LEGE Nr. 20 din 8 aprilie 1994pentru modificarea şi completarea Legii nr. 40/1991 cu privire la salarizarea Preşedintelui şi Guvernului României, precum şi a personalului Presedentiei, Guvernului şi al celorlalte organe ale puterii executive
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL NR. 94 din 12 aprilie 1994



    Parlamentul României adopta prezenta lege.  +  Articolul UNICNota de la anexa nr. 7 privind salariile de baza ale funcţiilor din conducerea prefecturilor şi consiliilor locale, din Legea nr. 40/1991, cu modificările ulterioare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 14 iulie 1993, se modifica şi se completează şi va avea următorul cuprins: "NOTĂ: 1. Stabilirea categoriei judeţelor, municipiilor şi oraşelor se face prin hotărâre a Guvernului, potrivit legii. 2. Consilierii care participa la şedinţele consiliilor judeţene sau locale, respectiv al municipiului Bucureşti, la şedinţele comisiilor de specialitate ale acestora sau la şedinţele delegatiilor permanente beneficiază, pentru fiecare participare, de o indemnizaţie de şedinţa de până la 5% din salariul primarului, al preşedintelui consiliului judeţean sau al primarului general al Capitalei, după caz. Cuantumul indemnizaţiei pentru fiecare categorie de şedinţa se stabileşte de fiecare consiliu prin regulamentul propriu, în limita fondurilor alocate cu aceasta destinaţie prin bugetele locale. Totalul sumelor cuvenite lunar unui consilier pentru participarea la şedinţele prevăzute în alineatele precedente nu poate depăşi 25% din salariul de baza lunar al funcţiilor faţă de care se calculează indemnizaţiile de şedinţa. 3. Persoanele salarizate în baza prevederilor prezentei anexe nu beneficiază de indemnizaţiile de şedinţa prevăzute la pct. 2." Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 28 martie 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României. PREŞEDINTELE SENATULUIprof. univ. dr. OLIVIU GHERMANAceastă lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 29 martie 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORMARŢIAN DAN------------------