DECRET nr. 246 din 28 iulie 1977privind alocaţia de stat pentru copii
EMITENT
  • CONSILIUL DE STAT
  • Publicat în  BULETINUL OFICIAL nr. 79 din 1 august 1977



    În cadrul politicii partidului de dezvoltare multilaterala a societăţii socialiste, statul acorda o grija deosebită creşterii şi educării copiilor, formării şi pregătirii lor multilaterale pentru munca şi viaţa.În ansamblul acestei preocupări, pe lîngă condiţiile ce sînt create tuturor copiilor în vederea dezvoltării lor fizice şi intelectuale, statul acorda sprijin material familiilor cu copii, alocind în acest scop importante fonduri băneşti, sub forma alocaţiei de stat pentru copii.În vederea îmbunătăţirii cadrului juridic al acordării acestor alocaţii,Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:  +  Capitolul I Dispoziţii generale  +  Articolul 1 (1) În Republica Socialistă România statul ocroteşte şi sprijină familiile cu copii, în scopul creării tuturor condiţiilor pentru asigurarea creşterii şi educării copiilor, a pregătirii multilaterale pentru munca şi viaţa a tinerei generaţii. (2) În cadrul sprijinului material de care se bucura familiile, statul acorda alocaţia de stat pentru copiii în vîrsta de pînă la 16 ani, aflaţi în îngrijirea familiei, în condiţiile prezentului decret.  +  Articolul 2 (1) Alocaţia de stat pentru copii se acordă lunar, în cuantumuri diferenţiate, în raport de numărul copiilor aflaţi în întreţinerea familiei, de veniturile titularului alocaţiei şi de mediul, urban sau rural, în care acesta domiciliază. (2) Persoanele care primesc alocaţia de stat pentru copii sînt obligate sa o folosească exclusiv în scopul îngrijirii copiilor.  +  Capitolul II Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii  +  Articolul 3 (1) Cuantumurile, precum şi plafoanele de venituri şi numărul copiilor în raport de care se stabileşte alocaţia de stat pentru copii, sînt următoarele:──────────────────────────────────────────────────────────────                              Plafoane de venituri (lunare)                           ───────────────────────────────────                  Mediul Pînă la 1801- 2301- 2801- 3351-                            1800 2300 2800 3350 4450______________________________________________________________Pentru urban 210 170 140 140 140primul copil rural 140 100 80 80 80Pentru urban 220 180 160 140 140al doilea copil rural 160 120 90 80 80Pentru urban 250 210 180 160 140al treilea copil rural 180 140 120 90 80Pentru urban 250 210 180 160 140al patrulea copil rural 180 140 120 90 80Pentru urban 250 210 180 160 140al cincilea copil rural 180 140 120 90 80Pentru urban 270 230 210 180 170al saselea copil rural 210 170 140 120 100Pentru al urban 290 250 220 190 180saptelea copil rural 220 180 160 130 120Pentru al urban 300 260 230 210 190optulea copil rural 230 190 170 140 130Pentru al noualea urban 310 270 250 220 210copil şi următorii rural 250 210 180 160 140_____________________________________________________________ (2) Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii prevăzut la alin. (1) se aplică la data majorării alocaţiei în etapa a II-a, 1979, iar plafoanele de venituri în raport de care se stabileşte alocaţia de stat se aplică persoanelor încadrate în munca care au beneficiat de majorarea retributiilor în etapa a II-a, 1979-1980, precum şi pensionarilor cu pensii majorate în anul 1979.  +  Articolul 4 (1) Alocaţia de stat pentru copii, în cuantumul stabilit pentru mediul urban, se acordă şi persoanelor domiciliate în localităţile componente ale municipiilor şi oraşelor. Beneficiază, de asemenea, de alocaţie, în cuantumul stabilit pentru mediul urban, persoanele prevăzute în anexa la prezentul decret. (2) Alocaţia de stat pentru copii, în cuantumul stabilit pentru mediul rural se acordă şi persoanelor domiciliate în comunele suburbane şi în satele aparţinînd municipiilor şi oraşelor. (3) Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se modifica ori de cîte ori se schimba numărul copiilor, veniturile titularului mediul urban sau rural în care acesta domiciliază, precum şi celelalte condiţii în raport de care se acordă alocaţia.  +  Capitolul III Condiţiile de acordare a alocaţiei de stat pentru copii  +  Articolul 5 (1) Alocaţia de stat pentru copii se acordă acelor familii în care unul sau ambii părinţi sînt: a) încadraţi cu contract de muncă pe durata nedeterminată în unităţi socialiste de stat, precum şi altor persoane care, potrivit legii, sînt asimilate acestora; b) cadre militare permanente, elevi ai şcolilor militare şi ai instituţiilor militare de învăţămînt superior; c) militari în termen sau cu termen redus; d) cadre didactice încadrate pe cîte un an şcolar; e) studenţi la învăţămîntul superior de zi şi doctoranzi bursieri; f) pensionari de asigurări sociale de stat, pensionari militari şi pensionari I.O.V.R., beneficiari de ajutor social; copiii pensionari urmaşi primesc alocaţie de stat dacă nu au depăşit vîrsta de 16 ani. (2) Alocaţia de stat pentru copii se acordă soţului. În cazul în care numai sotia se încadrează în categoriile prevăzute la alin. (1), alocaţia de stat pentru copii se acordă acesteia.  +  Articolul 6 (1) Alocaţia de stat se acordă pentru copiii în vîrsta de pînă la 16 ani aflaţi în întreţinerea familiei; pentru cei care au contractat o invaliditate de gradul I sau II înainte de împlinirea acestei virste, alocaţia se acordă pînă la împlinirea virstei de 18 ani. (2) Sînt îndreptăţiţi la alocaţie de stat, în aceleaşi condiţii cu copiii născuţi din căsătoria părinţilor: a) copiii din căsătoria anterioară a unuia dintre soţi, aflaţi în îngrijirea lui; b) copiii din afară căsătoriei, dacă au fost recunoscuţi sau dacă li s-a stabilit filiaţia prin hotărîre judecătorească; c) copiii înfiaţi; d) copiii primiţi spre creştere, pe baza încredinţării lor de organele competente, potrivit dispoziţiilor legale. (3) În cazul părinţilor divortati, precum şi în cazul copiilor din afară căsătoriei, care au fost recunoscuţi ori a căror filiatie s-a stabilit prin hotărîre judecătorească, alocaţia se acordă părintelui care are copilul în îngrijire. (4) Dacă părintele care are copilul în îngrijire nu se încadrează în categoriile de persoane care beneficiază de alocaţie, aceasta se acordă celuilalt părinte, dacă întruneşte condiţiile cerute de lege. În acest caz, alocaţia se plăteşte de către unitate părintelui în a cărui îngrijire se afla copilul.  +  Articolul 7 (1) Alocaţia de stat pentru copii se acordă, se modifica sau încetează începînd din luna următoare celei în care sînt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. (2) Pentru persoanele nou încadrate în munca, alocaţia de stat se acordă după 3 luni de la încadrarea cu contract de muncă pe durata nedeterminată. (3) Pentru persoanele cărora le-a încetat contractul de muncă din vina lor, în condiţiile în care, potrivit legii, vechimea în munca se întrerupe, alocaţia se acordă numai după 3 luni de la data reincadrarii cu contract de muncă pe durata nedeterminată, iar pentru următoarele 6 luni cuantumul alocaţiei se reduce cu 50 la suta.  +  Articolul 8Persoanelor care au beneficiat de alocaţie de stat li se menţine dreptul în continuare, pînă la reincadrarea în munca, dar nu mai mult de 3 luni de la data desfacerii contractului de muncă dacă aceasta se datoreşte reducerii de personal sau restringerii activităţii şi în perioada respectiva au dreptul, potrivit legii, la retributie.  +  Articolul 9 (1) La determinarea veniturilor, în raport de care se stabilesc drepturile de alocaţie de stat pentru copiii persoanelor încadrate cu contract de muncă, se iau în considerare retributia tarifara de încadrare sau de calcul, dapa caz, respectiv retributia tarifara pentru cadrele militare permanente, la care se adauga şi sumele realizate, în condiţiile legii, din alte drepturi de retributie. (2) În cazul persoanelor care lucrează în acord, alocaţia de stat pentru copii se acordă în raport de retributia tarifara, indiferent de venitul realizat. (3) Pentru persoanele încadrate cu program redus de lucru, în condiţiile legii, drepturile de alocaţie se determina în raport de retributia tarifara de încadrare corespunzătoare programului întreg de lucru.  +  Articolul 10Pentru pensionari, dreptul la alocaţie de stat pentru copii se stabileşte în raport de cuantumul pensiei sau al ajutorului social, iar pentru persoanele chemate sa îndeplinească obligaţii militare, în raport de drepturile de retribuţii sau indemnizaţii, după caz, potrivit legii.  +  Articolul 11 (1) Alocaţia de stat nu se acordă pentru copiii care: a) sînt elevi în şcoli care le asigura întreţinerea completa din partea statului; b) realizează venituri proprii, fiind ucenici la locul de muncă sau încadraţi în munca cu respectarea dispoziţiilor legale. (2) Alocaţia de stat pentru copii nu se acordă cumulativ cu bursa, persoanele îndreptăţite putind sa opteze pentru aceasta sau pentru alocaţie. (3) Pentru copiii aflaţi în instituţiile de asistenţa socială, alocaţia de stat se acordă numai în cazul în care părinţii plătesc integral costul întreţinerii.  +  Articolul 12Persoanele care au avut mai mult de 12 zile de concediu fără plata, învoiri sau absente nemotivate, de la începutul anului calendaristic, nu primesc alocaţia de stat în luna în care intervine o noua învoire, concediu fără plata sau absenta nemotivată.  +  Articolul 13Persoanele aflate în concedii fără plata în lunile ianuarie şi februarie, ca urmare a reducerii unor activităţi din cauza condiţiilor atmosferice nefavorabile, beneficiază de alocaţia de stat pentru copii şi în aceste luni. Plata alocaţiei de către unităţile în subordine se aproba în aceste cazuri de către ministere, celelalte organe centrale şi comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, cu avizul Ministerului Muncii.  +  Capitolul IV Stabilirea şi plata alocaţiei de stat pentru copii  +  Articolul 14 (1) Drepturile la alocaţia de stat pentru copii se stabilesc de unitatea care, potrivit prevederilor prezentului decret, este obligată sa plătească alocaţia. (2) Cererea pentru acordarea alocaţiei de stat pentru copii se verifica de comisia de pensii şi asigurări sociale din unitate şi se aproba de conducerea unităţii, după efectuarea controlului financiar preventiv. (3) Plata alocaţiei de stat pentru copii se face de către: a) unităţile care plătesc drepturile de retributie, pentru persoanele încadrate în munca; b) organele de asigurări sociale şi pensii, pentru pensionari; c) instituţiile la care sînt înscrişi, pentru studenţii de la învăţămîntul superior de zi şi pentru absolvenţi pînă la încadrarea lor în munca, în termenul stabilit prin dispoziţia de repartizare; d) unităţile la care au lucrat, pentru militarii în termen şi militarii cu termen redus, care la data incorporarii erau încadraţi cu contract de muncă pe durata nedeterminată; e) centrele militare, pentru elevii şcolilor militare şi ai instituţiilor militare de învăţămînt superior; f) unităţile de unde primesc drepturile băneşti, potrivit legii, pentru persoanele chemate în vederea satisfacerii unor scopuri militare, altele decît serviciul militar în termen. (4) În vederea obţinerii drepturilor de alocaţie, persoanele solicitante depun actele necesare la unitatea care urmează, potrivit prezentului decret, să le facă plata.  +  Articolul 15 (1) Persoanele care primesc alocaţia de stat pentru copii sînt obligate sa comunice unităţii, în termen de 10 zile, orice schimbare intervenita în situaţia lor ori a numărului sau situaţiei copiilor, de natura să le modifice drepturile de alocaţie. (2) În vederea evitării unor plati nelegale de alocaţii, instituţiile de asistenţa socială în care sînt internati copiii în vîrsta de pînă la 16 ani sînt obligate sa anunţe aceasta situaţie unităţii unde este încadrat părintele sau persoana care are în îngrijire copilul.  +  Articolul 16 (1) Drepturile la alocaţia de stat pentru copii se acordă numai de la data stabilirii lor potrivit prevederilor prezentului decret. (2) În cazul plăţii alocaţiei fără temei legal, pot fi urmărite sumele plătite pentru o perioadă de 12 luni în condiţiile prevăzute de Codul muncii. Dacă fapta care a determinat o astfel de plată constituie infracţiune, sumele se recuperează pe întreaga perioadă pentru care au fost plătite.  +  Capitolul V Dispoziţii tranzitorii şi finale  +  Articolul 17Dispoziţiile prezentului decret se vor aplica în mod corespunzător şi personalului din cooperatia mestesugareasca şi de consum, precum şi scriitorilor, artiştilor, pictorilor, sculptorilor şi compozitorilor, membri ai uniunilor de creaţie, membrilor colegiilor de avocaţi şi personalului altor organizaţii obşteşti, plata alocaţiei facindu-se din fondurile proprii.  +  Articolul 18 (1) Prezentul decret intră în vigoare de la 1 septembrie 1977, cu excepţia art. 3 care urmează a se aplică odată cu etapa a II-a de majorare a alocaţiei de stat pentru copii, din anul 1979. (2) Pe data intrării în vigoare a prezentului decret se abroga Decretul nr. 285/1960, cu modificările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.NICOLAE CEAUŞESCUPreşedinteleRepublicii Socialiste România  +  Anexa CATEGORIILEde persoane care beneficiază de alocaţie de stat pentru copiiîn cuantumuri corespunzătoare mediului urban, indiferent de mediulîn care domiciliază1. Persoanele încadrate în întreprinderile subordonate ministerelor şi celorlalte organe centrale din ramurile miniera, foraj, petrol şi gaz metan, metalurgie feroasa, metalurgie neferoasa, materiale refractare, construcţii de maşini, energie electrica, chimie, viscoza, sticla-ceramica, construcţii-montaj, hirtie-celuloza, ciment, materiale de