăzute acestea și de la care urmează să se facă plata. Sarcina înscrierii datelor respective revine compartimentelor de specialitate care elaborează proiectele angajamentelor legale.
    Înainte de a angaja și a utiliza creditele bugetare, respectiv înainte de a lua orice măsură care ar produce o cheltuiala, ordonatorii de credite trebuie să se asigure ca măsura luată respecta principiile unei bune gestiuni financiare, ale unui management financiar sanatos, în special ale economiei și eficientei cheltuielilor.
    În acest scop utilizarea creditelor bugetare trebuie să fie precedată de o evaluare care să asigure faptul ca rezultatele obținute sunt corespunzătoare resurselor utilizate.
    Proiectele angajamentelor legale reprezintă decizii de principiu luate de ordonatorii de credite, care implica o obligație de efectuare a unei cheltuieli față de terțe persoane.
    Aceste proiecte de angajamente legale nu pot fi aprobate de către ordonatorul de credite decât dacă au primit în prealabil viza de control financiar preventiv propriu în condițiile legii.
    -----------
    Sintagma "viza de control financiar preventiv" a fost înlocuită cu sintagma "viza de control financiar preventiv propriu" conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    Angajarea și ordonanțarea cheltuielilor se efectuează numai cu viza prealabilă de control financiar preventiv propriu, potrivit dispozițiilor legale.
    La instituțiile publice la care operațiunile sunt supuse controlului financiar preventiv delegat angajarea și ordonanțarea cheltuielilor se efectuează și cu viza prealabilă a controlorului delegat, conform legislației în vigoare.
    Proiectul de angajament legal se prezintă pentru viza de control financiar preventiv propriu împreună cu formularul «Propunere de angajare a unei cheltuieli în limita creditelor de angajament» sau împreună cu formularul «Propunere de angajare a unei cheltuieli în limita creditelor bugetare», după caz, potrivit modelelor prezentate în anexele nr. 1a) și 1b) la prezentele norme metodologice.
    ----------
    Teza 10 a literei a) a paragrafului 9 de la pct. 1 a fost modificată de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    Angajarea cheltuielilor se efectuează în tot cursul exercițiului bugetar, astfel încât sa existe certitudinea ca bunurile și serviciile care fac obiectul angajamentelor vor fi livrate, respectiv prestate, și se vor plati în exercițiul bugetar respectiv.
    Ordonatorii de credite nu pot angaja cheltuieli într-o perioadă în care se știe ca bunul, lucrarea sau serviciul nu va putea fi executat, receptionat și plătit până la data de 31 decembrie a exercițiului bugetar curent, respectiv ultima zi de plată prevăzută în Programul calendaristic pentru derularea principalelor operațiuni de încheiere a exercițiului bugetar, cu excepția acțiunilor multianuale.
    În situația în care, din motive obiective, angajamentele legale de cheltuieli nu pot fi plătite până la finele anului, acestea se vor plati din creditele bugetare ale exercițiului bugetar următor.
    Ordonatorilor de credite li se interzice sa ia cu buna știința măsuri care au ca obiect angajarea de cheltuieli peste sumele aprobate în buget, la partea de cheltuieli, cu excepția angajamentelor multianuale efectuate în condițiile legii.
    Ordonatorii de credite nu pot încheia nici un angajament legal cu terțe persoane fără viza de control financiar preventiv propriu decât în condițiile autorizate de lege.
    -----------
    Sintagma "viza de control financiar preventiv" a fost înlocuită cu sintagma "viza de control financiar preventiv propriu" conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    După semnarea angajamentului legal de către ordonatorul de credite acesta se transmite compartimentului de contabilitate pentru înregistrare în evidenta cheltuielilor angajate.

    b) Angajamentul bugetar - orice act prin care o autoritate competentă, potrivit legii, afectează fonduri publice unor anumite destinații, în limita creditelor bugetare aprobate.
    În aplicarea principiului anualitatii, potrivit căruia "plățile efectuate în cursul unui an bugetar în contul unui buget aparțin exercițiului corespunzător de execuție a bugetului respectiv", și a prevederilor legale, potrivit cărora pentru a efectua o plata este obligatorie parcurgerea prealabilă a celor trei faze, respectiv angajarea, lichidarea, ordonanțarea, se impune punerea în rezerva a creditelor bugetare angajate, astfel încât toate angajamentele legale încheiate în cursul unui exercițiu bugetar sau în exercițiile precedente de ordonatorul de credite sau de alte persoane împuternicite să poată fi plătite în cursul exercițiului bugetar respectiv, în limita creditelor bugetare aprobate.
    În vederea respectării acestei cerințe, angajamentul bugetar prin care au fost rezervate fonduri publice unei anumite destinații, în limita creditelor bugetare aprobate, preceda angajamentul legal.
    Este interzis ordonatorilor de credite aprobarea unor angajamente legale fără asigurarea ca au fost rezervate și fondurile publice necesare plății acestora în exercițiul bugetar, cu excepția acțiunilor multianuale.
    Valoarea angajamentelor legale nu poate depăși valoarea angajamentelor bugetare și, respectiv, a creditelor bugetare aprobate, cu excepția angajamentelor legale aferente acțiunilor multianuale care nu pot depăși creditele de angajament aprobate în buget.
    Angajarea cheltuielilor trebuie să se facă întotdeauna în limita disponibilului de credite bugetare și, respectiv, în limita disponibilului de credite de angajament pentru acțiuni multianuale.
    În scopul garantarii acestei reguli, angajamentele legale, respectiv toate actele prin care statul sau unitățile administrativ-teritoriale contractează o datorie față de terții creditori, sunt precedate de angajamente bugetare, respectiv de rezervarea creditelor necesare plății angajamentelor legale.
    Angajamentele bugetare pot fi:
    b1) angajamente bugetare individuale;
    b2) angajamente bugetare globale.
    b1) Angajamentul bugetar individual este un angajament specific unei anumite operațiuni noi care urmează să se efectueze.
    Angajamentul bugetar individual se prezintă la viza persoanei desemnate sa exercite controlul financiar preventiv propriu în același timp cu proiectul angajamentului legal individual.
    -----------
    Sintagma "persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv" a fost înlocuită cu sintagma "persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu" conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    b2) Pentru cheltuieli curente de natura administrativă, ce se efectuează în mod repetat pe parcursul aceluiași exercițiu bugetar, se pot întocmi propuneri de angajamente legale provizorii, materializate în bugete previzionale, care se înaintează pentru viza de control financiar preventiv propriu împreună cu angajamentele bugetare globale.
    -----------
    Sintagma "viza de control financiar preventiv" a fost înlocuită cu sintagma "viza de control financiar preventiv propriu" conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.
    Angajamentul bugetar global este un angajament bugetar aferent angajamentului legal provizoriu care privește cheltuielile curente de funcționare de natura administrativă, cum ar fi:– cheltuieli de deplasare;– cheltuieli de protocol;– cheltuieli de întreținere și gospodărie (încălzit, iluminat, apa, canal, salubritate, posta, telefon, radio, furnituri de birou etc.);– cheltuieli cu asigurările;– cheltuieli cu chiriile;– cheltuieli cu abonamentele la reviste, buletine lunare etc.

