DECIZIA nr. 819 din 5 decembrie 2019referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 27 martie 2020



    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel-Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Atilla- judecător
    Simina Popescu-Marin- magistrat-asistent
    1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice, excepție ridicată de Antal Arpad Andras în Dosarul nr. 1.947/305/2018 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.052D/2018.2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 31 octombrie 2019, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, în temeiul prevederilor art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, a amânat pronunțarea pentru data de 28 noiembrie 2019. La această dată, în temeiul dispozițiilor art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională a amânat pronunțarea pentru 5 decembrie 2019, dată la care a pronunțat prezenta decizie.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:3. Prin Încheierea din 27 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.947/305/2018, Judecătoria Sfântu Gheorghe a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Antal Arpad Andras într-o cauză având ca obiect soluționarea unor plângeri în materie contravențională.4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece restrângerea dreptului de a arbora drapelele altor state nu este motivată în niciun fel prin Legea nr. 75/1994, iar pe de altă parte, în mod evident, arborarea drapelului unei țări nu este în măsură să pericliteze siguranța națională, ordinea publică, sănătatea etc. Astfel, niciuna dintre cauzele enumerate de art. 53 din Constituție nu este incidentă în acest caz, motiv pentru care prevederile legale criticate sunt neconstituționale.5. Autorul excepției mai susține că, în nenumărate cazuri, un drapel nu este numai simbolul unui stat, ci și al unei națiuni, cum este și drapelul albastru-galben-roșu, care este folosit ca simbol propriu și de către comunitățile românești de peste hotare. Situația este identică și în cazul drapelelor folosite ca simbol propriu de către minoritățile naționale care trăiesc în Romania, astfel că art. 7 din Legea nr. 75/1994 restrânge nu numai dreptul de arborare a drapelelor altor state, ci și simbolurile minorităților naționale care trăiesc în România.6. În opinia autorului excepției, modul general de formulare a art. 7 din Legea nr. 75/1994 se află în contradicție și cu art. 16 din Constituție, de vreme ce, în prezent, mulți cetățeni români, care au două sau chiar mai multe cetățenii, adică au o relație aparte cu mai multe state, sunt discriminați față de acei cetățeni care au doar cetățenia română. Dacă un cetățean român are posibilitatea să-și afirme identitatea prin arborarea drapelului României pe casa sa, un cetățean român care are și alte cetățenii nu are aceeași posibilitate, fără nicio restricție, și, prin urmare, principiul constituțional al egalității este afectat.7. Autorul excepției susține, de asemenea, că prevederile legale criticate sunt în contradicție și cu art. 6 din Constituție privind dreptul la identitate, deoarece printre elementele identității naționale se regăsesc și simbolurile naționale, adică drapelul, stema și imnul. Prin urmare, arborarea drapelului țării-mamă de către cetățenii români care aparțin unei minorități naționale înseamnă exprimarea identității etnice a acelei minorități, drept garantat de Constituție. Art. 6 din Constituție este transpunerea în Legea fundamentală a art. 5 din Convenția-cadru privind Protecția minorităților naționale, ratificată de România prin Legea nr. 33/1995, de unde rezultă că, în cauză, sunt relevante și devin incidente și prevederile art. 11 din Constituție. Art. 11 din Constituție stipulează că statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte. Această obligație asumată de statul român presupune în cazul de față eliminarea restricțiilor cu privire la arborarea drapelelor altor state, restricții care sunt în contradicție atât cu prevederile Convenției-cadru, cât și cu cele ale art. 6 din Constituție. Se arată că aceste restricții nu au nicio legătură cu: siguranța publică, de vreme ce arborarea unui drapel nu poate periclita aceasta; protecția ordinii, deoarece unde sunt arborate două drapele, un al treilea nu va afecta ordinea; protecția sănătății, deoarece dacă drapelul României nu periclitează sănătatea cuiva, atunci nici drapelul unui alt stat nu prezintă acest risc; protecția moralei publice, pentru că nu există stat care să aibă un drapel național care ar încălca în vreun fel regulile moralei, protecția drepturilor și libertăților altora.8. Judecătoria Sfântu Gheorghe nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului părții Instituția Prefectului Județului Covasna, notele scrise depuse la dosar de partea Instituția Prefectului Județului Covasna, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 7 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 26 august 1994. Din examinarea considerentelor încheierii de sesizare și a notelor scrise ale autorului excepției, Curtea constată că, în realitate, criticile de neconstituționalitate vizează art. 7 alin. (1) din Legea nr. 75/1994, urmând a reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate aceste prevederi de lege, având următorul cuprins: „Drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul național și numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivități și reuniuni internaționale, pe clădiri oficiale și în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor prezentei legi.