LEGE nr. 59 din 21 martie 2005privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2004 pentru modificarea unor acte normative ce reglementează activitatea din domeniul sanitar
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 256 din 28 martie 2005



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Articolul UNICSe aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135 din 14 decembrie 2004 pentru modificarea unor acte normative ce reglementează activitatea din domeniul sanitar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.241 din 22 decembrie 2004, cu următoarele modificări şi completări:1. Articolul I va avea următorul cuprins:"Art. I. - Litera h) a articolului 38 din Legea nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 30 iunie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: h) medicii în activitate sau pensionari, precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei la asigurările sociale de sănătate."2. După articolul I se introduc articolele I^1 şi I^2 cu următorul cuprins:"Art. I^1. - Litera i) a articolului 44 din Legea nr. 307/2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical şi a profesiei de moaşă, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 30 iunie 2004, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:«i) asistenţii medicali şi moaşele în activitate sau pensionari, precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei la asigurările sociale de sănătate.»Art. I^2. - Litera h) a articolului 37 din Legea nr. 308/2004 privind exercitarea profesiei de medic dentist, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Dentişti din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 30 iunie 2004, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:«h) medicii dentişti în activitate sau pensionari, precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei la asigurările sociale de sănătate.»"3. După articolul II se introduce articolul III cu următorul cuprins:"Art. III. - Pe data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă pct. 2 al art. III, pct. 1 al art. IV şi art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2004 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii cuprinse în acte normative din domeniul sanitar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 806 din 1 septembrie 2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 475/2004."Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORADRIAN NĂSTASEPREŞEDINTELE SENATULUINICOLAE VĂCĂROIUBucureşti, 21 martie 2005.Nr. 59.____________