LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006privind reforma în domeniul sănătăţii
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 28 aprilie 2006



    Parlamentul României adopta prezenta lege.  +  Titlul I Sănătatea publică  +  Capitolul I Dispoziţii generale  +  Articolul 1Obiectul prezentului titlu îl constituie reglementarea domeniului sănătăţii publice, obiectiv de interes social major.  +  Articolul 2 (1) Asistenţa de sănătate publică reprezintă efortul organizat al societăţii în vederea protejării şi promovării sănătăţii populaţiei. Asistenţa de sănătate publică se realizează prin ansamblul măsurilor politico-legislative, al programelor şi strategiilor adresate determinantilor stării de sănătate, precum şi prin organizarea instituţiilor pentru furnizarea tuturor serviciilor necesare. (2) Scopul asistenţei de sănătate publică îl constituie promovarea sănătăţii, prevenirea imbolnavirilor şi îmbunătăţirea calităţii vieţii. (3) Strategia sistemului sănătăţii publice urmăreşte asigurarea sănătăţii populaţiei în cadrul unor comunităţi sanatoase. (4) Asistenţa de sănătate publică este o componenta a sistemului de sănătate publică. (5) Ministerul Sănătăţii Publice reprezintă autoritatea centrala în domeniul sănătăţii publice. (6) În cuprinsul actelor normative în vigoare denumirea "Ministerul Sănătăţii" se înlocuieşte cu denumirea "Ministerul Sănătăţii Publice", iar sintagma "ministrul sănătăţii", cu sintagma "ministrul sănătăţii publice". (7) Asistenţa de sănătate publică este coordonata de către Ministerul Sănătăţii Publice şi se realizează prin toate tipurile de unităţi sanitare de stat sau private, constituite şi organizate conform legii. (8) Responsabilitatea pentru asigurarea sănătăţii publice revine Ministerului Sănătăţii Publice, autorităţilor de sănătate publică teritoriale, precum şi autorităţilor de sănătate publică din cadrul ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie. (9) Asistenţa de sănătate publică este garantată de stat şi finanţată de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate sau din alte surse, după caz, potrivit legii.  +  Articolul 3Protecţia sănătăţii publice constituie o obligaţie a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice.  +  Articolul 4 (1) În înţelesul prezentului titlu, termenii şi notiunile folosite au următoarea semnificaţie: a) sănătatea publică - starea de sănătate a populaţiei în raport cu determinantii stării de sănătate: socio-economici, biologici, de mediu, stil de viaţa, asigurarea cu servicii de sănătate, calitatea şi accesibilitatea serviciilor de sănătate; b) promovarea sănătăţii - procesul care oferă individului şi colectivităţilor posibilitatea de a-şi controla şi îmbunătăţi sănătatea sub raport fizic, psihic şi social şi de a contribui la reducerea inechitatilor în sănătate; c) supravegherea - activitatea de colectare sistematica şi continua, analiza, interpretarea şi diseminarea datelor privind starea de sănătate a populaţiei, bolile transmisibile şi netransmisibile, pe baza cărora sunt identificate priorităţile de sănătate publică şi sunt instituite măsurile de prevenire şi control; d) evaluarea riscurilor pentru sănătate - estimarea gradului în care expunerea la factorii de risc din mediul natural, de viaţa şi de muncă şi la cei rezultaţi din stilul de viaţa individual şi comunitar influenţează starea de sănătate a populaţiei; e) inspecţia sanitară - exercitarea controlului aplicării prevederilor legale de sănătate publică; f) principiul precautiei - instrumentul prin care autoritatea de sănătate publică decide şi intervine în situaţii în care se apreciază ca exista un potenţial risc pentru sănătatea populaţiei, în condiţiile unei argumentatii ştiinţifice insuficiente. (2) În sensul prevederilor prezentului titlu, precum şi al prevederilor din cuprinsul prezentei legi, prin ministere şi instituţii cu reţele sanitare proprii se înţelege autorităţile şi instituţiile care au în subordine unităţi sanitare, altele decât Ministerul Sănătăţii Publice, respectiv Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Academia Română.  +  Articolul 5Funcţiile principale ale asistenţei de sănătate publică vizează: a) dezvoltarea politicilor, strategiilor şi programelor vizând asigurarea sănătăţii publice; b) monitorizarea şi analiza stării de sănătate a populaţiei; c) planificarea în sănătatea publică; d) supravegherea epidemiologica, prevenirea şi controlul bolilor; e) managementul şi marketingul strategic al serviciilor de sănătate publică; f) reglementarea domeniului sănătăţii publice, aplicarea şi controlul aplicării acestei reglementări; g) asigurarea calităţii serviciilor de sănătate publică; h) cercetarea-dezvoltarea şi implementarea de soluţii inovatoare pentru sănătatea publică; i) prevenirea epidemiilor, inclusiv instituirea stării de alerta epidemiologica; j) protejarea populaţiei împotriva riscurilor din mediu; k) informarea, educarea şi comunicarea pentru promovarea sănătăţii; l) mobilizarea partenerilor comunitari în identificarea şi rezolvarea problemelor de sănătate; m) evaluarea calităţii, eficacitatii, eficientei şi accesului la serviciile medicale; n) dezvoltarea şi planificarea resurselor umane şi dezvoltarea instituţională pentru sănătate publică; o) integrarea prioritatilor de sănătate publică în politicile şi strategiile sectoriale de dezvoltare durabila; p) asigurarea capacităţilor de răspuns la dezastre sau la amenintarile la adresa vieţii şi sănătăţii populaţiei, inclusiv prin introducerea de restrictii de circulaţie a persoanelor şi bunurilor.  +  Articolul 6Principalele domenii de intervenţie ale asistenţei de sănătate publică sunt următoarele: a) prevenirea, supravegherea şi controlul bolilor transmisibile şi netransmisibile prin:1. asigurarea imunizarilor;2. controlul epidemiilor;3. supravegherea bolilor;4. supravegherea factorilor de risc comportamentali;5. prevenirea accidentelor; b) monitorizarea stării de sănătate prin:1. monitorizarea indicatorilor stării de sănătate;2. monitorizarea determinantilor stării de sănătate;3. monitorizarea eficacitatii şi eficientei activităţilor din domeniul sănătăţii publice;4. evaluarea nevoilor populaţiei privind serviciile de sănătate publică; c) promovarea sănătăţii şi educaţia pentru sănătate prin:1. campanii de informare-educare-comunicare;2. programe de educaţie pentru sănătate şi promovare a sănătăţii în comunităţi;3. dezvoltarea şi implicarea comunităţilor locale;4. pledoaria pentru sănătatea publică; d) sănătatea ocupationala prin:1. definirea standardelor de sănătate ocupationala;2. controlul aplicării reglementărilor sănătăţii în munca; e) sănătatea în relaţie cu mediul prin:1. monitorizarea factorilor de mediu în relaţie cu sănătatea;2. reglementarea calităţii principalilor factori de mediu;3. stabilirea normelor de igiena şi sănătate publică comunitare;4. controlul aplicării reglementărilor referitoare la calitatea factorilor de mediu; f) reglementarea primara şi secundară în domeniul sănătăţii publice prin:1. elaborarea, revizuirea, adaptarea şi implementarea legislaţiei din domeniul sănătăţii publice;2. reglementarea circulaţiei bunurilor şi serviciilor cu potenţial impact asupra sănătăţii publice; g) managementul sănătăţii publice bazat pe:1. managementul politicilor, planificarii şi dezvoltării sistemului de sănătate publică;2. formularea şi implementarea politicilor de sănătate publică pe baze ştiinţifice;3. cercetarea în domeniul sănătăţii publice şi al sistemelor de sănătate;4. colaborarea şi cooperarea internationala în domeniul sănătăţii publice; h) servicii de sănătate publică specifice:1. servicii de sănătate şcolară;2. servicii de urgenta în caz de dezastre şi calamitati;3. servicii de laborator în domeniul sănătăţii publice;4. servicii de planificare familială;5. servicii de screening pentru depistarea precoce a bolilor;6. servicii prenatale şi postnatale;7. servicii de consiliere în domeniul sănătăţii publice;8. servicii de sănătate publică în transporturi.  +  Capitolul II Principiile asistenţei de sănătate publică  +  Articolul 7Principiile care stau la baza asistenţei de sănătate publică sunt următoarele: a) responsabilitatea societăţii pentru sănătatea publică; b) focalizarea pe grupurile populationale şi prevenirea primara; c) preocuparea pentru determinantii stării de sănătate: sociali, de mediu, comportamentali şi servicii de sănătate; d) abordarea multidisciplinara şi intersectoriala; e) parteneriat activ cu populaţia şi cu autorităţile publice centrale şi locale; f) decizii bazate pe cele mai bune dovezi ştiinţifice existente la momentul respectiv (sănătate publică bazată pe dovezi); g) în condiţii specifice, decizii fundamentate conform principiului precautiei; h) descentralizarea sistemului de sănătate publică; i) existenta unui sistem informaţional şi informatic integrat pentru managementul sănătăţii publice.  +  Articolul 8Modalităţile de implementare a principiilor de sănătate publică sunt: a) activitatea de reglementare în domeniile sănătăţii publice; b) activitatea de inspecţie; c) activităţile desfăşurate în cadrul programelor de sănătate publică; d) avizarea/autorizarea/notificarea activităţilor şi produselor cu impact asupra sănătăţii populaţiei; e) evaluarea impactului asupra sănătăţii în relaţie cu programe, strategii, politici ale altor sectoare de activitate cu efecte conexe asupra sănătăţii populaţiei.  +  Articolul 9 (1) Programele naţionale de sănătate reprezintă cadrul implementarii obiectivelor politicii şi strategiei sănătăţii publice de către Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate centrala a domeniului de sănătate publică. (2) Programele naţionale de sănătate se adresează populaţiei şi sunt orientate către promovarea sănătăţii, prevenirea imbolnavirilor şi prelungirea vieţii de buna calitate. (3) Programele naţionale de sănătate publică se adresează domeniilor de intervenţie ale sănătăţii publice şi răspund prioritatilor naţionale identificate. (4) Programele naţionale de sănătate sunt finanţate de la bugetul de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, din fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, din venituri proprii, donaţii şi sponsorizări, precum şi din alte surse, potrivit legii. (5) Programele naţionale de sănătate sunt organizate, monitorizate şi supuse controlului Ministerului Sănătăţii Publice.  +  Articolul 10 (1) Autoritatea centrala în domeniul sănătăţii publice elaborează proiecte de acte normative în domeniul sănătăţii publice şi avizează reglementări ale altor ministere şi instituţii referitoare la activităţi cu impact asupra sănătăţii publice. (2) Principalele domenii pentru care autoritatea centrala de sănătate publică elaborează sau participa la elaborarea, după caz, a unor proiecte de acte normative sunt: a) calitatea principalilor factori de mediu: apa potabilă şi de imbaiere, aerul ambiant şi interior, zgomot, locuinta şi habitat, substanţe chimice, produse cosmetice, radiatii ionizante, vectori, deşeuri etc.; b) monitorizarea stării de sănătate; c) promovarea sănătăţii; d) calitatea alimentului; e) calitatea unităţilor şi serviciilor turistice; f) calitatea mediului de muncă şi sănătatea în munca; g) colectivitatile de copii şi tineri; h) evaluarea efectelor factorilor de mediu asupra sănătăţii populaţiei; i) asigurarea condiţiilor de igiena în unităţi sanitare; j) servicii de laborator; k) planificare familială; l) siguranţa transfuziei sanguine; m) norme privind alte domenii ale sănătăţii publice; n) prevenirea consumului ilegal de droguri. (3) Ministerul Sănătăţii Publice, prin aparatul propriu şi prin autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi ale ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, verifica respectarea reglementărilor în domeniul sănătăţii publice, iar în caz de nereguli sau neconformitate, aplica măsuri conform legii.  +  Capitolul III Autorităţile sistemului de sănătate publică  +  Articolul 11Ministerul Sănătăţii Publice este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Cristian Popisteanu nr. 1-3, sectorul 1.  +  Articolul 12Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Sănătăţii Publice, cu personalitate juridică, reprezentând autoritatea de sănătate publică la nivel local. În mod similar se pot organiza autorităţi de sănătate publică în cadrul ministerelor care colaborează cu unităţile deconcentrate ale Ministerului Sănătăţii Publice.  +  Articolul 13 (1) Institutele sau centrele de sănătate publică sunt instituţii publice regionale sau naţionale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Sănătăţii Publice, şi care coordonează tehnic şi metodologic activitatea de specialitate în domeniul fundamentarii, elaborării şi implementarii strategiilor privitoare la prevenirea imbolnavirilor, controlul bolilor transmisibile şi netransmisibile şi a politicilor de sănătate publică din domeniile specifice, la nivel naţional şi/sau regional. (2) Institutele naţionale de cercetare-dezvoltare în domeniile sănătăţii publice sunt instituţii publice cu personalitate juridică, în coordonarea Ministerului Sănătăţii Publice.  +  Articolul 14Se înfiinţează Centrul naţional pentru organizarea şi asigurarea sistemului informaţional şi informatic în domeniul sănătăţii, instituţie publică de specialitate, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Sănătăţii Publice.  +  Articolul 15 (1) Ministerul Sănătăţii Publice stabileşte, prin ordine ale ministrului sănătăţii publice, şi alte instituţii aflate în coordonarea sau în subordonarea sa pentru a desfăşura activităţi de sănătate publică la nivel regional şi local. (2) Prin hotărâre a Guvernului se stabilesc şi alte instituţii care să desfăşoare activităţi de sănătate publică la nivel naţional.  +  Articolul 16Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate centrala în domeniul asistenţei de sănătate publică, are următoarele atribuţii şi responsabilităţi: a) asigura fundamentarea, elaborarea şi implementarea politicii naţionale de sănătate publică; b) elaborează sau avizează reglementări pentru protecţia sănătăţii în relaţie cu mediul natural, alimentul, condiţiile de viaţa şi de muncă şi pentru promovarea sănătăţii publice; c) elaborează şi avizează reglementări privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de asistenţa medicală şi de sănătate publică; d) autorizeaza şi controlează condiţiile de funcţionare a furnizorilor de servicii medicale prin autorităţile locale de sănătate publică; e) stabileşte priorităţile naţionale de sănătate publică, elaborează programele naţionale de sănătate publică finanţate de la bugetul de stat, coordonează şi monitorizează implementarea acestora; f) elaborează normele privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilor de distribuţie a medicamentelor, autorizeaza şi controlează activitatea şi condiţiile de funcţionare a acestora; g) autorizeaza şi controlează condiţiile de funcţionare a farmaciilor de stat şi private şi, respectiv, avizează Nomenclatorul medicamentelor şi produselor biologice de uz uman, în condiţiile legii; h) elaborează împreună cu Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate, denumita în continuare CNAS, cu consultarea Colegiului Farmacistilor din România, lista medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală; i) elaborează normele de organizare şi funcţionare a unităţilor care asigura asistenţa de sănătate publică, autorizeaza şi controlează activitatea instituţiilor de sănătate publică şi asigura finanţarea unităţilor din subordine; j) asigura controlul calităţii serviciilor medicale prin autorităţile locale de sănătate publică; k) evalueaza periodic indicatorii stării de sănătate a populaţiei şi ai programelor de sănătate publică, indicatorii de performanţă ai unităţilor sanitare şi prezintă informări periodice Guvernului; l) stabileşte care sunt instituţiile sau organismele care pot fi delegate pentru realizarea de atribuţii şi responsabilităţi specifice în domeniul sănătăţii publice, pe bază de selecţie de oferta şi recomandare profesională; m) stabileşte sau avizează liste de substanţe ori produse destinate sau folosite pentru uz uman şi controlează respectarea condiţiilor legale prin care produsele pot fi oferite spre consum sau folosinţă populaţiei; n) avizează codurile deontologice profesionale şi ghidurile de practica în domeniul sănătăţii publice; o) reprezintă statul român în relaţiile cu organismele internaţionale din domeniul sănătăţii publice; p) organizează şi coordonează sistemul naţional de supraveghere şi control al bolilor; q) organizează şi coordonează reţeaua naţionala de promovare a sănătăţii, în scopul adoptării de către populaţie a comportamentelor favorabile sănătăţii; r) avizează şi controlează activitatea de supraveghere a stării de sănătate a personalului expus profesional; s) participa la activităţile de promovare şi protecţie a sănătăţii familiilor şi categoriilor de populaţie defavorizate; t) participa la activităţile de protecţie familială, planificare familială şi protecţia copilului; u) organizează şi coordonează activitatea de inspecţie sanitară de stat; v) organizează şi coordonează Sistemul naţional informaţional şi informatic privind sănătatea publică; w) organizează şi coordonează implementarea unor activităţi de protecţie a mediului, conform reglementărilor legale.  +  Articolul 17 (1) Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt servicii publice deconcentrate, cu personalitate juridică, subordonate Ministerului Sănătăţii Publice, care pun în aplicare politica şi programele naţionale de sănătate publică pe plan local, identifica problemele locale prioritare de sănătate publică, elaborează şi implementeaza acţiuni locale de sănătate publică. (2) În scopul îndeplinirii acestor obiective, autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti au, în principal, următoarele atribuţii: a) controlează şi evalueaza modul de asigurare a asistenţei medicale curative şi profilactice; b) controlează aplicarea normelor de funcţionare a unităţilor medicale şi farmaceutice, indiferent de forma de organizare, şi aplica măsuri în caz de neconformitate; c) urmăresc aplicarea criteriilor de control al calităţii serviciilor medicale; d) coordonează şi controlează asistenţa gravidei, lauzei şi nou-nascutului; e) evalueaza resursele umane de la nivelul asistenţei medicale în relaţie cu nevoile comunitare identificate prin acţiuni specifice; f) participa activ la programele de instruire a personalului din serviciile de sănătate publică şi a populaţiei; g) organizează acţiuni de prevenire a imbolnavirilor şi de promovare a sănătăţii; h) organizează activităţile preventive în teritoriul judeţului şi, respectiv, al municipiului Bucureşti; i) colectează şi înregistrează date privind sănătatea populaţiei, utilizând informaţiile în scopul identificarii problemelor de sănătate ale acesteia; j) identifica posibilele probleme de sănătate publică sau ameninţări la adresa sănătăţii unei comunităţi; k) intervin în rezolvarea problemelor de sănătate publică apărute în rândul persoanelor aparţinând grupurilor defavorizate; l) coordonează studii asupra problemelor de sănătate ale populaţiei din teritoriul dat; m) stabilesc relaţii de colaborare cu instituţii şi organizaţii în vederea desfăşurării de acţiuni comune în domeniul sănătăţii publice; n) colectează şi înregistrează datele privind tipurile, cantitatea şi modul de gestionare a deşeurilor generate în unităţile medicale din zona de jurisdicţie.  +  Articolul 18 (1) În subordinea autorităţilor de sănătate publică funcţionează unităţi sanitare publice de pe raza teritoriului arondat, cu excepţia unităţilor sanitare publice de interes naţional sau a celor aparţinând ministerelor ori instituţiilor cu reţele sanitare proprii. (2) Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti coordonează serviciile de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti, organizează şi coordonează asistenţa medicală în caz de calamitati, catastrofe şi situaţii deosebite.  +  Articolul 19Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti colaborează cu autorităţile locale în asigurarea asistenţei medicale.  +  Articolul 20 (1) Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti organizează culegerea şi prelucrarea informaţiilor statistice medicale primite de la unităţile sanitare publice sau private şi transmit rapoarte statistice lunare către instituţiile desemnate în acest scop. (2) Autorităţile de sănătate publică teritoriale întocmesc rapoarte privind starea de sănătate a comunităţii, care sunt înaintate Ministerului Sănătăţii Publice, precum şi partenerilor institutionali la nivel local.  +  Articolul 21Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti coordonează la nivel local implementarea activităţilor care decurg din obligaţiile asumate prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană şi planurile de implementare a actelor comunitare referitoare la domeniul sănătăţii.  +  Articolul 22Regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi structura organizatorică ale autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice.  +  Articolul 23Institutele/centrele naţionale şi/sau regionale prevăzute la art. 13 şi 14, aflate în subordinea şi/sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii Publice, îndeplinesc, în principal, următoarele atribuţii: a) asigura îndrumarea tehnica şi metodologică a reţelei de sănătate publică, în funcţie de domeniul lor de competenţa; b) participa la elaborarea strategiilor şi politicilor din domeniul lor de competenţa; c) elaborează proiecte de acte normative, norme, metodologii şi instrucţiuni privind domeniile specifice din cadrul sănătăţii publice; d) efectuează expertize, oferă asistenţa tehnica şi realizează servicii de sănătate publică, la solicitarea unor persoane fizice sau juridice; e) supraveghează starea de sănătate a populaţiei, bolile transmisibile şi netransmisibile, pentru identificarea problemelor de sănătate comunitara; f) asigura sistemul de supraveghere epidemiologica, precum şi de alerta precoce şi răspuns rapid şi participa la schimbul de informaţii în cadrul reţelei europene de supraveghere epidemiologica în domeniul bolilor transmisibile; g) participa la efectuarea de investigaţii epidemiologice de teren, din proprie iniţiativă, la solicitarea Ministerului Sănătăţii Publice sau a autorităţilor locale de sănătate publică; h) elaborează metodologia, instrumentele şi indicatorii de monitorizare şi evaluare a serviciilor şi programelor de sănătate publică, de promovare a sănătăţii şi de educaţie pentru sănătate; i) participa la procesul de învăţământ medical de specializare şi perfecţionare în domeniile specifice din cadrul sănătăţii publice; j) desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare în domeniul sănătăţii publice şi al managementului sanitar; k) colectează, analizează şi disemineaza date statistice privind sănătatea publică; l) asigura existenta unui sistem informaţional şi informatic integrat pentru managementul sănătăţii publice.  +  Articolul 24 (1) Instituţiile şi unităţile sanitare care asigura asistenţa de sănătate publică, în cazul apariţiei unui focar de boala transmisibila, precum şi în situaţia iminentei izbucnirii unei epidemii, au obligaţia sa dispună măsuri specifice. (2) Măsurile privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenta generate de epidemii, precum şi bolile transmisibile pentru care declararea, tratamentul sau internarea sunt obligatorii se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice.  +  Capitolul IV Inspecţia sanitară de stat  +  Articolul 25 (1) Activitatea de inspecţie sanitară de stat se organizează pe domenii specifice de activitate coordonate de către direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice şi în cadrul structurilor de specialitate din serviciile publice deconcentrate de la nivel local şi din ministerele cu reţea sanitară proprie, conform competentelor, după cum urmează: a) inspecţia farmaceutica; b) inspecţia dispozitivelor medicale; c) inspecţia pentru controlul calităţii serviciilor de asistenţa medicală; d) inspecţia de sănătate publică. (2) Activitatea de inspecţie sanitară de stat consta, în principal, în: a) verificarea conformitatii amplasamentelor, activităţilor, proceselor, serviciilor, produselor, factorilor de mediu; b) verificarea respectării reglementărilor privind starea de sănătate a personalului, cunoştinţele, atitudinile şi practicile acestuia în raport cu normele igienico-sanitare; c) depistarea şi evaluarea riscurilor pentru sănătate şi impunerea măsurilor de eliminare sau, după caz, de diminuare a acestora; d) comunicarea datelor despre existenta şi dimensiunea riscului identificat persoanelor responsabile cu managementul riscului, consumatorilor şi altor potenţiali receptori interesaţi.  +  Articolul 26 (1) Activitatea de inspecţie sanitară de stat se exercită de către personalul de specialitate împuternicit de către Ministerul Sănătăţii Publice, conform normelor stabilite de către acesta. (2) Pentru exercitarea activităţii de inspecţie, inspectorii sanitari de stat au drept de: a) acces în orice tip de unităţi, la documente, informaţii, conform competentelor; b) recoltare a produselor care pot constitui un risc pentru sănătatea publică; c) a constata şi a sanctiona contravenţiile privind normele de igiena şi sănătate publică. (3) În situaţii de risc pentru sănătatea publică, inspectorii sanitari de stat pot interzice punerea în consum, pot decide retragerea produselor, suspendarea temporară sau definitivă a activităţilor, retragerea sau anularea autorizaţiei sanitare de funcţionare. (4) În situaţii de risc epidemiologic, inspectorii sanitari de stat pot dispune măsuri speciale pentru bolnavii, suspectii şi contactii de boli transmisibile sau purtatorii de germeni patogeni, precum şi alte măsuri de limitare a circulaţiei persoanelor. (5) Concluziile activităţilor de inspecţie sanitară de stat, abaterile de la normele legale, recomandările şi termenele de remediere a deficienţelor, precum şi alte măsuri legale aplicate se vor consemna în procese-verbale de constatare a condiţiilor igienico-sanitare, rapoarte de inspecţie sau procese-verbale de constatare a contravenţiei. (6) În exercitarea activităţii inspectorii sanitari de stat vor asigura păstrarea confidenţialităţii datelor, cu excepţia situaţiilor care constituie un risc pentru sănătatea publică.  +  Articolul 27Activitatea de avizare, autorizare şi notificare a activităţilor şi produselor cu impact asupra sănătăţii populaţiei are ca scop certificarea conformarii cu normele de sănătate publică a produselor, serviciilor şi activităţilor, în scopul protejării sănătăţii populaţiei.  +  Articolul 28Activitatea de evaluare a impactului asupra sănătăţii în relaţie cu programe, strategii, politici ale altor sectoare de activitate cu efecte conexe asupra sănătăţii populaţiei reprezintă instrumentul de integrare a prioritatilor de sănătate publică în dezvoltarea durabila a societăţii.  +  Capitolul V Asistenţa medicală  +  Articolul 29Asistenţa medicală profilactica şi curativă se asigura prin: a) cabinete medicale ambulatorii ale medicilor de familie şi de alte specialităţi, centre de diagnostic şi tratament, centre medicale, centre de sănătate, laboratoare, precum şi prin alte unităţi sanitare publice şi private; b) unităţi sanitare publice şi private cu paturi.  +  Articolul 30Activitatea medicală de recuperare se asigura prin unităţi medicale de specialitate cu personalitate juridică, secţii, compartimente şi laboratoare de recuperare, unităţi ambulatorii de recuperare, publice sau private, precum şi prin societăţi de turism balnear şi de recuperare, constituite conform legii.  +  Articolul 31Asistenţa medicală de urgenta se asigura de unităţi specializate de urgenta şi transport sanitar publice sau private, precum şi prin structurile de primire a urgentelor, organizate în acest scop.  +  Articolul 32Asistenţa medicală de hemotransfuziologie, transfuzie sanguina sau alte servicii de asistenţa medicală şi prestaţii autorizate se asigura prin unităţi specializate în acest scop.  +  Articolul 33Asistenţa medicală preventivă din colectivitatile de copii preşcolari, şcolari şi studenţi se asigura prin cabinetele medicale organizate, conform legii, în unităţile de învăţământ preşcolar, şcolar sau universitar, publice ori private, sau prin cabinetele individuale ale medicilor de familie, după caz.  +  Articolul 34Activităţile de asistenţa de sănătate publică se finanţează de la bugetul de stat, de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, de la bugetele locale, din venituri proprii, fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, contracte cu terţii, precum şi din contribuţii personale şi plati directe, după caz, potrivit legii.  +  Capitolul VI Asistenţa farmaceutica  +  Articolul 35Asistenţa farmaceutica se asigura în cadrul sistemului de sănătate publică, potrivit legii, prin prepararea şi eliberarea medicamentelor şi a altor produse stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice, cum ar fi: cosmetice, dispozitive medicale, suplimente alimentare şi alte asemenea produse.  +  Articolul 36Punerea pe piaţa a medicamentelor, precum şi activitatea de farmacovigilenta se realizează conform legii.  +  Capitolul VII Obligaţiile persoanelor fizice şi juridice  +  Articolul 37Orice persoană fizica sau juridică, având calitatea de angajator, este obligată să asigure fondurile şi condiţiile necesare pentru: a) efectuarea controlului medical periodic, conform normelor de sănătate publică şi securitate în munca; b) aplicarea măsurilor de igiena, dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare periodică; c) vaccinarea şi profilaxia specifică impusa de riscurile de la locul de muncă.  +  Articolul 38Cetăţenii români şi orice altă persoană aflată pe teritoriul României, precum şi unităţile şi agenţii economici au obligaţia să se supună măsurilor de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile, să respecte întocmai normele de igiena şi sănătate publică, să ofere informaţiile solicitate şi să aplice măsurile stabilite privind instituirea condiţiilor pentru prevenirea imbolnavirilor şi pentru promovarea sănătăţii individului şi a populaţiei.  +  Articolul 39 (1) Informaţiile privind sănătatea persoanelor se păstrează la autorităţile de sănătate publică teritoriale, la autorităţile de sănătate publică ale ministerelor cu reţea sanitară proprie, precum şi la instituţiile desemnate şi pot fi folosite în scopul întocmirii rapoartelor statistice nenominalizate, în vederea evaluării stării de sănătate a populaţiei. (2) Folosirea în alte scopuri a informaţiilor înregistrate se poate admite numai dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiţii: a) exista o dispoziţie legală în acest sens; b) exista acordul persoanei în cauza; c) datele sunt necesare pentru prevenirea imbolnavirii unei persoane sau a comunităţii, după caz; d) datele sunt necesare pentru efectuarea urmăririi penale. (3) Păstrarea confidenţialităţii informaţiilor referitoare la persoane este obligatorie pentru toţi salariaţii care prin activitatea pe care o desfăşoară au acces la acestea în mod direct sau indirect.  +  Articolul 40 (1) Pentru situaţii speciale cu implicaţii asupra sănătăţii publice se constituie rezerva Ministerului Sănătăţii Publice, care cuprinde medicamente, seruri, vaccinuri, dezinfectante, insecticide, dispozitive medicale şi alte materiale specifice, iar la nivelul autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, rezerva antiepidemica. (2) Normele metodologice de constituire, păstrare şi utilizare a rezervei Ministerului Sănătăţii Publice şi a rezervei antiepidemice se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice.  +  Articolul 41 (1) Pentru servicii de asistenţa de sănătate publică, efectuate de către autorităţile de sănătate publică la cererea unor persoane fizice şi juridice, se percep tarife potrivit reglementărilor în vigoare. (2) Veniturile proprii obţinute potrivit alin. (1) se folosesc în condiţiile legii.  +  Capitolul VIII Utilizarea mass-media în interesul sănătăţii publice  +  Articolul 42 (1) Campaniile de informare, educare şi comunicare cu privire la teme care privesc sănătatea publică trebuie să fie avizate de Ministerul Sănătăţii Publice. (2) Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune sunt obligate ca în cadrul grilelor de programe sa rezerve gratuit spaţiul de emisie necesar promovării campaniilor de informare, educare şi comunicare referitoare la teme care privesc sănătatea publică. (3) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Sănătăţii Publice sau, după caz, ministerele cu reţea sanitară proprie, împreună cu Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune vor stabili, în baza unui protocol, modalităţile şi spaţiul acordat în grila de programe pentru promovarea campaniilor pe teme care privesc sănătatea publică.  +  Capitolul IX Dispoziţii tranzitorii şi finale  +  Articolul 43 (1) În termen de 3 zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu, ministrul sănătăţii publice va emite ordinul privind restructurarea actualelor direcţii de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi ordinul pentru aprobarea Normelor de organizare şi funcţionare a inspecţiei sanitare de stat. (2) În termenul prevăzut la alin. (1), Ministerul Sănătăţii Publice va elabora reglementările legale privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor prevăzute la art. 13 şi 14, pe care le va supune Guvernului spre aprobare.  +  Articolul 44 (1) Prevederile prezentului titlu se aplică şi ministerelor cu reţea sanitară proprie. (2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga Legea nr. 3/1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 54 din 10 iulie 1978, cu modificările ulterioare, Legea nr. 100/1998 privind asistenţa de sănătate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 1 iunie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.  +  Titlul II Programele naţionale de sănătate  +  Capitolul I Dispoziţii generale  +  Articolul 45 (1) Programele naţionale de sănătate reprezintă un ansamblu de acţiuni organizate în scopul prevenirii şi controlului bolilor cu impact major asupra stării de sănătate a populaţiei. (2) Ministerul Sănătăţii Publice asigura proiectarea şi coordonarea realizării programelor naţionale de sănătate, în acord cu politicile şi strategiile naţionale de sănătate. (3) Autorităţile de sănătate publică din ministerele cu reţea sanitară proprie coordonează realizarea programelor de sănătate specifice ministerului, cu impact asupra sănătăţii, în concordanta cu strategia Ministerului Sănătăţii Publice.  +  Articolul 46Elaborarea programelor naţionale de sănătate are la baza următoarele obiective: a) rezolvarea cu prioritate a problemelor de sănătate, în conformitate cu Strategia naţionala de sănătate a Ministerului Sănătăţii Publice; b) utilizarea eficienta a resurselor alocate pentru îndeplinirea obiectivelor şi indicatorilor aprobaţi; c) fundamentarea programelor pe nevoile populaţiei, evidentiate din date obiective; d) asigurarea concordanţei cu politicile, strategiile şi recomandările instituţiilor şi organizaţiilor internaţionale în domeniu.  +  Articolul 47 (1) Pentru proiectarea şi realizarea programelor naţionale de sănătate se înfiinţează Agenţia Naţionala pentru Programe de Sănătate, care funcţionează în structura Ministerului Sănătăţii Publice, cu rang de direcţie. (2) Pentru realizarea atribuţiilor, Agenţia Naţionala pentru Programe de Sănătate colaborează cu Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, precum şi cu alte instituţii şi organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale.  +  Articolul 48Programele naţionale de sănătate, respectiv subprogramele de sănătate, se aproba anual prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. În ordin sunt precizate obiectivele, activităţile, indicatorii specifici, unităţile sanitare prin care se derulează programele şi subprogramele naţionale de sănătate, precum şi normele metodologice de organizare, finanţare şi monitorizare a acestora.  +  Articolul 49Programele naţionale de sănătate se derulează prin unităţi de specialitate selectate pe baza criteriilor stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice.  +  Capitolul II Atribuţii în realizarea programelor naţionale de sănătate  +  Articolul 50Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate centrala în domeniul asistenţei de sănătate, asigura coordonarea tuturor programelor naţionale de sănătate prin îndeplinirea următoarelor atribuţii: a) aproba domeniile prioritare de acţiune şi strategia programelor naţionale de sănătate pe termen scurt, mediu şi lung; b) aproba obiectivele anuale ale programelor naţionale de sănătate şi ale subprogramelor de sănătate; c) aproba structura programelor naţionale de sănătate şi a subprogramelor de sănătate; d) aproba necesarul de resurse financiare pentru realizarea programelor naţionale de sănătate şi a subprogramelor de sănătate; e) aproba normele tehnice de implementare a programelor naţionale de sănătate; f) stabileşte programele naţionale de sănătate şi subprogramele de sănătate pentru care se organizează licitaţii la nivel naţional şi răspunde de organizarea acestora.  +  Articolul 51Agenţia Naţionala pentru Programe de Sănătate are următoarele atribuţii: a) propune spre aprobare ministrului sănătăţii publice domeniile prioritare de acţiune în structurarea programelor naţionale de sănătate, pe baza evaluării nevoilor reale ale populaţiei şi a problemelor de sănătate identificate; b) elaborează şi propune spre aprobare ministrului sănătăţii publice strategia programelor naţionale de sănătate, de organizare şi desfăşurare a acestora; c) elaborează structura programelor şi subprogramelor de sănătate, în colaborare cu direcţiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii Publice şi Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate; d) fundamentează necesarul de resurse financiare în raport cu obiectivele şi activităţile cuprinse în programele de sănătate; e) elaborează şi propune spre aprobare ministrului sănătăţii publice norme tehnice de implementare şi evaluare a programelor naţionale de sănătate; f) evalueaza trimestrial şi anual realizarea obiectivelor programelor naţionale de sănătate şi face propuneri pentru îmbunătăţirea acestora în scopul îndeplinirii obiectivelor aprobate.  +  Articolul 52Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate asigura organizarea şi monitorizarea programelor naţionale de sănătate cu scop curativ finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, având următoarele atribuţii: a) implementeaza programele naţionale de sănătate cu scop curativ finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, conform strategiei aprobate de Ministerul Sănătăţii Publice; b) răspunde de asigurarea, urmărirea şi controlul fondurilor alocate pentru derularea programelor şi subprogramelor de sănătate cu scop curativ, precum şi de monitorizarea, controlul şi analiza indicatorilor fizici şi de eficienta, prin intermediul caselor de asigurări de sănătate judeţene; c) transmite Agenţiei Naţionale pentru Programe de Sănătate, trimestrial, anual şi ori de câte ori este nevoie, analiza modului în care au fost derulate programele naţionale de sănătate cu scop curativ finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.  +  Articolul 53 (1) Programele naţionale de sănătate sunt implementate şi coordonate la nivel naţional de Agenţia Naţionala pentru Programe de Sănătate. (2) Coordonatorii regionali şi locali din cadrul institutelor şi centrelor de sănătate publică, respectiv din cadrul autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, asigura implementarea şi monitorizarea programelor naţionale de sănătate la nivel regional, respectiv local.  +  Capitolul III Finanţarea programelor naţionale de sănătate  +  Articolul 54 (1) Finanţarea programelor naţionale de sănătate se realizează cu fonduri de la bugetul de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, precum şi din alte surse, inclusiv din donaţii şi sponsorizări, în condiţiile legii. (2) Sumele alocate programelor naţionale de sănătate sunt aprobate anual prin legea bugetului de stat.  +  Articolul 55 (1) Sumele alocate pentru programele naţionale de sănătate, respectiv pentru subprograme, sunt cuprinse în bugetele de venituri şi cheltuieli ale unităţilor sanitare prin care acestea se derulează şi se utilizează potrivit destinaţiilor stabilite. (2) Sumele menţionate la alin. (1) vor fi publicate pe site-ul Ministerului Sănătăţii Publice împreună cu bugetul de venituri şi cheltuieli şi execuţia acestuia.  +  Articolul 56Unităţile care derulează programele naţionale de sănătate, respectiv subprograme, au obligaţia utilizării fondurilor în limita bugetului alocat şi potrivit destinaţiei specificate, cu respectarea dispoziţiilor legale, precum şi obligaţia gestionării eficiente a mijloacelor materiale şi băneşti şi a organizării evidentei contabile a cheltuielilor pentru fiecare subprogram şi pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare, atât pentru bugetul aprobat, cat şi în execuţie.  +  Articolul 57Ministerul Sănătăţii Publice, respectiv Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate, asigura fondurile pentru finanţarea programelor naţionale de sănătate, respectiv a subprogramelor, pe baza cererilor fundamentate ale ordonatorilor de credite secundari şi terţiari, care vor solicita finanţarea în funcţie de realizarea indicatorilor.  +  Capitolul IV Dispoziţii finale  +  Articolul 58În termen de 3 zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu, se aproba Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale pentru Programe de Sănătate, prin ordin al ministrului sănătăţii publice.  +  Titlul III Asistenţa medicală primara  +  Capitolul I Dispoziţii generale  +  Articolul 59 (1) Obiectul prezentului titlu îl constituie reglementarea domeniului asistenţei medicale primare, asigurata prin serviciile de medicina de familie. (2) Termenul asistenţa medicală primara defineste furnizarea ingrijirilor de sănătate cuprinzatoare, de prim-contact, indiferent de natura problemei de sănătate, în contextul unei relaţii continue cu pacientii, în prezenta bolii sau în absenta acesteia. (3) Domeniul definit la alin. (2) face obiectul specialitatii medicina de familie.  +  Articolul 60În înţelesul prezentului titlu, termenii şi notiunile folosite au următoarea semnificaţie: a) asistenţa medicală primara - segmentul de asistenţa medicală care furnizează îngrijiri ce întrunesc toate caracteristicile menţionate la art. 59 alin. (2) şi având ca furnizor specializat şi de sine statator cabinetul de medicina de familie; b) medicina de familie - specialitatea medicală clinica, de practica publică autorizata, dobandita în condiţiile legii; c) medicul specialist de medicina de familie - medicul care a obţinut specialitatea medicina de familie, în condiţiile legii; d) medicul de medicina generală - absolventul de învăţământ medical superior, cu diploma de licenţă obţinută anterior promotiei 2005, care nu a urmat pregătirea într-o specialitate şi care a dobândit drept de libera practica în baza reglementărilor anterioare prezentei legi; e) medic de familie - medicul specialist de medicina de familie şi, prin asimilare, medicul de medicina generală; acest termen nu constituie un titlu profesional; f) cabinetul de medicina de familie - cabinetul specializat în furnizarea de servicii medicale în asistenţa medicală primara şi care are ca reprezentant legal/titular un medic de familie; g) grupul de practica - asocierea formala a doi sau mai mulţi medici de familie titulari de cabinete de medicina de familie, în vederea furnizarii de servicii şi/sau a utilizării în comun a unor resurse; h) patrimoniul de afectatiune profesională - totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor medicului afectate scopului exercitării profesiei sale, constituite ca o fracţiune distinctă a patrimoniului medicului, separată de gajul general al creditorilor acestuia; i) praxisul de medicina de familie - reuneste patrimoniul de afectatiune profesională, infrastructura cabinetului, aflată în proprietatea sau în folosinţă medicului, şi clientela; j) episodul de îngrijire - totalitatea consultatiilor/ interventiilor determinate de o problemă de sănătate, din momentul apariţiei sale până la remisiunea completa; k) serviciile de medicina de familie - serviciile furnizate de un cabinet de medicina de familie unei populaţii desemnate; l) cabinete santinela - cabinete de medicina de familie care utilizează sisteme speciale de înregistrare continua a episoadelor de îngrijire la nivelul asistenţei medicale primare, pentru populatiile deservite.  +  Capitolul II Medicul de familie  +  Articolul 61 (1) Medicul de familie este furnizorul de îngrijiri de sănătate care coordonează şi integreaza serviciile medicale furnizate pacientilor de către el însuşi sau de către alţi furnizori de servicii de sănătate. (2) Medicul de familie asigura accesul în sistemul sanitar pentru pacientii săi, la nivelurile de competenţa cele mai adecvate nevoilor acestora.  +  Articolul 62Medicul de familie acorda îngrijiri persoanelor în contextul familiei şi, respectiv, familiilor în cadrul comunităţii, fără discriminare.  +  Articolul 63Caracteristicile asistenţei acordate de medicul de familie sunt următoarele: a) constituie punctul de prim-contact în cadrul sistemului de sănătate, oferind acces nediscriminatoriu pacientilor şi ocupandu-se de toate problemele de sănătate ale acestora; b) foloseşte eficient resursele sistemului de sănătate, coordonând asistenţa medicală acordată pacientilor; colaborează cu ceilalţi furnizori de servicii din asistenţa medicală primara şi asigura legătură cu celelalte specialităţi; c) este orientata către individ, familie şi comunitate; d) se bazează pe comunicarea directa medic-pacient, care conduce în timp la stabilirea unei relaţii interumane de încredere, în care pacientul devine un partener responsabil al medicului pentru menţinerea/restabilirea propriei sănătăţi; e) asigura continuitatea actului medical şi a ingrijirilor determinate de nevoile pacientilor; f) rezolva problemele de sănătate acute şi cronice ale pacientilor; g) promovează sănătatea şi starea de bine a pacientilor prin intervenţii adecvate şi eficiente; h) urmăreşte rezolvarea problemelor de sănătate ale comunităţii.  +  Articolul 64 (1) Medicul de familie este competent din punct de vedere profesional sa furnizeze ingrijirile cuprinzatoare de care are nevoie o persoană. (2) Începând cu promotia 2005 de absolvenţi licentiati ai instituţiilor de învăţământ superior medical, competentele profesionale în specialitatea medicina de familie se dobândesc numai prin rezidentiat. (3) Medicii de medicina generală prevăzuţi la art. 60 lit. d), care la data aderării României la Uniunea Europeană furnizează servicii de asistenţa medicală primara în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, îşi pot continua activitatea în aceleaşi condiţii şi după această dată.  +  Articolul 65Pentru medicii de medicina generală cu drept de libera practica, care la data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt confirmati rezidenţi în specialitatea medicina de familie, dar furnizează în regim salarial sau independent servicii de medicina de familie în cabinete acreditate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, sau care au întrerupt temporar, în condiţiile legii, exercitarea profesiei, vor fi organizate modalităţi flexibile de formare în specialitatea medicina de familie.  +  Capitolul III Cabinetul de medicina de familie  +  Articolul 66Asistenţa medicală primara se desfăşoară în cabinete de medicina de familie înfiinţate în condiţiile legii.  +  Articolul 67Asistenţa medicală primara se poate asigura prin practica individuală a medicilor de familie sau prin diferite forme de asociere a cabinetelor în grupuri de practica, în locatii comune sau prin integrarea funcţională a unor cabinete cu locatii distincte.  +  Articolul 68Activitatea cabinetelor de medicina de familie se desfăşoară prin medicii titulari, personalul angajat şi colaboratorii externi.  +  Articolul 69 (1) Autorizarea infiintarii unui nou cabinet de medicina de familie într-o localitate se realizează în conformitate cu prevederile legale. Începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, autorizarea infiintarii unui nou cabinet de medicina de familie se va face numai pentru medicii specialişti de medicina de familie. Metodologia se stabileşte prin norme aprobate prin hotărâre a Guvernului. (2) Preluarea activităţii unui praxis existent de către un alt medic de familie, în condiţiile încetării activităţii medicului titular, se face prin vânzarea patrimoniului de afectatiune profesională. Noul titular va aduce la cunoştinţa autorităţilor de sănătate publică teritoriale, caselor de asigurări de sănătate, respectiv pacientilor, preluarea praxisului. Criteriile şi metodologia de preluare se stabilesc prin norme aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice.  +  Articolul 70 (1) Un medic de familie poate fi titularul unui singur cabinet. (2) Cabinetele de medicina de familie acreditate pot deschide puncte de lucru. Criteriile şi metodologia vor fi precizate în normele prevăzute la art. 69 alin. (1).  +  Capitolul IV Serviciile furnizate în cadrul asistenţei medicale primare  +  Articolul 71Cabinetul de medicina de familie furnizează servicii medicale către pacientii: a) asiguraţi, înscrişi pe lista proprie sau a altor cabinete; b) neasigurati.  +  Articolul 72Cabinetul de medicina de familie poate desfăşura următoarele activităţi: a) intervenţii de prima necesitate în urgentele medico-chirurgicale; b) activităţi de medicina preventivă; c) activităţi medicale curative; d) activităţi de îngrijire la domiciliu; e) activităţi de îngrijiri paliative; f) activităţi de consiliere; g) alte activităţi medicale, în conformitate cu atestatele de studii complementare; h) activităţi de învăţământ în specialitatea medicina de familie, în cabinetele medicilor instructori formatori; i) activităţi de cercetare ştiinţifică; j) activităţi de suport.  +  Articolul 73Activităţile medicale se pot desfăşura la sediul cabinetului, la domiciliul pacientilor, în centrele de permanenta, în alte locatii special amenajate şi autorizate sau la locul solicitării, în cazul interventiilor de prima necesitate în urgentele medico-chirurgicale ori în caz de risc epidemiologic.  +  Articolul 74Cabinetul de medicina de familie poate oferi servicii medicale esenţiale, servicii medicale extinse şi servicii medicale adiţionale.  +  Articolul 75 (1) Serviciile medicale esenţiale sunt acele servicii, definitorii pentru domeniul de competenţa al asistenţei medicale primare, care sunt oferite de toţi medicii de familie în cadrul consultatiei medicale. (2) Serviciile prevăzute la alin. (1) sunt următoarele: a) intervenţii de prima necesitate în urgentele medico-chirurgicale; b) asistenţa curenta a solicitărilor acute; c) monitorizarea bolilor cronice, care cuprinde: supraveghere medicală activa pentru cele mai frecvente boli cronice, prescripţii de tratament medicamentos şi/sau igieno-dietetic, coordonarea evaluărilor periodice efectuate de către medici de alta specialitate decât cea de medicina de familie; d) servicii medicale preventive, precum: imunizari, monitorizarea evoluţiei sarcinii şi lauziei, depistare activa a riscului de imbolnavire pentru afecţiuni selecţionate conform dovezilor ştiinţifice, supraveghere medicală activa, la adulti şi copii asimptomatici cu risc normal sau ridicat, pe grupe de vârsta şi sex.  +  Articolul 76Serviciile medicale extinse sunt acele servicii care pot fi furnizate la nivelul asistenţei medicale primare în mod optional şi/sau în anumite condiţii de organizare, precum: a) servicii speciale de consiliere; b) planificare familială; c) unele proceduri de mica chirurgie; d) servicii medico-sociale: îngrijiri la domiciliu, îngrijiri terminale.  +  Articolul 77Serviciile medicale adiţionale reprezintă manopere şi tehnici însuşite de medicii practicieni, certificate prin atestate de studii complementare şi/sau care necesita dotări speciale.  +  Articolul 78 (1) Colectarea şi transmiterea de date pentru supravegherea bolilor comunicabile se realizează prin sisteme informationale de rutina, care cuprind un set minimal de date, într-un format unic, obligatoriu a fi transmise de către toţi furnizorii de servicii medicale şi al căror conţinut, metodologie de colectare şi raportare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. (2) Supravegherea epidemiologica detaliată şi colectarea de date privind utilizarea serviciilor medicale de către pacienti reprezintă un serviciu distinct şi se realizează prin cabinetele santinela. Acestea pot contracta servicii cu instituţiile interesate.  +  Articolul 79Cabinetele de medicina de familie în care îşi desfăşoară activitatea medici formatori de medicina de familie pot oferi prestaţii de formare medicală, în cadrul colaborării cu instituţii de învăţământ superior medical sau cu organizaţii acreditate ca furnizori de educaţie medicală continua, precum şi activităţi de cercetare, conform dispoziţiilor legale în vigoare.  +  Capitolul V Finanţarea medicinei de familie  +  Articolul 80Cabinetul de medicina de familie poate realiza venituri din: a) contracte încheiate cu casele de asigurări de sănătate din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, pentru serviciile esenţiale definite în prezenta lege, decontate din fondul destinat asistenţei medicale primare; b) contracte încheiate cu casele de asigurări de sănătate din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, pentru serviciile extinse şi adiţionale definite în prezenta lege şi decontate din fondurile destinate acestora; c) contracte încheiate cu societăţile de asigurări private de sănătate; d) contracte pentru servicii furnizate în cadrul programelor de sănătate publică; e) contracte încheiate cu autorităţile teritoriale de sănătate publică, pentru servicii de medicina comunitara; f) contracte încheiate cu terţi, pentru servicii aferente unor competente suplimentare; g) plata directa de la consumatori, pentru serviciile necontractate cu terţi plătitori; h) coplata aferentă unor activităţi medicale; i) contracte de cercetare; j) contracte pentru activitatea didactica în educaţia universitară şi postuniversitară; k) donaţii, sponsorizări; l) alte surse, conform dispoziţiilor legale, inclusiv din valorificarea aparaturii proprii, uzata fizic sau moral.  +  Articolul 81Sumele alocate pentru finanţarea cabinetelor de medicina de familie din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate vor fi stabilite în cadrul negocierii Normelor de aplicare a contractului-cadru anual, conform prevederilor legale.  +  Capitolul VI Rolul şi obligaţiile asistenţei medicale primare în sistemul sanitar  +  Articolul 82În procesul de furnizare de servicii cabinetele medicilor de familie colaborează cu toate celelalte specialităţi medicale, cu respectarea specificului specialitatii şi asigurarea transmiterii reciproce a tuturor datelor relevante cu privire la starea pacientului.  +  Articolul 83Obligaţiile personalului şi cabinetelor de medicina de familie se reglementează prin acte normative, după cum urmează: a) obligaţiile de etica şi deontologie profesională - prin legile şi codurile de deontologie profesională care guvernează exercitarea profesiilor reglementate în sistemul sanitar; b) obligaţiile privind sănătatea publică - conform reglementărilor legale în vigoare şi dispoziţiilor autorităţilor de sănătate publică; c) obligaţiile faţă de sistemul asigurărilor sociale de sănătate - prin contractul-cadru, normele anuale de aplicare şi contractele cu casele de asigurări; d) obligaţiile privind relaţiile de muncă - prin contractul de muncă anual la nivel de ramura sanitară şi contractele individuale/colective de muncă ale angajaţilor, precum şi prin alte prevederi legale speciale; e) obligaţiile faţă de pacienti - prin îndeplinirea prevederilor specifice din actele normative prevăzute la lit. a) şi c), precum şi din legislaţia privind drepturile pacientului; f) obligaţiile privind managementul evidentei medicale primare şi a informatiei medicale gestionate - prin reglementările legale în vigoare; g) obligaţiile privind protecţia mediului şi gestionarea deşeurilor rezultate din activitatea medicală - prin reglementările legale în vigoare; h) obligaţia de educaţie/formare continua şi de dezvoltare profesională a resursei umane din asistenţa medicală primara - prin reglementările legale în vigoare.  +  Capitolul VII Dispoziţii finale  +  Articolul 84În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu, Ministerul Sănătăţii Publice va elabora norme metodologice de aplicare a prezentului titlu, aprobate prin hotărâre a Guvernului.  +  Articolul 85La data intrării în vigoare a prezentului titlu, orice dispoziţie contrară prevederilor prezentei legi se abroga.  +  Titlul IV Sistemul naţional de asistenţa medicală de urgenta şi de prim ajutor calificat  +  Capitolul I Dispoziţii generale  +  Secţiunea 1 Definiţii  +  Articolul 86 (1) În înţelesul prezentului titlu, în sistemul naţional de servicii medicale de urgenta şi de prim ajutor calificat, termenii şi notiunile folosite au următoarea semnificaţie: a) Sistemul naţional de servicii medicale de urgenta şi prim ajutor calificat - ansamblul de structuri, forte, mecanisme şi relaţii, organizate după aceleaşi principii şi reguli, care utilizează proceduri integrate de management specializat şi/sau calificat; b) asistenţa publică integrată de urgenta - asistenţa asigurata de instituţiile publice de stat aflate în structurile Ministerului Sănătăţii Publice, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi/sau în structura autorităţilor publice locale, precum şi de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale prin Direcţia pentru apel unic de urgenta 1-1-2. Ea include ansamblul de măsuri şi activităţi cu caracter logistic, tehnic şi medical, destinate în principal salvării şi păstrării vieţii; c) asistenţa medicală privată de urgenta - ansamblul de măsuri şi activităţi cu caracter logistic şi medical, având ca scop principal salvarea şi păstrarea vieţii, asigurata de serviciile private de urgenta aparţinând unor organizaţii nonguvernamentale, care funcţionează în scop umanitar, nonprofit, sau unor firme, asociaţii ori persoane fizice, care funcţionează în scop comercial; d) asistenţa medicală de urgenta - ansamblul de măsuri diagnostice şi terapeutice întreprinse de către personal medical calificat. Ea poate fi acordată la diferite niveluri de către medici şi asistenţi medicali cu diferite grade de pregătire; e) urgenta medicală - accidentarea sau îmbolnăvirea acuta, care necesita acordarea primului ajutor calificat şi/sau a asistenţei medicale de urgenta, la unul sau mai multe niveluri de competenţa, după caz. Ea poate fi urgenta cu pericol vital, unde este necesară/sunt necesare una sau mai multe resurse de intervenţie în faza prespitaliceasca, continuand ingrijirile într-un spital local, judeţean ori regional, sau urgenta fără pericol vital, unde ingrijirile pot fi efectuate, după caz, cu sau fără utilizarea unor resurse prespitalicesti, la un centru ori cabinet medical autorizat sau, după caz, la un spital; f) pacient critic - pacientul cu funcţiile vitale instabile sau cu afecţiuni care pot avea complicatii ireversibile şi care necesita intervenţie medicală de urgenta sau îngrijiri într-o secţie de terapie intensiva generală sau specializată; g) primul ajutor de baza - efectuarea unor acţiuni salvatoare de viaţa unor persoane care au suferit o accidentare sau imbolnavire acuta, de către persoane fără pregătire medicală, fără utilizarea unor echipamente specifice acestui scop. Primul ajutor de baza se acordă de orice persoană instruita în acest sens sau de persoane fără instruire, la indicaţiile personalului din dispeceratele de urgenta; h) primul ajutor calificat - efectuarea unor acţiuni salvatoare de viaţa unor persoane care au suferit o accidentare sau imbolnavire acuta, de către personal paramedical care a urmat cursuri speciale de formare şi care are în dotare echipamentele specifice acestui scop, inclusiv defibrilatoare semiautomate, funcţionând sub forma de echipe de prim ajutor într-un cadru institutionalizat; i) defibrilator semiautomat - defibrilatorul care are drept caracteristici minime efectuarea analizei ritmului cardiac într-un mod automat sau în urma apasarii unui buton de către salvator, alegerea energiei socului în vederea defibrilarii în mod automat, încărcarea la nivelul energiei necesare pentru defibrilare în mod automat, urmând ca declanşarea socului să se efectueze de către salvator, la comanda verbală şi/sau scrisă a defibrilatorului; j) spital local/centru local de urgenta - spitalul la nivelul unui municipiu, al unui oraş, respectiv centru de permanenta, cu competentele şi resursele umane şi materiale necesare rezolvarii unei părţi din urgentele locale, urmând ca urgentele ce nu pot fi rezolvate definitiv să fie stabilizate şi transferate către spitalul judeţean sau direct către spitalul regional, după caz, în conformitate cu protocoalele în vigoare; k) spital judeţean de urgenta - spitalul aflat în reşedinţa unui judeţ, care deţine competentele şi resursele umane şi materiale în vederea asigurării ingrijirilor medicale definitive de urgenta pentru majoritatea cazurilor care provin din judeţul respectiv şi care nu pot fi tratate definitiv la nivel local, în spitalele municipale sau orăşeneşti ori în centrele de permanenta, în conformitate cu protocoalele în vigoare; l) spital regional de urgenta - spitalul clinic judeţean cu competente interjudetene, care deţine competentele şi resursele umane şi materiale suplimentare necesare în vederea asigurării ingrijirilor medicale definitive pentru cazurile medicale complexe, mai ales în cazul urgentelor şi al pacientilor aflaţi în stare critica, pentru toate cazurile ce nu pot fi rezolvate local, în spitalele municipale şi orăşeneşti, la nivelul judeţului respectiv, precum şi pentru toate cazurile din judeţele arondate, ce nu pot fi rezolvate definitiv la nivelul spitalelor judeţene din cauza lipsei de resurse materiale şi/sau umane ori din cauza complexităţii cazului, în conformitate cu protocoalele în vigoare. Spitalul regional de urgenta îndeplineşte rolul spitalului judeţean de urgenta în judeţul în care se afla; m) serviciul de ambulanta judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti - unităţile sanitare publice de importanţa strategica, cu personalitate juridică, aflate în coordonarea departamentului de specialitate din Ministerul Sănătăţii Publice şi a autorităţilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, având în structura lor un compartiment pentru asistenţa medicală de urgenta şi transport medical asistat, cu echipaje medicale de urgenta, cu sau fără medic, şi un compartiment pentru consultaţii medicale de urgenta la domiciliu şi transport sanitar neasistat. Compartimentul pentru asistenţa medicală de urgenta funcţionează în regim de lucru continuu, în asteptarea solicitărilor de asistenţa medicală de urgenta; n) transport medical asistat - transportul de urgenta al pacientilor care necesita monitorizare şi îngrijiri medicale pe durata transportului, asigurate de medic sau asistent medical, utilizând ambulante tip B sau C; o) transport sanitar neasistat - transportul pacientilor care nu se afla în stare critica şi nu necesita monitorizare şi îngrijiri medicale speciale pe durata transportului. Transportul sanitar neasistat se efectuează cu ambulante tip A1 sau A2, precum şi cu alte tipuri de autovehicule decât ambulantele tip B şi C, aflate în dotarea serviciilor de ambulanta; p) ambulanta tip C - ambulanta destinată intervenţiei medicale de urgenta la cel mai înalt nivel şi transportului medical asistat al pacientului critic, fiind dotată cu echipamente, materiale şi medicamente de terapie intensiva. Echipajul ambulantei tip C este condus obligatoriu de un medic special pregătit, iar vehiculul este astfel construit încât să permită accesul la pacientul aflat în vehicul din toate părţile, targa fiind amplasata în mijloc, cu posibilitatea mutării acesteia la dreapta şi la stanga şi ridicării ei la o înălţime care să permită acordarea asistenţei medicale de urgenta în mod corespunzător. Ambulantele de transport al nou-nascutilor aflaţi în stare critica fac parte din categoria ambulantelor tip C; q) ambulanta tip B - ambulanta destinată intervenţiei de urgenta şi transportului medical asistat al pacientilor. Ea poate fi, după caz, utilizata în acordarea primului ajutor calificat sau în acordarea asistenţei medicale de urgenta. Dotarea ambulantei tip B este formată din echipamente şi materiale sanitare care includ, după caz, un defibrilator semiautomat sau un defibrilator manual şi medicamentele necesare resuscitarii şi acordării asistenţei medicale de urgenta; r) ambulanta tip A1 - ambulanta destinată transportului sanitar neasistat al unui singur pacient, fiind dotată cu echipamentele şi materialele minime necesare acordării primului ajutor în caz de nevoie; s) ambulanta tip A2 - ambulanta destinată transportului sanitar neasistat al unuia sau al mai multor pacienti pe targa şi/sau scaune, fiind dotată cu echipamentele şi materialele minime necesare acordării primului ajutor în caz de nevoie; t) Serviciul mobil de urgenta, reanimare şi descarcerare (SMURD) - unitatea de intervenţie publică integrată, de importanţa strategica, fără personalitate juridică, având în structura sa echipe integrate de reanimare, specializate în acordarea asistenţei medicale şi tehnice de urgenta, precum şi echipe cu personal paramedical, specializat în acordarea primului ajutor calificat. SMURD funcţionează în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenta, având ca operator aerian structurile de aviatie ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, în colaborare cu spitalele judeţene, regionale şi cu autorităţile publice locale; u) unitate de primire a urgentelor (UPU) - secţia sau secţia clinica aflată în structura unui spital judeţean, regional sau în structura spitalelor aparţinând ministerelor şi instituţiilor cu reţele sanitare proprii, cu personal propriu, special pregătit, destinată triajului, evaluării şi tratamentului de urgenta al pacientilor cu afecţiuni acute, care se prezintă la spital spontan sau care sunt transportaţi de ambulante; v) compartiment de primire a urgentelor (CPU) - secţia aflată în structura unui spital orasenesc, municipal sau în structura spitalelor aparţinând ministerelor şi instituţiilor cu reţele sanitare proprii, cu personal propriu, special pregătit, destinată triajului, evaluării şi tratamentului de urgenta al pacientilor cu afecţiuni acute, care se prezintă la spital spontan sau care sunt transportaţi de ambulante; w) Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenta - 1-1-2 ansamblul integrat de puncte publice de acces al cetăţeanului la sistemul public de urgenta prin care este activat răspunsul adecvat de urgenta. Punctul public de acces este realizat prin integrarea centrului unic de apel de urgenta şi a dispeceratelor serviciilor publice specializate de intervenţie; x) centrul unic de apel de urgenta - structura specializată de preluare şi transfer al apelurilor de urgenta primite la numărul unic de apel 1-1-2 şi la numărul de apel 961 redirectionat către 1-1-2 până la transformarea acestuia în număr comercial la dispoziţia serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti; y) dispecerat medical de urgenta - structura specializată de preluare şi tratare a apelurilor de urgenta cu caracter medical, primite prin centrul unic de apel de urgenta sau la un număr propriu, în cazul serviciilor private de ambulanta. Dispeceratele medicale de urgenta sunt coordonate de personal cu pregătire medicală superioară, în serviciu permanent; z) dispeceratul integrat de urgenta - structura specializată care, pe lângă preluarea apelului la numărul de urgenta, asigura alarmarea şi coordonarea echipajelor de intervenţie ale tuturor serviciilor specializate de intervenţie, cu caracter medical şi nemedical, din aceeaşi locatie fizica. Coordonarea se face de către personal special pregătit, având un coordonator medical cu studii superioare din cadrul serviciului de ambulanta sau SMURD, în serviciu permanent. (2) În înţelesul prezentului titlu, în sistemul naţional de servicii medicale de urgenta şi de prim ajutor calificat, termenii şi notiunile folosite au următoarea semnificaţie: a) centre de expertiza şi coordonare medicală la distanta centrele aflate în structura unor dispecerate medicale sau în structura unor centre de apel unic 1-1-2, destinate furnizarii de informaţii de specialitate specifice necesare echipajelor de urgenta din teren şi/sau spitalelor de urgenta, precum şi coordonării la distanta a echipajelor de prim ajutor calificat, pe baza informaţiilor primite telefonic de la membrii echipajelor sau pe baza informaţiilor şi a datelor primite prin sistemele telemedicale de transmisie de date; b) misiuni de salvare aeriană - intervenţii primare sau secundare ce se desfăşoară utilizând aeronave special dotate, respectând standardele în vigoare, în vederea salvării unei/unor vieţi aflate în pericol din cauza unei accidentari sau îmbolnăviri acute ori care se afla într-un mediu ostil vieţii; c) misiuni de ambulanta aeriană - transporturi sanitare, planificate în prealabil, în care starea pacientului sau a pacientilor nu impune efectuarea unei misiuni de salvare aeriană. Misiunile de ambulanta aeriană pot include şi cazurile critice transportate pe distanţe lungi, ce nu pot fi efectuate decât cu avionul sanitar; d) misiuni de salvare navala - misiuni primare sau secundare care se desfăşoară în zone accesibile mai rapid sau numai prin utilizarea de ambarcatiuni special dotate, respectând standardele în vigoare, în vederea salvării persoanelor aflate în pericol din cauza unei accidentari sau îmbolnăviri acute; e) consultatia de urgenta la domiciliu - asistenţa medicală de urgenta acordată de compartimentul de consultaţii şi transport sanitar neasistat al serviciilor de ambulanta, în colaborare cu medicii de familie, cazurilor medicale de urgenta care nu pun viaţa pacientului în pericol imediat şi care, cel mai probabil, nu necesita transportul la o unitate sanitară; f) personal paramedical - personalul fără pregătire medicală, instruit special la diferite niveluri în acordarea primului ajutor calificat, utilizând echipamente specifice, inclusiv defibrilatoarele semiautomate externe, activând în echipe, într-un cadru institutionalizat; g) ambulantierul - personal fără pregătire medicală care a absolvit cursurile de ambulantieri, autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice, pentru a activa în cadrul serviciilor de ambulanta; h) accident colectiv - evenimentul care implica un număr de victime, care necesita declanşarea unui plan special de intervenţie utilizând forte de intervenţie suplimentare faţă de cele aflate de garda la momentul respectiv. Numărul victimelor pentru care este necesară declanşarea unui plan special de intervenţie diferă de la caz la caz, luându-se în considerare resursele umane şi materiale de intervenţie disponibile în zona în care are loc accidentul.  +  Secţiunea a 2-a Primul ajutor de baza şi primul ajutor calificat  +  Articolul 87 (1) Acordarea primului ajutor de baza, fără echipamente specifice, se efectuează de orice persoană instruita în acest sens sau de persoane fără instruire prealabilă actionand la indicaţiile personalului specializat din cadrul dispeceratelor medicale de urgenta sau al serviciilor de urgenta prespitaliceasca de tip SMURD şi serviciului de ambulanta judeţean sau al municipiului Bucureşti, având ca scop prevenirea complicatiilor şi salvarea vieţii până la sosirea unui echipaj de intervenţie. (2) Fiecare cetăţean are obligaţia sa anunţe direct sau să se asigure ca un caz de urgenta a fost anuntat deja, la numărul 1-1-2, înainte sau concomitent cu acordarea primului ajutor, fiind obligat să respecte indicaţiile specializate oferite de personalul dispeceratului de urgenta. (3) Acordarea primului ajutor calificat se efectuează în regim public, este o datorie a statului şi un drept al cetăţeanului şi nu poate fi efectuată în scop comercial. (4) Primul ajutor calificat se acordă într-un cadru institutionalizat, de echipe aflate sub coordonarea inspectoratelor pentru situaţii de urgenta, în colaborare cu autorităţile publice locale şi structurile Ministerului Sănătăţii Publice. (5) Echipele de prim ajutor calificat vor fi dotate cu echipamente specifice, inclusiv pentru defibrilare semiautomata. (6) Personalul din cadrul echipajelor de prim ajutor calificat şi ambulantierii vor fi formati şi autorizaţi în utilizarea defibrilatoarelor semiautomate. (7) Echipele de prim ajutor pot opera utilizând ambulante tip B, conform normelor şi standardelor naţionale şi europene în vigoare, şi autospeciale de intervenţie fără capacitate de transport pacient, dotate cu echipamentele specifice, inclusiv defibrilatoare semiautomate. (8) Acordarea primului ajutor calificat este organizată astfel încât timpul maxim de sosire la locul intervenţiei de la apelul de urgenta sa nu depăşească: a) 8 minute, pentru echipajele de prim ajutor calificat, în zonele urbane, la cel puţin 90% din cazurile de urgenta; b) 12 minute, pentru echipajele de prim ajutor calificat, în zonele rurale, la cel puţin 75% din cazurile de urgenta. (9) Organizaţiile nonguvernamentale şi cele nonprofit pot participa în aceasta activitate, pe baza unor protocoale de colaborare cu inspectoratele pentru situaţii de urgenta şi cu autorităţile publice locale. (10) Salvamontul, Salvamarul, Jandarmeria montană, Unitatea Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenta din subordinea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta şi alte instituţii publice similare pot avea personal instruit în primul ajutor calificat, care acţionează în cadrul misiunilor specifice de salvare asigurate de aceste instituţii.  +  Articolul 88 (1) Persoanele fără pregătire medicală care acorda primul ajutor de baza în mod voluntar, pe baza indicaţiilor furnizate de un dispecerat medical sau a unor cunoştinţe în domeniul primului ajutor de baza, actionand cu buna-credinţa şi cu intenţia de a salva viaţa sau sănătatea unei persoane, nu răspund penal sau civil. (2) Personalul paramedical nu răspunde penal ori civil, după caz, dacă se constata, potrivit legii, îndeplinirea de către acesta, cu buna-credinţa, a oricărui act în legătură cu acordarea primului ajutor calificat, cu respectarea competentei acordate, protocoalelor şi procedurilor stabilite în condiţiile legii.  +  Articolul 89 (1) Personalul paramedical care activează în cadrul echipajelor de prim ajutor calificat este pregătit în instituţiile de învăţământ şi în centrele de formare specializate aflate în structura Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta şi/sau în alte centre de formare autorizate şi acreditate aflate în structura instituţiilor publice care deţin echipaje de prim ajutor calificat conform prezentei legi. (2) Formarea personalului specializat în acordarea primului ajutor calificat se va efectua pe baza unui program aprobat de inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta, acreditat şi autorizat de Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Acesta include condiţiile de certificare şi recertificare a personalului, precum şi necesităţile de formare continua.  +  Articolul 90Finanţarea activităţii echipajelor de prim ajutor calificat şi dotarea acestora se fac de la bugetul de stat, bugetul autorităţilor publice locale şi din alte resurse financiare prevăzute în lege, inclusiv sponsorizări şi donaţii.  +  Secţiunea a 3-a Asistenţa medicală publică de urgenta  +  Articolul 91 (1) Asistenţa medicală publică de urgenta în faza prespitaliceasca este asigurata de serviciile de ambulanta judeţene şi de cel al municipiului Bucureşti, precum şi de echipajele integrate ale Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare (SMURD), aflate în structura inspectoratelor pentru situaţii de urgenta, a autorităţilor publice locale şi a spitalelor judeţene şi regionale. (2) Personalul medical, precum şi personalul nemedical ambulantieri, pompieri şi conducatori auto - din cadrul echipajelor care participa la acordarea asistenţei medicale publice de urgenta în faza prespitaliceasca vor fi pregătite în centre de formare acreditate şi autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice. (3) Personalul din cadrul centrelor de apel unic de urgenta 1-1-2, precum şi din cadrul dispeceratelor medicale va fi special pregătit în centre de formare acreditate şi autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. (4) Centrele de apel unic de urgenta 1-1-2 şi dispeceratele medicale pot avea în structura lor centre de expertiza regionale, în vederea furnizarii unor informaţii specifice, precum şi în vederea coordonării la distanta a activităţii echipajelor de prim ajutor calificat aflate în misiune, pe baza informaţiilor obţinute telefonic sau prin sisteme de transmisie de date. (5) Asistenţa medicală publică de urgenta în faza prespitaliceasca se va acorda utilizând ambulante tip B şi C, construite şi dotate conform standardelor şi normelor europene în vigoare. În acordarea asistenţei medicale publice de urgenta se pot utiliza şi autospeciale de transport echipaj medical, fără capacitate de transport pacient, nave, aeronave, precum şi alte mijloace autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice. (6) Asistenţii medicali din cadrul echipajelor de urgenta prespitaliceasca vor fi instruiti şi autorizaţi în utilizarea defibrilatoarelor semiautomate, iar medicii vor fi unicii autorizaţi în utilizarea defibrilatoarelor manuale. (7) Asistenţa medicală publică de urgenta în faza spitaliceasca este asigurata de spitalele orăşeneşti, municipale, judeţene şi regionale aflate în structura Ministerului Sănătăţii Publice şi/sau a autorităţilor publice locale.  +  Articolul 92 (1) Acordarea asistenţei medicale publice de urgenta, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului şi un drept al cetăţeanului. Aceasta va include şi misiunile de salvare aeriană şi navala. (2) Acordarea asistenţei medicale publice de urgenta nu poate avea un scop comercial. (3) Asistenţa medicală de urgenta în prespital va fi organizată astfel încât timpul maxim de sosire la locul intervenţiei de la apelul de urgenta sa nu depăşească: a) 15 minute, pentru echipajele de urgenta sau de terapie intensiva, în zonele urbane, la cel puţin 90% din cazurile de urgenta; b) 20 de minute, pentru echipajele de urgenta sau de terapie intensiva, în zonele rurale, la cel puţin 75% din cazurile de urgenta.  +  Articolul 93 (1) Finanţarea acordării asistenţei medicale publice de urgenta se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii Publice şi bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor, din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, din bugetul autorităţilor publice locale, precum şi din alte surse prevăzute prin lege, inclusiv donaţii şi sponsorizări. (2) Donaţiile şi sponsorizarile către serviciile publice de urgenta nu pot fi efectuate în vederea obţinerii unor privilegii care duc la discriminare în acordarea asistenţei de urgenta, cum ar fi: asigurarea asistenţei medicale de urgenta sau a primului ajutor calificat în mod preferenţial donatorului, sponsorului sau altor persoane. (3) Serviciile medicale publice de urgenta pot achizitiona echipamente, autospeciale şi alte mijloace de intervenţie direct, în sistem leasing sau contractand credite având ca sursa de finanţare veniturile proprii şi/sau bugetul de stat, precum şi alte surse prevăzute de lege, inclusiv donaţii şi sponsorizări. (4) În cadrul sumelor alocate de la bugetul de stat potrivit alin. (1), Ministerul Sănătăţii Publice va asigura în cadrul programelor de sănătate fonduri pentru spitalele regionale de urgenta şi spitalele judeţene de urgenta de grad II, pentru îngrijirea cazurilor critice ale căror costuri nu pot fi acoperite din fondurile obţinute pe baza contractelor cu casele de asigurări de sănătate. (5) Unităţile şi compartimentele de primire a urgentelor din cadrul spitalelor de urgenta sunt finanţate în mod distinct cu sumele necesare acordării asistenţei medicale de urgenta sub forma unui procent calculat din veniturile obţinute de spitalul în structura căruia se afla, în baza contractelor încheiate cu casele de asigurări de sănătate, luându-se în considerare numărul total al pacientilor, procentul cazurilor critice şi nivelul de competenţa al personalului care activează în UPU sau CPU. Stabilirea procentului se face prin normele de aplicare a prezentului titlu.  +  Secţiunea a 4-a Asistenţa medicală privată de urgenta  +  Articolul 94 (1) Asistenţa medicală privată de urgenta în faza prespitaliceasca este asigurata de serviciile private de ambulanta, pe baza unui contract direct cu beneficiarul, cu asiguratorul privat al acestuia sau la solicitarea directa a beneficiarului ori a oricărei alte persoane, cu consimţământul acestuia. (2) Personalul medical, precum şi personalul nemedical care participa la acordarea asistenţei medicale private de urgenta în faza prespitaliceasca sunt pregătite în centre de formare acreditate şi autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice. Programele de formare prevăd condiţiile de certificare a personalului medical, necesităţile de formare continua şi recertificarea acestuia.  +  Articolul 95 (1) Asistenţa medicală privată de urgenta în faza spitaliceasca este asigurata de spitalele private, pe baza unui contract direct cu beneficiarul, cu asiguratorul privat al acestuia sau la solicitarea directa a beneficiarului ori a apartinatorilor acestuia. În cazul pacientilor cu funcţiile vitale în pericol, spitalele private au obligaţia de a acorda gratuit primul ajutor, până la transferul acestora în condiţii de siguranţă la un spital public. (2) Asistenţa medicală privată de urgenta este acordată de instituţii private, cu respectarea standardelor minime de calitate şi de operare impuse serviciilor publice de Ministerul Sănătăţii Publice. (3) Asistenţa medicală privată de urgenta include şi misiuni de ambulanta aeriană asigurate în baza unor contracte cu beneficiarii sau cu asiguratorii privati ai acestora.  +  Articolul 96Publicitatea şi reclama pentru asistenţa medicală privată de urgenta cu scop comercial vor specifică întotdeauna, în mod clar, ca numerele de apel nu sunt gratuite şi ca serviciile se prestează contra cost.  +  Capitolul II Acordarea asistenţei publice medicale şi tehnice de urgenta şi a primului ajutor calificat  +  Articolul 97Asistenţa publică de urgenta prespitaliceasca este coordonata la nivel judeţean sau regional de dispeceratele medicale specializate, utilizând infrastructura Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenta, în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi cu normele de aplicare a prezentei legi. În activitatea de dispecerizare se utilizează clasificarea unica a cazurilor de urgenta, denumita index medical, şi setul de indicaţii şi planuri de acţiune şi coordonare asociate indexului medical şi specificului local, care sunt aprobate de Ministerul Sănătăţii Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.  +  Articolul 98 (1) Asistenţa publică de urgenta prespitaliceasca se organizează la nivel rural, urban, judeţean/al municipiului Bucureşti şi regional. (2) Asistenţa publică de urgenta prespitaliceasca se acordă la diferite niveluri de competenţa, începând cu primul ajutor calificat, asigurat de echipajele aflate la nivel rural, până la nivelul intervenţiei de salvare aeriană cu personal medical specializat, care operează la nivel regional. (3) Competentele şi atribuţiile echipajelor publice de intervenţie de diferite niveluri în faza prespitaliceasca se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului administraţiei şi internelor. (4) Ministerele şi instituţiile cu reţele sanitare proprii pot avea în administrarea lor servicii proprii de ambulanta, sub forma de proprietate publică sau privată a statului. (5) La nivel spitalicesc, asistenţa medicală de urgenta se asigura în spitalele orăşeneşti, municipale, judeţene şi regionale şi ale municipiului Bucureşti, precum şi ale ministerelor şi instituţiilor publice cu reţele sanitare proprii. (6) În spitale pot opera unităţi proprii de transport sanitar medicalizat, pentru transportul interclinic al pacientilor proprii, precum şi al nou-nascutilor aflaţi în stare critica. Modul de organizare şi funcţionare a acestor unităţi se va stabili prin normele de aplicare a prezentului titlu. (7) Primul ajutor calificat şi asistenţa medicală de urgenta se acordă fără nici o discriminare legată de, dar nu limitată la, venituri, sex, vârsta, etnie, religie, cetăţenie sau apartenenţa politică, indiferent dacă pacientul are sau nu calitatea de asigurat medical. (8) Personalul medical şi cel paramedical instruit în primul ajutor calificat au obligaţia ca în afară programului, indiferent de loc, sa acorde primul ajutor, spontan sau la cerere, persoanelor aflate în pericol vital, până la preluarea acestora de către un echipaj de intervenţie specializat. (9) Echipajele medicale publice de urgenta, precum şi echipajele de prim ajutor calificat, în cazuri deosebite, pot acorda asistenţa de urgenta şi în afară zonelor de responsabilitate, la solicitarea dispeceratelor de urgenta. (10) Asistenţa medicală de urgenta la spectacole în aer liber, festivaluri şi manifestări sportive se solicita obligatoriu de către organizator, pe baza unor contracte încheiate cu serviciile private sau publice de urgenta prespitaliceasca. Autorităţile publice aproba desfăşurarea acestor evenimente numai în cazul în care asistenţa medicală de urgenta este asigurata în mod adecvat, conform normelor în vigoare.  +  Articolul 99 (1) Serviciile publice de urgenta prespitaliceasca nu pot fi subcontractate de serviciile private în vederea acoperirii lipsei de mijloace ale serviciilor private. Ele nu pot acordă prioritate clienţilor serviciilor private sau unor clienţi proprii şi nu pot rezerva echipaje de urgenta pentru înlocuirea unor echipaje ale unor servicii private. (2) Societăţile comerciale care au în proprietatea lor servicii private de ambulanta nu pot acorda donaţii sau sponsorizări serviciilor publice de urgenta prespitaliceasca. (3) Serviciile publice de urgenta pot presta servicii contra cost unor societăţi comerciale, altele decât serviciile de ambulanta private, cluburi sportive sau instituţii, în vederea asigurării asistenţei de urgenta în cazul unor manifestări sportive sau de alta natura, pe durata limitată, cu condiţia ca personalul şi mijloacele folosite în asigurarea evenimentului sa nu fie retrase din resursele necesare asigurării asistenţei de urgenta a populaţiei în intervalul respectiv.  +  Articolul 100 (1) Pentru realizarea managementului integrat al urgentelor se creează o reţea regionala de spitale, având un spital regional de urgenta de gradul I şi, în judeţele arondate acestuia, spitale de urgenta de gradul II sau III. În fiecare regiune va funcţiona minimum un spital de urgenta de gradul II, într-un alt judeţ din afară centrului regional de gradul I. (2) Criteriile de clasificare a spitalelor de urgenta locale şi judeţene, din punct de vedere al competentelor şi resurselor materiale şi umane, se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice.  +  Articolul 101 (1) Spitalele regionale de urgenta se înfiinţează în regiunile de dezvoltare socioeconomica, având la baza resursele umane şi materiale aflate în centrele universitare traditionale. (2) În structura spitalelor regionale de urgenta se afla toate specialitatile chirurgicale şi medicale din structura spitalului judeţean din judeţul respectiv, precum şi infrastructura pentru investigaţii clinice şi paraclinice şi orice alta specialitate unica, cu caracter de urgenta, aflată în afară structurii spitalului judeţean din judeţul respectiv. (3) Spitalele regionale şi judeţene de urgenta au în structura lor unităţi de primire a urgentelor. (4) Conducerea şi organizarea unităţilor de primire a urgentelor se vor face conform normelor de aplicare a prezentului titlu. (5) Medicii şi asistenţii-şefi ai unităţilor de primire a urgentelor nu pot fi sponsorizati şi/sau finantati, direct sau indirect, pentru participare la conferinţe, congrese şi alte tipuri de manifestări, de către firmele care comercializează produse farmaceutice şi/sau materiale sanitare ori firmele care reprezintă interesele acestora şi nici de către firmele de aparatura medicală. În situaţii speciale, bine justificate, se pot obţine excepţii doar cu aprobarea Ministerului Sănătăţii Publice. (6) Spitalele municipale şi orăşeneşti pot avea compartimente de primire a urgentelor sau camere de reanimare în zonele de recepţie a urgentelor, acestea urmând a fi deservite de personalul de garda din spital şi/sau de medici de urgenta special angajaţi. (7) Spitalele regionale de urgenta şi spitalele judeţene de urgenta au în responsabilitate, prin unităţile de primire a urgentelor, echipaje integrate publice de intervenţie prespitaliceasca terestra (SMURD), în colaborare cu structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor şi cu autorităţile publice locale, care sunt coordonate de dispeceratele Sistemului naţional unic pentru apelul de urgenta. (8) Spitalele regionale de urgenta au în responsabilitate echipaje integrate publice de salvare aeriană, respectând prevederile legale în vigoare. (9) Implementarea prevederilor alin. (7) şi (8) se realizează gradual, conform unui plan aprobat prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului administraţiei şi internelor, având la baza resursele materiale şi umane disponibile. (10) Arondarea judeţelor la centrele regionale se efectuează pe baza ordinului ministrului sănătăţii publice, luându-se în considerare regiunile de dezvoltare socio-economică din care fac parte, precum şi distanţele aeriene şi terestre dintre un spital judeţean şi un anumit centru regional. (11) În structura spitalelor regionale şi a spitalelor de urgenta de gradele II şi III funcţionează unităţi de primire a urgentelor, corespunzătoare nivelului centrului în care se afla şi numărului cazurilor de urgenta asistate anual. (12) Spitalele regionale de urgenta au obligaţia de a monitoriza şi de a îndrumă metodologic întreaga activitate de asistenţa medicală de urgenta din regiunile pe care le deservesc. (13) Modalităţile de monitorizare şi îndrumare, precum şi modalităţile de colectare a datelor se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice.  +  Articolul 102 (1) Spitalele judeţene de urgenta, precum şi spitalele regionale de urgenta au obligaţia de a accepta transferul pacientilor aflaţi în stare critica, dacă spitalul sau centrul unde se afla pacientul respectiv nu are resursele umane şi/sau materiale necesare acordării asistenţei de urgenta în mod corespunzător şi definitiv şi dacă transferul este necesar în vederea salvării vieţii pacientului. (2) Centrele şi spitalele locale de urgenta, precum şi spitalele judeţene de urgenta organizează transferul pacientilor critici, în mod corespunzător, evitand întârzierile nejustificate, către un centru superior, dacă rezolvarea definitivă a cazului depăşeşte competentele sau resursele spitalului în care se afla aceştia. (3) Protocoalele de transfer interclinic al pacientului critic se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Spitalele regionale şi cele judeţene de urgenta, precum şi spitalele de urgenta din municipiul Bucureşti vor furniza dispeceratului de urgenta, periodic sau la solicitare, datele necesare privind locurile şi resursele medicale disponibile pentru rezolvarea cazurilor de urgenta. (4) Criteriile de internare de urgenta a pacientilor care sunt consultaţi şi asistaţi în unităţile/compartimentele de primire a urgentelor, precum şi criteriile de transfer de urgenta către alte spitale vor fi stabilite prin normele de aplicare a prezentului titlu.  +  Capitolul III Acordarea asistenţei medicale private de urgenta  +  Articolul 103 (1) Asistenţa medicală privată de urgenta în faza prespitaliceasca este coordonata la nivelul dispeceratului propriu al furnizorului de servicii de către personal medical cu studii superioare. (2) Asistenţa medicală privată de urgenta în faza prespitaliceasca se organizează pe o zona stabilită de furnizorul de servicii, cu condiţia ca acesta să aibă mijloacele necesare acoperirii zonei respective în timpii prevăzuţi pentru serviciile publice pentru diferite categorii de urgenta. (3) Asistenţa medicală privată de urgenta în faza prespitaliceasca este asigurata cu ambulante şi echipamente care respecta normele şi standardele minime impuse serviciilor publice de urgenta prespitaliceasca.  +  Articolul 104 (1) Serviciile medicale private de urgenta prespitaliceasca nu pot contracta serviciile publice în vederea acoperirii unor zone sau activităţi care nu pot fi acoperite prin capacitatea proprie. (2) Serviciile medicale private spitaliceşti de urgenta se organizează în structura spitalelor private, respectând standardele minime impuse de Ministerul Sănătăţii Publice pentru serviciile publice spitaliceşti de urgenta. (3) Serviciile medicale private de urgenta spitaliceasca au obligaţia de a stabiliza orice pacient care soseste în serviciul respectiv în stare critica sau cu acuze ce ridica suspiciunea unei afecţiuni acute grave, indiferent de capacitatea financiară a acestuia de a achită costurile tratamentului şi de calitatea sa de asigurat, acesta putând fi transportat la un spital public, în condiţii corespunzătoare, numai după stabilizarea funcţiilor vitale şi acordarea tratamentului de urgenta. (4) În cazul în care nu au în structura servicii de garda, spitalele private au obligaţia sa acorde primul ajutor şi sa alerteze serviciile de urgenta publice prin numărul unic pentru apeluri de urgenta 1-1-2.  +  Capitolul IV Serviciile de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti  +  Articolul 105 (1) Serviciile de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti sunt servicii publice cu personalitate juridică. (2) Serviciile de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti au ca scop principal acordarea asistenţei medicale de urgenta şi transportul medical asistat, utilizând, după caz, personal medical superior şi/sau mediu calificat la diferite niveluri, precum şi conducatori auto formati ca ambulantieri. (3) Personalul de intervenţie din cadrul serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti va purta echipamente de protecţie distincte conform normelor şi reglementărilor în vigoare.  +  Articolul 106 (1) Serviciile de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti au în structura lor doua compartimente distincte: compartimentul de asistenţa medicală de urgenta şi transport medical asistat şi compartimentul de consultaţii de urgenta şi transport sanitar neasistat. (2) Compartimentul de asistenţa medicală de urgenta are în dotare ambulante tip B şi C şi alte mijloace de intervenţie autorizate în vederea asigurării asistenţei medicale de urgenta cu sau fără medic. (3) În cazul în care echipajele de urgenta sunt fără medic, acestea vor funcţiona cu un asistent medical ca şef de echipaj. Echipajele pot include şi personal voluntar special pregătit. (4) Ambulantele tip B şi C şi celelalte mijloace de intervenţie specifice din cadrul compartimentului de asistenţa medicală de urgenta nu vor fi utilizate în scop de consultaţii de urgenta la domiciliu sau transport sanitar neasistat al pacientilor stabili, fără probleme medicale acute.  +  Articolul 107 (1) Compartimentul de asistenţa medicală de urgenta efectuează şi transporturi medicale asistate ale pacientilor critici şi ale celor cu accidentari sau îmbolnăviri acute, care necesita supraveghere din partea unui asistent medical ori medic şi monitorizarea cu echipamentele medicale specifice. (2) Compartimentul de asistenţa medicală de urgenta funcţionează în regim de asteptare şi este finanţat din venituri proprii obţinute din contractele cu casele de asigurări de sănătate sau din alte surse în condiţiile legii, de la bugetul de stat pe bază de programe, din donaţii şi sponsorizări. (3) Compartimentul de asistenţa medicală de urgenta poate avea în organigrama personal medical cu studii superioare, personal medical cu studii medii, ambulantieri, operatori registratori de urgenta şi dispeceri/radiotelefonisti, precum şi alte categorii de personal necesare funcţionarii compartimentului.  +  Articolul 108 (1) Compartimentul de consultaţii de urgenta şi transport sanitar funcţionează ca structura distinctă în cadrul serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti, având în organigrama sa personal medical cu studii superioare, personal medical cu studii medii, conducatori auto ambulantieri şi alte categorii de personal necesare funcţionarii acestuia. (2) În dotarea compartimentului de consultaţii de urgenta şi transport sanitar se afla ambulante tip A1 şi A2, precum şi alte mijloace de transport autorizate conform standardelor şi reglementărilor naţionale şi europene, precum şi autoturisme de transport pentru medicii de garda în vederea efectuării consultatiilor la domiciliu. (3) În cadrul compartimentului de consultaţii de urgenta şi transport pot efectua garzi şi medici de familie din afară structurii serviciilor de ambulanta. (4) Coordonarea activităţii de consultaţii de urgenta se face prin dispeceratul medical de urgenta, aceasta putând fi realizată, unde este posibil, în colaborare cu medicii de familie. (5) Compartimentul de consultaţii de urgenta şi transport sanitar neasistat funcţionează în regim de garda şi/sau ture de cel mult 12 ore.  +  Articolul 109Activitatea de transport sanitar neasistat va fi efectuată de ambulantieri şi asistenţi sau doar de ambulantieri, după caz.  +  Articolul 110 (1) Activitatea de consultaţii de urgenta la domiciliu şi cea de transport sanitar neasistat sunt finanţate din venituri proprii obţinute din contractele cu casele de asigurări de sănătate sau din alte surse în condiţiile legii, din donaţii şi sponsorizări. (2) Activitatea de consultaţii de urgenta la domiciliu şi de transport sanitar neasistat poate fi externalizata parţial sau total, ea putând fi contractată ori subcontractata de servicii private de ambulanta şi de transport sanitar direct cu Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate sau sub forma unui subcontract cu serviciile publice de ambulanta. (3) Serviciile de reparaţii auto, aprovizionare, alimentare cu carburanţi, alimentare cu oxigen medicinal, piese auto şi curăţenie pot fi externalizate prin contract de parteneriat public-privat, contract de asociere prin participaţiune sau închirieri, sumele rezultate constituind venituri proprii ale serviciului de ambulanta contractant.  +  Articolul 111 (1) Conducerea serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti este formată din: a) manager general, care poate fi medic, economist sau jurist cu studii în management; b) director medical; c) un comitet director format din managerul general, directorul medical, directorul economic, directorul tehnic, asistentul-şef, medicii sau asistenţii coordonatori ai substatiilor serviciului de ambulanta, un reprezentant al autorităţii de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi un reprezentant al autorităţilor publice locale. (2) Membrii comitetului director vor fi numiţi de managerul general, cu excepţia reprezentantului autorităţii de sănătate publică şi a reprezentantului autorităţilor publice locale, care vor fi numiţi de conducerile instituţiilor din care fac parte. (3) Managerul general şi membrii comitetului director nu pot beneficia de sponsorizări şi/sau finanţări, direct ori indirect, pentru participare la conferinţe, congrese şi alte tipuri de manifestări, de către firmele care comercializează produse farmaceutice şi/sau materiale sanitare ori firmele care reprezintă interesele acestora, firmele de aparatura medicală, precum şi firmele care comercializează ambulante şi alte vehicule de intervenţie sau reprezentanţii acestora. În situaţii speciale, bine justificate, se pot obţine excepţii doar cu aprobarea ministrului sănătăţii publice. (4) Coordonarea activităţii compartimentului de urgenta se realizează la nivel judeţean şi al municipiului Bucureşti de un medic specialist sau primar în medicina de urgenta, anestezie-terapie intensiva ori cu atestat în domeniul asistenţei medicale de urgenta prespitaliceasca. La nivelul substatiilor, în lipsa unui medic, compartimentul de urgenta poate fi coordonat de un asistent medical. (5) Coordonarea activităţii de consultaţii de urgenta la domiciliu se va efectua de către un medic specialist sau medic primar în medicina de familie, medicina generală, pediatrie ori medicina interna. (6) Coordonarea activităţii de transport sanitar neasistat se realizează de către un asistent medical. (7) Managerul general încheie cu autoritatea de sănătate publică un contract de management pe o perioadă maxima de 3 ani. Postul de manager general se va ocupa prin concurs, contractul putând fi prelungit în urma evaluării activităţii depuse. (8) Membrii comitetului director vor încheia un contract de administrare cu managerul general. (9) Conţinutul contractului de management, precum şi al contractului de administrare, remunerarea şi indemnizaţiile aferente managerului general şi membrilor comitetului director vor fi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice. (10) Funcţia de manager general este incompatibilă cu: a) exercitarea unor funcţii în cadrul unei autorităţi executive, legislative ori judecătoreşti, pe toată durata mandatului, precum şi cu deţinerea de orice alte funcţii salarizate; b) deţinerea mai multor funcţii de manager salarizate sau nesalarizate; c) deţinerea unei funcţii de conducere salarizate în cadrul Colegiului Medicilor din România, Colegiului Medicilor Dentisti din România, Colegiului Farmacistilor din România, Ordinului Asistentilor Medicali şi Moaşelor din România sau al filialelor locale ale acestora ori al organizaţiilor sindicale de profil. (11) Constituie conflict de interese deţinerea de părţi sociale sau de acţiuni de către membrii comitetului director personal ori de către rudele şi afinii lor până la gradul al IV-lea la societăţi comerciale sau organizaţii nonguvernamentale care stabilesc relaţii comerciale cu serviciul de ambulanta respectiv. (12) Managerul general şi membrii comitetului director au obligaţia de a depune o declaraţie de interese, precum şi de a semna o declaraţie cu privire la incompatibilităţile prevăzute la alin. (10), în termen de 15 zile de la numirea în funcţie, la Ministerul Sănătăţii Publice. Aceste declaraţii vor fi actualizate ori de câte ori intervin schimbări care trebuie înscrise în ele. Actualizarea se face în termen de 30 de zile de la data începerii modificării sau încetării funcţiilor ori activităţilor. Declaraţiile se vor afişa pe site-ul serviciului de ambulanta respectiv. Modelul declaraţiei de interese şi cel al declaraţiei referitoare la incompatibilităţi se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice.  +  Capitolul V Serviciile mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare (SMURD)  +  Articolul 112Serviciile mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare sunt structuri publice integrate de intervenţie, fără personalitate juridică, care funcţionează în organigrama inspectoratelor pentru situaţii de urgenta, respectiv a Unităţii Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenta, având ca operator aerian structurile de aviatie ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi, concomitent, după caz, în structura autorităţilor publice locale şi/sau a unor spitale judeţene şi regionale de urgenta.  +  Articolul 113 (1) Serviciile mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare au în structura lor, după caz, echipaje de intervenţie specializate în acordarea primului ajutor calificat, reanimarea, descarcerarea şi executarea operaţiunilor de salvare, inclusiv salvarea aeriană. (2) Echipajele integrate de terapie intensiva mobila din cadrul Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare sunt formate din cel puţin 4 persoane, dintre care un conducător auto pompier şi un medic special pregătit provenit dintr-o structura spitaliceasca de primire a urgentelor. Celelalte persoane din echipajele integrate de terapie intensiva mobila pot fi asigurate de inspectoratele pentru situaţii de urgenta, de autorităţile publice locale şi/sau de structurile spitaliceşti. În cadrul acestor echipaje pot acţiona şi voluntari special pregatiti. (3) Echipajele de prim ajutor sunt formate din cel puţin 3 persoane cu pregătire paramedicala din structura inspectoratelor pentru situaţii de urgenta, Unitatea Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenta şi/sau din structura autorităţilor publice locale. Echipajele pot include şi personal voluntar special pregătit. (4) Echipajele de salvare aeriană funcţionează conform reglementărilor specifice prevăzute de lege. (5) Echipajele integrate de terapie intensiva mobila au în dotare ambulante tip C, conform standardelor şi reglementărilor naţionale şi europene. (6) Echipajele de prim ajutor calificat au în dotare ambulante tip B, echipate conform standardelor şi reglementărilor naţionale şi europene, inclusiv cu defibrilatoare semiautomate. (7) Echipajele de prim ajutor calificat pot acţiona şi cu autospeciale de intervenţie din dotarea inspectoratelor pentru situaţii de urgenta, respectiv ale Unităţii Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenta, fără capacitate de transport pacient, cu condiţia de a fi dotate cu echipamentele specifice, inclusiv cu defibrilator semiautomat.  +  Articolul 114 (1) Serviciile mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare, cu excepţia componentei de salvare aeriană, sunt coordonate operativ de inspectoratele pentru situaţii de urgenta, respectiv de Unitatea Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenta, având ca medic-şef un medic specialist sau primar în medicina de urgenta ori anestezie-terapie intensiva, provenind dintr-o structura spitaliceasca de primire a urgentelor dintr-un spital regional ori judeţean de urgenta, după caz. (2) Personalul din cadrul Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare îşi desfăşoară activitatea zilnica purtând uniformele şi gradele profesionale şi/sau ierarhice specifice aprobate prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor. Pentru intervenţie personalul va purta echipamente de protecţie distincte conform normelor şi reglementărilor în vigoare. (3) Coordonarea activităţii zilnice de intervenţie a echipajelor Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare se face prin dispeceratele integrate judeţene de urgenta sau, după caz, prin dispeceratele medicale ale serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti. (4) Echipajele de prim ajutor calificat pot fi dispecerizate direct, după caz, inclusiv de centrele 1-1-2 şi/sau de dispeceratele inspectoratelor pentru situaţii de urgenta, pe baza unor protocoale încheiate în prealabil cu dispeceratele medicale ale serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti. (5) În situaţia în care un echipaj de prim ajutor este dispecerizat direct de un centru 1-1-2 sau de un dispecerat al unui inspectorat pentru situaţii de urgenta, dispeceratul medical va fi informat în momentul dispecerizarii echipajului de prim ajutor, iar echipajul de prim ajutor va menţine legătură cu dispeceratul medical în vederea raportarii şi coordonării medicale a activităţii echipajului. (6) Echipajele de salvare aeriană vor fi alertate conform prevederilor legale în vigoare, ele putând fi alertate şi direct prin 1-1-2, urmând ca medicul de garda sa decidă oportunitatea intervenţiei pe baza informaţiilor obţinute de la centrul 1-1-2 şi de la dispeceratele medicale şi ale inspectoratelor pentru situaţii de urgenta, de la centrul operational/punctele operationale ale Unităţii Speciale de Aviatie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor sau direct de la locul incidentului.  +  Articolul 115 (1) Activitatea Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare este finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii Publice şi al Ministerului Administraţiei şi Internelor, de la bugetul autorităţilor publice locale, precum şi din alte surse prevăzute de lege, inclusiv din donaţii şi sponsorizări. (2) Activitatea cu caracter medical a echipajelor de terapie intensiva mobila, de salvare aeriană, precum şi materialele consumabile pentru acordarea primului ajutor calificat utilizate de personalul paramedical al inspectoratelor pentru situaţii de urgenta şi al autorităţilor publice locale este finanţată din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate prin spitalele care coordonează medical activitatea la nivel judeţean şi la nivelul municipiului Bucureşti, precum şi de la bugetul de stat şi prin alte surse financiare prevăzute în lege. (3) Medicii-şefi ai Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare nu pot beneficia de sponsorizări şi/sau finanţări, direct ori indirect, pentru participare la conferinţe, congrese şi alte tipuri de manifestări de către firmele care comercializează produse farmaceutice şi/sau materiale sanitare ori firmele care reprezintă interesele acestora, firmele de aparatura medicală şi nici de către firmele care comercializează ambulante şi alte vehicule de intervenţie sau reprezentanţii acestora. În situaţii speciale, bine justificate, se pot obţine excepţii doar cu aprobarea, după caz, a ministrului sănătăţii publice sau a ministrului administraţiei şi internelor.  +  Articolul 116Dotarea cu echipamente şi mijloace de intervenţie a Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare va fi asigurata de Ministerul Sănătăţii Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi de autorităţile publice locale. Achiziţionarea acestora poate fi realizată inclusiv prin sistem leasing sau credit în condiţiile legii.  +  Capitolul VI Asistenţa de urgenta în caz de accidente colective, calamitati şi dezastre în faza prespitaliceasca  +  Articolul 117 (1) Asistenţa de urgenta în cazul accidentelor colective, calamităţilor şi dezastrelor va fi coordonata de inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenta, respectiv al municipiului Bucureşti, sau direct de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta conform planurilor naţionale aprobate. (2) Pentru situaţii de accidente colective, calamitati sau dezastre, cu urmări deosebit de grave, se vor întocmi planuri de acţiune comune şi cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, care vor fi puse în aplicare la solicitarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta. (3) În situaţii de accidente colective, calamitati sau dezastre, cu urmări deosebit de grave, acordarea asistenţei la nivel spitalicesc se va face şi în unităţile spitaliceşti aparţinând ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie.  +  Articolul 118 (1) Serviciile publice de urgenta prespitaliceasca intra cu toate forţele planificate sub comanda unica a inspectorului-şef pentru situaţii de urgenta din judeţul respectiv care se subordonează direct prefectului judeţului şi inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta. (2) Inspectorul general pentru situaţii de urgenta poate solicita serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti, precum şi celorlalte ministere şi instituţii cu reţea sanitară proprie punerea la dispoziţie a mijloacelor şi a personalului necesar interventiilor în cazul unor accidente colective, calamitati sau dezastre, pe durata determinata. (3) Medicii directori ai serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti au obligaţia organizării sprijinului solicitat de inspectoratele pentru situaţii de urgenta. (4) Medicii directori ai serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti, precum şi medicii-şefi ai unităţilor Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare fac parte din comitetele judeţene şi al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenta.  +  Articolul 119 (1) Din momentul directionarii echipajelor către un accident colectiv sau o zona calamitata, încetează toate activităţile din cadrul serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti care nu au caracter de urgenta. Echipajele de transport sanitar neasistat şi de consultaţii de urgenta vor fi directionate către compartimentul de urgenta. (2) Directorul serviciului de ambulanta judeţean, precum şi cel al municipiului Bucureşti au obligaţia de a dispune realizarea condiţiilor necesare pentru îndeplinirea tuturor prevederilor planului de acţiune în caz de necesitate. Pentru rezolvarea cazurilor curente dispeceratul judeţean sau al municipiului Bucureşti păstrează un număr minim de echipaje de urgenta, iar dacă situaţia o impune, se alerteaza personalul din turele libere. (3) Serviciile de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti împreună cu inspectoratele pentru situaţii de urgenta întocmesc planul de acţiune în situaţii de urgenta pe baza listelor cu mijloacele din dotare, precum şi cu personalul acestora transmise de toate instituţiile cu atribuţii în domeniu. (4) Echipajele din cadrul Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare sunt directionate cu prioritate către zona calamitata sau către accidentul colectiv ca echipaje de prim răspuns împreună cu echipajele de ambulanta disponibile. (5) Inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta poate dispune echipajelor Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare dintr-un judeţ participarea la intervenţie la un accident colectiv sau o zona calamitata din alt judeţ. La nevoie, el poate dispune, cu acordul preşedintelui Comitetului pentru Situaţii de Urgenta al Ministerului Sănătăţii Publice, participarea la intervenţii, în alt judeţ, a unor echipaje ale serviciilor publice sau private de ambulanta dintr-un judeţ sau din municipiul Bucureşti. (6) Inspectorii-şefi ai inspectoratelor pentru situaţii de urgenta, la nevoie, pot solicita sprijinul serviciilor private de ambulanta în condiţiile stabilite prin lege. (7) În cazul epidemiilor şi/sau pandemiilor, coordonarea activităţii de intervenţie se face de către comitetele judeţene pentru situaţii de urgenta sau de Comitetul pentru Situaţii de Urgenta al Ministerului Sănătăţii Publice, după caz, potrivit legii.  +  Articolul 120 (1) Serviciile private de ambulanta au obligaţia de a răspunde solicitării comitetelor judeţene/al municipiului Bucureşti, respectiv Comitetului pentru Situaţii de Urgenta al Ministerului Sănătăţii Publice ori Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenta, în caz de accident colectiv, calamitati naturale sau dezastre, contravaloarea cheltuielilor rezultate fiind decontată, la tarifele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, din bugetul de stat ori din bugetul local. (2) Inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenta şi cel al municipiului Bucureşti păstrează unităţile mobile de intervenţie la accidente colective şi dezastre, aflate în dotarea lor, în stare de funcţionare, prin Serviciile mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare, în colaborare cu serviciile de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti, după caz. (3) Serviciile medicale publice de urgenta prespitaliceasca care răspund de unităţile mobile pentru accidente colective şi dezastre se asigura ca aparatura medicală este în stare de funcţionare şi ca unitatea este dotată cu medicamente şi materiale, aflate în termen de valabilitate, suficiente pentru îngrijirea unui număr de minimum 20 de persoane aflate în stare critica. (4) Managerii generali şi directorii medicali ai serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti, medicii-şefi ai Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare, precum şi medicii-şefi ai unităţilor de primire a urgentelor vor urma cursuri în managementul dezastrelor organizate de Ministerul Sănătăţii Publice şi/sau de Ministerul Administraţiei şi Internelor.  +  Articolul 121Finanţarea exerciţiilor, a pregătirii şi a interventiilor în caz de accidente colective, calamitati sau dezastre se face de la bugetul de stat şi bugetul autorităţilor publice locale.  +  Capitolul VII Dispoziţii finale  +  Articolul 122Normele de aplicare a prevederilor prezentului titlu se aproba prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului administraţiei şi internelor, în termen de 3 zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.  +  Articolul 123În scopul apărării dreptului cetăţenilor la sănătate, securitate şi viaţa, precum şi în scopul prevenirii şi limitării consecinţelor unei calamitati naturale sau ale unui dezastru, personalului din cadrul serviciilor publice de urgenta spitaliceşti şi prespitalicesti i se interzice participarea la greve sau la alte acţiuni revendicative menite sa afecteze activitatea prin scăderea capacităţii de intervenţie sau a calităţii actului medical, organizate de sindicate sau de alte organizaţii, în timpul programului de lucru, normal sau prelungit.  +  Articolul 124Prevederile art. 87 alin. (8) şi ale art. 92 alin. (3) vor fi implementate gradual, conform normelor de aplicare a prezentului titlu, luându-se în considerare resursele şi planurile de dezvoltare astfel încât termenul final sa nu depăşească anul 2014.  +  Articolul 125Nerespectarea prevederilor prezentului titlu atrage răspunderea juridică a persoanelor vinovate, în condiţiile legii.  +  Titlul V Asistenţa medicală comunitara  +  Capitolul I Dispoziţii generale  +  Articolul 126 (1) Dispoziţiile prezentului titlu reglementează serviciile şi activităţile din domeniul asistenţei medicale comunitare. (2) Asistenţa medicală comunitara cuprinde ansamblul de activităţi şi servicii de sănătate organizate la nivelul comunităţii pentru soluţionarea problemelor medico-sociale ale individului, în vederea menţinerii acestuia în propriul mediu de viaţa şi care se acordă în sistem integrat cu serviciile sociale.  +  Articolul 127 (1) Asistenţa medicală comunitara presupune un ansamblu integrat de programe şi servicii de sănătate centrate pe nevoile individuale ale omului sanatos şi bolnav, acordate în sistem integrat cu serviciile sociale. (2) Programele şi serviciile de asistenţa medicală comunitara se realizează în concordanta cu politicile şi strategiile Ministerului Sănătăţii Publice, Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei, ale altor instituţii ale autorităţii locale cu responsabilităţi în domeniu, precum şi cu cele ale autorităţilor locale.  +  Capitolul II Organizarea şi funcţionarea asistenţei medicale comunitare  +  Articolul 128 (1) Pentru coordonarea programelor naţionale de asistenţa medicală comunitara se înfiinţează Comisia Interdepartamentala pentru Asistenţa Medicală Comunitara aflată în subordinea primului-ministru, denumita în continuare Comisia. (2) Comisia se constituie dintr-un preşedinte şi un număr impar de membri, reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii Publice, Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei, Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi ai organizaţiilor sau asociaţiilor autorităţilor locale. (3) Atribuţiile, regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi componenta nominală a Comisiei se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.  +  Articolul 129 (1) Comisia se întruneşte în şedinţe ordinare de doua ori pe an şi în şedinţe extraordinare ori de câte ori este nevoie. (2) Comisia primeşte sinteza rapoartelor anuale privind problemele medico-sociale de la nivelul comunităţilor.  +  Articolul 130Comisia are următoarele atribuţii: a) realizează Strategia naţionala în domeniul asistenţei medicale comunitare; b) întocmeşte lista de prioritati care să răspundă nevoilor identificate la nivelul comunităţilor; c) propune ordonatorului de credite necesarul de fonduri pentru desfăşurarea activităţilor din domeniul asistenţei medicale comunitare.  +  Articolul 131Comisia îşi realizează atribuţiile prevăzute la art. 130 cu suportul Unităţii de Management al Programelor de Asistenţa Medicală Comunitara.  +  Articolul 132 (1) Pentru realizarea programelor naţionale de asistenţa medicală comunitara se înfiinţează Unitatea de Management al Programelor de Asistenţa Medicală Comunitara (UMPAMC) în cadrul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar, denumita în continuare UMPAMC. (2) UMPAMC are drept atribuţie principala sprijinul tehnic şi metodologic pentru Comisia Interdepartamentala pentru Asistenţa Medicală Comunitara.  +  Articolul 133Pentru realizarea atribuţiilor, UMPAMC poate solicita expertiza şi suportul tehnic al specialiştilor din instituţiile aflate în subordinea şi/sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii Publice, Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Finanţelor Publice şi a altor organe ale autorităţii centrale cu responsabilităţi în domeniu.  +  Articolul 134Programele naţionale de asistenţa medicală comunitara se derulează prin instituţiile aflate în subordinea şi/sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii Publice, Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie.  +  Capitolul III Beneficiarii, obiectivele şi acordarea serviciilor şi activităţilor de asistenţa medicală comunitara  +  Articolul 135 (1) Beneficiarul serviciilor şi activităţilor de asistenţa medicală comunitara este comunitatea dintr-o arie geografică definită, precum: judeţul, oraşul, comuna, satul, după caz, iar în cadrul acesteia în mod deosebit categoriile de persoane vulnerabile. (2) Categoriile de persoane vulnerabile sunt persoanele care se găsesc în următoarele situaţii: a) nivel economic sub pragul saraciei; b) şomaj; c) nivel educaţional scăzut; d) diferite dizabilitati, boli cronice; e) boli aflate în faze terminale, care necesita tratamente paleative; f) graviditate; g) vârsta a treia; h) vârsta sub 5 ani; i) fac parte din familii monoparentale.  +  Articolul 136 (1) Serviciile şi activităţile de asistenţa medicală comunitara sunt derulate de următoarele categorii profesionale: a) asistent social; b) asistent medical comunitar; c) mediator sanitar; d) asistent medical comunitar de psihiatrie; e) asistent medical de îngrijiri la domiciliu. (2) Categoriile profesionale prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) se încadrează cu contract individual de muncă pe perioada determinata la unităţile sanitare desemnate, iar cheltuielile de personal se suporta în cadrul programelor naţionale de sănătate. (3) Categoriile profesionale prevăzute la alin. (1) colaborează cu autorităţile locale şi cu serviciile de asistenţa medicală şi socială. (4) Categoriile profesionale care activează în domeniul asistenţei medicale comunitare se includ în Clasificarea Ocupatiilor din România (C.O.R.).  +  Articolul 137Obiectivele generale ale serviciilor şi activităţilor de asistenţa medicală comunitara sunt: a) implicarea comunităţii în identificarea problemelor medico-sociale ale acesteia; b) definirea şi caracterizarea problemelor medico-sociale ale comunităţii; c) dezvoltarea programelor de intervenţie, privind asistenţa medicală comunitara, adaptate nevoilor comunităţii; d) monitorizarea şi evaluarea serviciilor şi activităţilor de asistenţa medicală comunitara; e) asigurarea eficacitatii acţiunilor şi a eficientei utilizării resurselor.  +  Articolul 138Obiectivele generale ale asistenţei medicale comunitare sunt: a) educarea comunităţii pentru sănătate; b) promovarea sănătăţii reproducerii şi a planificarii familiale; c) promovarea unor atitudini şi comportamente favorabile unui stil de viaţa sanatos; d) educaţie şi acţiuni directionate pentru asigurarea unui mediu de viaţa sanatos; e) activităţi de prevenire şi profilaxie primara, secundară şi tertiara; f) activităţi medicale curative, la domiciliu, complementare asistenţei medicale primare, secundare şi tertiare; g) activităţi de consiliere medicală şi socială; h) dezvoltarea serviciilor de îngrijire medicală la domiciliu a gravidei, nou-nascutului şi mamei, a bolnavului cronic, a bolnavului mintal şi a batranului; i) activităţi de recuperare medicală.  +  Capitolul IV Finanţare  +  Articolul 139Finanţarea programelor de asistenţa comunitara se realizează cu fonduri din bugetul de stat, bugetul autorităţilor locale, precum şi din alte surse, inclusiv din donaţii şi sponsorizări, în condiţiile legii.  +  Capitolul V Dispoziţii finale  +  Articolul 140Ministerul Sănătăţii Publice va elabora, în colaborare cu Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, norme de aplicare a prezentului titlu, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestuia.  +  Titlul VI Efectuarea prelevarii şi transplantului de organe, tesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic  +  Capitolul I Dispoziţii generale  +  Articolul 141Prelevarea şi transplantul de organe, tesuturi şi celule de origine umană se fac în scop terapeutic, în condiţiile prezentului titlu.  +  Articolul 142În înţelesul prezentului titlu, termenii şi notiunile folosite au următoarele semnificatii: a) celula - unitatea elementara anatomica şi funcţională a materiei vii. În sensul prezentei legi, termenul celula/celule se referă la celula umană individuală sau la o colectie de celule umane, care nu sunt unite prin nici o formă de substanţa intercelulara; b) tesut - gruparea de celule diferenţiată, unite prin substanţa intercelulara amorfa, care formează împreună o asociere topografica şi funcţională; c) organ - partea diferenţiată în structura unui organism, adaptată la o funcţie definită, alcătuită din mai multe tesuturi sau tipuri celulare, prezentând vascularizatie şi inervatie proprii; d) prelevare - recoltarea de organe şi/sau tesuturi şi/sau celule de origine umană sanatoase morfologic şi funcţional, cu excepţia autotransplantului de celule stem hematopoietice când celulele sunt recoltate de la pacient, în vederea realizării unui transplant; e) transplant - acea activitate medicală prin care, în scop terapeutic, în organismul unui pacient este implantat sau grefat un organ, tesut ori celula. Reglementările cuprinse în prezenta lege se adresează inclusiv tehnicilor de fertilizare în vitro; f) donator - subiectul în viaţa sau decedat, de la care se preleveaza organe, tesuturi şi/sau celule de origine umană pentru utilizare terapeutică; g) primitor - subiectul care beneficiază de transplant de organe şi/sau tesuturi şi/sau celule.  +  Articolul 143Coordonarea, supravegherea, aprobarea şi implementarea oricăror dispoziţii privind activitatea de transplant revin Agenţiei Naţionale de Transplant.  +  Capitolul II Donarea şi donatorul de organe, tesuturi şi celule de origine umană  +  Articolul 144Prelevarea de organe, tesuturi şi celule de origine umană de la donatorul în viaţa se face în următoarele condiţii: a) prelevarea de organe, tesuturi şi celule de origine umană, în scop terapeutic, se poate efectua de la persoane majore în viaţa, având capacitate de exerciţiu deplina, după obţinerea consimţământului informat, scris, liber, prealabil şi expres al acestora, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1. Se interzice prelevarea de organe, tesuturi şi celule de la persoane fără capacitate de exerciţiu; b) consimţământul se semnează numai după ce donatorul a fost informat de medic, asistentul social sau alte persoane cu pregătire de specialitate asupra eventualelor riscuri şi consecinţe pe plan fizic, psihic, familial şi profesional, rezultate din actul prelevarii; c) donatorul poate reveni asupra consimţământului dat, până în momentul prelevarii; d) prelevarea şi transplantul de organe, tesuturi şi celule de origine umană ca urmare a exercitării unei constrângeri de natura fizica sau morala asupra unei persoane sunt interzise; e) donarea şi transplantul de organe, tesuturi şi celule de origine umană nu pot face obiectul unor acte şi fapte juridice, în scopul obţinerii unui folos material sau de alta natură. f) donatorul şi primitorul vor semna un act legalizat prin care declara ca donarea se face în scop umanitar, are caracter altruist şi nu constituie obiectul unor acte şi fapte juridice în scopul obţinerii unui folos material sau de alta natura, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1.  +  Articolul 145 (1) Se interzice prelevarea de organe, tesuturi şi celule de la potenţiali donatori minori în viaţa, cu excepţia cazurilor prevăzute în prezenta lege. (2) Prin derogare de la alin. (1), în cazul în care donatorul este minor, prelevarea de celule stem hematopoietice medulare sau periferice se face în următoarele condiţii: a) prelevarea de celule stem hematopoietice medulare sau periferice de la minori se poate face numai cu consimţământul minorului dacă acesta a împlinit vârsta de 14 ani şi cu acordul scris al ocrotitorului legal, respectiv al părinţilor, tutorelui sau al curatorului. Dacă minorul nu a împlinit vârsta de 14 ani, prelevarea se poate face cu acordul ocrotitorului legal; b) în cazul donatorului care are cel puţin 14 ani, consimţământul acestuia, scris sau verbal, se exprima în faţa preşedintelui tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se afla sediul centrului unde se efectuează transplantul, după efectuarea obligatorie a unei anchete de către autoritatea tutelara competenţa, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2. (3) Refuzul scris sau verbal al minorului împiedica orice prelevare.  +  Articolul 146 (1) Prelevarea de organe, tesuturi sau celule de la donatorul viu se va efectua cu avizul comisiei de avizare a donarii de la donatorul viu, constituită în cadrul spitalului în care se efectuează transplantul; aceasta comisie va evalua motivatia donarii şi va controla respectarea drepturilor pacientilor, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1. (2) Comisia de avizare a donarii de la donatorul viu va avea următoarea componenta: un medic cu pregătire în bioetica din partea colegiului medicilor judeţean sau al municipiului Bucureşti, un psiholog sau un medic psihiatru şi un medic primar, angajat al spitalului şi având atribuţii de conducere în cadrul acestuia, neimplicat în echipa de transplant. (3) Aceasta comisie va funcţiona conform unui regulament emis de Agenţia Naţionala de Transplant, cu consultarea Comisiei de bioetica a Ministerului Sănătăţii Publice. Regulamentul va fi aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii publice. (4) Comisia va evalua atât donatorul, cat şi primitorul care vor fi supuşi unui examen psihologic şi/sau psihiatric, având ca scop testarea capacităţii de exerciţiu, precum şi stabilirea motivatiei donarii. (5) Examenul psihologic/psihiatric va fi efectuat de un specialist, psiholog sau psihiatru, independent atât de echipa care efectuează transplantul, cat şi de familiile donatorului şi primitorului. (6) Prelevarea, de la donatori vii, de sânge, piele, sperma, cap femural, placenta, sânge din cordonul ombilical, membrane amniotice, ce vor fi utilizate în scop terapeutic, se face cu respectarea regulilor de bioetica cuprinse în regulamentul comisiei de avizare a donarii de la donatorul viu, fără a fi necesar avizul acestei comisii. (7) Datele privind donatorul şi receptorul, inclusiv informaţiile genetice, la care pot avea acces terţe părţi, vor fi comunicate sub anonimat, astfel încât nici donatorul, nici receptorul sa nu poată fi identificati. (8) Dacă donatorul nu doreşte să-şi divulge identitatea, se va respecta confidenţialitatea donarii, cu excepţia cazurilor în care declararea identităţii este obligatorie prin lege.  +  Articolul 147Prelevarea de organe, tesuturi şi celule de la donatorul decedat se face în următoarele condiţii:1. se defineste ca donator decedat fără activitate cardiaca persoana la care s-a constatat oprirea cardiorespiratorie iresuscitabila şi ireversibila, confirmată în spital de 2 medici primari. Confirmarea donatorului decedat fără activitate cardiaca se face conform protocolului de resuscitare, prevăzut în anexa nr. 6, excepţie făcând situaţiile fără echivoc;2. se defineste ca donator decedat cu activitate cardiaca persoana la care s-a constatat încetarea ireversibila a tuturor funcţiilor creierului, conform protocolului de declarare a morţii cerebrale prevăzut în anexa nr. 3;3. declararea morţii cerebrale se face de către medici care nu fac parte din echipele de coordonare, prelevare, transplant de organe, tesuturi şi celule de origine umană;4. prelevarea de organe, tesuturi şi/sau celule de la persoanele decedate se face numai cu consimţământul scris a cel puţin unu dintre membrii majori ai familiei sau al rudelor, în următoarea ordine: soţ, părinte, copil, frate, sora. În absenta acestora, consimţământul va fi luat de la persoana autorizata, în mod legal, conform legislaţiei în domeniu, sa îl reprezinte pe defunct; în ambele situaţii se procedează conform modelului prevăzut în anexa nr. 4;5. prelevarea se poate face fără consimţământul membrilor familiei dacă, în timpul vieţii, persoana decedata şi-a exprimat deja opţiunea în favoarea donarii, printr-un act notarial de consimţământ pentru prelevare sau înscrierea în Registrul naţional al donatorilor de organe, tesuturi şi celule, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5;6. prelevarea nu se poate face sub nici o formă dacă, în timpul vieţii, persoana decedata şi-a exprimat deja opţiunea împotriva donarii, prin act de refuz al donarii avizat de medicul de familie sau prin înscrierea în Registrul naţional al celor care refuza sa doneze organe, tesuturi şi celule. Actul de refuz al donarii, avizat de medicul de familie, va fi prezentat de către apartinatori coordonatorului de transplant.  +  Articolul 148 (1) Prelevarea de organe, tesuturi şi celule de la donatori decedati se efectuează numai după un control clinic şi de laborator care să excludă orice boala infectioasa, o posibila contaminare sau alte afecţiuni care reprezintă un risc pentru primitor, conform protocoalelor stabilite pentru fiecare organ, tesut sau celula în parte. (2) Repartiţia organelor, tesuturilor şi celulelor de origine umană prelevate la nivel naţional se efectuează de către Agenţia Naţionala de Transplant, în funcţie de regulile stabilite de aceasta privind alocarea organelor, tesuturilor şi celulelor de origine umană în cadrul sistemului de transplant din România. (3) În condiţiile în care pe teritoriul naţional nu exista nici un primitor compatibil cu organele, tesuturile şi celulele de origine umană disponibile, acestea pot fi alocate în reţeaua internationala de transplant, pe baza unei autorizaţii speciale emise de Agenţia Naţionala de Transplant, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7 (4) fiesuturile şi celulele de origine umană prelevate pot fi utilizate imediat pentru transplant sau pot fi procesate şi depozitate în băncile de tesuturi şi celule, acreditate sau agreate de Agenţia Naţionala de Transplant. (5) Transplantul de tesuturi sau celule de origine umană se efectuează numai din băncile acreditate sau agreate de Agenţia Naţionala de Transplant. (6) Fiecare prelevare de organ, tesut sau celula de origine umană este anunţată imediat şi înregistrată în Registrul naţional de transplant, conform procedurilor stabilite de Agenţia Naţionala de Transplant. (7) Medicii care au efectuat prelevarea de organe şi tesuturi de la o persoană decedata vor asigura restaurarea cadavrului şi a fizionomiei sale prin îngrijiri şi mijloace specifice, inclusiv chirurgicale dacă este necesar, în scopul obţinerii unei înfăţişări demne a corpului defunctului. (8) Prelevarea de organe, tesuturi şi celule de origine umană, în cazuri medico-legale, se face numai cu consimţământul medicului legist şi nu trebuie să compromita rezultatul autopsiei medico-legale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 8. (9) Introducerea sau scoaterea din ţara de organe, tesuturi, celule de origine umană se face numai pe baza autorizaţiei speciale emise de Agenţia Naţionala de Transplant, după modelul prevăzut în anexa nr. 7, respectiv anexa nr. 9, conform legislaţiei vamale. (10) Se interzice divulgarea oricărei informaţii privind identitatea donatorului cadavru, precum şi a primitorului, exceptând cazurile în care familia donatorului, respectiv primitorul sunt de acord, precum şi cazurile în care declararea identităţii este obligatorie prin lege. Datele privind donatorul şi receptorul, inclusiv informaţiile genetice, la care pot avea acces terţe părţi, vor fi comunicate sub anonimat, astfel încât nici donatorul, nici receptorul sa nu poată fi identificati. (11) Agenţia Naţionala de Transplant poate acorda servicii funerare şi/sau transportul cadavrului, în cazul donatorilor de la care s-au prelevat organe şi/sau tesuturi şi/sau celule. (12) După fiecare prelevare de organe, tesuturi şi/sau celule de la donatorii cadavru se vor completa, cu datele din momentul prelevarii, Fişa de declarare a donatorului şi Fişa de prelevare de organe şi tesuturi, prevăzute în anexa nr. 10. (13) Agenţia Naţionala de Transplant stabileşte un sistem de vigilenta pentru raportarea, investigarea, înregistrarea şi transmiterea informaţiilor despre incidentele grave şi reactiile adverse severe care pot influenţa calitatea şi siguranţa organelor, tesuturilor şi celulelor, ce pot fi datorate procurării, testarii, procesarii, stocării şi distribuţiei acestora, astfel încât orice reactie adversa severă observata în timpul sau după procedura de transplant ar putea fi legată de calitatea şi siguranţa organelor, tesuturilor şi celulelor.  +  Capitolul III Transplantul de organe, tesuturi şi celule de origine umană  +  Articolul 149Transplantul de organe, tesuturi şi celule de origine umană se efectuează numai în scop terapeutic.  +  Articolul 150Transplantul de organe, tesuturi şi celule de origine umană se efectuează cu consimţământul scris al primitorului, după ce acesta a fost informat asupra riscurilor şi beneficiilor procedeului, conform modelului prevăzut în anexa nr. 11.  +  Articolul 151 (1) În cazul în care primitorul este în imposibilitatea de a-şi exprima consimţământul, acesta poate fi dat în scris de către unul din membrii familiei sau de către reprezentantul legal al acestuia, conform modelului prevăzut în anexa nr. 11. (2) În cazul primitorului aflat în imposibilitatea de a-şi exprima consimţământul, transplantul se poate efectua fără consimţământul prevăzut anterior dacă, datorită unor împrejurări obiective, nu se poate lua legătură în timp util cu familia ori cu reprezentantul legal al acestuia, iar întârzierea ar conduce inevitabil la decesul pacientului. (3) Situaţia descrisă la alin. (2) va fi consemnată de medicul şef de secţie şi de medicul curant al pacientului, în formularul prevăzut în anexa nr. 12.  +  Articolul 152În cazul minorilor sau persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu, consimţământul va fi dat de părinţi sau de celelalte persoane care au calitatea de ocrotitor legal al acestora, după caz, conform modelului prevăzut în anexa nr. 13.  +  Capitolul IV Finanţarea activităţii de transplant  +  Articolul 153Costul investigatiilor, spitalizarii, interventiilor chirurgicale, medicamentelor, materialelor sanitare, al ingrijirilor postoperatorii, precum şi cheltuielile legate de coordonarea de transplant se pot deconta după cum urmează: a) din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, pentru pacientii incluşi în Programul naţional de transplant; b) de la bugetul de stat, pentru pacientii incluşi în Programul naţional de transplant; c) prin contribuţia personală a pacientului sau, pentru el, a unui sistem de asigurări voluntare de sănătate; d) donaţii şi sponsorizări de la persoane fizice sau juridice, organizaţii neguvernamentale ori alte organisme interesate.  +  Capitolul V Sancţiuni  +  Articolul 154Organizarea şi efectuarea prelevarii de organe, tesuturi şi/sau celule de origine umană, în scopul transplantului, în alte condiţii decât cele prevăzute de prezentul titlu, constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legii penale.  +  Articolul 155Prelevarea sau transplanul de organe şi/sau tesuturi şi/sau celule de origine umană fără consimţământ dat în condiţiile prezentului titlu constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 7 ani.  +  Articolul 156Fapta persoanei care a dispus sau a efectuat prelevarea atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, solicitată în condiţiile legii, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani.  +  Articolul 157 (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani fapta persoanei de a dona organe şi/sau tesuturi şi/sau celule de origine umană, în scopul obţinerii de foloase materiale sau de alta natura, pentru sine sau pentru altul. (2) Determinarea cu rea-credinţa sau constrângerea unei persoane sa doneze organe şi/sau tesuturi şi/sau celule de origine umană constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani. (3) Publicitatea în folosul unei persoane, în scopul obţinerii de organe şi/sau tesuturi şi/sau celule de origine umană, precum şi publicarea sau mediatizarea unor anunţuri privind donarea de organe şi/sau tesuturi şi/sau celule umane în scopul obţinerii unor avantaje materiale sau de alta natura pentru sine, familie ori terţe persoane fizice sau juridice constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.  +  Articolul 158 (1) Organizarea şi/sau efectuarea prelevarii de organe şi/sau tesuturi şi/sau celule de origine umană pentru transplant, în scopul obţinerii unui profit material pentru donator sau organizator, constituie infracţiunea de trafic de organe şi/sau tesuturi şi/sau celule de origine umană şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani. (2) Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează şi cumpărarea de organe, tesuturi şi/sau celule de origine umană, în scopul revânzării, în vederea obţinerii unui profit. (3) Tentativa se pedepseşte.  +  Articolul 159Introducerea sau scoaterea din ţara de organe, tesuturi, celule de origine umană fără autorizaţia specială emisă de Agenţia Naţionala de Transplant constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.  +  Capitolul VI Dispoziţii tranzitorii şi finale  +  Articolul 160 (1) Prelevarea şi transplantul de organe, tesuturi şi celule de origine umană se efectuează de către medici de specialitate, în unităţi sanitare publice sau private autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice şi acreditate, la propunerea Agenţiei Naţionale de Transplant. (2) Condiţiile de acreditare a unităţilor sanitare prevăzute la alin. (1) sunt stabilite de Agenţia Naţionala de Transplant, iar acreditarea se face prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Criteriile de acreditare vor fi stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentului titlu, în conformitate cu legislaţia europeană în domeniu. (3) Agenţia Naţionala de Transplant poate suspenda sau revoca acreditarea în cazul în care inspecţiile efectuate împreună cu autoritatea naţionala competenţa în domeniul securităţii sanitare a produselor de origine umană pentru utilizare terapeutică constata ca unitatea sanitară respectiva nu respecta prevederile legale în vigoare. Inspecţiile vor fi efectuate periodic, iar intervalul dintre doua inspecţii nu trebuie să depăşească 2 ani. (4) Unităţile sanitare acreditate vor stabili un sistem de identificare a fiecărui act de donare, prin intermediul unui cod unic, precum şi fiecărui produs asociat cu el. Pentru tesuturi şi celule este necesară etichetarea codificata care să permită stabilirea unei legături de la donator la primitor şi invers. Informaţiile vor fi păstrate cel puţin 30 de ani. (5) Unităţile sanitare acreditate pentru activitatea de procesare şi/sau utilizare de tesuturi şi/sau celule vor păstra o înregistrare a activităţii lor, incluzând tipurile şi cantităţile de tesuturi şi/sau celule procurate, testate, conservate, depozitate, distribuite sau casate, precum şi originea şi destinaţia acestor tesuturi şi/sau celule pentru utilizare umană. Ele vor trimite anual un raport de activitate Agenţiei Naţionale de Transplant.  +  Articolul 161Unităţile sanitare acreditate pentru activitatea de transplant tisular şi/sau celular vor trebui sa desemneze o persoană responsabilă pentru asigurarea calităţii tesuturilor şi/sau celulelor procesate şi/sau utilizate în conformitate cu legislaţia europeană şi cea română în domeniu. Standardul de instruire profesională a acestei persoane va fi stabilit prin norme.  +  Articolul 162Normele metodologice de aplicare a prezentului titlu vor fi elaborate în termen de 90 de zile de la publicarea legii şi vor fi aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice.  +  Articolul 163Anexele nr. 1-13 fac parte integrantă din prezenta lege.  +  Articolul 164La data intrării în vigoare a prezentului titlu, Legea nr. 2/1998 privind prelevarea şi transplantul de tesuturi şi organe umane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 13 ianuarie 1998, cu modificările ulterioare, şi art. 17 alin. (3), art. 21, 23 şi 25 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi tesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 3 aprilie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se abroga.Prevederile prezentului titlu transpun Directiva 23/2004/CEa Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 asupra stabilirii standardelor de calitate şi siguranţa asupra donarii, procurării, testarii, procesarii, conservării, depozitarii şi distribuirii tesuturilor şi celulelor umane.  +  Titlul VII Spitalele  +  Capitolul I Dispoziţii generale  +  Articolul 165 (1) Spitalul este unitatea sanitară cu paturi, de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce furnizează servicii medicale. (2) Spitalul poate fi public, public cu secţii private sau privat. Spitalele de urgenta se înfiinţează şi funcţionează numai ca spitale publice. (3) Secţiile private ale spitalelor publice sau spitalele private pot furniza servicii medicale cu plata. (4) Serviciile medicale acordate de spital pot fi preventive, curative, de recuperare şi/sau paleative. (5) Spitalele participa la asigurarea stării de sănătate a populaţiei. (6) Competentele pe tipuri de spitale se stabilesc în conformitate cu criteriile Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor şi se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice, iar pentru spitalele din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie şi cu avizul ministrului de resort sau al conducătorului instituţiei.  +  Articolul 166 (1) Activităţile organizatorice şi functionale cu caracter medico-sanitar din spitale sunt reglementate şi supuse controlului Ministerului Sănătăţii Publice, iar în spitalele din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, controlul este efectuat de structurile specializate ale acestora. (2) Spitalul poate furniza servicii medicale numai dacă funcţionează în condiţiile autorizaţiei de funcţionare, în caz contrar, activitatea spitalelor se suspenda, potrivit normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice.  +  Articolul 167 (1) În spital se pot desfăşura şi activităţi de învăţământ medico-farmaceutic, postliceal, universitar şi postuniversitar, precum şi activităţi de cercetare ştiinţifică medicală. Aceste activităţi se desfăşoară sub îndrumarea personalului didactic care este integrat în spital. Activităţile de învăţământ şi cercetare vor fi astfel organizate încât sa consolideze calitatea actului medical, cu respectarea drepturilor pacientilor, a eticii şi deontologiei medicale. (2) Colaborarea dintre spitale şi instituţiile de învăţământ superior medical, respectiv unităţile de învăţământ medical, se desfăşoară pe bază de contract, încheiat conform metodologiei aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei şi cercetării. (3) Cercetarea ştiinţifică medicală se efectuează pe bază de contract de cercetare, încheiat între spital şi finantatorul cercetării. (4) Spitalele au obligaţia sa desfăşoare activitatea de educaţie medicală şi cercetare (EMC) pentru medici, asistenţi medicali şi alt personal. Costurile acestor activităţi sunt suportate de personalul beneficiar. Spitalul clinic poate suporta astfel de costuri, în condiţiile alocarilor bugetare.  +  Articolul 168 (1) Spitalul asigura condiţii de investigaţii medicale, tratament, cazare, igiena, alimentaţie şi de prevenire a infectiilor nozocomiale, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice. (2) Spitalul răspunde, în condiţiile legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea condiţiilor de cazare, igiena, alimentaţie şi de prevenire a infectiilor nozocomiale, precum şi pentru acoperirea prejudiciilor cauzate pacientilor.  +  Articolul 169 (1) Ministerul Sănătăţii Publice reglementează şi aplica măsuri de creştere a eficientei şi calităţii serviciilor medicale şi de asigurare a accesului echitabil al populaţiei la serviciile medicale. (2) Pentru asigurarea dreptului la ocrotirea sănătăţii, Ministerul Sănătăţii Publice propune, o dată la 3 ani, Planul naţional de paturi, care se aproba prin hotărâre a Guvernului.  +  Articolul 170 (1) Orice spital are obligaţia de a acorda primul ajutor şi asistenţa medicală de urgenta oricărei persoane care se prezintă la spital, dacă starea sănătăţii persoanei este critica. După stabilizarea funcţiilor vitale, spitalul va asigura, după caz, transportul obligatoriu medicalizat la o alta unitate medico-sanitară de profil. (2) Spitalul va fi în permanenta pregătit pentru asigurarea asistenţei medicale în caz de război, dezastre, atacuri teroriste, conflicte sociale şi alte situaţii de criza şi este obligat sa participe cu toate resursele la înlăturarea efectelor acestora. (3) Cheltuielile efectuate de unităţile spitaliceşti, în cazurile menţionate la alin. (2), se rambursează de la bugetul de stat, prin bugetele ministerelor sau instituţiilor în reţeaua cărora funcţionează, prin hotărâre a Guvernului, în termen de maximum 30 de zile de la data încetării cauzei care le-a generat.  +  Capitolul II Organizarea şi funcţionarea spitalelor  +  Articolul 171 (1) Spitalele se organizează şi funcţionează, pe criteriul teritorial, în spitale regionale, spitale judeţene şi spitale locale (municipale, orăşeneşti sau comunale). (2) Spitalele se organizează şi funcţionează, în funcţie de specificul patologiei, în spitale generale, spitale de urgenta, spitale de specialitate şi spitale pentru bolnavi cu afecţiuni cronice. (3) Spitalele se organizează şi funcţionează, în funcţie de regimul proprietăţii, în: a) spitale publice, organizate ca instituţii publice; b) spitale private, organizate ca persoane juridice de drept privat; c) spitale publice în care funcţionează şi secţii private. (4) Din punct de vedere al învăţământului şi al cercetării ştiinţifice medicale, spitalele pot fi: a) spitale clinice cu secţii universitare; b) institute.  +  Articolul 172 (1) În înţelesul prezentului titlu, termenii şi notiunile folosite au următoarele semnificatii: a) spitalul regional - spitalul clinic judeţean care deţine competentele şi resursele umane şi materiale suplimentare necesare, în vederea asigurării ingrijirilor medicale complete pentru cazurile medicale complexe, mai ales în cazul urgentelor şi al pacientilor aflaţi în stare critica, pentru cazurile ce nu pot fi rezolvate la nivel local, în spitalele municipale şi orăşeneşti, la nivelul judeţului respectiv, precum şi pentru toate cazurile din judeţele arondate, ce nu pot fi rezolvate complet la nivelul spitalelor judeţene, din cauza lipsei de resurse materiale şi/sau umane sau din cauza complexităţii cazului, în conformitate cu protocoalele în vigoare; b) spitalul judeţean - spitalul general organizat în reşedinţa de judeţ, cu o structura complexa de specialităţi medico-chirurgicale, cu unitate de primire urgente, care asigura urgentele medico-chirurgicale şi acorda asistenţa medicală de specialitate, inclusiv pentru cazurile grave din judeţ care nu pot fi rezolvate la nivelul spitalelor locale; c) spitalul local - spitalul general care acorda asistenţa medicală de specialitate în teritoriul unde funcţionează, respectiv municipiu, oraş, comuna; d) spitalul de urgenta - spitalul care dispune de o structura complexa de specialităţi, dotare cu aparatura medicală corespunzătoare, personal specializat, având amplasament şi accesibilitate pentru teritorii extinse. În structura spitalului de urgenta funcţionează obligatoriu o structura de urgenta (U.P.U., C.P.U.) care, în funcţie de necesitaţi, poate avea şi un serviciu mobil de urgenta reanimare şi transport medicalizat; e) spitalul general - spitalul care are organizate în structura, de regula, doua dintre specialitatile de baza, respectiv medicina interna, pediatrie, obstetrica-ginecologie, chirurgie generală; f) spitalul de specialitate - spitalul care asigura asistenţa medicală într-o specialitate în conexiune cu alte specialităţi complementare; g) spitalul pentru bolnavi cu afecţiuni cronice - spitalul în care durata de spitalizare este prelungită datorită specificului patologiei. Bolnavii cu afecţiuni cronice şi probleme sociale vor fi preluati de unităţile de asistenţa medico-sociale, precum şi de aşezămintele de asistenţa socială prevăzute de lege, după evaluarea medicală; h) spitalul clinic - spitalul care are în componenta secţii clinice universitare care asigura asistenţa medicală, desfăşoară activitate de învăţământ, cercetare ştiinţifică-medicală şi de educaţie continua, având relaţii contractuale cu o instituţie de învăţământ medical superior acreditata. Institutele, centrele medicale şi spitalele de specialitate, care au în componenta o secţie clinica universitară sunt spitale clinice. Pentru activitatea medicală, diagnostica şi terapeutică, personalul didactic este în subordinea administraţiei spitalului, în conformitate cu prevederile contractului de muncă; i) secţiile clinice universitare - secţiile de spital în care se desfăşoară activităţi de asistenţa medicală, învăţământ medical, cercetare ştiinţifică-medicală şi de educaţie medicală continua (EMC). În aceste secţii este încadrat cel puţin un cadru didactic universitar, prin integrare clinica. Pentru activitatea medicală, diagnostica şi terapeutică, personalul didactic este în subordinea administraţiei spitalului, în conformitate cu prevederile contractului de muncă; j) institutele şi centrele medicale clinice - unităţi de asistenţa medicală de specialitate în care se desfăşoară şi activitate de învăţământ şi cercetare ştiinţifică-medicală, de îndrumare şi coordonare metodologică pe domeniile lor de activitate, precum şi de educaţie medicală continua; pentru asistenţa medicală de specialitate se pot organiza centre medicale în care nu se desfăşoară activitate de învăţământ medical şi cercetare ştiinţifică; k) unităţile de asistenţa medico-sociale - instituţii publice specializate, în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, care acorda servicii de îngrijire, servicii medicale, precum şi servicii sociale persoanelor cu nevoi medico-sociale; l) sanatoriul - unitatea sanitară cu paturi care asigura asistenţa medicală utilizând factori curativi naturali asociaţi cu celelalte procedee, tehnici şi mijloace terapeutice; m) preventoriul - unitatea sanitară cu paturi care asigura prevenirea şi combaterea tuberculozei la copii şi tineri, precum şi la bolnavii de tuberculoza stabilizati clinic şi necontagiosi; n) centrele de sănătate - unităţi sanitare cu paturi care asigura asistenţa medicală de specialitate pentru populaţia din mai multe localităţi apropiate, în cel puţin două specialităţi. (2) În sensul prezentului titlu, în categoria spitalelor se includ şi următoarele unităţi sanitare cu paturi: institute şi centre medicale, sanatorii, preventorii, centre de sănătate şi unităţi de asistenţa medico-socială.  +  Articolul 173 (1) Structura organizatorică a unui spital poate cuprinde, după caz: secţii, laboratoare, servicii de diagnostic şi tratament, compartimente, servicii sau birouri tehnice, economice şi administrative, serviciu de asistenţa prespitaliceasca şi transport urgente, structuri de primiri urgente şi alte structuri aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice. (2) Spitalele pot avea în componenta lor structuri care acorda servicii ambulatorii de specialitate, servicii de spitalizare de zi, îngrijiri la domiciliu, servicii paraclinice ambulatorii. Furnizarea acestor servicii se negociaza şi se contractează în mod distinct cu casele de asigurări de sănătate sau cu terţi în cadrul asistenţei medicale spitaliceşti sau din fondurile alocate pentru serviciile respective.  +  Articolul 174 (1) Spitalele publice se înfiinţează şi, respectiv, se desfiinţează prin hotărâre a Guvernului, initiata de Ministerul Sănătăţii Publice, cu avizul consiliului local, respectiv judeţean, după caz. (2) Spitalele din reţeaua sanitară proprie a ministerelor şi instituţiilor, altele decât cele ale Ministerului Sănătăţii Publice, se înfiinţează şi, respectiv, se desfiinţează prin hotărâre a Guvernului, initiata de ministerul sau instituţia publică respectiva, cu avizul Ministerului Sănătăţii Publice. (3) Structura organizatorică, reorganizarea, restructurarea, schimbarea sediului şi a denumirilor pentru spitalele publice se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice, la propunerea conducerii spitalelor, prin autorităţile de sănătate publică, cu avizul consiliului judeţean sau al consiliului local, după caz. Structura organizatorică a unităţilor sanitare din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie se stabileşte prin ordin al ministrului, respectiv prin decizie a conducătorului instituţiei, cu avizul Ministerului Sănătăţii Publice. (4) Spitalele private se înfiinţează sau se desfiinţează cu avizul Ministerului Sănătăţii Publice, în condiţiile legii. Structura organizatorică, reorganizarea, restructurarea şi schimbarea sediului şi a denumirilor pentru spitalele private se fac cu avizul Ministerului Sănătăţii Publice, în condiţiile legii. (5) Secţia privată se poate organiza în structura oricărui spital public. Condiţiile de înfiinţare, organizare şi funcţionare se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice. (6) Se asimilează spitalelor private şi unităţile sanitare private înfiinţate în cadrul unor organizaţii nonguvernamentale sau al unor societăţi comerciale, care acorda servicii medicale spitaliceşti.  +  Articolul 175 (1) Autorizaţia sanitară de funcţionare se emite în condiţiile stabilite prin normele aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice şi da dreptul spitalului sa funcţioneze. După obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare, spitalul intra, la cerere, în procedura de acreditare. Procedura de acreditare nu se poate extinde pe o perioadă mai mare de 5 ani. Neobtinerea acreditării în termen de 5 ani de la emiterea autorizaţiei de funcţionare conduce la desfiinţarea spitalului în cauza. (2) Acreditarea garantează faptul ca spitalele funcţionează la standardele stabilite potrivit prezentului titlu, privind acordarea serviciilor medicale şi conexe actului medical, certificând calitatea serviciilor de sănătate în conformitate cu clasificarea spitalelor, pe categorii de acreditare. (3) Acreditarea se acordă de Comisia Naţionala de Acreditare a Spitalelor, instituţie cu personalitate juridică, ce funcţionează în coordonarea primului-ministru, finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat. (4) Componenta, atribuţiile, modul de organizare şi funcţionare ale Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor se aproba prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Sănătăţii Publice. (5) Din Comisia Naţionala de Acreditare a Spitalelor vor face parte reprezentanţi ai Presedintiei, Guvernului, Academiei Române, Colegiului Medicilor din România, Ordinului Asistentilor Medicali şi Moaşelor din România. Membrii Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, precum şi rudele sau afinii acestora până la gradul al IV-lea inclusiv sunt incompatibili cu calitatea de membru în organele de conducere ale spitalelor şi nu pot deţine cabinete sau clinici private. (6) Pentru obţinerea acreditării se percepe o taxa de acreditare, al carei nivel se aproba prin ordin al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, la propunerea ministrului sănătăţii publice. (7) Veniturile încasate din activitatea de acreditare sunt venituri proprii ale Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, care urmează a fi utilizate pentru organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, în condiţiile legii.  +  Articolul 176 (1) Procedurile, standardele şi metodologia de acreditare se elaborează de către Comisia Naţionala de Acreditare a Spitalelor şi se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice. (2) Lista cu unităţile spitaliceşti acreditate şi categoria acreditării se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.  +  Articolul 177 (1) Acreditarea este valabilă 5 ani. Înainte de expirarea termenului, spitalul solicita evaluarea în vederea reacreditarii. (2) Reevaluarea unui spital se poate face şi la solicitarea Ministerului Sănătăţii Publice, a casei Naţionale de Asigurări de Sănătate sau, după caz, a ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie. Taxele legate de reevaluare sunt suportate de solicitant. (3) Dacă în urma evaluării se constată că nu mai sunt îndeplinite standardele de acreditare, Comisia Naţionala de Acreditare a Spitalelor acorda un termen pentru conformare sau retrage acreditarea pentru categoria solicitată.  +  Capitolul III Conducerea spitalelor  +  Articolul 178 (1) Spitalul public este condus de un manager, persoana fizica sau juridică. (2) Managerul persoana fizica sau reprezentantul desemnat de managerul persoana juridică trebuie să fie absolvent al unei instituţii de învăţământ superior şi al unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii Publice şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice. (3) Managerul, persoana fizica sau juridică, încheie contract de management cu Ministerul Sănătăţii Publice sau cu ministerele, respectiv instituţiile cu reţea sanitară proprie, după caz, pe o perioadă de 3 ani. Contractul de management poate fi prelungit sau poate inceta înainte de termen, în urma evaluării anuale efectuate pe baza criteriilor de performanţă stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice. (4) Modelul contractului de management, în cuprinsul căruia sunt prevăzuţi şi indicatorii de performanţă a activităţii, se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice, cu consultarea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie. Nivelul indicatorilor de performanţă a activităţii se stabileşte anual de Ministerul Sănătăţii Publice, respectiv de ministrul de resort, în funcţie de subordonarea spitalului. Contractul de management va avea la baza un buget global negociat, a cărui execuţie va fi evaluată anual.  +  Articolul 179 (1) Ministerul Sănătăţii Publice, respectiv Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului organizează concurs sau licitaţie publică, după caz, pentru selecţionarea managerului, respectiv a unei persoane juridice care să asigure managementul unităţii sanitare, care va fi numit prin ordin al ministrului sănătăţii publice sau, după caz, al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului. (2) Managerul persoana fizica va fi selectat prin concurs de o comisie numita de ministrul sănătăţii publice sau, după caz, de ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, potrivit normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice sau, după caz, al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, avizate de Ministerul Sănătăţii Publice. (3) Pentru spitalele din sistemul de apărare, ordine publică, siguranţa naţionala şi autoritate judecătorească, funcţia de comandant/director general sau, după caz, de manager se ocupa de o persoană numita de conducătorul ministerului sau al instituţiei care are în structura spitalul, conform reglementărilor proprii adaptate la specificul prevederilor prezentului titlu. (4) Selecţia managerului persoana juridică se efectuează prin licitaţie publică, conform dispoziţiilor legii achiziţiilor publice.  +  Articolul 180 (1) Funcţia de manager persoana fizica este incompatibilă cu: a) exercitarea oricăror alte funcţii salarizate, nesalarizate sau/şi indemnizate inclusiv în cadrul unei autorităţi executive, legislative ori judecătoreşti; b) exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate; c) exercitarea unei activităţi sau a unei funcţii de membru în structurile de conducere ale unei alte unităţi spitaliceşti; d) exercitarea oricărei funcţii în cadrul organizaţiilor sindicale sau patronale de profil. (2) Constituie conflict de interese deţinerea de către manager persoana fizica, manager persoana juridică ori reprezentant al persoanei juridice de părţi sociale, acţiuni sau interese la societăţi comerciale ori organizaţii nonguvernamentale care stabilesc relaţii comerciale cu spitalul la care persoana în cauza exercita sau intenţionează sa exercite funcţia de manager. Dispoziţia de mai sus se aplică şi în cazurile în care astfel de părţi sociale, acţiuni sau interese sunt deţinute de către rudele ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ale persoanei în cauza. (3) Incompatibilităţile şi conflictul de interese sunt aplicabile atât persoanei fizice, cat şi reprezentantului desemnat al persoanei juridice care exercită sau intenţionează sa exercite funcţia de manager de spital. (4) Dacă managerul selectat prin concurs ori reprezentantul desemnat al persoanei juridice selectate în urma licitaţiei se afla în stare de incompatibilitate sau în conflict de interese, acesta este obligat sa înlăture motivele de incompatibilitate ori de conflict de interese în termen de 30 de zile de la apariţia acestora. În caz contrar, contractul de management este reziliat de plin drept. Ministerul Sănătăţii Publice sau, după caz, ministerul ori instituţia publică semnatara a contractului de management va putea cere persoanelor în cauza despăgubiri, conform clauzelor contractului de management. (5) Persoanele care îndeplinesc funcţia de manager la spitalele şi celelalte unităţi sanitare care au sub 400 de paturi, cu excepţia spitalelor din subordinea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, pot desfăşura activitate medicală în instituţia respectiva.  +  Articolul 181Atribuţiile managerului sunt stabilite prin contractul de management.  +  Articolul 182În domeniul politicii de personal şi al structurii organizatorice managerul are, în principal, următoarele atribuţii: a) stabileşte şi aproba numărul de personal, pe categorii şi locuri de muncă, în funcţie de normativul de personal în vigoare; b) aproba organizarea concursurilor pentru posturile vacante, numeşte şi eliberează din funcţie personalul spitalului; c) aproba programul de lucru, pe locuri de muncă şi categorii de personal; d) propune structura organizatorică, reorganizarea, schimbarea sediului şi a denumirii unităţii, în vederea aprobării de către Ministerul Sănătăţii Publice sau, după caz, de ministerele care au spitale în subordine ori în administrare sau reţea sanitară proprie; e) numeşte, conform art. 183, membrii comitetului director.  +  Articolul 183 (1) În cadrul spitalelor publice se organizează şi funcţionează un comitet director, format din managerul spitalului, directorul medical, directorul de cercetare-dezvoltare pentru spitalele clinice, directorul financiar-contabil şi, după caz, directorul de îngrijiri, precum şi alţi directori, potrivit normelor interne de organizare a spitalelor. Ocuparea funcţiilor specifice comitetului director se face prin concurs organizat de managerul spitalului. (2) Pentru ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, structura comitetului director se stabileşte de către acestea, în conformitate cu regulamentele interne proprii. (3) Atribuţiile comitetului director sunt stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice. (4) În spitalele clinice, directorul medical poate fi un cadru didactic universitar medical.  +  Articolul 184 (1) Secţiile, laboratoarele şi serviciile medicale ale spitalului public sunt conduse de un şef de secţie, şef de laborator sau, după caz, şef de serviciu. Aceste funcţii se ocupa prin concurs sau examen, după caz, în condiţiile legii, organizat conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice. (2) În spitalele publice funcţiile de şef de secţie, şef de laborator, farmacist-şef, asistent medical şef sunt funcţii de conducere şi vor putea fi ocupate numai de medici, farmacisti, biologi, chimisti şi biochimisti sau, după caz, asistenţi medicali, cu o vechime de cel puţin 5 ani în specialitatea respectiva. (3) Şefii de secţie au ca atribuţii îndrumarea şi realizarea activităţii de acordare a ingrijirilor medicale în cadrul secţiei respective şi răspund de calitatea actului medical, precum şi atribuţiile asumate prin contractul de administrare. (4) La numirea în funcţie, şefii de secţie, de laborator sau de serviciu vor încheia cu spitalul public, reprezentat de managerul acestuia, un contract de administrare cu o durată de 3 ani, în cuprinsul căruia sunt prevăzuţi indicatori specifici de performanţă. Contractul de administrare poate fi prelungit şi poate inceta înainte de termen, în principal, în cazul neîndeplinirii indicatorilor specifici de performanţă. Pe perioada existenţei contractului de administrare, eventualul contract de muncă încheiat cu o alta instituţie publică din domeniul sanitar se suspenda. Conţinutul contractului şi metodologia de încheiere a acestuia se vor stabili prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Dacă şeful de secţie selectat prin concurs se afla în stare de incompatibilitate sau conflict de interese, acesta este obligat să le înlăture în termen de maximum 30 de zile sub sancţiunea rezilierii unilaterale a contractului de administrare. (5) Calitatea de şef de secţie este compatibila cu funcţia de cadru didactic universitar. (6) În secţiile clinice universitare funcţia de şef de secţie se ocupa de cadrul didactic cu gradul cel mai mare de predare, la recomandarea senatului sau a consiliului profesoral al instituţiei de învăţământ medical superior în cauza. (7) În cazul în care contractul de administrare, prevăzut la alin. (4), nu se semnează în termen de 7 zile de la emiterea recomandarii, se va constitui o comisie de mediere numita prin ordin al ministrului sănătăţii publice sau, după caz, al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului. În cazul în care conflictul nu se soluţionează într-un nou termen de 7 zile, postul va fi scos la concurs, în condiţiile legii. (8) Pentru secţiile clinice, altele decât cele prevăzute la alin. (6), precum şi pentru secţiile neclinice condiţiile de participare la concurs vor fi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice, iar în cazul spitalelor aparţinând ministerelor sau instituţiilor cu reţea sanitară proprie, condiţiile de participare la concurs vor fi stabilite prin ordin al ministrului, respectiv prin decizie a conducătorului instituţiei, cu avizul Ministerului Sănătăţii Publice. În cazul în care la concurs nu se prezintă nici un candidat în termenul legal, managerul spitalului public va delega un alt medic în funcţia de şef de secţie, pe o perioadă de până la 6 luni, după care se vor repeta procedurile prevăzute la alin. (1). (9) Şefii de secţie vor face publice, prin declaraţie pe propria răspundere, afişată pe site-ul spitalului şi al autorităţii de sănătate publică teritorială sau pe site-ul Ministerului Sănătăţii Publice ori, după caz, al Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului pentru unităţile sanitare subordonate acestuia, legăturile de rudenie până la gradul al IV-lea inclusiv cu personalul angajat în secţia pe care o conduce. (10) Medicii care împlinesc vârsta de pensionare după dobândirea funcţiei de manager de spital, director medical sau şef de secţie vor fi pensionaţi conform legii. Medicii în vârsta de cel puţin 65 de ani nu pot participa la concurs şi nu pot fi numiţi în nici una dintre funcţiile de manager de spital, director medical sau şef de secţie. (11) În spitalele clinice, profesorii universitari pot ocupa funcţii de şef de secţie până la vârsta de 70 de ani, cu avizul Colegiului Medicilor din România şi cu aprobarea ministrului sănătăţii publice. (12) Dispoziţiile art. 180 alin. (1) lit. b)-d) referitoare la incompatibilităţi, conflicte de interese şi sancţiunea rezilierii contractului de administrare se aplică şi sefilor de secţie, de laborator sau de serviciu din spitalele publice.  +  Articolul 185 (1) În cadrul spitalelor publice funcţionează un consiliu etic, un consiliu medical şi un consiliu ştiinţific, pentru spitalele clinice şi institutele şi centrele medicale clinice. Directorul medical este preşedintele consiliului medical. Directorul ştiinţific este preşedintele consiliului ştiinţific. (2) Componenta şi atribuţiile consiliului etic şi ale consiliului ştiinţific se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice. (3) Consiliul medical este alcătuit din şefii de secţii, de laboratoare, farmacistul-şef şi asistentul şef. (4) Principalele atribuţii ale consiliului medical sunt următoarele: a) îmbunătăţirea standardelor clinice şi a modelelor de practica în scopul acordării de servicii medicale de calitate în scopul creşterii gradului de satisfactie a pacientilor; b) monitorizarea şi evaluarea activităţii medicale desfăşurate în spital în scopul creşterii performantelor profesionale şi utilizării eficiente a resurselor alocate; c) elaborarea proiectului de plan de achiziţii al spitalului în limita bugetului estimat; d) întărirea disciplinei economico-financiare.  +  Articolul 186 (1) În cadrul spitalului public funcţionează un consiliu consultativ, care are rolul de a dezbate principalele probleme de strategie şi de organizare şi funcţionare a spitalului şi de a face recomandări managerilor spitalului în urma dezbaterilor. (2) Membrii consiliului consultativ sunt: a) 2 reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii Publice sau ai autorităţii de sănătate publică, cu personalitate juridică pentru spitalele din subordinea Ministerului Sănătăţii Publice; b) 2 reprezentanţi ai ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie pentru spitalele aflate în subordinea acestora; c) 2 reprezentanţi numiţi de consiliul judeţean ori local, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dintre care unul specialist în finanţe publice locale, pentru spitalele aflate în administrarea consiliilor judeţene sau locale, după caz; d) managerul spitalului public; e) 2 reprezentanţi ai universitatii sau facultăţii de medicina, pentru spitalele clinice, institutele şi centrele medicale clinice; f) 2 reprezentanţi ai mediului de afaceri, nominalizaţi de patronatele reprezentative la nivel naţional pentru spitalele din reţeaua Ministerului Sănătăţii Publice. (3) Reprezentanţii sindicatelor legal constituite în unitate, afiliate federaţiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramura sanitară, au statut de invitaţi permanenţi la şedinţele consiliului consultativ. (4) Membrii consiliului consultativ al spitalului public se numesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice după nominalizarea acestora de către instituţiile enumerate la alin. (2) lit. a)-c) şi e). O persoana nu poate fi membru decât într-un singur consiliu consultativ al unui spital public. (5) Consiliul consultativ se întruneşte, în şedinţa ordinară, cel puţin o dată la 3 luni, precum şi ori de câte ori va fi nevoie, în şedinţe extraordinare. Deciziile consiliului se iau în prezenta a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi, cu majoritatea absolută a membrilor prezenţi. (6) Pentru ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, componenta consiliului consultativ se stabileşte conform reglementărilor proprii, prin ordin sau decizie, după caz. (7) Dispoziţiile art. 180 alin. (3) referitoare la conflicte de interese se aplică şi membrilor consiliului consultativ.  +  Articolul 187 (1) Persoanele din conducerea spitalului public, respectiv managerul, membrii comitetului director, şefii de secţie, de laborator sau de serviciu şi membrii consiliului consultativ, au obligaţia de a depune o declaraţie de interese, precum şi o declaraţie cu privire la incompatibilităţile prevăzute la art. 180, în termen de 15 zile de la numirea în funcţie, la Ministerul Sănătăţii Publice sau, după caz, la ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie. (2) Declaraţia prevăzută la alin. (1) se actualizează ori de câte ori intervin modificări în situaţia persoanelor în cauza; actualizarea se face în termen de 30 de zile de la data apariţiei modificării, precum şi a încetării funcţiilor sau activităţilor. (3) Declaraţiile se afişează pe site-ul spitalului. (4) Modelul declaraţiei de interese şi cel al declaraţiei referitoare la incompatibilităţi se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice. (5) În condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), persoanele din conducerea spitalului au obligaţia de a depune şi o declaraţie de avere, al carei model se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice.  +  Capitolul IV Finanţarea spitalelor  +  Articolul 188 (1) Spitalele publice sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii şi funcţionează pe principiul autonomiei financiare. Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele încasate pentru serviciile medicale, alte prestaţii efectuate pe bază de contract, precum şi din alte surse, conform legii. (2) Prin autonomie financiară se înţelege: a) organizarea activităţii spitalului pe baza bugetului de venituri şi cheltuieli propriu, aprobat de conducerea unităţii şi cu acordul ordonatorului de credite ierarhic superior; b) elaborarea bugetului propriu de venituri şi cheltuieli, pe baza evaluării veniturilor proprii din anul bugetar şi a repartizării cheltuielilor pe baza propunerilor fundamentate ale secţiilor şi compartimentelor din structura spitalului. (3) Spitalele publice au obligaţia de a asigură realizarea veniturilor şi de a fundamenta cheltuielile în raport cu acţiunile şi obiectivele din anul bugetar pe titluri, articole şi alineate, conform clasificaţiei bugetare. (4) Prevederile alin. (2) sunt aplicabile şi în cadrul ministerelor cu reţea sanitară proprie.  +  Articolul 189 (1) Contractul de furnizare de servicii medicale al spitalului public cu casa de asigurări sociale de sănătate reprezintă sursa principala a veniturilor în cadrul bugetului de venituri şi cheltuieli şi se negociaza de către manager cu conducerea casei de asigurări sociale de sănătate, în funcţie de indicatorii stabiliţi în contractul-cadru de furnizare de servicii medicale. (2) În cazul refuzului uneia dintre părţi de a semna contractul de furnizare de servicii medicale, se constituie o comisie de mediere formată din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii Publice, respectiv ai ministerului de resort, precum şi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care, în termen de maximum 10 zile, soluţionează divergenţele. (3) Spitalele pot încheia contracte de furnizare de servicii medicale şi cu casele de asigurări de sănătate private.  +  Articolul 190 (1) Spitalele publice primesc, în completare, sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, care vor fi utilizate numai pentru destinatiile pentru care au fost alocate, după cum urmează: a) de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii Publice sau al ministerelor ori instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie, precum şi prin bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pentru spitalele clinice cu secţii universitare; b) de la bugetul propriu al judeţului, pentru spitalele judeţene; c) de la bugetele locale, pentru spitalele de interes judeţean sau local. (2) de la bugetul de stat se asigura: a) desfăşurarea activităţilor cuprinse în programele naţionale de sănătate; b) dotarea cu echipamente medicale, în condiţiile legii; c) investiţii legate de construirea de noi spitale, inclusiv pentru finalizarea celor aflate în execuţie; d) expertizarea, transformarea şi consolidarea construcţiilor grav afectate de seisme şi de alte cazuri de forta majoră; e) modernizarea, transformarea şi extinderea construcţiilor existente, precum şi efectuarea de reparaţii capitale; f) activităţi specifice unităţilor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie; g) activităţi didactice şi de cercetare; h) alte cheltuieli curente şi de capital. (3) Bugetele locale participa la finanţarea unor cheltuieli de întreţinere, gospodărire, reparaţii, consolidare, extindere şi modernizare a unităţilor sanitare publice, de interes judeţean sau local, în limita creditelor bugetare aprobate cu aceasta destinaţie în bugetele locale. (4) Spitalele publice pot realiza venituri suplimentare din: a) donaţii şi sponsorizări; b) legate; c) asocieri investitionale în domenii medicale ori de cercetare medicală şi farmaceutica; d) închirierea unor spaţii medicale, echipamente sau aparatura medicală către alţi furnizori de servicii medicale, în condiţiile legii; e) contracte privind furnizarea de servicii medicale încheiate cu casele de asigurări private sau agenţi economici; f) editarea şi difuzarea unor publicaţii cu caracter medical; g) servicii medicale, hoteliere sau de alta natura, furnizate la cererea unor terţi; h) servicii de asistenţa medicală la domiciliu, furnizate la cererea pacientilor; i) contracte de cercetare şi alte surse; j) alte surse, conform legii.  +  Articolul 191 (1) Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului public se elaborează de către comitetul director pe baza propunerilor fundamentate ale conducătorilor secţiilor şi compartimentelor din structura spitalului, în conformitate cu normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice şi cu contractele colective de muncă, şi se publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii Publice pentru unităţile subordonate, al autorităţii de sănătate publică sau pe site-urile ministerelor şi instituţiilor sanitare cu reţele sanitare proprii, după caz, în termen de 15 zile calendaristice de la aprobarea lui. (2) Pentru ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, normele metodologice prevăzute la alin. (1) se aproba, prin ordin sau decizie, de conducătorul acestora, cu avizul Ministerului Sănătăţii Publice. (3) Bugetul de venituri şi cheltuieli al spitalului public se aproba de ordonatorul de credite ierarhic superior, la propunerea managerului spitalului. (4) Bugetul de venituri şi cheltuieli al spitalului public se repartizează pe secţiile şi compartimentele din structura spitalului, nivelul acestora fiind indicator al contractului de administrare. (5) Execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli se urmăreşte pe secţii şi compartimente, fiind un indicator al contractului încheiat între manager şi şefii secţiilor şi compartimentelor din structura spitalului. Abaterile faţă de indicatorii din contractul cu managerul se analizează şi se soluţionează de conducerea spitalului cu conducerile structurilor în cauza. (6) Execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli se raportează lunar, respectiv trimestrial, unităţilor deconcentrate cu personalitate juridică ale Ministerului Sănătăţii Publice şi, respectiv, ministerului sau instituţiei cu reţea sanitară proprie, în funcţie de subordonare, şi se publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii Publice pentru unităţile subordonate, al autorităţii de sănătate publică sau pe site-urile ministerelor şi instituţiilor sanitare cu reţele sanitare proprii. (7) Execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli se raportează lunar şi trimestrial şi consiliului local şi/sau judeţean, după caz, dacă beneficiază de finanţare din bugetele locale. (8) Unităţile deconcentrate cu personalitate juridică ale Ministerului Sănătăţii Publice, respectiv direcţiile medicale ori similare ale ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie analizează execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli lunare şi trimestriale şi le înaintează Ministerului Sănătăţii Publice, respectiv ministerului sau instituţiei cu reţea sanitară proprie, după caz. Dacă se constata abateri faţă de indicatorii din contractul de administrare, le sesizează şi fac propuneri, pe care le supun spre aprobare conducerii Ministerului Sănătăţii Publice, respectiv ministerului sau instituţiei cu reţea sanitară proprie.  +  Articolul 192În cazul existenţei unor datorii la data încheierii contractului de management, acestea vor fi evidentiate separat, stabilindu-se posibilităţile şi intervalul în care vor fi lichidate, în condiţiile legii.  +  Articolul 193 (1) Auditul public intern se exercită de către structura deconcentrata a Ministerului Sănătăţii Publice pentru spitalele cu mai puţin de 400 de paturi, iar pentru spitalele cu peste 400 de paturi, de către un compartiment funcţional de audit la nivelul spitalului. (2) Auditul public intern pentru spitalele aparţinând ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie se exercită în conformitate cu dispoziţiile legale şi cu reglementările specifice ale acestora. (3) Controlul asupra activităţii financiare a spitalului public se face, în condiţiile legii, de Curtea de Conturi, Ministerul Sănătăţii Publice, de ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie sau de alte organe abilitate prin lege.  +  Articolul 194 (1) Fondul de dezvoltare al spitalului se constituie din următoarele surse: a) cota-parte din amortizarea calculată lunar şi cuprinsă în bugetul de venituri şi cheltuieli al spitalului, cu păstrarea echilibrului financiar; b) sume rezultate din valorificarea bunurilor disponibile, precum şi din cele casate cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare; c) sponsorizări cu destinaţia "dezvoltare"; d) o cota de 20% din excedentul bugetului de venituri şi cheltuieli înregistrat la finele exerciţiului financiar; e) sume rezultate din închirieri, în condiţiile legii. (2) Fondul de dezvoltare se utilizează pentru dotarea spitalului. (3) Soldul fondului de dezvoltare rămas la finele anului se reportează în anul următor, fiind utilizat potrivit destinaţiei prevăzute la alin. (2).  +  Articolul 195Decontarea contravalorii serviciilor medicale contractate se face conform contractului de furnizare de servicii medicale, pe bază de documente justificative, în funcţie de realizarea acestora, cu respectarea prevederilor contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate.  +  Articolul 196În cazul unor activităţi medicale sau farmaceutice pentru care unitatea spitaliceasca nu are specialişti competenţi în astfel de activităţi sau manopere medicale, se poate încheia un contract privind furnizarea unor astfel de servicii medicale sau farmaceutice cu un cabinet medical specializat, respectiv furnizor de servicii farmaceutice ori cu o alta unitate medicală publică sau privată acreditata. Unităţile spitaliceşti pot încheia contracte privind furnizarea de servicii auxiliare necesare funcţionarii spitalului.  +  Articolul 197 (1) Salarizarea personalului de conducere din spitalele publice, precum şi a celorlalte categorii de personal se stabileşte potrivit legii. (2) Salarizarea personalului din spitalele private se stabileşte prin negociere între părţi.  +  Capitolul V Dispoziţii tranzitorii şi finale  +  Articolul 198 (1) Spitalul are obligaţia sa înregistreze, sa stocheze, sa prelucreze şi sa transmită informaţiile legate de activitatea sa, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice. (2) Raportarile se fac către Ministerul Sănătăţii Publice şi/sau unităţile deconcentrate cu personalitate juridică ale Ministerului Sănătăţii Publice sau către ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, după caz, şi constituie baza de date, la nivel naţional, pentru decizii majore de politica sanitară şi pentru raportarile necesare organismelor Uniunii Europene şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. (3) Documentaţia primara, ca sursa a acestor date, se păstrează, securizata şi asigurata sub forma de document scris şi electronic, constituind arhiva spitalului, conform reglementărilor legale în vigoare. (4) Informaţiile prevăzute la alin. (1), care constituie secrete de stat şi de serviciu, vor fi accesate şi gestionate conform standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate.  +  Articolul 199Ministerul Sănătăţii Publice, ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie vor lua măsuri pentru reorganizarea spitalelor publice existente, în conformitate cu prevederile prezentului titlu, în termen de maximum 180 de zile de la data intrării în vigoare a acestuia.  +  Articolul 200 (1) Ministerul Sănătăţii Publice analizează şi evalueaza periodic şi ori de câte ori este nevoie sau la sesizarea organelor abilitate ale statului performanţele unităţilor sanitare publice cu paturi, care sunt în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, indiferent de subordonarea lor sau de titularul dreptului de administrare asupra lor, numind o comisie de evaluare. (2) Pentru analiza şi evaluarea spitalelor din reţelele sanitare ale ministerelor sau instituţiilor, altele decât cele ale Ministerului Sănătăţii Publice, comisia prevăzută la alin. (1) va fi constituită prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi ministrului sau conducătorului instituţiei care are în subordine spitalul. (3) La propunerea comisiei prevăzute la alin. (1) şi (2), managerul şi consiliile consultative pot fi revocate prin ordin al ministrului sănătăţii publice sau, după caz, prin ordin ori decizie a ministrilor şi conducătorilor instituţiilor cu reţele sanitare proprii, cu avizul ministrului sănătăţii publice. (4) Pentru unităţile sanitare publice aparţinând ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie conducătorii acestora vor emite ordinele de revocare cu avizul ministrului sănătăţii publice. (5) Preşedinţii consiliilor consultative şi comitetelor directoare interimare se numesc pe o perioadă de maximum 6 luni, prin ordin al ministrului sănătăţii publice sau, după caz, al conducătorilor instituţiilor şi ministerelor cu reţea sanitară proprie.  +  Articolul 201 (1) Imobilele din domeniul public al statului sau al unor unităţi administrativ-teritoriale, aflate în administrarea unor spitale publice, care se reorganizează şi devin disponibile, precum şi aparatura medicală pot fi, în condiţiile legii, închiriate sau concesionate, după caz, unor persoane fizice ori juridice, în scopul organizării şi funcţionarii unor spitale private sau pentru alte forme de asistenţa medicală ori socială, în condiţiile legii. (2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) spaţiile destinate desfăşurării activităţii de învăţământ superior medical şi farmaceutic uman. (3) Sumele obţinute în condiţiile legii din închirierea bunurilor constituie venituri proprii ale spitalului şi se utilizează pentru cheltuieli curente şi de capital, în conformitate cu bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat.  +  Articolul 202Prevederile prezentului titlu se aplică şi spitalelor care aparţin ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie.  +  Articolul 203Anual, ministrul sănătăţii publice va prezenta Guvernului situaţia privind: a) numărul de spitale, pe diferite categorii; b) numărul de paturi de spital raportat la numărul de locuitori; c) gradul de dotare a spitalelor; d) principalii indicatori de morbiditate şi mortalitate; e) situaţia acreditării spitalelor publice; f) zonele şi judeţele tarii în care necesarul de servicii medicale spitaliceşti nu este acoperit.  +  Articolul 204Dacă în termen de un an de la înfiinţarea Comisei Naţionale de Acreditare a Spitalelor spitalele finanţate în condiţiile art. 188 alin. (1) nu au început procesul de acreditare sau de reacreditare, vor pierde dreptul de a mai fi finanţate din aceste fonduri.  +  Articolul 205Nerespectarea prevederilor prezentului titlu atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz, în condiţiile legii, a persoanelor vinovate.  +  Articolul 206Numirea managerilor selectaţi prin concurs se face în termen de maximum 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului titlu.  +  Articolul 207La data intrării în vigoare a prezentului titlu, Legea spitalelor nr. 270/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 20 iunie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare se abroga.  +  Titlul VIII Asigurările sociale de sănătate  +  Capitolul I Dispoziţii generale  +  Articolul 208 (1) Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigura accesul la un pachet de servicii de baza pentru asiguraţi. (2) Obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate sunt: a) protejarea asiguraţilor faţă de costurile serviciilor medicale în caz de boala sau accident; b) asigurarea protecţiei asiguraţilor în mod universal, echitabil şi nediscriminatoriu în condiţiile utilizării eficiente a Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. (3) Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar, iar obiectivele menţionate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii: a) alegerea libera de către asiguraţi a casei de asigurări; b) solidaritate şi subsidiaritate în constituirea şi utilizarea fondurilor; c) alegerea libera de către asiguraţi a furnizorilor de servicii medicale, de medicamente şi de dispozitive medicale, în condiţiile prezentei legi şi ale contractului-cadru; d) descentralizarea şi autonomia în conducere şi administrare; e) participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; f) participarea persoanelor asigurate, a statului şi a angajatorilor la managementul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; g) acordarea unui pachet de servicii medicale de baza, în mod echitabil şi nediscriminatoriu, oricărui asigurat; h) transparenta activităţii sistemului de asigurări sociale de sănătate; i) libera concurenta între furnizorii care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate. (4) Pot funcţiona şi alte forme de asigurare a sănătăţii în diferite situaţii speciale. Aceste asigurări nu sunt obligatorii şi pot fi oferite voluntar de organismele de asigurare autorizate conform legii. (5) Asigurarea voluntara complementara sau suplimentară de sănătate poate acoperi riscurile individuale în situaţii speciale şi/sau pe lângă serviciile acoperite de asigurările sociale de sănătate. (6) Asigurarea voluntara de sănătate nu exclude obligaţia de a plati contribuţia pentru asigurarea socială de sănătate. (7) Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate naţionala în domeniul sănătăţii, exercita controlul asupra sistemului de asigurări sociale de sănătate, din punct de vedere al aplicării politicilor de sănătate aprobate de Guvernul României.  +  Articolul 209 (1) Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, denumit în continuare fondul, este un fond special care se constituie şi se utilizează potrivit prezentei legi. (2) Constituirea fondului se face din contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate, denumita în continuare contribuţie, suportată de asiguraţi, de persoanele fizice şi juridice care angajează personal salariat, din subvenţii de la bugetul de stat, precum şi din alte surse - donaţii, sponsorizări, dobânzi, exploatarea patrimoniului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al caselor de asigurări de sănătate potrivit legii. (3) Gestionarea fondului se face, în condiţiile legii, prin Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate, denumita în Continuare CNAS, şi, respectiv, prin casele de asigurări sociale de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti, denumite în continuare case de asigurări. Gestionarea fondului se realizează şi prin Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului până la reorganizarea acestora. (4) CNAS propune, cu avizul Ministerului Sănătăţii Publice, proiecte de acte normative pentru asigurarea funcţionarii sistemului de asigurări sociale de sănătate şi acorda aviz conform proiectelor de acte normative care au incidenţa asupra Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.  +  Articolul 210 (1) În înţelesul prezentului titlu, termenii şi notiunile folosite au următoarele semnificatii: a) serviciile medicale - acele servicii nominalizate în pachetele de servicii, furnizate de către persoanele fizice şi juridice, potrivit prezentului titlu; b) furnizorii - persoane fizice sau juridice autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice pentru a furniza servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale; c) pachetul de servicii de baza - se acordă asiguraţilor şi cuprinde serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătăţii, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi alte servicii la care au dreptul asiguraţii şi se suporta din fond, în condiţiile contractului-cadru; d) pachetul de servicii ce se acordă persoanelor care se asigura facultativ - cuprinde serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătăţii, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi alte servicii la care are dreptul această categorie de asiguraţi şi se suporta din fond, în condiţiile contractului-cadru; e) pachetul minimal de servicii - se acordă persoanelor care nu fac dovada calităţii de asigurat şi cuprinde servicii medicale numai în cazul urgentelor medico-chirurgicale şi al bolilor cu potenţial edemo-epidemic, inclusiv cele prevăzute în Programul naţional de imunizari, monitorizarea evoluţiei sarcinii şi a lauzei, servicii de planificare familială, stabilite prin contractul-cadru; f) autorizarea - reprezintă un control al calificării şi al respectării legislaţiei existente în domeniu, efectuat pentru toate tipurile de furnizori, necesar pentru a obţine permisiunea de a furniza servicii medicale în România; g) evaluarea - o procedură externa de verificare a performantelor unui furnizor de servicii medicale prin care se recunoaşte ca furnizorul supus acestui proces corespunde standardelor prealabil stabilite în scopul de a garanta calitatea tuturor serviciilor medicale furnizate; h) contractarea - procesul prin care se reglementează relaţiile dintre casele de asigurări de sănătate şi furnizori, în vederea asigurării drepturilor pentru persoanele asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate; i) preţ de referinţa - preţul utilizat în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru plata unor servicii medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, potrivit politicii de preţuri a Ministerului Sănătăţii Publice; j) dispozitivele medicale - sunt utilizate pentru corectarea vazului, auzului, pentru protezarea membrelor, respectiv proteze, orteze, dispozitive de mers, necesare în scopul recuperării unor deficiente organice sau fiziologice; k) preţul de decontare - preţul suportat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru unele medicamente la care nu se stabileşte preţ de referinţa. Lista acestora şi preţul de decontare se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice; l) coplata - diferenţa suportată de asigurat între tariful decontat de casa de asigurări de sănătate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi tariful maximal stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate naţionala în politica de preţuri a serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale. (2) Definiţiile care pot exista în alte legi şi care sunt diferite de cele prevăzute la alin. (1) nu se aplică în cazul prezentei legi.  +  Capitolul II Asiguraţii  +  Secţiunea 1 Persoanele asigurate  +  Articolul 211 (1) Sunt asiguraţi, potrivit prezentei legi, toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţara, precum şi cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară sau au domiciliul în România şi fac dovada plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile prezentei legi. În aceasta calitate, persoana în cauza încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabileşte prin ordin al preşedintelui CNAS cu avizul consiliului de administraţie. (2) Calitatea de asigurat şi drepturile de asigurare încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de şedere în România. (3) Documentele justificative privind dobândirea calităţii de asigurat se stabilesc prin ordin al preşedintelui CNAS.  +  Articolul 212 (1) Calitatea de asigurat se dovedeşte cu un document justificativ - adeverinta sau carnet de asigurat - eliberat prin grija casei de asigurări la care este înscris asiguratul. După implementarea dispoziţiilor titlului IX din prezenta lege, aceste documente justificative vor fi înlocuite cu cardul electronic de asigurat, care se suporta din fond. (2) Metodologia şi modalităţile de gestionare şi de distribuire ale cardului de asigurat se stabilesc de către CNAS. (3) Emiterea cardului electronic de asigurat se face numai prin sistemul informatic unic integrat al sistemului de asigurări sociale de sănătate.  +  Articolul 213 (1) Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei: a) toţi copiii până la vârsta de 18 ani, ţinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează venituri din munca; b) ţinerii cu vârsta de până la 26 de ani, inclusiv cei care părăsesc sistemul de protecţie a copilului şi nu realizează venituri din munca sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; soţul, sotia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate; c) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, prin Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea recunostintei faţă de eroii martiri şi luptatorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate de aceste legi, precum şi cele provenite din pensii; d) persoanele cu handicap care nu realizează venituri din munca, pensie sau alte surse, cu excepţia celor obţinute în baza Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în munca a persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 519/2002, cu modificările şi