“13. În opinia autorului excepției, prevederile de lege supuse controlului de constituționalitate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 6 privind dreptul la identitate al persoanelor aparținând minorităților naționale, art. 11 alin. (1) privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 75/1994 stabilesc posibilitatea arborării drapelului altor state pe teritoriul României, instituind, în același timp, condițiile în care aceasta poate avea loc. Astfel, potrivit textului de lege supus controlului de constituționalitate, drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul național și numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivități și reuniuni internaționale, pe clădiri oficiale și în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor legii. O asemenea reglementare dă expresie dispozițiilor art. 12 din Constituție care califică drapelul României, alături de ziua națională, imnul național, stema țării și sigiliul statului, drept simboluri ale statului român național, suveran și independent, unitar și indivizibil. Drapelul reprezintă, așadar, un însemn al statului, în ansamblu său, și, deopotrivă, al tuturor elementelor sale constitutive. Totodată, Curtea observă că art. 4 din Legea nr. 75/1994, în considerarea calității de simbol național a drapelului României, recunoaște tuturor persoanelor fizice, indiferent de cetățenie, posibilitatea de a arbora drapelul României la domiciliul sau reședința lor, pe teritoriul statului român.15. În raport cu cele enunțate, Curtea constată că nu poate fi reținută critica de neconstituționalitate formulată în raport cu dispozițiile art. 16 din Constituție, prin prisma unei pretinse discriminări între cetățeni în privința recunoașterii dreptului de a arbora pe teritoriul României drapelele statelor ai căror cetățeni sunt. Susținerea autorului excepției în sensul că cetățenii români deținători și ai altei cetățenii ar fi discriminați prin imposibilitatea de a arbora drapelul statului a cărui cetățenie o dețin concomitent cu cetățenia română nu are fundament în realitatea juridică. Astfel, regula arborării drapelului României împreună cu drapelele altor state, în situațiile prevăzute de lege, vizează toți cetățenii români, indiferent că e vorba de cetățeni români cu unică sau dublă cetățenie și indiferent de naționalitatea acestora, de vreme ce, potrivit art. 4 alin. (2) din Constituție, „România este patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi“, fără privilegii și fără discriminări.16. Referitor la invocarea art. 53 din Constituție, Curtea observă că domeniul de aplicare a acestor dispoziții este circumscris restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți prevăzute de Legea fundamentală, iar nu restrângerii exercițiului oricărui drept subiectiv, chiar dacă el izvorăște dintr-un act normativ. Astfel, textul art. 53 din Constituție stabilește condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. El are în vedere însă drepturile și libertățile fundamentale înscrise în capitolul II al titlului II din Constituție, nu și alte drepturi (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 503 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 17 ianuarie 2005, și Decizia Curții Constituționale nr. 65 din 27 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 22 februarie 2011). Or, posibilitatea de a arbora drapelele altor state pe teritoriul României nu face parte din categoria drepturilor fundamentale vizate de dispozițiile art. 53 din Constituție și, prin urmare, invocarea acestora nu are relevanță în soluționarea excepției de neconstituționalitate.17. Cât privește susținerea autorului excepției privind încălcarea dreptului la identitate, prevăzut de art. 6 din Constituție și de art. 5 din Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale, încheiată la Strasbourg la 1 februarie 1995, ratificată prin Legea nr. 33/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 4 mai 1995, invocată prin prisma art. 11 din Constituție, Curtea observă că, din punctul de vedere al conținutului reglementării, dreptul la identitate presupune dreptul persoanelor aparținând minorităților naționale la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității etnice, culturale, lingvistice și religioase. În același sens, dispozițiile art. 5 din Convenția-cadru stabilesc că: „Părțile se angajează să promoveze condițiile de natură să permită persoanelor aparținând minorităților naționale să-și mențină și să-și dezvolte cultura, precum și să-și păstreze elementele esențiale ale identității lor, respectiv religia, limba, tradițiile și patrimoniul lor cultural“. Or, prevederile legale criticate stabilesc reguli privind arborarea drapelelor statelor străine pe teritoriul României, fără a interfera, sub aspectul conținutului, cu dispozițiile