HOTĂRÂRE nr. 917 din 11 august 2005privind înfiinţarea unor societăţi comerciale de transport feroviar regional de călători prin divizarea parţială a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A.
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 29 august 2005



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 52 alin. (6) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul 1 (1) Se înfiinţează societăţile comerciale regionale de transport feroviar public de călători, denumite în continuare societăţi regionale, ca urmare a reorganizării prin divizare parţială a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A., care continuă să fiinţeze, ale căror denumire, sediu, capital social şi număr de acţiuni sunt prevăzute în anexa nr. 1. (2) Zona de activitate a societăţilor regionale înfiinţate potrivit alin. (1) este prevăzută în anexa nr. 2. (3) Societăţile regionale prevăzute la alin. (1) sunt persoane juridice române, se organizează şi funcţionează ca societăţi comerciale pe acţiuni, de interes public naţional, sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu statutele proprii întocmite potrivit statutului-cadru prevăzut în anexa nr. 3. (4) Societăţile regionale pot înfiinţa sucursale, reprezentanţe, agenţii şi altele asemenea, în ţară şi în străinătate, în condiţiile legii, prin hotărâre a adunării generale extraordinare a acţionarilor, la propunerea consiliului de administraţie. (5) Societăţile regionale pot înfiinţa filiale prin hotărâre a Guvernului, la propunerea adunării generale extraordinare a acţionarilor.  +  Articolul 2 (1) Capitalul social iniţial al societăţilor regionale se constituie prin preluarea, corespunzător obiectului de activitate, a unei părţi din patrimoniul Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A., în baza datelor din raportările contabile întocmite la 30 iunie 2004. (2) Patrimoniul Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. se diminuează în mod corespunzător. (3) Predarea-preluarea activului şi pasivului între Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A., pe de o parte, şi societăţile regionale, pe de altă parte, se va face pe bază de protocol care se va încheia în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. (4) Terenurile deţinute de Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A., care se predau societăţilor regionale, sunt evidenţiate într-o anexă separată la protocolul încheiat potrivit alin. (3). (5) În cazul în care valoarea capitalului social stabilită prin protocoalele de predare-preluare va fi diferită de cea prevăzută în anexa nr. 1, se va solicita rectificarea cuvenită la oficiul registrului comerţului, în termen de 30 de zile de la semnarea documentelor prevăzute la alin. (3). (6) Valoarea terenurilor care se predau de către Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. nu este cuprinsă în capitalul social prevăzut în anexa nr. 1. Aceste terenuri se vor evalua în termen de 12 luni de la data înfiinţării societăţilor regionale, modificându-se în mod corespunzător capitalul social al acestora după obţinerea titlurilor de proprietate asupra acestora, în condiţiile legii. (7) Acţiunile emise de societăţile regionale pot fi cotate la bursă şi tranzacţionate liber pe piaţa de capital. (8) Pe toată perioada în care statul este acţionar majoritar la societăţile regionale, prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi cu acordul adunărilor generale extraordinare ale acţionarilor societăţilor regionale implicate se pot efectua transferuri de active, precum şi de alte elemente patrimoniale, fără plată, între societăţile regionale, între Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. şi societăţile regionale şi, respectiv, între societăţile regionale şi celelalte societăţi comerciale rezultate din reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, inclusiv a filialelor acestora, cu modificarea corespunzătoare a capitalului social al acestora. (9) Societăţile regionale se pot privatiza, în condiţiile legii, statul putând păstra pachetul majoritar de acţiuni. (10) Pe perioada în care statul este acţionar majoritar societăţile regionale pot vinde active din patrimoniul lor persoanelor fizice sau juridice de drept privat, la iniţiativa consiliului de administraţie, cu acordul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi cu mandatarea în acest sens a reprezentanţilor săi în adunările generale ale acţionarilor. Vânzarea se poate face numai în cazul în care nu este afectată privatizarea societăţii regionale sau privatizarea unui activ în integralitatea sa. Utilizarea sumelor rezultate din vânzarea activelor se face în condiţiile legii.  +  Articolul 3Societăţile regionale desfăşoară activităţi de interes strategic în scopul realizării transportului feroviar public de călători, în condiţiile legii, şi al satisfacerii nevoilor de apărare a ţării şi au, în principal, ca obiect de activitate: a) cod CAEN 6010 - efectuarea transportului feroviar public de călători în trafic regional; b) cod CAEN 6321 - lucrări de întreţinere şi reparaţii la utilaje şi material rulant; c) cod CAEN 6412 - efectuarea de transporturi de poştă, militare, penitenciare şi altele, în vagoane specializate.  +  Articolul 4Capitalul social iniţial al societăţilor regionale este subscris şi integral vărsat de statul român, în calitate de acţionar unic, care îşi exercită drepturile şi obligaţiile prin Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.  +  Articolul 5Pentru accesul pe infrastructura feroviară publică sau privată societăţile regionale plătesc gestionarilor de infrastructură tariful de utilizare a infrastructurii, pe baza contractelor de acces încheiate cu aceştia.  +  Articolul 6 (1) Societăţile regionale, potrivit obiectului de activitate, Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. şi gestionarii de infrastructură asigură desfăşurarea traficului feroviar de călători în condiţii de siguranţă a circulaţiei, exercitând atribuţiile care le revin potrivit legii. (2) În cazul producerii de evenimente de cale ferată în care sunt implicate persoanele juridice prevăzute la alin. (1), acestea participă la cercetarea evenimentelor, intervin, iau măsurile necesare pentru îndepărtarea urmărilor, pentru restabilirea circulaţiei feroviare şi răspund în mod solidar pentru pagubele produse. (3) În cazul producerii unor calamităţi naturale, dezastre sau evenimente de cale ferată, persoanele juridice prevăzute la alin. (1) vor acţiona în cel mai scurt timp pentru asigurarea continuităţii transportului de călători.  +  Articolul 7 (1) Transportul feroviar public de călători are caracter de serviciu public social. Pentru aceste servicii societăţile regionale primesc de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, după caz, diferenţele dintre tarifele stabilite cu avizul autorităţilor publice competente şi costurile reale de transport, la care se adaugă o cotă de profit între 3 şi 5%. (2) Pentru anul 2005 influenţele rezultate din reorganizarea Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. se încadrează în sumele aprobate pentru transportul feroviar de călători în bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.  +  Articolul 8În cazul efectuării de servicii publice de transport de călători pentru anumite categorii de persoane care beneficiază, potrivit reglementărilor legale, de reduceri ale tarifelor de transport, prin actul normativ prin care se acordă aceste reduceri se vor prevedea compensaţii corespunzătoare către societăţile regionale, până la nivelul tarifului aprobat.  +  Articolul 9Investiţiile pentru realizarea proiectelor de importanţă naţională care asigură integrarea României în sistemul de transport feroviar european se finanţează de la bugetul de stat sau din credite garantate de stat şi rambursate de la bugetul de stat.  +  Articolul 10 (1) Raporturile dintre societăţile regionale, precum şi dintre acestea şi celelalte societăţi comerciale rezultate din reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române se stabilesc prin contracte, în condiţiile legii. (2) În scopul desfăşurării în bune condiţii şi cu maximă eficienţă a activităţii de transport feroviar public de călători, între societăţile regionale, precum şi între acestea şi Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. se încheie contracte de furnizare de servicii corespunzătoare obiectului de activitate al acestora, inclusiv de vânzare de bilete pentru transportul de lung parcurs sau interregional. (3) Bunurile aflate în proprietatea sau în folosinţa societăţilor regionale pot fi valorificate potrivit legii.  +  Articolul 11Societăţile regionale se substituie Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. în toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din raporturile juridice ale acesteia cu terţii, inclusiv în litigiile aflate pe rol la instanţele judecătoreşti, corespunzător obiectului de activitate.  +  Articolul 12Societăţile regionale poartă răspunderea ce revine căii ferate, potrivit Regulamentului de transport pe căile ferate din România, convenţiilor şi acordurilor internaţionale, altor reglementări legale privind transportul feroviar, precum şi normelor, instrucţiunilor şi regulamentelor în domeniul feroviar, în limita obiectului de activitate.  +  Articolul 13În vederea satisfacerii nevoilor de apărare a ţării şi în limita obiectului de activitate, societăţile regionale au următoarele obligaţii: a) să întocmească şi să asigure punerea în aplicare a planului de mobilizare; b) să asigure rezervele şi capacităţile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor de mobilizare; c) să întocmească documentele privind completarea forţei de muncă, necesară în caz de război, cu personal care are obligaţii militare; d) să asigure protecţia civilă a personalului propriu, a publicului călător şi a bunurilor încredinţate pentru transport, în cazul unor situaţii speciale, inclusiv al calamităţilor.  +  Articolul 14 (1) În perioada în care statul este acţionar majoritar raporturile dintre societăţile regionale şi Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului se reglementează prin contractul de activitate încheiat între fiecare societate nou-înfiinţată, pe de o parte, şi Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în numele statului, pe de altă parte. (2) Contractele de activitate prevăzute la alin. (1) vor cuprinde cel puţin următoarele prevederi: a) numărul trenurilor care vor circula, pe secţii de circulaţie; b) indicatorii de calitate; c) lista completă cuprinzând facilităţile de călătorie aprobate prin acte normative; d) principiile, metodologia de calcul şi nivelul sumelor necesare pentru acoperirea serviciului public social, ca diferenţă între tarifele stabilite cu avizul autorităţilor publice competente şi costurile reale de transport, la care se adaugă cota de profit prevăzută de lege; e) răspunderea Guvernului privind buna funcţionare a transportului public de călători, incluzând sumele necesare compensării pentru servicii sociale, calculate potrivit lit. d), precum şi alocaţiile bugetare pentru investiţii, modernizări, activităţi de învăţământ şi asistenţă medicală. (3) Contractele de activitate prevăzute la alin. (1) se încheie pe o durată de 4 ani, se aprobă prin hotărâre a Guvernului şi se actualizează anual, după aprobarea bugetului de stat.  +  Articolul 15La solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale sau a altor persoane juridice societăţile regionale pot încheia cu acestea convenţii pentru activităţi de transport de interes local, altele decât cele prevăzute în contractul de activitate încheiat cu Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, cu obligaţia de acoperire a diferenţei de cost, de către solicitantul transportului, în cazul în care veniturile din efectuarea transportului nu acoperă costurile.  +  Articolul 16 (1) Societăţile regionale îşi fundamentează bugetul propriu de venituri şi cheltuieli, în care se vor include şi subvenţiile, alocaţiile şi compensaţiile de la bugetul de stat şi bugetele locale, după caz. Bugetul de venituri şi cheltuieli se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, cu avizul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi al Ministerului Finanţelor Publice. (2) Veniturile societăţilor regionale se constituie din sumele corespunzătoare tarifelor de transport, accesoriilor, chiriilor şi altor tarife specifice pentru serviciile şi prestaţiile efectuate, potrivit obiectului de activitate. (3) Veniturile societăţilor regionale se constituie şi din valorificarea, la intern şi la export, a deşeurilor refolosibile rezultate din reparaţii, demolări, casări de bunuri aflate în patrimoniu şi din alte activităţi proprii. (4) În cazurile în care interese de stat, inclusiv cele de ordin militar, vor necesita prestaţii de servicii speciale, acestea se vor executa în condiţiile asigurării fondurilor necesare pentru acoperirea costurilor aferente.  +  Articolul 17 (1) La înfiinţare, personalul necesar desfăşurării activităţii societăţilor regionale este preluat de Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. în funcţie de competenţa profesională şi de disciplina în activitate, potrivit legislaţiei în vigoare. (2) Până la încheierea noului contract colectiv de muncă al personalului de la societăţile regionale personalul societăţii va beneficia de drepturile de salarizare şi de celelalte drepturi de personal prevăzute în actualul contract colectiv de muncă al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A., precum şi de alte drepturi prevăzute în legislaţia în vigoare. (3) Drepturile de salarizare şi celelalte drepturi de personal se stabilesc de către consiliul de administraţie pentru personalul de conducere şi prin contractul colectiv de muncă pentru personalul de execuţie. (4) Salariaţii şi pensionarii societăţilor regionale, precum şi membrii de familie ai acestora beneficiază de autorizaţii şi permise de călătorie gratuită pe calea ferată, în condiţiile legii. Condiţiile concrete de acordare a gratuităţilor de călătorie pe calea ferată pentru salariaţii societăţilor regionale, pentru membrii de familie ai acestora şi pentru pensionari sunt identice cu cele ale personalului din unităţile de cale ferată, atât în trafic intern, cât şi internaţional, conform reglementărilor în vigoare.  +  Articolul 18 (1) Societăţile regionale sunt conduse de adunările generale ale acţionarilor. (2) Atribuţiile şi componenţa adunărilor generale ale acţionarilor sunt prevăzute în statutele societăţilor regionale.  +  Articolul 19 (1) Adunările generale ale acţionarilor aleg consiliile de administraţie ale societăţilor regionale. Până la finalizarea procesului de privatizare a societăţilor regionale reprezentanţii statului în consiliile de administraţie şi preşedinţii consiliilor de administraţie sunt numiţi prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului. (2) Preşedinţii consiliilor de administraţie ale societăţilor regionale sunt şi directori generali ai acestora. (3) Atribuţiile consiliilor de administraţie, pecum şi ale preşedinţilor acestora sunt stabilite prin statutele societăţilor regionale.  +  Articolul 20Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.  +  Articolul 21Hotărârea Guvernului nr. 584/1998 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale de Transport Feroviar "C.F.R. Călători" - S.A. prin reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 15 septembrie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează în mod corespunzător.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:--------------Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului,Gheorghe DobreMinistrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,Gheorghe BarbuMinistrul finanţelor publice,Ionel PopescuBucureşti, 11 august 2005.Nr. 917.  +  Anexa 1
               
      Nr. crt.Denumirea societăţii comercialeSediulCapitalul social (lei)Numărul acţiunilor
      Valoarea nominală (lei)
      1.Societatea Comercială de Transport Feroviar Regional de Călători Bucureşti - S.AMunicipiul Bucureşti, Piaţa Gării de Nord nr. 1-3, et. 1, sectorul 16.350.0002.540.000
      2,5
      2.Societatea Comercială de Transport Feroviar Regional de Călători Craiova - S.A.Municipiul Craiova, bd. Decebal nr. 5-7, et. 2, judeţul Dolj4.550.0001.820.000
      2,5
      3.Societatea Comercială de Transport Feroviar Regional de Călători Timişoara - S.A.Municipiul Timişoara, Str. Gării nr. 2A, et. 1, judeţul Timiş4.170.0001.668.000
      2,5
      4.Societatea Comercială de Transport Feroviar Regional de Călători Cluj S.A.Municipiul Cluj-Napoca, - piaţa Avram Iancu nr. 17, et. 3, judeţul Cluj4.980.0001.992.000
      2,5
      5.Societatea Comercială de Transport Feroviar Regional de Călători Braşov - S.A.Municipiul Braşov, str. Iuliu Maniu nr. 45A, et. 1, judeţul Braşov4.460.0001.784.000
      2,5
      6.Societatea Comercială de Transport Feroviar Regional de Călători Iaşi S.A.Municipiul Iaşi, - Piaţa Gării nr. 1, et. 2, judeţul Iaşi3.430.0001.372.000
      2,5
      7.Societatea Comercială de Transport Feroviar Regional de Călători Galaţi - S.A.Municipiul Galaţi, Str. Domnească nr. 51, et. 2, judeţul Galaţi3.870.0001.548.000
      2,5
      8.Societatea Comercială de Transport Feroviar Regional de Călători Constanţa - S.A.Municipiul Constanţa, Al. Albăstrelelor nr. 10, et. 1, judeţul Constanţa2.720.0001.088.000
      2,5
     +  Anexa 2
           
      Nr. crt.Denumirea societăţii comercialeZona de activitate
      1.Societatea Comercială de Transport Feroviar Regional de Călători Bucureşti - S.A.judeţele Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov
      2.Societatea Comercială de Transport Feroviar Regional de Călători Craiova - S.A.judeţele Teleorman, Olt, Dolj, Gorj, Vâlcea, Argeş, Mehedinţi
      3.Societatea Comercială de Transport Feroviar Regional de Călători Timişoara - S.A.judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Hunedoara
      4.Societatea Comercială de Transport Feroviar Regional de Călători Cluj - S.A.judeţele Bihor, Cluj, Sălaj, Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud
      5.Societatea Comercială de Transport Feroviar Regional de Călători Braşov - S.A.judeţele Sibiu, Braşov, Alba, Mureş, Harghita, Covasna
      6.Societatea Comercială de Transport Feroviar Regional de Călători Iaşi - S.A.judeţele Iaşi, Suceava, Vaslui, Neamţ, Botoşani, Bacău
      7.Societatea Comercială de Transport Feroviar Regional de Călători Galaţi - S.A.judeţele Buzău, Vrancea, Galaţi, Brăila
      8.Societatea Comercială de Transport Feroviar Regional de Călători Constanţa - S.A.judeţele Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Călăraşi
