DECIZIA nr. 108 din 28 februarie 2019referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968, ale art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală și ale art. 3,art. 4 alin. (2) și art. 7 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 28 mai 2019



    Valer Dorneanu- președinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ștefan Minea- judecător
    Daniel-Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Daniela Ramona Marițiu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968, excepție ridicată de Mihai Mihăiță David în Dosarul nr. 466/83/2013 al Tribunalului Satu Mare - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.962D/2017.2. La apelul nominal răspunde, pentru partea BRD - G.S.G. - Sucursala Satu Mare, domnul avocat Edgar Jakob, cu delegație depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului prezent. Solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența instanței de contencios constituțional în materie. Depune concluzii scrise.4. Reprezentantul Ministerului Public arată că aceleași aspecte de neconstituționalitate au mai fost invocate de către același avocat cu privire la aceleași texte și cu aceeași motivare, fiind soluționate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018. Solicită menținerea jurisprudenței Curții Constituționale și respingerea excepției.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:5. Prin Încheierea din 30 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 466/83/2013, Tribunalul Satu Mare - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968, excepție invocată de Mihai Mihăiță David, cu ocazia soluționării unei cauze penale.6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că sintagma „persoane chemate să dea concurs tehnic la interceptări și înregistrări“ este neconstituțională. Spre deosebire de dispozițiile art. 142 alin. (2) din Codul de procedură penală, care definesc sfera persoanelor „chemate să dea concurs tehnic la interceptări și înregistrări“, dispozițiile art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 nu definesc această sintagmă, ceea ce contravine principiului clarității și previzibilității legilor. Autorul excepției susține că cele reținute de instanța de contencios constituțional în Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 sunt aplicabile mutatis mutandis și în ceea ce privește dispozițiile art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968. Susține că lipsa de claritate a acestei sintagme a determinat organele judiciare să interpreteze dispozițiile criticate în sensul că prin „concurs tehnic la interceptări și înregistrări“ s-ar înțelege însăși activitatea de efectuare a acestor interceptări și înregistrări, instanțele, prin încheierile de autorizare a acestor procedee probatorii, desemnând Serviciul Român de Informații (S.R.I.) sau, după caz, Direcția Generală de Informații și Protecție Internă (D.G.I.P.I.) să le efectueze. Acest fapt a determinat și crearea unei confuzii între efectuarea unui procedeu probatoriu, adică a modalității legale de obținere a unui mijloc de probă, și o activitate de sprijinire tehnică a realizării procedeului probatoriu, de concurs tehnic.7. De asemenea, invocă și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la prevederile art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, concretizată, de exemplu, în Hotărârea din 24 aprilie 1990, pronunțată în Cauza Huvig împotriva Franței, Hotărârea din 25 martie 1998, pronunțată în Cauza Kopp împotriva Elveției, și Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României.8. Susține că neprevederea unui cadru legislativ clar, precis și previzibil al modului în care se realizează interceptarea și înregistrarea comunicațiilor telefonice conduce la încălcarea „dreptului la viață familială și intimă“ și a dreptului la secretul corespondenței, în speță la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968. În continuare, referitor la neconstituționalitatea acestor dispoziții, face referire la modalitatea de desfășurare a procedurii în camera preliminară și la cererile formulate de inculpați în fața instanței judecătorești.9. În ceea ce privește dispozițiile art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală și cele ale art. 3,art. 4 alin. (2) și art. 7 din Legea nr. 255/2013, arată că în actualul Cod de procedură penală a fost creată o nouă fază procesuală, camera preliminară, ce are ca obiect verificarea competenței, a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor ori efectuării actelor de către organele de cercetare penală. Susține că, în ceea ce privește cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a noilor dispoziții procesual penale, legiuitorul a reglementat două situații tranzitorii, după cum a fost sau nu începută cercetarea judecătorească. În acest context, apreciază că dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 oferă o posibilitate efectivă de exercitare a dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil și a liberului acces la o cale procesuală care permite invocarea excepției nulității relative a actelor de urmărire penală și a actelor prin care s-au dispus, autorizat sau administrat probele în faza de urmărire penală. Pe de altă parte, dispozițiile art. 7 din același act normativ nu permit exercitarea dreptului de a invoca excepții ce privesc nulitatea relativă a actelor de urmărire penală și a actelor prin care s-au dispus, autorizat sau administrat probele în faza de urmărire penală. Apreciază că această îngrădire nu este justificată de scopurile prevăzute de dispozițiile art. 53 din Constituție. Soluția legislativă are ca efect înlăturarea posibilității de a avea un remediu procesual efectiv față de încălcările unor dispoziții legale care reglementează aspecte ale urmăririi penale. În continuare, face referire la considerentele reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016.10. Susține că, raportat la dispozițiile art. 3,art. 4 alin. (2) și art. 7 din Legea nr. 255/2013, excepția nulității relative poate fi invocată în condițiile prevăzute de art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, și anume până la închiderea procedurii de cameră preliminară. Apreciază că, deși în