NORME METODOLOGICE din 28 iunie 2007privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 487 din 20 iulie 2007



     +  Articolul 1Potrivit prevederilor art. 22 alin. (1)-(5) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren accelerat clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, următoarele categorii de persoane: a) persoanele cu handicap grav; b) persoanele cu handicap accentuat; c) însoţitorii persoanelor cu handicap grav, numai în prezenţa acestora; d) asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav; e) însoţitorii copiilor cu handicap accentuat, numai în prezenţa acestora; f) persoanele cu afecţiuni renale care necesită hemodializă în alte localităţi decât cele de domiciliu; g) asistenţii personali sau însoţitorii persoanelor cu handicap care au afecţiuni renale care necesită hemodializă în alte localităţi decât cele de domiciliu.  +  Articolul 2Persoanele cu handicap grav şi accentuat care beneficiază de facilităţi pentru transportul interurban pe calea ferată, auto sau fluvial, atât în baza Legii nr. 448/2006, cât şi potrivit altor prevederi legale, nu pot cumula aceste facilităţi.  +  Articolul 3Pentru călătoria gratuită pe calea ferată, la alegere, cu tren de persoane sau accelerat, clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, persoanele cu handicap, precum şi asistenţii personali sau însoţitorii acestora vor utiliza biletele de călătorie emise de către organismele abilitate.Asistenţii personali sau însoţitorii persoanelor cu handicap călătoresc în baza biletelor speciale de călătorie gratuită acordate persoanei cu handicap, pe care se înscrie menţiunea "asistent personal", respectiv "însoţitor".  +  Articolul 4Operatorii de transport interurban vor încheia convenţii privind transportul de călători cu fiecare direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţeană sau locală a sectoarelor municipiului Bucureşti, denumite în continuare DGASPC, cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri.  +  Articolul 5Biletele de călătorie gratuită pentru transportul interurban se tipăresc de către operatorii de transport, costul tipăririi fiind suportat din bugetul DGASPC.  +  Articolul 6 (1) Călătoriile gratuite pe calea ferată se efectuează pe baza biletului de călătorie gratuită, dus-întors, acordat în baza Legii nr. 448/2006, cu modificările şi completările ulterioare, de DGASPC, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1. (2) Biletele de călătorie gratuită pe calea ferată sunt tipărite pe hârtie de culoare galbenă, cu filigran "CFR Călători" în masa hârtiei, nominale, netransmisibile şi anuale. Biletele de călătorie gratuită au tipărite aceeaşi serie, care reprezintă iniţialele judeţului, şi acelaşi număr pe fiecare dintre părţile componente, în casetă oranj, care devine fluorescentă sub acţiunea razelor UV, precum şi numele judeţului sau al sectorului de care aparţine beneficiarul. Anul calendaristic de valabilitate este tipărit în întregime. (3) În anul 2007 se utilizează în paralel şi biletele prevăzute în anexa nr. 2, care au anul 2007 tipărit sau aplicat prin ştampilare. (4) Biletele de călătorie gratuită sunt valabile şi în prima lună calendaristică - luna ianuarie a anului următor celui pentru care au fost distribuite beneficiarilor. (5) Biletele de călătorie gratuită pe calea ferată sunt valabile numai pentru tren de persoane, clasa a II-a, şi tren accelerat, clasa a II-a. Folosirea acestor bilete la clasa I, clasa business sau la trenurile de rang superior: rapid, intercity, la vagon de dormit, vagon cuşetă sau pe o altă rută decât cea înscrisă pe bilet se face numai cu plata integrală a diferenţelor tarifare corespunzătoare, inclusiv a tichetelor de rezervare.  +  Articolul 7 (1) Biletul de călătorie gratuită dă dreptul la întreruperea călătoriei de până la 5 zile. (2) În cazul în care posesorul biletului de călătorie gratuită renunţă la călătorie, acesta va solicita unităţii de transport viza de neutilizare şi restituirea cuponului statistic, pe care îl poate folosi pentru o altă călătorie, dar numai pentru ruta înscrisă iniţial. Solicitarea de restituire se poate face numai în cursul lunii în care s-a dorit călătoria iniţială, la unitatea unde s-a prezentat biletul de călătorie gratuită pentru viză. (3) Tariful biletului de călătorie gratuită este cel din ziua efectuării călătoriei sau din ziua emiterii biletului pentru legitimaţiile de călătorie eliberate cu anticipaţie. (4) Operatorul de transport de călători întocmeşte "Decontul prestaţiilor efectuate pentru beneficiarii Legii nr. 448/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru judeţul/sectorul .... pe luna ..... anul .... ", decont care, împreună cu centralizatorul însoţit de cupoanele statistice şi factura, se înaintează către DGASPC până la data de 25 a lunii în curs pentru luna expirată. (5) În vederea asigurării transferului de la bugetul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap al sumelor aferente decontării prestaţiilor efectuate de către operatorii de transport interurban, DGASPC vor depune necesarul de fonduri până la data de 30 a lunii în curs pentru luna expirată. (6) Cheltuielile aferente prestaţiilor efectuate cu transportul interurban se decontează din bugetul DGASPC, din transferuri de la bugetul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.  +  Articolul 8 (1) Însoţitorii sau asistenţii personali ai persoanelor cu handicap călătoresc astfel: a) în baza biletelor de călătorie gratuită acordate conform prevederilor legale în vigoare, pe care emitentul a bifat cu X categoria "însoţitor" sau "asistent personal" pentru biletele de călătorie gratuită prevăzute în anexa nr. 1; b) în baza biletelor de călătorie gratuită acordate conform prevederilor legale în vigoare, pe care se înscrie menţiunea "pentru însoţitor", respectiv "pentru asistent personal" la rubrica rezervată numelui, cu semnătura şi ştampila unităţii emitente, pentru biletele de călătorie gratuită prevăzute în anexa nr. 2. (2) Însoţitorii călătoresc numai însoţindu-l pe titular, iar asistenţii personali pot călători fără să însoţească persoana cu handicap. Asistenţii personali se legitimează cu actul de identitate.  +  Articolul 9 (1) Biletul de călătorie gratuită pentru persoanele cu handicap şi asistenţii personali sau însoţitorii acestora, precum şi cupoanele statistice se completează de către utilizator, cu cerneală sau pix cu pastă, cu numele şi prenumele persoanei beneficiare, staţia de plecare şi staţia de destinaţie şi se prezintă pentru viză la casele de bilete ale staţiilor sau agenţiilor de voiaj de cale ferată, fluvial sau auto înainte de începerea călătoriei.Casierul staţiei sau agenţiei de voiaj de cale ferată, fluvial sau auto va reţine cuponul statistic şi va elibera biletul de călătorie gratuită. (2) Biletul de călătorie gratuită şi cupoanele statistice vor purta ştampila DGASPC care le eliberează. (3) La controlul biletelor de călătorie, utilizatorul va prezenta atât biletul de călătorie gratuită, cât şi actul de identitate.Persoanele care nu pot justifica utilizarea biletelor speciale de călătorie gratuită sunt considerate ca fiind fără legitimaţie de călătorie şi vor fi tratate în conformitate cu reglementările în vigoare.  +  Articolul 10 (1) Decontarea biletelor de călătorie gratuită pentru transportul interurban se va efectua lunar de DGASPC care au eliberat biletele, pe baza decontului şi a centralizatorului însoţit de cupoanele statistice, la tarifele sau în cuantumul stabilit prin convenţia încheiată cu societăţile comerciale de transport interurban. (2) Operatorii de transport interurban răspund de realitatea şi exactitatea datelor prezentate, în condiţiile prevăzute de lege.  +  Articolul 11Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.  +  Anexa 1la normele metodologice  +  Anexa 2la normele metodologice-------