REGULAMENT nr. 5 din 20 decembrie 2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit
EMITENT
  • BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 841 din 30 decembrie 2013



    Având în vedere dispozițiile art. 24, art. 51 alin. (1) lit. (d), art. 77, art. 101, art. 104, art. 106-110, art. 148, art. 149, art. 150 alin. (1), art. 152^1, art. 163, art. 163^1, art. 164 alin. (2), art. 166, art. 166^3, art. 169^1, art. 289, art. 320, art. 382, art. 384 alin. (1) și ale art. 385 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 416 alin. (1) lit. (a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012,în temeiul prevederilor art. 420 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 25 alin. (2) lit. a) și ale art. 48 alin. (1) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României,Banca Națională a României emite următorul regulament:  +  Titlul I Dispoziții generale  +  Capitolul I Domeniul de aplicare  +  Articolul 1Prezentul regulament reglementează:a) cadrul de administrare a activității instituțiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri și condițiile de externalizare a activităților instituțiilor de credit;b) unele aspecte legate de fondurile proprii ale instituțiilor de credit;c) cerințele privind amortizoarele de capital;d) supravegherea pe bază consolidată a instituțiilor de credit;e) condițiile pentru aprobarea utilizării modelelor interne de rating pentru determinarea cerințelor de capital pentru riscul de credit;f) cerințele pentru notificarea prealabilă a utilizării abordării standard pentru riscul operațional, cele pentru aprobarea utilizării abordării standard alternative pentru riscul operațional și condițiile pentru aprobarea utilizării abordării avansate de evaluare pentru determinarea cerințelor de capital pentru riscul operațional;g) condițiile pentru aprobarea utilizării modelelor interne pentru determinarea cerințelor de capital pentru riscul de piață;h) unele aspecte legate de aplicarea Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012.  +  Articolul 2(1) Prezentul regulament se aplică instituțiilor de credit, persoane juridice române, la nivel individual și/sau, după caz, consolidat și subconsolidat, precum și la nivel de rețea cooperatistă.(2) Fără a aduce atingere prevederilor art. 77 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, prezentul regulament se aplică în mod corespunzător și sucursalelor instituțiilor de credit din state terțe.(3) Prevederile privind administrarea riscului de lichiditate din cap. II și cap. IV ale titlului II se aplică în mod corespunzător și sucursalelor instituțiilor de credit din state membre.  +  Capitolul II Definiții  +  Articolul 3(1) În înțelesul prezentului regulament, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:1. organ de conducere - organul sau organele de administrare și de conducere ale unei instituții de credit stabilite potrivit actelor constitutive, în conformitate cu prevederile Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, care sunt împuternicite să stabilească strategia, obiectivele și orientarea generală a instituției de credit, care supraveghează și monitorizează procesul decizional de conducere și care include/includ persoanele care conduc în mod efectiv activitatea instituției de credit;2. organul de conducere în funcția sa de supraveghere - organul de conducere care își îndeplinește rolul de supraveghere și monitorizare a procesului decizional de conducere și care este reprezentat de consiliul de administrație, în cadrul sistemului unitar de administrare, și consiliul de supraveghere, în cadrul sistemului dualist de administrare;3. conducerea superioară - persoanele fizice care exercită funcții de conducere în cadrul unei instituții de credit și care sunt împuternicite cu activitatea de conducere curentă a instituției de credit și răspund de modul de îndeplinire a acesteia față de organul de conducere. Conducerea superioară este reprezentată de directori, în cadrul sistemului unitar de administrare, și de către directorat, în cadrul sistemului dualist de administrare;4. cadru aferent controlului intern - cadru ce trebuie să asigure desfășurarea unor operațiuni eficace și eficiente, controlul corespunzător al riscurilor, desfășurarea prudentă a activității, credibilitatea informațiilor financiare și nefinanciare raportate, atât intern, cât și extern, precum și conformitatea cu cadrul legal și de reglementare, cerințele de supraveghere și regulile și deciziile interne ale instituției de credit;5. cadru de administrare a activității - componentă esențială a guvernanței corporative, care se concentrează pe structura internă și organizarea unei instituții de credit;6. profil de risc - suma expunerilor unei instituții de credit la riscuri reale și potențiale;7. apetit la risc - nivelul absolut al riscurilor pe care o instituție de credit este pregătită să și-l asume în mod aprioric;8. toleranță la risc - limitele reale din cadrul apetitului la risc asumat de o instituție de credit;9. risc de conformitate - riscul actual sau viitor de afectare a profiturilor și a capitalului, care poate conduce la amenzi, daune și/sau rezilierea de contracte sau care poate afecta reputația unei instituții de credit, ca urmare a încălcărilor sau neconformării cu cadrul legal și de reglementare, cu acordurile, practicile recomandate sau standardele etice;10. conflict de interese - acea situație sau împrejurare în care interesul personal, direct ori indirect, al personalului și membrilor structurii de conducere ai instituției de credit contravine interesului instituției de credit, astfel încât afectează sau ar putea afecta independența și imparțialitatea acestora în luarea deciziilor ori îndeplinirea la timp și cu obiectivitate a îndatoririlor care le revin în exercitarea atribuțiilor de serviciu;11. persoane care dețin funcții-cheie - membri ai personalului ale căror funcții le conferă o influență semnificativă asupra orientării instituției de credit, însă care nu sunt membri ai organului de conducere. Printre persoanele care dețin funcții-cheie se pot număra conducătorii unor linii de activitate importante, ai sucursalelor din Spațiul Economic European, filialelor din state terțe, ai funcțiilor-suport și de control;12. persoane cu funcție de conducere de nivel mediu a unor activități - persoane nominalizate să asigure conducerea unităților operaționale ale instituției de credit;13. proces intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri - componentă a cadrului de administrare a activității instituțiilor de credit, care vizează ca organul de conducere al acestora să asigure identificarea, măsurarea, agregarea și monitorizarea în mod adecvat a riscurilor instituției de credit, deținerea unui capital intern adecvat la profilul de risc și utilizarea și dezvoltarea unor sisteme solide de administrare a riscurilor;14. simulare de criză - tehnică de administrare a riscului utilizată pentru a evalua efectele potențiale asupra situației financiare a unei instituții de credit ale unui anumit eveniment și/sau ale modificării unui set de variabile financiare. Aceasta se poate realiza, în principiu, sub forma analizei de senzitivitate, care evaluează impactul asupra situației financiare a unei instituții de credit al modificării unui anumit determinant de risc - risk driver -, în condițiile în care sursa șocului nu este identificată, și a simulărilor pe bază de scenariu, care evaluează impactul asupra situației financiare a unei instituții de credit al modificărilor simultane ale mai multor determinanți de risc, în condițiile în care evenimentul de criză a fost definit;15. debitori expuși la riscul valutar - debitori care nu beneficiază de efectul unei operațiuni de acoperire naturală sau financiară;16. operațiune de acoperire naturală - operațiune în cadrul căreia debitorii primesc venituri denominate sau indexate la valuta în care este acordat creditul, inclusiv operațiunile de încasare de numerar din transferuri sau din exporturi;17. operațiune de acoperire financiară - operațiune care are la bază încheierea de către debitor a unui contract cu o instituție de credit sau o instituție financiară în scopul acoperirii riscului valutar;18. risc de rată a dobânzii - riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului ca urmare a unor modificări adverse ale ratelor dobânzii;19. risc aferent tehnologiei informației (IT) - subcategorie a riscului operațional care se referă la riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului, determinat de inadecvarea strategiei și politicii IT, a tehnologiei informației și a procesării informației, cu referire la capacitatea de gestionare, integritatea, controlabilitatea și continuitatea acesteia, sau de utilizarea necorespunzătoare a tehnologiei informației;20. risc reputațional - riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului determinat de percepția nefavorabilă asupra imaginii unei instituții de credit de către clienți, contrapartide, acționari, investitori sau autorități de supraveghere;21. risc strategic - riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului determinat de schimbări în mediul de afaceri sau de decizii de afaceri defavorabile, de implementarea inadecvată a deciziilor sau de lipsa de reacție la schimbările din mediul de afaceri;22. valoare economică - valoarea actualizată a fluxurilor de numerar nete așteptate, aferente instituției de credit;23. unitate operațională - o unitate separată din punct de vedere tehnic, geografic sau organizatoric de alte părți ale instituției de credit sau ale grupului - cum ar fi entități separate din punct de vedere juridic sau organizatoric, linii de activitate sau grupuri omogene de expuneri în cadrul unei instituții de credit sau al unui grup;24. formalizare - descrierea și, după caz, fundamentarea unui proces, sistem, a unei metodologii sau decizii, regăsite la nivelul instituției de credit sub forma unei prezentări scrise cu un grad adecvat de complexitate și detaliere;25. depozite stabile (core deposits) - resursele de finanțare care rămân la dispoziția instituției de credit o perioadă de timp îndelungată, determinate de către aceasta potrivit politicilor interne la care se face referire la art. 136;26. externalizare - utilizarea de către o instituție de credit a unui furnizor extern, în vederea desfășurării de către acesta, pe bază contractuală și în mod continuu, a unor activități efectuate în mod obișnuit de către instituția de credit în cauză;27. furnizor extern - furnizorul de bunuri și servicii, inclusiv agentul bancar, care poate fi o entitate autorizată sau nu, în funcție de activitatea sau serviciile externalizate, respectiv o entitate afiliată în cadrul unui grup ori o entitate din afara grupului; (la 18-10-2018, Punctul 27. