HOTĂRÂRE nr. 226 din 2 aprilie 2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului național de dezvoltare rurală cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și de la bugetul de stat
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 233 din 6 aprilie 2015



    Având în vedere prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului, ale Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1.605/2002 al Consiliului, ale Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, ale Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului european și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2.799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1.290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește sistemul integrat de administrare și control, măsurile de dezvoltare rurală și ecocondiționalitatea, ale Hotărârii Guvernului nr. 1.183/2014 privind nominalizarea autorităților implicate în sistemul de management și control al fondurilor europene structurale și de investiții 2014-2020,în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și art. 65 din Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Capitolul I Obiect și definiții  +  Articolul 1Obiectul prezentei hotărâri îl constituie stabilirea cadrului general privind depunerea, evaluarea, selecția, contractarea, achizițiile publice, plata, controlul și monitorizarea, aferente proiectelor cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, denumit în continuare FEADR, și de la bugetul de stat, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, denumit în continuare PNDR 2014-2020, pe întreaga perioadă de implementare a programului.  +  Articolul 2(1) În înțelesul prezentei hotărâri, termenii și expresiile de mai jos se definesc astfel:a) angajament - reprezintă voința exprimată printr-un document asumat prin semnătură de un solicitant al sprijinului financiar, prin care acesta se obligă să respecte condițiile generale și specifice de acordare a sprijinului pentru fiecare măsură/submăsură/pachet/varianta vizată, astfel cum sunt prevăzute în fișele măsurilor din PNDR 2014-2020 și detaliate în legislația națională; (la 22-04-2016, Lit. a) a alin. (1) al art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. ) b) cheltuieli eligibile specifice - reprezintă cheltuielile privind realizarea de investiții specifice fiecărei măsuri/submăsuri cuprinse în PNDR 2014-2020, care se detaliază în ghidurile solicitantului;c) Comitet de monitorizare - reprezintă organismul responsabil cu monitorizarea și evaluarea progreselor înregistrate în implementarea PNDR 2014-2020, în direcția realizării obiectivelor acestuia, în condițiile art. 74 din Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului, denumit în continuare regulament;d) cheltuieli eligibile generale - reprezintă cheltuielile care se încadrează în categoria de cheltuieli eligibile comune tuturor măsurilor și acoperă, parțial sau total, costurile necesare pentru pregătirea și implementarea proiectelor finanțate din FEADR și de la bugetul de stat, în conformitate cu PNDR 2014-2020;e) contract de finanțare sau decizia de finanțare - reprezintă documentul juridic încheiat în condițiile legii între Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, denumită în continuare AFIR, sau, după caz, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, denumită în continuare APIA, și beneficiar, prin care se stabilesc obiectul, drepturile și obligațiile părților, durata de execuție, valoarea, plata, precum și alte dispoziții și condiții specifice, prin care se acordă asistență financiară nerambursabilă din FEADR și de la bugetul de stat, în scopul atingerii obiectivelor măsurilor cuprinse în PNDR 2014 - 2020; (la 22-04-2016, Lit. e) a alin. (1) al art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. ) f) costuri generale ale proiectului - reprezintă acele costuri necesare pentru pregătirea și implementarea proiectului, constând în cheltuieli pentru consultanță, proiectare, monitorizare și management, inclusiv onorariile pentru consiliere privind durabilitatea economică și de mediu, taxele pentru eliberarea certificatelor, potrivit art. 45 din regulament, precum și cele privind obținerea avizelor și autorizațiilor necesare implementării proiectelor, prevăzute în legislația națională;g) grup de acțiune locală, denumit în continuare GAL - reprezintă un parteneriat local, alcătuit din reprezentanți ai instituțiilor și autorităților publice locale, ai sectorului privat și ai societății civile, constituit potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare;h) Ghidul solicitantului - reprezintă detalierea tehnică și financiară ce cuprinde setul de informații necesare solicitantului pentru pregătirea, derularea și implementarea proiectului, elaborat pentru fiecare măsură PNDR 2014-2020, document care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale;i) PNDR 2014-2020 - reprezintă documentul programatic, în sensul art. 6 din regulament, în care sunt prevăzute măsurile și sumele alocate României din FEADR care se aprobă de Comisia Europeană prin decizie;j) proiect eligibil - reprezintă proiectul care îndeplinește condițiile de eligibilitate prevăzute în fișa tehnică a măsurii/submăsurii/schema de ajutor de stat/schema de minimis conform criteriilor aprobate și detaliate în manualele de proceduri și în Ghidul solicitantului;k) Registrul debitorilor - reprezintă o bază de date unică, în format electronic, la nivelul AFIR, permanent actualizată, care asigură evidența clară a tuturor debitelor financiare înregistrate, precum și a tuturor operațiunilor efectuate în legătură cu fiecare debit în parte, respectiv recuperare, modificare, anulare;l) schemă de ajutor de stat/ajutor exceptat - seturi de măsuri/submăsuri aferente proiectelor depuse în cadrul programului care cad sub incidența aplicării art. 107-109 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;m) schema de minimis - include măsurile/submăsurile aferente proiectelor depuse în cadrul programului ale căror cheltuieli publice sunt limitate la un nivel care nu distorsionează concurența și/sau comerțul cu statele membre și care cad sub incidența Regulamentului (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis;n) submăsură - set de operațiuni grupate sub un cod unic alocat în cadrul unei măsuri în conformitate cu anexa I partea 5 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 808/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR);o) transfer de angajament pentru măsurile cu caracter compensatoriu - reprezintă preluarea voluntară de către cesionar a obligațiilor și drepturilor care decurg din angajamentele asumate de către cedent în legătură cu respectarea condițiilor generale și specifice, de acordare a sprijinului pentru fiecare măsură/submăsură/pachet/variantă vizată, în condițiile art. 47 din regulament.p) derulare proiect - reprezintă totalitatea activităților efectuate de beneficiarul FEADR de la semnarea contractului/deciziei de finanțare până la finalul perioadei de monitorizare a proiectului; (la 22-04-2016, Lit. p) a alin. (1) al art. 2 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. ) q) implementare proiect - reprezintă totalitatea activităților efectuate de beneficiarul FEADR de la semnarea contractului/deciziei de finanțare până la data depunerii ultimei tranșe de plată. (la 22-04-2016, Lit. q) a alin. (1) al art. 2 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. ) (2) Prevederile prezentului articol se completează cu definițiile din:a) Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului;b) Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului;c) Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului;d) Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat;e) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește sistemul integrat de administrare și control, măsurile de dezvoltare rurală și ecocondiționalitatea;f) Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis;g) Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol și forestier și în zonele rurale pentru perioada 2014-2020 (2014/C 204/01);h) Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare;i) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea și susținerea fermelor de familie și facilitarea accesului la finanțare al fermierilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 289/2013, cu modificările și completările ulterioare;j) Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. (la 