LEGE nr. 44 din 1 iulie 1994
privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 172 din 7 iulie 1994



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Capitolul I Calitatea de veteran de război şi văduvă de război


    Articolul 1

    Au calitatea de veteran de război persoanele care au participat la primul sau al doilea război mondial în armata română şi s-au aflat într-una din următoarele situaţii:
    a) au luptat în unităţi militare - subunităţi, mari unităţi sau comandamente - la diferite eşaloane ori ai făcut parte din formaţiunile logistice, astfel cum sunt prevăzute în Nomenclatorul Marelui Stat Major;
    b) au acţionat în unităţile speciale din zona interioară la dezamorsarea proiectilelor, precum şi la curăţarea teritoriului de mine la 31 decembrie 1946;
    c) au fost comandanţi militari sau comandanţi ai gărzilor militare ori membri în consiliile militare de control şi recepţie în întreprinderi furnizoare de material de război, prevăzute în Nomenclatorul Marelui Stat Major;
    d) au luptat pe teritoriul naţional vremelnic ocupat de inamic, împotriva acestuia, în unităţi ori formaţiuni constituite, recunoscute ca atare de Marele Stat Major;
    e) au făcut parte din justiţia militară, poliţia militară jandarmerie, din unităţi de pompieri militari şi companii de poliţie din cadrul Ministerului de Interne, care au acţionat în zona de operaţiuni ori s-au aflat în unităţi sau formaţiuni constituite şi au acţionat în timpul războiului, în perioadele arătate în Nomenclatorul Marelui Stat Major;
    f) au devenit invalizi de război;
    g) au fost prizonieri de război.


    Articolul 2

    Sunt consideraţi, de asemenea, veterani de război:
    a) cetăţenii români din orice teritoriu care s-au înrolat voluntar şi au luptat în rândurile armatelor Naţiunilor Unite;
    b) locuitorii din provinciile româneşti, vremelnic ocupate în perioada 1940- 1945, care au fost încorporaţi sau mobilizaţi în mod obligatoriu şi au luptat în armatele altor state, în cazul în care şi-au păstrat sau redobândit cetăţenia română şi domiciliul în România;
    c) persoanele de naţionalitate germană care au fost încadrate obligatoriu în unităţi ale armatei germane, în cazul în care şi-au păstrat sau redobândit cetăţenia română şi domiciliul în România.


    Articolul 3

    Invalid de război este veteranul de război care a suferit prin rănire sau accidentare în timpul sau din cauza războiului o invaliditate atestată printr-un act medical legal.


    Articolul 4

    Prizonier de război este:
    a) persoana capturată de inamic în cursul operaţiunilor de război, indiferent dacă a fost combatant sau necombatant, precum şi asimilată cu aceasta potrivit convenţiilor internaţionale la care România este parte;
    b) persoana care, după încetarea ostilităţilor, la 23 august 1944, a fost dezarmată de trupele sovietice sau germane, sau, chiar nedezarmată, a fost internată în lagăre de prizonieri;
    c) elevul şcolilor militare de ofiţeri, subofiţeri şi maiştri militari, trimis la studii în Germania, precum şi soldatul şi cadrul aflaţi în această ţară la specializare, consideraţi prizonieri de război de către autorităţile germane la 23 august 1944.


    Articolul 5

    Calitatea de veteran de război se stabileşte de către Ministerul Apărării Naţionale, pe baza datelor din livretul militar, ori în lipsa acestora, pe bază de acte oficiale eliberate de către organele stabilite de acest minister, prin care se confirmă situaţiile prevăzute la art. 1 şi 2.
    Invalizii de război, indiferent de gradul de invaliditate, îşi dovedesc calitatea prin procesul-verbal de clasare şi decizia de pensie respectivă.
    Prizonierii de război îşi dovedesc calitatea prin datele înscrise în livretul militar, precum şi în orice alt document emis de Ministerul Apărării Naţionale ori de organul la care au fost reţinuţi.
    În cazurile în care, din diferite motive, cei îndreptăţiţi nu posedă livret militar ori nu li se poate elibera dovada necesară datorită inexistenţei sau distrugerii arhivelor, confirmată în scris, calitatea de veteran de război se va determina de către consiliile de reconstituire, cu martori, în condiţiile prevăzute de lege şi de metodologia stabilită, în acest scop, de Ministerul Apărării Naţionale.