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din REGULAMENT nr. 5 din 5 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 881 din 18 octombrie 2018 ) 27^1. agent bancar - persoană fizică sau juridică ce intermediază desfășurarea de activități bancare și prestarea de servicii de plată, în schimbul unei remunerații, în numele și pe seama uneia sau mai multor instituții de credit; (la 18-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din REGULAMENT nr. 5 din 5 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 881 din 18 octombrie 2018 ) 28. activități semnificative:a) activități care prezintă o asemenea importanță încât orice dificultate sau eșec în desfășurarea acestora ar putea avea un efect negativ semnificativ în ceea ce privește abilitatea instituției de credit de a-și îndeplini obligațiile prevăzute de cadrul de reglementare și/ori de a-și continua activitatea;b) orice alte activități care necesită o autorizație din partea autorităților competente;c) orice activități care au un impact semnificativ din perspectiva administrării riscurilor; șid) administrarea riscurilor aferente activităților prevăzute la lit. a);29. externalizare în lanț - externalizare în cadrul căreia furnizorul extern subcontractează cu alți furnizori externi elemente componente ale serviciilor prestate instituției de credit;30. categorii de personal ale căror activități profesionale au un impact semnificativ asupra profilului de risc al unei instituții de credit ("Personalul identificat") - membrii personalului ale căror activități profesionale au un impact semnificativ asupra profilului de risc al instituției de credit, incluzând membrii conducerii superioare, personalul care expune instituția de credit unor riscuri - de exemplu, persoane cărora li s-au acordat competențe individuale sporite în ceea ce privește derularea tranzacțiilor în care este implicată instituția de credit, cum ar fi: dealeri, persoane care au competența de a aproba credite de valori semnificative -, personalul funcțiilor de control și orice angajat care primește o remunerație totală, inclusiv clauze privind beneficiul discreționar de tip pensie, ce conduce la încadrarea acestuia în aceeași categorie de remunerație cu cea a membrilor conducerii superioare și cu a personalului care expune instituția de credit unor riscuri;31. riscuri semnificative - riscuri cu impact însemnat asupra situației patrimoniale și/sau reputaționale a instituțiilor de credit;32. acord de tip malus - practică de ajustare în funcție de performanță, care permite ajustarea părții din bonusul unui angajat pentru care nu s-a intrat încă în drepturi, dar care fusese deja comunicat angajatului, pentru a ține cont de evenimentele ulterioare comunicării bonusului;33. acord de tip clawback - practică de ajustare în funcție de performanță, care permite retragerea integrală sau parțială a bonusului unui angajat, pentru care s-a intrat deja în drepturi, pentru a lua în considerare evenimentele ulterioare intrării în drepturi;34. risc de piață - riscul de a înregistra pierderi aferente pozițiilor din bilanț și din afara bilanțului datorită fluctuațiilor nefavorabile pe piață ale prețurilor (cum ar fi, de exemplu, prețurile acțiunilor, ratele de dobândă, cursurile de schimb valutar);35. risc de model - o pierdere posibilă pe care o instituție de credit ar putea să o înregistreze ca urmare a unor decizii care ar putea fi bazate în principal pe rezultatele modelelor interne, din cauza unor erori în dezvoltarea, implementarea sau utilizarea acestor modele;36. abordări interne - abordarea bazată pe modele interne de rating, menționată la art. 143 alin. (1), cea bazată pe modele interne menționată la art. 221, cea bazată pe estimări proprii menționate la art. 225, cea aferentă abordării avansate de evaluare menționată la art. 313 alin. (2), metoda modelelor interne menționată la art. 283 și art. 363 și abordarea bazată pe evaluări interne menționată la art. 259 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;37. risc de credit - riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului ca urmare a neîndeplinirii de către debitor a obligațiilor contractuale sau a eșecului acestuia în îndeplinirea celor stabilite;38. risc de țară - riscul expunerii la pierderi determinate de evenimente petrecute într-o țară străină. Conceptul este mai larg decât riscul suveran deoarece sunt acoperite toate formele de creditare sau activități investiționale, atât către/cu persoane fizice, societăți comerciale, instituții de credit sau administrații centrale;39. risc de transfer - riscul ca un debitor să nu poată converti moneda locală într-o monedă străină, astfel fiind în imposibilitatea de a efectua plăți în contul datoriei în moneda străină respectivă. Acest risc rezultă în mod normal din restricții de schimb valutar impuse de guvernul din țara debitorului;40. risc de lichiditate - riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului, determinat de incapacitatea instituției de credit de a-și îndeplini obligațiile la scadența acestora;41. amortizorul de conservare a capitalului - fondurile proprii pe care o instituție de credit este obligată să le mențină în conformitate cu art. 256 din prezentul regulament;42. amortizorul anticiclic de capital specific instituției de credit - fondurile proprii pe care o instituție de credit este obligată să le mențină în conformitate cu art. 257 din prezentul regulament;43. amortizorul de capital aferent instituțiilor globale de importanță sistemică (amortizorul G-SII) - fondurile proprii pe care o instituție de credit este obligată să le mențină în conformitate cu art. 271 din prezentul regulament;44. amortizorul de capital aferent altor instituții de importanță sistemică (amortizorul O-SII) - fondurile proprii pe care o instituție de credit este obligată să le mențină în conformitate cu art. 269 alin. (1) din prezentul regulament;45. amortizorul de capital pentru riscul sistemic - fondurile proprii pe care o instituție de credit este obligată să le mențină în conformitate cu art. 288 din prezentul regulament; (la 05-01-2018, Punctul 45. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018 ) 46. cerința amortizorului combinat - totalul fondurilor proprii de nivel 1 de bază necesare pentru a îndeplini cerința amortizorului de conservare a capitalului, căreia i se adaugă cerințele aferente următoarelor amortizoare, după caz:a) amortizorul anticiclic de capital specific instituției de credit;b) amortizorul G-SII;c) amortizorul O-SII;d) amortizorul de capital pentru riscul sistemic;47. rata amortizorului anticiclic de capital - cota procentuală pe care instituțiile de credit trebuie să o aplice pentru a calcula amortizorul de capital anticiclic specific instituțiilor de credit respective; (la 05-01-2018, Punctul 47. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018 ) 48. instituție de credit autorizată la nivel național - o instituție de credit care a fost autorizată în România și pentru care rata amortizorului anticiclic de capital este impusă prin ordin emis de Banca Națională a României, la recomandarea Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială; (la 05-01-2018, Punctul 48. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018 ) (la 05-01-2018, Punctul 49. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost abrogat de Punctul 4, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018 ) 50. riscul juridic - risc de pierdere ca urmare atât a amenzilor, penalităților și sancțiunilor de care instituția de credit este pasibilă în caz de neaplicare sau aplicare defectuoasă a dispozițiilor legale sau contractuale, cât și a faptului că drepturile și obligațiile contractuale ale instituției de credit și/sau ale contrapartidei sale nu sunt stabilite în mod corespunzător;51. eficacitate - gradul de îndeplinire a obiectivelor programate pentru fiecare dintre activități și raportul dintre efectul proiectat și rezultatul efectiv al activității respective;52. eficiență - maximizarea rezultatelor unei activități în relație cu resursele utilizate.53. stat terț semnificativ - statul terț care a fost identificat ca fiind semnificativ în urma evaluărilor periodice efectuate de Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială. (la 05-01-2018, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 5, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018 ) (2) Termenii și expresiile folosite în cuprinsul prezentului regulament au semnificația prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.