LEGE nr. 225 din 7 iunie 2006privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 9 iunie 2006



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Articolul UNICSe aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12 din 22 februarie 2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 27 februarie 2006, cu următoarele modificări:1. Alineatele (2), (4) şi (5) ale articolului 5 vor avea următorul cuprins:"(2) Autorizaţiile de depozit se acordă fără percepere de taxe pentru spaţiile de depozitare pentru produse agricole, conform regulamentului pentru acordarea acestora, care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă............................................................................ (4) Până la data de 30 iunie 2006, depozitarea şi comercializarea cerealelor se pot face şi în spaţiile de depozitare care nu au obţinut autorizaţia de depozit. (5) Cantităţile de cereale depozitate sunt rezultatul achiziţiilor pe baza contractelor de vânzare-cumpărare, al contractelor de prestări de servicii încheiate cu partenerii de pe filieră, precum şi al producţiei proprii, în cazul în care operatorii economici care deţin în proprietate sau administrează spaţii de depozitare autorizate exploatează, în condiţiile legii, terenuri agricole şi depozitează producţia obţinută în vederea comercializării şi/sau procesării."2. Alineatul (2) al articolului 7 va avea următorul cuprins:"(2) În temen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă toţi operatorii economici cu activitate de morărit au obligaţia de a dota morile cu cântare pe flux atât la intrarea materiilor prime, cât şi la ieşirea produselor finite."3. Alineatul (1) al articolului 11 va avea următorul cuprins:"Art. 11. - (1) Pâinea şi produsele de morărit şi panificaţie se comercializează către persoane juridice, însoţite de facturi fiscale."Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORBOGDAN OLTEANUPREŞEDINTELE SENATULUINICOLAE VĂCĂROIUBucureşti, 7 iunie 2006.Nr. 225.___________