    Modelul angajamentului bugetar este prezentat în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice.
    În cazul angajamentelor legale provizorii ordonatorul de credite verifica faptul ca angajamentele legale individuale încheiate sa nu depășească valoarea angajamentelor provizorii care au fost emise anterior.
    Angajamentele legale individuale aprobate până la finele anului, acoperite de aceste angajamente legale provizorii, nu trebuie înaintate pentru viza de control financiar preventiv propriu.
    -----------
    Sintagma "viza de control financiar preventiv" a fost înlocuită cu sintagma "viza de control financiar preventiv propriu" conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    Angajamentele legale individuale care depășesc valoarea angajamentelor legale provizorii se supun vizei de control financiar preventiv propriu.
    -----------
    Sintagma "viza de control financiar preventiv" a fost înlocuită cu sintagma "viza de control financiar preventiv propriu" conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    Angajamentele bugetare se realizează prin emiterea unui document scris privind angajamentul bugetar individual și angajamentul bugetar global, prin care se certifica existenta unor credite bugetare disponibile și se pun în rezerva (se blochează) creditele aferente unei cheltuieli, potrivit destinației prevăzute în buget.
    Propunerile de angajamente se înaintează din timp persoanei desemnate cu exercitarea controlului financiar preventiv propriu, pentru a da posibilitate acesteia să își exercite atribuțiile conform legii.
    -----------
    Sintagma "persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv" a fost înlocuită cu sintagma "persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu" conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    Propunerile de angajare a cheltuielilor trebuie însoțite de toate documentele justificative aferente și, dacă este cazul, de orice alte documente și informații solicitate de către persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu.
    ------------
    Sintagma "persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv" a fost înlocuită cu sintagma "persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu" conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    La finele anului persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu analizează modul de realizare a cheltuielilor care au făcut obiectul angajamentelor bugetare globale, precum și dacă totalul angajamentelor legale individuale aferente acestora este la nivelul angajamentelor legale provizorii.
    ------------
    Sintagma "persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv" a fost înlocuită cu sintagma "persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu" conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    În cazul în care nu exista diferențe semnificative între cheltuielile previzionate și cele definitive, persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu avizează angajamentul bugetar global care devine definitiv.
    ------------
    Sintagma "persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv" a fost înlocuită cu sintagma "persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu" conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    Dacă persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu constata diferențe semnificative, atunci poate hotărî asupra includerii în viitor a cheltuielilor de natura celor care au făcut obiectul angajamentelor bugetare globale în categoria angajamentelor bugetare individuale.
    ------------
    Sintagma "persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv" a fost înlocuită cu sintagma "persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu" conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    Avizarea consta în semnarea de către persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu sau inlocuitorul de drept al acesteia a propunerii de angajare a unei cheltuieli și a angajamentului bugetar, care vor fi stampilate și datate.
    ------------
    Sintagma "persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv" a fost înlocuită cu sintagma "persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu" conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    Avizarea proiectelor de angajamente legale se poate face după îndeplinirea următoarelor condiții:
    a) proiectul de angajament legal a fost prezentat în conformitate cu prezentele norme metodologice;
    b) existenta creditelor bugetare disponibile la subdiviziunea corespunzătoare din bugetul aprobat;
    c) proiectul de angajament legal se încadrează în limitele angajamentului bugetar, stabilite potrivit legii;
    d) proiectul de angajament legal respecta toate prevederile legale care îi sunt aplicabile, în vigoare la data efectuării sale (controlul de legalitate);
    e) proiectul de angajament legal respecta sub toate aspectele ansamblul principiilor și regulilor procedurale și metodologice care sunt aplicabile categoriei de cheltuieli din care fac parte (controlul de regularitate).

    Persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu poate să refuze acordarea vizei dacă considera că nu sunt îndeplinite condițiile menționate mai sus.
    ------------
    Sintagma "persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv" a fost înlocuită cu sintagma "persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu" conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    După avizarea angajamentului bugetar individual sau global, după caz, de către persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu, acesta se semnează de ordonatorul de credite și se transmite compartimentului de contabilitate pentru înregistrare în evidenta cheltuielilor angajate.
    ------------
    Sintagma "persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv" a fost înlocuită cu sintagma "persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu" conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    Creditele bugetare neangajate, precum și creditele bugetare angajate și neutilizate până la finele exercițiului bugetar sunt anulate de drept.
    Orice cheltuiala angajata și neplatita până la data de 31 decembrie a exercițiului bugetar curent se va plati în contul bugetului pe anul următor din creditele bugetare aprobate în acest scop.
    Aceasta cheltuiala trebuie să se raporteze la finele anului curent pe baza datelor din contabilitatea cheltuielilor angajate.
    În angajamentele legale individuale și cele provizorii, precum și în angajamentele bugetare individuale sau globale se precizează subdiviziunile bugetul aprobat.
    Salariile personalului cuprins în statele de funcții anexate bugetului aprobat și obligațiile aferente acestora, pensiile și ajutoarele sociale stabilite conform legilor în vigoare, precum și cheltuielile cu dobânzile și alte cheltuieli aferente datoriei publice se considera angajamente legale și bugetare de la data de 1 ianuarie a fiecărui an cu întreaga suma a creditelor bugetare aprobate.
    În situația în care se impune majorarea sau diminuarea unor angajamente legale, este necesară elaborarea unor propuneri de modificare a angajamentelor legale și bugetare inițiale, însoțite de memorii justificative.
    2. Lichidarea cheltuielilor
    Este faza în procesul execuției bugetare în care se verifica existenta angajamentelor, se determina sau se verifica realitatea sumei datorate, se verifica condițiile de exigibilitate ale angajamentului legal pe baza documentelor justificative care să ateste operațiunile respective.
    Verificarea existenței obligației de plată se realizează prin verificarea documentelor justificative din care să rezulte pretenția creditorului, precum și realitatea "serviciului efectuat" (bunurile au fost livrate, lucrările executate și serviciile prestate sau, după caz, existenta unui titlu care să justifice plata: titlu executoriu, acord de împrumut, acord de grant etc.).
    Salariile și indemnizațiile vor fi lichidate în baza statelor de plată colective, întocmite de compartimentul de specialitate, cu excepția cazurilor în care este necesară lichidarea individuală.
    Documentele care atesta bunurile livrate, lucrările executate și serviciile prestate sunt Factura fiscală (cod 14-4-10/A) sau Factura (cod 14-4-10/aA) cuprinse în anexa nr. 1A "Catalogul formularelor tipizate, comune pe economie, cu regim special de tipărire, inseriere și numerotare, privind activitatea financiară și contabila" la Hotărârea Guvernului nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară și contabila și a normelor metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora, sau alte formulare ori documente cu regim special, aprobate potrivit legii.
    Determinarea sau verificarea existenței sumei datorate creditorului se efectuează de către persoana împuternicită de ordonatorul de credite, pe baza datelor înscrise în factură și a documentelor întocmite de comisia de recepție constituită potrivit legii (Proces-verbal de recepție - cod 14-2-5, Proces-verbal de recepție provizorie - cod 14-2-5/a, Proces-verbal de punere în funcțiune - cod 14-2-5/b, în cazul mijloacelor fixe, Nota de recepție și constatare de diferențe - cod 14-3-1A, în cazul bunurilor de natura stocurilor, și alte documente prevăzute de lege, după caz).
    ------------
    Paragraful 5 al pct. 2 "Lichidarea cheltuielilor" a fost modificat de art. II din ORDINUL nr. 3.421 din 20 noiembrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 797 din 27 noiembrie 2008.