(3) Pentru scopurile prezentului regulament, termenii și expresiile: instituție, entitate din sectorul financiar, situație consolidată, bază consolidată, bază subconsolidată, fonduri proprii, piață reglementată, beneficii discreționare de tipul pensiilor, portofoliu de tranzacționare, inițiator, sponsor, contraparte centrală, risc operațional, diminuarea riscului de credit, securitizare, poziție din securitizare, entitate special constituită în scopul securitizării, capital eligibil, efect de levier, risc asociat folosirii excesive a efectului de levier, instituție externă de evaluare a creditului au înțelesul prevăzut la art. 4 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.  +  Titlul II Cadrul de administrare a activității instituțiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri și condițiile de externalizare a activităților instituțiilor de credit  +  Capitolul I Cadrul de administrare a activității instituțiilor de credit  +  Articolul 4(1) Instituțiile de credit sunt responsabile pentru existența unui cadru de administrare a activității riguros conceput, care să includă cel puțin următoarele aspecte:a) structura organizatorică și organizarea;b) organul de conducere al instituției de credit, respectiv: atribuții și responsabilități, componența și funcționarea, cadrul general pentru desfășurarea activității;c) administrarea riscurilor;d) controlul intern;e) sistemele informaționale și continuitatea activității;f) cerințele de transparență.(2) Casa centrală a cooperativelor de credit este responsabilă pentru existența unui cadru de administrare a activității în sensul alin. (1) și la nivelul rețelei cooperatiste.  +  Articolul 5(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de reglementări interne privind cadrul de administrare a activității.(2) Instituțiile de credit adaptează cadrul de administrare a activității în funcție de natura, amploarea și complexitatea riscurilor inerente modelului de afaceri și activităților desfășurate de ele.(3) Prevederile alin. (2) se aplică de casa centrală a cooperativelor de credit și la nivelul rețelei cooperatiste.  +  Secţiunea 1 Structura organizatorică și organizarea unei instituții de credit1.1 Cadrul organizațional  +  Articolul 6(1) Organul de conducere al unei instituții de credit trebuie să asigure o structură organizatorică adecvată și transparentă pentru instituția de credit în cauză.(2) În sensul alin. (1), structura organizatorică trebuie să promoveze eficacitatea și să demonstreze prudența conducerii instituției de credit atât la nivel individual, cât și la nivelul grupului din care aceasta face parte.(3) Liniile de raportare și alocarea responsabilităților și competențelor în cadrul unei instituții de credit trebuie să fie clare, bine definite, coerente și implementate efectiv.(4) Organul de conducere trebuie să evalueze modalitatea în care diferite elemente ale structurii organizatorice se completează și interacționează reciproc. Structura organizatorică nu trebuie să afecteze capacitatea organului de conducere de a supraveghea și a administra în mod eficace riscurile cu care se confruntă instituția de credit sau grupul din care aceasta face parte.(5) Organul de conducere trebuie să evalueze în ce fel schimbările în structura grupului, care pot rezulta, fără a fi limitative, din înființarea unor noi filiale, fuziuni și achiziții, vânzarea sau dizolvarea unor părți ale grupului sau din evoluții exterioare grupului, afectează soliditatea acestuia. Organul de conducere trebuie să efectueze orice modificări necesare cu promptitudine.1.2 Verificări și echilibrări în cadrul unei structuri de grup  +  Articolul 7(1) În cadrul unei structuri de grup, organul de conducere al unei instituții de credit-mamă, persoană juridică română, trebuie să se asigure că, în cadrul grupului, există un cadru adecvat de administrare a activității și că acesta este corespunzător structurii, activității și riscurilor aferente grupului și entităților acestuia.(2) Organul de conducere al unei instituții de credit filială, persoană juridică română, trebuie să adere la aceleași valori și politici privind cadrul de administrare a activității cu cele ale societății-mamă, cu excepția cazului în care există cerințe legislative sau de supraveghere ori considerente de proporționalitate care determină o altă conduită. În acest sens, organul de conducere a unei instituții de credit filială trebuie ca, în cadrul propriilor responsabilități pe linia cadrului de administrare a activității, să își stabilească propriile politici și să evalueze orice decizii sau practici la nivel de grup pentru a se asigura că acestea nu determină ca filiala să încalce prevederile cadrului de reglementare ori regulile prudențiale aplicabile la nivel individual pe teritoriul României. Organul de conducere al unei instituții de credit filială trebuie, de asemenea, să se asigure că asemenea decizii sau practici nu aduc atingere:a) administrării sănătoase și prudente a filialei;b) solidității financiare a filialei; sauc) intereselor legale ale părților interesate în filială.(3) Pentru a-și îndeplini responsabilitățile pe linia cadrului de administrare a activității, organul de conducere al unei instituții de credit-mamă, persoană juridică română, trebuie:a) să stabilească o structură a cadrului de administrare a activității care să contribuie la supravegherea eficace a filialelor sale și care să ia în considerare natura, amploarea și complexitatea diferitelor riscuri la care grupul și filialele acestuia sunt expuse;b) să aprobe o politică privind cadrul de administrare a activității la nivelul grupului și pentru filialele acestuia, care să includă angajamentul de a îndeplini toate cerințele aplicabile cadrului de administrare a activității;c) să se asigure că există resurse suficiente pentru fiecare filială în scopul îndeplinirii atât a standardelor la nivel de grup, cât și a standardelor locale privind cadrul de administrare a activității;d) să dispună de mijloace corespunzătoare pentru a monitoriza că fiecare filială se conformează tuturor cerințelor aplicabile privind cadrul de administrare a activității;e) să se asigure că liniile de raportare la nivelul grupului sunt clare și transparente, în special în cazul în care liniile de activitate nu se suprapun organizării grupului din punct de vedere juridic.(4) O instituție de credit filială, persoană juridică română, trebuie să dispună și de un număr suficient de membri independenți în organul de conducere. Membrii independenți ai organului de conducere sunt membri care nu dețin funcție executivă, care sunt independenți de filială și de grupul din care aceasta face parte și de acționarii care dețin controlul.1.3 Cunoașterea structurii  +  Articolul 8(1) Organul de conducere trebuie să cunoască și să înțeleagă pe deplin structura operațională a unei instituții de credit și să se asigure că aceasta este conformă cu strategia de afaceri și profilul de risc aprobate.(2) Organul de conducere trebuie să orienteze și să aibă o bună înțelegere a structurii instituției de credit, a evoluției și limitelor acesteia și trebuie să se asigure că structura este adecvată și nu presupune un nivel de complexitate excesiv sau necorespunzător. Organul de conducere este responsabil și pentru aprobarea unor strategii și politici sănătoase pentru stabilirea unor noi structuri. În plus, organul de conducere trebuie să recunoască riscurile pe care le presupune însăși complexitatea structurii entității juridice și trebuie să se asigure că instituția de credit este capabilă să producă la timp informații privind tipul, statutul, structura acționariatului și activitățile fiecărei entități juridice.(3) Organul de conducere al unei instituții de credit-mamă, persoană juridică română, trebuie:a) să înțeleagă nu numai organizarea grupului, ci și scopul diferitelor entități și legăturile și relațiile dintre ele;b) să se asigure că diferitele entități din grup (inclusiv instituția de credit însăși) primesc suficiente informații pentru a avea o percepție clară a obiectivelor și riscurilor generale ale grupului;c) să se asigure că este în permanență informată cu privire la riscurile cauzate de structura grupului.1.4 Activități care nu sunt desfășurate în mod obișnuit sau care nu sunt transparente  +  Articolul 9(1) În situația în care o instituție de credit operează prin intermediul unor structuri cu scop special sau al unor structuri aflate în legătură sau în jurisdicții care împiedică transparența sau care nu îndeplinesc standardele bancare internaționale, organul de conducere trebuie să înțeleagă scopul, structura și riscurile speciale asociate acestora.(2) Organul de conducere trebuie să accepte aceste activități numai atunci când este încredințat că riscurile vor fi administrate în mod corespunzător.(3) Organul de conducere trebuie să stabilească, să mențină și să revizuiască, în mod permanent, strategii, politici și proceduri corespunzătoare de aprobare și menținere a unor astfel de structuri și activități pentru a se asigura că acestea rămân conforme cu scopul lor declarat.(4) Organul de conducere trebuie să asigure luarea de măsuri corespunzătoare pentru a evita sau a diminua riscurile unor astfel de activități.(5) În sensul alin. (4), măsurile includ:a) instituția de credit dispune de politici și proceduri adecvate, precum și procese formalizate (de exemplu, limite aplicabile, cerințe de informații) pentru luarea în considerare, aprobarea și administrarea riscurilor unor astfel de activități, având în vedere consecințele pentru structura operațională a grupului;b) informațiile privind aceste activități și riscurile aferente sunt accesibile la nivelul sediului central și auditorilor instituției de credit și sunt raportate organului de conducere și Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere;c) instituția de credit evaluează periodic necesitatea permanentă de a desfășura activități care împiedică transparența.