STRATEGIE din 28 iunie 2006pentru îmbunătăţirea sistemului de elaborare, coordonare şi planificare a politicilor publice la nivelul administraţiei publice centrale
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 637 din 24 iulie 2006



    IntroducerePrezenta Strategie este elaborată în cadrul Proiectului PHARE Twinning RO2003/IB/OT/ 10, 2003/005-551.03.03 "Consolidarea capacităţii instituţionale a Guvernului României de gestionare a politicilor publice şi a procesului decizional", în colaborare cu reprezentanţii Unităţii de Politici Publice din cadrul Secretariatului General al Guvernului României. Acest document are la bază Raportul de Evaluare elaborat în cadrul proiectului, precum şi discuţiile purtate cu reprezentanţi ai instituţiilor de la Centrul Guvernului (Aparatul de lucru al Guvernului: Secretariatul General al Guvernului şi Cancelaria Primului-Ministru) şi ai ministerelor de resort în cadrul sesiunilor de consultare (brainstorming) şi a atelierelor de lucru organizate pe temele principale ale strategiei.Importanţa, rolul şi scopul sectorului public în societatea democratică dezvoltată necesită eforturi continue de creştere a eficienţei, responsabilităţii şi transparenţei instituţiilor publice. Introducerea noului sistem de management public, în general, şi dezvoltarea sistemului de elaborare a politicilor publice, în special, reprezintă una din principalele direcţii de dezvoltare adoptate de majoritatea ţărilor UE şi OECD pentru a răspunde acestei necesităţi. Instrumente precum managementul orientat spre performanţă, cadrul de cheltuieli pe termen mediu, abordarea participativă a procesului decizional şi altele asemenea sunt dezvoltate şi folosite pentru a asigura punerea în aplicare a principiilor guvernării democratice şi concordanţa cu nevoile reale ale societăţii.Necesitatea dezvoltării sistemului de elaborare a politicilor publice este evidenţiată şi la nivelul Uniunii Europene. Strategia Lisabona, adoptată în martie 2000 la summit-ul la nivel înalt al Uniunii Europene propune obiectivul conform căruia Europa trebuie să devină economia cea mai competitiva şi dinamica din lume în urmatorul deceniu. Pentru a se atinge acest obiectiv, statele trebuie să fie capabile să utilizeze planificarea bugetară şi a politicilor publice pe termen mediu şi lung, inclusiv iniţiative precum o mai buna reglementare, analize de impact a politicilor publice şi îmbunătăţirea consultării şi participării structurilor societăţii civile în elaborarea politicilor publice.Aceste direcţii de dezvoltare sunt urmate de noi modalităţi de abordare a acţiunii guvernului şi instituţiilor sale, care să facă trecerea de la înţelegerea tehnică a procesului legislativ la o analiză aprofundată în etapa pre-legislativă - numită analiza politicilor publice - şi dezvoltarea unui sistem de elaborare a politicilor publice ca principal instrument pentru îmbunătăţirea, fundamentarea şi promovarea calităţii în procesul decizional în mediul socio-economic complex al societăţii moderne.Sistemul politicilor publice reprezintă ansamblul instrumentelor, procedurilor şi arhitecturii instituţionale, dezvoltat în scopul de a îmbunătăţi în ansamblu calitatea şi eficienţa procesului de luare a deciziei. Pentru atingerea acestui scop, pe lângă o bună colaborare între nivelul politic şi cel executiv al administraţiei precum şi între administraţia publică şi societatea civilă, mai este necesară şi dezvoltarea cunoştinţelor şi aptitudinilor tuturor actorilor cheie angrenaţi în procesul politicilor publice. Având în vedere iminenta integrare a României la Uniunea Europeană, la elaborarea prezentei strategii au fost luate în considerare recomandările Raportului Final al Grupului Mandelkern pentru o reglementare mai bună (Mandelkern Group on Better Regulation Final Report, November 2001). Acest raport se adresează statelor membre ale Uniunii Europene, grupul Mandelkern având misiunea de "a stabili o strategie pentru o acţiune coordonată viitoare pentru simplificarea cadrului de reglementare, inclusiv în vederea realizării unei administraţii publice atât la nivel naţional cât şi la nivel comunitar."*1)------------*1) Grupul Mandelkern pentru o reglementare mai bună a fost constituit la solicitarea Consiliului European, printr-o hotărâre aprobată de Ministerele Administraţiei Publice ale Statelor Membre UE, convocate în 6 şi 7 noiembrie 2000 la Strasbourg.Instrumentele politicilor publice se constituie dintr-o gamă variată de metodologii de planificare şi previzionare, proceduri sistematizate de luare a deciziilor, luând în considerare diferitele nivele şi scopuri ale problemelor, analizarea problemelor, dezvoltarea de variante de soluţionare, evaluarea efectelor posibile datorate soluţiilor alternative, alegerea resurselor, planificarea implementării, monitorizare şi evaluare.Procesul politicilor publice este împărţit în două niveluri de planificare: sectorial/intersectorial şi instituţional. Procedura pentru dezvoltarea politicilor sectoriale şi intersectoriale este axată pe soluţionarea/rezolvarea problemelor şi adaptarea la realităţile socio-economice.Abordarea instituţională a planificării politicilor publice este axată pe managementul şi coordonarea problemelor la nivel instituţional, folosind ca instrumente, planificarea resurselor financiare, umane, şi administrative şi dezvoltarea de modele instituţionale eficiente. Acest aspect de planificare a politicilor publice este acoperit de procesul planificării strategice, concept preluat în administraţia publică din domeniul afacerilor. Un sistem dezvoltat şi eficient de politici publice trebuie să înglobeze ambele abordări şi să dezvolte instrumentele necesare pentru fiecare dintre ele. Complexitatea reformei menite să îmbunătăţească sistemul politicilor publice provine din necesitatea de a asigura coordonarea tuturor sistemelor instituţionale, bugetare şi decizionale ale Guvernului. Aceste provocări definesc obiectivele generale şi speciale ale strategiei.Perioada de implementare a Strategiei este 2006 - 2010.Descrierea situaţiei actualeÎn ultimii doi ani s-au înregistrat progrese semnificative la nivelul sistemului de gestionare a politicilor publice, care au urmărit consolidarea capacităţii Guvernului de a urmări mai bine propriile priorităţi politice şi de a asigura un mediu de reglementare mai eficient. În contextul procesului de reformă în acest domeniu, următoarele eforturi trebuie subliniate în mod deosebit:■ Înfiinţarea Unităţii de Politici Publice (UPP) în cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG), având în structură specialişti tineri şi calificaţi profesional;■ Înfiinţarea unităţilor de politici publice în cadrul ministerelor de linie;■ Introducerea întâlnirilor săptămânale ale secretarilor de stat (şedinţele pregătitoare de guvern);■ Adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 775/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de formulare, monitorizare şi evaluare a politicilor publice la nivel central, prin care se cere ministerelor să formuleze propuneri de politici publice într-un format specific pentru toate actele juridice importante, înainte de elaborarea acestora;■ UPP al SGG a elaborat şi un Manual pentru a acorda asistenţă ministerelor în aplicarea noului regulament;■ Reducerea numărului de consilii interministeriale la 11; înfiinţarea Consiliului de Planificare Strategică;■ Iniţiativele Ministerului Finanţelor Publice privind introducerea cadrului de cheltuieli pe termen mediu (CCTM) şi implementarea bugetarii pe programe.Hotărârea Guvernului nr. 402/2006 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 157/2005 pentru organizarea şi funcţionarea Secretariatului General al Guvernului.Politici actuale şi cadrul juridic al procesului de formulare a politicilor publiceStrategia privind accelerarea reformei în administraţia publică 2004 - 2006 defineşte principalele iniţiative care trebuie dezvoltate în domeniul formulării politicilor publice. Problemele înregistrate în procesul de formulare a politicilor publice au fost analizate şi într-o serie de rapoarte ale unor instituţii/organizaţii internaţionale - Raportul de Monitorizare a României al Comisiei Europene (Bruxelles, 25 octombrie 2005, şi 16 mai 2006) şi Raportul de evaluare al SIGMA (Support for Improvement în Governance and Management în Central and Eastern European Countries), 2005, privind formularea şi coordonarea politicilor în România, toate acestea fiind luate în considerare la elaborarea prezentei strategii.Cadrul legislativ referitor la procesul de formulare a politicilor publice, inclusiv procedurile de tehnica legislativă pentru proiectele şi actele normative şi consultările legislative, este reprezentat de:■ Legi- Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare;- Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată;- Legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, republicată;- Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare;- Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994 pentru aprobarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, republicată, cu modificările ulterioare;- Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;- Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică;- Legea nr. 109/1997 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, cu modificările şi completări ulterioare.■ Hotărâri ale Guvernului- Hotărârea Guvernului nr. 50/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, republicată;- Hotărârea Guvernului nr. 775/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de elaborare, monitorizare şi evaluare a politicilor publice la nivel central;- Hotărârea Guvernului nr. 750/2005 privind constituirea consiliilor interministeriale permanente.- Hotărârea Guvernului nr. 314/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea comisiilor de dialog social în cadrul unor ministere şi al prefecturilor, cu modificările şi completările ulterioare;- Hotărârea Guvernului nr. 1623/2003 privind înfiinţarea Consiliul Superior pentru Reforma Administraţiei Publice, Coordonarea Politicilor Publice şi Ajustare Structurală;- Hotărârea Guvernului nr. 117/2005 privind constituirea Comitetului interministerial pentru coordonarea reformei procesului politicilor publice;Definirea problemelorPe baza analizei efectuate în Raportul de evaluare elaborat de Proiectul PHARE Twinning RO2003/IB/OT/ 10, 2003/005-551.03.03 "Consolidarea capacităţii instituţionale a Guvernului României de gestionare a politicilor publice şi a procesului decizional", precum şi a altor rapoarte privind procesul de formulare a politicilor publice, a fost identificat următorul set de probleme:1. Tipologia documentelor de politici publice■ În practică şi în legislaţie există diferite tipuri de documente de politici publice, dar nu există nici o legătură ierarhică clară între acestea, structura internă a documentelor de politici publice nu este definită şi nu există condiţii clare pentru utilizarea acestora în procesul de formulare a politicilor publice.2. Procesul de formulare a politicilor publice este dominat de abordarea din punct de vedere legislativ■ Regulamentele în vigoare stabilesc o legătură explicită între formularea de politici publice şi proiectele de acte normative. În cadrul regulamentelor în vigoare există prea multe acte normative care necesită elaborarea de analize de politici prin propuneri de politici publice. În acelaşi timp, toate actele normative prin care sunt transpuse în legislaţia internă normele comunitare sunt excluse de la analiza politicilor prevăzută în Hotărârea Guvernului nr. 775/2005.3. Coordonarea şi corelarea politicilor cu bugetul■ Există o slabă legătură între formularea de politici, procesul de aprobare şi procesul de bugetare.■ Nu există suficientă coordonare a iniţiativelor de formulare a politicilor, nici la nivel sectorial, nici la nivel central; nu există o orientare clară spre rezultate şi priorităţi.4. Proceduri de consultare şi comunicare■ Există diferite proceduri de consultare pentru documentele de politici publice şi pentru actele normative. Procedurile actuale nu oferă suficiente condiţii pentru implicarea tuturor părţilor şi pentru analizarea tuturor opiniilor şi observaţiilor.■ Comunicare insuficientă în cadrul ministerelor, între ministere, precum şi între acestea şi alte instituţii ale administraţiei centrale şi ONG-uri.5. Rolurile complementare ale funcţionarilor publici şi ale decidenţilor politici■ În prezent, rolul funcţionarilor publici în procesul de formulare a politicilor publice este prea redus.■ În anumite cazuri, politicile nu sunt aprobate la nivelul decizional relevant.6. Capacitatea de formulare a politicilor■ Abilităţi insuficiente de formulare a politicilor publice şi de elaborare a analizelor de impact;■ Slabă analiză financiară pentru politicile şi proiectele de acte normative propuse.I Obiective, principii generaleObiectivul strategiei este acela de a dezvolta un sistem de formulare, coordonare şi planificare a politicilor publice simplu şi eficient, care să contribuie la îmbunătăţirea semnificativă a calităţii acţiunii guvernamentale, a calităţii legislaţiei şi la dezvoltarea generală a capacităţii instituţionale a administraţiei publice centrale.Obiective specifice ale strategiei:■ Realizarea unui sistem de documente de politici publice, definirea ierarhiei şi structurii acestora, precum şi a instrumentelor pentru o bună formulare a politicilor publice.■ Elaborarea unor proceduri clar definite de consultare şi coordonare în planificarea şi formularea politicilor publice în vederea promovării unei culturi de comunicare în administraţia publică.■ Elaborarea procedurilor pentru corelarea proceselor de planificare a politicilor publice cu cele de bugetare prin introducerea unor sisteme noi de iniţiative de politici publice şi de planificare strategică.■ Stabilirea diviziunii de bază în ceea ce priveşte rolurile funcţionarilor publici şi decidenţilor politici în cadrul procesului de formulare a politicilor publice.Principii generale:■ Principiul participării şi transparenţei - organizaţiile non-guvernamentale, sectorul privat, autorităţile locale şi instituţiile internaţionale contribuie la procesul de planificare a politicilor publice. Societatea civilă este informată cu privire la politicile publice planificate.■ Principiul continuităţii şi coordonării - în procesul de planificare a politicilor publice sunt asigurate atât actualizarea politicilor curente ale Guvernului, cât şi coordonarea cu alte iniţiative.■ Principiul responsabilităţii - planificarea politicilor publice este un proces orientat spre obţinerea de rezultate. Răspunderea există la toate nivelurile administraţiei publice.■ Principiul subsidiarităţii - în procesul de planificare a politicilor publice, se evaluează care este nivelul de administraţie publică cel mai adecvat pentru implementarea unei anumite politici publice.