    Documentele care atesta bunurile livrate, lucrările executate și serviciile prestate sau din care reies obligații de plată certe se vizează pentru "Bun de plată" de ordonatorul de credite sau de persoana delegată cu aceste atribuții, prin care se confirma ca:– bunurile furnizate au fost recepționate, cu specificarea datei și a locului primirii;– lucrările au fost executate și serviciile prestate;– bunurile furnizate au fost înregistrate în gestiune și în contabilitate, cu specificarea gestiunii și a notei contabile de înregistrare;– condițiile cu privire la legalitatea efectuării rambursarilor de rate sau a plăților de dobânzi la credite ori împrumuturi contractate/garantate sunt îndeplinite;– alte condiții prevăzute de lege sunt îndeplinite.
    Prin acordarea semnăturii și mențiunii "Bun de plată" pe factura, se atesta ca serviciul a fost efectuat corespunzător de către furnizor și ca toate pozițiile din factura au fost verificate.
    Condițiile de exigibilitate a obligației se verifica pe baza datelor cuprinse în angajamentele legale, care trebuie să cuprindă și date cu privire la termenele de plată a obligației.
    Persoana imputernicita să efectueze lichidarea cheltuielilor verifica personal documentele justificative și confirma pe propria răspundere ca aceasta verificare a fost realizată.
    Documentele care atesta parcurgerea fazei de lichidare a cheltuielilor stau la baza înregistrării în contabilitatea patrimonială a instituției publice pentru reflectarea serviciului efectuat și a obligației de plată față de terții creditori.
    3. Ordonanțarea cheltuielilor
    Este faza în procesul execuției bugetare în care se confirma ca livrările de bunuri au fost efectuate sau alte creanțe au fost verificate și ca plata poate fi realizată. Persoana desemnată de ordonatorul de credite confirma ca exista o obligație certa și o sumă datorată, exigibilă la o anumită data, și în acest caz ordonatorul de credite bugetare poate emite "Ordonanțarea de plată" pentru efectuarea plății.
    Ordonanțarea de plată este documentul intern prin care ordonatorul de credite da dispoziție conducătorului compartimentului financiar (financiar-contabil) sa întocmească instrumentele de plată a cheltuielilor.
    Modelul formularului "Ordonantare de plată" este prezentat în anexa nr. 3 la prezentele norme metodologice.
    Ordonanțarea de plată trebuie să conțină date cu privire la:– exercițiul bugetar în care se înregistrează plata;– subdiviziunea bugetară la care se înregistrează plata;– suma de plată (în cifre și litere) exprimată în moneda naționala sau în moneda străină, după caz;– datele de identificare a beneficiarului plății;– natura cheltuielilor;– modalitatea de plată.
    La înscrierea informațiilor în coloana 1 «Disponibil înaintea efectuării plății» din formularul «Ordonanțare de plată» se va ține cont de angajamentele bugetare evidențiate în contul 8066 «Angajamente bugetare», precum și de plățile efectuate din contul 770 «Finanțarea de la buget» sau din alte conturi de disponibilități, după caz, dar și de cheltuielile care au fost angajate, lichidate și ordonanțate anterior și care nu au apărut decontate în extrasul de cont la momentul întocmirii formularului «Ordonanțare de plată».
    ----------
    Acest paragraf de la pct. 3 "Ordonanțarea cheltuielilor" a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    Ordonanțarea de plată este datată și semnată de ordonatorul de credite sau de persoana delegată cu aceste atribuții.
    Ordonanțarea de plată va fi însoțită de documentele justificative în original și va purta viza persoanelor autorizate din compartimentele de specialitate, care să confirme corectitudinea sumelor de plată, livrarea și receptionarea bunurilor, executarea lucrărilor și prestarea serviciilor, existenta unui alt titlu care să justifice plata, precum și, după caz, înregistrarea bunurilor în gestiunea instituției și în contabilitatea acesteia.
    Facturile în original sau alte documente întocmite în vederea plății cheltuielilor vor purta obligatoriu numărul, data notei contabile și semnătura persoanei care a înregistrat în contabilitate lichidarea cheltuielilor.
    În cazuri excepționale, când nu este posibila prezentarea documentelor justificative în original, vor fi acceptate și copii ale documentelor justificative, certificate pentru conformitatea cu originalul de către ordonatorul de credite sau de persoana delegată cu aceste atribuții.
    În situația în care, în conformitate cu prevederile contractuale, urmează să se efectueze plata în rate a bunurilor livrate, lucrărilor executate și a serviciilor prestate, se vor avea în vedere următoarele:– prima ordonantare de plată va fi însoțită de documentele justificative care dovedesc obligația către creditor pentru plata ratei respective;– ordonantarile de plată ulterioare vor face referire la documentele justificative deja transmise conducătorului compartimentului financiar (financiar-contabil).
    La emiterea ordonanțării de plată finale ordonatorul de credite confirma ca operațiunea s-a finalizat.
    Înainte de a fi transmisă compartimentului financiar (financiar-contabil) pentru plata ordonanțarea de plată se transmite pentru avizare persoanei desemnate sa exercite controlul financiar preventiv propriu.
    -----------
    Sintagma "persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv" a fost înlocuită cu sintagma "persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu" conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    Scopul acestei avizari este de a stabili ca:– ordonanțarea de plată a fost emisă corect;– ordonanțarea de plată corespunde cu cheltuielile angajate și suma respectiva este exactă;– cheltuiala este înscrisă la subdiviziunea corespunzătoare din bugetul aprobat;– exista credite bugetare disponibile;– documentele justificative sunt în conformitate cu reglementările în vigoare;– numele și datele de identificare ale creditorului sunt corecte.
    În cazul în care ordonanțarea de plată nu se avizează, se aplică prevederile pct. 1 "Angajarea cheltuielilor".
    Nici o ordonantare de plată nu poate fi prezentată spre semnare ordonatorului de credite decât după ce persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu a acordat viza.
    ------------
    Sintagma "persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv" a fost înlocuită cu sintagma "persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu" conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    Persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu se asigura ca ordonantarile supuse vizei se referă la angajamente de cheltuieli deja vizate și ca sunt îndeplinite condițiile de lichidare a angajamentelor.
    ------------
    Sintagma "persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv" a fost înlocuită cu sintagma "persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu" conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    Ordonantarile de plată nevizate de persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu sunt nule și fără valoare pentru conducătorul compartimentului financiar (financiar-contabil) care urmează să facă plata, dacă nu sunt autorizate în condițiile prevăzute de lege.
    ------------
    Sintagma "persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv" a fost înlocuită cu sintagma "persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu" conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    După aprobare ordonanțarea de plată împreună cu toate documentele justificative în original se înaintează conducătorului compartimentului financiar (financiar-contabil) pentru plata.
    Primele trei faze ale procesului execuției bugetare a cheltuielilor se realizează în cadrul instituției publice, răspunderea pentru angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor revenindu-i ordonatorului de credite bugetare sau persoanelor împuternicite sa exercite aceasta calitate prin delegare, potrivit legii.
    4. Plata cheltuielilor
    Plata cheltuielilor este faza finala a execuției bugetare prin care instituția publică este eliberata de obligațiile sale față de terții-creditori.
    Plata cheltuielilor se efectuează de persoanele autorizate care, potrivit legii, poarta denumirea generica de contabil, în limita creditelor bugetare și destinațiilor aprobate în condițiile dispozițiilor legale, prin unitățile de trezorerie și contabilitate publică la care își au conturile deschise, cu excepția plăților în valută, care se efectuează prin bănci, sau a altor plati prevăzute de lege să se efectueze prin bănci.
    Plata cheltuielilor este asigurata de șeful compartimentului financiar (financiar-contabil) în limita creditelor bugetare deschise și neutilizate sau a disponibilităților aflate în conturi, după caz.
    În cazul instituțiilor publice care nu au în structura lor un compartiment financiar sau financiar-contabil, plata cheltuielilor se va efectua de către persoana desemnată de ordonatorul de credite sa îndeplinească aceasta atribuție în cadrul instituției publice.
    Instrumentele de plată utilizate de instituțiile publice, respectiv cecul de numerar și ordinul de plată pentru trezoreria statului (OPHT), se semnează de doua persoane autorizate în acest sens, dintre care prima semnătura este cea a conducătorului compartimentului financiar (financiar-contabil), iar a doua, a persoanei cu atribuții în efectuarea plății.
    Plata se efectuează de conducătorul compartimentului financiar (financiar-contabil) numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:– cheltuielile care urmează să fie plătite au fost angajate, lichidate și ordonanțate;– exista credite bugetare deschise/repartizate sau disponibilități în conturi de disponibil;– subdiviziunea bugetului aprobat de la care se efectuează plata este cea corecta și corespunde naturii cheltuielilor respective;– exista toate documentele justificative care să justifice plata;– semnăturile de pe documentele justificative aparțin ordonatorului de credite sau persoanelor desemnate de acesta sa exercite atribuții ce decurg din procesul executării cheltuielilor bugetare, potrivit legii;– beneficiarul sumelor este cel îndreptățit potrivit documentelor care atesta serviciul efectuat;– suma datorată beneficiarului este corecta;– documentele de angajare și ordonantare au primit viza de control financiar preventiv propriu;
    -----------
    Sintagma "viza de control financiar preventiv" a fost înlocuită cu sintagma "viza de control financiar preventiv propriu" conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.
    – documentele sunt întocmite cu toate datele cerute de formular;– alte condiții prevăzute de lege.

