DECIZIA nr. 754 din 22 noiembrie 2018referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 alin. (1) și (3) și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 180 din 6 martie 2019



    Valer Dorneanu- președinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ștefan Minea- judecător
    Daniel-Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Irina-Loredana Gulie- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 alin. (1) și (3) și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Florin Mandai în Dosarul nr. 4.555/118/2017 al Tribunalului Constanța - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 50D/2018.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 115D/2018, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași prevederi legale, excepție ridicată de Florin Mandai și Traian Mandai în Dosarul nr. 4.554/118/2017 al aceleiași instanțe și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 115D/2018.4. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.5. Având în vedere excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele anterior menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 115D/2018 la Dosarul nr. 50D/2018. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării. Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 115D/2018 la Dosarul nr. 50D/2018, care este primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 141 din 27 martie 2018.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:7. Prin încheierile din 6 decembrie 2017 și 22 noiembrie 2017, pronunțate în dosarele nr. 4.555/118/2017 și, respectiv, nr. 4.554/118/2017, Tribunalul Constanța - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 33 alin. (1) și (3) și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepția a fost invocată de Florin Mandai și, respectiv, Florin Mandai și Traian Mandai, în cauze având ca obiect soluționarea unor acțiuni privind acordarea de măsuri reparatorii pentru imobile preluat abuziv.8. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile art. 33 alin. (1) și (3) sunt lipsite de claritate și previzibilitate, dat fiind faptul că, în ipoteza în care entitățile învestite de lege nu fac publice informațiile cu privire la numărul de notificări rămase nesoluționate, încă de la momentul de la care încep să curgă termenele de soluționare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, persoanele care se consideră îndreptățite nu au posibilitatea să cunoască ce termen li se aplică, respectiv de 12 luni [art. 33 alin. (1) lit. a)], 24 de luni [art. 33 alin. (1) lit. b)] sau 36 de luni [art. 33 alin. (1) lit. c)]. Astfel, în opinia autorului excepției de neconstituționalitate, acest aspect are drept consecință pierderea definitivă a dreptului de a supune controlului instanței de judecată conduita abuzivă a autorității publice, în temeiul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. Se mai arată că verificarea îndeplinirii obligației de a centraliza, afișa și transmite către Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților datele privind numărul de notificări nesoluționate trebuie raportată la momentul 1 ianuarie 2014, când legiuitorul a statuat începutul termenului imperativ de soluționare a cererilor, astfel încât titularii notificărilor să cunoască ab initio termenul de soluționare, pentru a-și putea exercita dreptul la acțiune în justiție, prevăzut de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. În susținerea încălcării dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 1 din 11 ianuarie 2012, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la asigurarea accesibilității și previzibilității legii (Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunțată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, și Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României) și a Curții de Justiție a Uniunii Europene (Hotărârea din 22 octombrie 1987, pronunțată în Cauza Foto-Frost împotriva Hauptzollamt Lübeck-Ost). De asemenea se mai susține că lipsa de claritate și de previzibilitate a textului de lege criticat afectează libertatea de exprimare și dreptul constituțional la informație.9. Se mai arată că prevederile legale criticate creează o situație profund dezavantajoasă pentru titularii notificărilor, spre deosebire de situația entităților învestite de lege, care au la dispoziție un termen mai îndelungat pentru soluționarea notificărilor, în comparație cu termenul de 6 luni, pus la dispoziția persoanelor care se consideră îndreptățite, în vederea exercitării dreptului de a se adresa instanței de judecată. 