20-03-2017, Litera j) din Alineatul (2) , Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 138 din 16 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 194 din 20 martie 2017 )  +  Capitolul II Reguli de implementare  +  Secţiunea 1 Reguli privind măsurile de investiții din PNDR 2014-2020 și subprogramul pomicol  +  Articolul 3(1) Un solicitant/beneficiar, după caz, poate obține finanțare nerambursabilă din FEADR și de la bugetul de stat pentru mai multe proiecte de investiții depuse pentru măsuri/submăsuri din cadrul PNDR 2014-2020, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:a) respectarea condițiilor de eligibilitate ale acestuia și a regulilor ajutoarelor de stat, respectiv a celor de minimis, după caz;b) nu sunt create condițiile pentru a obține în mod necuvenit un avantaj, în sensul prevederilor art. 60 din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2.799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1.290/2005 și (CE) nr. 485/2008 al Consiliului, în orice etapă de derulare a proiectului;c) prezentarea dovezii cofinanțării private a investiției, prin extras de cont și/sau contract de credit acordat în vederea implementării proiectului, prin deschiderea unui cont special al proiectului în care se virează/depune minimum 50% din suma reprezentând cofinanțarea privată, disponibilul din acest cont fiind destinat plăților efectuate de solicitant în vederea implementării proiectului. Cheltuielile vor fi verificate la depunerea primei cereri de plată. La depunerea următoarelor cereri de plată, condiția prezentării extrasului de cont, în vederea verificării operațiunilor întreprinse, nu se mai aplică. (la 22-04-2016, Lit. c) a alin. (1) al art. 3 a fost modificată de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. ) (2) În cazul depunerii unei solicitări pentru mai multe proiecte, solicitantul/beneficiarul, după caz, menționat la alin. (1) trebuie să dovedească existența cofinanțării private pentru proiect sau, după caz, cumulat pentru toate proiectele.(4) În categoria beneficiarilor eligibili «fermieri» aferenți submăsurii 4.1 «Investiții în exploatații agricole», denumită în continuare sM 4.1, și ai submăsurii 4.1a «Investiții în exploatații pomicole», denumită în continuare sM 4.1a, se încadrează:a) formele de organizare ale activităților economice desfășurate de persoanele fizice, recunoscute potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările și completările ulterioare;b) persoane juridice de drept privat;c) persoane juridice de drept public, respectiv institute, stațiuni, unități de cercetare-dezvoltare și didactice din domeniul agricol, inclusiv stațiuni de cercetare-dezvoltare și didactice din domeniul agricol din subordinea universităților, definite potrivit legislației naționale în vigoare privind organizarea și funcționarea acestora. (la 22-04-2016, Alin. (4) al art. 3 a fost modificat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. ) (5) Categoriile de potențiali beneficiari ai măsurilor din PNDR 2014-2020 vor fi precizate în ghidurile solicitantului elaborate și aprobate pentru fiecare măsură/submăsură. (la 22-04-2016, Alin. (5) al art. 3 a fost introdus de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. )  +  Articolul 4(1) Solicitanții, entități juridice publice/private, au obligația de a depune toate documentele necesare în vederea încheierii contractului de finanțare, o singură dată, în termenul precizat în notificarea AFIR, conform procedurilor AFIR aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, termen care curge de la data comunicării notificării privind selecția proiectului de către AFIR. (la 29-11-2016, Alineatul (1) din Articolul 4 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 881 din 23 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 964 din 29 noiembrie 2016 ) (2) Abrogat. (la 29-11-2016, Alineatul (2) din Articolul 4 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 881 din 23 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 964 din 29 noiembrie 2016 ) (3) Abrogat. (la 29-11-2016, Alineatul (3) din Articolul 4 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 881 din 23 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 964 din 29 noiembrie 2016 ) (4) Beneficiarii prezintă cererea pentru prima tranșă de plată și documentele justificative în termen de cel mult 6 luni de la data semnării contractului de finanțare, în cazul proiectelor pentru investiții în achiziții simple, respectiv în termen de cel mult 12 luni, în cazul proiectelor pentru investiții ce presupun construcții-montaj și al proiectelor ce prevăd plantarea de specii perene agricole și forestiere, de la data semnării contractului de finanțare. Aceste termene se pot prelungi cu cel mult 12 luni, cu plata penalităților prevăzute în contractul de finanțare. (la 12-10-2018, Alineatul (4) din Articolul 4 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 800 din 10 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 865 din 12 octombrie 2018 ) (5) Nedepunerea cererii de plată menționate la alin. (4) are ca efect rezilierea contractului de finanțare.(6) Condițiile, modalitatea de solicitare și acordare a avansului aferente contractului de finanțare se detaliază în Ghidul solicitantului.(7) Pentru investițiile care prevăd construcții-montaj, proiectul tehnic de execuție se avizează după semnarea contractului de finanțare de către AFIR, în conformitate cu procedurile de lucru ale AFIR. (la 20-03-2017, Alineatul (7) din Articolul 4 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 138 din 16 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 194 din 20 martie 2017 )  +  Articolul 5În condițiile art. 86 din regulament, la sesizarea motivată și susținută cu dovezi a unui beneficiar/contractor al unui proiect cu finanțare din FEADR, cu privire la consultanții/contractorii/beneficiarii acestuia care nu se achită de obligațiile contractuale, cu excepția cazurilor de forță majoră, AFIR/Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, denumit în continuare MADR, în baza unui act administrativ, poate să includă și să facă publice pe site-urile AFIR/MADR, într-o secțiune distinctă, informații despre nerespectarea obligațiilor contractuale ale acestor consultanți/contractori.  +  Articolul 6Următoarele categorii de solicitanți/beneficiari pot depune proiecte aferente măsurilor/submăsurilor de investiții derulate prin PNDR 2014-2020, cu respectarea următoarelor condiții, după caz:a) solicitanții/beneficiarii/membrii asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, după caz, înregistrați în registrul debitorilor AFIR, atât pentru Programul SAPARD, cât și pentru FEADR, care achită integral datoria față de AFIR, inclusiv dobânzile și majorările de întârziere până la semnarea contractelor de finanțare;b) solicitanții care s-au angajat prin declarație pe propria răspundere, la depunerea cererii de finanțare, că vor prezenta dovada cofinanțării private la data semnării contractului și nu prezintă acest document la data prevăzută în notificare, numai în cadrul sesiunii continue următoare celei în care a fost depus proiectul. (la 20-03-2017, Litera b) din Articolul 6 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 138 din 16 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 194 din 20 martie 2017 ) (la 22-04-2016, Art. 6 a fost modificat de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. )  +  Articolul 6^1Pot depune proiecte aferente măsurilor de investiții derulate prin PNDR 2014-2020 și solicitanții care au depus astfel de proiecte în sesiunile anterioare și care nu au prezentat proiectul tehnic la data prevăzută în notificarea AFIR. (la 20-03-2017, Secțiunea 1 din Capitolul II a fost completată de Punctul 4, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 138 din 16 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 194 din 20 martie 2017 )  +  Articolul 7(1) Cheltuielile privind costurile generale ale proiectului sunt eligibile dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:a) dacă respectă prevederile art. 45 din regulament;b) sunt prevăzute sau rezultă din aplicarea legislației în vederea obținerii de avize, acorduri și autorizații necesare implementării activităților eligibile ale operațiunii ori din cerințele minime impuse de PNDR 2014-2020;c) sunt aferente, după caz: unor studii și/sau analize privind durabilitatea economică și de mediu, studiu de fezabilitate, proiect tehnic, document de avizare a lucrărilor de intervenție, întocmite în conformitate cu prevederile legislației în vigoare;d) sunt necesare în procesul de achiziții publice pentru activitățile eligibile ale operațiunii;e) sunt aferente activităților de coordonare și supervizare a execuției și recepției lucrărilor de construcții-montaj.