    Articolul 6

    Legitimaţia de veteran de război se eliberează persoanelor prevăzute la art. 1 şi 2 de către Ministerul Apărării Naţionale.
    Legitimaţia de veteran de război se poate elibera celor îndreptăţiţi şi de către Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război sau de către alte asociaţii ale veteranilor de război constituite legal, fiecare pentru membrii săi; aceasta va fi contrasemnată de împuterniciţii Ministerului Apărării Naţionale.


    Articolul 7

    Calitatea de veteran de război nu poate fi dobândită de persoana care:
    a) a comis acte de trădare de patriei ori a acceptat să fie folosită de inamic ca spion sau agent de diversiune pe teritoriul ţării, fapte constatate printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă;
    b) a luptat ca voluntar în armate străine împotriva ţării sau a Naţiunilor Unite ori a săvârşit acte de teroare şi crime împotriva populaţiei autohtone din teritoriile vremelnic ocupate de inamic;
    c) a dezertat din armata română în timpul războiului;
    d) a obţinut actul doveditor prevăzut la art. 5 alin. 1 prin declaraţii false ori prin manopere dolosive constatate prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau când hotărârea comisiei de recunoaştere dată în condiţiile art. 5 alin. 4 a fost anulată.
    Dovedirea împrejurărilor restrictive prevăzute la art. 2 lit. a) şi b), precum şi la art. 7 lit. b) şi c) revine organului competent în stabilirea calităţii de veteran de război sau se constată, după caz, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă.
    În cazul în care faptele prevăzute la alin. 1 lit. a), b) şi c) au fost constatate după stabilirea calităţii de veteran de război, precum şi în cazul prevăzut la alin. 1 lit. d), cel în cauză va pierde această calitate şi va fi obligat, potrivit legii, să restituie sumele încasate necuvenit, precum şi contravaloarea facilităţilor de care a beneficiat ca veteran de război.


    Articolul 8

    În afară de cazurile în care legea dispune altfel, drepturile decurgând din calitatea de veteran de război nu sunt transmisibile şi ele încetează prin moartea titularului.


    Articolul 9

    Văduva de război este soţia supravieţuitoare a celui decedat pe front, în prizonierat sau ca urmare a rănilor ori bolilor contractate pe front sau în prizonierat.
    Calitatea de văduvă de război se stabileşte pe bază de documente, în condiţiile prevăzute în reglementările elaborate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.


    Capitolul II Drepturile veteranilor de război şi văduvelor de război


    Articolul 10

    Timpul participării în război, precum şi perioadele de prizonierat, de spitalizare şi de concedii medicale, ca urmare a rănilor suferite în război sau în prizonierat, se consideră vechime în muncă sau în serviciu, la calcularea pensiei, indiferent de teatrul de operaţiuni pe care au luptat.


    Articolul 11

    Văduva de război care dreptul la pensia I.O.V.R. în condiţiile legii primeşte, pe lângă această pensie, şi pensia de asigurări sociale.
    Soţia supravieţuitoare a veteranului de război, care nu s-a recăsătorit, beneficiază de jumătate din indemnizaţia de veteran de război şi din renta lunară prevăzută al art. 13, precum şi de jumătate din numărul călătorilor gratuite, la care avea ori trebuia să aibă dreptul, potrivit legii, soţul decedat.


    Articolul 12

    Veteranii de război beneficiază de indemnizaţiile şi de sporul lunar, proporţional cu timpul cât au luptat în război, potrivit legii.
    De aceleaşi drepturi beneficiază şi văduvele de război care nu s-au recăsătorit, cu excepţia sporului lunar menţionat la alineatul precedent.
    În cazurile în care una şi aceeaşi persoană se încadrează atât în categoria de veteran de război, cât şi în aceea de fost deţinut politic sau deportat, inclusiv prizonier de război în fosta U.R.S.S., luat după 23 august 1944 sau, deşi declarat înainte de această dată, a fost reţinut după data armistiţiului, beneficiază cumulativ de drepturile băneşti pe perioadele corespunzătoare calităţii avute, cu condiţia ca perioadele să fie distincte.
    Persoana prevăzută la alineatul precedent nu poate cumula celelalte drepturi, altele decât cele băneşti, dar va avea dreptul să opteze pentru cele mai avantajoase sau, după caz, să le obţină pe cele care nu sunt prevăzute în prezenta lege, dar sunt recunoscute prin lege pentru cealaltă categorie sau celelalte categorii în care se încadrează.


