DECIZIE nr. 275 din 26 iunie 2003referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 alin. 3 şi ale art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 565 din 6 august 2003



    Nicolae Popa - preşedinteCostica Bulai - judecătorNicolae Cochinescu - judecătorConstantin Doldur - judecătorKozsokar Gabor - judecătorPetre Ninosu - judecătorŞerban Viorel Stanoiu - judecătorLucian Stangu - judecătorIoan Vida - judecătorCristina Nicoara - procurorFlorentina Geangu - magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 alin. 3 şi ale art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Victoria Badragan (Cojocaru) în Dosarul nr. 6.278/2002 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală.La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, asistat de avocat Gheorghe Nichita, precum şi Societatea Comercială "Construct S amp;E" - S.R.L. din Bucureşti, reprezentată de avocat Angela Grecu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul autorului excepţiei pune concluzii de admitere, sustinand oral motivele de neconstituţionalitate a textelor de lege criticate, expuse în notele scrise depuse la dosar.Reprezentantul Societăţii Comerciale "Construct S amp;E" S.R.L. din Bucureşti, apreciind ca dispoziţiile art. 327 alin. 3 şi ale art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor constituţionale invocate, solicita respingerea excepţiei ca neîntemeiată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind nefondata, invocand art. 63 alin. 2 din Codul de procedură penală, potrivit căruia "Probele nu au valoare mai dinainte stabilită [...]", precum şi art. 6 alin. 2 din acelaşi cod, care prevede că, "În cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege şi sa administreze probele necesare în apărare". Se apreciază ca art. 24 din Constituţie nu este încălcat, întrucât inculpatul a avut posibilitatea audierii martorilor în timpul urmăririi penale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 28 februarie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 6.278/2002, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 alin. 3 şi ale art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Victoria Badragan (Cojocaru), inculpata apelanta în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea excepţiei susţine ca aceste dispoziţii sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 11 referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare. De asemenea, susţine ca aceleaşi dispoziţii sunt contrare şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi celor ale art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ambele referitoare la dreptul la un proces echitabil.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală, care permit instanţei sa ia în considerare, la pronunţarea hotărârii, depozitia data de un martor în cursul urmăririi penale, autoarea excepţiei susţine ca acestea sunt neconstituţionale în măsura în care declaraţia martorului nu a fost luată în prezenta învinuitului, a inculpatului sau a avocatului acestora ori, în lipsa lor nejustificată, dacă exista dovada ca au fost incunostintati de data şi ora audierii. Textul criticat încalcă dreptul la apărare consacrat în art. 24 din Constituţie, precum şi dreptul la un proces echitabil, garantat prin art. 6 pct. 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.La rândul lor, dispoziţiile art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală sunt apreciate ca fiind neconstituţionale în măsura în care permit instanţei sa ia act de declaraţia procurorului ca renunţa la martorii pe care i-a propus şi sa dispună ca martorii sa nu mai fie ascultaţi. O asemenea renunţare - arata autoarea excepţiei - nu s-ar putea face fără consimţământul inculpatului, întrucât, fiind vorba de martori ai acuzarii, acesta este în drept să solicite, pentru a se apara, audierea lor.Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, exprimandu-şi opinia, apreciază ca dispoziţiile legale criticate nu contravin dreptului constituţional la apărare, prevăzut în art. 24. În acest sens, arata ca aceste dispoziţii se aplică în situaţii obiective excepţionale, în care martorul audiat în faza de urmărire penală nu se mai poate prezenta pentru a fi audiat în faţa instanţei de judecată. Ele nu contravin dreptului constituţional la apărare, întrucât inculpatul a avut posibilitatea de a se confrunta cu martorul în faza urmăririi penale. Potrivit art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, inclusiv la audierea martorilor. În situaţia în care martorul nu a fost audiat în prezenta sa, apărătorul are dreptul de a solicita reaudierea acestuia, inclusiv cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală. Dacă inculpatul este nemulţumit de dispoziţia instanţei în aplicarea art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală, poate ataca hotărârea prin căile de atac, asa cum s-a făcut în cauza în care s-a ridicat excepţia, astfel că nu se poate retine încălcarea dreptului la apărare şi nici dreptul la un proces echitabil prevăzut în art. 24 din Constituţie şi, respectiv, în art. 6 pct. 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Nici dispoziţiile art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor menţionate. Dispoziţia instanţei de judecată de a nu mai audia un martor, dacă nu mai considera necesar, nu constituie o încălcare a dreptului la apărare al inculpatului şi nu contravine normelor constituţionale, fiind un atribut al instanţei de a aprecia asupra utilităţii, concludentei şi pertinentei unei probe. Şi în aceasta situaţie inculpatul poate contesta măsura luată de instanţa, prin folosirea căilor de atac legale, astfel ca dreptul fundamental la apărare nu este încălcat.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază ca dispoziţiile art. 327 alin. 3 şi ale art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală sunt constituţionale, nefiind incalcate prevederile constituţionale şi nici cele ale documentelor internaţionale invocate. Se arata ca dreptul la apărare al inculpatului, care se afla în imposibilitate de a pune întrebări martorului, nu este încălcat, deoarece, pe de o parte, inculpatul a avut posibilitatea de a face aceasta în cursul urmăririi penale, când martorul a fost audiat cu respectarea dispoziţiilor art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, iar pe de altă parte, ar fi nejustificată neluarea în seama a declaraţiilor martorilor luate în faza urmăririi penale, inculpatul nemulţumit putând exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.