DECIZIE nr. 66 din 27 februarie 2001referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 366 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 169 din 4 aprilie 2001



    Lucian Mihai - preşedinteCostica Bulai - judecătorConstantin Doldur - judecătorKozsokar Gabor - judecătorIoan Muraru - judecătorNicolae Popa - judecătorLucian Stangu - judecătorRomul Petru Vonica - judecătorGabriela Ghita - procurorDoina Suliman - magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 366 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Aluci" - S.R.L. din Braşov în Dosarul nr. 336/Ap/C/2000 al Curţii de Apel Braşov - Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public, considerând ca textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 21, care consacra accesul liber la justiţie, solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 13 iulie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 336/Ap/C/2000, Curtea de Apel Braşov - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 366 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Aluci" - S.R.L. din Braşov într-o cauza ce are ca obiect acţiunea în anulare formulată de Societatea Comercială "Allmetal Prodimpex" - S.R.L. din Bucureşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 366 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă sunt contrare prevederilor art. 21 din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie, întrucât partea este "lipsită de posibilitatea de a supune judecata fondului şi caii de atac a apelului".Instanţa de judecată, exprimandu-şi opinia, considera ca excepţia ridicată este neîntemeiată, întrucât posibilitatea atacarii doar cu recurs a unor hotărâri judecătoreşti nu prejudiciază părţile, aplicabile fiind şi dispoziţiile art. 304^1 din Codul de procedură civilă, care stabilesc ca în cazurile în care hotărârea nu poate fi atacată cu apel recursul declarat nu este limitat la motivele de casare prevăzute la art. 304 din Codul de procedură civilă, astfel încât instanţa de recurs are posibilitatea sa examineze cauza sub toate aspectele.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia ridicată este neîntemeiată, întrucât din prevederile constituţionale invocate "Nu rezultă însă ca reglementările privitoare la înfăptuirea justiţiei trebuie să prevadă în mod obligatoriu, în toate cazurile, folosirea tuturor căilor de atac şi angajarea competentei tuturor instanţelor judecătoreşti". De asemenea, se arata ca "atât în doctrina, cat şi în jurisprudenta constituţională se subliniaza în mod constant ca principiul egalităţii nu pretinde uniformitate, deci ca toate situaţiile să fie tratate în acelaşi fel".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 366 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă. Aceste texte de lege prevăd ca "Instanţa judecătorească, admiţând acţiunea, va anula hotărârea arbitrală, iar, dacă litigiul este în stare de judecată, se va pronunţa şi în fond, în limitele convenţiei arbitrale. Dacă, însă, pentru a hotărî în fond este nevoie de noi probe, instanţa judecătorească se va pronunţa în fond după administrarea lor. În acest din urmă caz, hotărârea de anulare nu se va putea ataca decât o dată cu hotărârea asupra fondului.Hotărârea instanţei judecătoreşti cu privire la acţiunea în anulare poate fi atacată numai în recurs".Norma constituţională invocată ca fiind incalcata de aceste dispoziţii legale este cuprinsă în art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."Autorul excepţiei susţine ca prevederile art. 366 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă ingradesc liberul acces la justiţie, deoarece partea este lipsită de dreptul de a ataca cu apel hotărârea instanţei judecătoreşti cu privire la acţiunea în anulare.Examinând textul de lege criticat, Curtea constata ca stabilirea unei singure cai ordinare de atac împotriva sentinţelor pronunţate în cauzele ce au ca obiect acţiuni în anulare nu contravine prevederilor art. 21 din Constituţie. În conformitate cu prevederile constituţionale ale art. 125 şi 128 stabilirea competentei instanţelor judecătoreşti, a procedurii de judecată, precum şi a condiţiilor de exercitare a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti intră în competenţa exclusiva a legiuitorului. Totodată accesul liber la justiţie, prevăzut la art. 21 din Constituţie, nu poate avea semnificatia ca acesta trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.În acest sens este, de altfel, şi jurisprudenta Curţii Constituţionale, care, prin numeroase decizii, precum Decizia nr. 129 din 6 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996, şi Decizia nr. 66 din 14 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 24 decembrie 1977, a statuat ca "Accesul liber la justiţie nu înseamnă ca el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti, deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii deosebite", precum şi ca Legea fundamentală "nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac [...], ci statuează prin art. 128 ca «Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii», iar art. 125 alin. (3) prevede că prin lege se stabilesc competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată". De asemenea, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat ca "semnificatia art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia accesul la justiţie nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea că nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nici o categorie sau grup social. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedura, ca şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac".Nici reglementările internaţionale în materie nu impun un anumit număr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit număr al căilor de atac. Astfel art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede asigurarea posibilităţii unui recurs efectiv la o instanţa naţionala. De asemenea, art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la convenţie prevede: "Orice persoană declarata vinovata de către un tribunal are dreptul sa ceara examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege." În paragraful 2 al aceluiaşi articol se prevede posibilitatea stabilirii, prin excepţie, şi a unui singur grad de jurisdicţie în cazul infracţiunilor minore sau în cazul în care cel interesat a fost judecat în prima instanţa de către cea mai înaltă jurisdicţie. Totodată Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunţată în cazul "Golder împotriva Regatului Unit", 1975, a statuat: "Dreptul de acces la tribunale, apreciază Curtea, nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care convenţia l-a recunoscut fără sa-l definească în sensul restrâns al cuvantului, exista posibilitatea limitarilor implicit admise chiar în afară limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept."Prin Codul de procedură civilă, precum şi prin Codul de procedură penală s-a adoptat, de principiu, existenta a 3 grade de jurisdicţie, cu doua cai ordinare de atac apelul şi recursul -, regula generală de la care, prin lege, s-au prevăzut derogări determinate de situaţii speciale, toate acestea fiind însă în deplina concordanta cu prevederile constituţionale.Considerentele pe care s-au bazat soluţiile anterioare ale Curţii Constituţionale, pronunţate în cauze similare, sunt valabile şi în prezenta cauza, neexistand nici un motiv pentru reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 366 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Aluci" - S.R.L. din Braşov în Dosarul nr. 336/Ap/C/2000 al Curţii de Apel Braşov - Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 februarie 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Doina Suliman──────────────