constituționale și convenționale invocate.18. În plus, Curtea observă că art. 23^1 din Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.157/2001 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 5 decembrie 2001, modificată și completată prin Hotărârea Guvernului nr. 223 din 7 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 15 martie 2002, acordă minorităților etnice - constituite în organizații, uniuni sau asociații la nivel național - posibilitatea de a „folosi la acțiunile specifice și însemnele proprii“.19. În fine, aspectele privind interpretarea și aplicarea legii în cauza dedusă judecății excedează controlului de constituționalitate, exercitat de Curtea Constituțională, fiind de resortul instanței judecătorești.20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Antal Arpad Andras în Dosarul nr. 1.947/305/2018 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe și constată că prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sfântu Gheorghe și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 5 decembrie 2019.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Simina Popescu-Marin
     +  OPINIE SEPARATĂ1. În dezacord cu soluția adoptată - cu majoritate de voturi - prin Decizia nr. 819 din 5 decembrie 2019, considerăm că excepția de neconstituționalitate trebuia admisă și să se constate că dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice sunt constituționale în măsura în care nu se referă la folosirea simbolurilor minorităților naționale pe clădiri oficiale și în locuri publice.2. Potrivit textului de lege criticat, „Drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul național și numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivități și reuniuni internaționale, pe clădiri oficiale și în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor prezentei legi“. Analizând conținutul normativ al legii, se constată că arborarea drapelului unui alt stat se poate face numai cu ocazia vizitelor cu caracter oficial de stat și al festivităților și reuniunilor internaționale care se desfășoară pe teritoriul României. O asemenea reglementare este corectă, fiind o reflectare a statalității, suveranității și independenței statului român, care are dreptul de a-și stabili modul, condițiile și formele în care se folosesc simbolurile sale naționale.3. Cauza care stă la originea prezentei excepții de neconstituționalitate este, însă, reprezentată de folosirea, alături de drapelul României, a unui simbol al minorității naționale maghiare cu ocazia unei sărbători a acesteia la care au fost invitați să participe diverse persoane atât din România, cât și din alte state. Prin urmare, se ridică problema dacă dispozițiile legale criticate sunt sau nu incidente în cauză. Apreciem că, de principiu, acestea nu sunt incidente în acest cadru factual din moment ce obiectul de reglementare al textului criticat vizează exclusiv raporturile dintre două sau mai multe state. În acest sens, se mai reține că art. 22 alin. 2 din Legea nr. 75/1994 prevede că „La stabilirea acestor norme [de aplicare a legii - s.n.] se vor avea în vedere reciprocitatea cu celelalte state și uzanțele internaționale în materie“, ceea ce este un indicator foarte clar în sensul că în discuție sunt aspecte care privesc relația dintre două state, și nu relația statului cu minoritatea națională care locuiește pe teritoriul său. Prin urmare, legea nu normează relația dintre drapelul statului român și un simbol al minorității naționale materializat într-un steag cu o anumită/ anumite culoare/culori/simbolistică.4. Se observă că dimensiunile, așezarea și nuanțele de culoare ale steagului unui stat sunt stabilite printr-o lege adoptată de acesta pentru că numai în acest fel steagul dobândește caracter oficial. Simbolurile minorităților naționale care se materializează într-un steag confecționat artizanal, fără respectarea elementelor specifice ale steagului unui stat terț, nu pot fi echivalate cu simbolistica oficială statală folosită de statul respectiv în relațiile internaționale. Totuși, raportat la cauza de față, se constată că autoritățile administrative, prin procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, precum și cele judiciare, prin hotărârile judecătorești pronunțate în soluționarea contestațiilor formulate împotriva proceselor-verbale antereferite, aplică textul analizat ca fiind unul care vizează și simbolurile minorităților naționale în măsura în care acestea se identifică sub aspectul culorilor și al așezării acestora cu steagul unui alt stat.5. Astfel, se observă că, deși din punct de vedere normativ textul criticat nu permite o asemenea interpretare, totuși autoritățile administrației publice/instanțele judecătorești i-au atribuit ele însele un înțeles prin care sfera de aplicare a normei a fost extinsă și în privința simbolurilor minorității naționale. În aceste condiții, se constată că nici teoria dreptului viu [a se vedea Decizia nr. 841 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 12 februarie 2016, sau Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragraful 19] nu poate justifica o asemenea interpretare dată normei supuse controlului de constituționalitate. Dreptul viu în sensul