MĂSURI din 14 august 2020pentru asigurarea rezilienței comunităților
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 742 din 14 august 2020



    Notă
    Aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 668 din 14 august 2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 742 din 14 august 2020.
     +  Articolul 1În condițiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 și art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.  +  Articolul 2Se pot institui izolarea și carantina persoanelor în condițiile art. 7, 8 și 11 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic.  +  Articolul 3(1) În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în anumite intervale orare, stabilite prin hotărâre a comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență. Spațiile și intervalele orare se stabilesc, la propunerea direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, luând în considerare probabilitatea prezenței concomitente a unui număr mare de persoane în spațiile și în intervalele orare respective, unde se constată dificultăți în asigurarea distanței fizice de protecție sanitară stabilite în condițiile legii.(2) Administratorii/Proprietarii spațiilor publice deschise stabilite potrivit alin. (1) afișează la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile respective, la solicitarea comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență.  +  Articolul 4Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 1-3 se urmărește de către Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne.----