    Nu se poate efectua plata:– în cazul în care nu exista credite bugetare deschise și/sau repartizate ori disponibilitățile sunt insuficiente;– când nu exista confirmarea serviciului efectuat și documentele nu sunt vizate pentru "Bun de plată";– când beneficiarul nu este cel față de care instituția are obligații;– când nu exista viza de control financiar preventiv propriu pe ordonanțarea de plată și nici autorizarea prevăzută de lege.
    -----------
    Sintagma "viza de control financiar preventiv" a fost înlocuită cu sintagma "viza de control financiar preventiv propriu" conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    În cazul constatării unei erori în legătură cu plata ce urmează să fie efectuată, conducătorul compartimentului financiar (financiar-contabil) suspenda plata.
    Motivele deciziei de suspendare a plății se prezintă într-o declarație scrisă care se trimite ordonatorului de credite și, spre informare, persoanei desemnate sa exercite controlul financiar preventiv propriu.
    -----------
    Sintagma "persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv" a fost înlocuită cu sintagma "persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu" conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    Ordonatorul de credite poate solicita în scris și pe propria răspundere efectuarea plăților.
    În vederea efectuării cheltuielilor, instituțiile publice au obligația de a prezenta unităților de trezorerie și contabilitate publică la care au conturile deschise bugetul de venituri și cheltuieli aprobat și repartizat pe trimestre, pe modelele elaborate de Ministerul Finanțelor Publice.
    Pentru efectuarea cheltuielilor de capital instituțiile publice vor prezenta unităților de trezorerie și contabilitate publică și programul de investiții aprobat în condițiile legii.
    Creditele bugetare aprobate în buget vor putea fi utilizate la cererea ordonatorilor de credite numai după deschiderea de credite de către ordonatorii principali de credite, repartizarea creditelor bugetare pentru bugetul propriu și pentru ordonatorii de credite secundari sau terțiari, după caz, și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
    Deschiderea conturilor de cheltuieli și de disponibilități de către instituțiile publice se efectuează potrivit normelor privind organizarea și funcționarea trezoreriilor statului.
    Dreptul de administrare și dispoziție asupra conturilor de cheltuieli bugetare sau de disponibil, deschise la unitățile de trezorerie și contabilitate publică și bănci, se va exercita în mod exclusiv de către instituțiile publice pe seama cărora au fost deschise, prin persoanele special împuternicite în acest sens, după comunicarea către trezorerie sau banca a împuternicirilor și a fișelor cu specimenele de semnături ale persoanelor abilitate să efectueze plata, împreună cu amprenta ștampilei.
    Ordinele de plată se emit pe numele fiecărui creditor. Acestea vor fi datate și vor avea înscrise în spațiul rezervat obiectul plății și subdiviziunea bugetului aprobat de la care se face plata.
    Ordinele de plată se înscriu într-un registru distinct, vor purta un număr de ordine unic, începând cu numărul 1 în ordine crescătoare pentru fiecare ordonator de credite și pentru fiecare exercițiu bugetar.
    Un ordin de plată nu poate cuprinde plati referitoare la mai multe subdiviziuni ale bugetului aprobat.
    Ordinele de plată se emit pe baza documentelor justificative din care să reiasă ca urmează să se achite integral sau parțial o datorie contractată și justificată.
    Se exceptează de la aceasta regula ordinele de plată ce se emit pentru plata de avansuri.
    Acțiunile și categoriile de cheltuieli pentru care se pot acorda plati în avans din fonduri publice sunt cele stabilite prin hotărâri ale Guvernului.
    Sumele reprezentând plati în avans nejustificate prin bunuri livrate, lucrări executate și servicii prestate până la sfârșitul anului se recuperează de către instituția publică care a acordat avansurile și se vor restitui bugetului din care au fost acordate, cu perceperea dobânzilor și penalităților de întârziere aferente, potrivit legii.
    Din conturile de cheltuieli bugetare sau de disponibilități, după caz, instituțiile publice pot ridica, pe bază de cecuri pentru ridicare de numerar, numerarul pentru efectuarea plăților de salarii, premii, deplasări, precum și pentru alte cheltuieli care nu se pot efectua prin virament, cum ar fi: drepturi cu caracter social, burse pentru elevi și studenți, ajutoare etc.
    În fila de cec se menționează și natura cheltuielilor care urmează să se efectueze din numerarul ridicat.
    Instituțiile publice vor lua măsurile necesare pentru reducerea la maximum a plăților în numerar, efectuând prin casieria proprie numai acele cheltuieli de volum redus care nu se justifica a fi efectuate prin virament.
    Sumele ridicate în numerar se păstrează în casieria instituției publice în condiții de siguranță.
    În vederea efectuării de plati în numerar pentru deplasări sau achiziționarea de bunuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii se pot acorda avansuri în numerar persoanelor desemnate pe baza "Dispoziției de plată - încasare către casierie" (cod 14-4-4), semnată de conducătorul compartimentului financiar (financiar-contabil) și de persoanele cu atribuții în efectuarea plăților în numerar. Justificarea avansurilor în numerar se efectuează în baza documentelor justificative eliberate de agenții economici sau de persoane fizice autorizate, respectiv facturi fiscale (cod 14-4-10/A), facturi (cod 14-4-10/aA), chitanțe (cod 14-4-1), bon de comanda-chitanța (cod 14-4-11) sau alte formulare ori documente privind activitatea financiară și contabila cu regim special, aprobate potrivit legii.
    5. Organizarea, evidenta și raportarea angajamentelor bugetare și legale
    Instituțiile publice, indiferent de subordonare și de modul de finanțare a cheltuielilor, au obligația sa organizeze evidenta angajamentelor bugetare și legale.
    Evidența angajamentelor bugetare și legale este ținuta de compartimentul de contabilitate, iar persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu va supraveghea organizarea și ținerea evidentei, actualizarea și raportarea angajamentelor bugetare și legale.
    ------------
    Sintagma "persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv" a fost înlocuită cu sintagma "persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu" conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    Scopul organizării evidentei angajamentelor bugetare este de a furniza informații în orice moment și pentru fiecare subdiviziune a bugetului aprobat pentru exercițiul bugetar curent cu privire la creditele bugetare consumate prin angajare și prin comparație să se determine creditele bugetare disponibile care pot fi angajate în viitor.
    Scopul organizării evidentei angajamentelor legale este de a furniza informații în orice moment și pentru fiecare subdiviziune a bugetului aprobat pentru exercițiul bugetar curent cu privire la angajamentele legale anuale sau multianuale aprobate de ordonatorul de credite.
    Evidența angajamentelor bugetare și legale se va ține în mod obligatoriu de către compartimentul contabilitate/financiar-contabilitate. Ținerea acestei evidențe în paralel și la alte compartimente, inclusiv de persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu, este opțională.
    ----------
    Paragraful 5 de la pct. 5 "Organizarea, evidenta și raportarea angajamentelor bugetare și legale" a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    În acest scop, printr-un act de decizie administrativă se vor desemna persoana (persoanele) și înlocuitorii acesteia care vor avea atribuții pe linia organizării și conducerii evidentei angajamentelor bugetare și legale.
    Principalele atribuții ale acestora privesc:
    a) evidenta creditelor bugetare aprobate în exercițiul bugetar curent, precum și a modificărilor intervenite pe parcursul exercițiului bugetar curent cu ajutorul contului 8060 "Credite bugetare aprobate";
    ------------
    Simbolul contului 940 a fost înlocuit cu 8060 pastrându-și aceeași denumire conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    b) evidenta angajamentelor bugetare cu ajutorul contului 8066 "Angajamente bugetare";
    -------------
    Simbolul contului 950 a fost înlocuit cu 8066 pastrându-și aceeași denumire conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    c) compararea datelor din conturile 8060 "Credite bugetare aprobate" și 8066 "Angajamente bugetare" și determinarea creditelor bugetare disponibile care pot fi angajate;
    ------------
    Simbolul contului 940 a fost înlocuit cu 8060 pastrându-și aceeași denumire conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.
    Simbolul contului 950 a fost înlocuit cu 8066 pastrându-și aceeași denumire conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    d) evidenta angajamentelor legale cu ajutorul contului 8067 "Angajamente legale";
    -------------
    Simbolul contului 960 a fost înlocuit cu 8067 pastrându-și aceeași denumire conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    e) la finele lunii, reevaluarea angajamentelor legale exprimate în alte monede decât moneda naționala, la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naționala a României, valabil pentru ultima zi lucrătoare a lunii.

