DECIZIE nr. 753 din 5 noiembrie 2015
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 271^1 şi art. 271^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 50 din 22 ianuarie 2016



        Augustin Zegrean - preşedinte
        Valer Dorneanu - judecător
        Petre Lăzăroiu - judecător
        Daniel Marius Morar - judecător
        Puskas Valentin Zoltan - judecător
        Simona-Maya Teodoroiu - judecător
        Tudorel Toader - judecător
        Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Asocierea FCC Construccion - Aqualia - Degremont din Barcelona, Spania, în Dosarul nr. 5.722/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 254D/2015.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 256D/2015 şi nr. 293D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 271^1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, excepţie ridicată de Asocierea Conest - S.A. - Egis România - S.A. în Dosarul nr. 708/45/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, respectiv excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 271^1 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, ridicată de Asociaţia Pro Canes Germanie în Dosarul nr. 768/39/2014 al Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
    4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Curtea, având în vedere obiectul şi motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 254D/2015, nr. 256D/2015 şi nr. 293D/2015, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
    6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
    7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 256D/2015 şi nr. 293D/2015 la Dosarul nr. 254D/2015, care este primul înregistrat.
    8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, în considerarea deciziilor nr. 5 din 15 ianuarie 2015 şi nr. 750 din 4 noiembrie 2015, pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 271^2 alin. (1) şi (2) şi ale art. 271^1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, în ce priveşte sintagma "şi să prevadă plata necondiţionată la prima cerere a autorităţii contractante, în măsura în care contestaţia/cererea/plângerea va fi respinsă", şi, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a celorlalte texte de lege criticate.