■ Principiul bunei guvernări - conform acestui principiu Guvernul trebuie să stabilească acţiuni clare şi eficiente pe baza unor obiective de calitate şi să aibă capacitatea de a răspunde rapid unor necesităţi sociale.■ Principiul cooperării şi coerenţei - instituţia implicată în formularea politicilor publice trebuie să îşi dovedească disponibilitatea pentru cooperare cu alte instituţii publice, ca şi cu alte organizaţii ale societăţii civile interesate sau afectate de o anumită iniţiativă de politici publice, asigurând în acest fel o concepţie coerentă asupra obiectivelor ce trebuie îndeplinite şi a măsurilor ce urmează a fi luate.II Direcţii de acţiuneÎn vederea atingerii obiectivelor strategiei au fost propuse următoarele direcţii de acţiune:1. Definirea instrumentelor pentru asigurarea unui sistem coerent de formulare a politicilor publice;2. Coordonarea procesului de formulare a politicilor publice;3. Corelarea între planificarea politicilor publice şi procesul de formulare a bugetului;4. Identificarea şi formularea rolurilor jucate de funcţionarii publici şi de către decidenţii politici în procesul de formulare a politicilor publice şi întărirea capacităţii specialiştilor din administraţia publică centrală în elaborarea şi analiza politicilor.1. Instrumente pentru asigurarea unui sistem coerent de formulare a politicilor publiceAceasta direcţie de acţiune are ca obiectiv dezvoltarea unui sistem coerent de elaborare a documentelor de politici publice, a unei ierarhii şi structuri a acestora, precum şi definirea instrumentelor necesare.1.1. Tipuri de documente de politici publiceSistemul guvernamental de formulare a politicilor publice cuprinde diferite documente de politici publice, precum şi, într-un sens mai larg, acte normative. Documentele de politici publice pot avea diferite obiective, niveluri de generalitate, pot fi elaborate în perioade de timp diferite, iar implementarea acestora este, în cele mai multe cazuri, secvenţială. Necesitatea de a avea mai multe tipuri de documente de politici publice este generată de diversele niveluri de analiză efectuate în fiecare etapă de formulare a politicilor publice. Există, de asemenea, şi considerente legate de volumul de informaţii cuprins în cadrul documentelor, în funcţie de cantitatea de informaţii care poate fi analizată în acelaşi timp. În mod logic, nu este posibilă includerea într-un singur document de politici publice a unei analize detaliate a tuturor problemelor existente într-un anumit sector - acest lucru putând deveni un obstacol în calea elaborării documentului, precum şi a procesului decizional.În practică, procesul de formulare a politicilor publice începe prin elaborarea unor documente de politici publice mai generale în etapa iniţială, care includ identificarea principalelor aspecte de politici publice şi direcţii de acţiune. În continuare, se realizează o analiză mai detaliată a politicilor publice pentru diferite aspecte, prin întocmirea unor documente de politici publice separate. Această abordare s-a dovedit a fi rezonabilă şi în cadrul practicilor actuale.În prezent, există diferite tipuri de documente de politici publice folosite în practică - strategii, programe, propuneri de politici publice, planuri, memorandumuri, note informative. Unele documente sunt incluse în mod oficial în reglementările normative (strategia, programul, propunerea de politici publice), altele sunt folosite în practică, dar statutul lor nu este definit în acte normative (memorandum, notă informativă, plan). De asemenea, structura propunerii de politici publice este în prezent singura definită în mod detaliat. Există şi alte tipuri de documente care sunt definite oficial în legislaţie şi care pot fi considerate drept documente de politici publice, deoarece acestea sunt propuse ca instrumente ale procesului politic decizional (de exemplu - tezele preliminare ale proiectelor de lege). Aceste ultime instrumente sunt foarte rar folosite în practică.Pentru a asigura funcţionalitatea sistemului, se impune definirea tuturor tipurilor de documente de politici publice şi a ordinii ierarhice a acestora, precum şi a modului lor de utilizare. Strategia propune reducerea numărului de documente de politici publice şi definirea clară a structurii lor. Sunt propuse trei tipuri de astfel de documente:■ Strategia;■ Planul;■ Propunerea de politici publice.Există o corelare clară între tipurile de documente de politici publice existente în prezent şi cele propuse. Dar această corelare nu se poate aplica în practică fiecărui caz concret. Nivelul de conformitate a tipurilor de documente de politici publice existente şi viitoare este prezentat în tabelul nr. 1.Tabelul nr. 1 Nivelul de conformitate a tipurilor de documente de politici publice existente cu cele propuseInstrumentele de prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative (Expunerea de motive, nota de fundamentare, referatul de aprobare) nu sunt definite ca fiind document de politici publice (a se vedea punctele 1.2.1. şi 1.2.2.). Structura notei de fundamentare şi a expunerii de motive este conturată potrivit prevederilor Secţiunii a 4-a a Capitolului III din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată. Este inclusă în tabelul nr. 1 pentru a arăta corelarea dintre propunerea de politici publice şi nota de fundamentare actuală, cu instrumentul de prezentare şi motivare propusă pentru noul sistem. Formularul pentru propunerea de politici publice cuprinde o parte a documentului de politici publice şi o parte a analizei de impact pentru proiectul de act normativ. Această parte referitoare la analiza impactului măsurilor promovate prin diverse acte normative va fi detaliată în cadrul expunerii de motive, notei de fundamentare şi referatelor de aprobare pentru proiectele de acte normative. Prezenta strategie urmăreşte simplificarea actualelor proceduri de fundamentare a proiectelor de acte normative, prin utilizarea unui singur instrument de prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative.1.1.1. Definirea şi structura documentelor de politici publiceStrategia este un document de politici publice pe termen mediu şi lung care defineşte, în principiu, politica Guvernului cu privire la un anumit domeniu de politici publice în care se impune luarea unor decizii privind o gamă largă de aspecte. Strategia este elaborată în vederea formulării unei noi politici publice în domeniul respectiv, precum şi în cazul în care politicile publice actuale necesită o îmbunătăţire semnificativă.Structura strategiei este formată din următoarele părţi:■ IntroducereDeciziile care au dus la elaborarea strategiei, planificarea în timp - perioada de implementare a strategiei, părţile implicate în elaborarea strategiei şi modul de lucru (ateliere de lucru, seminarii, sesiuni de lucru şi altele asemenea).■ Informaţii generale relevanteAceastă parte a strategiei conţine descrierea situaţiei actuale pe baza principalilor indicatori socio-economici. Descrierea situaţiei actuale trebuie să se facă din diferite perspective care să includă toate grupurile ţintă. Astfel, în viitor, obiectivele vor putea fi definite mai exact şi vor putea fi mai bine adaptate problemei în cauză.■ Priorităţi, politici şi cadru juridic existenteAceastă parte a strategiei defineşte priorităţile programului guvernamental care pot fi rezolvate parţial sau în întregime prin implementarea strategiei. Trebuie să se descrie relaţiile reciproce dintre actele normative în vigoare.■ Definirea problemeiStrategia este tipul de document de planificare a politicilor publice în care problemele curente sunt menţionate la un nivel mai general decât în alte documente de politici publice. Definirea problemei trebuie să se facă pe baza unei surse de date de încredere care să dovedească faptul că problema respectivă este prezentă pe termen lung.■ ObiectiveObiectivul politicii publice este reprezentat de situaţia pe care Guvernul se angajează să o realizeze prin iniţierea unor măsuri într-un anumit domeniu de politici publice. Aceste măsuri trebuie să vizeze îmbunătăţirea parţială a situaţiei sau rezolvarea completă a problemei. Obiectivele strategiei sunt generale şi, dacă este necesar, pot fi definite obiective specifice pentru fiecare direcţie de acţiune.■ Principii generaleTrebuie să se descrie cele mai importante principii pe care le va respecta strategia (transparenţă, răspundere şi altele asemenea).■ Direcţii de acţiuneFiecare obiectiv specific poate fi realizat cu ajutorul unor seturi de activităţi. Deoarece strategia este un document general de politici publice, în această parte sunt indicate principalele direcţii de acţiune care conduc la obţinerea rezultatelor politicilor publice. Impactul general al acestor direcţii de acţiune trebuie luat în considerare.■ Rezultatele politicilor publiceRezultatele exprimate în mod cuantificabil descriu schimbările care au intervenit în mediul economic, cultural şi social. Acestea reprezintă impactul pe termen lung generat de rezultatele obţinute într-o anumită perioadă de timp. Aceasta este cea mai importantă parte a strategiei, precum şi a documentelor de politici publice. Ulterior, rezultatele oferă celor care formulează politicile publice, precum şi societăţii, posibilitatea de a evalua nivelul rezultatelor realizate în etapa de implementare a strategiei sau într-un moment ulterior. Uneori, diferite strategii sunt complementare, contribuind la obţinerea aceloraşi rezultate.■ Rezultatele acţiunilorFiecare politică publică trebuie să fie implementată de către anumite instituţii. Rezultatele acţiunilor reprezintă servicii sau produse furnizate de către o instituţie în funcţie de obiectivul acesteia şi de cei în faţa cărora instituţia respectivă este pe deplin responsabilă. Aceasta parte a strategiei descrie conexiunea dintre rezultatele acţiunii şi rezultatele, mai ample, ale politicii publice. La fel ca rezultatele politicii publice, rezultatele acţiunilor trebuie să fie măsurabile şi să se bazeze pe surse de date de încredere.■ IndicatoriIndicatorii sunt factori măsurabili care arată gradul în care au fost atinse rezultatele. Indicatorii trebuie să fie elaboraţi pe baza datelor statistice existente. Nivelul de atingere a rezultatelor poate fi testat cu ajutorul unui număr limitat de indicatori. Nu este nevoie să se elaboreze mai mulţi indicatori pe baza unor metode costisitoare de colectare a datelor dacă există posibilitatea de a obţine aceleaşi rezultate cu un efort mai redus.■ Implicaţii pentru bugetEstimarea fondurilor suplimentare pentru implementarea strategiei, împărţite pe ani, şi dacă este posibil - prezentate cu un anumit grad de detaliere, în conformitate cu direcţiile şi activităţile strategiei. Trebuie să se menţioneze activităţile care pot fi implementate cu ajutorul resurselor existente.■ Implicaţii juridiceScurtă descriere a conţinutului modificărilor care trebuie aduse actelor normative: modificări ale actelor normative existente, conţinutul noilor acte normative, prezentat pe scurt, actele normative propuse spre abrogare. Această parte a strategiei trebuie să fie inclusă numai în cazul în care anumite acte normative rezultă direct din strategie.■ Proceduri de monitorizare, evaluareCerinţele de monitorizare sunt utile pentru prevenirea posibilelor greşeli din cadrul procesului de implementare a strategiei. Această parte trebuie să fie inclusă în mod obligatoriu în orice politică publică şi se referă la planificarea unei monitorizări a implementării. Planificarea procesului de raportare şi/sau evaluare ex-post după implementarea politicii publice este obligatorie.■ Etape ulterioare şi instituţii responsabileAceastă parte prezintă sarcinile instituţiilor implicate în procesul de implementare. Fiecare etapă este relevantă pentru direcţiile de acţiune şi instituţia responsabilă.Structura strategiei menţionată mai sus nu este exhaustivă, la nevoie se pot adăuga părţi suplimentare. De exemplu, dacă anumite direcţii includ soluţii alternative de soluţionare, acestea pot fi descrise în strategie, incluzând şi analiza de impact pentru variantele propuse.Planul este un document menit să asigure implementarea politicilor. Planul poate fi pe termen mediu sau pe termen scurt în funcţie de scopul politicii şi de perioada implementării acesteia. Planul pe termen mediu presupune un grad mai mare de generalitate în comparaţie cu cel pe termen scurt. Planul poate fi întocmit numai după ce strategia sau propunerea de politici publice a cărei implementare o detaliază a fost adoptată. Obiectivele, direcţiile generale, rezultatele politicilor incluse în plan trebuie să coincidă cu cele din strategie dar să fie completate cu mai multe detalii legate de activităţi concrete, instituţii responsabile, termene de realizare şi resurse.Uneori mai multe planuri pot deriva dintr-o singură strategie. Planul poate fi elaborat atât pentru implementarea unei strategii cât şi pentru implementarea unei propuneri de politici publice. În anumite cazuri, el poate fi elaborat inclusiv pentru implementarea unui act normativ.Planul pe termen mediu este format din următoarele părţi:■ Informaţii generale relevanteMotivul de elaborare a planului pe termen mediu şi documentul strategic sau de politică publică din care derivă (strategia, propunerea de politică publică acceptată, responsabilitate definită de către Guvern şi altele asemenea) trebuie să fie menţionate.■ Definirea problemeiDefinirea problemei este inclusă pe scurt pentru a face mai clare informaţiile despre strategia/politica publică respectivă. Definirea problemelor identificate va fi preluată din strategie. Dacă se consideră necesar, problemele vor fi de asemenea descrise.■ Obiective specificeObiectivele specifice sunt preluate din strategia sau propunerea de politici publice adoptată pentru a se asigura faptul că activităţile sunt planificate conform obiectivelor stabilite iniţial.■ Direcţii de acţiuneAceasta este una dintre cele mai importante părţi ale planului pe termen mediu care defineşte mai exact activităţile, instituţiile responsabile şi termenele corespunzătoare. În cazul în care planul pe termen mediu conţine mai multe obiective, trebuie să se menţioneze cel puţin o activitate pentru fiecare obiectiv.■ Rezultatele politicii publiceRezultatele din cadrul planului pe termen mediu sunt aceleaşi cu cele stabilite în strategie şi sunt repetate doar cu scopul de a clarifica informaţiile incluse în plan.■ Rezultatele acţiuniiTrebuie sa existe o relaţie directă între rezultate şi acţiunile planificate.■ IndicatoriIndicatorii planului pe termen mediu pot fi mai specifici decât indicatorii strategiei sau propunerii de politici publice din care derivă.