(2) Cheltuielile de consultanță și pentru managementul proiectului sunt eligibile dacă respectă prevederile alin. (1) și vor fi decontate proporțional cu valoarea fiecărei tranșe de plată aferente proiectului.(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), cheltuielile de consultanță pentru întocmirea dosarului cererii de finanțare se pot deconta integral în cadrul primei tranșe de plată.(4) Costurile generale ale proiectului la care se referă alin. (1) trebuie să se încadreze în maximum 10% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele care prevăd construcții-montaj și în limita a 5% pentru proiectele care prevăd investiții în achiziții, altele decât cele referitoare la construcții-montaj. Aceste cheltuieli, precum și cheltuielile de actualizare se detaliază pentru fiecare măsură în Ghidul solicitantului, iar procentul ce poate fi acordat se stabilește în funcție de tipul și de complexitatea proiectului.(5) Selecția proiectelor/cererilor de sprijin se efectuează fără obligativitatea prezentării documentului care atestă evaluarea impactului preconizat asupra mediului și/sau de evaluare adecvată, respectiv a acordului de mediu/avizului Natura 2000, obligatoriu a fi prezentat înainte de semnarea contractului de finanțare/angajamentului cu AFIR sau, după caz, APIA. Termenul de prezentare a documentului este prevăzut în notificarea emisă în conformitate cu procedurile aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, termen care curge de la data comunicării notificării privind selecția proiectului/cererii de sprijin. (la 12-10-2018, Alineatul (5) din Articolul 7 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 800 din 10 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 865 din 12 octombrie 2018 ) (7) Studiile de fezabilitate, proiectele tehnice și/sau documentațiile de avizare a lucrărilor de intervenție, aferente cererilor de finanțare depuse de solicitanții publici pentru măsuri/submăsuri din PNDR 2014-2020 sau scheme de ajutor, trebuie întocmite potrivit prevederilor legale în vigoare. (la 20-03-2017, Alineatul (7) din Articolul 7 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 138 din 16 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 194 din 20 martie 2017 ) (8) În cazul proiectelor integrate, operațiunile respectivelor proiecte trebuie să respecte regulile specifice aplicabile fiecărei submăsuri aparținând unor măsuri diferite din PNDR 2014-2020, în mod obligatoriu una dintre măsuri fiind măsura 4 "Investiții în active fizice". Sprijinul financiar se acordă din alocarea financiară a submăsurii din care face parte operațiunea majoritară din punct de vedere financiar, potrivit precizărilor din Ghidul solicitantului.  +  Articolul 8(1) Fără a aduce atingere dispozițiilor art. 7 alin. (4), cheltuielile necesare pentru implementarea proiectului sunt eligibile dacă:a) sunt realizate efectiv după data semnării contractului de finanțare sau deciziei AFIR de finanțare și sunt în legătură cu îndeplinirea obiectivelor investiției/investițiilor fiecărei măsuri/submăsuri, cu excepția:(i) cheltuielilor necesare implementării proiectelor care presupun și înființare/reconversie plantații pomicole, realizate în cadrul submăsurii 4.1a «Investiții în exploatații pomicole», denumită în continuare submăsura 4.1a, care pot fi efectuate după depunerea cererii de finanțare, potrivit prevederilor art. 60 alin. (2) din regulament;(ii) cheltuielilor pentru activități pregătitoare aferente sub-măsurilor 16.1 «Sprijin pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale (GO), pentru dezvoltarea de noi proiecte-pilot, noi produse, practici și tehnologii în sectoarele agricol, alimentar și forestier», denumită în continuare submăsura 16.1, care pot fi efectuate după depunerea cererii de finanțare, potrivit prevederilor art. 60 alin. (2) din regulament;(iii) cheltuielilor pentru activități pregătitoare aferente submăsurii 16.1a «Sprijin pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale (GO), pentru dezvoltarea de noi proiecte-pilot, noi produse, practici și tehnologii în sectorul pomicol», denumită în continuare submăsura 16.1a, care pot fi efectuate după depunerea cererii de finanțare, potrivit prevederilor art. 60 alin. (2) din regulament;(iv) cheltuielilor necesare implementării proiectelor aferente măsurii 5 «Refacerea potențialului de producție agricolă afectat de dezastre naturale și evenimente catastrofale și instituirea unor măsuri de prevenire corespunzătoare» și submăsurii 7.4 «Sprijin pentru investițiile în crearea, îmbunătățirea sau extinderea serviciilor locale de bază destinate populației rurale, inclusiv a celor de agrement și culturale, și a infrastructurii aferente», care pot fi efectuate înainte de depunerea cererii de finanțare, dar nu mai devreme de data recunoașterii oficiale de către autoritățile competente a producerii fenomenului epizootiei de pestă porcină africană (PPA) în România, respectiv 31 iulie 2017, în condițiile prevederilor art. 60 alin. (2), paragraful al doilea, teza a doua din regulament. (la 05-03-2019, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 8 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 115 din 27 februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 176 din 05 martie 2019 ) b) sunt efectuate pentru realizarea investiției cu respectarea rezonabilității costurilor;c) sunt efectuate cu respectarea prevederilor contractului de finanțare semnat cu AFIR;d) sunt înregistrate în evidențele contabile ale beneficiarului, sunt identificabile, verificabile și sunt susținute de originalele documentelor justificative, în condițiile legii.(2) La solicitarea AFIR, beneficiarul este obligat să furnizeze toate informațiile legate de contractori și subcontractori, potrivit cerințelor acesteia.(3) În condițiile art. 48 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 rezonabilitatea prețurilor este asigurată, după caz, prin:a) respectarea limitelor de prețuri din baza de date a AFIR astfel cum este prevăzută la art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2014 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin reorganizarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, aprobată prin Legea nr. 43/2015;b) respectarea prevederilor legislației în vigoare în materia achizițiilor publice; (la 29-11-2016, Litera b) din Alineatul (3) , Articolul 8 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 5, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 881 din 23 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 964 din 29 noiembrie 2016 ) c) respectarea valorilor privind cheltuielile pentru investiția de bază, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 363/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru obiective de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în cazul beneficiarilor publici;d) respectarea valorilor costurilor standard și pentru contribuția în natură, potrivit fișelor submăsurilor 4.1 "Investiții în exploatații agricole" și 4.1a "Investiții în exploatații pomicole", respectiv anexelor Subprogramului tematic pomicol din PNDR 2014-2020.  +  Articolul 9(1) Activele corporale și necorporale rezultate din implementarea proiectelor finanțate potrivit măsurilor/ submăsurilor PNDR 2014-2020, inclusiv prin schemele de ajutor, trebuie să fie incluse în categoria activelor proprii ale beneficiarului și să fie utilizate pentru activitatea care a beneficiat de finanțare nerambursabilă pentru minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți.(2) Contribuția publică din PNDR 2014-2020 se recuperează în condițiile art. 71 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, în termen de 5 ani de la efectuarea plății finale către beneficiar.(3) În același termen prevăzut la alin. (2) se recuperează contribuția publică aferentă oricăror cheltuieli/activități neeligibile pentru măsura/submăsura în cadrul investiției finanțate din fonduri nerambursabile.