DECIZIA nr. 67 din 29 ianuarie 2019referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 587 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală cu referire la art. 97 alin. (1), (2), (3), (6), (10), (11) și (13) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 17 mai 2019



    Valer Dorneanu- președinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ștefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Cristina Teodora Pop- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 587 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală cu referire la art. 97 alin. (1), (2), (3), (6), (10), (11) și (13) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Mihai Necolaiciuc în Dosarul nr. 2.797/256/2017 al Tribunalului Constanța - Secția penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.090D/2017.2. La apelul nominal lipsește autorul excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Referitor la invocarea de către autorul excepției a principiului non reformatio in pejus se arată că etapa procesuală avută în vedere este cea a executării hotărârilor penale, etapă în care principiul anterior menționat nu este incident. Se susține că, în materia executării pedepselor penale, legiuitorul are libertatea de a stabili termenele și condițiile în care persoana condamnată să își exercite drepturile prevăzute de lege.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 16 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.797/256/2017, Tribunalul Constanța - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 587 alin. (2) și art. 587 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală cu referire la art. 97 alin. (1), (2), (3), (6), (10), (11) și (13) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Mihai Necolaiciuc într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei sentințe penale prin care a fost respinsă propunerea de liberare condiționată făcută de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate cu privire la autorul excepției.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, cu privire la art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală, se susține că prevederea legală criticată este neconstituțională în măsura în care persoanei condamnate i se înrăutățește situația în propria cale de atac, prin stabilirea de către instanță a unui termen, de cel mult un an, în care cererea de liberare condiționată nu poate fi reînnoită, termen care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea liberării condiționate. Se arată că aplicabilitatea principiului non reformatio in pejus este anihilat prin faptul că dispoziția legală criticată prevede că termenul fixat de prima instanță începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de respingere a contestației. Se susține că, pentru aceste motive, persoanei condamnate îi este încălcat, în mod grav, dreptul de acces liber la justiție. Se mai arată că textul criticat este lipsit de claritate, precizie și previzibilitate, întrucât nu prevede criteriile pe baza cărora este stabilit, de către instanță, termenul după care cererea de liberare condiționată poate fi reînnoită. Referitor la prevederile art. 587 alin. (1) și alin. (2) cu referire la art. 97 alin. (1), (2), (3), (6), (10), (11) și (13) din Legea nr. 254/2013 se susține că acestea instituie o procedură hibridă administrativ-jurisdicțională ce presupune, în esență, un triplu grad de jurisdicție, în care prima etapă reprezintă un demers de natură administrativă, la care ia parte însă un judecător delegat de la o instanță egală în grad sau chiar superioară în grad celei care judecă în cea de-a doua etapă, în timp ce aceasta din urmă are loc în fața judecătoriei în a cărei circumscripție se află penitenciarul, sesizată prin propunerea comisiei sau prin cererea condamnatului, o a treia etapă constând în soluționarea contestației formulate la instanța superioară. Se arată că, de vreme ce dispozițiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 prevăd faptul că judecătorul de supraveghere a privării de libertate face parte din comisia de supraveghere a privării de libertate și o prezidează, procesul-verbal întocmit de această comisie, atunci când decide sau nu să formuleze o propunere de liberare condiționată, nu mai are un simplu caracter administrativ, ci dobândește și o natură jurisdicțională. Or, conform art. 8 din Legea nr. 254/2013, judecătorul de supraveghere a privării de libertate este desemnat de președintele curții de apel în a cărei rază teritorială funcționează penitenciarul, de la instanțele din raza curții de apel respective, care pot fi judecătorii sau tribunale. Se susține că în acest fel se creează premisa unei situații în care procesul-verbal mai sus referit este supus controlului unui judecător din cadrul unei instanțe de același grad sau chiar de un grad inferior celei de la care a fost desemnat judecătorul de supraveghere a privării de libertate. Cu toate