În ceea ce priveşte art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, care permite instanţei de a renunţa la audierea unor martori, se arata ca acesta nu încalcă prevederile art. 11, 20 şi 24 din Constituţie şi nici pe cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece părţile au garantat dreptul la apărare, prin posibilitatea de a propune probe şi de a renunţa la ele, prin aceasta asigurându-se desfăşurarea unui proces echitabil. Opţiunea instanţei de a renunţa la audierea unui martor, dacă aceasta este inutila, reprezintă un atribut al instanţei de a aprecia pertinenta, concludenta şi utilitatea probelor. Inculpatul însă are, şi în aceasta situaţie, dreptul de a folosi căile de atac prevăzute de lege.Guvernul considera, de asemenea, ca excepţia este neîntemeiată în raport cu toate prevederile constituţionale şi ale pactelor şi convenţiilor internaţionale invocate de autorul excepţiei. Se invoca, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 151/2002 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 30/2001 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 3 din Codul de procedură penală, decizii prin care s-a statuat ca dispoziţiile criticate sunt constituţionale. Guvernul menţionează totodată ca, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusiva de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti. În acelaşi sens sunt invocate şi prevederile art. 128 din Constituţie, referitoare la căile de atac.În acelaşi sens s-a pronunţat şi Avocatul Poporului, care a invocat, de asemenea, Decizia Curţii Constituţionale nr. 151/2002. Referitor la dispoziţiile art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, arata ca acestea nu contravin art. 24 din Constituţie, deoarece ele transpun în norme procedurale, pentru părţile din procesul penal, principiul constituţional al dreptului la apărare. Renunţarea la martorii propuşi, ca şi propunerea de noi martori constituie un drept al părţilor şi al procurorului, de care aceştia dispun după cum cred de cuviinţă, cu obligaţia ca renunţarea să fie pusă în discuţie şi instanţa să fie de acord cu aceasta. La rândul ei, instanţa poate renunţa la audierea unor martori, dacă constata ca probele sunt complete şi audierea lor ar fi inutila. Utilitatea probelor în cadrul cercetării judecătoreşti este apreciată de instanţa, iar faţă de măsura renunţării partea nemultumita poate folosi căile de atac. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 30/2001.În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate, în raport cu prevederile art. 11 şi ale art. 20 din Constituţie, în corelatie cu cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se arata ca dispoziţiile legale criticate nu opresc părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti, de a fi aparate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţioneaza procesul echitabil.Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 327 alin. 3 şi ale art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:- Art. 327 alin. 3: "Dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibila, instanţa dispune citirea depoziţiei date de acesta în cursul urmăririi penale şi va ţine seama de ea la judecarea cauzei.";- Art. 329 alin. 1 şi 2: "Procurorul şi părţile pot renunţa la martorii pe care i-au propus.După punerea în discuţie a renunţării, instanţa poate dispune ca martorii sa nu fie ascultaţi, dacă audierea nu mai este necesară."Autorul excepţiei susţine ca dispoziţiile art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care declaraţia martorului nu a fost luată în prezenta învinuitului sau inculpatului ori a avocatului acestora sau, în lipsa lor nejustificată, dacă exista dovada ca au fost incunostintati de data şi ora audierii. Cu privire la dispoziţiile art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, autorul excepţiei arata ca acestea sunt neconstituţionale, deoarece renunţarea la martori nu s-ar putea face fără consimţământul inculpatului, întrucât, fiind vorba de martori ai acuzarii, el este în drept să solicite, pentru a se apara, audierea lor. Totodată se susţine ca dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apărare, precum şi celor ale art. 20 din Constituţie, cu raportare la prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi celor ale art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice referitoare la dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată. Dispoziţiile art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală, referitoare la procedura de urmat în situaţia în care ascultarea martorului nu este posibila, ca şi cele ale art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, referitoare la posibilitatea renunţării la martori, nu sunt contrare nici prevederilor constituţionale referitoare la dreptul la apărare şi nici celor din pacte şi convenţii internaţionale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. În situaţia în care martorul nu se mai poate prezenta pentru a fi audiat în instanţa, punerea în discuţie şi valorificarea declaraţiei date de acesta în cursul urmăririi penale, cu respectarea dispoziţiilor legale, nu poate afecta dreptul la apărare al inculpatului, deoarece acesta a avut posibilitatea sa cunoască aceasta declaraţie în cursul urmăririi penale, iar dacă se considera prejudiciat, poate folosi împotriva hotărârii judecătoreşti căile de atac prevăzute de lege. Nu constituie o încălcare a acestui drept nici renunţarea la martori atunci când audierea acestora nu mai este necesară, instanţa de judecată fiind suverana în a aprecia asupra utilităţii, concludentei şi pertinentei unei probe. Inculpatul are dreptul, şi în acest caz, de a ataca, potrivit legii, hotărârea instanţei, atunci când se considera prejudiciat. Legea prevede, asadar, toate garanţiile procesuale pentru realizarea dreptului la apărare al inculpatului, iar dispoziţiile legale criticate nu numai că nu contravin, dar contribuie la realizarea acestui drept.Criticile de neconstituţionalitate fiind neintemeiate, excepţia urmează să fie respinsă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 alin. (3) şi ale art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Victoria Badragan (Cojocaru) în Dosarul nr. 6.278/2002 al Tribunalului Bucureşti Secţia I penală.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 iunie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Florentina Geangu──────────────