DECIZIA nr. 340 din 23 mai 2019referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 254 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 902 din 8 noiembrie 2019

    Valer Dorneanu

    - președinte

    Petre Lăzăroiu

    - judecător

    Mircea Ștefan Minea

    - judecător

    Daniel Marius Morar

    - judecător

    Mona-Maria Pivniceru

    - judecător

    Livia Doina Stanciu

    - judecător

    Simona-Maya Teodoroiu

    - judecător

    Varga Attila

    - judecător

    Patricia Marilena Ionea

    - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 254 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepție ridicată de Corneliu Miloș în Dosarul nr. 18.728/3/2015 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.085D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, întrucât apreciază că autorul excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci solicită, în realitate, completarea legii, aspect ce excedează competenței Curții Constituționale.
    CURTEA,

    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Sentința civilă nr. 2.817 din 19 aprilie 2017, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 254 alin. (1) din Legea nr. 53/23003 - Codul muncii. Excepția a fost ridicată de Corneliu Miloș cu prilejul unei cauze în care angajatorul, Societatea Legba - S.R.L. din București, a solicitat ca autorul excepției să răspundă patrimonial pentru prejudiciul cauzat societății. 5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt contrare art. 1 alin. (3) și art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât nu limitează la 5 salarii minime brute pe economie contravaloarea pagubei recuperate de la angajat, limitare pe care dispozițiile art. 254 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 o prevăd în cazul în care părțile stabilesc în mod amiabil recuperarea contravalorii pagubei. De asemenea arată că soluția legislativă consacrată de art. 254 alin. (1) din Codul muncii, potrivit căreia faptele care sunt în legătură cu o muncă prestată produc răspunderea civilă contractuală a angajatului, este nefirească. Mai mult, nu există o limitare a contravalorii pagubelor, întreg riscul implicat de efectuarea activității productive fiind transferat angajatului. Angajatorul este privilegiat în acest fel, neparticipând la costurile derivate din procesul de producție. Un lucrător poate ajunge într-o situație precară, de faliment, în urma desfășurării unei activități creativ-producătoare. Profitul acționarilor este protejat în detrimentul lucrătorului, al forței de muncă. Această protecție pervertește relațiile de muncă, fiind permis angajatorului să aibă un comportament abuziv.6. Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, autorul acesteia neformulând veritabile critici de neconstituționalitate, ci propuneri de modificare sau completare a textului de lege, care intră în competența exclusivă a legiuitorului. 7. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât aspectele învederate de autorul acesteia vizează modul de aplicare a legii.9. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. În acest sens arată că, în realitate, critica autorului excepției se întemeiază pe compararea a două texte de lege între ele, respectiv a prevederilor art. 254 alin. (1) din Codul muncii cu prevederile alin. (4) din același articol. Or, amintește că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, examinarea unui text de lege are în vedere conformitatea acestuia cu dispozițiile și principiile constituționale, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele. De asemenea arată că reglementarea criticată nu instituie un privilegiu în favoarea angajatorului. În realitate, dispozițiile art. 254 din Codul muncii reglementează răspunderea patrimonială a salariaților, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, atunci când produc pagube angajatorului lor. Este firească reglementarea de către legiuitor a obligației salariaților de a repara prejudiciul cauzat angajatorului din vina și în legătură cu munca lor. 10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
    CURTEA,

    examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 254 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziții potrivit cărora: „Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.“13. Autorul excepției consideră că acest text de lege este contrar prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) referitoare la statul român și ale art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea în drepturi a cetățenilor.14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că textul de lege criticat face parte din ansamblul reglementării Codului muncii referitoare la răspunderea patrimonială a părților raportului de muncă, avându-și sediul în art. 253-259 din capitolul III al titlului XI - „Răspunderea juridică“. În acest context, art. 254 din Legea nr. 53/2003 reglementează răspunderea patrimonială a salariaților, care, așa cum reiese din chiar alin. (1) al articolului menționat, se întemeiază pe „normele și principiile răspunderii civile contractuale“, fiind o varietate a acesteia, marcată de anumite particularități ce decurg din specificul raporturilor juridice de muncă. 15. Spre deosebire de reglementarea anterioară, a Legii nr. 10/1972 - Codul muncii, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 140 din 1 decembrie 1972, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la răspunderea materială, care limita obligația de reparare numai la prejudiciul efectiv, temeiurile răspunderii civile contractuale care caracterizează răspunderea patrimonială a salariatului în reglementarea actuală impun atât repararea prejudiciului efectiv, cât și a beneficiului nerealizat, potrivit art. 1.531 din Codul civil, care dispune astfel:(1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.(2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se ține seama și de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.16. De asemenea, spre deosebire de reglementarea anterioară, dispozițiile actuale ale Codului muncii nu mai prevăd posibilitatea stabilirii răspunderii patrimoniale pe calea emiterii unei decizii de imputare dacă salariatul nu își asumă în scris un angajament de plată, constituind titlu executoriu, ci dispun că stabilirea răspunderii patrimoniale se face pe cale judecătorească. În acest sens, art. 169 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 prevede că „reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă“. Excepție face situația când părțile au ajuns la o rezolvare amiabilă, în limitele statuate însă prin art. 254 alin. (3) și (4) din Legea nr. 53/2003, respectiv atunci când angajatorul propune salariatului, printr-o notă de constatare și evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părților, într-un termen care nu poate fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării. Contravaloarea pagubei recuperate prin acordul părților nu poate fi mai mare decât echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie. 17. Prin urmare, Legea nr. 53/2003 instituie două modalități distincte de stabilire a răspunderii patrimoniale a salariatului - pe cale judecătorească și pe cale amiabilă. În cazul răspunderii patrimoniale stabilite pe cale judecătorească, salariatul răspunde pentru întreg prejudiciul efectiv și beneficiul nerealizat cauzate angajatorului. Pe cale amiabilă, repararea prejudiciului se face în temeiul acordului părților, doar în limita a 5 salarii minime brute pe economie.18. Autorul excepției de neconstituționalitate critică dispozițiile art. 254 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 pentru că, în cazul răspunderii patrimoniale stabilite pe cale judecătorească, nu este prevăzută o limită maximă a obligației de despăgubire, așa cum se stabilește în alin. (4) al aceluiași articol de lege pentru situațiile în care recuperarea pagubei se face prin acordul părților.19. Analizând aceste critici, Curtea constată că, în formularea lor, autorul excepției de neconstituționalitate pornește de la o premisă falsă, considerând că dispozițiile art. 254 alin. (3) și (4) din Legea nr. 53/2003 instituie o limitare a răspunderii patrimoniale a salariatului la cuantumul a 5 salarii minime brute pe economie și, implicit, o exonerare pentru obligația de despăgubire a contravalorii pagubei ce ar depăși acest cuantum. Or, Curtea constată că sensul acestor dispoziții de lege nu este acela de a institui o exonerare parțială a răspunderii patrimoniale a salariatului, ci de a stabili limitele în care recuperarea contravalorii pagubei se poate face ca urmare a acordului părților raportului de muncă, în urma constatării și evaluării realizate de către angajator. Aceasta constituie o reglementare menită să faciliteze recuperarea pagubelor produse de către salariat, fără a mai recurge la procedurile judiciare, mai îndelungate, și poate fi utilizată de părțile raportului de muncă ori de câte ori, în condițiile art. 254 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, au încheiat un acord asupra celor constate de angajator cu privire la existența unei pagube produse din vina și în legătură cu munca salariatului și cu privire la evaluarea acestei pagube. În măsura în care aceste condiții sunt întrunite, dispozițiile art. 254 alin. (4) din Legea nr. 53/2003, potrivit cărora „contravaloarea pagubei recuperate prin acordul părților, conform alin. (3), nu poate fi mai mare decât echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie“ devin incidente, fiind aplicabile tuturor persoanelor care se află în ipoteza normei, fără privilegii ori discriminări.20. În măsura în care, însă, nu s-a realizat un acord între angajator și salariat cu privire la recuperarea pagubei în condițiile mai sus arătate, fie pentru că angajatorul a apreciat că un astfel de acord nu este în beneficiul său, întrucât valoarea pagubei depășește semnificativ limita impusă de art. 254 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 și dorește recuperarea integrală a pagubei pe cale judecătorească, fie pentru că salariatul nu a fost de acord cu nota de constatare și evaluare a pagubei, recuperarea pagubei se poate face doar pe cale judecătorească. În mod evident, situațiile în care se află părțile raportului juridic în aceste ipoteze sunt diferite de situația la care se referă art. 254 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, când au fost de acord asupra recuperării contravalorii pagubei în limita a 5 salarii minime brute pe economie, astfel că tratamentul juridic diferit nu poate dobândi semnificația încălcării principiului constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor. Prin Decizia nr. 454 din 20 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 25 octombrie 2005, Curtea Constituțională a statuat că principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 din Constituție, presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite.21. În concluzie, Curtea reține că principiul răspunderii patrimoniale integrale a salariatului, precum și cel al stabilirii existenței acestei forme de răspundere și a întinderii sale pe cale judiciară constituie regula în materie, în timp ce dispozițiile art. 254 alin. (3) și (4) din Legea nr. 53/2003 reglementează limitele în care, cu titlu de excepție, recuperarea contravalorii pagubei se poate face prin acordul părților.22. În continuare, analizând critica referitoare la instituirea unui regim juridic mai favorabil pentru angajator, cu afectarea drepturilor salariatului, Curtea observă că autorul excepției se referă la faptul că, în stabilirea contravalorii pagubei, nu au fost avute în vedere și costurile pe care ar trebui să le suporte angajatorul, ca derivând din procesul de producție. Or, Curtea apreciază că această critică se întemeiază, în realitate, pe aspecte ce țin de aplicarea legii, ce revin competenței instanței de judecată, și nu vizează veritabile probleme de neconstituționalitate care să poată fi supuse controlului exercitat de instanța de contencios constituțional. 23. În sfârșit, în ceea ce privește critica raportată la prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție, Curtea reține că reglementarea răspunderii patrimoniale a salariatului, ce derivă din înseși normele și principiile răspunderii civile contractuale, nu poate fi privită ca având semnificația încălcării caracterului democratic și social al statului român,24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Corneliu Miloș în Dosarul nr. 18.728/3/2015 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 254 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă și general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunțată în ședința din data de 23 mai 2019.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. Valer Dorneanu
    Magistrat-asistent,
    Patricia Marilena Ionea

    -----