ORDIN nr. 155 din 30 septembrie 2016
pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor umane în Ministerul Afacerilor Interne
EMITENT
  • MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 768 din 30 septembrie 2016



    Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,
    ţinând seama de faptul că Ministerul Afacerilor Interne urmăreşte reducerea deficitului de personal în structurile proprii, prin organizarea în perioada imediat următoare a unor concursuri pentru ocuparea posturilor vacante, şi că, în acest context, ar putea fi valorificate o serie de măsuri de simplificare a procedurilor şi de reducere a sarcinilor administrative,
    în temeiul prevederilor art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,
    ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:

    Articolul I

    Anexa nr. 2 la Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 833 din 11 decembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 36 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "b) copii ale documentelor care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele postului;"
    2. După articolul 36 se introduce un nou articol, articolul 36^1, cu următorul cuprins:
    "Art. 36^1. - (1) Copiile documentelor prevăzute la art. 36 se realizează de compartimentul cu sarcini de recrutare, se certifică pentru conformitate şi se semnează de persoana desemnată şi de candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după realizarea copiilor.
    (2) Documentele prevăzute la art. 36 pot fi depuse şi în copie legalizată, situaţie în care activităţile prevăzute la alin. (1) nu se mai realizează.
    (3) Extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către compartimentul cu sarcini de recrutare, pe baza consimţământului expres al candidatului. Extrasul poate fi înlocuit şi de un certificat de cazier judiciar, în termen de valabilitate, depus de candidat."


    Articolul II

    Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 şi 702 bis din 9 septembrie 2016, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. În anexa nr. 3, la articolul 59 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "b) copii ale documentelor care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele postului;"
    2. În anexa nr. 3, la articolul 61 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "b) copii ale documentelor care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele postului;"
    3. În anexa nr. 3, după articolul 61 se introduce un nou articol, articolul 61^1, cu următorul cuprins:
    "Art. 61^1. - (1) Copiile documentelor prevăzute la art. 59-61 se realizează de compartimentul cu sarcini de recrutare, se certifică pentru conformitate şi se semnează de persoana desemnată şi de candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după realizarea copiilor.
    (2) Documentele prevăzute la art. 59-61 pot fi depuse şi în copie legalizată, situaţie în care activităţile prevăzute la alin. (1) nu se mai realizează.
    (3) Extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către compartimentul cu sarcini de recrutare, pe baza consimţământului expres al candidatului. Extrasul poate fi înlocuit şi de un certificat de cazier judiciar, în termen de valabilitate, depus de candidat."
    4. În anexa nr. 9, la articolul 3 alineatul (2) litera b), punctul ii) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ii) documentele de atestare a studiilor, în copie legalizată sau certificată pentru conformitate;"


    Articolul III

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.


    Ministrul afacerilor interne,

    Ioan-Dragoş Tudorache

    Bucureşti, 30 septembrie 2016.
    Nr. 155.
    -------