    Cu diferențele din reevaluare se majorează sau se diminuează, după caz, valoarea angajamentelor bugetare și legale din conturile 8066 "Angajamente bugetare" și 8067 "Angajamente legale";
    -------------
    Simbolul contului 950 a fost înlocuit cu 8066 pastrându-și aceeași denumire conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    Simbolul contului 960 a fost înlocuit cu 8067 pastrându-și aceeași denumire conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.
    f) la finele anului, înregistrarea în creditul contului 8067 "Angajamente legale" a totalului plăților efectuate în cursul anului în contul angajamentelor legale încheiate. Datele se preiau din conturile 700 "Finanțarea bugetară privind anul curent", 120 "Disponibil al instituției publice finanțate din venituri proprii", 119 "Disponibil din fonduri cu destinație specială și de redistribuire" etc.
    --------------
    Simbolul contului 960 a fost înlocuit cu 8067 pastrându-și aceeași denumire conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    Procedura de înregistrare în contabilitate a cheltuielilor bugetare trebuie să dea posibilitatea de a asigura pentru fiecare subdiviziune a bugetului aprobat în exercițiul bugetar curent informații cu privire la:
    a) creditele bugetare disponibile;
    b) angajamentele legale;
    c) plățile efectuate în baza angajamentelor legale la un moment dat;
    d) soldul angajamentelor legale care mai trebuie plătite la finele anului;
    e) datele necesare întocmirii "Situației privind execuția cheltuielilor bugetare angajate la finele trimestrului", potrivit modelului prezentat în anexa nr. 4 la prezentele norme metodologice, situație care este parte componenta din structura "Situațiilor financiare" trimestriale și anuale ale instituțiilor publice.