■ Planificarea în timpPerioada minimă pentru care ar trebui întocmit un plan pe termen mediu este de 3 ani. Primii doi ani ai planului pe termen mediu pot fi planificaţi mai în detaliu şi ultimii în termeni mai generali. Într-un asemenea caz, pentru ultima perioadă poate fi elaborat la momentul respectiv un plan pe termen scurt.■ Implicaţii pentru bugetAceastă parte a planului pe termen mediu prezintă impactul fiscal pe termen mediu asupra bugetelor componente ale bugetului general consolidat. Dacă nu se poate calcula exact suma necesară, trebuie să existe cel puţin o evaluare aproximativă a resurselor financiare necesare. Trebuie să fie specificată clar diferenţa dintre resursele financiare disponibile şi cele care vor fi solicitate în plus.■ Proceduri de monitorizare, evaluarePerioadele de raportare pentru planurile pe termen mediu pot varia în funcţie de domeniul strategiei/politicii. Activităţile legate de raportările monitorizării şi evaluării trebuie incluse în plan. De asemenea, evaluarea finală a planului pe termen mediu este obligatorie.Planul pe termen scurt se elaborează în principal pentru o perioadă de un an şi conţine informaţii detaliate cu privire la activităţile legate de implementarea unei strategii/politici. În cazuri excepţionale, planul poate fi elaborat şi pentru o perioadă mai scurtă de timp în funcţie de dimensiunea problemei pentru a cărei rezolvare a fost elaborată strategia/propunerea de politică publică. Este de preferat ca formatul acestui plan să fie un tabel. Planurile pe termen scurt sunt adoptate la nivelul ministerelor. În cazul politicilor intersectoriale planurile pot fi adoptate la nivelul guvernului.Structura planului pe termen scurt conţine următoarele părţi:- Documentul din care provine (strategie, propunere de politică publică, plan)- Acţiuni structurate conform direcţiilor principale de activităţi- Rezultatele acţiunilor- Planificarea în timp a implementării fiecărei acţiuni- Implicaţii pentru buget în cazul fiecărei acţiuni (cu o distincţie între fondurile disponibile şi cele solicitate în plus)- Instituţii responsabile pentru realizarea fiecărei acţiuni- Proceduri de monitorizare şi evaluarePropunerea de politici publice este un document de politici publice destinat rezolvării unor probleme de politici publice specifice în cazul în care există mai multe variante posibile de rezolvare sau dacă este necesar un acord conceptual privind fondul reglementării normative. O propunere de politici publice poate genera unul sau mai multe acte normative.Structura propunerii de politici publice este formată din următoarele părţi:- Descrierea problemei- Documente de politici publice şi acte normative privind problema de soluţionat- Identificarea şi evaluarea variantelorAceasta este partea cea mai importantă a propunerii de politici publice care permite decidenţilor politici să aleagă varianta optimă în funcţie de criteriile de evaluare (trebuie menţionat că există posibilitatea ca una din variantele prezentate să fie şi cea de a nu acţiona). Precizarea impactului social, economic şi financiar, precum şi a implicaţiilor bugetare ale fiecărei variante trebuie prezentate prin realizarea analizelor de impact ex-ante generale sau detaliate ale politicii publice (a se vedea explicaţia termenilor la punctul 1.2.). Dacă cei care formulează politicile publice folosesc metodele generale de analiză de impact, efectele pozitive şi negative asupra grupurilor ţintă trebuie descrise în mod calitativ. Pe de altă parte, analiza detaliată impune folosirea mai multor metode de analiză economică (analiza cost-beneficii, cost-eficacitate şi altele asemenea). În unele cazuri, rezultatele prezentate în raportul de evaluare ex-ante ar putea să conducă la o modificare a strategiei aşa cum apare precizată în Propunerea de Politici Publice. În această situaţie este necesară precizarea acestor posibile modificări.■ Implicaţii juridice şi planificarea în timpAceastă parte descrie proiectele de acte normative care trebuie să fie elaborate pe baza variantei de propunere de politică publică aprobată. De asemenea, în această parte este descris conţinutul modificărilor care trebuie aduse actelor normative: modificări ale actelor normative în vigoare, conţinutul noilor acte normative prezentat pe scurt, precum şi actele normative propuse spre abrogare.■ Monitorizare şi evaluareSunt descrise pe scurt în această parte frecvenţa şi planificarea activităţilor de monitorizare, evaluare şi raportare. Se fac precizări privind disciplina procesului de monitorizare şi evaluare.- Etape ulterioare şi instituţii responsabileSunt incluse sarcinile care trebuie realizate de către instituţii pentru a asigura implementarea variantei de soluţionare prezentată în propunerea de politici publice, termenele limită pentru sarcinile respective, instituţiile responsabile.1.1.2. Ierarhia documentelor de politici publiceÎn mod ideal, ierarhia documentelor de politici publice include toate tipurile de documente de politici publice şi începe de la declaraţiile de politici publice ale programului guvernamental şi de la priorităţile Planului Naţional de Dezvoltare, Strategiei Naţionale de Dezvoltare Durabilă 2000-2020, Programul Economic de Preaderare, precum şi de la alte documente naţionale de politici publice la nivel înalt. Cu toate acestea, în practică nu este întotdeauna necesar să se respecte toate etapele ierarhice ale documentelor de politici publice. Alegerea tipului de document de politică utilizat depinde de subiectul politicii publice şi de scopul politicii publice concrete. În unele cazuri se impune elaborarea tuturor tipurilor de documente de politici publice, de la strategie la plan, în alte cazuri implementarea politicii şi elaborarea actelor normative relevante pot urma imediat după strategie. Uneori, elaborarea politici publice poate începe la un nivel inferior - cu propunerea de politici publice, redactată în vederea procesului decizional privind o politică publică concretă.În tabel sunt prezentate numai câteva dintre variantele tipice de succesiune în ceea ce priveşte elaborarea documentelor de politici publice. Ierarhia documentelor de politici publice nu este una rigidă; folosirea diferitelor documente de politici publice poate fi flexibilă. Pot exista cazuri în care o strategie generează câteva planuri şi câteva propuneri de politici publice. În cazuri excepţionale, atunci când unele direcţii sunt elaborate în mod detaliat, anumite acte normative pot fi generate direct de strategie.Pentru a asigura o decizie corect fundamentată, şi pentru creşterea coerenţei politicilor publice ce urmează a fi implementate, actele normative, cu anumite excepţii*2) trebuie să aibă la bază un document de politici publice.------------*2) Actele normative individuale, actele generate de situaţii de urgenţă civilă sau actele cu un caracter pur tehnic.În căutarea metodei optime de atingere a scopului unei politici este necesar să se ia în calcul întreg spectrul de opţiuni. Reglementarea este una dintre opţiunile importante, dar nu reprezintă în mod necesar cea mai bună cale de a soluţiona o problemă dată. Atunci când se utilizează reglementarea pentru implementarea unei politici publice, trebuie acordată atenţie unor aspecte esenţiale care pot conduce la abuz de reglementare. Astfel, în cazul proceselor de reglementare excesiv de lungi, în special atunci când reglementarea trebuie să îndeplinească cerinţe de calitate (consultare, studiu de impact şi altele asemenea) acest fapt poate necesita un timp care compromite eficienţa actului normativ, deoarece va fi improbabil ca obiectivul să fie atins în timp util. De asemenea, activitatea de reglementare poate necesita costuri extrem de ridicate, excesive în comparaţie cu beneficiul scontat. În cazul unei reglementări care nu este implementată corespunzător, se manifestă tendinţa de a critica respectiva reglementare, eficienţa acesteia scăzând, iar procesul de reglementare îşi poate pierde credibilitatea.Atunci când analizam modalitatea de implementare a unei politici publice, o serie de alternative la reglementare poate fi luată în considerare*3). Astfel, (i) a nu acţiona în faţa unei probleme prin generarea de alte acte normative poate da încredere reglementărilor existente, (îi) instituirea unor mecanisme stimulatoare (campanii de informare, de educare, de prevenire etc.) poate avea un efect benefic asupra legislaţiei existente dar neimplementate corespunzător, (iii) recunoaşterea reciprocă a normelor naţionale chiar când diferă de la o ţară la alta, (iv) îmbunătăţirea reglementărilor existente fie prin rezolvarea problemelor specifice care împiedică implementarea acestora, fie prin revizuirea periodică a legislaţiei.---------*3) Recomandările Grupului Mandelkern pentru o reglementare mai bunăPrincipiile pentru o reglementare eficientă, aşa cum au fost prezentate Comisiei Europene de Grupul Mandelkern, sunt: necesitatea (autorităţile publice trebuie să evalueze dacă este sau nu necesară introducerea unei noi reglementări), proporţionalitatea (orice reglementare trebuie să menţină un echilibru între avantajele oferite şi constrângerile pe care le impune), subsidiaritatea (luarea deciziilor la nivelul administrativ corespunzător), transparenţa (participarea tuturor părţilor interesate şi consultarea acestora la elaborarea politicilor publice), răspunderea, accesibilitatea (reglementări accesibile celor cărora le sunt adresate), simplicitatea (reglementări uşor de utilizat şi de înţeles).1.2. Aplicarea analizei de impact pentru politici publice şi acte normativeAnaliza de impact a politicii publice face parte din procesul de formulare a politicilor publice. Realizarea analizei de impact a politicii publice permite o mai bună structurare a procesului de planificare a politicii publice şi asigură luarea unei decizii optime pe baza unor argumente temeinice şi atent evaluate. Analiza de impact a politicii publice permite analiza problemei, a posibilelor direcţii de acţiune, a avantajelor şi dezavantajelor acestora, precum şi a diferitelor consecinţe asupra economiei, societăţii şi mediului. Trebuie să se ia în considerare faptul că analiza de impact a politicii publice poate facilita adoptarea unei decizii, însă nu poate înlocui decizia în sine.Analiza de impact permite decidenţilor politici formarea unei perspective cu privire la consecinţele acţiunilor pe care le planifică sau le permite să evalueze eficacitatea acţiunilor pe care le-au întreprins deja. În funcţie de etapa procesului de formulare a politicilor publice în care se realizează analiza de impact, există două tipuri de analiză de impact:■ Analiza de impact ex-ante a politicii publice este o activitate care are loc la începutul procesului de formulare a politicii publice, atunci când experţii în politici publice şi cei implicaţi în planificarea lor, cu ajutorul unor metode de studiu calitativ şi cantitativ, încearcă să facă previziuni privind impactul care ar putea fi exercitat asupra societăţii în urma implementării politicii publice.■ Analiza de impact ex-post a politicii publice este o activitate derulată pe parcursul sau la sfârşitul etapei de implementare a politicii publice. Aceasta evaluează rezultatele obţinute şi identifică devierile efective de la obiectivul planificat, timpul suplimentar şi costurile suplimentare privind resursele şi altele asemenea. Scopul analizei ex-post nu este doar acela de a identifica greşelile făcute, ci şi de a face recomandări privind soluţiile cele mai potrivite pentru activităţile viitoare. Analiza de impact ex-post este deseori denumită evaluarea ex-post a politicii publice. Această evaluare ex-post, poate fi şi o evaluare intermediară, atunci când politica publică este implementată pe o perioadă de timp mai îndelungată sau când din procesul de monitorizare rezultă necesitatea unei evaluări atente şi a unei ajustări considerabile a politicii publice.Pentru a preveni folosirea ineficientă a resurselor umane şi financiare, trebuie să se introducă proceduri periodice şi niveluri de evaluare atât pentru analiza ex-ante, cât şi pentru analiza de impact ex-post a politicii publice. De asemenea, trebuie să fie conştientizată nevoia de realizare a analizei de impact a politicii publice şi, de asemenea, să se stabilească sarcinile exacte şi nivelurile de responsabilitate ale instituţiilor implicate. Există diferite modele de analiză de impact a politicii publice care depind de evoluţia istorică a sistemului de politici publice şi de contextul politic, precum şi de capacitatea administrativă şi financiară a ţării. Procesul de analiză de impact a politicii publice trebuie să fie parte integrantă a ciclului de formulare a politicii publice, menţinând în acelaşi timp o corelare cu ciclul de planificare a bugetului.1.2.1. Moduri de abordare şi niveluri ale analizei ex-anteAnaliza de impact ex-ante a politicii publiceAnaliza de impact ex-ante a politicii publice este o colecţie de instrumente şi metode folosite în etapa de planificare a politicii publice, pe parcursul pregătirii documentelor de politici publice. Scopul acestei analize este acela de a identifica principalele consecinţe socio-economice care ar putea apărea în urma implementării unei anumite politici publice, precum şi reacţia societăţii în acest sens. Dat fiind că analiza de impact ex-ante a politicii publice permite decidenţilor politici să aleagă soluţia optimă dintre toate variantele, aceasta trebuie să se efectueze într-o etapă incipientă.Principalele etape ale analizei de impact ex-ante a politicii publice:■ Definirea resurselor şi a rezultatelor pentru varianta (variante);■ Analiza resurselor şi rezultatelor;■ Analiza de impact pentru varianta (variante);■ Analiza beneficiarilor şi a părţilor interesate;■ Identificarea criteriilor de luare a deciziei;■ Stabilirea ponderii fiecărui criteriu;■ Evaluarea variantelor în conformitate cu criteriile;■ Identificarea celei mai bune variante.