    CURTEA,

    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    9. Prin Decizia civilă nr. 8.725 din 24 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 5.722/2/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. Excepţia a fost ridicată de Asocierea FCC Construccion - Aqualia - Degremont din Barcelona, Spania, într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unei decizii emise de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor privind contestaţia împotriva soluţiei date în urma reevaluării primului rezultat al procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică având ca obiect "Extinderea Staţiei de Epurare a Apelor Uzate şi construcţia incineratorului de nămol", iniţiată de municipiul Bucureşti, în calitate de autoritate contractantă.
    10. Prin Decizia nr. 29 din 5 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 708/45/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 271^1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. Excepţia a fost ridicată de Asocierea Conest - S.A. - Egis România - S.A. într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unei decizii emise de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor privind contestaţia împotriva soluţiei date în urma reevaluării rezultatului procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică având ca obiect "Dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi - extras din SF, în vederea executării parţiale a obiectivului Modernizare Modul 1 - Etapa intermediară - Pista 2400 m - extindere suplimentară platforma parcare aeronave şi terminal pasageri - Obiectiv III Terminal pasageri", organizată de R.A. Aeroportul Iaşi, în calitate de autoritate contractantă.
    11. Prin Încheierea din 26 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 768/39/2014, Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 271^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. Excepţia a fost ridicată de Asociaţia Pro Canes Germanie într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unei decizii prin care Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins contestaţia formulată de aceasta împotriva procesului-verbal de evaluare a ofertelor şi a adresei de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire a contractului de servicii având ca obiect "Delegare de gestiune pentru organizarea şi funcţionarea serviciului specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân din municipiul Botoşani", în cadrul procedurii de licitaţie deschisă organizată de Direcţia Servicii Publice, Sport şi Agrement Botoşani, în calitate de autoritate contractantă.
    12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că au fost nesocotite prevederile art. 21 alin. (4) din Constituţie potrivit cărora jurisdicţiile administrative sunt facultative şi gratuite. În acest sens, se arată că, deşi introducerea contestaţiei la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor este facultativă, odată aleasă, această cale devine obligatorie prin regulile sale procedurale, prin fazele şi etapele sale. Se susţine totodată că această procedură ar trebui să fie gratuită. Arată că, în conformitate cu art. 51 alin. (1) din Constituţie, contestatorul are dreptul să se adreseze oricărei autorităţi publice, inclusiv Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, fără riscul de a fi sancţionat pecuniar pentru exercitarea acestui drept. Aşadar, garanţia de bună conduită încalcă principiul gratuităţii jurisdicţiilor speciale administrative şi pe cel al exercitării dreptului de petiţionare, constituirea ei fiind reglementată ca o veritabilă condiţie de admisibilitate a acţiunii, de vreme ce contestaţia poate fi respinsă pentru lipsa dovezii de constituire a acesteia. Se susţine că impunerea efectuării acestei plăţi prealabile rupe echilibrul şi egalitatea dintre administrat, ca parte reclamantă, şi autoritatea contractantă, ca parte pârâtă. Precizează că preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 indică menirea actului normativ ca fiind aceea de a descuraja depunerea unor contestaţii abuzive, dar ignoră efectul pe care îl produce, constând în îngrădirea dreptului de acces la justiţie prin impunerea unei garanţii pe care autoritatea contractantă nu ar trebui să o plătească în situaţia în care ar contesta o decizie a Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor. Susţine că vătămarea dreptului de acces liber la justiţie se menţine şi în etapa soluţionării plângerii de către instanţa judecătorească competentă. Arată că, dacă taxele de timbru se fac venit la bugetele publice consolidate, iar cauţiunile sunt constituite in limine litis sau la dispoziţia instanţei, garanţia de bună conduită este o condiţionare a dreptului la acţiune care se face venit la bugetul autorităţii contractante, reprezentând un mijloc de determinare a ofertantului de a renunţa la a-şi mai apăra în justiţie drepturile vătămate. Se mai arată că garanţia de bună conduită exagerează caracterul oneros al judecăţii, fiind dificil pentru reclamant să achite, înaintea procesului, pe lângă garanţiile de participare, o nouă sumă cu un cuantum semnificativ care să îi confere dreptul la acţiune. Arată că actul normativ are în vedere o simplă presupunere cu privire la faptul că procedurile de achiziţie publică ar fi întârziate în principal sau exclusiv de formularea abuzivă a contestaţiilor. Arată că, dimpotrivă, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 reglementează termene scurte pentru derularea procedurii, formularea contestaţiilor şi soluţionarea acestora. Prelungirea procedurilor este determinată, în realitate, de lipsa personalului instruit în autorităţile contractante. Mai precizează că garanţia de bună conduită constituie, de fapt, o sursă nejustificată de venituri pentru autorităţile contractante. Apreciază că este afectat dreptul de acces liber la justiţie pentru cei administraţi, care, din lipsa banilor, nu mai formulează cereri, dar şi pentru cei care, deşi au bani, nu plătesc totuşi garanţia, apreciind că riscul pierderii acesteia este prea mare. De asemenea, pentru cei care plătesc garanţia este afectat dreptul la un proces echitabil prin suprataxarea demersului litigios. Se mai susţine că garanţia de bună conduită este contrară spiritului şi raţiunii juridice a unor directive europene, şi anume Directiva 2004/18/CE, Directiva 2014/25/UE şi Directiva 89/665/CEE, referitoare la aspecte prioritare în domeniul achiziţiilor publice.
    13. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că prevederile art. 271^1 şi art. 271^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 încalcă prevederile art. 21 din Constituţie nu doar prin cuantum, ci şi prin configuraţia juridică a garanţiei de bună conduită care impietează grav asupra dreptului operatorilor economici la un remediu efectiv împotriva actelor autorităţilor contractante. Arată că legiuitorul nu defineşte noţiunea de "comportament necorespunzător", iar din textul art. 271^2 alin. (1) reiese că premisa reţinerii garanţiei nu este, în realitate, formularea unei contestaţii abuzive, eventual coroborată cu producerea vreunui prejudiciu, ci simpla formulare a unei contestaţii care în cele din urmă se vădeşte a fi nefondată. Instanţa apreciază că, în aceste condiţii, garanţia de bună conduită constituie, de fapt, o sancţiune aplicată operatorilor/ofertanţilor pentru formularea unor contestaţii/ plângeri/cereri neîntemeiate, nicidecum o garanţie, aducând atingere accesului efectiv la o cale de atac împotriva actelor autorităţii contractante, precum şi caracterului gratuit al jurisdicţiilor administrative. Aminteşte şi cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 9 noiembrie 2004, pronunţată în Cauza Maeso împotriva Spaniei, în sensul că, deşi accesul la o instanţă nu este un drept absolut, ci este susceptibil de limitări, în special în ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate a unei căi de atac, totuşi, aceste limitări nu trebuie să restrângă accesul deschis unui justiţiabil de o asemenea manieră sau până la un asemenea punct încât dreptul să fie atins în însăşi substanţa sa.
    14. Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere că, prin raportare la valoarea estimată a contractului, valoarea garanţiei nu este exorbitantă, iar în conformitate cu Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015 a Curţii Constituţionale, această garanţie nu se va reţine automat de către autoritatea contractantă, ca urmare a respingerii contestaţiei sau a retragerii acesteia.
    15. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