(4) În condițiile art. 71 din regulament, în cazul unei operațiuni constând în investiții în infrastructură sau producție, contribuția din PNDR 2014-2020 se recuperează dacă, în termen de 10 ani de la efectuarea plății finale către beneficiar, activitatea de producție în cauză este delocalizată în afara Uniunii Europene, cu excepția situației în care beneficiarul este un IMM, pentru care termenul de recuperare este de 7 ani. În cazul în care contribuția prin PNDR 2014-2020 ia forma unui ajutor de stat, perioada de 10 ani se înlocuiește cu termenul-limită aplicabil potrivit normelor privind ajutorul de stat.  +  Articolul 10Pentru categoriile de beneficiari ai finanțării din FEADR care, după selectarea/contractarea proiectului, precum și în perioada de monitorizare, își schimbă tipul și dimensiunea întreprinderii avute la data depunerii cererii de finanțare, în sensul trecerii de la categoria de microîntreprindere la categoria de mică sau mijlocie, respectiv de la categoria întreprindere mică sau mijlocie la categoria alte întreprinderi, cheltuielile pentru finanțare rămân eligibile, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.  +  Articolul 11Cheltuielile eligibile finanțate din fonduri nerambursabile prin măsurile PNDR 2014-2020, precum și cheltuielile neeligibile sunt cele prevăzute în fișele măsurilor/submăsurilor și în schemele de ajutor de stat/de minimis și sunt descrise în Ghidul solicitantului. (la 22-04-2016, Art. 11 a fost modificat de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. )  +  Articolul 12(1) Durata de execuție a investiției cofinanțate din FEADR este de maximum 3 ani de la data semnării contractului de finanțare. (la 12-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 12 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 800 din 10 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 865 din 12 octombrie 2018 ) (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), durata de execuție este de maximum 2 ani pentru investițiile în achizițiile fără leasing financiar de utilaje, instalații, echipamente și dotări noi, astfel cum sunt stabilite prin fișa măsurii/submăsurii. (la 12-10-2018, Alineatul (2) din Articolul 12 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 800 din 10 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 865 din 12 octombrie 2018 ) (3) Durata maximă de execuție prevăzută la alin. (1) și (2) poate fi prelungită, conform procedurilor AFIR aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, cu acordul prealabil al AFIR și cu aplicarea penalităților prevăzute în contractul de finanțare, cu excepția investițiilor care prevăd adaptarea la standardele europene prevăzute în legislația europeană specifică, pentru care prelungirea nu poate depăși termenul de grație legal impus pentru adaptarea la standarde. (la 05-03-2019, Alineatul (3) din Articolul 12 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 115 din 27 februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 176 din 05 martie 2019 ) (3^1) Prelungirea duratei maxime de execuție a contractelor de finanțare potrivit prevederilor alin. (3) se efectuează cu încadrarea în termenul de plată prevăzut la art. 65 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, AFIR urmând a încheia, în condițiile legii, acte adiționale la contractele de finanțare, ținând cont de stadiul de realizare și specificitatea investițiilor aferente fiecărui proiect, precum și de evitarea riscului de dezangajare pentru alocările anilor 2017-2020, astfel cum sunt prevăzute în capitolul 10 din PNDR 2014-2020. (la 05-03-2019, Articolul 12 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost completat de Punctul 3, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 115 din 27 februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 176 din 05 martie 2019 ) (3^2) Prevederile alin. (3) nu se aplică investițiilor cofinanțate prin intermediul submăsurilor sM16.1 «Sprijin pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale (GO), pentru dezvoltarea de proiecte-pilot, noi produse în sectorul agricol» și 16.1a «Sprijin pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale (GO), dezvoltarea de proiecte-pilot, produse și procese în sectorul pomicol», denumite în continuare sM 16.1 și sM16.1a. (la 05-03-2019, Articolul 12 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost completat de Punctul 3, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 115 din 27 februarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 176 din 05 martie 2019 ) (4) Durata de execuție prevăzută la alin. (1)-(3) se suspendă în situația în care pe parcursul implementării proiectului se impune obținerea, din motive neimputabile beneficiarului, de avize/acorduri/autorizații, după caz, pentru perioada de timp necesară obținerii acestora.  +  Articolul 13(1) În condițiile legii, contractul de finanțare pentru proiectele finanțate din FEADR, precum și toate drepturile și obligațiile ce decurg din acesta nu pot face obiectul cesiunii, fără acordul expres și prealabil al AFIR sau APIA, după caz. (la 22-04-2016, Alin. (1) al art. 13 a fost modificat de pct. 9 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. ) (2) Pentru asigurarea finanțării cheltuielilor necesare derulării proiectului, beneficiarul finanțării din FEADR poate constitui garanții în favoarea unei instituții financiare, respectiv unei instituții de credit sau instituții financiare nebancare înregistrate în registrul special al Băncii Naționale a României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările și completările ulterioare, sub forma ipotecării investiției care face obiectul contractului de finanțare, cu notificarea AFIR, în condițiile legii, și cu respectarea prevederilor contractului/deciziei de finanțare în cauză. Beneficiarul este obligat să transmită AFIR o copie a contractului de credit și ipotecă, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la semnarea acestuia. (la 12-10-2018, Alineatul (2) din Articolul 13 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 800 din 10 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 865 din 12 octombrie 2018 ) (3) În condițiile art. 63 din regulament, plata avansului aferent contractului de finanțare este condiționată de constituirea unei garanții eliberate de o instituție financiară bancară sau nebancară înscrisă în registrul special al Băncii Naționale a României, în procent de 100% din suma avansului. În conformitate cu prevederile art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit și politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum și a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 56/2016, cu modificările și completările ulterioare, în cazul beneficiarilor privați ai sprijinului pentru investiții, precum și al beneficiarilor submăsurii 19.4, plata avansului poate fi subordonată și unei polițe de asigurare, care corespunde procentului de 100% din suma avansului, eliberate de o societate de asigurări autorizată conform legislației în vigoare. Cuantumul avansului este prevăzut în contractul de finanțare încheiat între beneficiar și AFIR. Utilizarea avansului se justifică de către beneficiar pe bază de documente până la expirarea duratei de execuție prevăzute în contractul de finanțare. (la 12-10-2018, Alineatul (3) din Articolul 13 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 800 din 10 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 865 din 12 octombrie 2018 ) (4) Garanția prevăzută la alin. (3) trebuie constituită la dispoziția AFIR pentru o perioadă de timp egală cu durata de execuție a contractului. (la 22-04-2016, Alin. (4) al art. 13 a fost modificat de pct. 9 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. ) (5) Garanția prevăzută la alin. (3) este eliberată în cazul în care AFIR constată că suma cheltuielilor reale efectuate, justificată pe bază de documente, care corespund contribuției financiare a Uniunii Europene și contribuției publice naționale pentru investiții, depășește suma avansului. (la 12-10-2018, Alineatul (5) din Articolul 13 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 800 din 10 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 865 din 12 octombrie 2018 ) (6) Garanția prevăzută la alin. (3) poate fi prezentată de beneficiarii privați și sub formă de poliță de asigurare eliberată de o societate de asigurări, autorizată potrivit legislației în vigoare.(7) AFIR efectuează plata avansului în contul beneficiarilor, deschis la Trezoreria Statului sau la o instituție bancară.  +  Articolul 14(1) În situația neîndeplinirii obligațiilor prevăzute în contractele de finanțare, respectiv în cererile de ajutor, recuperarea sprijinului financiar se realizează în mod proporțional cu gradul de neîndeplinire a acestora.(2) În situația în care neîndeplinirea obligațiilor contractuale afectează eligibilitatea proiectului sau condițiile de selectare care ar fi determinat nefinanțarea acestuia, recuperarea sprijinului financiar se realizează integral. (la 22-04-2016, Alin. (2) al art. 14 a fost modificat de pct. 10 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. )  +  Articolul 15(1) Ghidul solicitantului se elaborează pentru fiecare măsură și submăsură din PNDR 2014-2020, se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și se publică pe site-ul organismului de implementare a măsurii.(2) Ghidul solicitantului specific fiecărei măsuri și submăsuri cuprinde informații detaliate privind: depunerea proiectelor, selecția, categoriile de beneficiari, costurile eligibile și neeligibile, termene-limită și condiții pentru depunerea cererilor de plată a avansului și a celor aferente tranșelor de plată, tipurile de documente, avize, autorizații sau studii, după caz, pe care solicitanții sau beneficiarii trebuie să le prezinte la organismul de implementare a măsurii din PNDR 2014-2020.(3) Modificările Ghidului solicitantului nu vor aduce atingere sesiunii aflate în curs de derulare, cu excepția situației în care intervin modificări ale legislației europene sau naționale care impun acest lucru.(4) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (3), pentru ghidurile solicitantului elaborate de GAL, obligațiile referitoare la aceste ghiduri vor fi reglementate în documentele specifice de implementare aferente submăsurii 19.2 «Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală», denumită în continuare sM 19.2, și, respectiv, submăsurii 19.4 «Sprijin pentru cheltuieli de funcționare și animare», denumită în continuare sM 19.4. (la 22-04-2016, Alin. (4) al art. 15 a fost introdus de pct. 11 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. )  +  Secţiunea a 2-a Reguli privind măsurile de sprijin forfetar  +  Articolul 16(1) Sprijinul sub formă de sumă forfetară se acordă potrivit prevederilor fișelor tehnice ale submăsurilor: 6.1 «Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri», denumită în continuare submăsura 6.1, 6.2 «Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale», denumită în continuare submăsura 6.2, 6.3 «Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici», denumită în continuare submăsura 6.3, 6.5 «Schema pentru micii fermieri», denumită în continuare submăsura 6.5, 9.1 «Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol», denumită în continuare submăsura 9.1, și 9.1a «Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol», denumită în continuare submăsura 9.1a din PNDR 2014-2020.(2) Pentru submăsurile prevăzute la alin. (1), cu excepția submăsurilor 6.2 și 6.5, potrivit fișelor tehnice din PNDR 2014-2020, valoarea economică a producției unei exploatații agricole este măsurată în valoarea producției standard, astfel cum este definită la art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1.242/2008 al Comisiei din 8 decembrie 2008 de stabilire a unei tipologii comunitare pentru exploatații agricole. Coeficienții necesari stabilirii producției standard - S.O. se menționează în Ghidul solicitantului specific măsurilor PNDR 2014-2020 în care se aplică. (la 12-10-2018, Articolul 16 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 800 din 10 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 865 din 12 octombrie 2018 )  +  Articolul 16^1(1) Categoriile de solicitanți ai submăsurilor de sprijin forfetar derulate prin PNDR 2014-2020, restricționate de la finanțare, sunt, după caz:a) pentru depunerea proiectelor pentru submăsura 6.1: beneficiarii măsurii 112 «Instalarea tinerilor fermieri», denumită în continuare 112, beneficiarii măsurii 411-112 «Instalarea tinerilor fermieri» prin LEADER, denumită în continuare 411-112, beneficiarii măsurilor 141 «Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistență», denumită în continuare 141, și 411-141 «Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistență» prin LEADER, denumită în continuare 411-141, din cadrul PNDR 2007-2013, precum și beneficiarii submăsurii 6.1 «Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri», denumită în continuare sM 6.1, din cadrul PNDR 2014-2020, pentru depunerea proiectelor pentru sM 6.1;b) pentru depunerea proiectelor pentru submăsura 6.2: beneficiarii de sprijin prin sM 6.2, precum și beneficiarii măsurilor similare din cadrul SDL care au ca tip de sprijin sumă forfetară și sunt finanțate prin sM 19.2;c) beneficiarii sM 6.1 și ai sM 6.3 care depun proiecte pentru oricare dintre celelalte măsuri care privesc activități agricole din cadrul PNDR 2014-2020, până la acordarea celei de-a doua tranșe de plată;d) beneficiarii contractelor/deciziilor de finanțare aferente măsurilor 112, 411-112, 141, 411-141, aflate în implementare și finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013, precum și cei ai sM 6.1 și sM 6.3, până la acordarea celei de-a doua tranșe de plată din cadrul PNDR 2014-2020, pentru sM 4.1, sM 4.1a, sM 4.2 «Investiții pentru procesarea/marketingul produselor agricole», denumită în continuare sM 4.2, 4.2a «Investiții în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol», denumită în continuare sM 4.2.a, finanțate prin PNDR 2014-2020;e) pentru depunerea proiectelor pentru submăsura 6.3: beneficiarii măsurii 112, beneficiarii măsurii 411-112, beneficiarii submăsurilor 6.1 și 6.3 din cadrul PNDR 2014-2020.(2) Prevederile alin. (1) se completează cu prevederile art. 6. (la 22-04-2016, Art. 16^1 a fost introdus de pct. 13 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. )  +  Articolul 16^2(1) Durata de monitorizare aferentă proiectelor pentru submăsurile 16.4 «Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare» în sectorul agricol și 16.4a «Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare» în sectorul pomicol, denumite în continuare submăsura 16.4 și submăsura 16.4a, care au fost punctate pentru principiul de selecție P2 criteriul 2.1a) din Ghidul solicitantului și care nu prevăd achiziția de mijloace fixe, respectiv pentru submăsurile 6.1, 6.2 și 6.3 este de 3 ani, calculată de la data efectuării plății tranșei a doua de plată/ultimei plăți, după caz.(2) Durata de valabilitate a contractelor de finanțare pentru proiectele din cadrul submăsurilor 3.1 «Sprijin pentru atragerea de noi participanți la sistemele de calitate», 3.2 «Sprijin pentru activitățile de informare și de promovare puse în aplicare de grupurile de producători în cadrul pieței interne», 9.1 și 9.1a, precum și a contractelor de finanțare pentru proiectele din cadrul submăsurilor 16.4 și 16.4a care nu prevăd achiziția de mijloace fixe încetează odată cu efectuarea ultimei plăți/plății aferente ultimei tranșe de plată. (3) Durata de monitorizare aferentă proiectelor pentru submăsura 6.5 «Schema pentru micii fermieri» și pentru submăsurile 16.4 și 16.4a, altele decât cele prevăzute la alin. (1) și (2), este de 5 ani, calculată de la data efectuării ultimei plăți. (la 12-10-2018, Articolul 16^2 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 800 din 10 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 865 din 12 octombrie 2018 )  +  Secţiunea a 3-a Criterii de selecție  +  Articolul 17(1) Pentru măsurile din PNDR 2014-2020, cu excepția măsurilor 10 «Agromediu și climă», denumită în continuare măsura 10, 11 «Agricultura ecologică», denumită în continuare măsura 11, 13 «Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice», denumită în continuare măsura 13, și 17 «Gestionarea riscurilor», denumită în continuare măsura 17, precum și submăsurilor 19.2 și 19.4, criteriile de selecție a proiectelor se stabilesc de către Autoritatea de management pentru PNDR, în consultare cu Comitetul de monitorizare și sunt prevăzute în ghidul solicitantului. (la 22-04-2016, Alin. (1) al art. 17 a fost modificat de pct. 14 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. ) (2) Criteriile de selecție rezultate în baza principiilor specifice fiecărei măsuri PNDR 2014-2020 respectă principiul proporționalității în raport cu prioritățile programului și cu obiectivele de etapă.(3) Aplicarea, verificarea și punctarea criteriilor de selecție ține seama de principiul proporționalității și nediscriminării, în ceea ce privește dimensiunea operațiunii și determină ierarhizarea proiectelor, inclusiv selectarea acestora pentru finanțare.  +  Secţiunea a 4-a Reguli privind măsurile cu caracter compensatoriu  +  Articolul 18În derularea angajamentului asumat, beneficiarul este obligat să respecte următoarele condiții generale:a) informează APIA, oricând pe parcursul unui an de angajament, privind orice modificare a suprafețelor exploatației, a pierderii sau dobândirii dreptului de utilizare a unor parcele agricole sau forestiere aferente angajamentelor asumate voluntar prin cererile de ajutor; (la 22-04-2016, Lit. a) a art. 18 a fost modificată de pct. 15 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. ) b) păstrează toate documentele aferente angajamentului pe toată perioada desfășurării acestuia, precum și în perioada de monitorizare ex-post de 3 ani, în condițiile art. 136 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1.605/2002 al Consiliului, și le pune la dispoziția agențiilor de plăți și a altor organisme de control abilitate;c) permite inspectarea exploatației de către reprezentanți ai organismelor abilitate, pentru efectuarea controalelor prevăzute de legislația europeană și națională specifică măsurilor cu caracter compensatoriu. (la 22-04-2016, Lit. c) a art. 18 a fost modificată de pct. 15 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. )  +  Articolul 19În condițiile art. 47 din regulament:a) transferul de angajament poate fi total sau parțial, cu excepția măsurii 15 «Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor», pentru care transferul poate fi doar total; (la 22-04-2016, Lit. a) a art. 19 a fost modificată de pct. 16 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. ) b) în cazul transferului de exploatație, transferul de angajament este total și este notificat APIA de către beneficiarii măsurilor de dezvoltare rurală în termen de maximum 15 zile de la data efectuării transferului;c) transferul de exploatație se poate realiza oricând pe parcursul anului de cerere, până la emiterea primei decizii de plată. Pe parcursul unui an de cerere de plată se poate efectua un singur transfer pentru aceeași exploatație; (la 22-04-2016, Lit. c) a art. 19 a fost modificată de pct. 16 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. ) d) transferul de angajament se poate face numai în perioada de depunere a cererilor de plată; (la 22-04-2016, Lit. d) a art. 19 a fost modificată de pct. 16 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. ) e) abrogată; (la 22-04-2016, Lit. e) a art. 19 a fost abrogată de pct. 17 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. ) f) în cazul în care o suprafață aflată sub angajament face obiectul unui transfer de exploatație sau de angajament, cedentul și cesionarul sunt responsabili pentru neconformitățile săvârșite în perioada în care angajamentele asumate de aceștia au produs efecte, în condițiile legii;g) în cazul transferului de exploatație sau al modificării dreptului de utilizare a unor parcele, beneficiarul cesionar este informat de APIA, în scris, asupra posibilității transferului de angajament și a stadiului implementării angajamentului de către cedent pe suprafețele vizate de transfer, până la acel moment; (la 22-04-2016, Lit. g) a art. 19 a fost modificată de pct. 16 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. ) h) preluarea angajamentului în caz de deces se poate face:(i) când decesul fermierului a survenit înainte de efectuarea plății pentru anul curent și moștenitorul solicită plata și dovedește dreptul de utilizare a suprafețelor aflate sub angajament;(ii) când decesul fermierului a survenit după efectuarea plății pentru anul curent și în campania următoare moștenitorul depune cerere de preluare în caz de deces și dovedește dreptul de utilizare a suprafețelor aflate sub angajament. (la 22-04-2016, Lit. h) a art. 19 a fost introdusă de pct. 18 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. )  +  Articolul 20(1) În cazul în care aplicarea pachetului 4 al măsurii 10 din PNDR 2014-2020 se realizează pe altă parcelă decât cea indicată în cererea unică de plată, fermierul are obligația să notifice APIA în termen de 10 zile de la înființarea culturii, dar nu mai târziu de 30 septembrie. În lipsa acestei notificări, suprafața respectivă este exclusă de la plată. Mutarea pachetului 4 poate fi aplicată doar pe o parcelă întreagă, nu pe fracțiune de parcelă, și nu este condiționată de menținerea suprafeței inițiale a parcelei, ci doar de cea a suprafeței totale angajate.(2) Angajamentele pentru suprafețele care la data depunerii cererii de plată se aflau în unitățile administrativ-teritoriale, denumite în continuare UAT, eligibile și au trecut în UAT neeligibile, ca urmare a actualizării Sistemului de identificare a parcelelor, denumit LPIS, acestea încetează în condițiile legii, fără recuperarea sumelor plătite fermierilor înainte de trecerea suprafețelor din UAT eligibile în UAT neeligibile.(3) Încadrarea în zonele eligibile pentru măsurile/pachetele/ variantele măsurilor 10, 11 și 13, în baza cărora au fost acordate plăți compensatorii, rămâne eligibilă indiferent de modificările intervenite în forma de organizare a UAT, cu respectarea prevederilor Legii administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 21(1) Extinderea suprafeței parcelei aflate sub angajament, pentru angajamentele urmărite la nivel de parcelă agricolă sau a suprafeței angajate, în cazul angajamentelor urmărite la nivelul suprafeței totale angajate, este permisă cu până la 50% și cel mult 1 ha din suprafața angajată în primul an de angajament.(2) În cazul în care suprafața aflată sub angajament crește peste limitele stabilite la alin. (1), este necesară înlocuirea angajamentului inițial cu un nou angajament, care să acopere întreaga suprafață în cauză pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul în care angajamentul a fost înlocuit.  +  Articolul 21^1Prevederile art. 7 alin. (5) și (6) se aplică și cererilor de sprijin aferente măsurii 8 - «Investiții în dezvoltarea zonelor împădurite și în îmbunătățirea viabilității pădurilor», în ceea ce privește proiectele tehnice de împăduriri. (la 22-04-2016, Art. 21^1 a fost introdus de pct. 19 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. )  +  Secţiunea a 5-a Reguli privind măsurile de formare profesională, consiliere, cooperare și asistență tehnică  +  Articolul 22(1) Autoritatea de management pentru PNDR și AFIR asigură implementarea măsurilor «Acțiuni pentru transferul de cunoștințe și acțiuni de informare», «Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei și servicii de înlocuire în cadrul fermei» și «Asistență tehnică», cu respectarea prevederilor legale în vigoare. (la 22-04-2016, Alin. (1) al art. 22 a fost modificat de pct. 20 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. ) (2) Implementarea proiectelor finanțate din FEADR, prevăzute la alin. (1), se realizează după cum urmează:a) pentru măsura «Asistență tehnică» din program: prin Autoritatea de management pentru PNDR, în ceea ce privește operațiunile de asistență tehnică proprii, ale autorității competente și organismului de coordonare a agențiilor de plăți, și prin AFIR, respectiv APIA, pentru operațiunile de asistență tehnică proprii acestora;b) pentru măsurile «Acțiuni pentru transferul de cunoștințe și acțiuni de informare», «Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei și servicii de înlocuire în cadrul fermei» din PNDR 2014-2020 - prin Autoritatea de management pentru PNDR, cu posibilitatea de delegare a implementării măsurii «Acțiuni pentru transferul de cunoștințe și acțiuni de informare», în situația în care selecția beneficiarilor constă în evaluarea și selecția proiectelor depuse în cadrul apelurilor de propuneri de proiecte. (la 22-04-2016, Alin. (2) al art. 22 a fost modificat de pct. 20 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. ) (3) Pentru implementarea măsurilor prevăzute la alin. (1) se elaborează proceduri specifice, detaliate, care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.  +  Articolul 23(1) Pentru măsura 16 «Cooperare», sprijinul financiar se acordă potrivit prevederilor din fișa tehnică menționată în PNDR 2014-2020, detaliate în Ghidul solicitantului și fără aplicarea prevederilor art. 3 alin. (1) lit. c) în cazul proiectelor care prevăd și investiții.