reținut de jurisprudența Curții Constituționale nu este un izvor de drept primar, ci numai un aspect interpretativ al normei de drept primar. Astfel, dreptul viu nu poate fi contra legem, iar tensiunea dintre conținutul normei scrise și interpretarea ei nu se soluționează prin subordonarea normei pentru că în acest caz soluția interpretativă devine, în realitate, o lege, iar autoritățile publice care interpretează și aplică legea revendică și preiau competențele de legiferare ale Parlamentului, ceea ce este contrar principiului separației și echilibrului puterilor în stat.6. Cu privire la această extindere a sferei normative a textului analizat, se constată că nici autoritățile administrative și nici cele judecătorești nu au competența de a adăuga la lege printr-o operațiune de interpretare a acesteia (a se vedea Decizia nr. 841 din 10 decembrie 2015, Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.021 din 29 noiembrie 2108, paragraful 138, Decizia nr. 26 din 16 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 12 martie 2019, paragraful 139, sau Decizia nr. 417 din 3 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 10 octombrie 2019, paragraful 115) pentru că s-ar încălca art. 1 alin. (4) din Constituție. Practic, în cauza de față, autoritățile administrative și cele judecătorești s-au substituit legiuitorului, realizând o inadmisibilă operă de legiferare. Or, deși principiul separației și echilibrului puterilor în stat impune ca fiecare dintre cele trei puteri în stat să se subsumeze competenței sale prevăzute de lege și să nu întreprindă acțiuni prin care ar afecta competențele celeilalte puteri, se constată că atât puterea executivă, cât și cea judecătorească au adăugat la lege, prin reconfigurarea, pe cale de interpretare, a conținutului său normativ. În consecință, Curtea Constituțională ar fi trebuit să rețină că textul legal criticat astfel interpretat încalcă art. 1 alin. (4) și art. 61 alin. (1) din Constituție.7. De altfel, cercetând fondul activ al legislației, se constată că Parlamentul nu a adoptat nicio lege care să reglementeze folosirea simbolurilor minorităților naționale. Mai mult, art. 73 alin. (3) lit. r) din Constituție prevede că statutul minorităților naționale se reglementează prin lege organică, lege care, în mod normal, ar trebui să stabilească regulile cu privire la folosirea simbolurilor minorităților naționale. În lipsa unui asemenea cadru legislativ, autoritățile statului aplică o lege care are alt obiect de reglementare pentru a descuraja folosirea acestor simboluri și sancționează, pe această cale, persoane aparținând minorităților naționale. Subliniem că există state unde această relație este foarte clar reglementată, spre exemplu Croația, unde art. 7 pct. 3 și art. 14 din Legea constituțională din 13 decembrie 2002 privind drepturile minorităților naționale recunosc dreptul de a folosi simbolurile minorităților naționale și stabilesc condiții extrem de generoase în folosirea acestora. Nota bene, simbolul minorității naționale maghiare din Croația este reprezentat tot de un drapel având trei culori, roșu, alb și verde.8. O asemenea interpretare extensivă a art. 7 alin. (1) din Legea nr. 75/1994 subordonează însăși norma, iar un astfel de conținut reconfigurat al normei juridice analizate afectează dreptul la identitate al minorităților naționale, prevăzut de art. 6 din Constituție, întrucât persoanele aparținând acestora nu își pot folosi în mod predictibil simbolurile lor, fără teama de a fi supuse forței coercitive a statului. În aceste condiții, reprezentanții/exponenții minorității naționale sunt supuși unor amenzi contravenționale în mod sistematic pentru că simbolul lor este identic/prezintă similarități cu drapelul unui alt stat și este, în consecință, considerat ca fiind al unui alt stat. Din această împrejurare nu se poate concluziona în sensul că minoritatea națională ar trebui să folosească un alt simbol, întrucât aceasta nu s-ar mai recunoaște în noul simbol, care, la rândul său, nu ar mai acoperi identitatea ei.9. Curtea, în jurisprudența sa, a subliniat că drepturile minorităților naționale, expresie a dreptului la identitate, recunoscut și garantat de statul român prin dispozițiile art. 6 din Constituție, sunt consacrate în legislația infraconstituțională într-o serie de acte normative care reglementează în domeniile educație, justiție, autorități administrative și servicii publice, mijloace de comunicare, activități și facilități culturale etc. Potrivit art. 73 alin. (3) lit. r), legiuitorul constituant a prevăzut expres reglementarea prin lege organică a statutului minorităților naționale din România. Or, norma constituțională menționată nu a fost transpusă într-un act normativ al legiuitorului ordinar, în prezent neexistând nicio lege care să reglementeze în mod unitar, coerent și previzibil această materie. Mai mult, art. 73 alin. (3) lit. r) este singura normă din enumerarea cuprinsă de acest alineat care nu are corespondent în legislație, statutul minorităților naționale din România, deși recunoscut la nivel constituțional, ca expresie a tradiției istorice a statului român, întemeiat pe principiile democrației și ale diversității