LEGE nr. 280 din 5 octombrie 2005pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 897 din 7 octombrie 2005



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Articolul UNICSe aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100 din 14 iulie 2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 20 iulie 2005, cu următoarele modificări:1. La articolul 1, alineatul (2) va avea următorul cuprins:"(2) În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă expresia drepturi de proprietate industrială include toate drepturile reglementate de legislaţia naţională, comunitară, precum şi de tratatele şi de convenţiile internaţionale în domeniu la care România este parte."2. La articolul 6, alineatele (1) şi (5) vor avea următorul cuprins:"Art. 6. - (1) Înainte de judecarea fondului cauzei, având ca obiect un drept de proprietate industrială protejat, instanţa judecătorească competentă poate, la cererea unei părţi care a prezentat elemente de probă, conform prevederilor art. 5 alin. (1), în susţinerea afirmaţiilor sale din care rezultă că o încălcare a avut loc ori că această încălcare este iminentă, să ordone măsuri provizorii, rapide şi eficiente, pentru conservarea elementelor de probă pertinente cauzei, sub condiţia ca protecţia informaţiilor confidenţiale să fie asigurată.................................................................... (5) În termen de 5 zile de la comunicarea măsurilor de conservare a probelor, părţile în cauză pot ataca măsurile dispuse. Judecarea se face de urgenţă, cu citarea părţilor, făcându-se aplicarea dispoziţiilor Codului de procedură civilă referitoare la procedurile speciale şi la administrarea probelor."3. La articolul 9, partea introductivă a alineatului (1) şi alineatul (5) vor avea următorul cuprins:"Art. 9. - (1) Instanţa judecătorească competentă poate, la cererea motivată a reclamantului, să ordone măsuri provizorii împotriva persoanei care se presupune că a încălcat un drept de proprietate industrială protejat, în scopul de a preveni orice încălcare iminentă cu privire la acest drept, respectiv:.............................................................. (5) Instanţa judecătorească competentă poate cere reclamantului, în cadrul măsurilor prevăzute la alin. (1)-(4), să furnizeze orice element de probă, în scopul de a-şi forma convingerea că acesta este titularul dreptului şi că acest drept i-a fost încălcat ori o astfel de încălcare este iminentă."4. Articolul 15 va avea următorul cuprins:"Art. 15. - Cheltuielile de judecată stabilite de instanţa de judecată, în mod rezonabil şi proporţional cu cauza respectivă, şi care au fost efectuate de partea care a câ☺tigat procesul vor fi suportate de partea care a pierdut procesul."5. Titlul capitolului IX va avea următorul cuprins:"CAPITOLUL IXDispoziţii finale şi tranzitorii"6. Articolul 21 va avea următorul cuprins:"Art. 21. - Prezenta ordonanţă de urgenţă transpune Directiva nr. 2004/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 referitoare la respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 157 din 30 aprilie 2004."Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,MIRON TUDOR MITREAPREŞEDINTELE SENATULUINICOLE VĂCĂROIUBucureşti, 5 octombrie 2005.Nr. 280.--------