(6) În sensul alin. (5), instituția de credit trebuie să ia aceleași măsuri atunci când desfășoară activități care nu sunt transparente sau care nu sunt desfășurate în mod obișnuit pentru clienții săi.(7) Toate structurile și activitățile prevăzute de prezentul articol trebuie să fie supuse unor analize periodice ale auditului intern și extern.  +  Secţiunea a 2-a Organul de conducere al instituției de credit2.1 Atribuții și responsabilități ale organului de conducere  +  Articolul 10(1) Responsabilitățile organului de conducere trebuie să fie definite în mod clar într-un document scris și aprobate, cu respectarea legislației relevante în materie.(2) Responsabilitățile prevăzute în document trebuie să fie conforme și cu prevederile Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cu cele ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 11(1) Organul de conducere trebuie să definească, să supravegheze și să fie responsabil pentru implementarea unui cadru de administrare a activității care să asigure administrarea efectivă și prudentă a instituției de credit, inclusiv separarea responsabilităților în cadrul organizației și prevenirea conflictelor de interese.(2) În sensul alin. (1), cadrul de administrare a activității implementat trebuie să asigure conformarea cu următoarele principii:a) organul de conducere trebuie să aibă responsabilitate deplină în ceea ce privește instituția de credit și trebuie să aprobe și să supravegheze implementarea obiectivelor strategice, a strategiei privind administrarea riscurilor și a cadrului de administrare a activității ale instituției de credit;b) organul de conducere trebuie să asigure integritatea sistemelor contabile și de raportare financiară, inclusiv controalele financiare și operaționale și conformarea cu legislația și standardele relevante;c) organul de conducere trebuie să supravegheze procesul de publicare a informațiilor și de comunicare;d) organul de conducere trebuie să fie responsabil pentru asigurarea supravegherii efective a conducerii superioare.  +  Articolul 12(1) În afara responsabilităților prevăzute de art. 11 alin. (2), organul de conducere mai este responsabil și pentru stabilirea și revizuirea:a) sumelor, tipurilor și distribuției atât ale capitalului intern, cât și ale fondurilor proprii adecvate pentru a acoperi riscurile instituției de credit;b) unei structuri organizatorice solide și transparente cu canale de comunicare și raportare eficace;c) unei politici privind numirea și succedarea persoanelor care dețin funcții-cheie în cadrul instituției de credit;d) unui cadru de remunerare care să fie conform cu strategiile instituției de credit privind administrarea riscurilor;e) principiilor cadrului de administrare a activității și a valorilor corporative ale instituției de credit, inclusiv a celor stabilite prin intermediul unui cod de conduită sau a unui document echivalent; șif) unui cadru adecvat și eficace aferent controlului intern care să includă funcțiile de administrare a riscurilor, de conformitate și de audit intern, precum și un cadru corespunzător privind raportarea financiară și contabilitatea.(2) Organul de conducere al unei instituții de credit trebuie să aprobe și să revizuiască periodic strategiile și politicile pentru asumarea, administrarea, monitorizarea și diminuarea riscurilor la care instituția de credit este sau ar putea fi expusă, inclusiv acelea care provin din mediul macroeconomic în care instituția de credit își desfășoară activitatea și care sunt legate de stadiul ciclului economic.(3) În procesul de revizuire a politicilor și strategiilor, organul de conducere este responsabil pentru comunicarea corespunzătoare cu Banca Națională a României - Direcția supraveghere și alte părți interesate.(4) În sensul alin. (1) lit. c), instituțiile de credit trebuie să evalueze adecvarea persoanelor care dețin funcții-cheie înainte ca acestea să fie numite sau să reevalueze adecvarea lor, după caz, și să consemneze evaluarea/reevaluarea și rezultatele obținute.(5) Dacă în urma evaluării instituției de credit se concluzionează că persoana care deține o funcție-cheie nu este adecvată, instituția de credit trebuie să ia măsurile corespunzătoare.  +  Articolul 13(1) Organul de conducere trebuie să monitorizeze și să evalueze periodic eficacitatea cadrului de administrare a activității al instituției de credit și să ia măsuri corespunzătoare pentru remedierea oricărei deficiențe.(2) O revizuire a cadrului de administrare a activității și a implementării acestuia trebuie să fie efectuată cel puțin anual. Aceasta trebuie să vizeze orice modificare a factorilor interni și externi care afectează instituția de credit.  +  Articolul 14(1) Organul de conducere în funcția sa de supraveghere și conducerea superioară trebuie să interacționeze în mod eficace.(2) Organul de conducere în funcția sa de supraveghere trebuie:a) să fie pregătit și capabil să conteste și să dispună de capacitatea de a analiza în mod critic, într-o manieră constructivă, propuneri, explicații și informații furnizate de către membrii conducerii superioare;b) să monitorizeze dacă strategia, toleranța/apetitul la risc și politicile instituției de credit sunt implementate în mod consecvent și dacă standardele de performanță sunt menținute în conformitate cu interesele financiare pe termen lung și cu solvabilitatea acesteia; șic) să monitorizeze performanța membrilor conducerii superioare în raport cu respectivele standarde.(3) Conducerea superioară trebuie să informeze organul de conducere în funcția sa de supraveghere în mod cuprinzător, periodic și fără întârziere, după caz, asupra elementelor relevante pentru evaluarea unei situații care are impact asupra conducerii instituției de credit și menținerii securității financiare a acesteia.2.2 Componența și funcționarea organului de conducere  +  Articolul 15(1) Organul de conducere trebuie să aibă un număr adecvat de membri și o componență corespunzătoare.(2) În vederea stabilirii componenței, instituțiile de credit trebuie să evalueze adecvarea membrilor organului de conducere pe baza criteriilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare. Evaluarea se face, de regulă, înaintea de ocuparea funcției respective.(3) Instituțiile de credit trebuie să reevalueze adecvarea membrilor organului de conducere, atunci când evenimente determină necesitatea reevaluării, pentru a verifica adecvarea continuă a persoanei respective.(4) Organul de conducere trebuie să dispună de politici pentru selectarea, monitorizarea și planificarea succedării membrilor săi.(5) O instituție de credit trebuie să stabilească mărimea și componența organului său de conducere în funcție de mărimea și complexitatea instituției de credit și de natura și sfera de cuprindere a activităților sale.(6) Dacă în urma evaluării instituției de credit se concluzionează că o persoană nu este adecvată pentru a fi numită membru al organului de conducere, respectiva persoană nu trebuie să fie numită.(7) Dacă în urma reevaluării instituției de credit se concluzionează că un membru al organului de conducere nu mai este adecvat, instituția de credit trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru remedierea situației și să informeze Banca Națională a României în acest sens.(8) Măsurile prevăzute de alin. (6) și (7) pot include, fără a se limita la: ajustarea responsabilităților între membrii organului de conducere; înlocuirea anumitor persoane; instruirea unor membri sau a organului de conducere în ansamblul său pentru a se asigura că sunt suficiente calificarea și experiența colectivă ale organului de conducere.  +  Articolul 16(1) Membrii organului de conducere trebuie să participe în mod activ în activitatea unei instituții de credit și trebuie să fie capabili să ia decizii și să facă propriile raționamente care să fie solide, obiective și independente.(2) Selecția membrilor organului de conducere trebuie să asigure că există suficientă expertiză și independență în cadrul acestuia. Instituția de credit trebuie să se asigure că membrii organului de conducere au capacitatea să aloce timp și efort suficient pentru îndeplinirea în mod eficace a atribuțiilor ce le revin.(3) Instituțiile de credit trebuie să dispună de documente scrise care reprezintă angajamente privind timpul minim așteptat de participare efectivă pentru exercitarea în mod adecvat a prerogativelor pentru toți membrii organului de conducere. Participarea membrilor organului de conducere în funcția sa de supraveghere la exercitarea atribuțiilor funcției de supraveghere trebuie să fie făcută publică.(4) Membrii organului de conducere trebuie să fie capabili să acționeze în mod obiectiv, critic și independent.  +  Articolul 17Organul de conducere trebuie să aibă o politică scrisă privind administrarea conflictelor de interese pentru membrii săi.  +  Articolul 18(1) Instituțiile de credit trebuie să aloce resurse umane și financiare adecvate pentru integrarea și instruirea membrilor organului de conducere.(2) În sensul alin. (1), programele de instruire adaptate la necesitățile fiecărui membru al organului de conducere trebuie să țină cont de orice diferențe între necesitățile instituției de credit și cunoștințele efective ale membrilor organului de conducere.  +  Articolul 19Instituțiile de credit și, respectiv, comitetele lor de nominalizare, în cazul în care acestea există, trebuie aibă în vedere o gamă largă de aptitudini și competențe atunci când recrutează membrii organului de conducere și, în acest sens, trebuie să stabilească o politică de promovare a diversității în cadrul organului de conducere.  +  Articolul 20(1) Organul de conducere trebuie să definească practici și proceduri corespunzătoare aferente cadrului de administrare a activității pentru propria organizare și funcționare și trebuie să dispună de mijloacele care să asigure că astfel de practici sunt urmate și revizuite periodic în vederea îmbunătățirii lor.(2) În sensul alin. (1), practici și proceduri solide pentru organul de conducere aferente cadrului de administrare a activității includ frecvența reuniunilor, procedurile de lucru și procesele-verbale ale acestora, rolul președintelui organului de conducere și utilizarea comitetelor.  +  Articolul 21(1) Organul de conducere în funcția sa de supraveghere trebuie să ia în considerare, în funcție de mărimea și complexitatea instituției de credit, stabilirea unor comitete specializate formate din membri ai organului de conducere (pot fi invitate să participe și alte persoane datorită expertizei specifice a acestora sau datorită faptului că îndrumările oferite de acestea sunt relevante pentru un anumit aspect).(2) În sensul alin. (1), delegarea responsabilităților către astfel de comitete nu trebuie să exonereze în niciun fel organul de conducere în funcția sa de supraveghere de exercitarea în mod colectiv a atribuțiilor și responsabilităților sale.  +  Articolul 22(1) Instituțiile de credit trebuie să înființeze un comitet de audit.(2) Un comitet de audit trebuie, fără a fi limitativ:a) să monitorizeze eficacitatea controlului intern, auditului intern și administrării riscurilor;b) să supravegheze auditorii externi ai instituției de credit;c) să recomande aprobarea de către organul de conducere sau de către acționari a numirii, remunerării și revocării auditorilor externi;d) să analizeze și să aprobe sfera de cuprindere și frecvența auditului intern;e) să analizeze rapoartele de audit intern;f) să verifice adoptarea la timp de către conducerea superioară a măsurilor corective necesare pentru a remedia deficiențele legate de control, neconformarea cu cadrul legal și de reglementare, cu politicile, precum și cu alte probleme identificate de auditori.(3) Comitetul de audit trebuie să supravegheze și instituirea de politici contabile de către instituția de credit.(4) Președintele comitetului de audit trebuie să fie independent. În situația în care președintele este un fost membru al conducerii superioare a instituției de credit, acesta poate ocupa funcția de președinte al comitetului numai după trecerea unei perioade de timp corespunzătoare de cel puțin 1 an.(5) Membrii comitetului de audit în ansamblul său trebuie să aibă experiență practică recentă și relevantă în domeniul piețelor financiare sau trebuie să fi obținut, în urma activităților anterioare, o experiență profesională suficientă legată în mod direct de activitatea pe piețele financiare. Președintele comitetului de audit trebuie să aibă cunoștințe de specialitate și experiență în aplicarea principiilor contabile și a proceselor de control intern.  +  Articolul 23(1) Instituțiile de credit care sunt semnificative din punctul de vedere al mărimii, organizării interne și naturii, extinderii și complexității activităților lor trebuie să înființeze un comitet de administrare a riscurilor compus din membri ai organului de conducere care nu exercită nicio funcție executivă în instituția de credit respectivă. Membrii comitetului de administrare a riscurilor trebuie să dispună de cunoștințe, competențe și expertiză corespunzătoare pentru a înțelege pe deplin și a monitoriza strategia privind administrarea riscurilor și apetitul la risc al instituției de credit.(2) Comitetul de administrare a riscurilor trebuie să consilieze organul de conducere cu privire la apetitul la risc și strategia globală privind administrarea riscurilor, actuale și viitoare, ale instituției de credit și să asiste organul de conducere în supravegherea implementării strategiei respective de către conducerea superioară. Responsabilitatea generală privind administrarea riscurilor revine în continuare organului de conducere.(3) Comitetul de administrare a riscurilor trebuie să verifice dacă prețurile produselor de pasiv și activ oferite clienților iau în considerare pe deplin modelul de afaceri și strategia privind administrarea riscurilor ale instituției de credit. În cazul în care prețurile nu reflectă riscurile în mod corespunzător în conformitate cu modelul de afaceri și cu strategia privind administrarea riscurilor, comitetul de administrare a riscurilor trebuie să prezinte organului de conducere un plan de remediere a situației.(4) Banca Națională a României poate permite unei instituții de credit, care nu este considerată semnificativă în sensul alin. (1), să reunească comitetul de administrare a riscurilor și comitetul de audit. Membrii comitetului astfel reunit trebuie să dispună de cunoștințele, competențele și expertiza necesară atât pentru comitetul de administrare a riscurilor, cât și pentru comitetul de audit.(5) Pentru a sprijini stabilirea unor politici și practici de remunerare sănătoase, comitetul de administrare a riscurilor trebuie să verifice, fără a aduce atingere sarcinilor comitetului de remunerare, dacă stimulentele oferite de sistemul de remunerare iau în considerare riscurile, capitalul, lichiditatea, precum și probabilitatea și calendarul profiturilor.  +  Articolul 24(1) Instituțiile de credit care sunt semnificative din punctul de vedere al mărimii, organizării interne și naturii, extinderii și complexității activităților lor trebuie să înființeze un comitet de nominalizare compus din membri ai organului de conducere care nu exercită nicio funcție executivă în instituția de credit respectivă.(2) Comitetul de nominalizare trebuie:a) să identifice și să recomande, spre aprobare, organului de conducere sau adunării generale candidați pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul organului de conducere, să evalueze echilibrul de cunoștințe, competențe, diversitate și experiență în cadrul organului de conducere și să pregătească o descriere a rolurilor și a capacităților în vederea numirii pe un anumit post și să evalueze așteptările în ceea ce privește timpul alocat în acest sens;b) să evalueze periodic, dar cel puțin o dată pe an, structura, mărimea, componența și performanța organului de conducere și să facă recomandări organului de conducere cu privire la orice modificări;c) să evalueze periodic, dar cel puțin o dată pe an, cunoștințele, competențele și experiența fiecărui membru al organului de conducere și al organului de conducere în ansamblul său și să raporteze organului de conducere în mod corespunzător;d) să revizuiască periodic politica organului de conducere în ceea ce privește selecția și numirea membrilor conducerii superioare și să facă recomandări organului de conducere.(3) În sensul alin. (2) lit. a), comitetul de nominalizare trebuie să decidă și cu privire la o țintă privind reprezentarea genului, masculin sau feminin, slab reprezentat în structura organului de conducere și să elaboreze o politică privind modul de creștere a numărului acestor persoane în structura organului de conducere pentru a atinge respectiva țintă. Ținta, politica și implementarea sa trebuie publicate în conformitate cu art. 435 alin. (2) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.(4) Comitetul de nominalizare trebuie să contribuie în mod activ și la îndeplinirea responsabilității instituției de credit privind adoptarea unor politici interne corespunzătoare privind evaluarea adecvării membrilor organului de conducere și a persoanelor care dețin funcții-cheie în sensul art. 12 alin. (1) lit. c) și art. 15 alin. (4). Evaluarea adecvării membrilor organului de conducere și a persoanelor care dețin funcții-cheie, realizată atât inițial, cât și ulterior, pe bază continuă, trebuie să fie în primul rând responsabilitatea instituției de credit.(5) În îndeplinirea atribuțiilor sale, comitetul de nominalizare trebuie să țină cont, în măsura în care este posibil și pe o bază continuă, de necesitatea asigurării ca procesul decizional al organului de conducere să nu fie dominat de nicio persoană sau grup mic de persoane într-un mod care să fie în detrimentul intereselor instituției de credit în ansamblu.(6) Comitetul de nominalizare trebuie să poată utiliza orice tip de resurse pe care le consideră corespunzătoare, inclusiv consultanță externă, și trebuie să beneficieze de finanțare corespunzătoare în acest sens.2.3 Cadrul general pentru desfășurarea activității  +  Articolul 25(1) Organul de conducere trebuie să dezvolte și să promoveze standarde etice și profesionale de calitate ridicată.(2) În sensul alin. (1), implementarea unor standarde corespunzătoare (de exemplu, a unui cod de conduită) pentru un comportament profesional și responsabil la nivelul instituției de credit trebuie să contribuie la reducerea riscurilor la care aceasta este expusă.  +  Articolul 26(1) Organul de conducere trebuie să stabilească, să implementeze și să mențină politici eficace pentru a identifica conflicte de interese actuale și potențiale. Conflictele de interese care au fost aduse la cunoștința organului de conducere și confirmate de acesta trebuie să fie gestionate în mod corespunzător.(2) În sensul alin. (1), o politică scrisă trebuie să identifice relațiile, serviciile, activitățile sau tranzacțiile unei instituții de credit în care pot apărea conflicte de interese și trebuie să stabilească modul de gestionare a acestor conflicte.(3) O instituție de credit-mamă, persoană juridică română, trebuie să ia în considerare și să echilibreze interesele tuturor filialelor sale și să analizeze modul în care aceste interese contribuie la scopul și interesele comune ale grupului în ansamblul său pe termen lung.