    CURTEA,

    examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actelor de sesizare, prevederile art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 30 iunie 2014, precum şi art. 271^1 alin. (1) şi (2), respectiv art. 271^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006. Prevederile art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 introduc în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 două noi articole, art. 271^1 şi art. 271^2. Având în vedere dispoziţiile art. 62 teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora "dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta", rezultă că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 271^1 şi art. 271^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, care au următoarea redactare:
    - Art. 271^1: "(1) În scopul de a proteja autoritatea contractantă de riscul unui eventual comportament necorespunzător, contestatorul are obligaţia de a constitui garanţia de bună conduită pentru întreaga perioadă cuprinsă între data depunerii contestaţiei/cererii/plângerii şi data rămânerii definitive a deciziei Consiliului/hotărârii instanţei de judecată de soluţionare a acesteia.
    (2) Contestaţia/Cererea/Plângerea va fi respinsă în cazul în care contestatorul nu prezintă dovada constituirii garanţiei prevăzute la alin. (1).
    (3) Garanţia de bună conduită se constituie prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis în condiţiile legii de o societate bancară ori de o societate de asigurări şi se depune în original la sediul autorităţii contractante şi în copie la Consiliu sau la instanţa de judecată, odată cu depunerea contestaţiei/cererii/plângerii.
    (4) Cuantumul garanţiei de bună conduită se stabileşte prin raportare la valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit, astfel:
    a) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) lit. a) şi b);
    b) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) lit. c), dar nu mai mult decât echivalentul în lei a 10.000 euro, la cursul BNR de la data constituirii garanţiei;
    c) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) lit. a) şi b), dar nu mai mult decât echivalentul în lei a 25.000 euro, la cursul BNR de la data constituirii garanţiei;
    d) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) lit. c), dar nu mai mult decât echivalentul în lei a 100.000 euro, la cursul BNR de la data constituirii garanţiei.
    (5) Garanţia de bună conduită trebuie să aibă o perioadă de valabilitate de cel puţin 90 de zile, să fie irevocabilă şi să prevadă plata necondiţionată la prima cerere a autorităţii contractante, în măsura în care contestaţia/cererea/plângerea va fi respinsă.
    (6) În cazul în care, în ultima zi de valabilitate a garanţiei de bună conduită, decizia Consiliului sau hotărârea instanţei de judecată nu este rămasă definitivă, iar contestatorul nu a prelungit valabilitatea garanţiei de bună conduită în aceleaşi condiţii de la alin. (1)-(5), autoritatea contractantă va reţine garanţia de bună conduită. Prevederile art. 271^2 alin. (3)-(5) se aplică în mod corespunzător.
    (7) Prevederile alin. (1)-(6) se aplică în mod corespunzător şi în situaţia în care plângerea împotriva deciziei Consiliului este formulată de o altă persoană decât autoritatea contractantă sau contestator, conform art. 281.";
    - Art. 271^2: "(1) În cazul în care contestaţia este respinsă de către Consiliu sau de către instanţa de judecată, atunci când contestatorul se adresează direct instanţei, autoritatea contractantă are obligaţia de a reţine garanţia de bună conduită de la momentul rămânerii definitive a deciziei Consiliului/ hotărârii instanţei de judecată. Reţinerea se aplică pentru loturile la care contestaţia a fost respinsă.
    (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care contestatorul renunţă la contestaţie/cerere/plângere.
    (3) Măsura prevăzută la alin. (1) nu va fi aplicată în cazul în care Consiliul/instanţa de judecată respinge contestaţia ca rămasă fără obiect sau în cazul în care s-a renunţat la contestaţie/cerere/plângere, ca urmare a adoptării de către autoritatea contractantă a măsurilor de remediere necesare, în condiţiile art. 256^3 alin. (1).
    (4) În situaţia în care Consiliul admite contestaţia, respectiv instanţa competentă admite plângerea formulată împotriva deciziei Consiliului de respingere a contestaţiei, autoritatea contractantă are obligaţia de a restitui contestatorului garanţia de bună conduită, în cel mult 5 zile de la momentul rămânerii definitive a deciziei/hotărârii.
