DECIZIE nr. 291 din 1 iulie 2004referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din Legea nr. 428/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 181/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 753 din 18 august 2004



    Ioan Vida - preşedinteNicolae Cochinescu - judecătorAspazia Cojocaru - judecătorConstantin Doldur - judecătorAcsinte Gaspar - judecătorPetre Ninosu - judecătorIon Predescu - judecătorŞerban Viorel Stănoiu - judecătorAurelia Popa - procurorDoina Suliman - magistrat-asistent şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din Legea nr. 428/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 181/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Procomtrans" - S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 4.009/COM/2003 al Tribunalului Dolj - Secţia comercială şi de contencios administrativ.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 17 iunie 2004 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la data de 24 iunie 2004 şi apoi la 1 iulie 2004.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 31 octombrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 4.009/COM/2003, Tribunalul Dolj - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din Legea nr. 428/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 181/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Procomtrans" - S.R.L. din Craiova într-o cauză al cărei obiect este cererea de constatare a nulităţii absolute a radierii societăţii din Oficiul Registrului Comerţului, formulată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice - Dolj.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate contravin principiului constituţional al neretroactivităţii legii. În acest sens arată că, în virtutea prevederilor art. 5 din Legea nr. 314/2001, radierea societăţilor comerciale care nu au majorat capitalul social în termenul legal a operat începând cu data de 2 aprilie 2002. Legea nr. 428/2002, ulterioară acestei date, prevede însă că "radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societăţile comerciale cu datorii faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum şi faţă de alţi creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instanţelor".Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, în opinia sa, "articolul unic reprezintă alineatul 4 la articolul 5 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 181/2001 şi nu o dispoziţie de sine stătătoare, astfel că nu se poate afirma că s-ar fi încălcat principiul neretroactivităţii legii".Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Motivând această opinie, arată, pe de o parte, că textul de lege criticat nu cuprinde dispoziţii cu caracter retroactiv, iar, pe de altă parte, criticile de constituţionalitate se referă la aspecte ce privesc aplicarea, şi nu neconstituţionalitatea acestora.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile articolului unic din Legea nr. 428/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 181/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 10 iulie 2002, dispoziţii care au următoarea redactare:"Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 181 din 20 decembrie 2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 28 decembrie 2001, cu următoarea completare:- La articolul unic punctul 2, la articolul 5, după alineatul (3) se introduce alineatul (4) cu următorul cuprins:«(4) Radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societăţile comerciale cu datorii faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum şi faţă de alţi creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.»"În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, care, în urma revizuirii, are următorul cuprins: "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia critică dispoziţiile articolului unic din Legea nr. 428/2002 în raport cu principiul constituţional al neretroactivităţii legii, sens în care arată că aceste dispoziţii legale sunt ulterioare măsurii radierii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 314/2001.Analizând textul de lege criticat, Curtea apreciază că trebuie să se distingă între faptul că acesta nu conţine în sine nici o dispoziţie cu caracter retroactiv şi nu face nici o precizare cu privire la aplicarea sa în timp şi efectele nulităţii pe care legea o constată. Utilizarea instituţiei nulităţii intervine numai pentru sancţionarea încălcării unor condiţii legale imperative la încheierea actului juridic şi operează retroactiv.În ceea ce priveşte determinarea situaţiilor juridice care rămân supuse vechii reglementări, precum şi a celor care vor fi guvernate de noua reglementare, Curtea constată că aceasta nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci de aplicare a legii în timp, de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat constant că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d), art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu majoritate de voturi,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din Legea nr. 428/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 181/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Procomtrans" - S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 4.009/COM/2003 al Tribunalului Dolj - Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 iulie 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent şef,Doina Suliman*OPINIE SEPARATĂContrar punctului de vedere al majorităţii membrilor Curţii, consider că textul de lege dedus controlului de constituţionalitate - şi anume articolul unic din Legea nr. 428/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 181/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale, devenit art. 5 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 181/2001 - are caracter retroactiv şi, prin aceasta, contravine prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.Potrivit reglementării iniţiale, instituite prin Legea nr. 314 din 18 iunie 2001, toate societăţile comerciale care nu şi-au majorat capitalul social, în termenul acolo prevăzut, sunt supuse procedurii de dizolvare şi lichidare, finalizate prin radierea din oficiu.Din formula redacţională