culturale, în cadrul suveranității naționale și al integrității teritoriale, nefiind încă reglementat juridic așa cum norma constituțională o cere (a se vedea Decizia nr. 328 din 10 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 8 iunie 2017).10. În consecință, extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei juridice analizate are drept efect sancționarea persoanelor aparținând minorităților naționale pentru că își folosesc simbolurile lor specifice. Faptul că simbolul minorității naționale prezintă similarități cu/se identifică cu/preia elemente din simbolistica unui alt stat în considerarea relației de origine, limbă, cultură, tradiții și civilizație nu califică simbolul respectiv ca fiind al altui stat. Astfel, afișarea unor asemenea simboluri se încadrează în limitele constituționale privind exprimarea identității etnice și culturale a minorității naționale, conform art. 6 din Constituție.11. Este de observat că la nivel normativ nu există reglementată o zi de sărbătorire a minorității maghiare, dar aceasta este în mod tradițional recunoscută ca fiind ziua de 15 martie, în amintirea izbucnirii Revoluției maghiare de la 1848-1849, perioadă în care nu era conturată forma actuală de statalitate a Ungariei. Este ziua maghiarilor de pretutindeni și, în mod tradițional, de peste 170 de ani fiecare comunitate de maghiari sărbătorește această zi, indiferent că este sau nu pe teritoriul Ungariei, folosind diverse simboluri în culorile tradiționale ale oricărei comunități maghiare, respectiv roșu, alb, verde. De altfel, cu prilejul revoluțiilor din 1848 în tot spațiul central-est european apar și steagurile tricolore, fără ca acestea să denote existența unei statalități deja constituite. Prin urmare, afișarea unor simboluri sub forma unui drapel roșu, alb, verde nu vizează un drapel al unui alt stat, iar în tăcerea legii în ceea ce privește simbolurile minorităților naționale nu se justifică extinderea forțată și fără temei a unei alte legi care nu are nimic comun cu situația dată. Totodată, menționăm că sărbătorirea acestei zile de minoritatea maghiară din România s-a desfășurat și se desfășoară public și deschis în mod constant după 1989, iar autoritățile publice din România au recunoscut această zi ca una de sărbătoare a acestei minorități, din moment ce permit desfășurarea ei și transmit mesaje de felicitare întregii comunități maghiare.12. Folosirea unor simboluri neoficiale ale minorității maghiare intră sub incidența Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale și a Tratatului de înțelegere, cooperare și bună vecinătate între România și Republica Ungară. Conform art. 5 paragraful 1 din Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale, ratificată prin Legea nr. 33/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 4 mai 1995, „Părțile se angajează să promoveze condițiile de natură să permită persoanelor aparținând minorităților naționale să-și mențină și să-și dezvolte cultura, precum și să-și păstreze elementele esențiale ale identității lor, respectiv religia, limba, tradițiile și patrimoniul lor cultural“. Or, serbarea zilei de 15 martie cu simbolurile minorității maghiare este un element esențial al identității minorității maghiare din România. Mai mult, art. 15 alin. (1) lit. a) din Tratatul de înțelegere, cooperare și bună vecinătate între România și Republica Ungară, ratificat prin Legea nr. 113/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 16 octombrie 1996, prevede că „Părțile contractante se angajează ca, în reglementarea drepturilor și obligațiilor persoanelor aparținând minorităților naționale care trăiesc pe teritoriul lor, să îndeplinească Convenția-cadru a Consiliului Europei cu privire la minoritățile naționale, dacă în ordinea lor de drept internă nu există o reglementare mai favorabilă în privința drepturilor persoanelor aparținând minorităților“. Art. 14 din Tratat prevede că „Părțile contractante vor încuraja un climat de toleranță și înțelegere între cetățenii lor, care au origini etnice sau religii, culturi ori limbi diferite“, iar art. 15 alin. (2) din același act internațional stabilește că „părțile contractante reafirmă că persoanele la care se referă paragraful precedent [persoanele aparținând minorităților naționale - sn.] au dreptul, exercitat în mod individual sau împreună cu alți membri ai grupului lor, de a-și exprima liber, de a-și păstra și dezvolta identitatea etnică, culturală, lingvistică și religioasă“. Toate aceste tratate internaționale obligă statul român să permită folosirea unor asemenea simboluri naționale, astfel că un punct de vedere contrar, precum cel rezultat din textul analizat încalcă art. 11 alin. (1) din Constituție.13. Prin urmare, pentru a reveni la interpretarea originară a textului, Curtea trebuia să admită excepția de neconstituționalitate prin raportare la art. 1 alin. (4), art. 6, art. 11 alin. (1) și art. 61 alin. (1) din Constituție și să constate că dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice sunt constituționale în măsura în care nu se referă la folosirea simbolurilor minorităților naționale pe clădiri oficiale și în locuri publice.
    Judecător,
    conf. univ. dr. Varga Attila
    -----