    (5) În situaţia în care contestatorul se adresează direct instanţei de judecată şi aceasta admite cererea introdusă, prevederile alin. (4) se aplică în mod corespunzător.
    (6) Sumele încasate de autoritatea contractantă din executarea garanţiei de bună conduită reprezintă venituri ale autorităţii contractante."
    19. Autorii excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, art. 21 care consacră dreptul de acces liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi caracterul facultativ şi gratuit al jurisdicţiilor administrative, art. 51 alin. (1) care conferă cetăţenilor dreptul de a se adresa autorităţilor publice prin petiţii, art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 care stabileşte condiţiile în care poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi.
    20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 19 martie 2015, a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 271^2 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, care prevăd reţinerea necondiţionată a garanţiei de bună conduită în cazul respingerii contestaţiei/cererii/plângerii. Curtea a apreciat că acestea sunt neconstituţionale întrucât, indiferent de conduita procesuală a contestatorului, acesta este sancţionat cu pierderea garanţiei depuse potrivit legii. Curtea a constatat că, prin reţinerea necondiţionată a garanţiei de bună conduită, legiuitorul ignoră prezumţia bunei-credinţe în exercitarea drepturilor procedurale aplicabile în materie civilă, precum şi în domeniul dreptului administrativ, prezumând automat reaua-credinţă şi comportamentul necorespunzător ale contestatorului a cărui contestaţie este respinsă. Astfel, Curtea a apreciat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 instituie o veritabilă sancţiune aplicabilă persoanei care, în apărarea intereselor legitime, atacă actul autorităţii contractante la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sau la instanţa judecătorească, fără ca vreo autoritate îndrituită în acest sens să stabilească caracterul abuziv al unei astfel de contestaţii/cereri/plângeri.
    21. În aceste condiţii, faţă de constatarea neconstituţionalităţii art. 271^2 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Având în vedere că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit ulterior sesizării Curţii Constituţionale, excepţia cu acest obiect urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.
    22. În procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, instanţele de judecată urmează să respecte Decizia Curţii Constituţionale nr. 5 din 15 ianuarie 2015 atât sub aspectul celor statuate prin dispozitivul acesteia, cât şi al considerentelor ce au stat la baza pronunţării acestei soluţii. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate va fi respinsă ca devenită inadmisibilă, prezenta decizie poate reprezenta motiv de revizuire, conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, în considerarea deciziei de constatare a neconstituţionalităţii, raportat la incidenţa în speţă a textelor de lege vizate de aceasta.
    23. În lumina considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 5 din 15 ianuarie 2015, potrivit cărora reţinerea necondiţionată a garanţiei de bună conduită în cazul respingerii contestaţiei/cererii/plângerii îngrădeşte accesul liber la justiţie, prevăzut de art. 21 alin. (1) din Constituţie, prin descurajarea contestatorului de a formula o contestaţie/cerere/plângere, considerându-se de plano că orice respingere se converteşte într-o sancţiune pentru un comportament necorespunzător, prin Decizia nr. 750 din 4 noiembrie 2015*), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii, Curtea a admis şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 271^1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 şi a constatat că sintagma "şi să prevadă plata necondiţionată la prima cerere a autorităţii contractante, în măsura în care contestaţia/cererea/ plângerea va fi respinsă" este neconstituţională. Tot astfel, Curtea a apreciat că prin reţinerea necondiţionată a acestei garanţii de bunăconduită este afectat şi dreptul de proprietate privată prevăzut de art. 44 din Constituţie, diminuarea patrimoniului autorilor contestaţiilor/cererilor/plângerilor neputând fi consecinţa directă a exercitării unui drept sau unei libertăţi fundamentale, respectiv a unui drept procesual. Notă