a textului criticat rezultă că acesta urmează a-şi găsi aplicare cu privire la radierile deja operate, aşadar pentru trecut, extinzându-şi domeniul temporal de incidenţă asupra unor situaţii juridice finalizate anterior intrării sale în vigoare, făcând parte din categoria aşa numitelor facta praeterita.Intenţia legiuitorului de a acţiona asupra trecutului rezultă, a fortiori, din utilizarea instituţiei nulităţii, care, prin definiţie, intervine pentru încălcarea unor condiţii legale imperative ale încheierii actului juridic şi operează retroactiv, lipsind de eficienţă respectivul act, chiar de la data încheierii sale, ca şi cum nu ar fi fost încheiat niciodată.Or, în măsura în care o atare condiţie - şi anume ca societatea comercială să nu aibă datorii - nu fusese prevăzută de legislaţia în vigoare la data radierii, instituirea sa post factum, printr-o normă ulterioară, constituie o evidentă încălcare a principiului tempus regit actum, confirmând caracterul retroactiv şi, prin aceasta, neconstituţional al reglementării în cauză.De altfel, intenţia legiuitorului de a conferi eficienţă retroactivă respectivei reglementări rezultă şi din finalitatea urmărită. În condiţiile în care, prin efectul radierii, societatea comercială debitoare îşi încetează existenţa ca subiect de drept, eventualii creditori pierd posibilitatea de a-şi valorifica creanţele faţă de aceasta, radierea operând, astfel, ca o veritabilă purgă, cu consecinţe prejudiciabile ireversibile în ceea ce-i priveşte. Aşa fiind, prin reglementarea adoptată, s-a intenţionat o repunere a părţilor în situaţia anterioară, respectiv readucerea în fiinţă a societăţii comerciale debitoare, care, redobândind, cu caracter retroactiv, prin efectul nulităţii radierii, calitatea de subiect de drept, poate fi urmărită de creditorii săi.Chiar dacă, în sine, o asemenea raţiune, avută în vedere de legiuitor la adoptarea reglementării criticate, nu poate fi convertită, strict vorbind, într-un fine de neprimire a excepţiei de neconstituţionalitate, nu mai puţin, interesele sociale majore a căror protecţie tinde să o asigure au cântărit mult în opţiunea Curţii şi, fără îndoială, în considerarea lor, a fost adoptată soluţia cu privire la care îmi exprim dezacordul.Dincolo de argumentele enunţate, care converg în a demonstra caracterul retroactiv al reglementării legale deduse controlului, consider că însăşi raţiunea avută în vedere la adoptarea acesteia este susceptibilă de serioase rezerve.În acest sens, se impune avut în vedere ca - potrivit reglementării iniţiale instituite prin Legea nr. 314/2001 - radierea din oficiu nu intervine automat şi uno ictu, ca urmare a nemajorării capitalului social în termenul definit de lege, ci reprezintă momentul final al unui proces constând în dizolvarea de drept şi lichidarea respectivei societăţi comerciale. Or, aşa fiind, urmează a-şi găsi aplicare toate exigenţele legale instituite în materie, care, în esenţă, urmăresc să asigure acoperirea pasivului din şi în limitele pasivului. Fără îndoială, în măsura în care nu există elemente de activ sau acestea sunt insuficiente pentru acoperirea tuturor datoriilor, creditorii sau o parte dintre ei vor rămâne nesatisfăcuţi. Este însă dificil de înţeles cum, într-o atare ipoteză, redobândirea calităţii de subiect de drept, ca urmare a constatării nulităţii absolute a radierii, de către societatea comercială debitoare, ar fi de natură să le permită creditorilor săi, nesatisfăcuţi în procesul de lichidare, să-şi valorifice creanţele, dacă se are în vedere că o asemenea societate, deşi, teoretic, a redevenit subiect de drept, nu poate să desfăşoare o activitate lucrativă, aducătoare de venit, aptă să-i permită majorarea activului, motiv pentru care gradul său de insolvabilitate va rămâne, practic, acelaşi.Unica ipoteză în care s-ar putea susţine că reglementarea în cauză îşi relevă utilitatea, în concordanţă cu finalitatea urmărită, este doar aceea în care radierea a intervenit direct şi nemijlocit, ca urmare a constatării nemajorării capitalului social, fără să fi fost precedată de dizolvare şi lichidare, situaţie în care creditorii ar fi puşi în imposibilitatea de a-şi valorifica creanţele, ca urmare a încetării existenţei debitorului lor, ca subiect de drept, prin efectul legii. În condiţiile în care însă Legea nr. 314/2001 prevede, cu titlu imperativ, că radierea din oficiu nu poate interveni decât după dizolvarea de drept şi lichidarea societăţii comerciale, o radiere intempestivă, fără respectarea acestei proceduri prealabile, este oricum lovită de nulitate absolută, care poate fi invocată de orice persoană interesată şi, în primul rând, de creditorii astfel prejudiciaţi. Existenţa unei asemenea posibilităţi, în virtutea principiilor generale care guvernează materia dreptului civil, nu credem că ar putea fi negată, iar recunoaşterea ei demonstrează inutilitatea reglementării legale criticate. Astfel spus, dacă ocrotirea intereselor creditorilor era asigurată, în maniera arătată, prin reglementarea iniţială, chiar într-o atare situaţie limită, adoptarea reglementării legale deduse controlului apare ca superfluă.Mai mult decât atât, în ceea ce priveşte valorificarea creanţelor statului, aceasta beneficiază de o garanţie suplimentară, prin aceea că, potrivit art. 7 din Legea nr. 314/2001, bunurilor imobile şi mobile din patrimoniul societăţilor comerciale, care nu au intrat în patrimoniul altor persoane până la data dizolvării de drept ori în cadrul procedurii lichidării, le sunt aplicabile, după data radierii, dispoziţiile art. 477 din codul civil, acestea devenind proprietatea statului ca bunuri fără stăpân. Aşa fiind, cu referire la aceste creanţe, a fortiori nu se vede utilitatea invalidării radierii unei societăţi comerciale, ca efect al nulităţii.Cele arătate converg în a demonstra inutilitatea soluţiei legislative adoptate prin reglementarea dedusă controlului, dincolo şi independent de caracterul său neconstituţional, pe care l-am evidenţiat în cele ce precedă. Sunt raţiuni care mi-au impus şi oferă o suficientă justificare prezentei opinii separate la Decizia nr. 291 din 1 iulie 2004 a Curţii Constituţionale.Judecător,Şerban Viorel Stănoiu----------