construcţii, lemn, poligrafie, textile, confecţii, încălţăminte, pielarie-cauciuc, alimentara, exploatări forestiere, cai ferate, transporturi aeriene, maritime, fluviale şi rutiere, precum şi persoanele încadrate în întreprinderile de preindustrializare şi achiziţii din cadrul Centralei de preindustrializare şi achiziţii de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Uşoare, care îşi desfăşoară activitatea în depozitele de piei brute şi participa permanent la desfăşurarea proceselor de sortare, preindustrializare şi formare de loturi de piei brute.2. Persoanele încadrate în unităţile subordonate Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare:- centrale, trusturi judeţene de întreprinderi agricole de stat, întreprinderi de stat şi subunitatile acestora, subordonate Departamentului agriculturii de stat;- staţiuni didactice experimentale din cadrul Departamentului agriculturii de stat;- trusturi şi staţiuni pentru mecanizarea agriculturii;- întreprinderi mecanice ale agriculturii şi industriei alimentare;- unităţi pentru creşterea şi ingrasarea animalelor;- centre de încercare a soiurilor;- unităţi şi subunitati subordonate Centrului republican de creştere şi calificare a căilor de rasa;- unităţi de cercetare şi producţie agricolă şi sericicola;- întreprinderi pentru producerea şi industrializarea legumelor şi fructelor, secţii de producţie, ferme, sere şi solarii din cadrul întreprinderilor de sere; sere şi solarii din cadrul întreprinderilor pentru legume şi fructe din subordinea Centralei pentru legume şi fructe.3. Persoanele din întreprinderile subordonate comitetelor executive ale consiliilor populare, din ramurile construcţii-montaj, materiale de construcţii şi miniera.4. Personalul medico-sanitar şi farmaceutic.5. Cadrele militare permanente şi personalul civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne.6. Preşedinţii, vicepreşedinţii şi secretarii birourilor executive şi comitetelor executive ale consiliilor populare comunale, orăşeneşti, municipale, de sector şi judeţene.7. Studenţii de la învăţămîntul superior de zi, elevii şcolilor militare şi instituţiilor militare de învăţămînt superior.8. Persoanele de la Institutul Central de Fizica şi unităţile subordonate de pe platforma Magurele din subordinea Comitetului de Stat pentru Energia Nucleara.9. Persoanele din santierele care executa lucrări geologice şi de foraj ale Institutului de studii şi proiectari hidroenergetice din subordinea Ministerului Energiei Electrice.10. Persoanele din unităţile bugetare subordonate Departamentului Aviaţiei Civile.11. Persoanele încadrate la Direcţia patrimoniului cultural naţional din subordinea Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, care executa lucrări de construcţii montaj.12. Persoanele încadrate în unităţile de sub îndrumarea şi controlul Direcţiei generale a rezervelor de stat.13. Persoanele încadrate la crescatoriile de animale de experienta din comunele Cernica, Tunari şi municipiul Bucureşti ale institutelor de cercetări ştiinţifice medicale pendinte de Academia de Ştiinţe Medicale.14. Personalul staţiunilor didactice experimentale pendinte de Ministerul Educaţiei şi Învăţămîntului.15. Persoanele cărora li s-a menţinut dreptul la alocaţie de stat în urma preluării Secţiei de acid sulfuric - Cîmpina, din cadrul Combinatului de îngrăşăminte chimice Valea Calugareasca, de către Combinatul de industrie locală "23 August" Cîmpina, şi a Întreprinderii de prototipuri de maşini, utilaje şi instalaţii agricole Bucureşti - I.P.M.A de către Institutul de cercetări şi proiectari de maşini agricole Bucureşti, pe timpul cît sînt încadrate în secţia sau institutul respectiv, după caz.NOTĂ:1. Dacă în cadrul unei unităţi sau centrale sînt secţii, subunitati sau unităţi, fără personalitate juridică din ramuri de activitate diferite, acestea urmează, în ceea ce priveşte cuantumul alocaţiei, regimul unităţii din care fac parte, indiferent de reţeaua de retribuire care se aplică în subunitatile respective.2. În cazul trecerii unei întreprinderi din subordonarea unui organ în subordonarea altui organ, alocaţia se acordă de la data respectiva, potrivit noii situaţii.3. Încadrarea întreprinderilor de subordonare locală într-una din ramurile din prezenta anexa se constata prin decizia comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti. În cazul cînd într-o întreprindere de subordonare locală sînt secţii, subunitati sau compartimente din ramuri diferite, prevederile din prezenta anexa se aplică numai secţiilor, subunitatilor sau compartimentelor din ramurile menţionate la pct. 3 din anexa.-----------