DECIZIE nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învăţământ în anul 2008
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 804 din 2 decembrie 2008



    Ioan Vida - preşedinte
    Nicolae Cochinescu - judecător
    Aspazia Cojocaru - judecător
    Acsinte Gaspar - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Ion Predescu - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Augustin Zegrean - judecător
    Ion Tiucă - procuror
    Doina Suliman - magistrat-asistent-şef
    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învăţământ în anul 2008, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului.
    Dezbaterile au avut loc în Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2008 şi au fost consemnate în încheierea din aceea dată când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la 12 noiembrie 2008.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    Prin Adresa nr. 9.091 din 3 noiembrie 2008, trimisă Curţii Constituţionale în temeiul prevederilor art. 146 lit. d) teza finală din Constituţie, Avocatul Poporului a ridicat direct excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învăţământ în anul 2008.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că actul normativ menţionat nu este conform cu prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5), art. 20 alin. (1), art. 41 alin. (4), art. 61 alin. (1), art. 102 alin. (1), art. 111 alin. (1), art. 115 alin. (6) şi cu cele ale unor dispoziţii din pacte şi tratate la care România este parte, precum art. 23 alin. (3) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 7 lit. a) din Pactul internaţional din 16 decembrie 1966 cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, Partea I pct. 4 şi Partea II art. 4 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, art. 2 pct. 1 şi art. 11 pct. 2 din Convenţia nr. 95/1949 privind protecţia salariului, Convenţia nr. 100/1951 privind egalitatea de remunerare a mâinii de lucru masculine şi a mâinii de lucru feminine, pentru o muncă de valoare egală, şi art. 2 pct. 1 din Convenţia nr. 131/1970 privind fixarea salariilor minime, în special în ce priveşte ţările în curs de dezvoltare.
    În acest sens, arată că prin emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2008, Guvernul încearcă să se situeze "într-o poziţie opusă şi conflictuală cu Parlamentul" care, în cadrul celor trei puteri, "are o poziţie primordială", înfăptuind funcţia legislativă şi gestionând procesul decizional. Funcţia executivă realizată de Guvern este în mod evident subordonată şi controlată de Parlament, rolul acestuia fiind acela de "a executa legile", iar "nu de a obstrucţiona aplicarea lor". În aceste condiţii, ordonanţa criticată "se prezintă ca un refuz explicit al Guvernului de a aplica şi executa legea votată de către Parlament şi promulgată de Preşedintele României. Prin aceasta se încalcă comportamentul constituţional loial, comportament care rezultă din principiul separaţiei şi echilibrului puterilor".
    În continuare, autorul excepţiei susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 136/2008 înfrânge prevederile constituţionale privind delegarea legislativă. Acest procedeu constituţional este utilizat de Guvern "în emiterea de norme cu putere de lege în situaţiile în care Parlamentul este în imposibilitatea de a-şi îndeplini funcţia legislativă"; în niciun caz "nu implică dreptul executivului de a se opune legislativului, de a-l contracara, intrând astfel într-un conflict constituţional".
    În fine, Avocatul Poporului apreciază că alin. (6) al art. 115 din Constituţie se opune actului normativ criticat, deoarece ordonanţa de urgenţă nu poate afecta drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de aceasta. Astfel, consideră că dreptul la salariu este un drept fundamental, fapt care rezultă din prevederile constituţionale ale art. 41 alin. (4) şi din cele ale pactelor şi convenţiilor mai sus enumerate.
    În conformitate cu dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că pentru ca un act normativ să poată fi considerat neconstituţional este necesar ca dispoziţiile sale să înfrângă prevederi ale Constituţiei, or textele invocate de Avocatul Poporului reprezintă enunţuri de principiu prin care se reglementează într-o manieră generală raporturi instituţionale între Parlament şi Guvern. De asemenea, precizează că "orice Constituţie ocroteşte drepturi existente şi nu drepturi viitoare".
    Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază critica formulată de Avocatul Poporului ca fiind inadmisibilă, deoarece motivarea se axează pe situaţia de fapt, pe chestiuni de oportunitate în colaborarea dintre puteri şi interpretări excesive ale autorului, sub multe aspecte indicându-se doar textul constituţional, fără o argumentaţie solidă.
    Guvernul a trimis Adresa nr. 5/6.046/C.P.T. din 11 noiembrie 2008, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 12.224 din 11 noiembrie 2008, prin care informează că, în şedinţa din 10 noiembrie 2008, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 151/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, ordonanţă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 11 noiembrie 2008. Prin dispoziţiile acestei ordonanţe a fost abrogată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 136/2008, astfel că excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului a rămas fără obiect.
    Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, adresele depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) teza finală din Constituţie şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 10 şi 29-33 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învăţământ în anul 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 31 octombrie 2008.
    Avocatul Poporului susţine că dispoziţiile acestei ordonanţe înfrâng prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) Statul român, art. 20 alin. (1) - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 alin. (4) - Munca şi protecţia socială a muncii, art. 61 alin. (1) - Rolul şi structura Parlamentului, art. 102 alin. (1) - Rolul şi structura Guvernului, art. 111 alin. (1) - Informarea Parlamentului şi art. 115 alin. (6) Delegarea legislativă, precum şi dispoziţii din pacte şi tratate la care România este parte, precum art. 23 alin. (3) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 7 lit. a) din Pactul internaţional din 16 decembrie 1966 cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, ratificat prin Decretul nr. 212 din 31 octombrie 1974, publicat în Buletinul Oficial nr. 146 din 20 noiembrie 1974, Partea I pct. 4 şi Partea II art. 4 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată prin Legea nr. 74 din 3 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999, art. 2 pct. 1 şi art. 11 pct. 2 din Convenţia nr. 95/1949 privind protecţia salariului, ratificată prin Decretul nr. 284/1973, publicat în Buletinul Oficial nr. 81 din 6 iunie 1973, Convenţia nr. 100/1951 privind egalitatea de remunerare a mâinii de lucru masculine şi a mâinii de lucru feminine, pentru o muncă de valoare egală, ratificată prin Decretul nr. 213/1957, publicat în Buletinul Oficial nr. 4 din 18 ianuarie 1958, şi art. 2 pct. 1 din Convenţia nr. 131/1970 privind fixarea salariilor minime, în special în ce priveşte ţările în curs de dezvoltare, ratificată prin Decretul nr. 83/1975, publicat în Buletinul Oficial nr. 86 din 2 august 1975.
    Analizând sesizarea, Curtea Constituţională urmează să admită excepţia de neconstituţionalitate formulată de Avocatul Poporului, în sensul şi pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
    Astfel, Curtea observă că art. 1 alin. (4) din Constituţie a instituit principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, ceea ce presupune, pe de o parte, că niciuna dintre cele trei puteri nu poate interveni în activitatea celorlalte puteri, iar pe de altă parte, presupune controlul prevăzut de lege asupra actelor emise de fiecare putere în parte.
    Curtea reţine că relaţia dintre puterea legislativă şi cea executivă se exprimă prin competenţa conferită Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţă în condiţiile stabilite de art. 115 alin. (4) din Constituţie. Astfel, ordonanţa de urgenţă, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă faţă unei situaţii extraordinare, se justifică prin necesitatea şi urgenţa reglementării acestei situaţii care, datorită circumstanţelor sale, impune adoptarea de soluţii imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Or, adoptarea de către Guvern a Ordonanţei de urgenţă nr. 136/2008 nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învăţământ adoptată de Parlament. Aşa fiind, în condiţiile în care legiuitorul primar a stabilit deja prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 28 octombrie 2008, condiţiile şi criteriile de acordare a acestor creşteri salariale, Guvernul, prin intervenţia sa ulterioară, intră în conflict cu prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării".
    În continuare, Curtea constată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2008 înfrâng şi prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie, deoarece afectează drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii şi dreptul la un nivelul de trai decent, aşa cum sunt consfinţite în prevederile constituţionale ale art. 41 şi art. 47 alin. (1). Prin conţinutul lor, acestea sunt drepturi complexe care includ şi dreptul la salariu şi dreptul la condiţii rezonabile de viaţă, care să asigure un trai civilizat şi decent cetăţenilor.
    Întrucât ordonanţa de urgenţă dedusă controlului nu satisface exigenţele constituţionale ale art. 61 alin. (1) şi art. 115 alin. (6), Curtea constată că aceasta este viciată de neconstituţionalitate.
    Având în vedere argumentele expuse, Curtea reţine că nerespectarea acestor norme constituţionale atrage şi înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".
    În fine, Curtea constată că neconstituţionalitatea reţinută în condiţiile arătate mai sus loveşte actul normativ în ansamblul său, astfel că abrogarea dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului a Guvernului nr. 136/2008 prin cele ale art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 151/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, ulterior sesizării instanţei constituţionale, nu mai are nicio relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 32 şi 33 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi constată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învăţământ în anul 2008 sunt neconstituţionale.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2008.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    prof. univ. dr. IOAN VIDA
    Magistrat-asistent-şef,
    Doina Suliman
    -----