LEGE nr. 6 din 29 martie 1974privind principalele atribuţii ale consiliilor populare în domeniul agriculturii
EMITENT
  • MAREA ADUNARE NAŢIONALA
  • Publicat în  BULETINUL OFICIAL nr. 49 din 2 aprilie 1974



    Agricultura - ramura de baza a economiei naţionale în Republica Socialistă România - asigura aprovizionarea populaţiei cu produse agroalimentare şi a industriei cu materii prime, dezvoltarea acestei ramuri avînd un rol important în creşterea venitului naţional şi în ridicarea nivelului de trai al ţărănimii, al întregului popor.Sarcinile mari ale actualei etape de dezvoltare a societăţii noastre socialiste impun sporirea continua a competentei şi răspunderii consiliilor populare - organe locale ale puterii de stat - în conducerea unitară a întregii agriculturi, pentru asigurarea dezvoltării acestei ramuri a economiei naţionale pe raza fiecărei unităţi administrativ-teritoriale. În acest scop,Marea Adunare Naţionala a Republicii Socialiste România adopta prezenta lege.  +  Capitolul 1 Dispoziţii generale  +  Articolul 1Consiliile populare şi comitetele lor executive poarta întreaga răspundere pentru realizarea sarcinilor stabilite prin planul de stat cu privire la creşterea producţiei agricole în unităţile administrativ-teritoriale în care au fost alese, pentru sporirea contribuţiei agriculturii la dezvoltarea economiei naţionale, la ridicare nivelului de trai al populaţiei.  +  Articolul 2În exercitarea atribuţiilor ce le revin în domeniul agriculturii potrivit Legii nr. 57/1968, consiliile populare şi comitetele lor executive, ca organe locale ale puterii şi, respectiv, organe locale ale administraţiei de stat, cu competenţa generală în unitatea administrativ-teritorială în care îşi desfăşoară activitatea, aduc la îndeplinire sarcinile stabilite prin prezenta lege cu privire la folosirea raţională a fondului funciar, planificarea în agricultura, realizarea planului de însămînţări, executarea lucrărilor de întreţinere a culturilor şi depozitarea produselor, precum şi la creşterea animalelor.  +  Articolul 3Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare şi Apelor, în înfăptuirea politicii partidului şi statului în întreaga agricultura răspunde, în calitate de titular de plan, de îndeplinirea sarcinilor în domeniul sau de activitate; în acest scop are obligaţia sa conlucreze cu consiliile populare şi comitetele executive ale acestora şi să le sprijine în îndeplinirea în bune condiţii a atribuţiilor ce le revin în domeniul agriculturii din legea lor de organizare şi funcţionare, din prezenta lege, precum şi din alte acte normative.  +  Capitolul 2 Atribuţiile privind folosirea raţională a fondului funciar, stabilirea şi respectarea structurii culturilor  +  Articolul 4Pămîntul, principalul mijloc de producţie agricolă, constituind un bun naţional, prin valorificarea sa superioară serveşte interesele generale ale tarii şi asigura bunăstarea întregului popor.Consiliile populare asigura apărarea, conservarea, ameliorarea şi folosirea integrală şi eficienta a pămîntului de către unităţile agricole de stat, cooperativele agricole de producţie, gospodăriile membrilor cooperatori şi gospodăriile individuale, în concordanta cu obiectivele planului naţional unic de dezvoltare economico-socială; în acest scop, comitetele executive ale consiliilor populare: a) coordonează elaborarea programelor de desecări, ameliorări şi de punere în valoare a întregului potenţial productiv din unitatea administrativ-teritorială respectiva, luînd măsuri pentru executarea lor; b) controlează felul în care se aplică măsurile pentru îmbunătăţirea continua a modului de folosinţă a pămîntului de către toţi deţinătorii de terenuri agricole, prin care să se asigure trecerea unor terenuri din categoriile de folosinţă inferioară la categorii superioare; c) controlează modul în care se aplică măsurile privind întreţinerea şi exploatarea corespunzătoare a elesteelor şi baltilor existente şi sprijină amenajarea de noi suprafeţe piscicole, prin folosirea terenurilor joase şi mlastinoase, în vederea asigurării creşterii producţiei piscicole; d) mobilizeaza pe toţi locuitorii apţi de muncă la efectuarea lucrărilor de scurgere a apelor şi ridicare a gradului de fertilitate a terenurilor agricole, desecări, îndiguiri, extinderea irigatiilor în amenajări locale, combaterea eroziunii solului, regularizarea cursurilor de ape, bazine de reţinere.  +  Articolul 5Comitetele executive ale consiliilor populare stabilesc măsuri obligatorii pentru cultivarea fiecărei suprafeţe de teren în conformitate cu prevederile planului de stat şi cu tehnologiile stabilite. În acest scop: a) asigura identificarea tuturor suprafeţelor de terenuri, inclusiv a celor din vatra satelor şi din perimetrul construibil al oraşelor; b) controlează ca unităţile agricole, precum şi cele de întreţinere şi exploatare a lucrărilor de îmbunătăţiri amenajate pentru irigat, în vederea realizării productiilor stabilite, a respectării structurii culturilor şi executării lucrărilor de întreţinere.Comitetele executive ale consiliilor populare răspund pentru cultivarea în totalitate a terenurilor arabile şi folosirea, potrivit destinaţiei, a celorlalte categorii de terenuri.  +  Articolul 6Comitetele executive ale consiliilor populare controlează şi răspund ca scoaterea din circuitul agricol a terenurilor să se facă numai în condiţiile prevăzute de lege, iar redarea în circuitul agricol a suprafeţelor de teren scoase temporar să se facă la termenul stabilit.Comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti vor aviza scoaterea temporară sau definitivă din producţia agricolă vegetala a unor suprafeţe numai cu consultarea prealabilă a comitetelor executive ale consiliilor populare comunale, orăşeneşti şi municipale, urmărind ca amplasarea obiectivelor de investiţii să se facă în primul rind pe terenurile neproductive.Toate avizele de scoatere a unor terenuri din circuitul agricol vor fi însoţite de propuneri de măsuri concrete pentru redarea în producţia agricolă vegetala a unor suprafeţe echivalente.  +  Articolul 7Comitetele executive ale consiliilor populare răspund pentru buna organizare şi completa folosire a pajiştilor de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale, de gospodărirea raţională a acestora, exercita control şi iau măsuri, conform legii, indiferent în proprietatea cui se afla pajistile.Pentru punerea în valoare a tuturor pajiştilor naturale, comitetele executive ale consiliilor pupulare vor lua măsuri de întocmire a unor programe concrete de ameliorare şi vor acţiona pentru executarea lucrărilor corespunzătoare, astfel încît, în cîţiva ani, sa sporeasca de cel puţin trei ori producţia acestora, antrenînd cetăţenii la executarea lucrărilor necesare.  +  Capitolul 3 Atribuţii cu privire la planificarea în agricultura  +  Articolul 8Comitetele executive ale consiliilor populare comunale, orăşeneşti, municipale şi judeţene răspund de organizarea, îndrumarea şi controlul întregii activităţi de dezvoltare planificata a agriculturii în unitatea administrativ-teritorială respectiva.  +  Articolul 9Comitetele executive ale consiliilor populare comunale, orăşeneşti, municipale şi judeţene elaborează proiectul, iar consiliile populare respective adopta planul producţiei agricole al unităţii administrativ-teritoriale, parte integrantă a planului în profil teritorial, potrivit normelor legale privind planificarea în agricultura şi planificarea teritorială a dezvoltării economico-sociale, urmărind folosirea cu eficienta maxima a resurselor materiale şi umane, a întregului potenţial economic, asigurind concordanta sarcinilor de plan cu obiectivele planului naţional unic de dezvoltare economico-socială.  +  Articolul 10Consiliile populare judeţene şi al municipiului Bucureşti şi comitetele lor executive, în exercitarea atribuţiilor de planificare a agriculturii: a) repartizează pe comune, oraşe şi municipii, pe fiecare unitate agricolă şi pentru sectorul gospodariilor populaţiei, suprafeţele la principalele culturi, efectivele de animale, livrările la fondul de stat şi ceilalţi indicatori de plan, în corelare cu baza materială, forta de muncă şi alţi factori specifici locali, care să asigure punerea în valoare a resurselor existente, realizarea şi depăşirea prevederilor de plan; b) asigura şi răspund de cuprinderea în planurile unităţilor de stat şi cooperatiste a indicatorilor repartizaţi, astfel încît să se respecte prevederile planului de stat pe judeţ şi sectoare; c) controlează modul în care trusturile pentru mecanizarea agriculturii şi staţiunile din subordinea acestora asigura corelarea planurilor lor de lucrări cu cele ale cooperativelor agricole de producţie pe care le deservesc, urmărind folosirea raţională a tractoarelor şi maşinilor cu care acestea sînt dotate, precum şi a utilajelor deţinute de cooperativele agricole; d) controlează şi asigura ca întreprinderile agricole de stat, cooperativele agricole de producţie, staţiunile pentru mecanizarea agriculturii şi celelalte unităţi agricole sa elaboreze şi să aplice programele de măsuri tehnico-organizatorice şi economice, în vederea îndeplinirii şi depăşirii sarcinilor de plan; e) sprijină unităţile agricole şi gospodăriile populaţiei în asigurarea, în condiţiile legii şi ale sarcinilor prevăzute în plan, a seminţelor, materialului săditor, ingrasamintelor chimice şi substanţelor de combatere a bolilor şi dăunătorilor, animalelor de reproducţie, utilajelor, pieselor de schimb, carburantilor şi altor mijloace tehnico-materiale necesare producţiei; controlează modul de utilizare a bazei materiale asigurate de stat.  +  Articolul 11Sarcinile de plan ce revin unităţilor administrativ-teritoriale pentru gospodăriile populaţiei se vor dezbate de comitetele executive ale consiliilor populare comunale, orăşeneşti şi municipale cu toţi cetăţenii deţinători de terenuri agricole şi crescatorii de animale; se vor examina şi stabili cu fiecare familie modul de folosire a terenurilor agricole, efectivele de animale ce trebuie crescute, posibilităţile de valorificare către stat a produselor vegetale şi animale, urmărindu-se gospodărirea cît mai chibzuita a mijloacelor existente la gospodăriile populaţiei şi îndeplinirea indicatorilor de plan repartizaţi.  +  Articolul 12Pentru punerea în valoare într-o mai mare măsura a posibilităţilor de care dispun gospodăriile anexe şi alţi producători, comitetele executive ale consiliilor populare judeţe, municipale, orăşeneşti şi comunale vor lua măsuri ca, în afară planului primit pentru livrări la fondul de stat, să se întocmească programe concrete de măsuri pentru producerea legumelor şi a produselor animaliere inclusiv a carnii de porc, de pasare şi oaie, pentru satisfacerea nevoilor locuitorilor. În cadrul acestor programe se vor lua măsuri pentru asigurarea, în fiecare judeţ, a necesarului de cartofi şi legume pentru consumul populaţiei.  +  Articolul 13Comitetele executive ale consiliilor populare judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale urmăresc şi răspund de realizarea de către toate unităţile, precum şi de gospodăriile populaţiei de pe raza administrativ-teritorială, a livrărilor la fondul de stat a cantităţilor de produse vegetale şi animale prevăzute în plan; controlează activitatea desfăşurată de unităţile de valorificare şi achiziţii a produselor agricole.  +  Articolul 14Consiliile populare judeţene, municipale, orăşeneşti, comunale şi comitetele lor executive vor urmări permanent şi vor analiza periodic stadiul realizării planului în profil teritorial în domeniul agriculturii, stabilind măsuri concrete pentru îmbunătăţirea activităţii.  +  Articolul 15Comitetele executive ale consiliilor populare judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale controlează activitatea de realizare a investiţiilor din domeniul agriculturii, din unitatea administrativ-teritorială respectiva, stadiul realizării obiectivelor planificate stabilind măsurile necesare pentru punerea în funcţiune a acestora în termen şi atingerea parametrilor proiectati.  +  Articolul 16Comitetele executive ale consiliilor populare judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale vor lua măsuri ca prin cooperativele de consum să se asigure aprovizionarea populaţiei cu utilaje, unelte, îngrăşăminte chimice, pesticide şi alte materiale necesare pentru agricultura.  +  Articolul 17Comitetele executive ale consiliilor populare sprijină unităţile agricole în pregătirea profesională a ţărănimii cooperatiste şi a muncitorilor din agricultura.  +  Capitolul 4 Atribuţii privind realizarea planului de însămînţări, executarea lucrărilor de întreţinere a culturilor şi depozitarea produselor  +  Articolul 18Pentru asigurarea îndeplinirii în bune condiţii şi la timp a planului de însămînţări, precum şi a lucrărilor de întreţinere a culturilor, comitetele executive ale consiliilor populare: a) exercita controlul cu privire la insamintarea tuturor suprafeţelor de teren inclusiv a celor din vatra satelor şi perimetrul construibil al oraşelor luînd măsuri ca acestea să se execute în perioade optime şi cu respectarea stricta a structurii culturilor aprobată prin planul de stat şi stabilită pe fiecare deţinător; b) organizează acţiuni privind folosirea de către cetăţeni a terenurilor din jurul caselor şi al gradinilor, prin cultivarea acestora cu pomi, viţă de vie, legume, capsuni şi arbuşti fructiferi; c) controlează modul în care unităţile agricole socialiste, gospodăriile populaţiei şi orice alţi deţinători de terenuri agricole executa lucrările de întreţinere a culturilor şi plantaţiilor de vii şi pomi fructiferi, la timp şi în condiţiile prevăzute de tehnologiile stabilite pentru fiecare cultura în parte; d) efectuează controlul cu privire la suprafeţele insamintate de către toţi deţinătorii de terenuri agricole, prin executarea de măsurători, şi certifica exactitatea datelor cuprinse în documentele întocmite la încheierea insamintarilor, asigurind înscrierea în registrul agricol a realizarilor; e) iau măsuri de elaborare a prognozelor atacurilor de boli şi daunatori pentru culturi de cimp, legume, pomi şi vie şi informează operativ şi la timp pe deţinătorii de terenuri agricole asupra datelor şi condiţiilor în care trebuie efectuate tratamentele.Conducerile unităţilor agricole şi gospodăriile populaţiei sînt obligate să aplice tratamentele stabilite în vederea combaterii bolilor şi dăunătorilor, iar comitetele executive ale consiliilor populare vor controla executarea acestor lucrări.  +  Articolul 19Comitetele executive ale consiliilor populare vor lua măsuri ca pentru fiecare campanie să se efectueze analize şi să se elaboreze planuri operative de acţiuni privind organizarea şi desfăşurarea lucrărilor agricole, asigurarea transporturilor, a spaţiilor de depozitare a produselor, a mijloacelor mecanice şi a forţei de muncă, data începerii şi terminării lucrărilor şi celelalte măsuri tehnice şi organizatorice, în vederea executării la timp şi în bune condiţiuni a lucrărilor, obligatorii pentru toţi deţinătorii de terenuri agricole din unitatea administrativ-teritorială, controlind modul de îndeplinire a acestor planuri.Comitetele executive ale consiliilor populare vor controla, de asemenea, modul cum se asigura depozitarea şi conservarea produselor în unităţile agricole de stat şi cooperatiste.  +  Articolul 20Comitetele executive ale consiliilor populare organizează acţiunile de evaluare a producţiei agricole şi răspund de datele privind producţia estimată din unităţile agricole socialiste şi gospodăriile populaţiei de pe raza administrativ-teritorială.  +  Capitolul 5 Atribuţii privind creşterea animalelor  +  Articolul 21Comitetele executive ale consiliilor populare controlează realizarea planului privind creşterea efectivelor de animale şi a producţiei animaliere de către unităţile socialiste şi răspund de îndeplinirea prevederilor de plan în domeniul creşterii animalelor de către gospodăriile populaţiei. În acest scop: a) controlează modul în care unităţile agricole socialiste îndeplinesc programul de reproducţie şi selecţie a animalelor şi răspund de organizarea acestor acţiuni pentru gospodăriile populaţiei; b) stabilesc programe şi întreprind acţiuni pentru dezvoltarea creşterii animalelor şi pasarilor, a viermilor de mătase şi albinelor în gospodăriile populaţiei, organizează acţiuni în vederea realizării acestor programe şi controlează modul lor de aplicare; c) controlează modul în care deţinătorii de animale valorifica întregul potenţial furajer, depozitarea corespunzătoare a furajelor, prepararea şi administrarea judicioasă a acestora; d) controlează modul în care se asigura furajarea raţională şi întreţinerea animalelor potrivit normelor de zooigiena; e) controlează modul în care se aplică şi respecta dispoziţiile legale cu privire la taierea animalelor, precum şi modul de funcţionare a punctelor de tăiere şi a abatoarelor.  +  Articolul 22Comitetele executive ale consiliilor populare vor sprijini organizarea de asociaţii ale crescatorilor de animale în vederea creşterii producţiei animaliere, a sporirii cantităţilor ce se livreaza la fondul de stat, precum şi pentru o mai buna aprovizionare a populaţiei.  +  Articolul 23Comitetele executive ale consiliilor populare controlează aplicarea normelor legale cu privire la apărarea sănătăţii animalelor în toate unităţile agricole socialiste şi de către toţi deţinătorii de animale; mobilizeaza cetăţenii pentru realizarea acţiunilor organizate în vederea apărării sănătăţii animalelor, prevenirii şi combaterii bolilor.  +  Capitolul 6 Alte atribuţii  +  Articolul 24Comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti exercita, cu privire la cooperativele agricole de producţie, consiliile intercooperatiste, asociaţiile intercooperatiste, cooperarea şi asocierea dintre unităţile de stat şi cooperativele agricole de producţie, următoarele atribuţii principale: a) confirma consiliul de conducere al coopeativei agricole de producţie, precum şi pe preşedintele acesteia; b) prin direcţiile generale judeţe pentru agricultura, industrie alimentara şi ape:- numesc şi încadrează în unităţile agricole cooperatiste inginerii şefi de specialitate agricolă şi contabilii şefi, precum şi medicii veterinari în aceste unităţi sau în circumscripţiile veterinare;- aproba transferarea inginerilor de specialitate agricolă şi medicilor veterinari, dintr-un judeţ în altul sau dintr-un sector în altul al agriculturii ori într-o alta ramura decît agricultura, în posturi de specialitate agricolă, cu acordul Ministerului Agriculturii, Industriei Alimentare şi Apelor;- aproba schimbarea din funcţie şi aplicarea măsurilor disciplinare, la propunerea conducerii unităţilor agricole cooperatiste sau la solicitarea comitetului executiv al consiliului popular comunal, orasenesc sau municipal, după caz; c) aproba constituirea consiliilor intercooperatiste; d) recunosc constituirea asociaţiilor intercooperatiste; e) avizează studiile tehnico-economice şi proiectele actelor constitutive ale asociaţiilor dintre unităţile agricole de stat şi cooperativele agricole de producţie.  +  Articolul 25Comitetele executive ale consiliilor populare sprijină cooperativele agricole de producţie mai puţin consolidate în elaborarea şi aducerea la îndeplinire a programelor de măsuri tehnice şi organizatorice în vederea îmbunătăţirii activităţii economice a acestora.  +  Articolul 26Consiliile populare judeţene şi comitetele lor executive conduc, îndrumă şi controlează direcţiile generale judeţene pentru agricultura, industrie alimentara şi ape, organele locale de specialitate ale administraţiei de stat, subordonate atît consiliului popular şi comitetului executiv pe lîngă care funcţionează cît şi Ministerului Agriculturii, Industriei Alimentare şi Apelor. Direcţiile generale judeţene pentru agricultura, industrie alimentara şi ape asigura conducerea unitară a agriculturii, industriei alimentare şi gospodăririi apelor de pe raza judeţului în care îşi desfăşoară activitatea.  +  Articolul 27Direcţiile generale judeţene pentru agricultura, industrie alimentara şi ape: a) elaborează studii şi programe privind proportiile, ritmurile, nivelurile şi căile de dezvoltare în perspectiva a agriculturii din cadrul judeţului; b) asigura elaborarea proiectului de plan privind producţia agricolă în profil teritorial, defalcarea planului pe unităţi agricole socialiste, comune, oraşe şi municipii în raport de condiţiile pedoclimatice şi economice, baza materială şi forta de muncă, urmăresc şi sprijină realizarea sarcinilor de plan; c) organizează, controlează şi răspund de activitatea de creştere a producţiei agricole vegetale, a efectivelor şi producţiei animale şi aplicarea măsurilor de protecţia plantelor şi zooveterinare, de asigurarea fondului de seminţe şi material săditor din soiuri valoroase, precum şi a animalelor cu valoare biologica ridicată, de întărirea economico-organizatorică a unităţilor agricole socialiste, de păstrarea şi folosirea raţională a fondului funciar, de realizarea fondului centralizat al statului cu produse vegetale şi animale; d) stabileşte măsuri şi controlează ca tractoarele şi maşinile agricole să fie folosite la întreaga capacitate în toate unităţile agricole, urmărind în acelaşi timp asigurarea dotării staţiunilor de mecanizare a agriculturii; e) sprijină şi îndrumă gospodăriile populaţiei în aplicarea măsurilor pentru creşterea producţiei vegetale, a efectivelor şi producţiei animale; f) analizează periodic, împreună cu consiliile intercooperatiste, uniunile judeţene ale cooperativelor agricole de producţie şi sucursalele Băncii pentru Agricultura şi Industrie Alimentara, stadiul îndeplinirii planului economic al unităţilor agricole cooperatiste, stabilesc măsurile corespunzătoare şi urmăresc realizarea lor; g) răspund de aplicarea rezultatelor în producţie a cercetărilor ştiinţifice, a tehnologiilor moderne, de realizarea obiectivelor de investiţii, de inzestrarea tehnico-materială a unităţilor agricole; h) împreună cu uniunile judeţene ale cooperativelor agricole de producţie, îndrumă, sprijină şi controlează consiliile intercooperatiste, răspund de activitatea acestora; i) întocmesc împreună cu uniunile judeţene ale cooperativelor agricole de producţie, sucursalele Băncii pentru Agricultura şi Industrie Alimentara şi cu conducerile cooperativelor agricole de producţie mai puţin consolidate, programe tehnico-economice complexe de redresare a acestora; j) la cererea cooperativelor asociate, împreună cu Uniunea judeteana a cooperativelor agricole de producţie, reexamineaza, şi după caz, suspenda sau anulează hotărîri adoptate în adunările generale ale asociaţiilor intercooperatiste, care nu corespund intereselor asociaţiilor sau ale membrilor acestora; k) controlează modul în care inginerii de specialitate agricolă, medicii veterinari, contabilii şefi, celelalte cadre tehnice şi economice îşi exercită atribuţiile de specialitate ce le sînt încredinţate în unităţile agricole cooperatiste; l) sprijină, împreună cu uniunile judeţene ale cooperativelor agricole de producţie, constituirea de asociaţii intercooperatiste, de cooperare şi asociere a unităţilor de stat cu cooperativele agricole de producţie; m) asigura perfecţionarea pregătirii profesionale a cadrelor de conducere, a altor cadre tehnice şi economice, precum şi a lucrătorilor din agricultura de stat şi cooperatista.  +  Capitolul 7 Dispoziţii finale  +  Articolul 28Pentru nerespectarea normelor legale privind: cultivarea terenurilor agricole, întreţinerea viilor şi livezilor, executarea lucrărilor de îngrijire a pajiştilor, ocuparea terenurilor agricole, micşorarea suprafeţelor arabile, schimbarea categoriilor de folosinţă a terenurilor agricole, executarea lucrărilor agricole obligatorii, manipularea sau păstrarea produselor agricole, precum şi pentru nerespectarea altor dispoziţii legale în domeniul agriculturii, se vor aplica, celor vinovaţi, sancţiunile prevăzute de lege.  +  Articolul 29Dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 4/1970 privind organizarea producţiei şi a muncii în agricultura, în Legea nr. 8/1971 pentru organizarea, administrarea şi folosirea pajiştilor, loturilor zootehnice şi semincere, precum şi a staţiunilor comunale de monta, ca şi alte acte normative, contrare prevederilor prezentei legi, se abroga.Această lege a fost adoptată de Marea Adunare Naţionala în şedinţa din 29 martie 1974.PreşedinteleMarii Adunări Naţionale,MIRON CONSTANTINESCU-------