    Articolul 13

    Veteranii de război, cărora le-au fost acordate ordine şi medalii pentru faptele de arme săvârşite pe câmpul de luptă, beneficiază de următoarele drepturi, dacă nu le-au primit, în conformitate cu Legea nr. 18/1991 sau sub orice altă formă, de la data decorării şi până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi dovedesc cu acte legale aceste împrejurări de fapt:
    a) cei decoraţi cu Ordinul "Mihai Viteazu" sau Ordinul "Virtutea Aeronautică" cu spade, clasa cavaler:
    - împroprietărirea cu un lot de 5 ha teren agricol, din rezerva creată conform Legii nr. 18/1991 în localitatea de domiciliu sau cu un loc de casă de 500 mp în municipiul, oraşul sau comuna în care domiciliază decoratul;
    - o rentă lunară, echivalentă soldei de grad a unui sublocotenent;
    b) cei decoraţi cu Ordinul "Steaua României" cu spade şi panglică de "Virtute Militară" sau Ordinul "Steaua României" cu spade, Ordinul "Virtutea Aeronautică" cu spade, Ordinul "Coroana României" cu spade şi panglică de "Virtute Militară" sau Ordinul "Coroana României" cu spade, Ordinul "Crucea Regina Maria", Medalia "Virtutea Maritimă", Medalia "Serviciul Credincios" cu spade, Medalia "Bărbăţie şi Credinţă" cu spade, Crucea "Serviciul Credincios" cu spade şi Crucea "Meritul Sanitar":
    - împroprietărirea cu 500 mp pentru loc de casă în municipiul, oraşul sau comuna în care domiciliază sau, dacă acest lucru nu este posibil, cu 1 ha teren arabil;
    c) cei decoraţi cu Medalia "Virtutea Militară de Război":
    - împroprietărirea cu 500 mp pentru loc de casă în municipiul, oraşul ori comuna în care domiciliază sau, dacă acest lucru nu este posibil, cu 1 ha teren arabil.
    Cei decoraţi cu ordinele sau medaliile prevăzute la lit. b) şi c) beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 75% din solda de grad a unui sublocotenent.


    Articolul 14

    Veteranii de război pot beneficia de avansări onorifice în grad, potrivit propunerilor anuale ce se vor face cu respectarea criteriilor stabilite de Ministerul Apărării Naţionale.
    Veteranii de război, ofiţeri, au dreptul de a purta uniforma militară în condiţiile stabilite de Ministerul Apărării Naţionale şi, respectiv, de Ministerul de Interne.