acestea, se arată că judecătorul de supraveghere a privării de libertate nu are dreptul să se pronunțe el însuși asupra propunerii de liberare condiționată, ci doar posibilitatea de a formula o propunere în acest sens, motiv pentru care dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 124 din Constituție, independența acestuia fiind grav afectată, întrucât atribuțiile ce îi revin în această comisie sunt similare celor exercitate de ceilalți membri ai ei. Pentru aceleași motive se susține că prevederile legale criticate îngrădesc dreptul persoanei condamnate de a se adresa, într-un timp optim și previzibil, unui judecător în vederea liberării condiționate, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 100 din Codul penal. Se arată că, în realitate, în majoritatea cazurilor, de la momentul formulării propunerii de liberare condiționată, până la momentul soluționării contestației împotriva sentinței de liberare condiționată trece o perioadă considerabilă de timp, care nu reprezintă o durată rezonabilă din perspectiva necesității asigurării dreptului la un proces echitabil. În fine, se susține încălcarea prin textele criticate a prevederilor art. 53 din Constituție.6. Tribunalul Constanța - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Referitor la pretinsa neconstituționalitate a prevederilor art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală se face trimitere la art. 8 și art. 9 din Legea nr. 254/2013 și se arată că judecătorul de supraveghere a privării de libertate face parte din puterea judecătorească, îndeplinind însă atribuții speciale, reglementate de legea privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Se arată, de asemenea, că acest judecător desfășoară o activitate administrativă, când exercită supravegherea și controlul legalității executării pedepselor, când prezidează comisia pentru acordarea liberării condiționate și în procedura refuzului de hrană, și o activitate jurisdicțională, când soluționează plângerile persoanelor condamnate. Se mai arată că un astfel de judecător nu desfășoară alte activități la instanța din cadrul căreia a fost desemnat. Se susține că, pentru aceste motive, textele criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate de autorul excepției. Cu privire la pretinsa neconstituționalitate a prevederilor art. 587 alin. (1) și alin. (2) cu referire la art. 97 alin. (1), (2), (3), (6), (10), (11) și (13) din Legea nr. 254/2013 sunt invocate dispozițiile art. 550 și art. 551 din Codul de procedură penală și se susține că dispozițiile legale conform cărora termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea de liberare condiționată poate fi reînnoită curge de la rămânerea definitivă a hotărârii de soluționare a contestației împotriva sentinței de respingere a propunerii de liberare condiționată sunt constituționale.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că liberarea condiționată nu este un drept recunoscut condamnatului de a nu executa întreaga pedeapsă în stare de detenție, ci un instrument juridic prin care instanța de judecată este chemată să evalueze conduita persoanei condamnate, putând să constate că nu mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenție până la împlinirea integrală a duratei executării. Prin urmare, se susține că este dreptul legiuitorului să stabilească regimul juridic al acordării liberării condiționate, inclusiv sub aspectul procedurii acordării acesteia. Se arată că stabilirea unei proceduri detaliate pentru acordarea liberării condiționate reprezintă o aplicare a principiilor constituționale invocate de autorul excepției, dispozițiile legale criticate fiind clare, precise și previzibile. Se conchide că prevederile legale criticate sunt în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 21, art. 53 și art. 124 din Constituție, precum și cu prevederile art. 6 din Convenție.9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 587 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală cu referire la art. 97 alin. (1), (2), (3), (6), (10), (11) și (13) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul conținut:– Art. 587 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală:(1) Liberarea condiționată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere.(2) Când instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea liberării condiționate, prin hotărârea de respingere fixează termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită. Termenul nu poate fi mai mare de un an și curge de la rămânerea definitivă a hotărârii.“;– Art. 97 alin. (1), (2), (3), (6), (10), (11) și (13) din Legea nr. 254/2013:(1) Liberarea condiționată se acordă potrivit procedurii prevăzute în Codul de procedură penală, la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru liberare condiționată.