În funcţie de domeniul problemei abordate în cadrul politicii publice, există posibilitatea de a efectua analize de impact ex-ante generale sau detaliate ale politicii publice. Deşi metodele de evaluare diferă, abordarea conform modelului raţional de luare a deciziilor este aceeaşi atât pentru analiza ex-ante generală, cât şi pentru cea detaliată. Gradul de elaborare a analizei de impact ex-ante nu depinde de tipul documentului de politici publice. Depinde de tipul problemei care trebuie rezolvată.Analiza de impact ex-ante generală a politicii publice este o procedură de previzionare care foloseşte abordarea prin metoda evaluării calitative pentru a identifica posibilele consecinţe socio-economice care pot apărea după implementarea unei anumite politici publice.Analiza de impact ex-ante detaliată a politicii publice este o procedură de previzionare care foloseşte abordarea prin metoda de evaluare cantitativă (analiza cost-beneficii, cost-eficacitate) pentru a identifica posibilele consecinţe socio-economice care pot apărea după implementarea unei anumite politici publice.Criteriile pentru analiza de impact ex-ante detaliată a politicii publiceDeoarece analiza de impact ex-ante detaliată a politicii publice este un proces îndelungat care presupune un consum ridicat de resurse umane şi financiare, iar aceste resurse sunt întotdeauna limitate în cazul structurilor administrative, ministerele trebuie să evalueze situaţiile în care se poate aplica analiza de impact ex-ante detaliată a politicii publice. În majoritatea cazurilor este suficient să se realizeze doar o analiză de impact ex-ante generală a politicii publice pentru documentele de politici publice, care poate fi făcută în cadrul ministerelor de către cei care formulează politicile publice. Cu toate acestea, există câteva tipuri de politici/planuri/proiecte pentru care analiza detaliată este esenţială:■ diverse proiecte de investiţii privind protecţia mediului, transporturile;■ politici publice cu un impact social considerabil;■ politici publice cu un impact considerabil asupra bugetului de stat;■ politici publice privind privatizarea;■ cele care iau în considerare nevoia unui credit bancar;■ politici publice inter-sectoriale care implică mai multe părţi interesate;Analiza detaliată de impact a politicii publice poate fi externalizata şi realizată cu ajutorul unor experţi independenţi de către ministerele responsabile. Este recomandabil ca cei care formulează politicile publice în cadrul ministerelor să cunoască metodele şi ipotezele de bază folosite de către experţi şi trebuie să fie capabili să evalueze calitatea rezultatelor analizei.Analiza de impact ex-ante a proiectelor de acte normativeAnaliza de impact ex-ante a reglementarilor este procedura aplicată de către ministerul responsabil, în cadrul procesului de elaborare a proiectelor de acte normative, după încheierea etapei de planificare a politicii publice. Scopul acestei analize este acela de a identifica posibilele consecinţe asupra economiei, mediului de afaceri, cadrului legislativ, societăţii, precum şi alte aspecte importante pentru anumite proiecte de acte normative. De asemenea se asigură, prin această analiză şi derularea procesului de consultare cu părţile interesate şi cu societatea civilă.Principala diferenţă faţă de analiza de impact ex-ante a politici publice este accentul plasat pe evaluarea impactului pentru o varianta deja aleasă, care este inclusă în proiectul de act normativ. Pentru acest tip de evaluare există un formular specific - instrument de prezentare şi motivare. Analiza de impact a unei reglementări se referă la aspectele normative corespunzătoare modului în care este implementată o anumită soluţie de politici publice, soluţie ce poate necesita mai multe acte normative pentru a fi implementată. Astfel, există posibilitatea ca impactul unui singur act normativ să necesite precizări suplimentare, mult mai detaliate în ceea ce priveşte impactul, comparativ cu o soluţie de politici publice care poate avea un caracter mai general.1.2.2. Formular pentru instrumentul de prezentare şi motivareInstrumentul de prezentare şi motivare a proiectului de act normativ este inclus într-un pachet împreună cu alte informaţii suplimentare privind proiectul de act normativ. În viziunea prezentei strategii, părţile principale ale formularului sunt următoarele:■ Trimitere (trimiteri) la documentul de politici publice relevant, din care decurge proiectul de act normativ;■ Descrierea problemei pe baza indicatorilor socio-economici;■ Conţinutul proiectului de act normativ;■ Principalele constatări privind impactul social, economic sau asupra mediului (rezumat al analizei de impact care se poate baza pe informaţiile din documentele de politici publice care au fost deja acceptate);■ Impactul fiscal asupra bugetelor componente ale bugetului general consolidat, cu previziuni pentru următorii 3-5 ani;■ Instituţiile implicate în procesul de implementare a actului normativ;■ Conformitatea actului normativ cu acquis-ul comunitar;■ Modificările legislative necesare, impactul asupra sistemului juridic;■ Descrierea procesului de consultare; organizaţii implicate şi opiniile acestora.Instrumentul de prezentare şi motivare este un document obligatoriu pentru toate proiectele de acte normative iniţiate de Guvern. Elaborarea unor instrumente de prezentare şi motivare structurate poate fi de preferat şi în cazul proiectelor de lege iniţiate de Parlament. Uneori autorităţile întâmpină dificultăţi în ceea ce priveşte evaluarea impactului economic al unui proiect de act normativ; evaluarea este posibilă doar ulterior, atunci când se elaborează proiecte de acte normative conexe. În acest caz, instrumentul de prezentare şi motivare a unui proiect de act normativ conţine analiza de impact economic estimat care va fi definit mai exact pe parcursul procesului de elaborare a altor hotărâri subsecvente ale Guvernului.1.2.3. Evaluarea ex-postDefinirea resurselor şi a rezultatelor politicilor publice este o etapă foarte importantă, deoarece realizările obţinute trebuie să fie evaluate la câţiva ani după implementare. Acesta este obiectivul evaluării ex-post (a se vedea definiţia de la punctul 1.2.). Rezultatele clar definite ale acţiunilor şi ale politicii publice în ansamblu oferă posibilitatea de a compara rezultatele obţinute cu cele dorite, precum şi de a introduce modificări în activităţi ulterioare întreprinse în vederea corectării greşelilor.Evaluarea ex-post a politicii publice se realizează după sau în timpul etapei de implementare a politicii publice (a se vedea tabelul nr. 2). Mecanismul de raportare şi evaluare trebuie inclus în documentele de politici publice. Crearea unui sistem coerent de măsurare a performanţelor în instituţiile publice este o etapă importantă în vederea dezvoltării ulterioare a analizelor de impact ex-ante şi ex-post.În cazul politicilor publice cu impact semnificativ, activitatea de evaluare ex-post poate fi externalizată către organizaţii private (universităţi, institute de cercetare, firme de consultanţă şi altele asemenea). O asemenea abordare este în concordanţă cu practicile europene, asigurându-se totodată şi independenţa evaluatorului faţă de instituţia care a elaborat/implementat politica publică respectivă.1.3. Utilizarea extinsă a indicatorilor de performanţă în formularea politicilor publice şi în procesele de planificare bugetară şi strategicăÎn actualul context, serviciile publice trebuie să fie orientate spre obţinerea de performanţe, avantajul acestei abordări fiind acela de a şti pentru ce sunt cheltuiţi banii publici şi pentru ce vor fi cheltuiţi în viitor, urmărind maximizarea rezultatelor. Indicatorii de performanţă definiţi reprezintă baza pentru stabilirea resurselor şi a rezultatelor. Indicatorii sunt elementele care permit cuantificarea aspectelor de natură socio-economică şi administrativă existente la un moment dat sau într-o anumită perioadă. Rezultatele se măsoară prin indicatori, iar gradul de atingere al obiectivelor prin raportarea nivelului estimat la nivelul efectiv atins al aceluiaşi indicator. În planificarea, formularea şi implementarea politicilor publice sunt utilizaţi indicatori sectoriali şi indicatori de performanţă. Indicatorii sectoriali sunt utilizaţi în procesul de formulare a politicii publice pentru a avea o imagine clară a situaţiei actuale, anterior intervenţiei guvernamentale. Indicatorii de performanţă pot avea un grad mai mare de specificitate şi sunt urmăriţi pe parcursul implementării politicii publice. Scopul acestei secţiuni este doar acela de a sublinia importanţa procesului de măsurare a performanţei în cadrul proceselor de formulare a politicilor publice şi de planificare strategică. O elaborare mai detaliată a etapelor pe viitor este obiectivul unei alte metodologii care trebuie redactată.Tabelul arată rolul semnificativ al rezultatelor în procesul de evaluare a politicii publice. Fără o înţelegere clară a tipului de rezultate care trebuie obţinute pe parcursul procesului de implementare a politicii publice, eficienţa şi eficacitatea politicii publice nu pot fi măsurate.Definirea rezultatelor este o etapă esenţială şi în planificarea strategică. Utilizare extinsă a indicatorilor de performanţă presupune colectarea adecvată şi periodică a datelor, precum şi definirea procedurii care permite instituţiilor publice să aibă acces la anumite surse de date. Aceste aspecte trebuie luate în considerare în momentul elaborării metodologiei privind măsurarea performanţei în ministere şi instituţiile subordonate.2. Coordonarea procesului de formulare a politicilor publiceAceastă direcţie de acţiune are ca obiectiv stabilirea unor proceduri clar definite de consultare şi coordonare în procesul de elaborare a politicilor publice sprijinind dezvoltarea unei culturi comunicaţionale la nivelul administraţiei publice.2.1. Proceduri de consultare şi coordonareCu toate că procesul de formulare a politicilor publice poate fi iniţiat de diferiţi actori, ministerele sunt responsabile cu elaborarea documentelor de politici publice şi cu redactarea actelor normative. Chiar şi în cazul politicilor publice inter-sectoriale, se recomandă definirea ministerului de linie responsabil de stabilirea grupului de lucru, de elaborarea, consultarea şi prezentarea/înaintarea proiectului de act normativ sau a documentului de politici publice. Trebuie să se stabilească o procedură unitară de consultare pentru proiectele de documente de politici publice şi pentru proiectele de acte normative (în prezent reglementate separat de Hotărârea Guvernului nr. 50/2005 şi Hotărârea Guvernului nr. 775/2005), deoarece ambele se referă la politici publice şi necesită o abordare transparentă.Calitatea politicii publice depinde în mare măsură de activităţile de consultare şi coordonare desfăşurate în cadrul instituţiilor administraţiei publice şi între instituţiile administraţiei publice şi societatea civilă (ONG-uri, organizaţii interesate, instituţii de cercetare independente şi altele asemenea). Procesul de consultare respectă în mod logic principalele etape ale elaborării politicii publice:Tabelul nr. 5 Consultarea în diferite etape ale procesului de formulare a politicilor publice ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ │ │ ┌─────────────────────┐ ┌─────────────────────────────────────┐ │ │ │ Elaborarea │ │Implicarea în grupurile de lucru, │ │ │ │ proiectului ├─>│consultarea cu părţile interesate, │ │ │ │ preliminar │ │ONG-uri │ │ │ └─────────────────────┘ └─────────────────────────────────────┘ │ │ ┌─────────────────────┐ ┌─────────────────────────────────────┐ │ │ │Procesul oficial de │ │Ministere de linie, alte │ │ │ │consultare a │ │instituţii ale administraţiei │ │ │ │proiectului ├─>│publice, părţile interesate, │ │ │ │ │ │ONG-uri │ │ │ └─────────────────────┘ └─────────────────────────────────────┘ │ │ ┌─────────────────────┐ ┌─────────────────────────────────────┐ │ │ │Implementarea │ │Informarea societăţii, consultarea │ │ │ │politicii publice ├─>│cu privire la atingerea rezultatelor,│ │ │ │ │ │implicarea în evaluarea ex post │ │ │ └─────────────────────┘ └─────────────────────────────────────┘ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┘Diferitele etape ale procesului de consultare trebuie să fie reglementate la nivel corespunzător prin acte normative. Consultarea la nivel general este definită în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, şi în Hotărârea Guvernului nr. 314/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea comisiilor de dialog social în cadrul unor ministere şi al prefecturilor, cu modificările şi completările ulterioare. Nivelul de consultări inter-ministeriale este definit în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2005, republicată, Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică şi în Regulamentul privind procedurile de elaborare, monitorizare şi evaluare a politicilor publice la nivel central, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 775/2005. Referiri legate de reglementarea procesului de consultare face şi art. 8 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Hotărârea Guvernului nr. 521/2005 privind procedura de consultare a structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale la elaborarea proiectelor de acte normative. De asemenea, consultarea între diferite departamente din cadrul unui minister trebuie să fie definită prin regulamente de ordine interioară ale ministerelor. Cu toate acestea, elaborarea unui regulament standard privind consultarea între departamentele din cadrul unui minister se poate dovedi utilă. Trebuie acordată o atenţie deosebită creării unor relaţii apropiate între departamentele implicate în elaborarea politicilor publice şi cele responsabile de planificarea financiară şi elaborarea bugetului. Pentru a respecta etapele de elaborare şi aprobare a proiectelor de documente de politici publice şi a proiectelor de acte normative, este necesară stabilirea următoarelor proceduri:2.1.1. Faza preliminară de elaborare a proiectului. Stabilirea cadrului de consultare şi coordonareImplicarea altor instituţii din administraţie publică, părţile interesate şi ONG-uri în faza preliminară de redactare a proiectului este o responsabilitate ce revine ministerelor de linie iniţiatoare. Unele părţi interesate sunt incluse în grupurile de lucru formate în vederea redactării proiectului. Nivelul de implicare şi consultare depinde de tipul şi domeniul de aplicare a propunerii de politici publice sau a proiectului de act normativ. Informaţiile privind consultările preliminare trebuie să fie incluse în proiectul de document de politici publice, iar în cazul proiectelor de acte normative se includ în instrumentul de prezentare şi motivare. Faza de consultare preliminară nu este descrisă în mod detaliat. În cazul în care există poziţii diferite exprimate în cadrul grupului de lucru, se pot defini mai multe variante de soluţionare pentru aceeaşi problemă. În momentul iniţierii procesului de consultare este important ca prima rundă de consultare să se desfăşoare în cadrul ministerului pentru a face un schimb de opinii cu celelalte departamente ale ministerului. Această procedură este esenţială pentru cultura organizaţională a ministerelor, precum şi pentru eliminarea eventualelor suprapuneri. Procedurile care au loc pentru stabilirea cadrului de consultare şi coordonare sunt următoarele:■ stabilirea regulilor privind consultarea preliminară în cadrul ministerelor de linie (regulament standard);■ includerea informaţiilor privind consultarea în structura documentelor de politici publice şi în instrumentul de prezentare şi motivare a proiectului de act normativ;■ elaborarea unui manual privind consultarea pentru instituţiile administraţiei publice;■ elaborarea manualului privind consultarea ONG-urilor şi părţilor interesate;■ sesiuni de formare pentru funcţionarii publici, pentru ONG-uri şi părţi interesate.2.1.2. Consultări