(4) Politica privind conflictele de interese trebuie să stabilească măsuri care urmează să fie adoptate pentru a preveni sau a gestiona conflicte de interese. Astfel de proceduri și măsuri pot include:a) o separare adecvată a atribuțiilor, cum ar fi încredințarea unor activități de natură să genereze situații conflictuale din lanțul de tranzacții sau servicii unor persoane diferite sau încredințarea responsabilităților de supraveghere și raportare pentru activitățile care generează conflicte de interese unor persoane diferite;b) stabilirea de obstacole în calea circulației informațiilor; șic) împiedicarea persoanelor care sunt active și în afara instituției de credit să aibă o influență necorespunzătoare în cadrul instituției de credit cu privire la activitățile în cauză.  +  Articolul 27(1) Organul de conducere trebuie să asigure că instituția de credit dispune de proceduri interne de alertă corespunzătoare pentru comunicarea îngrijorărilor personalului cu privire la cadrul de administrare a activității.(2) Instituțiile de credit trebuie să adopte proceduri interne de alertă corespunzătoare care pot fi utilizate de personal pentru a atrage atenția asupra îngrijorărilor legitime și de substanță în legătură cu aspecte privind cadrul de administrare a activității. Aceste proceduri trebuie să asigure confidențialitatea persoanei care ridică o anumită problemă. Pentru a evita conflictele de interese, aceste îngrijorări trebuie să poată fi semnalate în afara liniilor normale de raportare (de exemplu, prin funcția de conformitate sau funcția de audit intern sau printr-o procedură internă de avertizare). Procedurile de alertă trebuie să fie disponibile întregului personal din cadrul unei instituții de credit. Informațiile furnizate de personal printr-o procedură de alertă trebuie, dacă sunt relevante, să fie puse la dispoziția organului de conducere.(3) În plus față de procedurile interne de alertă, personalul unei instituții de credit poate informa Banca Națională a României - Direcția supraveghere asupra îngrijorărilor legitime și de substanță prevăzute la alin. (2).  +  Secţiunea a 3-a Administrarea riscurilor  +  Articolul 28Administrarea riscurilor în cadrul unei instituții de credit presupune:a) existența unei culturi privind riscurile;b) existența unui cadru de administrare a riscurilor;c) existența unei politici de aprobare a noilor produse.3.1 Cultura privind riscurile  +  Articolul 29(1) Instituțiile de credit trebuie să dezvolte o cultură privind riscurile integrată și la nivel de ansamblu al instituției de credit, bazată pe o deplină înțelegere a riscurilor cu care se confruntă și a modului în care acestea sunt administrate, având în vedere toleranța/apetitul la risc al instituției de credit.(2) Fiecare persoană din cadrul unei instituții de credit trebuie să fie deplin conștientă de responsabilitățile sale pe linia administrării riscurilor. Responsabilitatea administrării riscurilor nu trebuie limitată la nivelul specialiștilor în domeniul riscurilor sau al funcțiilor de control. Unitățile operaționale, sub supravegherea organului de conducere, sunt în primul rând responsabile pentru administrarea zilnică a riscurilor, având în vedere toleranța/apetitul la risc al instituției de credit și în conformitate cu politicile, procedurile și controalele instituției de credit.(3) Organul de conducere trebuie să dedice timp suficient pentru examinarea problemelor legate de riscuri.(4) În sensul alin. (3), organul de conducere trebuie să fie implicat în mod activ și să asigure alocarea unor resurse adecvate în vederea administrării tuturor riscurilor semnificative abordate în cuprinsul prezentului regulament și în Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum și în vederea evaluării activelor, a utilizării ratingurilor externe și a modelelor interne referitoare la riscurile respective.(5) O instituție de credit trebuie să dispună de un cadru cuprinzător de administrare a riscurilor care să acopere toate unitățile operaționale, funcțiile-suport și pe cele de control, care să recunoască pe deplin substanța economică a expunerilor la risc și care să conțină toate riscurile relevante. Aria de cuprindere a administrării riscurilor trebuie să se refere la riscul de credit, de piață, de lichiditate, operațional, de concentrare, reputațional, de conformitate și strategic.3.2 Cadrul de administrare a riscurilor  +  Articolul 30(1) Cadrul de administrare a riscurilor al unei instituții de credit trebuie să includă politici, proceduri, limite și controale care să asigure identificarea, măsurarea sau evaluarea, monitorizarea, diminuarea și raportarea riscurilor aferente activităților sale la nivel de linii de activitate și la nivel de ansamblu al instituției de credit.(2) Cadrul de administrare a riscurilor al unei instituții de credit trebuie să asigure orientare specifică privind implementarea strategiilor sale.(3) Atunci când se identifică și se măsoară riscurile, o instituție de credit trebuie să dezvolte instrumente de tip forward-looking (anticipative) și backward-looking (retrospective). Instrumentele trebuie să permită agregarea expunerilor la risc între liniile de activitate și să faciliteze identificarea concentrărilor la riscuri.(4) Responsabilitatea finală pentru evaluarea riscurilor aparține exclusiv instituției de credit care trebuie să își evalueze riscurile în mod critic și nu trebuie să se bazeze exclusiv pe evaluări externe.(5) Instituțiile de credit trebuie să stabilească mecanisme de raportare periodică și transparentă, astfel încât organul de conducere și toate unitățile relevante dintr-o instituție de credit să beneficieze de rapoarte la timp, precise, concise, inteligibile și semnificative și să poată face schimb de informații relevante privind identificarea, măsurarea sau evaluarea și monitorizarea riscurilor. Cadrul de raportare trebuie să fie bine definit, documentat și aprobat de organul de conducere.(6) În sensul alin. (5), instituția de credit trebuie să stabilească linii de raportare către organul de conducere care să acopere toate riscurile semnificative, politicile de administrare a riscurilor și modificările aduse acestora.(7) Organul de conducere, în funcția sa de supraveghere, și comitetul de administrare a riscurilor, în cazul în care a fost înființat un astfel de comitet, trebuie să aibă acces adecvat la informații privind situația riscurilor instituției de credit și, dacă este necesar și corespunzător, la funcția de administrare a riscurilor și la consultanță externă de specialitate.(8) Organul de conducere, în funcția sa de supraveghere, și comitetul de administrare a riscurilor, în cazul în care a fost înființat un astfel de comitet, trebuie să stabilească natura, volumul, formatul și frecvența informațiilor privind riscurile pe care urmează să le primească.  +  Articolul 31Cadrul de administrare a riscurilor semnificative trebuie să fie transpus în mod clar și transparent în norme interne, proceduri, inclusiv în manuale și coduri de conduită, făcându-se distincție între standardele generale aplicabile întregului personal și regulile specifice aplicabile anumitor categorii de personal.3.3 Produse noi  +  Articolul 32(1) O instituție de credit trebuie să dispună de o politică bine documentată de aprobare a produselor noi, aprobată de către organul de conducere, care vizează dezvoltarea de noi piețe, produse și servicii și modificări semnificative ale celor existente.(2) Funcția de administrare a riscurilor trebuie să fie implicată la aprobarea noilor produse sau la modificarea semnificativă a produselor existente. Funcția de administrare a riscurilor trebuie să aibă o perspectivă clară asupra introducerii noilor produse (sau a unor modificări semnificative ale produselor existente) între diferite linii de activitate și portofolii și trebuie să aibă competența de a solicita ca modificările la produsele existente să treacă prin procesul oficial aferent politicii de aprobare a noilor produse.  +  Secţiunea a 4-a Controlul intern  +  Articolul 33Controlul intern al unei instituții de credit presupune:a) existența unui cadru solid aferent controlului intern;b) existența unor funcții independente de control.4.1 Cadrul aferent controlului intern  +  Articolul 34(1) O instituție de credit trebuie să dezvolte și să mențină un cadru solid și cuprinzător aferent controlului intern, inclusiv funcții independente de control specifice cu o autoritate corespunzătoare pentru a-și îndeplini atribuțiile lor.(2) Cadrul aferent controlului intern trebuie să acopere instituția de credit în ansamblul său, inclusiv activitățile tuturor unităților operaționale, ale funcțiilor-suport și de control.(3) Cadrul aferent controlului intern trebuie să fie corespunzător activității unei instituții de credit, cu proceduri solide administrative și contabile.(4) Pentru a implementa un cadru solid aferent controlului intern în toate domeniile de activitate ale unei instituții de credit, unitățile operaționale și funcțiile-suport trebuie să aibă responsabilitatea principală pentru stabilirea și menținerea unor proceduri adecvate de control intern.  +  Articolul 35(1) Un cadru corespunzător aferent controlului intern necesită și verificarea de către funcțiile independente de control a conformării cu aceste politici și proceduri. Funcțiile de control trebuie să includă o funcție de administrare a riscurilor, o funcție de conformitate și o funcție de audit intern.(2) Funcțiile de control trebuie să fie stabilite la un nivel ierarhic adecvat și trebuie să existe linii de raportare directe către organul de conducere. Acestea trebuie să fie independente de funcțiile operaționale și suport pe care le monitorizează și controlează și independente din punct de vedere organizațional una față de cealaltă. Funcțiile de control la nivel de grup trebuie să supravegheze funcțiile de control la nivel de filiale.