(2) Comisia pentru liberare condiționată este alcătuită din judecătorul de supraveghere a privării de libertate, care este și președintele comisiei, directorul penitenciarului, directorul adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar, directorul adjunct pentru educație și asistență psihosocială și un consilier de probațiune din cadrul serviciului de probațiune competent potrivit legii în circumscripția căruia se află penitenciarul. Secretariatul comisiei se asigură de către șeful serviciului evidență din penitenciarul respectiv.(3) Comisia formulează propuneri de liberare condiționată a persoanei condamnate, ținând seama de:a) fracțiunea din pedeapsă efectiv executată și de partea din durata pedepsei care este considerată ca executată, conform art. 96;b) regimul de executare a pedepsei privative de libertate în care este repartizată;c) îndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, în afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;d) conduita persoanei condamnate și eforturile acesteia pentru reintegrare socială, în special în cadrul muncii prestate, al activităților educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, al instruirii școlare și al formării profesionale, precum și responsabilitățile încredințate, recompensele acordate și sancțiunile disciplinare aplicate;e) antecedentele sale penale. [...](6) Propunerea comisiei pentru liberare condiționată este cuprinsă într-un proces-verbal motivat, care cuprinde poziția membrilor comisiei față de propunerea de liberare. [...](10) Procesul-verbal prevăzut la alin. (6), împreună cu documentele care atestă mențiunile cuprinse în acesta, se înaintează judecătoriei în a cărei circumscripție se află penitenciarul, iar procesul-verbal se comunică de îndată persoanei condamnate.(11) În cazul în care comisia pentru liberare condiționată constată că persoana condamnată nu întrunește condițiile pentru a fi liberată condiționat, în procesul-verbal întocmit potrivit alin. (6) fixează un termen pentru reexaminarea situației acesteia, care nu poate fi mai mare de un an. În cazul în care cererea de liberare condiționată este formulată înainte de îndeplinirea condiției privind îndeplinirea fracțiunii prevăzute de Codul penal, iar perioada rămasă de executat până la împlinirea acestei fracțiuni este mai mare de un an, termenul stabilit de comisie va fi data împlinirii fracțiunii prevăzute de Codul penal. În cazul în care perioada rămasă de executat până la împlinirea acestei fracțiuni este mai mică de un an, termenul fixat de comisie poate depăși data împlinirii fracțiunii prevăzute de Codul penal, dar nu poate fi mai mare de un an. Totodată, comisia comunică, de îndată, procesul-verbal persoanei condamnate, care are posibilitatea ca, în termen de 3 zile de la aducerea la cunoștință, sub semnătură, să se adreseze, cu cerere de liberare condiționată, judecătoriei în circumscripția căreia se află penitenciarul. [...](13) În vederea soluționării cererii de liberare condiționată a persoanei condamnate sau a propunerii formulate de comisie, instanța poate consulta dosarul individual al persoanei condamnate sau poate solicita copii ale actelor și documentelor din acesta.“12. Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) cu privire la calitatea legii, art. 11 alin. (1) și (2) referitoare la dreptul internațional și dreptul intern, art. 21 alin. (1)-(3) referitoare la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 53 cu privire la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 124 alin. (2) și (3) referitoare la înfăptuirea justiției, precum și prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.13. Examinând excepția de neconstituționalitate, referitor la criticile formulate cu privire la dispozițiile art. 587 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, Curtea reține că liberarea condiționată este o modalitate de individualizare a executării detențiunii pe viață și a pedepsei închisorii, fără lipsire de libertate, acordată prin hotărâre definitivă a instanței de judecată, drept urmare a îndeplinirii de către persoana condamnată a condițiilor impuse în privința conduitei sale pe timpul executării fracției obligatorii din pedeapsă, precum și sub rezerva îndeplinirii integrale, sub controlul serviciului de probațiune, pe durata termenului de supraveghere a măsurilor și obligațiilor prevăzute de lege și impuse prin hotărârea judecătorească de acordare a liberării condiționate.14. Instituția liberării condiționate, astfel cum aceasta este reglementată în Codul penal în vigoare, este substanțial diferită de cea prevăzută de Codul penal din 1969, atât sub aspectul condițiilor de acordare, cât și sub aspectul condițiilor de reintegrare socială a persoanelor condamnate. Astfel, dacă dispozițiile Codului penal din 1969 impuneau persoanei condamnate doar condiția de a nu săvârși alte infracțiuni, prevederile Codului penal în vigoare au în vedere nevoia de reintegrare socială a persoanelor liberate condiționat, pe timpul termenului de supraveghere, prin impunerea unor măsuri și