(2) Intensitatea sprijinului nerambursabil se poate majora cu 20 de puncte procentuale în cazul operațiunilor sprijinite în cadrul Parteneriatului european pentru inovare, denumit în continuare PEI, doar pentru acțiuni din cadrul proiectelor sprijinite prin submăsurile 16.1 și 16.1a, specifice submăsurilor 4.1 «Investiții în exploatații agricole», 4.1a «Investiții în exploatații pomicole», 4.2 «Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole» și 4.2a «Investiții în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol». (la 22-04-2016, Art. 23 a fost modificat de pct. 21 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. )  +  Secţiunea a 6-a Reguli privind măsura 19 "Dezvoltarea locală LEADER" și Rețeaua națională de dezvoltare rurală  +  Articolul 24(1) Verificarea implementării și monitorizarea proiectelor cu finanțare din FEADR, în cadrul măsurii 19 «Dezvoltarea locală LEADER» din PNDR 2014-2020, se realizează potrivit competențelor partajate între Autoritatea de management pentru PNDR, AFIR și GAL, care se detaliază în Ghidul solicitantului. (la 22-04-2016, Alin. (1) al art. 24 a fost modificat de pct. 22 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. ) (2) În cazul în care Strategia de dezvoltare locală, denumită în continuare SDL, nu este depusă de GAL pentru evaluare și selecție, se procedează la recuperarea sprijinului financiar acordat pentru cheltuielile de animare în cadrul submăsurii 19.1 "Sprijin pregătitor", denumită în continuare submăsura 19.1.(3) Se admit la plată pentru rambursarea cheltuielilor aferente elaborării SDL-urilor în cadrul submăsurii 19.1 doar pentru SDL-urile declarate eligibile.(4) Pentru proiectele de investiții finanțate în cadrul sM 19.2 și sM 19.3 «Pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale Grupului de Acțiune Locală», denumită în continuare submăsura 19.3, se aplică regulile stabilite pentru măsurile de investiții, potrivit art. 3-15, cu excepția art. 7 alin. (8). (la 22-04-2016, Alin. (4) al art. 24 a fost modificat de pct. 22 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. ) (5) Un solicitant poate depune și derula în același timp mai multe proiecte de servicii și investiții finanțate în cadrul submăsurilor 19.2 și 19.3, cu respectarea cumulativă a următoarelor condiții:a) să facă dovada, dacă este cazul, a existenței cofinanțării private, cumulată pentru toate proiectele;b) să respecte condițiile generale de eligibilitate conform fișelor submăsurilor 19.2 și 19.3;c) să respecte regulile ajutoarelor de minimis;d) nu creează artificial condițiile necesare pentru a obține în mod necuvenit un avantaj, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. (la 22-04-2016, Alin. (5) al art. 24 a fost modificat de pct. 22 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. ) (6) Pentru proiectele de servicii finanțate în cadrul submăsurilor 19.2, 19.3 și 19.4 se aplică dispozițiile art. 3 alin. (1)-(3), art. 4 alin. (3), art. 5, art. 6, art. 8, art. 9 alin. (2) și (3), art. 13 alin. (1), art. 14 și art. 15. (la 22-04-2016, Alin. (6) al art. 24 a fost introdus de pct. 23 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. ) (7) Cheltuielile eligibile finanțate din fonduri nerambursabile prin măsura 19, precum și cheltuielile neeligibile sunt cele prevăzute în fișele submăsurilor măsurii 19 și în schemele de minimis și sunt descrise în Ghidurile solicitantului pentru submăsurile 19.1 și 19.3 și în documentele specifice de implementare pentru submăsurile 19.2 și 19.4. (la 22-04-2016, Alin. (7) al art. 24 a fost introdus de pct. 23 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. ) (8) Pentru proiectele de cooperare aferente sM 19.3, costurile cu pregătirea proiectului efectuate anterior depunerii cererii de finanțare sunt eligibile. (la 22-04-2016, Alin. (8) al art. 24 a fost introdus de pct. 23 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. ) (9) Pentru proiectele din cadrul submăsurii 19.2 care au ca tip de sprijin suma forfetară se vor respecta limitele cuantumului prevăzute în PNDR 2014-2020 pentru aceleași tipuri de operațiuni la care se aplică acest tip de sprijin. (la 22-04-2016, Alin. (9) al art. 24 a fost introdus de pct. 23 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. ) (9^1) Durata de monitorizare aferentă proiectelor din cadrul submăsurii 19.2, care au ca tip de sprijin o sumă forfetară, este cea stabilită pentru submăsurile de bază din PNDR 2014-2020, conform art. 16^2 alin. (1), calculată de la data efectuării plății tranșei a doua de plată/ultimei plăți, după caz. (la 29-11-2016, Articolul 24 din Sectiunea a 6-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 7, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 881 din 23 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 964 din 29 noiembrie 2016 ) Notă
    Reproducem mai jos prevederile art. II si art. III din Hotărârea Guvernului nr. 881/2016 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 964 din 29 noiembrie 2016:”Articolul IIPrevederile prezentei hotărâri se aplică și proiectelor depuse în cadrul sesiunilor organizate în cursul anului 2016, aflate în etapa de evaluare/selectare, ai căror solicitanți nu au fost notificați, în condițiile legii, de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale în vederea încheierii contractului de finanțare.Articolul IIIContractele de finanțare încheiate de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se pot modifica, în condițiile legii, conform art. 16^2 și art. 24 alin. (9^1) din Hotărârea Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului național de dezvoltare rurală cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și de la bugetul de stat, cu modificările și completările ulterioare, prin acordul de voință al părților contractante.”
    (10) Beneficiarii proiectelor de servicii finanțate în cadrul submăsurilor 19.2 și 19.3 prezintă cererea pentru prima tranșă de plată și documentele justificative în termen de 6 luni de la data semnării angajamentului legal cu AFIR, sub sancțiunea rezilierii acestuia. Acest termen poate fi prelungit cu maximum 6 luni, fără aplicarea de penalități, pe baza unui memoriu justificativ aprobat de AFIR. (la 22-04-2016, Alin. (10) al art. 24 a fost introdus de pct. 23 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. ) (11) Pe parcursul implementării fiecărui angajament cu AFIR, beneficiarii sM 19.4 au obligația de a prezenta minimum o cerere de plată, însoțită de documente justificative, excluzând cererea de plată privind avansul, în termen de maximum 12 luni de la semnarea fiecărui angajament legal cu AFIR, sub sancțiunea rezilierii acestuia și retragerii autorizației de funcționare a GAL. Acest termen poate fi prelungit cu maximum 3 luni, fără aplicarea de penalități, pe baza unui memoriu justificativ aprobat de AFIR. (la 22-04-2016, Alin. (11) al art. 24 a fost introdus de pct. 23 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. ) (12) Beneficiarii sM 19.4 pot beneficia de plata unui avans, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (6) și art. 13 alin. (2)-(7). (la 22-04-2016, Alin. (12) al art. 24 a fost introdus de pct. 23 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. ) (13) În cazul în care în etapa de implementare a Strategiei de dezvoltare locală se constată nerespectarea a cel puțin unui criteriu de eligibilitate a acesteia, Autoritatea de management are posibilitatea de a retrage autorizația de funcționare a Grupului de Acțiune Locală, în baza unor verificări efectuate în prealabil. Retragerea autorizației de funcționare conduce la rezilierea contractului de finanțare pe sM 19.4, cu recuperarea parțială/integrală a sumelor acordate, în funcție de motivele retragerii autorizației de funcționare, ce vor fi detaliate în documentele specifice de implementare. (la 22-04-2016, Alin. (13) al art. 24 a fost introdus de pct. 23 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. )
     +  Articolul 25(1) În perioada de derulare a PNDR 2014-2020, Autoritatea de management pentru PNDR, prin structura de specialitate, îndeplinește, în condițiile legii, rolul de Unitate de sprijin al rețelei naționale de dezvoltare rurală, denumită în continuare USR, și implementează Planul de acțiune multianual și planurile de acțiune anuale, potrivit prevederilor cadrului de reglementare european și național.(2) Participarea și responsabilitățile AFIR pentru activitățile în cadrul USR se stabilesc, în condițiile legii, prin acord de delegare semnat între Autoritatea de management pentru PNDR și AFIR.