(3) O funcție de control este considerată independentă, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:a) personalul său nu are nicio atribuție care să intre sub incidența activităților pe care funcția de control urmează să le monitorizeze și să le controleze;b) funcția de control este separată din punct de vedere organizațional de activitățile atribuite pentru monitorizare și control;c) coordonatorul funcției de control este subordonat unei persoane care nu are nicio responsabilitate pe linia conducerii activităților pe care funcția de control le monitorizează și controlează. Coordonatorul funcției de control trebuie să raporteze în mod direct organului de conducere și altor comitete relevante și trebuie să participe periodic la reuniunile acestora;d) remunerarea personalului care exercită funcția de control nu trebuie să fie legată de performanța activităților pe care funcția de control le monitorizează și controlează, ci de atingerea obiectivelor legate de funcțiile respective.(4) Funcțiile de control trebuie să dispună de un număr adecvat de personal calificat (atât la nivelul instituției de credit-mamă, cât și la nivelul filialelor din cadrul unui grup). Personalul, care trebuie să aibă autoritate corespunzătoare, trebuie să fie calificat pe o bază continuă și trebuie să beneficieze de o instruire corespunzătoare. Personalul trebuie să aibă la dispoziție sisteme de date și suport corespunzător, cu acces la informații interne și externe necesare pentru a-și îndeplini responsabilitățile.(5) Funcțiile de control trebuie să transmită periodic organului de conducere rapoarte oficiale privind deficiențele majore identificate. Aceste rapoarte trebuie să includă măsurile de urmărire pentru constatările anterioare și, pentru orice nouă deficiență majoră identificată, riscurile relevante implicate, o evaluare a impactului și recomandări. Organul de conducere trebuie să acționeze în privința constatărilor funcțiilor de control la timp și în mod eficace și trebuie să solicite măsuri adecvate de remediere.  +  Articolul 36(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 60, funcțiile de control nu pot fi externalizate.(2) În sensul prezentului regulament, centralizarea funcțiilor de control la instituția de credit-mamă nu se consideră externalizare din perspectiva unei instituții de credit filială, persoană juridică română.(3) În situația centralizării funcțiilor de control, instituțiile de credit vor asigura respectarea prevederilor art. 7.(4) Instituțiile de credit filiale, persoane juridice române, care fac parte dintr-un grup pentru care instituția de credit-mamă centralizează funcțiile de control, trebuie să se conformeze cu prevederile prezentului regulament în ceea ce privește organizarea funcțiilor de control.(5) Casa centrală a cooperativelor de credit asigură coordonarea funcțiilor de administrare a riscurilor, de conformitate și de audit intern și pentru cooperativele de credit afiliate.4.2 Funcția de administrare a riscurilor  +  Articolul 37(1) În funcție de mărimea, organizarea internă și natura, extinderea și complexitatea activităților lor, instituțiile de credit trebuie să dispună de o funcție de administrare a riscurilor independentă de funcțiile operaționale, cu suficientă autoritate, importanță, resurse și acces la organul de conducere.(2) Funcția de administrare a riscurilor trebuie să fie o componentă centrală în cadrul unei instituții de credit și trebuie structurată astfel încât să poată implementa politicile de risc și să poată controla cadrul de administrare a riscurilor.(3) În cazul instituțiilor de credit mari, cu activitate complexă și sofisticată, se poate lua în considerare stabilirea unor funcții dedicate de administrare a riscurilor pentru fiecare linie de activitate semnificativă. Cu toate acestea, trebuie să existe în cadrul instituției de credit o funcție centralizată de administrare a riscurilor (inclusiv, după caz, o funcție de administrare a riscurilor la nivel de grup la nivelul instituției de credit-mamă a grupului) care să furnizeze o vedere de ansamblu asupra tuturor riscurilor.(4) Casa centrală a cooperativelor de credit se asigură că politicile și obiectivele strategice ale fiecărei cooperative de credit afiliate sunt conforme cu cele ale casei centrale și cu apetitul la risc și obiectivele generale stabilite de casa centrală. În acest sens, casa centrală a cooperativelor de credit definește politicile și principiile pentru evaluarea și măsurarea riscurilor și stabilește procedurile de control al riscurilor la nivelul rețelei cooperatiste și pentru fiecare cooperativă de credit afiliată.  +  Articolul 38Funcția de administrare a riscurilor trebuie să asigure că toate riscurile semnificative sunt identificate, măsurate și raportate în mod corespunzător.  +  Articolul 39Funcția de administrare a riscurilor are un rol important în cadrul unei instituții de credit, asigurând că aceasta dispune de procese eficace de administrare a riscurilor, implicându-se în:a) elaborarea și revizuirea strategiilor și în procesul decizional;b) analiza tranzacțiilor cu părți afiliate;c) identificarea riscurilor generate de complexitatea structurii juridice a unei instituții de credit;d) evaluarea modificărilor semnificative;e) măsurarea și evaluarea internă a riscurilor;f) monitorizarea riscurilor;g) aspecte legate de expuneri neaprobate.  +  Articolul 40(1) În sensul art. 39 lit. a), funcția de administrare a riscurilor trebuie să fie implicată în mod activ la elaborarea strategiei instituției de credit privind administrarea riscurilor și în toate deciziile privind administrarea riscurilor semnificative și să poată oferi o imagine completă asupra întregii game de riscuri la care este expusă instituția de credit.(2) În sensul alin. (1), funcția de administrare a riscurilor trebuie să îi furnizeze organului de conducere toate informațiile relevante legate de riscuri (de exemplu, printr-o analiză tehnică asupra expunerii la risc) pentru a-i permite acestuia să stabilească nivelul toleranței/apetitului la risc al instituției de credit.(3) Funcția de administrare a riscurilor trebuie de asemenea să evalueze strategia privind administrarea riscurilor, inclusiv obiectivele propuse de către unitățile operaționale, și să acorde consultanță organului de conducere înainte de luarea unei decizii. Obiectivele, printre care se numără ratingul de credit și ratele de rentabilitate a capitalului, trebuie să fie plauzibile și consecvente.(4) Funcția de administrare a riscurilor trebuie să împartă responsabilitatea de implementare a strategiei și a politicii privind administrarea riscurilor unei instituții de credit cu toate unitățile operaționale din cadrul acesteia. În timp ce unitățile operaționale trebuie să implementeze limitele de risc relevante, funcția de administrare a riscurilor trebuie să fie responsabilă de asigurarea că limitele sunt conforme cu apetitul/toleranța la risc generală a instituției de credit și de monitorizarea pe o bază continuă pentru ca instituția de credit să nu își asume riscuri excesive.(5) În ceea ce privește implicarea funcției de administrare a riscurilor în procesul decizional, aceasta trebuie să asigure că aspectele privind riscurile sunt luate în considerare în mod corespunzător. Cu toate acestea, unitățile operaționale și funcțiile-suport și, în ultimă instanță, organul de conducere trebuie să rămână responsabile pentru deciziile luate.  +  Articolul 41În sensul art. 39 lit. b), funcția de administrare a riscurilor trebuie să asigure că tranzacțiile cu părți afiliate sunt analizate, iar riscurile actuale sau potențiale pe care acestea le presupun pentru instituția de credit sunt identificate și evaluate în mod adecvat.  +  Articolul 42În sensul art. 39 lit. c), funcția de administrare a riscurilor trebuie să aibă ca obiectiv identificarea riscurilor semnificative care decurg din existența unei structuri juridice complexe.  +  Articolul 43(1) În sensul art. 39 lit. d), funcția de administrare a riscurilor trebuie să evalueze modalitatea în care orice riscuri semnificative identificate ar putea afecta capacitatea instituției de credit sau a grupului de a-și administra profilul de risc și de a mobiliza finanțarea și capitalul în condiții normale și în condiții nefavorabile.(2) Înainte de luarea unor decizii privind schimbările semnificative sau tranzacțiile excepționale, funcția de administrare a riscurilor trebuie să fie implicată în evaluarea impactului unor astfel de schimbări și tranzacții excepționale asupra nivelului general de risc al instituției de credit și al grupului.  +  Articolul 44În sensul art. 39 lit. e), funcția de administrare a riscurilor trebuie să asigure că măsurarea și evaluarea internă a riscurilor unei instituții de credit acoperă o gamă corespunzătoare de scenarii și se bazează pe ipoteze suficient de conservatoare privind dependențele și corelațiile. Aceasta trebuie să includă o perspectivă calitativă la nivel de ansamblu al instituției de credit (inclusiv cu raționamentul experților) a relației dintre riscuri și profitabilitatea instituției de credit și a mediului extern de operare al acesteia.  +  Articolul 45(1) În sensul art. 39 lit. f), funcția de administrare a riscurilor trebuie să asigure că toate riscurile identificate pot fi monitorizate în mod eficace de unitățile operaționale. Funcția de administrare a riscurilor trebuie să monitorizeze periodic profilul de risc efectiv al instituției de credit și să îl examineze în raport cu obiectivele strategice ale instituției de credit și cu toleranța/apetitul la risc pentru a permite procesul decizional de conducere și punerea în discuție de către organul de conducere în funcția sa de supraveghere.