ORDONANTA nr. 19 din 21 august 1992privind activitatea de standardizare în România
EMITENT
  • GUVERN
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 212 din 28 august 1992



    În temeiul art. 107 alin. (3) din Constituţia României şi al Legii nr. 81/1992, Guvernul României emite următoarea ordonanţa:  +  Capitolul 1 Dispoziţii generale  +  Articolul 1Activitatea de standardizare constituie o problemă de stat şi se desfăşoară în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă, urmărind, în principal, protecţia vieţii, a sănătăţii şi a mediului înconjurător, precum şi înlăturarea barierelor tehnice în calea comerţului internaţional.  +  Articolul 2În sensul prezentei ordonanţe se înţeleg:- standardizare: activitate specifică care stabileşte, pentru probleme reale sau potenţiale, dispoziţii destinate unei utilizări comune şi repetate, urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat;- standard: document stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut, care prevede, pentru utilizări comune şi repetate, reguli, prescripţii şi caracteristici referitoare la activităţi sau rezultatele acestora, în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat;- certificare de conformitate: act prin care o terta parte confirma ca este probabil ca un produs, proces sau serviciu, bine precizat, să fie conform cu un anumit standard sau un alt document normativ;- acreditarea unui laborator: recunoaşterea, de drept, a competentei unui laborator de încercări de a realiza anumite încercări sau tipuri de încercări;- marca de certificare a conformitatii: marca înregistrată, aplicată conform reglementărilor unui sistem de certificare, care indica, cu un nivel suficient de încredere, ca produsul, procesul sau serviciul respectiv este conform unui anumit standard sau altui document normativ.  +  Articolul 3În România se elaborează următoarele categorii de standarde:- standarde române - SR - care se aplică la nivel naţional;- standarde profesionale - care se aplică în anumite domenii de activitate, în cadrul organizaţiilor profesionale, legal constituite, care le-au elaborat;- standarde de firma - care se aplică în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale şi al altor persoane juridice care le-au elaborat.  +  Articolul 4Coordonarea şi efectuarea activităţii de standardizare se realizează de către Institutul Roman de Standardizare, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului.  +  Articolul 5Institutul Roman de Standardizare colaborează cu ministerele şi celelalte organe centrale şi locale ale administraţiei publice, cu organele de standardizare din alte tari şi reprezintă România în organizaţii regionale şi internaţionale de standardizare.  +  Capitolul 2 Elaborarea şi aprobarea standardelor  +  Articolul 6Elaborarea standardelor române, profesionale şi de firma se face pe bază de programe de standardizare, care se actualizează.  +  Secţiunea 1 Elaborarea şi aprobarea standardelor române  +  Articolul 7Elaborarea programelor de standardizare pentru standardele române, elaborarea proiectelor acestor standarde, propunerile de reconfirmare, modificare, suspendare sau anulare a standardelor române, precum şi lucrările privind activităţile de standardizare internationala, inclusiv regionala, se fac de către comitetele tehnice de standardizare.  +  Articolul 8Comitetele tehnice de standardizare sînt organisme înfiinţate pe baza acordului prealabil al Institutului Roman de Standardizare, în diverse domenii de activitate, şi se organizează pe lîngă regii autonome, societăţi comerciale, instituţii publice şi alte persoane juridice.Comitetele tehnice de standardizare pot fi înfiinţate şi pe lîngă Institutul Roman de Standardizare.  +  Articolul 9În componenta comitetelor tehnice de standardizare intra reprezentanţi ai factorilor interesaţi.Componenta şi atribuţiile comitetelor tehnice de standardizare se aproba de Institutul Roman de Standardizare.  +  Articolul 10Modul de lucru al comitetelor tehnice de standardizare, structura, conţinutul şi regulile de redactare ale standardelor se stabilesc prin standarde române cu caracter metodologic, elaborate de către un comitet tehnic de standardizare, înfiinţat pe lîngă Institutul Roman de Standardizare.  +  Articolul 11Institutul Roman de Standardizare coordonează activitatea desfăşurată de comitetele tehnice de standardizare, furnizează informaţii acestora şi urmăreşte corelarea dintre standardele române, precum şi armonizarea cu standardele internaţionale, prin alinierea la parametrii acestora.  +  Articolul 12Proiectele programelor de standardizare pentru standarde române, proiectele de standarde române, precum şi propunerile de reconfirmare, modificare, suspendare sau anulare a standardelor române, definitivate în cadrul comitetelor tehnice de standardizare, se supun consultării publice prin anunţarea titlurilor acestora în publicaţii oficiale ale Institutului Roman de Standardizare.  +  Articolul 13Comitetele tehnice de standardizare examinează observaţiile primite după consultarea publică şi dau forma finala a standardelor române, pe baza consensului factorilor interesaţi prevăzuţi la art. 9.Eventualele divergenţe se soluţionează de către Institutul Roman de Standardizare, după consultarea părţilor interesate, în scopul realizării consensului.  +  Articolul 14Institutul Roman de Standardizare aproba programele de standardizare pentru standardele române, precum şi reconfirmarea, modificarea, suspendarea sau anularea acestora.Aprobarea, reconfirmarea, modificarea, suspendarea sau anularea standardelor române se aduce la cunoştinţa publică prin publicaţii oficiale ale Institutului Roman de Standardizare.  +  Secţiunea a 2-a Elaborarea şi aprobarea standardelor profesionale şi de firma  +  Articolul 15Elaborarea programelor de standardizare pentru standardele profesionale, elaborarea proiectelor acestor standarde, propunerile de reconfirmare, modificare, suspendare sau anulare a standardelor profesionale se fac de către organisme specializate, inclusiv de comitetele tehnice de standardizare prevăzute la art. 7, stabilite de organele şi organizaţiile interesate.  +  Articolul 16Aprobarea programelor de standardizare pentru standardele profesionale, a standardelor profesionale, precum şi reconfirmarea, modificarea, suspendarea sau anularea acestora se fac de către organismele stabilite şi organizaţiile interesate.  +  Articolul 17Elaborarea şi aprobarea programelor de standardizare pentru standardele de firma, a standardelor de firma, precum şi reconfirmarea, modificarea, suspendarea sau anularea lor se fac de către regiile autonome, societăţile comerciale sau persoanele juridice respective.  +  Articolul 18Elaborarea şi aprobarea standardelor profesionale şi a standardelor de firma se fac pe baza metodologiei prevăzute la art. 10, adaptată specificului de către cei care le elaborează şi le aplica.  +  Capitolul 3 Aplicarea standardelor  +  Articolul 19Standardele române referitoare la protecţia vieţii, protecţia sănătăţii, securitatea muncii şi protecţia mediului înconjurător au caracter obligatoriu.Caracterul de obligativitate pentru alte standarde române se stabileşte o dată cu aprobarea lor, de către Institutul Roman de Standardizare, pe baza avizului ministerelor sau al altor organe interesate, precum şi în condiţiile prevăzute la art. 32.Standardele române care nu intră în categoria celor prevăzute la alin. 1 şi 2 din prezentul articol nu au caracter obligatoriu.Caracterul de obligativitate se înscrie pe standarde.  +  Articolul 20Caracterul de obligativitate al standardelor profesionale şi al standardelor de firma se stabileşte de organele sau organismele care le-au aprobat.  +  Articolul 21Standardele profesionale şi standardele de firma trebuie să respecte prevederile standardelor române obligatorii.  +  Articolul 22Ministerele, precum şi orice alte organe care au atribuţii de aprobare a unor reglementări tehnice normative, cu excepţia standardelor de firma, sînt obligate sa transmită la Institutul Roman de Standardizare un exemplar, în vederea cuprinderii tuturor acestor reglementări în banca proprie de date.  +  Capitolul 4 Marca de certificare a conformitatii cu standardele române  +  Articolul 23Conformitatea produselor şi serviciilor cu standardele române este certificată de către Institutul Roman de Standardizare, care acorda dreptul de aplicare a marcii de certificare a conformitatii.Acreditarea şi notificarea organismelor de certificare a conformitatii produselor şi serviciilor, a celor de certificare a sistemelor calităţii, a celor de certificare a personalului, cît şi a celor de acreditare a laboratoarelor pentru efectuarea încercărilor în vederea certificării se fac, în cadrul Sistemului naţional de certificare a calităţii, de către Institutul Roman de Standardizare.Pot beneficia de marca de certificare produsele şi serviciile pentru care a fost respectata procedura-cadru de acordare a marcii, aprobată de Institutul Roman se Standardizare.Orice abatere de la aceasta procedura duce la retragerea certificării şi a dreptului de aplicare a marcii.  +  Articolul 24Mărcile de certificare a conformitatii cu standardele române sînt înregistrate de Institutul Roman de Standardizare la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale în vigoare.  +  Articolul 25Taxele privind activităţile prevăzute în prezenta ordonanţă se stabilesc conform legii, iar tarifele se stabilesc, conform actelor normative în vigoare, de către Institutul Roman de Standardizare.  +  Capitolul 5 Sancţiuni  +  Articolul 26Încălcarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe atrage răspunderea materială, civilă, disciplinară, contravenţională sau penală, după caz, a celor vinovaţi.  +  Articolul 27Nerespectarea prevederilor standardelor obligatorii constituie contravenţie dacă nu a fost săvîrşită în astfel de condiţii încît, potrivit legii penale, să fie considerată infracţiune şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei pentru persoane fizice.  +  Articolul 28Amenda contravenţională se aplică şi persoanelor juridice, caz în care limitele minime şi maxime se maresc de 5 ori.  +  Articolul 29Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se fac de către organele de control de specialitate ale administraţiei publice.Împotriva procesului-verbal de constatare se poate face plîngere, de către persoana fizica sau juridică, la judecătoria din raza teritorială în care s-a comis fapta, în termen de 15 zile de la comunicarea acestuia. Plîngerea se depune la organul din care face parte agentul constatator, care o va inainta la judecătoria competenţa.  +  Articolul 30Aplicarea sancţiunilor pentru contravenţia prevăzută la art. 27 se prescrie în termen de un an de la data săvîrşirii faptei. În cazul construcţiilor, utilajelor şi instalaţiilor tehnologice, termenul de prescriere este de 2 ani.  +  Articolul 31În măsura în care prezenta ordonanţă nu dispune altfel, dispoziţiile art. 27 şi art. 28 se intregesc cu dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu excepţia celor din art. 25 şi 27 din acea lege.  +  Capitolul 6 Dispoziţii finale şi tranzitorii  +  Articolul 32Standardele de stat (STAS) în vigoare îşi menţin valabilitatea pînă la revizuirea şi transformarea lor în standarde române (SR). Institutul Roman de Standardizare va publică, în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, lista standardelor de stat (STAS) care îşi menţin caracterul de obligativitate.Standardele de ramura (STR), normele tehnice de ramura (NTR), standardele de întreprindere (ŞTI) şi normele tehnice de întreprindere (NTI), în vigoare, îşi menţin valabilitatea pînă la înlocuirea sau, după caz, anularea lor, dar nu mai mult de 2 ani de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe.  +  Articolul 33Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abroga art. 6, cap. II şi III, art. 24 lit. b), art. 25, secţiunile 2 şi 3 ale cap V, art. 33-35, art. 38 lit. a) şi c), art. 39, anexele nr. 1 şi nr. 2 din Legea nr. 20/1984 privind tipizarea şi standardizarea produselor, construcţiilor şi tehnologiilor, normarea tehnica a consumurilor materiale şi energetice, ridicarea calităţii şi nivelului tehnic al produselor. Decretul nr. 99/1980 privind tipizarea liniilor şi instalaţiilor tehnologice şi produselor, Decretul nr. 163/1978 privind aprobarea standardului de stat 11100/1-77 "Zonare seismică. Macrozonarea teritoriului României" şi proiectarea construcţiilor în vederea îmbunătăţirii protecţiei antiseismice, H.C.M. nr. 2489/1969 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind standardele de stat, precum şi orice alte dispoziţii contrare.Prevederile referitoare la aprobarea unor standarde de stat, cuprinse în decrete sau în hotărîri ale fostului Consiliu de Miniştri, sînt şi rămîn abrogate pe data înlocuirii sau, după caz, a anulării standardelor respective de către Institutul Roman de Standardizare. PRIM-MINISTRUTHEODOR STOLOJANContrasemnează:---------------Ministrul industriei,Dan ConstantinescuSecretar de stat în Departamentulpentru Strategia Reformei şiIntegrare Economică,Bujor-Bogdan Teodoroiu------------------------