LEGE nr. 75 din 16 iulie 1994privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 237 din 26 august 1994



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Capitolul I Arborarea drapelului României  +  Articolul 1Modelul drapelului României şi intensitatea culorilor acestuia sunt cele prevăzute în anexa nr. 1.Drapelul României are formă dreptunghiulară. Lăţimea drapelului este egală cu 2/3 din lungimea acestuia, iar dimensiunile fâşiilor culorilor sunt egale.  +  Articolul 2Drapelul României se arborează în mod permanent: a) pe edificiile şi în sediile autorităţilor şi instituţiilor publice; b) la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al instituţiilor de învăţământ şi cultură; c) la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi la aeroporturile cu trafic internaţional; d) ca pavilion pentru navele de orice fel şi alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc.  +  Articolul 3Drapelul României se arborează temporar: a) cu prilejul zilei naţionale a României şi al altor sărbători naţionale, în locurile publice stabilite de autorităţile locale; b) cu ocazia festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter local, naţional şi internaţional, în locurile unde acestea se desfasoară; c) cu prilejul vizitelor oficiale întreprinse în România de şefi de stat şi de guvern, precum şi de înalte personalităţi politice reprezentând principalele organisme internaţionale interguvernamentale, la aeroporturi, gări, porturi şi pe diferite trasee; d) în cadrul ceremoniilor militare, conform regulamentelor militare; e) cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive, pe stadioane şi alte baze sportive; f) în timpul campaniilor electorale, la sediul birourilor, comisiilor electorale şi al secţiilor de votare.  +  Articolul 4Drapelul României poate fi arborat de persoane fizice la domiciliul sau resedinţa lor, precum şi de persoane juridice, altele decât cele prevăzute la art. 3, la sediile acestora.  +  Articolul 5Drapelul României se arborează la sediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale statului român din străinătate, precum şi la resedinţa şefilor misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, potrivit uzanţelor de protocol.De asemenea, drapelul României se arborează sub formă de fanion, pe mijloacele de transport ale şefilor de misiuni diplomatice şi oficii consulare române, în deplasările oficiale ale acestora.  +  Articolul 6Drapelul României în bernă se arborează în zilele de doliu naţional, stabilite de Guvern.  +  Articolul 7Drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor prezentei legi.Arborarea drapelului României la manifestările care se desfăşoară sub egida organizaţiilor internaţionale se face potrivit reglementărilor şi uzanţelor internaţionale.În locurile în care se arborează drapelul României poate fi arborat şi drapelul Consiliului Europei  +  Articolul 8În situaţia în care o dată cu drapelul României se arborează şi unul sau mai multe drapele de stat străine, drapelul României se arborează astfel: a) când drapelul României se arborează alături de un singur drapel de stat străin, drapelul României se va aşeza în stânga, privind drapelele din faţă; b) când drapelul României se arborează alături de mai multe drapele de stat străine şi numărul drapelelor este impar, drapelul României se va aşeza în mijloc. Dacă numărul drapelelor este par, drapelul României va fi aşezat în stânga drapelului împreună cu care ocupă centrul, privind drapelele din faţă.Toate drapelele de stat care se arborează vor avea dimensiuni egale şi vor fi amplasate la acelaşi nivel.  +  Capitolul II Intonarea imnului naţional al României  +  Articolul 9Imnul naţional al României este "Deşteaptă-te române", redat în anexa nr. 2.În interpretare vocală prescurtată, imnul naţional al României se intonează potrivit textului şi partiturii prevăzute în anexa nr. 3.În interpretarea fanfarelor sau a altor formaţii instrumentale, muzica imnului naţional se intonează o singură dată.  +  Articolul 10Imnul naţional al României se intonează: a) la festivităţile şi ceremoniile oficiale naţionale, precum şi la ceremoniile oficiale cu caracter internaţional; b) la deschiderea şi închiderea emisiunilor staţiilor "Radio România" şi "Televiziunea Română", în interpretare vocală; c) cu prilejul vizitelor întreprinse în România de şefi de stat şi de guvern; d) în cadrul ceremoniilor militare, conform regulamentelor militare; e) pe stadioane şi alte baze sportive, cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive oficiale internaţionale în care este reprezentată România; f) la deschiderea fiecărei sesiuni a Camerelor Parlamentului; g) la începutul programului zilnic în şcolile primare şi gimnaziale.  +  Articolul 11Imnul naţional al României poate fi intonat şi la alte manifestări festive organizate în unităţi de învăţământ sau alte instituţii de cultură.  +  Articolul 12La începutul manualelor şcolare: abecedare, manuale de citire pentru ciclul primar, manuale de limba şi literatura română, manuale de istorie şi manuale de limba maternă pentru minorităţi se tipăreşte textul imnului naţional al României prevăzut în anexa nr. 3.  +  Articolul 13Imnul naţional al României se intonează vocal şi se publică oficial numai în limba română.  +  Articolul 14Imnul naţional al altor state se intonează cu prilejul vizitelor, festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter internaţional, împreună cu imnul naţional al României, înaintea acestuia.  +  Capitolul III Folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice  +  Articolul 15Autorităţile şi instituţiile publice, precum şi misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale statului român din strainătate vor folosi sigilii cu stema României, având înscrisă denumirea proprie.  +  Articolul 16Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice sunt răspunzători pentru păstrarea şi utilizarea legală a sigiliilor cu stema României.Păstrarea şi utilizarea sigiliilor pot fi încredinţate unor persoane special desemnate.  +  Articolul 17Sigiliile cu stema României pentru autorităţile şi instituţiile publice se execută de Regia Autonomă "Monetăria Statului".Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne şi Serviciul Român de Informaţii pot executa sigiliile proprii în unităţile specializate din subordinea lor.  +  Articolul 18În caz de pierdere a unui sigiliu cu stema României, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice este obligat să înştiinţeze imediat organele teritoriale ale Ministerului de Interne şi să publice pierderea acestuia în Monitorul Oficial al României.  +  Articolul 19Regimul stabilit prin prezentul capitol se aplică sigiliilor, ştampilelor, precum şi matriţelor timbru sec pe care se imprimă stema României.  +  Capitolul IV Dispoziţii finale  +  Articolul 20Cetăţenii sunt datori să manifeste respect faţă de drapelul şi imnul naţional al României şi să nu comită nici un act prin care s-ar aduce ofensă acestora.  +  Articolul 21La ceremoniile de arborare a drapelului, precum şi la intonarea imnului naţional, cu prilejul solemnităţilor, asistenţa va sta în picioare, bărbaţii se vor descoperi, iar militarii de toate gradele vor da onorul conform regulamentelor militare.  +  Articolul 22În aplicarea prezentei legi, Guvernul va adopta norme referitoare la arborarea drapelului României şi intonarea imnului naţional, în funcţie de natura acţiunilor şi manifestărilor, precum şi de atribuţiile specifice care revin autorităţilor şi instituţiilor publice.La stabilirea acestor norme se vor avea în vedere reciprocitatea cu celelalte state şi uzanţele internaţionale în materie.  +  Articolul 23Formele ce se cer a fi îndeplinite pentru confecţionarea sigiliilor cu stema României, modelul sigiliilor, păstrarea şi utilizarea acestora, precum şi scoaterea din folosinţă a sigiliilor uzate sau care devin nefolosibile, ca urmare a modificării structurii sau desfiinţării unor autorităţi sau instituţii publice, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.  +  Articolul 24Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta lege.  +  Articolul 25Pe data intrării în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân abrogate: Legea nr. 33/1977 pentru aprobarea imnului de stat al Republicii Socialiste România, publicată în Buletinul Oficial nr. 111 din 28 octombrie 1977; Decretul nr. 90/1977 privind instituirea drapelului de luptă al gărzilor patriotice şi reglementarea acordării acestuia, publicat în Buletinul Oficial nr. 36 din 27 aprilie 1977, precum şi orice alte dispoziţii contrare.Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 29 martie 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORIOAN GAVRAAceastă lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 6 iulie 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.PREŞEDINTELE SENATULUIprof. univ. dr. OLIVIU GHERMANBucureşti, 16 iulie 1994.Nr. 75.  +  Anexa 1  +  Anexa 2"DEŞTEAPTĂ-TE ROMÂNE"Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,În care te-adânciră barbarii de tirani !Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani !Acum ori niciodată să dăm dovezi la lumeCă-n aste mâni mai curge un sânge de român,Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un numeTriumfător în lupte, un nume de Traian !Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;Un glas ei mai asteaptă şi sar ca lupi în stâne,Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii !Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,"Viaţă-n libertate ori moarte !" strigă toţi.Pre voi vă nimiciră a pizmei răutateŞi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi !Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi !O mamă văduvită de la Mihai cel MarePretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,Şi blastămă cu lacrămi în ochi pe orişicare,În astfel de pericul s-ar face vânzători !De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,Când patria sau mama, cu inima duioasă,Va cere ca să trecem prin sabie şi foc !N-ajunse iataganul barbarei semilune,A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim ;Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim !N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ;Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm !Români din patru unghiuri, acum ori niciodatăUniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri !Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furatăPrin intrigă şi silă, viclene uneltiri !Preoţi, cu crucea-n frunte ! căci oastea e creştină,Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost'pământ !  +  Anexa 3Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,În care te-adânciră barbarii de tirani !Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani !Acum ori niciodată să dăm dovezi la lumeCă-n aste mâni mai curge un sânge de român,Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un numeTriumfător în lupte, un nume de Traian !Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,"Viată-n libertate ori moarte !" strigă toţi.Preoţi, cu crucea-n frunte ! căci oastea e creştină,Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost'pământ !-------