    Articolul 15

    Veteranii de război şi văduvele de război beneficiază şi de următoarele drepturi:
    a) câte 12 călătorii interne gratuite dus-întors sau 24 simple în cursul unui an calendaristic la clasa I pe calea ferată, pentru marii mutilaţi, pentru invalizii de război, precum şi pentru veteranii de război decoraţi cu ordine şi medalii.
    Veteranii de război nedecoraţi, precum şi văduvele de război au dreptul, în cursul unui an calendaristic, la 6 călătorii interne gratuite dus-întors sau 12 simple pe calea ferată. Generalii şi ofiţerii călătoresc la clasa I, iar ceilalţi veterani de război nedecoraţi şi văduvele de război, la clasa a II-a.
    Veteranii de război şi văduvele de război care locuiesc în mediul rural au dreptul, în cursul unui an calendaristic, la 12 călătorii interne dus-întors gratuite pe mijloacele de transport auto, dacă nu există posibilitatea să călătorească pe calea ferată, sau la 12 călătorii interne gratuite dus-întors pe căile fluviale, la alegere.
    În cadrul numărului de călătorii stabilit pentru titulari, aceştia le pot folosi şi pentru însoţitor.
    Însoţitorii marilor mutilaţi şi ai invalizilor de gradul I beneficiază de aceleaşi drepturi de transport gratuit şi la aceeaşi clasă ca şi titularii drepturilor ai căror însoţitori sunt.
    b) gratuităţi pe mijloacele de transport în comun în mediul urban (metrou, tramvai, troleibuz, autobuz);
    c) prioritate la repartizarea şi închirierea locuinţelor din fondul locativ de stat;
    d) prioritate în acordarea de credite pentru construirea sau cumpărarea de locuinţe în condiţii avantajoase;
    e) scutirea de impozite a indemnizaţiilor şi a rentei lunare, acordate potrivit prezentei legi, de impozitul pe salarii şi de impozitul pe clădiri, pe terenurile din municipii, oraşe şi comune şi pe alte venituri, cu excepţia celor provenite din activităţi comerciale. Aceste scutiri se aplică şi văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război;
    f) scutirea de taxe pentru şederea în staţiunile balneoclimaterice, pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice, de arhitectură şi arheologie, precum şi de plata abonamentelor de telefon şi de radioteleviziune;
    g) acordarea unui ajutor anual pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice (aprovizionării cu combustibil lichid, solid sau gaze naturale, după caz) pentru nevoi casnice, al cărui cuantum se va stabili, în funcţie de evoluţia preţurilor şi posibilităţile bugetului de stat, anual, de către Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, cu Ministerul Finanţelor, după consultarea asociaţiilor veteranilor de război. Ajutorul anual se va asigura prin organele care efectuează plata indemnizaţiilor de veteran de război din fondurile puse la dispoziţie în acest scop de la bugetul de stat.
    h) asigurarea gratuit a 4 mc lemne de foc sau echivalent cărbuni pentru marii mutilaţi de război din mediul rural şi urban care folosesc asemenea combustibil;
    i) asigurarea de facilităţi la obţinerea buteliilor de aragaz;
    j) asistenţa medicală gratuită în toate instituţiile medicale civile de stat sau militare şi asigurarea de medicamente gratuite atât în tratamentele ambulatorii, cât şi pe timpul spitalizării;
    k) bilete de tratament gratuite, în limita posibilităţilor existente, în staţiuni balneoclimaterice, pe baza reglementărilor stabilite de către Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Turismului;
    l) obţinerea gratuită de către invalizii de război a protezelor, a cârjelor, a ghetelor ortopedice, a cărucioarelor şi asigurarea cu prioritate şi în condiţii avantajoase a aparatelor auditive şi implanturile cardiace, mijloacelor moto şi auto speciile pentru handicapaţi locomotor;
    m) reduceri cu 50% a costului biletelor de intrare la toate spectacolele, iar la serbările naţionale li se vor rezerva 5% din totalul locurilor;
    n) acces gratuit la manifestările cultural-sportive organizate de unităţile Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne;
    o) accesul la Cercul Militar Naţional, la cercurile militare de garnizoană, la casele de cultură, la căminele de garnizoană, la restaurantele şi popotele aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne, precum şi la locurile de agrement ale acestora în aceleaşi condiţii ca şi cadrele active.


    Articolul 16

    Veteranii de război şi văduvele de război suferinzi pot beneficia, la cerere şi în condiţiile legii, de internare în căminele de bătrâni, căminele-spital existente şi alte aşezăminte de ocrotiri sociale ce se vor mai înfiinţa.
    Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale vor lua, în comun, măsuri în vederea construirii, dotării şi administrării de cămine speciale pentru veteranii de război, invalizii şi văduvele de război lipsiţi de familie.
    Veteranilor şi văduvelor de război li se asigură în mod gratuit locuri de înhumare în cimitirele militare şi civile. Veteranilor de război li se acordă funeralii şi onoruri militare potrivit ultimului grad avut, conform reglementărilor în vigoare pentru cadrele militare active.


    Articolul 17

    De drepturile prevăzute la art. 15 lit. c), d), g), i), l), m), şi la art. 16 alin. 3 beneficiază şi accidentaţii de război în afară serviciului ordonat, care au suferit o infirmitate din cauza acţiunii mijloacelor de luptă ale războiului.