la nivel inter-ministerial cu privire la proiectul iniţiatO procedură unitară, transparentă şi formulată la nivel oficial pentru consultările inter-ministeriale promovează dezvoltarea unei culturi de comunicare în cadrul administraţiei publice, facilitează înţelegerea procesului de formulare a politicilor publice de către părţile interesate şi ONG-uri, facilitează dezvoltarea abilităţilor de analiză a politicilor publice a funcţionarilor publici şi este benefică pentru calitatea generală a procesului de formulare a politicilor publice.Toate proiectele (de politici publice şi acte normative) trebuie să fie puse la dispoziţia tuturor părţilor interesate în momentul în care instituţia responsabilă (ministerul de linie) hotărăşte să înceapă rundele de consultare. Şedinţa pregătitoare a şedinţei Guvernului ar trebui să fie instituţia relevantă în care să fie anunţate noile proiecte de politici publice şi acte normative elaborate de către ministere. Intervalul de timp alocat consultării trebuie stabilit cu atenţie pentru a nu exercita presiuni asupra procesului de consultare, dimpotrivă - acesta trebuie să permită desfăşurarea unei analize calitative şi coerente a proiectelor propuse. Atribuţiile în vederea elaborării procedurilor de consultare inter-ministeriale sunt următoarele:■ stabilirea unei proceduri privind anunţarea proiectului de document de politică publică şi a proiectului de act normativ în cadrul şedinţei pregătitoare;■ definirea unui set de informaţii care trebuie să însoţească atât proiectele de documente de politici publice, cât şi proiectele de acte normative (de exemplu, lista instituţiilor sugerate de către iniţiator în vederea consultării);■ crearea posibilităţii de prezentare a proiectelor de politici publice şi acte normative în şedinţa pregătitoare, dacă iniţiatorul consideră că este necesar;■ prelungirea duratei procesului de consultare la nivel inter-ministerial la 2 săptămâni;■ crearea unui sistem centralizat de publicare a proiectelor de politici publice şi acte normative anunţate pe site-ul Guvernului;■ definirea consultării obligatorii cu UPP din cadrul SGG privind toate documentele de politici publice, proiectele de acte normative cu instrumente de prezentare şi motivare, cu Ministerul Finanţelor Publice în ceea ce priveşte toate documentele de politici publice şi proiectele de acte normative, cu Ministerul Justiţiei în ceea ce priveşte toate proiectele de acte normative, în conformitate cu aria de responsabilitate a fiecărei instituţii;■ definirea procedurii de implicare a ONG-urilor în procesul de consultare la nivel inter-ministerial.2.1.3. Obţinerea acordului în urma consultărilor la nivel de specialişti din cadrul administraţiei publiceUnul dintre avantajele esenţiale ale consultării structurate este reprezentat de eliminarea eventualelor dezacorduri şi neînţelegeri la nivel tehnic şi profesional în cadrul serviciilor publice. Dacă procedura de consultare la acest nivel profesional este stabilită în mod eficient, se va reduce volumul de muncă al Guvernului şi va permite deblocarea unor resurse guvernamentale pentru susţinerea altor politici publice importante. Atribuţiile în vederea elaborării procedurilor privind consultările şi obţinerea acordului sunt următoarele:■ stabilirea unei şedinţe de consultare comune pentru toate instituţiile care şi-au exprimat opiniile/obiecţiile cu privire la proiect (inclusiv ONG-urile şi părţile interesate);■ includerea UPP din cadrul SGG în runda de consultare la nivel inter-ministerial (UPP emite opinii cu privire la toate documentele de politici publice şi proiectele de acte normative, dacă sunt însoţite de instrumentul de prezentare şi motivare);■ definirea responsabilităţii şi mandatului participanţilor la şedinţa de consultare la nivel inter-ministerial;■ introducerea unor formulare standardizate pentru colectarea şi structurarea tuturor opiniilor exprimate de către instituţiile administraţiei publice şi părţile interesate;■ delimitarea clară a opiniilor şi obiecţiilor (discuţiile şi obţinerea acordului/dezacordului privind obiecţiile, sunt obligatorii);■ introducerea formularului pentru realizarea unei sinteze a acordurilor obţinute în cadrul şedinţei de consultare la nivel inter-ministerial, şi a dezacordurilor care se menţin după încheierea discuţiilor;■ definirea condiţiilor tehnice pentru schimbul de informaţii prin poşta electronică.2.1.4. Rolul consiliilor inter-ministeriale în procesul de consultareAvând în vedere rolul consiliilor inter-ministeriale recent înfiinţate (Hotărârea Guvernului nr. 750/2005) în cadrul procesului de consultare, trebuie să existe o definiţie clară a criteriilor, în momentul în care proiectele sunt prezentate acestor consilii. Criterii posibile:■ de fiecare dată când instituţia iniţiatoare consideră că este necesară organizarea unei discuţii cu privire la proiectul elaborat în consiliul inter-ministerial relevant;■ în cazul în care nu se ajunge la un acord între ministere în cadrul procesului de consultare la nivel inter-ministerial;■ în urma hotărârii luate în şedinţa pregătitoare;■ prin sarcină stabilită de Executiv.În cazul în care proiectul este prezentat pentru discuţii în consiliul inter-ministerial relevant, informaţiile despre discuţii şi decizia consiliului trebuie să fie incluse în pachetul de documente justificative al proiectului. O evaluare a activităţii consiliilor interministeriale permanente este necesară, clarificând în acest fel rolul consiliilor în procesul de luare a deciziei.2.1.5. Îmbunătăţirea procedurii de prezentare a proiectelor în şedinţa pregătitoareÎn prezent, şedinţa pregătitoare este o instituţie de consultare şi obţinere a acordurilor (după runda de consultare inter-ministerială) care are loc înainte de transmiterea proiectelor în şedinţele Guvernului. Cu toate acestea, în prezent activitatea din cadrul şedinţei pregătitoare se derulează mai degrabă la un nivel formal. Cu ajutorul unor îmbunataţiri de ordin funcţional, aceasta s-ar putea derula într-un mod mai eficient şi rolul său în procesul decizional ar putea creşte, îmbunătăţiri posibile:■ introducerea procedurii de anunţare a proiectelor pentru consultarea la nivel inter-ministerial;■ definirea exhaustivă a setului şi structurii documentelor prezentate împreună cu proiectul de documente de politici publice şi proiectul de act normativ;■ cerinţe tehnice privind formatul electronic al documentelor care urmează să fie prezentate;■ definirea ariei de decizie a şedinţei pregătitoare (cazurile în care proiectele asupra cărora nu s-a ajuns la un acord ajung în şedinţele Guvernului).2.1.6. Prezentarea spre aprobare a proiectelor în şedinţele GuvernuluiÎn prezent, procedura de prezentare a proiectelor în şedinţele Guvernului spre aprobare este definită în Hotărârea Guvernului nr. 50/2005, republicată. Pe lângă nevoia de a integra toate procedurile guvernamentale într-un singur act normativ, există anumite îmbunătăţiri care ar putea fi aduse procedurilor de prezentare a proiectelor în şedinţele Guvernului:■ definirea exhaustivă a setului şi structurii documentelor care pot fi prezentate Guvernului în vederea obţinerii aprobării;■ definirea exhaustivă a setului şi structurii documentelor prezentate împreună cu proiectul de politici publice şi cu proiectul de act normativ, inclusiv formulare pentru informaţii din cadrul rundei de consultare inter-ministeriale;■ cerinţe tehnice privind formatul electronic al documentelor care urmează să fie prezentate. Secretariatul General al Guvernului este instituţia responsabilă cu organizarea şedinţelor Guvernului şi are rolul de a asigura îndeplinirea procedurilor şi condiţiilor necesare proiectelor de acte normative care sunt prezentate spre adoptare Guvernului. Acest rol trebuie consolidat prin procesul de avizare juridică a proiectelor de acte normative şi prin avizul conform pentru documentele de politici publice. Această avizare certifică respectarea procedurilor legale în vigoare şi permite ca în cadrul şedinţei Guvernului să se prezinte documente de politici publice şi proiecte de acte normative corect şi coerent formulate şi fundamentate.2.2. Stabilirea priorităţilor GuvernuluiCoordonarea politicilor publice trebuie să asigure sustenabilitatea acestora şi, în acelaşi timp, să corespundă obiectivelor actuale asumate de Guvern. Politicile publice sectoriale sunt acceptate pe termen mediu şi, într-un sistem democratic, procesul de schimbare la nivel de Guvern nu trebuie să determine în mod obligatoriu schimbări ale tuturor politicilor publice existente. În acelaşi timp, fiecare guvern în parte îşi defineşte propriile priorităţi şi, în unele cazuri, sunt necesare schimbări ale politicilor publice existente. Un rol principal în procesul de stabilire a direcţiilor prioritare şi a priorităţilor Guvernului îl are Consiliul de Planificare Strategică, constituit prin Hotărârea Guvernului nr. 750/2005.Opţiunile politice fundamentale ale Guvernului sunt definite în Programul de guvernare-documentul politic cadru care cuprinde aproape toate sectoarele de politici publice şi posibilele îmbunătăţiri din cadrul acestora. Constrângerile privind resursele disponibile creează situaţii în care politicile publice nu pot fi implementate toate în acelaşi timp şi în acest caz se impune o prioritizare mai atentă. Pe lângă Programul de guvernare există şi un număr de documente generale de politici publice la nivel naţional, precum Planul Naţional de Dezvoltare, Agenda Lisabona, care trebuie să fie coordonate cu iniţiativele de politici publice sectoriale.Este necesară definirea următoarei proceduri de stabilire a priorităţilor Guvernului şi de coordonare a planificării politicilor publice sectoriale cu documentele de politici publice de la nivel guvernamental şi naţional (schema de coordonare este prezentată în tabelul nr. 5):2.2.1. Stabilirea priorităţilor la nivel sectorialÎn sistemul actual, implementarea Programului de guvernare se derulează prin intermediul Planurilor de acţiune ale ministerelor. Planurile de acţiune sunt elaborate pentru toate direcţiile de acţiune din Programul de guvernare, fără prioritizare. Prima etapă a procesului de definire a priorităţilor Guvernului ar trebui să fie definirea priorităţilor la nivel sectorial. În acest scop, formularul pentru planurile de acţiune ale ministerelor trebuie să cuprindă o primă secţiune care să conţină definirea priorităţilor. Numărul priorităţilor trebuie să fie limitat la 5-7 aspecte esenţiale de politici publice, iar opţiunile politice fundamentale ale Guvernului definite în Programul de guvernare trebuie să reprezinte contextul pentru definirea priorităţilor sectoriale. Priorităţile inter-sectoriale, care au o puternică dimensiune interministeriala sunt iniţiate de instituţia care este principal responsabilă de monitorizarea şi implementarea de ansamblu a măsurilor ce urmează a fi implementate.2.2.2. Centralizarea şi analizarea priorităţilor sectorialePriorităţile sectoriale definite de ministerele de linie trebuie să fie evaluate la nivel central de către Guvern - în UPP din cadrul SGG şi în Cancelaria Primului-Ministru. Atribuţiile privind evaluarea propunerilor sunt următoarele:■ verificarea conformităţii cu definirea angajamentelor din Programul de guvernare;■ eliminarea suprapunerii atribuţiilor la nivel de sectoare;■ pregătirea acordului asupra priorităţilor inter-sectoriale, definirea principalei instituţii responsabile;■ asigurarea evaluării preliminare a resurselor necesare, în conformitate cu informaţiile transmise de către ministere;■ facilitarea procesului de evaluare şi prezentare a unei imagini clare a priorităţilor sectoriale. Formularului pentru informaţiile necesare trebuie să fie realizată de către UPP din cadrul SGG în colaborare cu Cancelaria Primului-Ministru.2.2.3. Aprobarea priorităţilor GuvernuluiLista şi informaţiile generale privind priorităţile sectoriale propuse trebuie să fie prezentate Consiliului de Planificare Strategică de către UPP din cadrul SGG, împreună cu Cancelaria Primului-Ministru, pentru a fi discutate şi aprobate. Consiliul de Planificare Strategică poate accepta modificările din lista propusă, poate introduce şi elimina priorităţi din această listă în urma consultării cu ministerul relevant.2.2.4. Implementarea priorităţilor GuvernuluiÎn această etapă, priorităţile aprobate ale Guvernului trebuie să fie considerate ca măsuri prioritare pentru ministerele de linie în vederea elaborării politicilor publice, a proiectelor de acte normative sau în vederea derulării altor activităţi pe termen scurt, cu rezultate clar definite. Disciplina specială aferentă planificării şi raportării poate fi aplicată monitorizării implementării măsurilor prioritare. În acest caz, formularele şi sistemul de raportare sunt realizate de Secretariatul General al Guvernului şi supuse aprobării Consiliului de Planificare Strategică.2.2.5. Corelarea priorităţilor Guvernului cu bugetulCel mai important aspect în cadrul procesului de implementare a priorităţilor Guvernului este procesul decizional privind alocarea resurselor bugetare. Cerinţele de buget privind priorităţile Guvernului trebuie să fie incluse în procesul general de elaborare a bugetului. Trebuie să se ia în considerare faptul că priorităţile Guvernului pot fi acceptate ca cerinţe de buget numai după încheierea tuturor activităţilor privind planificarea politicilor publice şi elaborarea legislaţiei. Astfel, în momentul în care politicile publice prioritare şi actele normative necesare în vederea implementării acestora sunt acceptate de către Guvern, politicile publice prioritare obţin statutul de Noi Iniţiative de Finanţare (NIF) şi sunt incluse în ciclul general de elaborare a bugetului.Tabelul nr. 6 Structura procesului de coordonare a politicii publice şi corelarea acesteia cu bugetul     ┌──────────────────┐ ┌───────────────────────────┐     │ Plan Naţional de │ │Alte documente de politici │ - ->│ Dezvoltare │ │publice pe termen mediu şi │| │ │ │lung la nivel naţional │| └────────┬─────────┘ └──────────┬────────────────┘| │ │v v v┌─┐ ┌───────────────────┐ ┌──────────────────────┐│ ├─>│ Strategie │ │ Strategia N ││ │ │ (sector nr. 1) │ │ (sector nr. 2) ││ │ └──┬──────────────┬─┘ └───┬──────────┬───────┘│ │ │ │ │ ││ │ v │ v v│P│ │ │ │ ││r│ v │ v ││o│ ┌──────┬──────┐ │ ┌───────┐ ││g├─>│Plan 1│Plan 2│ │ │Plan N │ ││r│ └──────┴┬─────┘ │ └───────┘ ││a│ │ │ ││m│ v v v│u│ --------------------- ---------------------│l│ |Propunere de politici| |Propunere de politici|<--│ │ | publice | | publice N | |│ │ --------------------- --------------------- |│ │ |│ │ ┌────────────────────────────────────────────┐ |│ │ │Elaborate, în functie de nevoie, la orice │ |│ │ │ nivel de formulare a politicilor │ |│ │ └────────────────────────────────────────────┘ |│ │ │ |│ │ │ |│ │ v |│ │ ┌────────────────────────────────────────────┐ |│ ├─>│ Planuri