LEGE nr. 381 din 13 iunie 2002privind acordarea despăgubirilor în caz de calamitati naturale în agricultura
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 24 iunie 2002



    Parlamentul României adopta prezenta lege.  +  Capitolul 1 Dispoziţii generale  +  Articolul 1În sensul prezentei legi, sunt considerate calamitati naturale pierderile cantitative şi calitative de recolte, mortalitatea şi/sau sacrificarea de necesitate a animalelor, produse printr-o manifestare distructiva a unor fenomene naturale şi a bolilor, pe areale extinse.  +  Articolul 2 (1) Fenomenele naturale şi bolile care generează calamitati naturale sunt: seceta excesiva, persistenta în timp şi care afectează terenurile neirigate, inundatiile din revarsari de râuri sau de alte ape curgătoare şi ruperi de baraje, ploile abundente şi de durata, temperaturile excesiv de scăzute, sub limita biologica de rezistenta a plantelor, stratul gros de zapada care produce pagube în sectorul vegetal şi animal, topirea brusca a zapezilor care provoacă inundaţii, revarsari de râuri şi baltiri, uraganul, precum şi alte dezastre şi catastrofe produse pe areale extinse. (2) Nominalizarea şi încadrarea în categoria bolilor care generează calamitati naturale la plante şi animale se realizează de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor.  +  Articolul 3Caracterizarea şi încadrarea în categoria de calamitate naturala se realizează de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi se aproba prin hotărâre a Guvernului.  +  Capitolul 2 Constituirea sumei destinate despăgubirii producătorilor agricoli  +  Articolul 4Pentru aplicarea prevederilor prezentei legi, prin bugetul de stat se va aloca Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor o sumă destinată despăgubirii producătorilor agricoli şi subventionarii primelor de asigurare, ca urmare a efectelor negative ale fenomenelor naturale şi ale bolilor prevăzute la art. 2.  +  Articolul 5 (1) Plata despăgubirii producătorilor agricoli, persoane fizice sau juridice, pentru calamitatile naturale produse de fenomenele naturale şi bolile prevăzute la art. 2 se efectuează numai pentru culturile agricole, animalele, păsările, familiile de albine şi pestii care au fost asigurate de către societăţile de asigurare şi asigurare-reasigurare. (2) Producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, care asigura culturile agricole, animalele, păsările, familiile de albine şi pestii la societăţile de asigurare agreate de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor beneficiază de o sustinere a primelor de asigurare.  +  Articolul 6Sumele constituite se utilizează pentru: a) despăgubiri băneşti, acordate producătorilor agricoli, persoane fizice sau juridice, care au suferit pagube produse de fenomenele naturale şi bolile prevăzute la art. 2; b) subvenţionarea primelor de asigurare pentru factorii de risc asiguraţi pentru culturile agricole şi speciile de animale, păsări, familii de albine şi peşti, nominalizate prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. Nivelul subventionarii primelor de asigurare se va stabili prin hotărâre a Guvernului.  +  Articolul 7Administrarea, utilizarea şi gestionarea sumelor pentru despăgubirea producătorilor agricoli se fac de către Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor.  +  Articolul 8Despăgubirile se acordă producătorilor agricoli, astfel cum aceştia sunt definiţi la art. 16, în următoarele condiţii: a) pentru culturile agricole şi plantaţiile afectate de calamitati naturale, numai pentru daune ce depăşesc 30% din producţie, nivelul maxim al despăgubirii fiind de 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului; b) pentru animale, păsări, familii de albine şi peşti despăgubirea reprezintă maximum 80% din valoarea de asigurare, diminuată cu valoarea subproduselor rezultate, care pot fi valorificate potrivit prevederilor legale.  +  Capitolul 3 Constatarea şi evaluarea pagubelor produse de calamitatile naturale  +  Articolul 9Constatarea pagubelor se face în prezenta producătorului agricol afectat şi a unei comisii numite de prefectul judeţului, la propunerea directorului general al direcţiei generale pentru agricultura şi industrie alimentara judeţene şi a municipiului Bucureşti, comisie formată pe plan local din primar, unul sau doi specialişti de la centrul agricol ori, după caz, de la circumscripţia sanitară veterinara zonala şi un delegat din partea organelor judeţene ale Ministerului Finanţelor Publice.  +  Articolul 10Rezultatul constatărilor şi documentele întocmite în acest scop, în dublu exemplar, semnate de către persoanele implicate în constatarea pagubelor, nominalizate la art. 9, se centralizează la direcţia generală pentru agricultura şi industrie alimentara judeteana şi a municipiului Bucureşti şi la prefectura judeţului.  +  Articolul 11Direcţiile generale pentru agricultura şi industrie alimentara judeţene şi a municipiului Bucureşti au obligaţia ca în termen de 3 zile de la data centralizarii documentelor respective sa trimită o informare detaliată Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor.  +  Articolul 12Direcţiile generale pentru agricultura şi industrie alimentara judeţene şi a municipiului Bucureşti şi direcţiile sanitare veterinare judeţene şi a municipiului Bucureşti au obligaţia preluării şi centralizarii actelor de constatare şi a transmiterii acestora Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, în vederea stabilirii sumelor necesare acordării despăgubirilor.  +  Articolul 13După verificarea documentaţiilor de constatare a calamităţilor Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor aproba sumele necesare pentru despăgubirea producătorilor agricoli, individualizate pe judeţe, care se transmit direcţiilor generale pentru agricultura şi industrie alimentara judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi direcţiilor sanitare veterinare judeţene şi a municipiului Bucureşti.  +  Articolul 14Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor sesizează Guvernul, care, în funcţie de calamitatile naturale, precum şi de mărimea zonelor afectate, declara starea de calamitate naturala prin hotărâre.  +  Articolul 15Direcţiile generale pentru agricultura şi industrie alimentara judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi direcţiile sanitare veterinare judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt obligate să respecte destinaţia acestor sume şi repartizarea lor pe producători agricoli, persoane fizice sau juridice.  +  Capitolul 4 Drepturile şi obligaţiile producătorilor agricoli  +  Articolul 16În sensul prezentei legi, producătorii agricoli sunt persoanele fizice sau juridice care au în administrare sau exploatare terenuri agricole, animale, păsări, familii de albine şi peşti.  +  Articolul 17Persoanele fizice sau juridice beneficiază de prevederile prezentei legi dacă au fost afectate de fenomenele naturale şi bolile prevăzute la art. 2 şi se afla în zona calamitata, declarata prin hotărâre a Guvernului, şi au culturile, plantaţiile, animalele, păsările, familiile de albine sau pestii asigurate prin societăţi de asigurare.  +  Articolul 18 (1) Producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, vor primi despăgubirile aferente calamităţilor naturale în anul producerii lor. (2) În situaţia în care daunele, ca efect al calamităţilor naturale, sunt totale şi sunt produse în momentul în care exista posibilităţi climatice şi tehnice de înfiinţare a culturilor, despăgubirile se acordă imediat, după constatare şi evaluare, pentru asigurarea finanţării începerii unui nou ciclu de producţie.  +  Articolul 19Pentru a beneficia de despăgubiri producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, au următoarele obligaţii: a) sa declare şi sa înregistreze culturile agricole, animalele, păsările, familiile de albine şi pestii, contractele de concesionare şi arendare în registrele agricole deschise la nivel de comuna, oraş sau sector al municipiului Bucureşti; b) sa întreţină culturile agricole, animalele, păsările, familiile de albine şi pestii potrivit tehnologiilor şi sa ia măsuri pentru prevenirea atacului de boli şi daunatori; c) să depună o înştiinţare, în scris, la primărie cel mai târziu în 48 de ore de la data producerii evenimentului, în cazul distrugerii ori vatamarii culturilor agricole, plantaţiilor ori a rodului viilor, plantaţiilor pomicole, de hamei şi de arbuşti fructiferi, şi cel mai târziu în 24 de ore de la data producerii evenimentului în cazul pieirii animalelor, pasarilor, familiilor de albine şi pestilor. În acest ultim caz înştiinţarea trebuie să fie însoţită de un act medico-legal din partea medicului veterinar de stat al circumscripţiei sanitare veterinare pe a carei raza este amplasata ferma de creştere, grajdul de adăpostire a animalului, în care să se precizeze ca pieirea acestuia s-a datorat efectelor produse de fenomenele naturale prevăzute la art. 2; d) să prezinte, cu buna-credinţa şi în conformitate cu realitatea din teren, nivelul estimativ al pagubelor înregistrate.  +  Articolul 20 (1) Înştiinţarea scrisă, prevăzută la art. 19 lit. c), se depune, în localităţile rurale, la secretarul consiliului comunal, iar în localităţile urbane, la secretarul consiliului orasenesc, respectiv al sectoarelor municipiului Bucureşti. (2) Secretarul consiliului comunal, orasenesc sau secretarii sectoarelor municipiului Bucureşti au obligaţia să le înregistreze şi să le transmită în termen de 24 de ore la organele abilitate prin lege să facă constatarea şi sa întocmească acte de constatare.  +  Articolul 21În baza unei convenţii încheiate cu Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie va transmite acestuia informări detaliate, în ritmul impus de necesitaţi, privind aria de răspândire a fenomenelor naturale din categoriile precizate la art. 2.  +  Capitolul 5 Dispoziţii finale  +  Articolul 22Producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, care prin atitudinea lor contribuie la producerea sau majorarea daunelor nu vor beneficia de despăgubiri.  +  Articolul 23Persoanele fizice sau juridice care, cu buna ştiinţa, fac declaraţii false în vederea obţinerii de despăgubiri sau cele care inlesnesc obţinerea de despăgubiri necuvenite răspund, după caz, civil, material, administrativ sau penal.  +  Articolul 24Întocmirea de acte de constatare sau de despăgubire cu date nereale constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legii penale.  +  Articolul 25Sumele încasate nelegal vor fi restituite la bugetul de stat, indexate cu indicele de inflaţie.  +  Articolul 26Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, va elabora în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi norme metodologice de aplicare.  +  Articolul 27Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 21 mai 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALER DORNEANUAceastă lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 23 mai 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE SENATULUI,DORU IOAN TARACILA----------