     +  Anexa 3 STATUTUL-CADRUal Societăţii Comerciale de Transport Feroviar Regional de Călători .......  +  Capitolul I Denumirea, forma juridică, sediul, durata  +  Articolul 1Denumirea (1) Denumirea societăţii comerciale este ........................ (2) Pentru Societatea ........................ se va utiliza în continuare denumirea societate regională. (3) Emblema societăţii regionale este prezentată în anexa care face parte integrantă din prezentul statut. (4) În toate actele, facturile, scrisorile sau publicaţiile emanând de la societatea regională se menţionează denumirea acesteia, urmată de cuvintele "societate pe acţiuni" sau de iniţialele "S.A.", capitalul social, din care cel efectiv vărsat, potrivit ultimei situaţii financiare anuale aprobate, de sediul, numărul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului şi de codul unic de înregistrare, conform legislaţiei în vigoare.  +  Articolul 2Forma juridicăSocietatea regională este persoană juridică română, având forma juridică de societate comercială pe acţiuni, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile române şi cu prezentul statut.Societatea regională este societate comercială de interes public naţional.  +  Articolul 3Sediul (1) Sediul societăţii regionale este în ............................. (2) Sediul societăţii regionale poate fi schimbat în aceeaşi localitate sau în altă localitate din România pe baza hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor, potrivit legii. (3) Societatea regională poate înfiinţa sucursale, reprezentanţe, centre de lucru, agenţii, puncte de vânzare şi altele asemenea, în ţară şi în străinătate, şi le poate reorganiza prin hotărâre a adunării generale a acţionarilor, cu respectarea legislaţiei în vigoare. (4) Filiale ale societăţii regionale pot fi înfiinţate prin hotărâre a Guvernului, la propunerea adunării generale extraordinare a acţionarilor.  +  Articolul 4DurataSocietatea regională se constituie pe durată nelimitată, cu începere de la data înmatriculării ei la oficiul registrului comerţului.  +  Capitolul II Scopul şi obiectul de activitate  +  Articolul 5ScopulScopul societăţii regionale este efectuarea transportului public de călători pe calea ferată pentru satisfacerea interesului public naţional şi a necesităţilor sociale şi de apărare a ţării, cu realizarea de profit.  +  Articolul 6Obiectul de activitate (1) Societatea regională are următorul obiect de activitate, care se desfăşoară în conformitate cu reglementările în vigoare:A. Obiect principal de activitate:- cod CAEN 6010 - efectuarea transportului feroviar public de călători în trafic regional, internaţional - în zona micului trafic de frontieră, după caz.B. Obiecte secundare de activitate: a) cod CAEN 6412 - efectuarea de transporturi în vagoane specializate tip poştă, militare, penitenciare şi altele asemenea; b) cod CAEN 6321 - lucrări de întreţinere şi reparaţii, investiţii, dezvoltări, automatizări şi retehnologizări pentru activitatea de transport feroviar public de călători; c) cod CAEN 6321 - asigurarea exploatării materialului rulant în condiţii de siguranţă a circulaţiei şi de confort; d) cod CAEN 2215 - participarea la stabilirea tipului, formei şi felului legitimaţiilor de călătorie valabile pe calea ferată şi realizarea tipăririi acestora; e) cod CAEN 6321 - vânzarea legitimaţiilor de călătorie prin unităţile şi agenţiile proprii sau prin alţi agenţi, pe bază de contract; f) cod CAEN 6330 - efectuarea de transport feroviar de călători, cu specific de turism feroviar; g) cod CAEN 7460 - organizarea şi asigurarea funcţionării propriilor structuri de pază şi păstrare a ordinii, în condiţiile legii; h) cod CAEN 6010 - desfăşurarea activităţii de transport feroviar în interes propriu; i) cod CAEN 7230 - asigurarea furnizării datelor statistice cu privire la activitatea desfăşurată; j) cod CAEN 9262 - realizarea pentru personalul propriu de activităţi sociale, culturale, turistice şi sportive; k) cod CAEN 7032 - administrarea şi exploatarea spaţiilor proprii şi a utilităţilor aferente acestora; l) cod CAEN 6321 - prestarea de servicii auxiliare pentru transporturile pe linia ferată; m) cod CAEN 5118 - intermedierea şi comercializarea produselor şi serviciilor cu caracter specific; n) cod CAEN 7121 - concesionarea, locaţia de gestiune şi închirierea de active către persoane fizice şi juridice; o) cod CAEN 3520 - prestarea de servicii de întreţinere şi reparare a materialului rulant specific activităţii; p) cod CAEN 5157 - realizarea comerţului cu ridicata al deşeurilor şi resturilor; q) cod CAEN 5187 - realizarea activităţilor de aprovizionare comercială şi de comerţ, inclusiv de comerţ exterior, specific activităţii proprii. (2) Societatea regională poate desfăşura şi alte activităţi specifice necesare realizării obiectului său de activitate.  +  Capitolul III Capitalul social, acţiunile  +  Articolul 7Capitalul social (1) Capitalul social iniţial al societăţii regionale este în sumă totală de ...... lei, împărţit în ......... acţiuni nominative cu valoare nominală unitară de 2,5 lei RON, constituit prin preluarea unei părţi din patrimoniul Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A., în baza balanţei de verificare şi a situaţiei patrimoniului, întocmite la data de 30 iunie 2005. (2) Capitalul social iniţial este în întregime subscris de statul român, în calitate de acţionar unic, şi este integral vărsat la data constituirii societăţii regionale. Drepturile statului, în calitate de acţionar unic, sunt exercitate de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. (3) Eventualele rectificări ale capitalului social iniţial prevăzut la alin. (1) vor fi înregistrate la oficiul registrului comerţului în termen de 30 de zile de la data semnării protocolului de predare-preluare a activului şi pasivului între Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. şi societatea regională. (4) Pe toată perioada în care statul este acţionar majoritar la societatea regională, prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, cu acordul adunărilor generale ale acţionarilor din societăţile regionale implicate, se pot efectua transferuri de active corporale şi necorporale, precum şi de alte elemente patrimoniale, fără plată, între societatea regională şi celelalte societăţi regionale, între Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. şi societatea regională, precum şi între societatea regională şi celelalte persoane juridice înfiinţate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998, republicată, cu modificarea corespunzătoare a capitalului social al acestora. (5) Societatea regională poate fi privatizată, în condiţiile legii, statul român putând păstra pachetul majoritar de acţiuni.  +  Articolul 8Acţiunile (1) Acţiunile sunt nominative şi vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. (2) Societatea regională va ţine evidenţa acţionarilor şi a acţiunilor într-un registru numerotat, sigilat şi parafat de către preşedintele consiliului de administraţie. Registrul se păstrează la sediul societăţii regionale.  +  Articolul 9Reducerea şi majorarea capitalului socialCapitalul social poate fi redus sau majorat pe baza hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor, în condiţiile şi cu respectarea procedurii prevăzute de lege.  +  Articolul 10Drepturi şi obligaţii decurgând din acţiuni (1) Fiecare acţiune subscrisă şi plătită, potrivit legii, conferă deţinătorului dreptul la un vot în adunarea generală a acţionarilor, dreptul de a alege şi de a fi ales în organele de conducere, dreptul de a participa la distribuirea profitului, conform dispoziţiilor legale şi prevederilor prezentului statut, precum şi alte drepturi prevăzute de lege şi de statut. (2) Deţinerea acţiunii implică adeziunea de drept la statutul societăţii regionale. (3) Drepturile şi obligaţiile legate de acţiuni urmează acţiunile în cazul trecerii lor în proprietatea altor persoane. (4) Obligaţiile societăţii regionale sunt garantate cu capitalul social al acesteia, iar acţionarii răspund numai până la concurenţa capitalului social subscris de fiecare. (5) Patrimoniul societăţii regionale nu poate fi grevat de datorii sau de alte obligaţii personale ale acţionarilor. Un creditor al unui acţionar poate formula pretenţii asupra părţii din profitul societăţii regionale, care i se va repartiza de către adunarea generală a acţionarilor, sau asupra cotei-părţi cuvenite acestuia la lichidarea societăţii regionale, efectuată în condiţiile legii şi ale prezentului statut.  +  Articolul 11Cesiunea acţiunilor (1) În orice raporturi cu societatea regională, aceasta recunoaşte pentru fiecare acţiune un singur proprietar. (2) Cesiunea parţială sau totală a acţiunilor între acţionari şi/sau către terţi se face în condiţiile şi cu procedura prevăzute de lege.  +  Articolul 12Pierderea acţiunilor (1) În cazul pierderii uneia sau mai multor acţiuni proprietarul va trebui să anunţe consiliul de administraţie şi să facă publică în presă pierderea acestora. (2) După 6 luni acţionarul va putea obţine un duplicat al acţiunilor pierdute.  +  Capitolul IV Adunarea generală a acţionarilor  +  Articolul 13Atribuţii (1) Adunarea generală a acţionarilor este organul de conducere al societăţii regionale, care decide asupra politicii economice a acesteia şi asupra activităţii ei, în conformitate cu mandatul primit de la acţionari. (2) Adunările generale ale acţionarilor sunt ordinare şi extraordinare. (3) Reprezentanţii statului în adunarea generală a acţionarilor sunt în număr de 3, dintre care unul va fi specialist din Ministerul Finanţelor Publice şi cel puţin un specialist din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, numiţi sau, după caz, revocaţi prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului. (4) Pentru activitatea depusă, reprezentanţii statului mandataţi în adunarea generală a acţionarilor au dreptul la o indemnizaţie stabilită prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului. (5) Adunarea generală ordinară a acţionarilor are următoarele atribuţii: a) aprobă strategia globală de dezvoltare, retehnologizare, modernizare şi restructurare economico-financiară a societăţii regionale; b) numeşte şi revocă membrii consiliului de administraţie şi cenzorii, inclusiv cenzorii supleanţi; c) stabileşte remuneraţia membrilor consiliului de administraţie, a secretarului acestuia şi a cenzorilor; d) stabileşte competenţele şi răspunderile consiliului de administraţie şi ale cenzorilor şi aprobă regulamentul de funcţionare a consiliului de administraţie; e) numeşte directorul general al societăţii regionale şi îi stabileşte remuneraţia. Pentru perioada în care statul deţine pachetul majoritar numirea directorului general şi stabilirea salariului acestuia se fac de către ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului; f) examinează programele de activitate şi proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli ale societăţii regionale, analizate şi avizate de consiliul de administraţie, şi îşi dă acordul asupra acestora; g) aprobă constituirea rezervelor statutare; h) examinează, aprobă sau modifică bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere, după analizarea rapoartelor consiliului de administraţie şi cenzorilor, şi aprobă repartizarea profitului; i) fixează dividendele; j) propune înfiinţarea sau desfiinţarea de filiale; k) hotărăşte cu privire la executarea de investiţii şi de reparaţii capitale; l) stabileşte nivelul garanţiei cerute administratorilor, în condiţiile legii; m) se pronunţă asupra gestiunii administratorilor; n) hotărăşte gajarea, închirierea sau desfiinţarea uneia sau mai multor subunităţi ale societăţii regionale. (6) Adunarea generală extraordinară a acţionarilor are următoarele atribuţii: a) aprobă structura organizatorică a societăţii regionale şi regulamentul de organizare şi funcţionare a acesteia; b) hotărăşte cu privire la contractarea de împrumuturi bancare şi acordarea de garanţii; c) hotărăşte cu privire la înfiinţarea şi desfiinţarea de sucursale, reprezentanţe, centre de lucru, agenţii şi de alte subunităţi fără personalitate juridică; d) hotărăşte cu privire la majorarea capitalului social, la modificarea numărului de acţiuni sau a valorii nominale a acestora; e) hotărăşte reducerea capitalului social sau reîntregirea acestuia prin emisiune de noi acţiuni; f) hotărăşte cu privire la mutarea sediului societăţii regionale; g) analizează şi propune spre aprobare fuziunea, divizarea, dizolvarea şi lichidarea societăţii regionale; h) hotărăşte şi propune modificarea şi completarea obiectului de activitate al societăţii regionale; i) avizează proiectul contractului de activitate al societăţii regionale, care urmează să fie negociat cu Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în condiţiile legii, şi propune modificări ale acestuia; j) aprobă asocierea în vederea constituirii de noi societăţi comerciale sau participarea cu capital social la alte societăţi comerciale; k) hotărăşte cu privire la acţionarea în justiţie a membrilor consiliului de administraţie, a directorului general şi a cenzorilor pentru pagube pricinuite societăţii regionale; l) aprobă conversia acţiunilor dintr-o categorie în alta, în condiţiile legii; m) hotărăşte emisiunea de obligaţiuni şi conversia unei categorii de obligaţiuni în altă categorie sau în acţiuni; n) hotărăşte cumpărarea de acţiuni, cotarea la bursă, vânzarea şi tranzacţionarea pe piaţă a acţiunilor proprii; o) stabileşte plafoane valorice şi competenţe de efectuare a cheltuielilor; p) aprobă reevaluarea patrimoniului, potrivit legii; r) hotărăşte în orice alte probleme privind activitatea societăţii regionale, cu excepţia celor care revin adunării generale ordinare a acţionarilor.  +  Articolul 14Convocarea adunării generale a acţionarilor (1) Adunarea generală a acţionarilor se convoacă ori de câte ori va fi nevoie de către preşedintele consiliului de administraţie sau de către un membru al Consiliului de administraţie desemnat de acesta. (2) Adunările generale ordinare ale acţionarilor au loc cel puţin o dată pe an, în cel mult 3 luni de la încheierea exerciţiului financiar, pentru examinarea situaţiilor financiare pe anul precedent şi pentru stabilirea programului de activitate şi a bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul în curs. (3) Adunările generale extraordinare ale acţionarilor se convoacă la cererea acţionarilor reprezentând cel puţin o treime din capitalul social sau la cererea cenzorilor. (4) Adunarea generală a acţionarilor va fi convocată de administratori, în conformitate cu dispoziţiile prezentului statut, cu cel puţin 15 zile înainte de data stabilită. (5) Convocarea va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi într-un ziar de largă circulaţie din localitatea în care se află sediul societăţii regionale. În perioada în care statul este acţionar unic al societăţii regionale convocarea adunării generale a acţionarilor se va face prin corespondenţă. (6) Convocarea va cuprinde locul şi data ţinerii adunării generale a acţionarilor, precum şi ordinea de zi. (7) Când pe ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea statutului, convocarea va trebui să cuprindă textul integral al propunerilor. (8) Adunarea generală a acţionarilor se întruneşte la sediul societăţii regionale sau în alt loc indicat în convocare.  +  Articolul 15Organizarea adunării generale a acţionarilor (1) Pentru validitatea deliberărilor adunării generale ordinare a acţionarilor este necesară prezenţa acţionarilor care să reprezinte cel puţin jumătate din capitalul social, iar hotărârile trebuie să fie luate de acţionarii care deţin majoritatea absolută din capitalul social reprezentat în adunare. (2) Dacă adunarea generală a acţionarilor nu poate lucra din cauza neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (1), adunarea ce se va întruni după a doua convocare poate să delibereze asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi a primei adunări, oricare ar fi partea de capital social reprezentată de acţionarii prezenţi, cu majoritate. (3) Pentru validitatea deliberărilor adunării generale extraordinare a acţionarilor sunt necesare: a) la prima convocare, prezenţa acţionarilor reprezentând trei pătrimi din capitalul social, iar hotărârile să fie luate cu votul unui număr de acţionari care să reprezinte cel puţin jumătate din capitalul social; b) la convocările următoare, prezenţa acţionarilor reprezentând jumătate din capitalul social, iar hotărârile să fie luate cu votul unui număr de acţionari care să reprezinte cel puţin o treime din capitalul social. (4) Preşedintele consiliului de administraţie desemnează un secretar care să verifice lista de prezenţă a acţionarilor şi să întocmească procesul-verbal al adunării generale a acţionarilor. (5) Procesul-verbal al adunării generale a acţionarilor se va scrie într-un registru sigilat şi parafat. Procesul-verbal va fi semnat de către persoana care a prezidat şedinţa şi de secretarul care l-a întocmit.  +  Articolul 16Exercitarea dreptului de vot în adunarea generală a acţionarilor (1) Hotărârile adunării generale a acţionarilor se iau, de regulă, prin vot deschis. (2) Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administraţie şi a cenzorilor, pentru revocarea şi luarea hotărârilor referitoare la răspunderea administratorilor. (3) Hotărârile luate de adunarea generală a acţionarilor în limitele legii sau ale actului constitutiv sunt obligatorii chiar şi pentru acţionarii care nu au luat parte la adunare sau care au votat împotrivă.  +  Capitolul V Consiliul de administraţie  +  Articolul 17Organizare (1) Societatea regională este administrată de un consiliu de administraţie format din 5 membri, dintre care un specialist din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi cel puţin unul din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, numiţi de adunarea generală a acţionarilor pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de a fi realeşi. (2) Conducerea executivă a societăţii regionale este asigurată de directorul general, care este şi preşedintele consiliului de administraţie. (3) Preşedintele consiliului de administraţie numeşte prin decizie un secretar al consiliului de administraţie care va asigura secretariatul consiliului şi va întocmi procesul-verbal al fiecărei şedinţe. (4) Când se creează un loc vacant în consiliul de administraţie, adunarea generală a acţionarilor alege un nou administrator pentru completarea locului vacant. Durata pentru care este ales noul administrator pentru a ocupa locul vacant va fi egală cu perioada care a rămas până la expirarea mandatului predecesorului său. (5) Desemnarea administratorilor se stabileşte de adunarea generală a acţionarilor. Până la finalizarea procesului de privatizare, reprezentanţii statului în consiliul de administraţie vor fi numiţi prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, la propunerea adunării generale a acţionarilor. (6) Consiliul de administraţie se întruneşte cel puţin o dată pe lună şi ori de câte ori este necesar, la convocarea preşedintelui sau la cererea unei treimi din numărul membrilor săi. (7) Pentru valabilitatea deciziilor este necesară prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor consiliului de administraţie, iar deciziile se iau cu majoritatea absolută a membrilor prezenţi. (8) Dezbaterile consiliului de administraţie au loc conform ordinii de zi stabilite pe baza proiectului comunicat de preşedinte cu cel puţin 5 zile înainte. Acestea se consemnează în procesul-verbal al şedinţei, care se scrie într-un registru sigilat şi parafat de preşedintele consiliului de administraţie. Procesul-verbal se semnează de persoana care a prezidat şedinţa şi de secretar. (9) Consiliul de administraţie poate delega unele dintre atribuţiile sale conducerii executive a societăţii regionale şi poate recurge la consultanţi pentru studii, analize sau expertize, necesare în vederea luării unor decizii. (10) Membrii consiliului de administraţie pot exercita orice act de administrare a societăţii regionale în interesul acesteia, în limita mandatului acordat de consiliul de administraţie. (11) Preşedintele consiliului de administraţie este obligat să pună la dispoziţie acţionarilor şi cenzorilor, la cererea acestora, orice documente legate de activitatea societăţii regionale. (12) Membrii consiliului de administraţie răspund individual sau solidar, după caz, faţă de societatea regională pentru prejudiciile cauzate acesteia. În astfel de situaţii ei vor putea fi revocaţi prin hotărâre a adunării generale a acţionarilor. (13) Sunt incompatibile cu calitatea de membru în consiliul de administraţie persoanele care, potrivit Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, nu pot fi fondatori, precum şi cele care, ele personal, rudele sau afinii acestora până la gradul al doilea inclusiv, sunt în acelaşi timp patroni sau asociaţi în societăţi comerciale cu acelaşi profil sau sunt în relaţii comerciale directe cu societatea regională.  +  Articolul 18Atribuţiile consiliului de administraţieConsiliul de administraţie are în principal următoarele atribuţii: a) elaborează şi supune spre aprobare adunării generale a acţionarilor regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie; b) analizează şi avizează proiectul bugetului anual de venituri şi cheltuieli al societăţii regionale şi îl supune spre aprobare adunării generale a acţionarilor; c) avizează documentaţiile privind structura organizatorică şi regulamentul de organizare şi funcţionare a societăţii regionale; d) prezintă spre avizare adunării generale a acţionarilor strategia de dezvoltare a societăţii regionale pe termen lung, mediu şi scurt, care se supune spre aprobare Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului; e) aprobă investiţiile societăţii regionale, în limita competenţelor şi a plafoanelor valorice stabilite de adunarea generală a acţionarilor; f) hotărăşte cu privire la închirierea bunurilor pe care le are societatea regională în proprietate; g) aprobă efectuarea operaţiunilor de cumpărare şi vânzare de bunuri şi servicii; h) aprobă criterii de efectuare a operaţiunilor de încasări şi plăţi; i) aprobă închirierea contractelor de închiriere şi leasing; j) stabileşte tactica şi strategia de marketing; k) aprobă încheierea contractelor sau rezilierea contractelor, potrivit competenţelor şi plafoanelor valorice stabilite de adunarea generală a acţionarilor; l) supune anual adunării generale a acţionarilor, în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, raportul cu privire la activitatea societăţii regionale, situaţiile financiare anuale pe anul precedent, precum şi proiectul programului de activitate şi proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli ale societăţii regionale pe anul în curs; m) aprobă proiectul contractului colectiv de muncă ce urmează a fi negociat cu reprezentanţii salariaţilor; n) aprobă tarifele pentru activităţile specifice societăţii regionale, în condiţiile legii; o) aprobă regimul de amortizare a mijloacelor fixe ale societăţii regionale; p) aprobă scoaterea din funcţiune, casarea şi valorificarea unor bunuri materiale, în condiţiile legii; q) asigură elaborarea proiectului de contract de activitate al societăţii regionale; r) numeşte şi revocă directorii executivi ai societăţii regionale şi le stabileşte drepturile de salarizare şi celelalte drepturi de personal; s) aprobă drepturile de salarizare şi celelalte drepturi de personal pentru personalul de conducere; t) rezolvă orice alte probleme stabilite de adunarea generală a acţionarilor.  +  Articolul 19Atribuţiile directorului general (1) Directorul general reprezintă societatea regională în raporturile cu terţii şi are în principal următoarele atribuţii: a) aplică strategia şi politicile de dezvoltare ale societăţii regionale; b) angajează, promovează şi concediază personalul de execuţie al societăţii regionale; c) negociază contractul colectiv de muncă, în limita mandatului dat de consiliul de administraţie; d) încheie acte juridice, în numele şi pe seama societăţii regionale; e) propune operaţiunile de vânzare şi cumpărare de bunuri; f) aprobă operaţiunile de încasări şi plăţi, potrivit competenţelor; g) stabileşte şi aprobă sarcinile personalului din subordine; h) îndeplineşte orice alte atribuţii potrivit competenţelor acordate. (2) Directorul general poate delega o parte dintre atribuţiile sale directorilor executivi sau oricărei alte persoane din cadrul societăţii regionale. (3) Competenţele, atribuţiile şi răspunderile directorilor executivi sunt stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare a societăţii regionale.  +  Capitolul VI Gestiunea  +  Articolul 20Controlul financiar preventiv (1) Societatea regională organizează şi exercită controlul financiar preventiv pentru documentele ce cuprind operaţiuni care se referă la drepturile şi obligaţiile patrimoniale în faza de angajare şi de plată în raporturile cu alte persoane juridice sau fizice, cu respectarea tuturor prevederilor legale. (2) Controlul financiar preventiv se exercită prin organe de specialitate, potrivit legii.  +  Articolul 21Controlul financiar de gestiune (1) Controlul financiar de gestiune se efectuează în conformitate cu prevederile legale, prin organele de specialitate ale societăţii regionale. (2) Controlul financiar de gestiune se efectuează în totalitate sau prin sondaj, în raport cu volumul, valoarea şi natura bunurilor, posibilităţile de sustrageri, condiţiile de păstrare şi gestionare, precum şi cu frecvenţa abaterilor constatate anterior. (3) La cererea organelor de control financiar de gestiune, salariaţii societăţii regionale au obligaţia: a) să pună la dispoziţie registrele, corespondenţa, actele, documentele justificative necesare controlului; b) să prezinte pentru control valorile de orice fel pe care le gestionează sau pe care le au în păstrare, care intră sub incidenţa controlului; c) să elibereze, potrivit legii, documentele solicitate, în original sau în copii certificate; d) să dea informaţii şi explicaţii verbal şi în scris, după caz, în legătură cu problemele care formează obiectul controlului; e) să semneze, cu sau fără obiecţiuni, actele de control; f) să asigure sprijinul şi condiţiile necesare bunei desfăşurări a controlului şi să-şi dea concursul pentru clarificarea constatărilor. (4) Constatările organelor de control financiar de gestiune se vor consemna în actele de control, cu indicarea prevederilor legale încălcate şi cu stabilirea exactă a consecinţelor economice, financiare, patrimoniale, a persoanelor vinovate, precum şi a măsurilor propuse.Actele de control vor fi înaintate directorului general al societăţii regionale controlate.  +  Articolul 22Cenzorii (1) Gestiunea societăţii regionale este supravegheată de cenzori. (2) Societatea regională are 3 cenzori şi 3 cenzori supleanţi. (3) Cenzorii şi cenzorii supleanţi sunt aleşi de adunarea generală a acţionarilor. Durata mandatului lor este de 3 ani, ei putând fi realeşi. (4) Cenzorii îşi exercită personal mandatul. (5) Cel puţin unul dintre cenzori trebuie să fie contabil autorizat în condiţiile legii sau expert contabil. (6) În perioada în care statul va deţine cel puţin 20% din capitalul social unul dintre cenzori va fi recomandat de Ministerul Finanţelor Publice. (7) Cenzorii sunt remuneraţi cu o indemnizaţie fixă, stabilită de adunarea generală a acţionarilor. (8) Cenzorii au următoarele obligaţii principale: a) să supravegheze gestiunea societăţii regionale; b) să verifice dacă situaţiile financiare anuale sunt legal întocmite şi în concordanţă cu registrele; c) să verifice dacă registrele sunt ţinute regulat; d) să verifice dacă evaluarea patrimoniului s-a făcut conform regulilor stabilite pentru întocmirea situaţiilor financiare. (9) Situaţiile financiare nu pot fi aprobate de adunarea generală a acţionarilor, dacă nu sunt însoţite de raportul cenzorilor. (10) Cenzorii sunt obligaţi, de asemenea: a) să facă inspecţii ale casei, în fiecare lună sau inopinat, şi să verifice existenţa titlurilor sau a valorilor care sunt proprietatea societăţii regionale ori care au fost primite în gaj, cauţiune sau depozit; b) să convoace adunarea generală ordinară sau extraordinară a acţionarilor, când nu a fost convocată de către administratori; c) să ia parte la adunările generale ordinare şi extraordinare ale acţionarilor, inserând în ordinea de zi propunerile pe care le vor considera necesare; d) să constate depunerea regulată a garanţiei din partea administratorilor; e) să vegheze ca dispoziţiile legii, ale actului constitutiv sau ale statutului să fie îndeplinite de administratori şi de lichidatori. (11) Despre rezultatul verificărilor efectuate conform alin. (9), precum şi asupra propunerilor pe care le consideră necesare privind situaţiile financiare anuale cenzorii vor prezenta adunării generale a acţionarilor un raport amănunţit. Pentru îndeplinirea acestei obligaţii cenzorii vor delibera împreună, însă pot face în caz de divergenţă rapoarte separate, pe care le vor prezenta adunării generale a acţionarilor. (12) Cenzorii vor aduce la cunoştinţa administratorilor neregulile în administraţie şi încălcările dispoziţiilor legale şi statutare pe care le constată, iar cazurile mai importante le vor aduce la cunoştinţa adunării generale a acţionarilor. (13) Cenzorii iau parte la şedinţele consiliului de administraţie şi ale adunării generale a acţionarilor, fără drept de vot. (14) Se interzice cenzorilor să comunice acţionarilor în particular sau terţilor date referitoare la operaţiunile societăţii regionale, constatate cu ocazia exercitării mandatului lor. (15) Cenzorii vor trece într-un registru special deliberările lor, precum şi constatările făcute în exerciţiul mandatului lor. (16) Revocarea cenzorilor se poate face numai de adunarea generală a acţionarilor, cu votul cerut la adunările generale extraordinare. (17) Cenzorii societăţii regionale îndeplinesc şi alte atribuţii prevăzute de lege.  +  Capitolul VII Activitatea  +  Articolul 23Exerciţiul financiarExerciţiul financiar începe la data de 1 ianuarie şi se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an. Primul exerciţiu financiar începe la data dobândirii personalităţii juridice.  +  Articolul 24Personalul (1) Personalul societăţii regionale se încadrează în condiţiile legii, pe bază de concurs sau de examen şi/sau prin alte forme de selecţie. (2) Condiţiile de angajare, de organizare şi de desfăşurare a concursurilor, a examenelor şi a selecţiei se stabilesc prin regulament aprobat de către consiliul de administraţie şi în contractul colectiv de muncă. (3) Personalul societăţii regionale este supus reglementărilor în vigoare, reglementărilor specifice emise de autoritatea de stat în domeniul transporturilor feroviare, precum şi regulamentului de ordine interioară al societăţii regionale. (4) Drepturile şi obligaţiile salariaţilor se stabilesc prin contractul colectiv de muncă.  +  Articolul 25Amortizarea mijloacelor fixeConsiliul de administraţie stabileşte, în condiţiile legii, modul de amortizare a mijloacelor fixe.  +  Articolul 26Evidenţa contabilă şi bilanţul contabil (1) Societatea regională va ţine evidenţa contabilă în lei, va întocmi anual situaţiile financiare, având în vedere normele metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor Publice. (2) Situaţiile financiare vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, conform legii.  +  Articolul 27Calculul şi repartizarea profitului (1) Profitul societăţii regionale se stabileşte pe situaţii financiare anuale aprobate de adunarea generală a acţionarilor. Profitul impozabil se stabileşte în condiţiile legii. (2) Profitul societăţii regionale rămas după plata impozitului pe profit va fi repartizat în condiţiile legii. (3) Societatea regională îşi constituie fondul de rezervă şi alte fonduri, în condiţiile legii. (4) Plata dividendelor cuvenite acţionarilor se face de către societatea regională în condiţiile legii, după aprobarea situaţiilor financiare anuale de către adunarea generală a acţionarilor. (5) În cazul înregistrării de pierderi, adunarea generală a acţionarilor va analiza cauzele şi va hotărî în consecinţă. (6) Acoperirea pierderilor se va face în condiţiile legii şi pe baza hotărârii adunării generale a acţionarilor.  +  Articolul 28RegistreleSocietatea regională va ţine, prin grija consiliului de administraţie, toate registrele prevăzute de lege.  +  Capitolul VIII Schimbarea formei juridice, dizolvarea, lichidarea  +  Articolul 29Schimbarea formei juridice (1) Adunarea generală a acţionarilor poate hotărî modificarea formei juridice a societăţii regionale. (2) Pe toată perioada în care statul este acţionar majoritar modificarea formei juridice se face prin hotărâre a Guvernului.  +  Articolul 30Dizolvarea-lichidareaDizolvarea-lichidarea societăţii regionale se va face conform prevederilor legale.  +  Articolul 31Litigii (1) Litigiile de orice fel apărute între societatea regională şi persoanele fizice sau juridice sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun. (2) Pentru soluţionarea litigiilor cu alte societăţi comerciale se poate apela şi la arbitraj.  +  Capitolul IX Dispoziţii finale  +  Articolul 32Prevederile prezentului statut se completează cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990, republicată, precum şi ale Codului comercial.---------