strategice ale ministerelor │ |│ │ └────────────────────────────────────────────┘ |│ │ ^ |│ │ │ v│ │ └──> ┌────────────────────────────┐│ │ ┌──> │ Program bugetar │└┬┘ │ └────────────────────────────┘ │ v │ ┌────────────────────────────────────────────┐ └────>│ Cadru de cheltuieli pe termen mediu │       └────────────────────────────────────────────┘3. Corelarea între planificarea politicilor publice şi procesul de elaborare a bugetuluiAceastă direcţie de acţiune are ca obiectiv dezvoltarea procedurilor de corelare între planificarea politicilor publice şi procesul de elaborare a bugetului prin introducerea instrumentelor denumite noi iniţiative de finanţare şi a sistemului de planificare strategică.3.1. Procedura Noilor Iniţiative de Finanţare3.1.1. Definirea noilor iniţiative de finanţareElaborarea politicilor publice este un proces continuu - pe parcursul anului. Guvernul aprobă documente de politici publice şi acte normative, iniţiate de ministere şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale. În acelaşi timp, procesul de elaborare a bugetului anual se derulează în câteva etape, în conformitate cu calendarul de pregătire a bugetului anual. Majoritatea politicilor publice şi a actelor normative aprobate de către Guvern au un anumit impact asupra bugetului, dar în momentul aprobării. Guvernul nu deţine informaţii cu privire la resursele disponibile pentru bugetul anului următor sau cu privire la valoarea totală a tuturor propunerilor bugetare din partea ministerelor sau altor autorităţi centrale. Astfel, procesul decizional cu privire la politicile publice propuse şi proiectele de acte normative trebuie structurat într-un mod detaliat pentru a asigura procedura necesară în cazul politicilor publice şi a actelor normative respective a căror punere în aplicare presupune resurse bugetare suplimentare.De asemenea, trebuie luat în considerare şi faptul că politicile publice aprobate pot conţine mai multe activităţi şi proiecte diferite, a căror implementare trebuie să fie planificată în mod rezonabil, pe intervale de timp. Astfel, solicitările/propunerile bugetare pentru politicile publice nou aprobate trebuie să fie formulate şi prezentate în conformitate cu planurile de acţiune ale politicilor publice - finanţarea este solicitată pentru activităţile planificate în anul bugetar următor, nu pentru întreaga perioadă de implementare a politicii publice. De asemenea, în cazul implementării actului normativ aprobat, finanţarea nu se solicită pentru actul normativ, ci pentru activităţile necesare în vederea implementării acestuia (de exemplu - înfiinţarea unei noi instituţii, finanţarea unor noi proceduri administrative privind simplificarea administrativă).Trebuie să se ia în considerare principiul de fundamentare a propunerilor bugetare - numai iniţiativele care au temei legal pot solicita finanţare suplimentară.Definiţia propusă pentru toate iniţiativele cu impact asupra bugetului:Noile Iniţiative de Finanţare (NIF) sunt proiecte şi activităţi care decurg din documentele de politici publice şi din legile adoptate de către Guvern în anii precedenţi*4), care necesită finanţare suplimentară.________*4) De obicei, documentele de politici publice se elaborează pe temen mediu, iar diferitele activităţi sunt planificate pe o perioadă de câţiva ani, prin urmare finanţarea pentru activităţile ne finanţate din documentele de politici publice aprobate cu câţiva ani în urmă sunt considerate ca fiind noi iniţiative de finanţare şi trebuie să fie prezentate pe baza acestei proceduri în anul corespunzător.3.1.2. Procedura noilor iniţiative de finanţarePentru a introduce procedura cu privire la procesul decizional pentru documentele de politici publice sau actele normative care necesită finanţare suplimentară, sunt necesare analize şi consultări suplimentare organizate împreună cu Ministerul Finanţelor Publice şi Cancelaria Primului-Ministru. Pentru elaborarea ulterioară, câteva probleme generale sunt definite mai jos în mod preliminar:1. Definirea procedurii de adoptare a Guvernului care implică propuneri suplimentare de buget (NIF);2. Definirea structurii Hotărârii Guvernului pentru aprobarea documentelor de politici publice;3. Definirea modului de planificare a resurselor bugetare pentru politicile pe termen mediu, inclusiv a investiţiilor în infrastructură;4. Definirea procedurii pentru NIF pentru momentul introducerii cadrului de cheltuieli pe termen mediu;5. Stabilirea unui sistem de centralizare a informaţiilor asupra NIF în Ministerul Finanţelor Publice;6. Definirea sistemului de evaluare şi prioritizare a NIF.Pentru a răspunde acestor probleme, se va organiza un grup de lucru cu reprezentanţi ai Secretariatului General al Guvernului, Cancelariei Primului-Ministru, Ministerului Finanţelor Publice şi ai altor ministere.3.2. Descrierea sistemului de planificare strategicaPlanificarea strategică se foloseşte pentru a reuni planificarea politicilor publice, bugetarea, stabilirea priorităţilor şi planificarea organizaţională într-un singur cadru de gestionare. Elaborarea acestui sistem poate fi considerată ca fiind un răspuns la cerinţa generală cu privire la măsurarea eficacităţii administraţiei publice prin orientarea spre obţinerea de rezultate şi prin folosirea eficientă a resurselor limitate.Caracteristicile principale ale planurilor strategice sunt viziunea pe termen mediu şi lung, analiza mediului intern şi extern, precum şi identificarea principalelor părţi interesate, analiza resurselor disponibile, prezentarea unor obiective măsurabile şi corelarea acestora cu cererile de finanţare. Planificarea strategică conduce la o implementare durabilă şi coerentă a politicilor publice adoptate de către Guvern.3.2.1. Rolul planurilor strategice şi locul acestora în sistemul de formulare a politicilor publicePlanul strategic este un document de management şi programare bugetară care asigură planificarea pe termen mediu pentru instituţiile din administraţia publică centrală cu referire la domeniile de politici publice care intră în aria lor de competenţă potrivit legii.Planurile strategice nu reprezintă documente de politici publice în sensul celor definite anterior, ele fiind instrumente care oferă o imagină clară a politicilor, angajamentelor şi măsurilor ce urmează a fi promovate la nivelul instituţiei respective. Pe de o parte, planurile strategice cumulează măsurile de dezvoltare prevăzute în documentele de politici publice pe termen mediu şi lung în anumite domenii de politici publice, oferind o imagine de ansamblu clară asupra politicii publice respective. Pe de altă parte, planurile strategice iau în considerare priorităţile definite de Guvernul actual, permiţând astfel identificarea domeniilor de politici publice şi a direcţiilor din domeniul anumitor politici publice care sunt considerate de către Guvern ca fiind cele mai importante. Pe baza acestor analize bidirecţionale, ministerele îşi pot pregăti propunerile bugetare.Planurile strategice răspund unui dublu obiectiv - în primul rând, furnizează un instrument de management pentru conducerea administrativă a ministerului şi, în al doilea rând, reprezintă baza informaţională pentru bugetul de stat, garantând astfel luarea unor decizii informate şi corect evaluate de către Guvern pe parcursul etapei de elaborare a bugetului în ceea ce priveşte distribuţia alocărilor bugetare.Perioada de planificarea cea mai potrivită în ceea ce priveşte planurile strategice ale instituţiilor este de 4 ani, perioadă care în cazul unui model ideal este în conformitate cu ciclul de alegeri parlamentare, precum şi cu mandatul Guvernului.Planul strategic contribuie la clarificarea rolului şi misiunii fiecărei instituţii publice centrale, promovând un sistem de management orientat spre obiective, spre obţinerea de rezultate clar definite şi măsurabile.Planurile strategice sunt implementate pe baza documentelor de planificare pe termen scurt, în general planuri de lucru anuale care sunt elaborate în conformitate cu priorităţile pe termen mediu identificate în planurile strategice, luându-se în considerare resursele bugetare disponibile care au fost aprobate în bugetul general consolidat anual.3.2.2. Structura planurilor strategiceStructura planurilor strategice depinde în mare parte de rolul prevăzut pentru acestea în sistemul general de formulare a politicilor publice. Dacă se presupune că planurile strategice reprezintă conexiunea principală dintre formularea politicilor publice şi formularea bugetului, precum şi conexiunea care asigură implementarea politicilor publice pe termen mediu şi a priorităţilor Guvernului, acestea ar trebui să fie constituite din două componente de bază: componenta de management şi componenta de programare bugetară.3.2.2.1. Componenta de management a planurilor strategiceComponenta de management a planurilor strategice se ocupă în general de aspecte legate de managementul organizaţional pentru a asigura implementarea cu succes a sarcinilor prevăzute de Programul de Guvernare sau alte documente de politici publice pe termen mediu. Această parte ar trebui să fie folosită pentru planificarea îmbunataţirilor necesare care trebuie aduse activităţilor derulate în prezent de către organismele publice. Aceste măsuri care vizează îmbunătăţirile pot să constea în restructurarea structurii administrative actuale, dezvoltarea sau ajustarea politicii privind resursele umane, revizuirea sistemului de comunicare internă şi externă şi altele asemenea.Componenta de management a planurilor strategice are următoarele secţiuni:■ Mandat - oferă o descriere clară a mandatului instituţiei în conformitate cu prevederile normative în vigoare;■ Declaraţia de viziune - prezintă noţiuni referitoare la situaţia viitoare preferată sau ideală pe care instituţia doreşte să o creeze prin activităţile sale;■ Valorile comune ale instituţiei - prezintă setul de valori care se presupune că sunt împărtăşite de întregul colectiv şi conform cărora instituţia respectivă îşi desfăşoară activităţile zilnice;■ Direcţii de acţiune - stabilesc domeniile generale de activitate de care este responsabilă instituţia respectivă. În majoritatea cazurilor, aceste direcţii de acţiune sunt generate de mandat şi sunt conforme cu domeniile de politici publice pentru care instituţia în cauză este responsabilă. Însă această conexiune directă nu se poate aplica în toate cazurile, deoarece pot exista cazuri în care nu există o politică publică în spatele unei anumite direcţii de acţiune;■ Scopuri - prezintă scopurile pe care instituţia încearcă să le realizeze în fiecare direcţie de acţiune pentru a-şi îndeplini declaraţia de viziune şi propriul mandat;■ Lista principalelor acte normative şi documente de politici publice - prezintă cele mai importante acte normative şi documente de politici publice care sunt specifice domeniului de politici publice respectiv;■ Analiza mediului extern - permite instituţiei să identifice acei factori, precum şi părţile interesate care ar putea să constituie un obstacol sau, dimpotrivă, pot accelera progresul instituţiei în vederea realizării scopurilor sale;■ Analiza mediului intern (analiza capacităţilor) - oferă o imagine asupra potenţialului actual al instituţiei de a-şi îndeplini funcţiile prevăzute în mandatul acesteia şi de a-şi atinge scopurile descrise. Această secţiune analizează structura administrativă actuală, resursele umane disponibile, precum şi capacităţile tehnice, planificând schimbările necesare care trebuie implementate. De asemenea, această parte se ocupă şi de evaluarea structurii instituţiilor subordonate şi de conformitatea acestora cu mandatul, direcţiile de acţiune şi scopurile ministerului sau autorităţii publice centrale;■ Priorităţi pe termen mediu - prezintă o listă scurtă, clară a priorităţilor pe termen mediu care decurg din Programul de Guvernare şi din documentele de politici publice pe termen mediu din domeniul de politici publice în cauză. Trebuie subliniat faptul că priorităţile ar trebui să fie stabilite şi pe baza unei analize realiste a resurselor disponibile în momentul respectiv;■ Indicatori sectoriali - prezintă principalii indicatori privind domeniul politicii publice în care îşi desfăşoară activitatea instituţia respectivă. Indicatorii oferă informaţii privind dezvoltarea istorică a domeniului de politici publice respectiv pentru a putea urmări evoluţia acestuia.■ Monitorizarea, evaluarea şi raportarea - oferă o descriere clară a modului de gestionare a proceselor de monitorizare şi evaluare pe parcursul implementării planului strategic, precizând când şi cum va fi prezentat Guvernului raportul privind progresul realizat.3.2.2.2. Componenta de programare bugetară a planurilor strategiceComponenta de programare bugetară a planurilor strategice reprezintă un suport de informare pentru bugetul de stat. Într-o situaţie ideală, bugetul anual este formulat în conformitate cu structura programului prevăzut în planurile strategice. Acest lucru permite stabilirea unei conexiuni directe între procesele de planificare a politicilor publice şi de formulare a bugetului, în care fiecare parte interesată poate găsi informaţii generale complete privind fiecare articol de cheltuieli publice. De asemenea, partea de programare a planurilor strategice prezintă rezultatele prevăzute (prezentate în mod masurabil) pe care ministerul doreşte să le obţină printr-un anume program bugetar.Fiecare program din planul strategic al instituţiei este format din următoarele secţiuni:■ Situaţia actuală - descrie situaţia actuală din domeniul de politici publice în funcţie de programul (bugetar) specific;■ Obiectivul (obiectivele) programului bugetar - precizează principalele obiective pe care instituţia încearcă să le atingă prin implementarea programului;■ Previziuni privind rezultatele programului, precum şi indicatorii de performanţă ai acestora - planifică rezultatele posibile, precum şi indicatorii de performanţă pentru program pentru a putea furniza informaţii Guvernului şi publicului general cu privire la ceea ce instituţia respectivă doreşte să realizeze cu fondurile primite de la bugetul de stat. Aceste previziuni se bazează pe datele din anul precedent pentru a indica eventualul progres sau regres;■ Noi iniţiative de finanţare - oferă detalii despre agregări financiare privind activităţile necesare îmbunătăţirii capacităţii de funcţionare a instituţiei respective (de exemplu, angajarea de personal nou, crearea de noi sisteme informaţionale sau îmbunătăţirea celor existente, organizarea unor sesiuni de formare), sau asigură agregarea unor iniţiative posibile care pot duce în mod direct la creşterea indicatorilor de performanţă (în principal, rezultate) din domeniul politicii publice vizat de program;■ Sistem de implementare a programului - descrie pe scurt sistemul, modul în care va fi implementat programul, adică precizează principalele departamente sau instituţiile subordonate implicate şi descrie rolul şi principalele sarcini ale acestora;■ Finanţare - prezintă informaţii clare privind resursele bugetare necesare pentru implementarea programului. Pe viitor, dacă există un acord clar privind modul în care va fi implementat cadrul de cheltuieli pe termen mediu (CCTM), partea de programare a planurilor strategice poate fi folosită ca bază pentru planificarea CCTM.3.2.3. Planuri strategice în procesul anual de bugetareIntegrarea planurilor strategice în procesul de formulare a bugetului anual este o sarcină dificil de îndeplinit, deoarece presupune schimbarea modului în care se elaborează bugetul. Astfel, această sarcină necesită o implicare activă şi coordonare din partea Ministerul Finanţelor Publice, la care se adaugă sprijinul oferit de ministerele de resort, precum şi al Cancelariei Primului-Ministru.Trebuie elaborat şi dezvoltat un plan de introducere a sistemului de planificare strategică, în momentul în care Guvernul îşi dă acordul iniţial privind introducerea unui astfel de sistem. Trebuie să se ia în considerare faptul că sistemul de planificare strategică trebuie să fie armonizat cu cadrul de cheltuieli pe termen mediu (CCTM) din momentul în care există acordul privind instituirea acestuia.Aspectele principale care trebuie să fie abordate, în momentul în care se ajunge la un acord iniţial privind introducerea unui sistem de planificare strategică sunt:■ Cum şi când, pe parcursul procesului de bugetare, are loc actualizarea planurilor strategice?