obligații.15. Așa fiind, liberarea persoanei condamnate înaintea epuizării termenului pedepsei este un beneficiu prevăzut de lege, și nu un drept. Acordarea acestui beneficiu este lăsată de legiuitor la aprecierea instanței de judecată, care va analiza, conform prevederilor art. 587 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale art. 99 alin. (1) din Codul penal și, respectiv, ale art. 100 alin. (1) din Codul penal, precum și potrivit dispozițiilor art. 97 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, îndeplinirea condițiilor prevăzute de legea penală pentru dispunerea acesteia. În acest sens, art. 99 alin. (1) din Codul penal prevede că liberarea condiționată, în cazul detențiunii pe viață, poate fi dispusă dacă: cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detențiune; cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei; cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate. Totodată, art. 100 alin. (1) din Codul penal prevede că liberarea condiționată, în cazul pedepsei închisorii, poate fi dispusă dacă: cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani; cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis; cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.16. Prin urmare, atât în ipoteza avută în vedere de autorul excepției de neconstituționalitate, aceea a liberării condiționate dispuse cu privire la o persoană care a fost condamnată la pedeapsa închisorii, cât și în cazul liberării condiționate, ca formă de individualizare a pedepsei detențiunii pe viață, instanța judecătorească competentă să analizeze cererea de liberare condiționată nu este învestită doar pentru a verifica formal faptul că fracțiile de pedeapsă prevăzute la art. 99 alin. (1) lit. a) și, respectiv, la art. 100 alin. (1) lit. a) din Codul penal au fost executate, ci pentru a aprecia cu privire la îndeplinirea tuturor condițiilor reglementate la art. 99 alin. (1) și, respectiv, art. 100 alin. (1) din Codul penal. Iar una dintre aceste condiții, în ambele ipoteze juridice analizate, este aceea ca instanța să aibă convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate. Or, aceasta din urmă este o apreciere proprie, de natură concluzivă, a instanței judecătorești, formată ca urmare a analizării celorlalte condiții reglementate pentru dispunerea liberării condiționate.17. Așa fiind, simpla împlinire a termenului reprezentând fracția de pedeapsă ce trebuie executată pentru acordarea liberării condiționate nu conferă persoanei condamnate dreptul de a fi pusă în libertate, conform art. 101-106 din Codul penal.18. În aceste condiții, dispozițiile art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală și cele ale art. 97 alin. (11) din Legea nr. 254/2013 prevăd că, dacă instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea liberării condiționate, prin hotărârea de respingere fixează termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită, termen care nu poate fi mai mare de un an și curge de la rămânerea definitivă a hotărârii.19. Analizând prevederile legale criticate, Curtea reține că termenul fixat de instanța de judecată, după a cărui expirare cererea sau propunerea de liberare condiționată poate fi reînnoită și care poate fi de cel mult un an, este lăsat la aprecierea instanței, aspect ce se încadrează în logica mecanismului dispunerii liberării condiționate, care include o apreciere proprie a instanței cu privire la îndreptarea persoanei condamnate și la capacitatea acesteia de a se integra în societate. Această apreciere are la bază datele și informațiile din procesul-verbal, întocmit de comisia pentru liberare condiționată cu prilejul formulării propunerii de liberare condiționată, documentele care atestă mențiunile cuprinse în procesul-verbal anterior precizat, precum și orice alte informații furnizate de administrația penitenciarului, ce relevă conduita persoanei condamnate în perioada executării fracției obligatorii de pedeapsă. Prin urmare, în acord cu particularitățile fiecărei situații concrete, instanța învestită cu soluționarea cererii de liberare condiționată, în condițiile în care constată că persoana condamnată nu îndeplinește condițiile legale pentru dispunerea acestei forme de executare a pedepsei, stabilește un interval de timp, care va curge de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de respingere a cererii de liberare condiționată, timp pe care îl consideră necesar pentru ca persoana în cauză să își îndeplinească condițiile a căror neîndeplinire a fost constatată prin hotărârea judecătorească de respingere a cererii de liberare condiționată, termen a cărui lungime va fi stabilită în funcție de natura condițiilor neîndeplinite și de timpul necesar pentru îndeplinirea lor. Cum legea nu prevede o lungime minimă a termenului astfel reglementat, ci doar durata lui maximă - de un an, acesta va putea fi un termen extrem de redus, instanța de judecată învestită conform art. 587 alin. (1) din