    ──────────

    *) Decizia nr. 750 din 4 noiembrie 2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 11 ianuarie 2016.

    ──────────

    24. În consecinţă, în cauza de faţă, urmează să fie respinsă, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 271^1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 în ce priveşte sintagma "şi să prevadă plata necondiţionată la prima cerere a autorităţii contractante, în măsura în care contestaţia/cererea/plângerea va fi respinsă".
    25. Curtea observă că, din examinarea dosarelor cauzelor în soluţionarea cărora a fost invocată prezenta excepţie, rezultă că în niciunul dintre procese nu s-a pus problema prelungirii valabilităţii garanţiei de bună conduită. Astfel, în cauza ce formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 254D/2015, reclamantul a depus garanţia, dar instanţa a admis contestaţia şi a anulat procesul-verbal de atribuire, cu consecinţa restituirii garanţiei de bună conduită, fără să fie nevoie de prelungirea valabilităţii acesteia. În celelalte două cauze, garanţia nu a fost depusă, motiv pentru care instanţa a respins ca inadmisibile contestaţiile. Având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 271^1 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, ca urmare a lipsei legăturii cu cauza.
    26. În ceea ce priveşte celelalte texte de lege criticate, Curtea reţine că, prin aceeaşi Decizie nr. 5 din 15 ianuarie 2015, mai sus citată (paragrafele 30-48), a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 271^1 şi ale art. 271^2 alin. (3)-(6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, prin prisma unor critici similare celor formulate şi în cauza de faţă.
    27. Astfel, în ceea ce priveşte pretinsa nesocotire a prevederilor art. 21 alin. (1), (2) şi (4) din Constituţie, Curtea a observat, mai întâi, că dispoziţiile menţionate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 nu fixează imperativ urmarea căii de atac administrativ-jurisdicţionale, ci o prevăd ca facultate de care beneficiază persoana care se consideră vătămată. De altfel, raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut această cale a fost aceea de a institui o modalitate eficientă de prevenire şi limitare a abuzului de drept, având în vedere faptul că soluţionarea contestaţiilor în materia achiziţiilor publice este necesar să se desfăşoare şi să se judece după o procedură caracterizată prin celeritate. Existenţa acestei căi nu împiedică respectiva persoană să apeleze direct la calea de atac judiciară, în măsura în care apreciază că aceasta îi serveşte mai bine interesele. Nicio dispoziţie din cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 nu prevede că actele autorităţilor contractante pot fi atacate numai la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, astfel cum nicio dispoziţie din acelaşi act normativ nu împiedică persoana să se adreseze numai instanţelor de judecată. Neexistând stabilită o interdicţie în privinţa sesizării directe a instanţelor de judecată, persoanele au posibilitatea neîngrădită de a recurge la aceasta (Decizia nr. 284 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 21 mai 2012).
    28. Curtea a mai reţinut faptul că, astfel cum reiese din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014, legiuitorul delegat, având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri urgente care să fluidizeze procedura de atribuire a contractelor de achiziţii publice şi care să protejeze autorităţile contractante împotriva depunerii unor contestaţii abuzive care tind să modifice scopul pentru care au fost instituite căile de atac în domeniul achiziţiilor publice, a instituit garanţia de bună conduită. Aşadar, dispoziţiile criticate, prin instituirea garanţiei de bună conduită, astfel cum aceasta a fost introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014, reglementează reguli procedurale specifice cu privire la judecarea contestaţiei în materia achiziţiilor publice, fără a putea fi calificată ca o îngrădire a dreptului de acces liber la justiţie.
    29. Curtea a constatat că este neîntemeiată şi critica de neconstituţionalitate raportată la art. 21 alin. (4) din Constituţie. În acest sens, analizând dispoziţiile ce reglementează procedura soluţionării contestaţiilor în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor prin raportare la prevederile constituţionale care consacră gratuitatea jurisdicţiilor administrative, Curtea constată că nu există nicio normă care să ateste existenţa vreunei taxe sau cauţiuni care să se facă venit la bugetul de stat sau la bugetul autorităţii administrativ-jurisdicţionale. Curtea a reţinut că gratuitatea statuată prin art. 21 alin. (4) din Legea fundamentală semnifică lipsa oricărei contraprestaţii pecuniare din partea persoanei care, alegând calea contenciosului administrativ-jurisdicţional, beneficiază gratuit de serviciul prestat de autoritatea administrativ-jurisdicţională (a se vedea în acest sens Decizia nr. 282 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 11 mai 2012), cerinţă respectată prin textele de lege criticate.