■ Cum se desfăşoară actualizarea planurilor strategice în cazul modificărilor aduse bugetului pe parcursul anului?■ Cum se poate planifica transferul de fonduri pe parcursul anilor şi cum se poate reflecta acesta în planurile strategice?■ Ce părţi ale planului strategic sunt actualizate şi cât de des?■ Cum se poate integra raportarea privind diferite documente de politici publice şi planuri strategice pentru a se evita duplicarea?■ Cum se poate realiza contabilitatea financiară şi raportarea privind implementarea planurilor strategice pentru a se evita duplicarea?■ Cum se poate asigura o raportare eficientă privind realizarea măsurilor de performanţă şi care sunt consecinţele în cazul în care acestea nu sunt realizate?3.2.4. Precondiţii pentru introducerea sistemului de planificare strategică şi calendarul de implementare a acestuiaIntroducerea sistemului de planificare strategică, într-o situaţie ideală, implica anumite cerinţe preliminare:■ un sistem funcţional de formulare a politicilor publice în care sunt clar definite tipurile de documente de politici publice, precum şi inter-conexiunile dintre acestea;■ elaborarea şi implementarea unui sistem de rezultate şi indicatori de performanţă în întreaga administraţie publică;■ elaborarea bugetului general consolidat în conformitate cu principiile de bugetare pe bază de programe, precum şi dezvoltarea capacităţii de previzionare pe termen mediu (prognoza) la nivelul ministerelor;■ introducerea CCTM trebuie analizată într-un document separat, dar în strânsă legătură cu sistemul de planificare strategică descris.Se recomandă începerea implementării complete a planificării strategice în întreaga administraţie publică numai în momentul în care aceste sisteme (precondiţii) sunt deja instituite şi funcţionează de o anumita perioadă de timp. Pentru a accelera procesul de implementare a sistemului de planificare strategică şi pentru a promova ideea de planuri strategice în cadrul ministerelor şi altor autorităţi ale administraţiei publice centrale, se poate începe o implementare treptată a acestui sistem. Având în vedere stadiul actual, fazele introducerii treptate a sistemului de planificare strategică sunt:Faza 1 începe după aprobarea strategiei de către Guvern şi ar trebui să se încheie cel târziu la data de 1 iulie 2007. Această fază permite ministerelor să înceapă o structurare a mandatului lor, a direcţiilor de acţiune şi a domeniilor de politici publice pentru care sunt responsabile, a scopurilor, a priorităţilor pe termen mediu, a valorilor, precum şi a tuturor îmbunătăţirilor de ordin organizaţional. Etapele acestei faze sunt următoarele:■ elaborarea metodologiei de redactare a planurilor strategice în cadrul ministerelor şi a altor instituţii. Această metodologie poate include toate părţile planurilor strategice, dar prima fază a procesului de implementare se va ocupa numai de componenta de management;■ organizarea şi implementarea sesiunilor de formare pentru persoanele responsabile de elaborarea planurilor strategice în ministerele de linie;■ alături de elaborarea unei metodologii se recomandă realizarea unui proiect pilot într-un minister (de exemplu. Ministerul Educaţiei şi Cercetării) care să permită aprobarea sarcinii prevăzute pentru ministerele de linie în vederea elaborării componentei de management a planurilor strategice;■ stabilirea unui termen limită pentru elaborarea componentei de management a planurilor strategice în toate ministerele de linie sub supravegherea personalului din UPP din cadrul SGG;■ aprobarea componentelor de management ale planurilor strategice ale ministerelor de linie de către miniştri în cauză, după consultarea UPP din cadrul SGG;■ analiza planurilor strategice elaborate de ministere (şi actualizarea metodologiei privind elaborarea planurilor strategice, după caz).Faza 2 poate începe după finalizarea introducerii bugetarii pe programe şi după aprobarea de către Parlament a primului buget formulat pe baza acestor principii. În această fază pot fi identificate următoarele etape:■ proiecte pilot în câteva ministere (de exemplu. Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Finanţelor Publice) privind elaborarea componentelor de programare bugetară din planurile strategice;■ analiza componentelor de programare bugetară elaborate în cadrul planurilor strategice ale ministerelor pilot (şi actualizarea metodologiei privind elaborarea planurilor strategice, după caz);■ stabilirea de către toate ministerele de linie a termenului limită pentru elaborarea componentei de programare bugetară a planurilor strategice;■ aprobarea de către Guvern a planurilor strategice elaborate (atât componenta de management, cât şi componenta de programare bugetară).4. Rolul specialiştilor din administraţia publică şi al decidenţilor politici în procesul de formulare a politicilor publiceAceasta direcţie de acţiune are ca obiectiv sublinierea rolurilor specifice pe care le au decidenţii politici şi respectiv, specialiştii din administraţia publică (funcţionari publici sau personal contractual), în cadrul procesului de formulare a politicilor publice.Pentru a încuraja derularea unui proces eficient de formulare a politicilor publice este extrem de important să se definească în mod clar rolurile tuturor actorilor implicaţi şi să existe o bună colaborare între aceştia. Delimitarea între conceptele politice şi cele privind politicile publice trebuie să fie clar definită. Deşi în literatura de specialitate există o multitudine de definiţii şi abordări diferite ale conceptelor de politică şi politică publică, în sensul prezentei strategii, pentru a delimita clar cele două noţiuni, prezentăm următoarele definiţii:Politica, într-o societate democratică, reprezintă un set complex de reguli şi proceduri care asigură reprezentarea legală şi armonizarea intereselor prin mecanismele democraţiei reprezentative. Principalii actori ai procesului politic sunt partidele politice şi politicienii, membrii aleşi ai Parlamentului şi ai administraţiilor locale.Politica publică reprezintă un alt set de reguli şi proceduri aplicate de către nivelul executiv al administraţiei publice pentru a asigură realizarea obiectivelor şi priorităţilor convenite la nivel politic şi pentru a permite dezvoltarea necesară a tuturor sectoarelor importante din viaţa societăţii.Linia de delimitare dintre politică şi politici publice este reprezentată prin acordarea mandatului de luare a deciziilor care este asigurat prin procesul de alegeri şi mecanismul de distribuire a puterii. Procesul de luare a deciziilor - hotărârilor politice sunt prerogativul nivelului politic, deoarece numai politicienii aleşi sunt mandataţi de către societate să ia decizii şi să fie responsabili din punct de vedere politic pentru deciziile luate.Elaborarea politicilor publice este un serviciu tehnic şi profesional, furnizat de funcţionarii publici pentru a asigura o argumentare şi fundamentare completă şi structurată a tuturor informaţiilor privind variantele şi deciziile posibile. Politica publică poate şi trebuie să fie văzută ca un instrument obiectiv care îi ajută pe politicieni să atingă acele scopuri şi obiective explicite. Din acest motiv, analiza politicii publice este de competenţa funcţionarilor publici care trebuie să deţină cunoştinţe şi abilităţi speciale/profesionale în acest domeniu.În regulamentele aflate în vigoare există câteva deficienţe şi confuzii în ceea ce priveşte rolurile nivelului politic şi a celui profesional al administraţiei:■ Exista confuzii în ceea ce priveşte rolul funcţionarilor publici de la nivelul guvernamental în procesul de luare a deciziei privind diferitele tipuri de documente de politici publice. Strategiile, programele şi memorandumurile sunt aprobate de Guvern. În cazul propunerilor de politici publice, deciziile privind opţiunile de politică publică nu sunt luate de către Guvern, ci de către specialişti în administraţia publică.■ Definirea competenţelor înalţilor specialişti în administraţia publică din ministerele de linie - secretarul general, ale cărui competenţe nu includ responsabilitatea privind elaborarea politicii publice în domeniile mandatului ministerului în cauză. Competenţa de elaborare a politicii publice se găseşte la nivelul secretarilor de stat, care sunt numiţi în funcţie pe criterii politice. Având în vedere această situaţie, precum şi numărul secretarilor de stat din cadrul ministerelor (până la 5-8 secretari de stat într-un minister), apare problema legată de coordonarea procesului de formulare a politicilor publice.Pentru a soluţiona problemele menţionate anterior, se propune:1. Definirea clară a competenţei privind procesul politic de luare a deciziilor la nivel guvernamental. Toate documentele de politici publice ale Guvernului trebuie să fie aprobate în şedinţele Guvernului.2. Rolurile persoanelor responsabile din punct de vedere politic şi al înalţilor specialişti în administraţia publică profesionişti în procesul de formulare a politicilor publice trebuie să fie clar delimitat.În acest sens, apare ca necesar reformularea/reformarea funcţiilor/competentelor poziţiei de secretar general al ministerului, prin definirea acestuia ca principalul oficial responsabil de elaborarea politicilor publice şi de coordonarea în cadrul ministerului de linie. Astfel, secretarul general va fi cel mai înalt funcţionar public de la nivelul ministerului care coordonează din punct de vedere tehnic/administrativ activitatea de elaborare a politicilor publice.3. Pentru întărirea capacităţii specialiştilor din administraţia publică centrală, creşterea nivelului de competenţe, cunoştinţe şi abilităţi ale acestora în ceea ce priveşte analiza politicilor publice se impune elaborarea şi organizarea unor sesiuni de formare privind procesul de formulare a politicilor publice şi metodologia aferentă. Organizarea sesiunilor de formare se va face, în principal, de Institutul Naţional de Administraţie şi va implica atât experţi români cât şi străini.De asemenea, UPP din SGG va evalua periodic modul în care ministerele de linie elaborează politicile publice, identificând necesităţile de training şi va colabora atât cu Institutul Naţional de Administraţie cât şi cu alte instituţii/organizaţii pentru acordarea suportului metodologic şi organizarea sesiunilor de formare profesională în acest domeniu.III. Rezultate şi indicatori de performanţăObiectiv■ Un sistem îmbunătăţit/eficient de formulare a politicilor publice în cadrul administraţiei publice.Indicator de măsurare■ Creşterea treptată a indicatorilor "eficacitatea guvernării" şi "calitatea reglementării" stabiliţi de Institutul Băncii Mondiale în studiul "Imaginea de ţară conform indicatorilor de cercetare privind guvernarea (GRICS)*5).__________*5) Informaţii suplimentare privind GRICS pot fi găsite pe site-ul Institutului Băncii Mondiale http://www,worldbank.org/wbi/governance/govdata/index.htmlGRICS este un indicator complex elaborat o dată la doi ani şi este format din câteva sute de variabile care provin din 25 de surse diferite ale 18 organizaţii diferite. Toate variabilele sunt grupate astfel încât să reprezinte 6 indicatori de guvernare diferiţi - vizibilitate şi răspundere; stabilitate politică; eficacitatea guvernării; calitatea reglementărilor; statul de drept; controlul corupţiei. În contextul stabilirii unui sistem eficient de formulare a politicilor publice, cei doi indicatori care pot oferi informaţii sunt "eficacitatea guvernării" şi "calitatea reglementărilor".
    Indicator Măsurarea performanţei pe ani
    1998 2000 2002 2004 2010
    Eficacitatea Guvernului 24,6 30,6 46,3 52,9 70,8
    Calitatea reglementărilor 58,2 35,8 55,1 49,8 64,1
    Rezultate■ Elaborarea actelor normative şi schimbărilor necesare în legislaţie.■ Baza de date a documentelor de politici publice, precum şi sistemul centralizat de publicare a proiectelor anunţate sunt disponibile pe site-ul Guvernului.■ Publicarea metodologiei şi a ghidului privind metodele de analiză de impact.■ Publicarea metodologiei privind măsurarea performanţei în ministere şi în instituţiile subordonate.■ Elaborarea formularelor pentru planurile de acţiune ale ministerelor şi pentru Noile Iniţiative de Finanţare (NIF).■ Crearea bazei de date a Ministerului Finanţelor Publice pentru toate NIF însoţite de propunerile bugetare aferente.■ Crearea mecanismului şi a metodologiei privind sistemul de planificare strategică pe termen mediu.■ Elaborarea ghidului privind procesul consultativ pentru instituţiile din administraţia publică.■ Elaborarea ghidului privind procesul consultativ pentru ONG-uri şi alte organizaţii ale societăţii civile.■ Pregătirea şi organizarea sesiunilor de formare pentru funcţionarii publici privind metodele de formulare a politicilor publice şi cele de analiză de impact.■ Pregătirea sesiunilor de formare pentru funcţionarii publici, precum şi pentru ONG-uri şi alte organizaţii ale societăţii civile cu privire la procedurile de formulare a politicilor publice şi de consultare.IV. Implicaţii bugetareCu toate că cea mai mare parte a rezultatelor strategiei pot fi obţinute cu ajutorul resurselor existente din instituţiile administraţiei publice, implementarea acestei politici publice generează anumite implicaţii bugetare - aproximativ 1.937.668 lei (RON) pentru întreaga perioadă de implementare.