    Situația privind execuția cheltuielilor angajate la finele trimestrului va fi însoțită de un raport explicativ privind toate informațiile utile cu privire la angajamentele efectuate în cursul exercițiului bugetar.
    Având în vedere ca valorile la care se referă creditele bugetare, angajamentele bugetare și legale nu constituie elemente patrimoniale, acestea se evidențiază în contabilitate în conturi în afară bilanțului, utilizându-se metoda de înregistrare în partida simpla; înregistrările se fac în debitul și creditul unui singur cont, fără utilizarea de conturi corespondente. Conturile de ordine și evidenta 8060 "Credite bugetare aprobate", 8066 "Angajamente bugetare" și 8067 "Angajamente legale" au următoarea funcțiune:
    ------------
    Simbolul contului 940 a fost înlocuit cu 8060 pastrându-și aceeași denumire conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    Simbolul contului 950 a fost înlocuit cu 8066 pastrându-și aceeași denumire conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.
    Simbolul contului 960 a fost înlocuit cu 8067 pastrându-și aceeași denumire conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.
    Contul 8060 "Credite bugetare aprobate"
    ------------
    Simbolul contului 940 a fost înlocuit cu 8060 pastrându-și aceeași denumire conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    Cu ajutorul acestui cont instituțiile publice, indiferent de subordonare și de modul de finanțare a cheltuielilor, țin evidenta creditelor aprobate pentru efectuarea cheltuielilor aprobate prin buget.
    Contabilitatea analitica a creditelor aprobate se tine pe titluri, articole și alineate în cadrul fiecărui subcapitol sau capitol al bugetului aprobat.
    În debitul contului se înregistrează la începutul exercițiului bugetar creditele bugetare aprobate, cu defalcarea pe trimestre, precum și suplimentarile efectuate în cursul exercițiului bugetar, care majorează creditele bugetare aprobate.
    În creditul contului se înregistrează diminuarile de credite efectuate în cursul exercițiului bugetar, care micșorează creditele bugetare aprobate.
    Soldul contului reprezintă totalul creditelor bugetare aprobate la un moment dat.
    Contul 8066 "Angajamente bugetare"
    ------------
    Simbolul contului 950 a fost înlocuit cu 8066 pastrându-și aceeași denumire conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    Cu ajutorul acestui cont instituțiile publice, indiferent de subordonare și de modul de finanțare a cheltuielilor, țin evidenta angajamentelor bugetare, respectiv a sumelor rezervate în vederea efectuării unor cheltuieli bugetare, în limita creditelor bugetare aprobate.
    Contabilitatea analitica a angajamentelor bugetare se tine pe titluri, articole și alineate în cadrul fiecărui subcapitol sau capitol al bugetului aprobat.
    În debitul contului se înregistrează angajamentele bugetare, precum și suplimentarile efectuate în cursul exercițiului bugetar, care majorează angajamentele bugetare inițiale.
    În creditul contului se înregistrează diminuarile de angajamente bugetare efectuate în cursul exercițiului bugetar, care micșorează angajamentele bugetare inițiale.
    Soldul contului reprezintă totalul angajamentelor bugetare la un moment dat.
    Soldurile conturilor 8060 "Credite bugetare aprobate" și 8066 "Angajamente bugetare" la finele exercițiului bugetar nu se redeschid în anul următor.
    -------------
    Simbolul contului 940 a fost înlocuit cu 8060 pastrându-și aceeași denumire conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    Simbolul contului 950 a fost înlocuit cu 8066 pastrându-și aceeași denumire conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.
    La începutul fiecărui exercițiu bugetar, în debitul contului 8066 "Angajamente bugetare" se preia soldul contului 8067 "Angajamente legale" de la finele exercițiului bugetar anterior.
    -------------
    Simbolul contului 950 a fost înlocuit cu 8066 pastrându-și aceeași denumire conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    Simbolul contului 960 a fost înlocuit cu 8067 pastrându-și aceeași denumire conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.
    Fac excepție angajamentele legale neplătite aferente acțiunilor multianuale, pentru care în debitul contului 8066 "Angajamente bugetare" se preiau numai angajamentele legale neplătite pentru care exista credite aprobate în exercițiul bugetar curent.
    -------------
    Simbolul contului 950 a fost înlocuit cu 8066 pastrându-și aceeași denumire conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    Contul 8067 "Angajamente legale"
    -------------
    Simbolul contului 960 a fost înlocuit cu 8067 pastrându-și aceeași denumire conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    Cu ajutorul acestui cont instituțiile publice, indiferent de subordonare și de modul de finanțare a cheltuielilor, țin evidenta angajamentelor legale, aprobate de ordonatorul de credite în limita creditelor bugetare aprobate.
    Contabilitatea analitica a angajamentelor legale se tine pe titluri, articole și alineate în cadrul fiecărui subcapitol sau capitol al bugetului aprobat.
    În debitul contului se înregistrează angajamentele legale, precum și suplimentarile efectuate în cursul exercițiului bugetar, care majorează angajamentele legale inițiale.
    În creditul contului, în cursul anului se înregistrează diminuarile de angajamente legale care micșorează angajamentele legale inițiale, iar la finele anului, totalul plăților efectuate în contul angajamentelor legale.
    Soldul contului la finele lunii reprezintă totalul angajamentelor legale, iar la finele anului, totalul angajamentelor rămase neachitate.
    La finele anului 2002 instituțiile publice au obligația inventarierii angajamentelor legale aprobate în cursul anului 2002 sau în anii precedenti și neachitate până la finele anului 2002 și evidențierii acestora în debitul contului 8066 "Angajamente bugetare" și în debitul contului 8067 "Angajamente legale", precum și a asigurării, începând cu exercițiul bugetar al anului 2003, a parcurgerii etapelor de lichidare, ordonantare și plata, conform prezentelor norme metodologice.
    -------------
    Simbolul contului 950 a fost înlocuit cu 8066 pastrându-și aceeași denumire conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    Simbolul contului 960 a fost înlocuit cu 8067 pastrându-și aceeași denumire conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.
    Ordonatorii de credite, indiferent de sistemul de finanțare din structura administrației publice locale, au obligația să aplice prezentele norme metodologice, în condițiile prevederilor Legii nr. 189/1998 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.
    În scopul aplicării în bune condiții a prevederilor prezentelor norme metodologice, ordonatorii de credite vor stabili prin norme proprii documentele, circuitul acestora și persoanele împuternicite să efectueze operațiunile legate de angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor, precum și organizarea, evidenta și raportarea angajamentelor bugetare și legale.
    Contul 8071 «Credite de angajament aprobate»
    Cu ajutorul acestui cont instituțiile publice țin evidența creditelor de angajament aprobate în anexa la bugetul ordonatorului de credite, pentru exercițiul bugetar respectiv.
    Contabilitatea analitică a creditelor de angajament aprobate se ține pe structura bugetului aprobat.
    În debitul contului se înregistrează creditele de angajament aprobate, cu defalcarea pe trimestre, precum și suplimentările efectuate în cursul exercițiului bugetar, care majorează creditele de angajament.
    În creditul contului se înregistrează diminuările de credite de angajament aprobate și efectuate în cursul exercițiului bugetar.
    Soldul debitor al contului reprezintă totalul creditelor de angajament aprobate la un moment dat.
    Contul 8072 «Credite de angajament angajate»
    Cu ajutorul acestui cont se ține evidența creditelor de angajament angajate în limita creditelor de angajament aprobate.
    Contabilitatea analitică a creditelor de angajament angajate se ține pe structura bugetului aprobat.
    În debitul contului se înregistrează creditele de angajament aprobate, precum și modificările efectuate în cursul exercițiului bugetar asupra creditelor de angajament aprobate.
    În creditul contului se înregistrează creditele de angajament angajate, precum și modificările efectuate în cursul exercițiului bugetar asupra acestora.
    Soldul debitor al contului reprezintă creditele de angajament neangajate, care vor putea fi angajate în anul următor.
    Conturile de angajamente bugetare și legale se vor ține pe analitice distincte pentru acțiunile multianuale și celelalte acțiuni.
    ----------
    Ultimele 11 paragrafe de la pct. 5 "Organizarea, evidenta și raportarea angajamentelor bugetare și legale" au fost introduse de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    Anexa nr. 1a)