10. Se mai susține că nu există o sancțiune pentru nerespectarea obligației de publicare a informațiilor referitoare la numărul de notificări nesoluționate, la data de 1 ianuarie 2014, spre deosebire de termenul de 6 luni pentru exercitarea dreptului de a se adresa justiției de către persoanele care se consideră îndreptățite, termen a cărui nerespectare este sancționată cu decăderea. În acest sens se arată că depășirea etapei administrative, desfășurate în fața entității învestite de lege, este lăsată exclusiv la latitudinea autorității publice, ceea ce este contrar scopului pentru care a fost adoptată Legea nr. 165/2013. Mai mult, regimul mai avantajos, apt să conducă la o soluție mai favorabilă, profită unei instituții a statului, care are calitatea de pârâtă în proces.11. Tribunalul Constanța - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că legiuitorul recunoaște persoanelor interesate dreptul de a se adresa instanței, pentru ca aceasta să se pronunțe asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate, analizând pe fond notificarea nesoluționată în termen de către entitatea învestită de lege. Se mai apreciază că principul constituțional al accesului liber la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime iau fost încălcate, iar nu faptul că acest drept de acces la justiție nu poate fi supus niciunei condiționări, respectiv, în speță, necesitatea împlinirii termenelor prevăzute la art. 33 din Legea nr. 165/2013. Nu se poate vorbi de o situație disproporționată între persoanele care se consideră îndreptățite la restituire, pe de o parte, și instituțiile statului, care nu și-au îndeplinit obligațiile referitoare la soluționarea notificării, pe de altă parte, dat fiind faptul că nu întotdeauna aceste entități sunt instituții ale statului, iar termenele instituite de lege au putut fi cunoscute de persoanele interesate încă de la data publicării legii în Monitorul Oficial, astfel încât acestea au avut în mod efectiv posibilitatea să adopte o conduită corespunzătoare propriilor interese, în limitele stabilite prin lege. Mai mult, prin Hotărârea din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat asupra necesității implementării unor măsuri de natură să urgenteze soluționarea cererilor vizând măsurile reparatorii, pentru imobilele preluate abuziv de către stat, termene care trebuie să constituie garanții ale celerității procedurii, iar nu obstacole ale finalizării sale. De asemenea se apreciază că nu este încălcat dreptul constituțional sau convențional de proprietate, dat fiind faptul că, atâta vreme cât o instanță de judecată nu a constatat, prin hotărâre judecătorească definitivă, existența dreptului pretins, nu se poate vorbi de un „bun actual“.12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.13. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituționale. În acest sens reiterează punctul de vedere reținut în deciziile Curții Constituționale nr. 79 din 26 februarie 2015 și nr. 818 din 24 noiembrie 2015. De asemenea invocă cele statuate în Decizia Curții Constituționale nr. 115 din 10 martie 2015.14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 33 alin. (1) și (3) și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, potrivit cărora: – Art. 33 alin. (1) și (3): (1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.(...)(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.;– Art. 35 alin. (2): „(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.“17. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5), în componenta sa referitoare la calitatea legii, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) și (2) referitoare la accesul liber la justiție și alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 30 - Libertatea de exprimare, precum și art. 31 - Dreptul la informație. De asemenea este invocat art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, cuprins în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că în spețele deduse soluționării instanțelor de judecată autorii excepției au solicitat instanței să constate calitatea lor de persoană îndreptățită și să dispună măsuri reparatorii, în temeiul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care acordă persoanelor îndreptățite posibilitatea de a se adresa justiției, în cazul în care entitatea învestită de lege nu soluționează notificarea, în termenele prevăzute de lege în acest scop. Prin întâmpinările depuse în cauze, pârâtul municipiul Constanța, prin primar, a solicitat respingerea acțiunii ca tardiv introdusă, având în vedere că termenul de 6 luni, în care putea fi exercitat dreptul la acțiune, în temeiul textului de lege criticat, s-a împlinit la data de 1 iulie 2016. În acest context, reclamanții, respectiv persoanele care se consideră îndreptățite la restituire, au invocat prezenta excepție de neconstituționalitate.19. Analizând motivarea excepției, Curtea reține, cu titlu preliminar, că, prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a prevăzut obligația statului român de a implementa proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, precum și de a adopta reguli de procedură clare și simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită. Totodată, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Preda și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat, având în vedere marja de apreciere a statului român și garanțiile instituite prin Legea nr. 165/2013, și anume regulile de procedură clare și previzibile, însoțite de termene constrângătoare și de un control judecătoresc efectiv, că legea menționată oferă, în principiu, un cadru accesibil și efectiv pentru redresarea criticilor referitoare la atingerile aduse dreptului la respectarea bunurilor în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale rezultate în urma aplicării legilor de restituire (paragraful 129).20. În legătură cu termenele instituite prin prevederile art. 33 și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, prin Decizia nr. 786 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017, paragraful 16, Curtea Constituțională a statuat că stabilirea unor noi termene, în care entitățile învestite trebuie să soluționeze notificările, de la expirarea cărora persoana îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești, inclusiv în situația reglementată de art. 35 alin. (2) din aceeași lege (când se constată refuzul nejustificat de soluționare a notificării), se înscrie în rațiunea pentru care legea însăși a fost concepută, aceea de a crea un mecanism care să confere eficiență procesului reparatoriu al măsurilor abuzive de preluare a unor imobile în timpul regimului comunist. Se asigură, în același timp, și certitudinea finalizării acestuia, inclusiv prin reglementarea legală expresă a posibilității persoanei care se consideră îndreptățită de a acționa împotriva refuzului nejustificat al entității de a răspunde la notificare, Legea nr. 165/2013 instituind, prin art. 35 alin. (2), ceea ce în vechiul cadru procesual era recunoscut doar pe calea unei decizii pronunțate ca urmare a soluționării unui recurs în interesul legii (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite nr. XX din 19 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007).21. Totodată, prin Decizia nr. 207 din 8 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 3 iulie 2014, paragraful 28, Curtea a statuat că prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 nu împiedică, în sine, exercitarea accesului liber la justiție, ci doar îl condiționează de respectarea unor termene, înăuntrul cărora entitățile prevăzute de lege au obligația soluționării cererilor înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Curtea Constituțională a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței sale, a unui drept - subiectiv ori procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă (a se vedea, în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 201 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, sau Decizia nr. 754 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 23 octombrie 2012). În consecință, Curtea a stabilit că instituirea, prin dispozițiile Legii nr. 165/2013, a unor termene înăuntrul cărora entitățile învestite cu soluționarea notificărilor au obligația de a le soluționa și după a căror expirare persoana interesată are posibilitatea de a se adresa instanței competente nu contravine accesului liber la justiție.22. În ceea ce privește dispozițiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care stabilesc termenele în care persoana care se consideră îndreptățită poate ataca în fața instanței de judecată refuzul entității învestite de lege de a emite decizia privitoare la imobilul revendicat, prin Decizia nr. 685 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015, Curtea Constituțională a constatat că aceste prevederi legale conferă persoanelor interesate dreptul de a se adresa instanței de judecată pentru ca aceasta să se pronunțe asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și să soluționeze, în fapt, notificarea lăsată în nelucrare de entitatea învestită de lege. Curtea a observat că acest drept poate fi exercitat într-un interval de 6 luni, care începe să curgă de la expirarea termenelor prevăzute la art. 33 și art. 34, termene pe care Legea nr. 165/2013 le acordă entităților învestite cu soluționarea notificărilor, respectiv cu soluționarea dosarelor privind propunerile de acordare de despăgubiri și emiterea unor decizii reprezentând titluri de despăgubire. Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, persoanele interesate se puteau adresa justiției pentru atacarea refuzului nejustificat doar în temeiul Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite nr. XX din 19 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007, pronunțată într-un recurs în interesul legii, prin care recunoscuse, în lipsa unei reglementări legale exprese, această posibilitate. Or, în prezent, prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 a fost normativizată această posibilitate consacrată anterior doar pe cale jurisprudențială, stabilindu-se un cadru procesual în care acest drept să fie exercitat, în contextul economico-financiar al statului român descris în expunerea de motive a Legii nr. 165/2013 și având în vedere și cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu împotriva României.23. De asemenea, prin Decizia nr. 113 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 23 mai 2016, paragraful 23, Curtea a statuat că regula constituțională a accesului liber la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime i-au fost încălcate, iar nu faptul că acest drept de acces la justiție nu poate fi supus niciunei condiționări. În situația reglementată de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, condiționarea o reprezintă necesitatea împlinirii termenelor prevăzute la art. 33 și art. 34 din lege, termene în legătură cu care instanța de contencios constituțional a apreciat că se conformează exigențelor constituționale și convenționale.24. Cele statuate în deciziile amintite își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții.25. În plus, în prezenta cauză, Curtea mai reține că autorii excepției critică prevederile art. 33 alin. (1) și (3), prin raportare la art. 35 alin. (2), din perspectiva încălcării art. 1 alin. (5) din Constituție, arătând, în esență, că aceste prevederi legale sunt lipsite de claritate și previzibilitate, deoarece, în ipoteza în care entitățile învestite de lege nu fac publice informațiile cu privire la numărul de notificări rămase nesoluționate, persoanele care se consideră îndreptățite nu au posibilitatea să cunoască termenul instituit de lege pentru soluționarea notificărilor la nivelul fiecărei entități, respectiv de 12 luni [art. 33 alin. (1) lit. a)], 24 de luni [art. 33 alin. (1) lit. b)] sau, respectiv, 36 de luni [art. 33 alin. (1) lit. c)], în funcție de care se calculează termenul de 6 luni, în care poate fi exercitat dreptul la acțiune. În aceste condiții, sancțiunea este decăderea din dreptul de a supune controlului instanței de judecată conduita abuzivă a autorității publice, în temeiul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.26. Analizând aceste susțineri, Curtea reține că prevederile art. 33 alin. (1) și (3) stabilesc în mod expres anumite termene în care entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, termene calculate în funcție de numărul de cereri rămase nesoluționate la nivelul fiecărei entități. De asemenea se instituie în mod expres obligația acestora de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, care are, la rândul ei, obligația de a le centraliza și de a le publica pe pagina proprie de internet. Așadar, conținutul normativ al textelor de lege criticate nu susține o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (5), acesta fiind suficient de precis și clar. 27. Pe de altă parte, Curtea reține că susținerea autorilor excepției referitoare la faptul că neîndeplinirea obligației entităților învestite de lege de a comunica numărul cererilor rămase nesoluționate conduce la imposibilitatea calculării termenului pe care acestea îl au la dispoziție pentru soluționarea acestora nu reprezintă un veritabil motiv de neconstituționalitate a normei legale. Astfel, aprecierea, de la caz la caz, asupra îndeplinirii obligației de afișare, la sediul fiecărei entități, a datelor privind numărul cererilor rămase nesoluționate, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, și de publicare a acestora pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților reprezintă o chestiune de fapt, lăsată la aprecierea instanței de judecată, pe baza probatoriului administrat, astfel încât stabilirea acesteia intră în competența exclusivă a instanțelor judecătorești. În sensul jurisprudenței Curții Constituționale (cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 19 din 21 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 18 martie 2003) este atribuția instanțelor de judecată să interpreteze și să determine dispozițiile legale aplicabile în raport cu starea de fapt stabilită. În acord cu prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu poate modifica sau completa prevederea legală supusă controlului și nici nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra înțelesului său contrar Constituției.28. Autorii excepției mai susțin că prevederile legale criticate creează o situație profund dezavantajoasă pentru titularii notificărilor, spre deosebire de situația entităților învestite de lege, care au la dispoziție un termen mai îndelungat pentru soluționarea