    30. Cu acelaşi prilej, Curtea a reţinut faptul că, prin instituirea garanţiei de bună conduită, astfel cum aceasta a fost introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014, se reglementează reguli procedurale specifice cu privire la judecarea contestaţiei în materia achiziţiilor publice, fără ca aceasta să poată fi apreciată ca o îngrădire a dreptului de acces liber la justiţie. Ca atare, Curtea a considerat că garanţia de bună conduită are semnificaţia unei cauţiuni menite să asigure exercitarea corespunzătoare şi neabuzivă a drepturilor procesuale, cu toate consecinţele procesuale care decurg din finalitatea urmărită prin instituirea acesteia (Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, paragraful 41).
    31. Întrucât nu au fost evidenţiate elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, îşi menţin valabilitatea cele reţinute în deciziile mai sus menţionate.
    32. În ce priveşte pretinsa nesocotire a prevederilor art. 52 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea constată că nu poate fi reţinută o astfel de critică. Dispoziţiile constituţionale invocate consacră posibilitatea persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei. Or, textele de lege supuse controlului de constituţionalitate conţin reguli procedurale referitoare la condiţiile de contestare a unor acte administrative emise de autoritatea contractantă, privitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. Ca atare, acestea fac parte integrantă din procedura de contestare a actelor amintite, dând astfel expresie prevederilor art. 52 alin. (1) din Legea fundamentală.
    33. Curtea nu poate reţine nici critica referitoare la încălcarea art. 53 din Constituţie. În condiţiile inexistenţei unei limitări a drepturilor sau a libertăţilor fundamentale, respectiv a dreptului de acces liber la justiţie şi a dreptului la petiţionare, astfel cum a fost demonstrat prin considerentele mai sus prezentate, Curtea constată inaplicabilitatea garanţiilor referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, prevăzute de dispoziţiile din Legea fundamentală menţionate. În consecinţă, art. 53 din Constituţie nu este incident în cauză, invocarea acestuia în motivarea criticii de neconstituţionalitate nefiind pertinentă.
    34. În ce priveşte invocarea, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, a prevederilor unor directive europene, este de reţinut că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că verificarea conformităţii legislaţiei naţionale cu prevederi din actele normative europene, în cazul de faţă directive ale Parlamentului European şi ale Consiliului, nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, ci a instanţelor judecătoreşti, întrucât priveşte aspecte ce ţin de aplicarea legii (a se vedea, în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 1.119 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 8 noiembrie 2010). Totodată, prin Decizia nr. 668 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 8 iulie 2011, Curtea Constituţională a subliniat că nu este nici legiuitor pozitiv şi nici instanţă judecătorească cu competenţă de a interpreta şi aplica dreptul european în litigiile ce antamează drepturile subiective ale cetăţenilor.
    35. Având în vedere aceste consideraţii, rezultă că nici în prezenta cauză controlul de constituţionalitate nu poate viza conformitatea textelor de lege criticate cu prevederile directivelor europene invocate în motivarea criticii de neconstituţionalitate.
    36. În fine, în ce priveşte critica referitoare la cuantumul exorbitant al garanţiei de bună conduită, sunt aplicabile mutatis mutandis cele reţinute de Curtea Constituţională cu referire la o critică similară formulată faţă de cuantumul anumitor taxe judiciare de timbru. Astfel, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 75 din 17 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 29 septembrie 1997, că aprecierea cu privire la cuantumul acestora nu este de resortul contenciosului constituţional, Curtea Constituţională nefiind în măsură să cenzureze opţiunile legiuitorului şi să înlocuiască aprecierea acestuia - suverană şi deplină - cu propria sa apreciere, căci în felul acesta s-ar transforma, practic, într-un legislator pozitiv, subsecvent.
    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

    În numele legii

    DECIDE:

    I. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 271^1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, în ce priveşte sintagma "şi să prevadă plata necondiţionată la prima cerere a autorităţii contractante, în măsura în care contestaţia/cererea/plângerea va fi respinsă", precum şi a prevederilor art. 271^2 alin. (1) şi (2) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, excepţie ridicată de Asocierea FCC Construccion - Aqualia - Degremont din Barcelona, Spania în Dosarul nr. 5.722/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Asocierea Conest - S.A. - Egis România - S.A. în Dosarul nr. 708/45/2014 al aceleiaşi instanţe şi de Asociaţia Pro Canes Germanie în Dosarul nr. 768/39/2014 al Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
    II. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 271^1 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, ridicată de aceiaşi autori, în aceleaşi dosare, ale aceloraşi instanţe.
    III. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori, în aceleaşi dosare, ale aceloraşi instanţe şi constată că prevederile art. 271^1 alin. (1)-(4) şi (7) şi art. 271^2 alin. (3)-(6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 5 noiembrie 2015.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

    AUGUSTIN ZEGREAN

    Magistrat-asistent,

    Valentina Bărbăţeanu

    ---------