DECIZIE nr. 330 din 11 septembrie 2003referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 701 din 7 octombrie 2003



    Costica Bulai - preşedinteNicolae Cochinescu - judecătorConstantin Doldur - judecătorKozsokar Gabor - judecătorPetre Ninosu - judecătorLucian Stangu - judecătorIoan Vida - judecătorIuliana Nedelcu - procurorFlorentina Geangu - magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Puscasu în Dosarul nr. 1/2003 al Curţii Supreme de Justiţie - Completul de 9 judecători.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind nefondata, arătând ca reglementările privitoare la exercitarea căilor de atac sunt de competenţa legiuitorului. Se invoca în acest sens jurisprudenta Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 7 aprilie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 1/2003, Curtea Suprema de Justiţie - Completul de 9 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Puscasu, inculpat recurent în dosarul menţionat. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca textul de lege criticat este în contradictie cu dispoziţiile art. 21 şi 24 din Constituţie, prin aceea ca, pe de o parte, încheierea prin care s-a admis abţinerea, cat şi cea prin care s-a admis recuzarea nu sunt supuse nici unei cai de atac, iar pe de altă parte, dreptul la apărare nu poate fi limitat la accesul la un singur grad de jurisdicţie. De asemenea, autorul excepţiei considera ca dispoziţiile art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală sunt în contradictie cu prevederile art. 11 din Constituţie raportate la dispoziţiile art. 2 pct. 1 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care reglementează dreptul la doua grade de jurisdicţie în materie penală.În opinia Completului de 9 judecători al Curţii Supreme de Justiţie, excepţia invocată este neîntemeiată în raport cu existenta posibilităţii, reglementată de legea procesuala penală, a declanşării unui control judiciar al încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare. Astfel, încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare este supusă căilor ordinare de atac, în condiţiile art. 361 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală sau, după caz, ale art. 385^1 alin. 2 şi 3 din acelaşi cod, o dată cu fondul.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca dispoziţiile art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. În motivarea acestui punct de vedere, se arata ca potrivit prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar potrivit art. 128, căile de atac pot fi exercitate, de asemenea, în condiţiile legii. Încheierile, ca hotărâri prin care nu se soluţionează fondul cauzei, nu pot fi atacate, de regula, decât o dată cu hotărârile judecătoreşti care soluţionează fondul cauzei, când persoana interesată poate exercita dreptul la apărare.Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală este neîntemeiată, deoarece Constituţia prevede atributul legiuitorului de a reglementa procedura de judecată şi căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, iar procedura de soluţionare a cererilor de abţinere sau de recuzare este reglementată în temeiul acestor dispoziţii constituţionale. Se mai arata ca Protocolul nr. 7 adiţional al Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede în art. 2 pct. 1 dreptul la dublul grad de jurisdicţie, dar face referire numai la hotărârile de condamnare, nu şi la încheierile premergătoare soluţionării cauzei, acestea putând fi atacate o dată cu fondul, asa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 185 din 14 iunie 2001. De asemenea, se mai apreciază ca procedura reglementată în art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare (art. 24 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale), deoarece, solutionand cererea de recuzare, instanţa nu hotărăşte asupra temeiniciei unei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva persoanei care a formulat cererea de recuzare. Dispoziţiile legale criticate nu contravin nici prevederilor art. 150 din Constituţie.Avocatul Poporului considera, de asemenea, ca dispoziţiile art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. În legătură cu pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 din Constituţie, se precizează ca stabilirea căilor de atac şi a condiţiilor de exercitare a acestora este atributul exclusiv al legiuitorului. Absenta reglementării unei cai de atac împotriva încheierii de şedinţa este consecinţa evitării unei prelungiri inutile a procesului, şi nu o ingradire a accesului liber la justiţie, încheierea putând fi atacată o dată cu sentinta sau decizia pronunţată în cauza. Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenta sa ca accesul liber la justiţie nu înseamnă asigurarea acestuia la toate structurile judecătoreşti, deoarece legiuitorul poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii deosebite. În ceea ce priveşte încălcarea art. 24 din Constituţie referitor la dreptul la apărare, se arata ca aceasta nu poate fi reţinută, deoarece persoana interesată poate formula apărări în cadrul caii de atac prevăzute de lege, care se exercită împotriva hotărârii prin care s-a soluţionat fondul cauzei. Referitor la încălcarea prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Avocatul Poporului apreciază ca acestea se referă la situaţiile în care instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre de condamnare. Or, în speta, încheierea de şedinţa privind respingerea cererii de abţinere sau de recuzare este o hotărâre prin care instanţa soluţionează chestiuni prealabile judecării fondului cauzei.Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: "Încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei cai de atac."Autorul excepţiei considera aceste dispoziţii ca fiind contrare prevederilor constituţionale ale art. 11, referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 21, referitoare la accesul liber la justiţie şi ale art. 24, referitoare la dreptul la apărare. Totodată, dispoziţiile legale criticate sunt considerate ca fiind contrare prevederilor art. 2 pct. 1 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţii care reglementează dreptul la doua grade de jurisdicţie în materie penală.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată. Astfel, potrivit prevederilor art. 125 şi 128 din Constituţie, legiuitorul este unica autoritate competentă sa reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti în cadrul procedurii de judecată, precum şi modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competente, legiuitorul stabileşte hotărârile judecătoreşti împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac şi condiţiile în care pot fi folosite aceste cai. Lipsa unei cai speciale de atac împotriva încheierii pronunţate în soluţionarea cererilor de abţinere sau recuzare nu aduce atingere dreptului la apărare al inculpatului, care poate folosi căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti prin care se soluţionează fondul cauzei. Accesul liber la justiţie nu înseamnă acces la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac, legiuitorul fiind în drept sa instituie reguli speciale în situaţii deosebite.Totodată, nu este încălcat nici dreptul la dublul grad de jurisdicţie în materie penală, prevăzut de art. 2 pct. 1 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece aceste prevederi se referă la dreptul la o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti de condamnare, ceea ce nu este cazul încheierilor la care se referă dispoziţiile legale criticate.Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, respingând-o ca neîntemeiată, pe aceleaşi considerente care au fost invocate şi în cauza de faţa. Menţionăm cu titlu de exemplu Decizia Curţii Constituţionale nr. 185 din 14 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 28 august 2001. Soluţia şi considerentele pe care acestea se întemeiază sunt valabile şi în cauza de faţa.Curtea observa ca prin Legea privind modificarea şi completarea Codului de procedura penală şi a unor legi speciale, nr. 281 din 24 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, dispoziţiile art. 52 din Codul de procedură penală au fost modificate prin adăugarea, după alineatul 6, care face obiectul excepţiei de faţa, a alineatului 7, cu următorul cuprins: Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 48 de ore din momentul pronunţării, şi dosarul se înaintează, de îndată, instanţei de recurs. Recursul se judeca în termen de 48 de ore din momentul primirii dosarului, în camera de consiliu, cu participarea părţilor. Prin aceasta completare a dispărut lacuna la care se referă autorul excepţiei şi anume lipsa posibilităţii atacarii cu recurs separat a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare. Însă aceasta noua dispoziţie va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2004, data până la care textul de lege care face obiectul excepţiei este acela avut în vedere de autorul ei.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Puscasu în Dosarul nr. 1/2003 al Curţii Supreme de Justiţie - Completul de 9 judecători.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 septembrie 2003.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. COSTICA BULAIMagistrat-asistent,Florentina Geangu------------