notificărilor. În legătură cu acest aspect, prin Decizia nr. 95 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 5 mai 2014, paragrafele 23 și 24, Curtea a reținut, referitor la evaluarea existenței sau nu a discriminării în cazul aplicării unui tratament diferit la situații analoage, că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, tratamentul diferențiat al persoanelor aflate în situații similare este discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă; cu alte cuvinte, dacă nu urmărește un obiectiv legitim sau dacă nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele întrebuințate și obiectivul avut în vedere (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunțată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60).29. Prin decizia precitată, Curtea a constatat că termenele introduse prin prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 au ca scop eficientizarea procedurilor administrative și, în final, respectarea drepturilor tuturor persoanelor interesate, reprezentând în același timp un scop legitim. Acestea sunt termene pe care legiuitorul și le-a asumat și pe care trebuie să le respecte, fără a interveni pentru amânarea aplicării lor, pentru că, în acest fel, s-ar goli de conținut dreptul consacrat de norma criticată și s-ar anula însuși scopul legii. Ca atare, Curtea a constatat existența unui raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia.30. De asemenea, Curtea a reținut că, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 165/2013, la stabilirea termenelor prevăzute de prevederile art. 33 din acest act normativ s-au avut în vedere procedurile administrative necesare implementării noului cadru legislativ, alocările de resurse materiale și umane pentru ca autoritățile locale și centrale să își îndeplinească obligațiile legale prevăzute de noua reglementare, numărul mare de cereri și posibilitatea completării cu înscrisuri a dosarelor depuse la entitățile învestite de lege. Așa fiind, Curtea a constatat că tratamentul juridic diferențiat instituit de textul de lege criticat are o justificare obiectivă și rezonabilă, astfel încât nu se constituie într-o încălcare a dispozițiilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi.31. În ceea ce privește susținerile referitoare la faptul că nu există o sancțiune pentru nerespectarea obligației de publicare a informațiilor referitoare la numărul de notificări nesoluționate, până la data de 1 ianuarie 2014, în temeiul art. 33 alin. (2), spre deosebire de termenul de 6 luni pentru exercitarea dreptului de a se adresa justiției, de către persoanele care se consideră îndreptățite, termen a cărui nerespectare este sancționată cu decăderea, Curtea reține că depășirea termenelor cuprinse în cadrul etapei administrative, desfășurată în fața entității învestite de lege cu soluționarea notificării, prin emiterea unei decizii de admitere sau de respingere a acestora, nu echivalează cu crearea unei situații nefavorabile persoanelor îndreptățite la restituire, câtă vreme acestea se pot adresa instanței de judecată, în vederea soluționării pe fond a notificării. Așadar, în vederea asigurării celerității procedurii, legiuitorul a prevăzut remediul accesului în fața instanțelor judecătorești al persoanelor îndreptățite, nemulțumite de pasivitatea entităților învestite de lege cu privire la soluționarea notificărilor, în termenele prevăzute în mod expres în acest scop. De altfel, prin actul normativ criticat, legiuitorul a prevăzut și un sistem de garanții al aplicării eficiente a legii, prin instituirea unor sancțiuni. Astfel, în sensul art. 36 lit. h) din Legea nr. 165/2013, nerespectarea termenelor prevăzute de Legea nr. 165/2013 constituie contravenție, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni.32. În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 30 - Libertatea de exprimare, precum și art. 31 - Dreptul la informație, autorii excepției de neconstituționalitate nu arată, în mod concret, în ce constă această încălcare, astfel că aceste susțineri nu pot fi reținute. Curtea Constituțională nu se poate substitui autorilor excepției în formularea unor critici de neconstituționalitate, cu atât mai mult cu cât prevederile constituționale invocate nu susțin prin ele însele neconstituționalitatea textelor de lege criticate.33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Florin Mandai în Dosarul nr. 4.555/118/2017 al Tribunalului Constanța - Secția I civilă și de Florin Mandai și Traian Mandai în Dosarul nr. 4.554/118/2017 al aceleiași instanțe și constată că prevederile art. 33 alin. (1) și (3) și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Constanța - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 22 noiembrie 2018.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Irina-Loredana Gulie
    -----