    Activitate Sumă în lei (RON)
    2007 2008 2010
    Elaborarea bazei de date pentru documentele de politici publice 53.000
    Crearea unui sistem centralizat de publicare a proiectelor anunţate pe site-ul Guvernului 1.750.000
    Crearea bazei de date în cadrul Ministerului Finanţelor Publice pentru toate propunerile bugetare ale NIF 24.500
    Elaborarea ghidului privind procesul consultativ pentru instituţiile administra- ţiilor publice 28.000
    Elaborarea ghidului privind procesul consultativ pentru ONG-uri şi organizaţii interesate 40.000
    Evaluarea Strategiei 70.000
    Total 1.855.500 40.000 70.000
    Două activităţi - elaborarea şi publicarea ghidului privind metodele de evaluare pentru analiza de impact detaliată, precum şi pregătirea şi organizarea sesiunilor de formare pentru funcţionarii publici cu privire la principalele metode de formulare a politicilor publice şi de analiză de impact, sunt finanţate în cadrul Proiectului PHARE Twinning RO2003/IB/OT/ 10, 2003/005-551.03.03 "Consolidarea capacităţii instituţionale a Guvernului României de gestionare a politicilor publice şi a procesului decizional". De asemenea, acest proiect oferă sprijin pentru elaborarea unei părţi a actelor normative necesare pentru implementarea Strategiei (reglementări pentru aplicarea strategiei).Activitatea de formare a funcţionarilor publici, a ONG-urilor şi a organizaţiilor interesate, cu privire la procedurile de formulare a politicilor publice şi de consultare, trebuie să aibă loc prin restructurarea cursurilor derulate în prezent la Institutul Naţional de Administraţie, precum şi prin colaborare cu alte organizaţii, instituţii de învăţământ şi companii din mediul privat.V. Implicaţii juridice în viziunea prezentei strategii1. Elaborarea Hotărârii Guvernului pentru aprobarea "Regulamentului privind procedurile guvernamentale", inclusiv:- definirea structurii şi ierarhiei documentelor de politici publice;- definirea procedurilor de consultare;- definirea procedurii pentru noile iniţiative de finanţare.În prezent, procedurile de prezentare a proiectelor de acte normative sunt reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 50/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, republicată. Pentru a include regulamentul necesar privind procedurile de prezentare a documentelor de politici publice, de consultare şi cele privind noile iniţiative de finanţare, se va elabora o nouă versiune a Hotărârii Guvernului nr. 50/2005.2. Hotărârea Guvernului nr. 775/2005 privind elaborarea, implementarea şi evaluarea politicilor publice la nivel centralStrategia schimbă rolul propunerii de politici publice, considerând-o ca fiind un tip de document de politici publice, alături de celelalte astfel de documente. Procedura de prezentare a acestui document de politici publice trebuie să fie similară ca şi cea pentru celelalte tipuri de documente de politici publice. O parte din formularul de document de politici publice va fi inclusă în noua versiune a instrumentului de prezentare şi motivare a proiectului de act normativ, precum şi normele metodologice privind elaborarea notei de fundamentare. Hotărârea Guvernului nr. 775/2005 ar trebui să fie abrogată în momentul intrării în vigoare a noilor reguli de procedură.3. Hotărârea Guvernului nr. 750/2005 privind constituirea consiliilor interministeriale permanenteFuncţiile descrise în Hotărârea Guvernului nr. 750/2005 pentru Consiliul de Planificare Strategică şi alte consilii interministeriale sunt în general definite în conformitate cu rolul propus pentru aceste consilii în prezenta Strategie. După evaluarea activităţii consiliilor interministeriale permanente, o serie de modificari a acestui act normativ pot fi propuse, pentru a defini clar procedura de implicare a consiliilor în procesul de consultare privind documentele de politici publice şi actele normative. Rolul consiliilor în procedura de consultare trebuie să fie definit în noua versiune a Hotărârii Guvernului nr. 50/2005.4. Norme metodologice cu privire la procedurile de evaluare ex-ante şi ex-post a politicilor publice. Noua hotărâre a Guvernului va conţine inclusiv formularul pentru evaluarea ex-ante a proiectelor de acte normative (instrumentul de prezentare şi motivare). Trebuie să se definească structura informaţiilor incluse în instrumentul de prezentare şi motivare a proiectului de act normativ, iar normele metodologice trebuie să definească regulile privind elaborarea acestora, inclusiv partea privind analiza de impact asupra bugetului.5. Elaborarea modificărilor aduse Legii nr. 90/2001. Modificările trebuie să fie elaborate cu privire la următoarele aspecte:■ o definire mai exactă a documentelor de politici publice şi a politicilor publice, aprobată de către Guvern (art. 11);■ elaborarea propunerilor de politici publice (documente de politici publice) trebuie să fie inclusă în competenţele ce revin ministerelor (art. 34);■ responsabilitatea privind elaborarea sistemului de formulare a politicilor publice şi coordonarea trebuie să fie inclusă în atribuţiile Secretariatului General al Guvernului (art. 22);■ atribuţiile ce revin Secretarului General al ministerului trebuie să includă responsabilitatea privind elaborarea politicilor publice în domeniile de competenţă ale ministerului.6. Modificări aduse Legii nr. 24/2000. Modificările necesare se referă la următoarele aspecte:■ Definirea documentelor anexate proiectelor de lege (regulamente în vigoare - teze preliminare, expunere de motive, note de fundamentare, referat de aprobare, art. 6, art. 9, art. 29, art. 32); tezele preliminare şi expunerile de motive ale proiectelor de legi trebuie înlocuite cu documentele de politică publică relevante - strategii şi propunere de politici publice.■ Se va include principiul general pentru elaborarea proiectelor de acte normative pentru a arăta faptul că actele normative sunt formulate în vederea implementării politicilor publice aprobate de Parlament şi Guvern şi în conformitate cu aceste politici publice (art. 7);■ Procedura privind soluţiile legislative preconizate trebuie să fie modificată în sensul abordării de decizie de politica publică, menţionată în documentele de politică publică (art. 22);■ Conţinutul instrumentului de prezentare şi motivare trebuie să cuprindă evaluarea impactului bugetar;■ Adoptarea de către Guvern a normelor metodologice privind analizele de impact ale proiectelor de acte normative;■ Iniţiativele de la nivelul Parlamentului.7. Elaborarea mecanismului şi a cadrului normativ necesar pentru implementarea sistemului de planificare strategică şi integrarea planurilor strategice în procesul anual de elaborare a bugetului.Statutul planurilor strategice, structura acestora şi câteva proceduri privind prezentarea planurilor strategice pentru adoptare pot fi definite în regulamentul privind procedurile guvernamentale. Totuşi, implementarea sistemului poate necesita o reglementare detaliată, iar în acest caz pot fi elaborate norme metodologice care să prezinte toate procedurile necesare.VI. Monitorizare, evaluare şi raportareSecretariatul General al Guvernului, pe baza informaţiilor furnizate de ministere, redactează un raport privind implementarea strategiei şi îl prezintă Consiliului de Planificare Strategică până la data de 1 decembrie 2007. Obiectivul monitorizării este acela de a informa consiliul cu privire la realizarea rezultatelor directe şi/sau a necesităţii de schimbare a calendarului sau a activităţilor, în funcţie de rezultatele implementării. Secretariatul General al Guvernului poate decide ajustarea, completarea, modificarea sau actualizarea strategiei.Secretariatul General al Guvernului, în cooperare cu ministerele, realizează evaluarea strategiei, pe care o prezintă Guvernului până la 1 decembrie 2010. Scopul evaluării este acela de a compara rezultatele obţinute (acţiunilor şi politicii publice pe ansamblu) cu cele planificate, precum şi de a identifica problemele care trebuie soluţionate în cadrul administraţiei publice după implementarea strategiei.VII. Calendarul implementării strategiei: etapele următoare
    *Font 9*
    N r Activitate Data Instituţie responsabilă*6)
    1 Modificările necesare aduse legislaţiei privind procedurile şi formularele de analiză de impact: Modificările la Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative. republicată, pentru: procedurile de analiză de impact şi formularele pentru proiectele de acte normative 01.09.2006 SGG, Ministerul Justiţiei, în colaborare cu Consiliul Legislativ
    2 Ghid privind metodele de evaluare pentru analiza de impact detaliată 01.09.2006 SGG, ministerele de linie
    3 Sesiune de formare pentru funcţionarii publici privind principalele metode de formulare a politicilor publice şi de analiză de impact 01.12.2006 SGG, Institutul Naţional de Administraţie
    4 Elaborarea Hotărârii Guvernului pentru aprobarea "Regulamentului privind procedurile guvernamentale", inclusiv: - definirea structurii şi ierarhiei documentelor de politici publice; - definirea procedurilor de consultare - definirea procedurii pentru noile iniţiative de finanţare 01.01.2007 SGG, Cancelaria Primului- Ministru, Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor
    5 Elaborarea normelor metodologice cu privire la procedurile de evaluare ex-ante şi ex-post a politicilor publice, inclusiv formularul pentru evaluarea ex-ante a proiectelor de acte normative (instrument de prezentare şi motivare) 01.01.2007 SGG, Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor
    6 Elaborarea deciziei Primului-Ministru cu privire la procedura de stabilire a priorităţilor Guvernului 01.01.2007 Cancelaria Primului- Ministru, SGG
    7 Elaborarea modificărilor aduse Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi ministerelor, luând în considerare opţiunea aleasă la capitolul II, punctul 4; 01.01.2007 SGG. Ministerul Administraţiei şi Internelor, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici
    8 Metodologia privind sistemul de planificare strategică pe termen mediu 01.01.2007 SGG, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor
    9 Îmbunătăţirea formularului pentru planurile de acţiune ale ministerelor 01.02.2007 SGG, Comisia Naţională de Prognoză
    10 Crearea unui grup de lucru inter-instituţional cu misiunea de a elabora procedurile şi modificările legislative necesare pentru Noile Iniţiative de Finanţare (NIF) 01.06.2007 SGG, Cancelaria Primului- Ministru, Ministerul Finanţelor Publice
    11 Implementarea sistemului de planificare strategică 01.01.2007 01.01.2009 SGG, Ministerul Finanţelor Publice, Cancelaria Primului-Ministru ministerele de linie
    12 Crearea bazei de date pentru documente de politici publice 01.07.2008 SGG, Cancelaria Primului-Ministru
    13 Crearea unui sistem centralizat pentru publicarea proiectelor anunţate pe site-ul Guvernului 01.01.2008 SGG, Cancelaria Primului-Ministru
    14 Metodologia privind măsurarea performanţei la nivelul ministerelor şi instituţiilor subordonate. 01.01.2008 SGG, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor
    15 Elaborarea mecanismului şi a bazei normative necesare pentru integrarea planurilor strategice în procesul anual de bugetare 01.01.2008 Ministerul Finanţelor Publice, SGG
    16 Elaborarea ghidului privind procesul consultativ pentru instituţiile de administraţie publică 01.01.2008 SGG, ministerele de linie
    17 Elaborarea ghidului privind procesul consultativ pentru ONG-uri şi organizaţii interesate 01.01.2009 SGG, grup de lucru cu reprezentanţi ONG
    18 Sesiune de formare pentru funcţionarii publici şi ONG-uri şi organizaţii interesate privind politicile publice şi procedurile de consultare. 01.07.2009 SGG, Institutul Naţional de Administraţie
    __________*6) Instituţia direct responsabilă este prima instituţie menţionată, celelalte fiind implicate şi consultate la nivel de grupuri de lucruGlosarÎn cuprinsul strategiei sunt folosite o serie de concepte şi termene care necesită o definire clară pentru evitarea eventualelor confuzii la nivelul instituţiilor administraţiei publice centrale. Astfel, în contextul strategiei pentru îmbunătăţirea sistemului de planificare şi elaborare a politicilor publice la nivelul administraţiei publice centrale, următorii termeni au semnificaţia definită mai jos:Analiza de impact ex-ante a politicii publice (Ex-ante impact assessment) - activitate care are loc la începutul procesului de formulare a politicii publice, atunci când experţii în politici publice şi cei implicaţi în planificarea lor, cu ajutorul unor metode de studiu calitativ şi cantitativ, încearcă să facă previziuni privind impactul care ar putea fi exercitat asupra societăţii în urma implementării politicii publice.Analiza de impact precum şi tehnicile corespunzătoare utilizate reprezintă un instrument prin care sunt evaluate costurile probabile, consecinţele sociale precum şi posibilele efecte asupra mediului înconjurător pe care o anumită soluţie ar putea să le aibă. Scopul utilizării analizei de impact este de a oferi, prin informaţiile pe care le furnizează, posibilitatea de a compara diferitele tipuri de soluţii identificate în termeni de efecte economice, sociale sau ecologice.Analiza de impact ex-post a politicii publice (Ex-post impact assessment) - activitate derulată pe parcursul sau la sfârşitul etapei de implementare a politicii publice. Aceasta evaluează rezultatele obţinute şi identifică devierile efective de la obiectivul planificat, timpul suplimentar şi costurile suplimentare privind resursele şi altele asemenea.Formularea/elaborarea politicilor publice - etapa în care se realizează analiza problemei de politică publică sau se definesc principalele direcţii de dezvoltare şi se generează variantele de soluţionare.Impactul politicii - schimbările în plan social, economic şi altele asemenea generate de politica publică respectivă. Impactul poate apărea pe o perioadă îndelungată după implementarea politicii publice.Noi iniţiative de finanţare - proiecte şi activităţi care decurg din documentele de politici publice şi din legile adoptate de către Guvern în anii precedenţi, care necesită finanţare suplimentară*7).__________*7) Având în vedere importanţa acestei noi proceduri şi faptul că un rol major în stabilirea acestui sistem revine Ministerului Finanţelor Publice, strategia nu detaliază procedural aceste aspecte, stabilind crearea unui grup de lucru format din reprezentanţii Secretariatului General al Guvernului, Cancelariei Primului-Ministru şi Ministerului Finanţelor Publice. Acest grup de lucru va avea rolul de a genera proceduri detaliate ale sistemului propus.Problema de politici publice - o situaţie socială, economică sau ecologică care necesită intervenţia administraţiei publice centrale de specialitate, în măsură să identifice şi să asigure cadrul juridic necesar implementării unei anumite soluţii.Politicile publice - reprezintă totalitatea activităţilor desfăşurate de administraţia publică centrală de specialitate în scopul soluţionării problemelor de politici publice identificate şi pentru asigurarea dezvoltărilor necesare într-un anumit domeniu.Planificarea politicilor publice - procesul prin care sunt planificate masurile generale, politicile publice sectoriale şi inter-sectoriale care urmează a fi implementate, folosindu-se o serie de instrumente care să permită prioritizarea şi ierarhizarea acestora, stabilindu-se totodată calendarul de implementare.Priorităţile guvernamentale - politicile considerate prioritare la un anumit moment de către Guvern. În strategie se propune un anume sistem de stabilire a acestor priorităţiPlanul - document de planificare a politicilor publice pe termen scurt şi mediu în care sunt explicate în detaliu activităţile de implementare ale unui anumit program, strategie sau propunere de politică publică. Planul are de obicei o structură tabelară, fiind utilizat la orice nivel de implementare a unei politici publice (poate detalia strategia, programul sau propunerea de politici publice).Planul strategic - document de planificare care asigură planificarea pe termen mediu în cazul instituţiilor în acele domenii de politici publice care, conform legilor şi regulamentelor în vigoare, intră sub competenţa acestora. Planurile strategice nu reprezintă documente de politici publice în sine, ci instrumente de management şi planificare care oferă o imagină clară a politicilor, angajamentelor şi măsurilor ce urmează a fi promovate la nivelul unei anumite instituţii publice.Propunerea de politici publice - document de politici publice destinat rezolvării unor probleme de politici publice specifice în cazul în care există mai multe variante posibile de rezolvare sau dacă este necesar un acord conceptual privind fondul reglementarii normative. Propunerea de politici publice conţine informaţii despre variantele de politici publice identificate, o fundamentare a acestora, fiind un instrument care să faciliteze luarea deciziei.Program bugetar - o acţiune sau un ansamblu coerent de acţiuni ce se referă la acelaşi ordonator principal de credite, proiectate pentru a realiza un obiectiv sau un set de obiective definite şi pentru care sunt stabiliţi indicatori de program care să evalueze rezultatele ce vor fi obţinute, în limitele de finanţare aprobate.Rezultatele acţiunilor - rezultatele concrete previzionate, urmărite ca urmare a implementării activităţilor. Acestea sunt specifice, având un grad de generalitate redus (outputs). Aceste rezultate se află în controlul direct al instituţiilor implementatoare.Rezultatele politicii - rezultatele urmărite prin implementarea politicii. Acestea sunt generale şi corespund obiectivului major al politicii publice (outcomes). Factori externi pot influenţa aceste rezultate.Sistemul de planificare strategică - sistem care reuneşte planificarea politicilor publice, bugetarea, stabilirea priorităţilor şi planificarea organizaţională într-un singur cadru de gestionare.Sistemul politicilor publice - ansamblul instrumentelor, procedurilor şi arhitecturii instituţionale, dezvoltat în scopul de a îmbunătăţi în ansamblu calitatea şi eficienţa procesului de luare a deciziei.Strategia - un document de politici publice pe termen mediu şi lung care defineşte, în principiu, politica Guvernului cu privire la un anumit domeniu de politici publice în care se impune luarea unor decizii privind o gamă largă de aspecte*8).__________*8) Strategia pentru îmbunătăţirea sistemului de elaborare, coordonare şi planificare a politicilor publice la nivelul administraţiei publice centrale impune o structură cadru a acestui tip de document de politică publică, stabilind în acelaşi timp o ierarhie între documentele de politici publice care vor fi utilizate în administraţia centrală.___________