    Capitolul III Dispoziţii finale


    Articolul 18

    În desfăşurarea activităţii lor, veteranii şi văduvele de război vor fi sprijiniţi de Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul de Interne prin:
    a) fondurile speciale repartizate de la bugetul de stat, pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor pe care aceştia le organizează pe plan intern şi internaţional, în scopul menţinerii unei strânse legături cu asociaţiile naţionale şi internaţionale de profil la care urmează a se afilia şi a plăti cotizaţii anuale în valuta;
    b) asigurarea spaţiilor necesare pentru birouri, consfătuiri şi activităţi de educaţie patriotică şi de cinstire a eroilor care s-au jertfit pentru patrie;
    c) asigurarea cu mijloace de transport, cu personal activ strict necesar, în raport cu numărul veteranilor şi văduvelor de război în evidenţă.


    Articolul 19

    Contestaţiile privind modul de stabilire a calităţii de veteran de război şi de văduvă de război se soluţionează conform Legii contenciosului administrativ, nr. 29/1990.


    Articolul 20

    Drepturile băneşti care se acordă în temeiul Legii privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, nr. 49/1991 şi al prezentei legi vor fi indexate periodic în funcţie de evoluţia preţurilor.


    Articolul 21

    Suprafeţele de teren necesare împropretăririlor prevăzute la art. 13 se vor asigura prin grija autorităţilor administraţiei publice din municipiile, oraşele sau comunele în care veteranii de război îşi au domiciliul, din disponibilităţile acestora, în condiţiile Legii fondului funciar nr. 18/1991.


    Articolul 22

    Terenurile de 500 mp cu care au fost împroprietăriţi veteranii de război în vederea construirii de case pot fi transmise prin succesiune, dacă pe acestea au fost construite case de locuit în termen de 10 ani de la data dobândirii terenului. Moştenitorii veteranului de război pot dobândi terenurile neconstruite, dacă deschiderea succesiunii au avut loc anterior expirării termenului de 10 ani. Obligaţia de construire a casei de locuit revine şi moştenitorilor în termen de 5 ani de la preluarea moştenirii.


    Articolul 23

    Pentru acoperirea tuturor cheltuielilor determinate de aplicarea acestei legi, fondurile necesare se vor suporta de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau de la bugetele locale, în limita sumelor aprobate anual Ministerului Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale sau locale.
    Călătoria pe calea ferată se efectuează pe bază de bilete speciale de călătorie puse la dispoziţie de Societatea Naţională a Căilor Ferate Române, le cererea asociaţiilor veteranilor de război legal constituite. Achitarea costurilor de călătorie pe calea ferată, căile fluviale şi auto judeţene, pe baza biletelor speciale, se face de către Ministerul Finanţelor direct Ministerului Transporturilor, iar costul biletelor pe mijloacele de călătorie în comun din municipii şi oraşe se suportă de către consiliile judeţene şi locale.
    Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi agenţii economici din domeniile respective de activitate vor lua fiecare măsurile necesare ce le revin pentru aplicarea prezentei legi.


    Articolul 24

    Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:
    - prevederile referitoare la soţiile celor morţi sau dispăruţi în război, de la art. 5 al Decretului nr. 245/1977 privind pensiile I.O.V.R.;
    - art. 4 alin. (2) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război;
    - Hotărârea Guvernului nr. 1065/1990 privind gratuităţile şi reducerile de tarife pentru călătoria cu mijloace de transport feroviare şi auto acordate invalizilor şi veteranilor de război, pensionarilor invalizi ca urmare a participării la Revoluţia din decembrie 1989, văduvelor de război şi văduvelor celor căzuţi în Revoluţie, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 233/1991, precum şi orice alte dispoziţii contrare.

    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 5 aprilie 1994 şi de Senat în şedinţa din 6 aprilie 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României, a fost reexaminată de Senat în şedinţa din 23 iunie 1994 şi de Camera Deputaţilor în şedinţa din 27 iunie 1994, potrivit art. 145 şi art. 77 alin. (2) din Constituţia României, în urma Deciziei Curţii Constituţionale nr. 47 din 17 mai 1994 şi la cererea Preşedintelui României transmisă cu nr. F. 2/334/7 iunie 1994.

    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

    ADRIAN NĂSTASE

    PREŞEDINTELE SENATULUI

    prof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN

    ------