considerentele Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016 se prevede că ea se aplică, în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată, dispozițiile anterior menționate fac imposibilă aplicarea acestei decizii. În continuare, face referire la Decizia nr. 24 din 3 februarie 2015 și Decizia nr. 627 din 8 octombrie 2015, apreciind că în cauza de față situația este una diferită de cea reținută în aceste decizii.11. Tribunalul Satu Mare - Secția penală apreciază că cele reținute prin Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016, cu privire la punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică, sunt aplicabile mutatis mutandis și în cazul procedeelor probatorii desfășurate potrivit art. 91^1 din Codul de procedură penală din 1968. Instanța judecătorească susține că a avut în vedere considerentele opiniei separate la decizia anterior menționată, în care a fost reținută inadmisibilitatea excepției, în considerarea faptului că autorii acesteia au fost interceptați în temeiul prevederilor art. 91^1 din Codul de procedură penală, iar soluția legislativă prevăzută de art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală diferă de cea regăsită în vechea reglementare care limita sfera organelor care puteau efectua interceptări la procuror și la organul de cercetare penală. Prin urmare, executarea activităților de interceptare și înregistrare a comunicărilor și convorbirilor de către alte organe specializate ale statului anterior datei de 1 februarie 2014 ar constitui exclusiv o problemă de legalitate a procedeului probatoriu, iar decizia anterior menționată nu aduce nimic nou în această privință, neputând produce alte efecte decât cele incidente anterior hotărârii instanței de control constituțional. Referitor la momentul procesual până la care poate fi invocat acest motiv de excludere a probelor, acesta este, în mod neîndoielnic, situat până la închiderea procedurii de cameră preliminară. În consecință, indiferent de momentul executării mandatului de supraveghere tehnică, sub imperiul vechiului sau al noului Cod de procedură penală și indiferent dacă la momentul publicării Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016 cauza se afla în prima fază a procesului penal sau în etapa prealabilă judecății, această neregularitate cu privire la executarea mandatului de supraveghere tehnică poate fi invocată ca un motiv de excludere a probelor astfel obținute. Cu referire la cauzele aflate în cursul judecății, după epuizarea camerei preliminare, orice excepție de nelegalitate a probelor astfel obținute este tardivă după cum rezultă din însăși redactarea art. 282 alin. (5) lit. a) din Codul de procedură penală, în temeiul căruia orice nulitate este acoperită prin neinvocarea acesteia în termenul prevăzut de lege, dar și a art. 346 alin. (5) din același act normativ, potrivit căruia doar probele excluse în procedura de cameră preliminară nu vor fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei.12. În continuare, susține că prezenta cauză se află în curs de judecată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 255/2013. Apreciază că sunt aplicabile, pe calea suplimentului analogic, dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 255/2013 privind invocarea unor cazuri de nulitate aferente urmăririi penale, până la începerea dezbaterilor în fond a cauzei, însă numai în cazul în care acestea au natura unei nulități absolute.13. Așa fiind, instanța judecătorească apreciază că textul criticat îndeplinește condițiile de constituționalitate, existând, în realitate, o lacună legislativă care împiedică partea să invoce o problemă de legalitate a unui procedeu probatoriu în contextul unei succesiuni de legi procesual penale.14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.15. Guvernul, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.16. Avocatul Poporului arată că societățile democratice sunt amenințate de un fenomen infracțional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile să combată în mod eficace asemenea amenințări și să supravegheze elementele subversive ce acționează pe teritoriul lor. Așa fiind, asemenea dispoziții legislative, precum cele criticate, devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securității naționale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârșirii de infracțiuni. Apreciază că interceptările și înregistrările audio sau video prevăd suficiente garanții, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizației, a condițiilor și a modalităților de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituționalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competenței Curții Constituționale, întrucât, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“.17. În continuare, Avocatul Poporului face referire la Hotărârea din 26 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Dumitru Popescu împotriva României, susținând că dispozițiile legale criticate oferă protecție împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la viață privată al persoanei, legea folosind termeni cu un înțeles univoc. Totodată, menționează că prin dispozițiile legale criticate nu se aduce atingere principiului constituțional potrivit căruia procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic.18. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:19. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.20. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost reținut prin dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968. Din examinarea acesteia, precum și a înscrisurilor depuse la dosar, Curtea reține faptul că, prin cererea depusă la dosarul instanței de fond, autorul excepției a invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală și ale art. 3,art. 4 alin. (2) și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale. Or, se observă că asupra acestor din urmă dispoziții instanța judecătoreasă nu s-a pronunțat însă în niciun fel.21. În acest context, Curtea constată că în jurisprudența sa (exemplu fiind Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014, Decizia nr. 1.227 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, Decizia nr. 73 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 20 aprilie 2015, Decizia nr. 744 din 3 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, Decizia nr. 355 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 14 iulie 2017, sau Decizia nr. 255 din 24 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 1 octombrie 2018) a statuat că, în cazul în care instanța de judecată sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a anumitor dispoziții din legi sau ordonanțe, fără a se pronunța asupra altora, criticate în cadrul aceleiași excepții de neconstituționalitate, instanța de contencios constituțional va analiza excepția de neconstituționalitate astfel cum aceasta a fost ridicată de autorul său. Doar în ipoteza în care instanța judecătorească, prin dispozitivul hotărârii, consideră excepția referitoare la una sau unele dintre dispozițiile legale criticate ca fiind inadmisibilă, contrară prevederilor art. 29 alin. (1),(2) sau (3) dinLegea nr. 47/1992, și respinge cererea de sesizare cu această motivare, Curtea Constituțională nu se va pronunța cu privire la această excepție. În această împrejurare, autorul are, potrivit art. 29 alin. (5) dinLegea nr. 47/1992, posibilitatea atacării cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare, a soluției de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate. În ceea ce privește dispozițiile art. 7 din Legea nr. 255/2013, observăm că acest articol nu este împărțit în alineate, astfel cum sugerează notele autorului excepției.22. În consecință, Curtea constată că, în realitate, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968, ale art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală și ale art. 3,art. 4 alin. (2) și art. 7 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, care au următorul cuprins:– Art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968: „Procurorul procedează personal la interceptările și înregistrările prevăzute în art. 91^1 sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală. Persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări și înregistrări sunt obligate să păstreze secretul operațiunii efectuate, încălcarea acestei obligații fiind pedepsită potrivit Codului penal.“;– Art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală: „Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) poate fi invocată: [...] a) până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură.“– Art. 3 din Legea nr. 255/2013: „Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi.“;– Art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013: „Nulitatea oricărui act sau oricărei lucrări efectuate înainte de intrarea în vigoare a legii noi poate fi invocată numai în condițiile Codului de procedură penală.“;– Art. 7 din Legea nr. 255/2013: „Cauzele aflate în curs de judecată în primă instanță în care s-a început cercetarea judecătorească anterior intrării în vigoare a legii noi rămân în competența aceleiași instanțe, judecata urmând a se desfășura potrivit legii noi.“23. Autorul excepției susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 11 alin. (1) și alin. (2) referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 23 alin. (12) potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii, art. 24 alin. (1) potrivit căruia dreptul la apărare este garantat, art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 124 alin. (3) potrivit căruia judecătorii sunt independenți și se supun numai legii și art. 147 alin. (4) referitor la deciziile Curții Constituționale. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6,7 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată prin Legea nr. 365/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 5 octombrie 2004.24. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968, Curtea constată că sintagma „alte organe specializate ale statului“ din dispozițiile art. 142 alin. (1) din noul Cod de procedură penală nu vizează persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la executarea măsurilor de supraveghere, în Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 Curtea fundamentându-și soluția din perspectiva persoanelor care pun în executare mandatul de supraveghere tehnică, iar nu din perspectiva persoanelor care asigură suportul tehnic pentru realizarea activității de supraveghere tehnică.25. Curtea a constatat, referitor la suportul tehnic pentru realizarea respectivei activități de supraveghere, că, sub imperiul vechiului Cod de procedură penală - ca, de altfel, și sub cel al noului cod -, acesta era asigurat de persoane fără atribuții de cercetare penală, în limitele competențelor lor, motiv pentru care dispozițiile art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968 impuneau persoanelor chemate să dea concurs tehnic la interceptări și înregistrări obligația de a păstra secretul operațiunii efectuate, încălcarea acestei obligații fiind pedepsită penal, așa cum prevede și noul Cod de procedură penală în cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. (3).26. Totodată, Curtea a reținut că dispozițiile art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 au mai fost supuse controlului de constituționalitate, față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 709 din 17 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 29 iulie 2008, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, reținând că dispozițiile de lege criticate, ca, de altfel, întreaga secțiune din vechiul Cod de procedură penală referitoare la interceptările și înregistrările audio sau video prevăd suficiente garanții, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizației, a condițiilor și a modalităților de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării și certificării autenticității convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituționalitate, ci una de aplicare, ce excedează competenței Curții Constituționale, întrucât, potrivit alin. (3) al art. 2 din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“.27. Prin decizia citată anterior, Curtea a mai reținut, cu privire la vechea reglementare, că, potrivit dispozițiilor art. 91^6 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, mijloacele de probă referitoare la interceptările și înregistrările audio sau video pot fi supuse expertizei tehnice la cererea procurorului, a