    la normele metodologice
        MINISTERUL (INSTITUȚIA)
        ...........................
        ...........................
                                             Data emiterii ..............
                                             Compartimentul de specialitate .......
                                             ......................................
                                             Nr. .....................
                                 PROPUNERE DE ANGAJARE
                              a unei cheltuieli în limita
                                creditelor de angajament
        Scopul: .........................
        Beneficiar: ..............................
        Calculul disponibilului de credite de angajament
                                                                       - lei -

    ANEXA LA
    BUGET*)
    Subdiviziunea
    clasificației
    bugetului
    aprobat
    cap. .......
    subcap. ....
    titlu ......
    art. .......
    alin. ......

    Credite
    de anga-
    jament
    (ct.
    8071 +
    SID ct.
    8072)

    Credite
    de anga-
    jament
    angajate
    (ct.
    8072)

    Disponibil
    de credite
    de angaja-
    ment ce
    mai poate
    fi angajat
    Suma angajată
    Disponibil de
    credite de
    angajament
    rămas de
    angajat
    valuta
    curs
    valu-
    tar
    lei
    felulsuma
    0 1 2 3=col. 1-24 5 6 7 8=col. 3-7
    ........ ...... ...... ........ ... ... ... ...............

                                                   TOTAL ...........
     ┌--------------------------------------┬-------------------------------------┐
     | | |
     | Compartimentul Compartimentul | Control financiar preventiv |
     | de specialitate de contabilitate**)| |
     | | |
     | | CFPP CFPD |
     | | |
     | Data ........ Data ....... | Data ...... Data ........ |
     | | |
     | | Viza Viza |
     | | |
     | Semnătura ..... Semnătura ....... | Semnătura ..... Semnătura ..... |
     | | |
     └--------------------------------------┴-------------------------------------┘
    --------
        *) Se completează pentru acțiunile multianuale pe baza datelor din anexele
    la bugetul ordonatorului de credite, prin care au fost stabilite creditele
    de angajament.
        **) Răspunde de datele înscrise în coloanele 1, 2 și 3.
                                 Ordonator de credite,
                                .......................
                             Data ......................
                             Semnătura .................

    ------------
    Anexa nr. 1 a fost înlocuită cu anexele nr. 1a) și nr. 1b) din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009, conform pct. 7 al art. I din același act normativ.