Codul de procedură penală fiind singura în măsură să aprecieze nevoia de timp pentru îndeplinirea tuturor condițiilor legale specifice instituției liberării condiționate.20. Având în vedere aceste considerente, o eventuală amânare a liberării condiționate a persoanei condamnate, conform art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală, nu reprezintă o înrăutățire a propriei situații a acesteia. Dimpotrivă, menținerea stării de detenție peste fracția de pedeapsă obligatorie, până la concurența termenului stabilit de instanța de judecată, conform textului criticat, în situația neîndeplinirii restului condițiilor prevăzute la art. 99 alin. (1) din Codul penal și, respectiv, la art. 100 alin. (1) din Codul penal, reprezintă o continuare a situației în care se află persoana condamnată, prin menținerea stării de detenție. Or, această situație nu este de natură a încălca principiul non reformatio in pejus invocat în susținerea excepției de neconstituționalitate, cu atât mai mult cu cât acesta are în vedere neînrăutățirea situației titularului unei căi de atac, iar cererea de liberare condiționată nu reprezintă o cale de atac, în sensul prevederilor legii procesual penale. În ceea ce privește contestația ce poate fi exercitată, conform art. 587 alin. (3) din Codul de procedură penală, aceasta este o cale de atac, potrivit dispozițiilor art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, din perspectiva prezentei analize având relevanță doar ipoteza respingerii de către instanța de fond a cererii sau a propunerii de liberare condiționată, cu stabilirea unui anumit termen, conform art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală, urmată de fixarea de către tribunal, în urma soluționării contestației promovate de către persoana condamnată, a unui termen mai lung decât cel fixat de către prima instanță, după expirarea căruia cererea sau propunerea de liberare condiționată să poată fi reînnoită. Însă, această ipoteză reprezintă o problemă de aplicare a legii, respectiv a principiului mai sus enunțat, atribuție ce revine, în mod exclusiv, instanțelor judecătorești.21. Pentru aceste motive, Curtea reține că prevederile art. 587 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală nu contravin dispozițiilor art. 21 alin. (1)-(3) referitoare la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și nici prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.22. Referitor la criticile formulate cu privire la prevederile art. 97 alin. (1), (2), (3), (6), (10), (11) și (13) din Legea nr. 254/2013, Curtea reține că liberarea condiționată se dispune la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru liberare condiționată. Această comisie este constituită, conform art. 97 alin. (2) din Legea nr. 254/2013, din judecătorul de supraveghere a privării de libertate, care este și președintele comisiei, directorul penitenciarului, directorul adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar, directorul adjunct pentru educație și asistență psihosocială și un consilier de probațiune din cadrul serviciului de probațiune competent potrivit legii în circumscripția căruia se află penitenciarul. Desemnarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate se face, conform prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, de către președintele curții de apel în a cărei rază teritorială funcționează penitenciarul, centrul de reținere și arestare preventivă, centrul de arestare preventivă sau centrul educativ ori centrul de detenție, anual, dintre judecătorii de la instanțele din raza respectivei curți de apel. Conform alin. (2) al aceluiași art. 8, sunt desemnați, potrivit aceleiași proceduri, unul sau mai mulți judecători supleanți, care își vor exercita atribuțiile de supraveghere a executării pedepselor și a măsurilor privative de libertate pe durata imposibilității exercitării acestora de către judecătorul titular. Totodată, conform art. 8 alin. (3) din Legea nr. 254/2013, desemnarea judecătorilor de supraveghere a privării de libertate și a supleanților se face în baza acordului prealabil scris al acestora, cu precădere dintre judecătorii care, anterior, au avut aceeași calitate ori au exercitat atribuții în cadrul compartimentului de executări penale al instanței. Activitatea judecătorului de supraveghere a privării de libertate constă, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, în supravegherea și controlul asigurării legalității în executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, prin exercitarea atribuțiilor enumerate la alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 254/2013, respectiv: soluționarea plângerilor deținuților privind exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege; soluționarea plângerilor privind stabilirea și schimbarea regimurilor de executare a pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate; soluționarea plângerilor deținuților privind aplicarea