părților interesate sau, din oficiu, de către instanță, judecătorul având datoria să examineze valabilitatea acestora sub toate aspectele legalității și temeiniciei autorizării și efectuării înregistrărilor.28. În continuare, prin aceeași decizie mai sus citată, Curtea Constituțională a menționat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume Hotărârea din 6 mai 2003, pronunțată în Cauza Coban (Astm Babuscum) împotriva Spaniei, în care reclamantul invoca nulitatea înregistrărilor convorbirilor sale telefonice, întrucât nu îndeplineau condițiile de legalitate și proporționalitate. După ce a reamintit faptul că admisibilitatea probelor este o problemă ce ține de reglementările naționale și că revine jurisdicțiilor naționale să aprecieze elementele care le sunt prezentate, Curtea de la Strasbourg a stabilit că respectiva condamnare penală a intervenit în urma unei proceduri contradictorii, pe baza probelor discutate de părți. Reclamantul a avut posibilitatea de a interoga martorii audiați și de a contracara depozițiile care îi erau defavorabile. De asemenea, în privința înregistrărilor convorbirilor telefonice, s-a constatat că instanțele naționale au confirmat legalitatea strângerii acestor probe, iar reclamantul ar fi putut face observații în fața judecătorului cu privire la aceste înregistrări, care nu au constituit, de altfel, singurul mijloc de probă invocat de acuzare. Totodată, și în Hotărârea din 16 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Klimentyev împotriva Rusiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, pentru a asigura dreptul la un proces echitabil, este esențial ca toate probele să fie prezentate de față cu acuzatul, în cadrul unei audieri publice, pentru a se putea oferi contraargumente. Acest lucru nu înseamnă totuși că declarațiile martorilor trebuie făcute în fața tribunalului pentru a fi admise ca mijloace de probă. Utilizarea declarațiilor din faza de instrucție penală a cazului nu încalcă, în principiu, prevederile art. 6 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât timp cât se respectă dreptul la apărare. De regulă, acest drept impune ca acuzatul să aibă ocazia de a pune întrebări martorului care depune mărturie împotriva sa, fie atunci când face aceste declarații, fie într-un stadiu ulterior al procedurilor.29. În același sens sunt și Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018, Decizia nr. 734 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 23 aprilie 2018, Decizia nr. 779 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 439 din 24 mai 2018, Decizia nr. 410 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 1 mai 2008, Decizia nr. 348 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 22 aprilie 2009.30. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968, pronunțată prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în cauza de față.31. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală și ale art. 3,art. 4 alin. (2) și art. 7 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, Curtea constată că, în esență, autorul excepției susține că în actualul Cod de procedură penală a fost creată o nouă fază procesuală, camera preliminară, ce are ca obiect verificarea competenței, a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor ori efectuării actelor de către organele de cercetare penală. Totodată, autorul excepției susține că, raportat la dispozițiile art. 3,art. 4 alin. (2) și art. 7 din Legea nr. 255/2013, excepția nulității relative poate fi invocată în condițiile prevăzute de art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, și anume până la închiderea procedurii de cameră preliminară.32. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că anterior a reținut că formularea unor astfel de aprecieri nu echivalează cu o veritabilă critică de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 3 și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 și ale art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, ci reprezintă, în realitate, o critică a modului de interpretare și aplicare de către instanța de judecată a Deciziei Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016, respectiv a normelor de procedură penală ce reglementează regimul nulității relative, autorul excepției urmărind excluderea din dosar a anumitor probe considerate ca fiind obținute în mod nelegal. Or, Curtea a statuat în jurisprudența sa că nu este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele ce țin de aplicarea legii (Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23, Decizia nr. 149 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 14, și Decizia nr. 332 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 august 2017, paragraful 14), aceste aspecte intrând în competența instanței judecătorești învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. Curtea a apreciat că a răspunde unor atare critici ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.33. În sensul celor stabilite mai sus, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 779 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 24 mai 2018, Decizia nr. 485 din 12 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 13 noiembrie 2018, Decizia nr. 783 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 26 martie 2018, Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018.34. Având în vedere critica autorului excepției, precum și cele reținute de Curtea Constituțională în jurisprudența sa, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală și art. 3,art. 4 alin. (2) și art. 7 din Legea nr. 255/2013 este inadmisibilă.35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 dinLegea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Mihai Mihăiță David în Dosarul nr. 466/83/2013 al Tribunalului Satu Mare - Secția penală și constată că dispozițiile art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.2. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală și ale art. 3,art. 4 alin. (2) și art. 7 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Satu Mare - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 28 februarie 2019.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Daniela Ramona Marițiu
    -----