     +  Secţiunea a 7-a Reguli pentru monitorizare, evaluare, verificare și control  +  Articolul 26(1) Pentru examinarea progresului înregistrat de PNDR 2014-2020, comparativ cu obiectivele propuse, instituțiile implicate în implementare desfășoară activități de monitorizare și evaluare, pe baza datelor colectate și agregate potrivit Sistemului comun de monitorizare și evaluare, prevăzut la art. 67 din regulament.(2) Monitorizarea sprijinului acordat beneficiarilor prin scheme de ajutor de stat sau scheme de minimis se realizează distinct, potrivit regulilor specifice prevăzute în scheme.  +  Articolul 27Beneficiarii măsurilor de sprijin prevăzute în PNDR 2014-2020/scheme de ajutor de stat sau de minimis și prestatorii de servicii în cadrul măsurii de asistență tehnică asigură accesul la locul de implementare a proiectelor, însoțesc echipele de control și pun la dispoziția acestora, în timp util, toate informațiile și documentele necesare solicitate, potrivit prevederilor procedurale specifice de control, corespunzătoare fiecărei instituții responsabile, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.  +  Articolul 27^1În conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2014 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin reorganizarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, aprobată prin Legea nr. 43/2015, cu modificările ulterioare, AFIR va proceda la consultarea sistemelor informatice/bazelor de date ale diferitelor instituții, pe aspecte privind situația juridică, economico-financiară și fiscală, în procesul de verificare a cererilor de finanțare depuse de solicitanți, de implementare, monitorizare, recuperare a debitelor și raportare a proiectelor cu finanțare europeană nerambursabilă din FEADR, în baza declarațiilor, acordurilor și clauzelor privind prelucrarea datelor cu caracter personal furnizate prin cererea de finanțare și prevăzute în contractul de finanțare. (la 12-10-2018, Sectiunea a 7-a din Capitolul II a fost completată de Punctul 7, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 800 din 10 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 865 din 12 octombrie 2018 )  +  Secţiunea a 8-a Reguli financiare  +  Articolul 28(1) Potrivit prevederilor art. 27 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 și ale PNDR 2014-2020, completarea contribuției financiare acordate de Uniunea Europeană din FEADR se asigură anual de la bugetul de stat.(1^1) Alocarea indicativă stabilită în euro prin PNDR 2014-2020 pentru măsurile de dezvoltare rurală, defalcată pe măsuri, se convertește în moneda națională pe baza ultimului curs de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 ianuarie a anului aferent perioadei de referință. În cazul diferențelor de curs valutar, AFIR poate realiza trimestrial conversia pe baza mediei ratelor de schimb lunare sau pe baza cursului de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană înainte de luna pentru care se declară cheltuielile sau veniturile alocate. (la 12-10-2018, Alineatul (1^1) din Articolul 28 , Sectiunea a 8-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 800 din 10 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 865 din 12 octombrie 2018 ) (2) AFIR poate angaja, în condițiile legii, cheltuieli prin contractele de finanțare/cererile de ajutor numai în limita sumelor stabilite pentru fiecare măsură, conform planului financiar PNDR 2014-2020. Angajarea unor cheltuieli peste limitele stabilite prin planul financiar aferent programului se aprobă cu respectarea Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.(3) Încheierea contractelor de finanțare de către AFIR se poate face începând cu data aprobării PNDR 2014-2020 prin decizia Comisiei Europene, iar în cazul unei modificări de program, încheierea contractelor de finanțare de către AFIR se poate face începând cu data aprobării modificării PNDR 2014-2020 prin decizia Comisiei Europene. (la 12-10-2018, Alineatul (3) din Articolul 28 , Sectiunea a 8-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 800 din 10 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 865 din 12 octombrie 2018 ) (4) Depunerea și selecția cererilor de finanțare din cadrul schemelor de ajutor de stat/ajutoare exceptate/ajutoare de minimis se poate face începând cu data aprobării PNDR 2014-2020 prin decizia Comisiei Europene și cu respectarea prevederilor art. 107-109 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.(5) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (3), proiectele selectate anterior deciziei Comisiei Europene de aprobare a PNDR 2014-2020/aprobare modificare program, pentru care nu s-au încheiat contracte/semnat angajamente cu AFIR sau APIA, după caz, în situațiile care impun corelarea cu programul aprobat, se adaptează, după caz, de către solicitanți noilor prevederi cuprinse în programul aprobat, în vederea contractării/semnării angajamentelor în condițiile legii, cu respectarea limitelor prevăzute la art. 7 alin. (4) și evitarea dublei finanțări. (la 12-10-2018, Alineatul (5) din Articolul 28 , Sectiunea a 8-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 800 din 10 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 865 din 12 octombrie 2018 )  +  Articolul 29(1) Pentru beneficiarii care primesc finanțare pentru proiectele aferente măsurilor cuprinse în PNDR 2014-2020, potrivit regulii de minimis, pe baza declarației pe propria răspundere și a verificărilor efectuate de AFIR, valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi unice, potrivit Regulamentului (UE) nr. 1.407/2014, nu depășește 200.000 euro pe durata a 3 ani fiscali, perioadă evaluată pe o bază continuă, astfel încât pentru fiecare nouă solicitare a unui ajutor de minimis se determină suma totală a ajutorului de minimis acordat în anul fiscal în cauză, precum și pe perioada ultimilor 2 ani fiscali.(2) Beneficiarii care primesc finanțare pentru proiectele depuse în cadrul schemelor de ajutor de stat aferente unor submăsuri din cadrul PNDR 2014-2020 trebuie să respecte regulile de cumul specifice fiecărui tip de ajutor de stat, potrivit reglementărilor europene și naționale în vigoare.
     +  Capitolul III Dispoziții finale  +  Articolul 30Solicitantul/Beneficiarul trebuie să depună toate diligențele pentru a lua cunoștință despre informațiile publice referitoare la măsura/submăsura PNDR 2014-2020/schema de ajutor pentru care depune proiectul.  +  Articolul 31(1) MADR, AFIR și APIA sau alt organism cu sarcini delegate privind implementarea măsurilor PNDR 2014-2020 elaborează, pentru fiecare măsură/submăsură/schemă de ajutor prevăzută în program, pentru care asigură implementarea, proceduri specifice pe care le publică pe site-urile proprii după avizarea de către Autoritatea de management pentru PNDR și aprobarea prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.(2) Sistemul de sancțiuni aferente măsurilor delegate de către AFIR, în baza acordurilor de delegare cu APIA și/sau alte organisme, se elaborează de către AFIR, în colaborare cu aceste organisme, după caz.(3) AFIR stabilește un eșantion de supracontrol din totalul beneficiarilor/solicitanților declarați eligibili și neeligibili, pentru M8 și M15, de către organismele prevăzute la alin. (2), pentru care efectuează controale administrative și transmite la aceste organisme rezultatele supracontrolului.(4) AFIR stabilește un eșantion de supracontrol de minimum 1% din totalul beneficiarilor incluși în eșantionul de control pe teren, stabilit de fiecare dintre organismele prevăzute la alin. (2), pentru care efectuează controale administrative și pe teren și transmite acestor organisme rezultatele supracontrolului. (la 22-04-2016, Art. 31 a fost modificat de pct. 26 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 292 din 20 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 22 aprilie 2016. )
    PRIM-MINISTRU
    VICTOR-VIOREL PONTA
    Contrasemnează:
    Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
    Daniel Constantin
    Ministrul finanțelor publice,
    Eugen Orlando Teodorovici
    Ministrul fondurilor europene,
    Marius Nica
    Ministrul energiei, întreprinderilor mici și
    mijlocii și mediului de afaceri,
    Andrei Dominic Gerea
    Ministrul educației și cercetării științifice,
    Sorin Mihai Cîmpeanu
    p. Ministrul afacerilor externe,
    George Ciamba,
    secretar de stat
    București, 2 aprilie 2015.Nr. 226.-----