    Anexa nr. 1b)

    la normele metodologice
        MINISTERUL (INSTITUȚIA)
        ...........................
                                     Data emiterii .................
                                     Compartimentul de specialitate ...........
                                     ..........................................
                                     Nr. .............................
                                 PROPUNERE DE ANGAJARE
                    a unei cheltuieli în limita creditelor bugetare
        Scopul: .........................
        Beneficiar: .....................
        Calculul disponibilului de credite bugetare
                                                                      - lei -

    Subdiviziunea
    clasificației
    bugetului
    aprobat
    cap. .......
    subcap. ....
    titlu ......
    art. .......
    alin. ......

    Credite
    bugetare
    aprobate
    (ct.
    8060)

    Credite
    bugetare
    angajate
    (ct.
    8066)

    Disponibil
    de credite
    bugetare
    ce mai
    poate fi
    angajat
    Suma angajată
    Disponibil
    de credite
    bugetare
    rămas de
    angajat
    valuta
    curs
    valu-
    tar
    lei
    felulsuma
    0 1 2 3=col. 1-24 5 6 7 8=col. 3-7
    ........ ...... ...... ........ ... ... ... ...............

                                                   TOTAL ...........
     ┌--------------------------------------┬-------------------------------------┐
     | | |
     | Compartimentul Compartimentul | Control financiar preventiv |
     | de specialitate de contabilitate*) | |
     | | |
     | | CFPP CFPD |
     | | |
     | Data ........ Data ....... | Data ...... Data ........ |
     | | |
     | | Viza Viza |
     | | |
     | Semnătura ..... Semnătura ....... | Semnătura ..... Semnătura ..... |
     | | |
     └--------------------------------------┴-------------------------------------┘
    --------
        *) Răspunde de datele înscrise în coloanele 1, 2 și 3.
                                 Ordonator de credite,
                                .......................
                             Data ......................
                             Semnătura .................

    ------------
    Anexa nr. 1 a fost înlocuită cu anexele nr. 1a) și nr. 1b) din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009, conform pct. 7 al art. I din același act normativ.

    Anexa nr. 2

    la normele metodologice
        MINISTERUL (INSTITUȚIA)
        .......................
        .......................
                                 Data emiterii ........................
                                 Compartimentul de specialitate .......
                                 ......................................
                                 Nr. .................................
                 ┌─────────────────────────────────────────────────┐
                 │ ANGAJAMENT BUGETAR INDIVIDUAL / GLOBAL │
                 └─────────────────────────────────────────────────┘
        Beneficiar: ............
                                                                - lei -

    Înregistrarea bugetară Suma
    ─────────────────────── ────
     
    cap. ... subcap. ... titlu ... art. ... alin . ... ........
     
    Suma totală ........
     
    Tipul angajamentului: individual (global) ................
     
    Spațiu rezervat CFPP Data:
    ────────────────────
    - Viza Semnătura:
    - Refuz de viza
    - Înregistrare individuală Nr. ... Data .....
     
    Spațiu rezervat CFPD Data:
    ────────────────────
    - Viza
    - Intenția de refuz de viza Semnătura:
    - Refuz de viza
    - Înregistrare individuală Nr. ... Data .....
     
                           Ordonator de credite,
                              Data:
                              Semnătura:

    Anexa nr. 3

    la normele metodologice
        MINISTERUL (INSTITUȚIA)
        .......................
        .......................
                                          Data emiterii .........
                                          Compartimentul de specialitate .....
                                          ....................................
                                          Nr. ................................
                        ┌──────────────────────────────┐
                        │ ORDONANTARE DE PLATA │
                        └──────────────────────────────┘
        Natura cheltuielii .......................
        Lista documentelor justificative
        .....................................................

        Nr/data angajamentului legal ........................
        Modul de plată (virament/numerar) ....................
        Lei/Valuta ...........................................
        Suma datorată beneficiarului .........................
        Avansuri acordate și reținute beneficiarului .........
        Suma de plată (lei) ..................................

    Suma de plată (valuta)
    - felul valutei ................
    - suma în valută ...............
    - cursul valutar ...............
    - suma în lei ..................

        Calculul disponibilului din contul de angajamente bugetare
                                                                   - lei -

    Subdiviziunea
    clasificației
    bugetare
    Cap. ... subcap ..
    titlu ... art. ...
    alin. ....

    Disponibil
    înaintea efectua-
    rii plății
    (ct.8066)
     
    Suma de plată
     
    Disponibil după
    efectuarea plății
     
    0

    1

    2

    3 = col. 1-2

        Numele și adresa Numărul de
        beneficiarului cont .............
        ................... Trezoreria
        ................... (Banca) ..........
        ................... Cod ..............

    Compartimentul Compartimentul
    de specialitate de contabilitate*)
    Data ........ Data .......
    Semnătura ..... Semnătura .......

    Control financiar preventiv
    ────────────────────────────
    CFPP CFPD
    ──── ────
    Data ...... Data ........
    Viza Viza
    Semnătura ..... Semnătura .....

    ----------
        *) = răspunde de datele înscrise în col. 1
                           Ordonator de credite,
                              Data:
                              Semnătura:
    -------------
    Simbolul contului 950 a fost înlocuit cu 8066 pastrându-și aceeași denumire conform pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 547 din 20 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 3 aprilie 2009.

    Anexa nr. 4

    la normele metodologice
    MINISTERUL (INSTITUȚIA)
    ........................
    ........................
    SITUAȚIA PRIVIND EXECUȚIA CHELTUIELILOR BUGETARE ANGAJATE
    la finele trimestrului .........../........
    - mii lei -

    Subdiviziunea
    clasificației
    bugetului
    aprobat
    (cap. ...../
    titlu ......)
     
    Credite
    bugetare
    aprobate
    ct.8060)
     
    Angaja-
    mente
    bugetare
    ct.8066)
     
    Credite
    bugetare
    disponi-
    bile
     
    Angajamente legale

    Plati
    aferen-
    te an-
    gaja-
    mente-
    lor
    legale
    (din
    ct.700,
    120,119
    etc.)

    Angaja-
    mente
    legale
    de pla-
    tit
     
    TOTAL
    (ct.
    8067)
     
    din care:

    Sold la
    incepu-
    tul
    anului
     
    Angaja-
    mente
    curente
     
    0
     
    1
     
    2
     
    3=(col.
    1-2)

    4
     
    5
     
    6
     
    7
     
    8=(col.
    4-7)
             
    Ordonator de credite, Conducătorul compartimentului
    financiar-contabil,

    -------