sancțiunilor disciplinare; participarea la procedura refuzului de hrană; participarea, în calitate de președinte, la ședințele comisiei pentru liberare condiționată; exercitarea oricărei alte atribuții prevăzute de Legea nr. 254/2013.23. Atribuțiile enumerate mai sus sunt calificate, în mod expres, prin prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 254/2013, ca fiind atribuții administrative și administrativ-jurisdicționale. De asemenea, dispozițiile alin. (3) ale aceluiași articol prevăd că atribuțiile administrativ-jurisdicționale ale judecătorului de supraveghere a privării de libertate se exercită în cadrul procedurilor speciale prevăzute în prezenta lege și se finalizează printr-un act administrativ-jurisdicțional, denumit încheiere.24. Așa fiind, atât componența comisiei pentru liberare condiționată, cât și actele emise de aceasta au un caracter administrativ-jurisdicțional, care însă nu contravin dispozițiilor constituționale ale art. 124 alin. (2) și (3) referitor la înfăptuirea justiției. Aceasta, întrucât judecătorul de supraveghere a privării de libertate este desemnat de către președintele curții de apel din care face parte instanța în cadrul căreia își desfășoară activitatea, pentru a îndeplini atribuțiile prevăzute la art. 9 din Legea nr. 254/2013, el aparținând prin urmare, în mod exclusiv, puterii judecătorești. Mai mult, în perioada exercitării acestor atribuții, judecătorul astfel delegat nu desfășoară alte activități de natură jurisdicțională sau administrativă în cadrul instanței de care aparține, aspect reglementat la art. 9 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 254/2013, conform căruia „pe durata exercitării atribuțiilor privind supravegherea executării pedepselor și a măsurilor privative de libertate, judecătorii nu pot desfășura alte activități la instanța din cadrul căreia au fost desemnați“.25. Așa fiind, indiferent de categoria instanței la care judecătorul de supraveghere a privării de libertate își desfășoară activitatea, pe timpul exercitării funcției reglementate la art. 8 și următoarele din Legea nr. 254/2013, acesta exercită alte atribuții, delegate, care nu interferează cu cele ale respectivei instanței. Prin urmare, chiar dacă instanța în cauză este superioară în grad judecătoriei în a cărei circumscripție se află penitenciarul, din a cărui comisie pentru liberare condiționată face parte judecătorul în cauză, nu se pune problema existenței unei incompatibilități, în sensul imposibilității soluționării propunerii de liberare condiționată, formulată de comisia din care acest judecător face parte, de către un complet din cadrul acestei judecătorii, chiar dacă dintr-un astfel de complet fac parte judecători cu un grad inferior judecătorului de supraveghere a privării de libertate. Cu alte cuvinte, pe durata exercitării funcției de judecător de supraveghere a privării de libertate, un astfel de judecător îndeplinește, în mod exclusiv, atribuțiile specifice nivelului jurisdicțional pentru care este desemnat. 26. De asemenea, caracterul mixt al comisiei pentru liberare condiționată, din a cărei compunere face parte și judecătorul de supraveghere a privării de libertate, coroborat cu existența unei contestații ce poate fi formulată, conform art. 587 alin. (3) din Codul de procedură penală, împotriva sentinței de respingere a propunerii privind liberarea condiționată, nu echivalează cu asigurarea a trei grade de jurisdicție în materia soluționării cererilor sau a propunerilor de liberare condiționată, câtă vreme propunerea de liberare condiționată formulată de comisie nu este o hotărâre judecătorească, ci un proces-verbal, care cuprinde poziția membrilor comisiei de liberare condiționată, potrivit prevederilor art. 97 alin. (6) din Legea nr. 254/2013.27. Pentru aceste motive, textele criticate nu contravin dispozițiilor art. 124 alin. (2) și (3) din Constituție, ce reglementează, pentru toți, unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției și independența judecătorilor. 28. Mai mult, Curtea reține că reglementarea prevederilor art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală și ale art. 97 alin. (1), (2), (3), (6), (10), (11) și (13) din Legea nr. 254/2013 constituie o aplicație a dispozițiilor constituționale ale art. 126 alin. (2), conform cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege și acestea reprezintă voința legiuitorului exprimată conform art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Mihai Necolaiciuc în Dosarul nr. 2.797/256/2017 al Tribunalului Constanța - Secția penală și constată că dispozițiile art. 587 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală cu referire la art. 97 alin. (1), (2), (3), (6), (10), (11) și (13) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Constanța - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 29 ianuarie 2019.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Cristina Teodora Pop
    ----