(2) Funcția de administrare a riscurilor trebuie să analizeze tendințele și să recunoască riscurile noi sau în curs de apariție care decurg din modificarea circumstanțelor și condițiilor. Aceasta trebuie de asemenea să revizuiască periodic rezultatele actuale privind riscurile în raport cu estimările anterioare (de exemplu, back testing) pentru a evalua și îmbunătăți acuratețea și eficacitatea procesului de administrare a riscurilor.(3) Funcția de administrare a riscurilor la nivel de grup trebuie să monitorizeze riscurile asumate de filiale. Incoerențele cu strategia aprobată la nivel de grup trebuie raportate organului de conducere relevant.  +  Articolul 46(1) În sensul art. 39 lit. g), funcția de administrare a riscurilor trebuie să analizeze în mod independent orice încălcare sau nerespectare (inclusiv cauza acesteia și o analiză juridică și economică a costului actual de închidere, reducere sau acoperire a expunerii în raport cu costul potențial al menținerii acesteia) a strategiilor, toleranței/apetitului la risc sau limitelor de risc. Funcția de administrare a riscurilor trebuie să informeze, după caz, unitățile operaționale implicate și să recomande măsuri de remediere posibile.(2) Funcția de administrare a riscurilor trebuie să aibă un rol important în asigurarea că o decizie privind recomandările sale este luată la un nivel corespunzător, este respectată de către unitățile operaționale relevante și raportată în mod corespunzător organului de conducere, comitetului de administrare a riscurilor și unităților operaționale sau funcțiilor-suport.(3) O instituție de credit trebuie să ia măsuri corespunzătoare împotriva comportamentului fraudulos intern sau extern și încălcărilor conduitei (de exemplu, încălcarea procedurilor interne, încălcarea limitelor).  +  Articolul 47În cazul în care este necesar, funcția de administrare a riscurilor trebuie să poată raporta direct organului de conducere în funcția sa de supraveghere, independent de raportarea către conducerea superioară, și să poată face sesizări și să poată avertiza acest organ, atunci când este cazul, dacă au loc evoluții specifice ale riscurilor care afectează sau ar putea să afecteze instituția de credit, fără a aduce atingere responsabilităților pe care le au/are organul de conducere în funcția sa de supraveghere și/sau conducerea superioară în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, prezentului regulament și Regulamentului (UE) nr. 575/2013.  +  Articolul 48(1) Coordonatorul funcției de administrare a riscurilor trebuie să fie un membru independent al conducerii superioare, cu responsabilități distincte privind funcția de administrare a riscurilor. În cazul în care natura, extinderea și complexitatea activităților instituției de credit nu justifică numirea unei persoane distincte dintre membrii conducerii superioare, o altă persoană dintre persoanele care dețin funcții-cheie ale instituției de credit (senior person) poate îndeplini funcția respectivă, cu condiția să nu existe niciun conflict de interese.(2) Coordonatorul funcției de administrare a riscurilor nu poate fi demis fără aprobarea prealabilă a organului de conducere în funcția sa de supraveghere și trebuie să poată avea acces direct la organul de conducere, în funcția sa de supraveghere, atunci când este necesar.4.3 Funcția de conformitate  +  Articolul 49Instituțiile de credit trebuie să dispună de o funcție de conformitate permanentă și eficace, pentru administrarea riscului lor de conformitate.  +  Articolul 50(1) Instituțiile de credit trebuie să aprobe și să implementeze o politică de conformitate care trebuie să fie comunicată întregului personal.(2) Funcția de conformitate a unei instituții de credit trebuie să asigure respectarea politicii de conformitate și să raporteze organului de conducere asupra administrării riscului de conformitate.(3) În sensul alin. (2), constatările funcției de conformitate trebuie să fie luate în considerare de către organul de conducere în cadrul procesului decizional.  +  Articolul 51Funcția de conformitate trebuie să acorde consultanță organului de conducere asupra prevederilor cadrului legal și de reglementare și asupra standardelor pe care o instituție de credit este necesar să le îndeplinească și evaluează posibilul impact al oricăror schimbări ale cadrului legal și de reglementare asupra activităților instituției de credit.  +  Articolul 52Funcția de conformitate are și rolul de a verifica dacă noile produse și noile proceduri sunt în conformitate cu cadrul de reglementare în vigoare și cu orice amendamente ale acestuia incluse în acte normative adoptate ale căror prevederi vor deveni aplicabile ulterior.  +  Articolul 53O instituție de credit trebuie să numească o persoană responsabilă pentru funcția de conformitate la nivelul întregii instituții de credit și la nivelul întregului grup (ofițerul de conformitate sau coordonatorul funcției de conformitate).4.4 Funcția de audit intern  +  Articolul 54(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de o funcție de audit intern care să evalueze dacă nivelul de calitate al cadrului aferent controlului intern este atât eficace, cât și eficient.(2) Funcția de audit intern trebuie să evalueze conformarea tuturor activităților și unităților operaționale ale unei instituții de credit (inclusiv funcția de administrare a riscurilor și funcția de conformitate) cu politicile și procedurile instituției de credit. În acest sens, funcția de audit intern nu trebuie să fie combinată cu nicio altă funcție.(3) Funcția de audit intern trebuie să evalueze, de asemenea, dacă politicile și procedurile existente rămân corespunzătoare și sunt conforme cu cerințele cadrului legal și de reglementare.  +  Articolul 55Fără a aduce atingere prevederilor art. 60, funcția de audit intern va fi organizată potrivit reglementărilor emise de Camera Auditorilor Financiari din România.  +  Articolul 56Funcția de audit intern trebuie să aibă acces nelimitat la documente și informații relevante în toate unitățile operaționale și de control.  +  Articolul 57(1) Funcția de audit intern trebuie să verifice în special integritatea proceselor care asigură credibilitatea metodelor și tehnicilor, ipotezelor și surselor de informații ale instituției de credit, utilizate în modelele sale interne (de exemplu, utilizarea modelelor de risc și a evaluării contabile).(2) Funcția de audit intern trebuie să evalueze și calitatea și modul de utilizare a unor instrumente calitative pentru identificarea și evaluarea riscurilor.(3) Funcția de audit intern nu se poate implica în mod direct în conceperea sau selectarea modelelor sau a altor instrumente de administrare a riscurilor.  +  Articolul 58(1) Funcția de audit intern trebuie să raporteze direct organului de conducere și comitetului de audit constatările și propunerile sale privind îmbunătățirea semnificativă a controalelor interne.(2) Toate recomandările făcute de funcția de audit intern trebuie să facă obiectul unei proceduri oficiale de urmărire de către nivelele de conducere respective pentru a asigura și a raporta soluționarea acestora.  +  Articolul 59(1) Organul de conducere trebuie să încurajeze personalul funcției de audit intern să adere la standardele profesionale naționale și internaționale.(2) Activitatea funcției de audit intern trebuie să fie desfășurată în conformitate cu un plan de audit și programe detaliate de audit în funcție de o abordare bazată pe risc.(3) Planul de audit trebuie să fie aprobat de comitetul de audit.  +  Articolul 60(1) Organul de conducere al instituțiilor de credit poate, în situația în care pentru desfășurarea angajamentelor de audit intern este necesară o expertiză specială, pe baza unei fundamentări corespunzătoare, să ia decizia externalizării activității de audit intern doar în ceea ce privește activitățile instituției de credit, altele decât cele prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. a)-n) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, în sensul desfășurării acesteia în coparticipare sau prin subcontractare. La luarea deciziei se vor aplica în mod corespunzător prevederile cap. V privind externalizarea.(2) În sensul alin. (1), desfășurarea activității de audit intern în coparticipare se realizează utilizând pentru efectuarea angajamentelor de audit intern atât personalul propriu ce activează în cadrul funcției de audit intern, cât și resurse externe.(3) În sensul alin. (1), desfășurarea activității de audit intern pe bază de subcontractare are în vedere situațiile în care un angajament de audit intern sau doar o parte a acestuia este realizată de către un partener extern, de obicei pentru o perioadă limitată de timp.  +  Secţiunea a 5-a Sisteme informaționale și continuitatea activității5.1 Sistemul informațional și comunicarea  +  Articolul 61O instituție de credit trebuie să dispună de sisteme informaționale și de comunicare eficace și credibile care să acopere toate activitățile sale semnificative.  +  Articolul 62(1) Sistemele informaționale, inclusiv acelea care păstrează și utilizează date în format electronic, trebuie să fie sigure, monitorizate independent și susținute de planuri corespunzătoare pentru situații neprevăzute.(2) Atunci când implementează sisteme informatice, o instituție de credit trebuie să se conformeze cu standardele informatice general acceptate.5.2 Procesul de administrare a continuității activității  +  Articolul 63O instituție de credit trebuie să stabilească un proces solid de administrare a continuității activității pentru a-și asigura capacitatea de a funcționa în mod continuu și pentru a limita pierderile în cazul unei întreruperi severe a activității.  +  Articolul 64(1) Pentru a stabili un proces solid de administrare a continuării activității, o instituție de credit trebuie să analizeze cu atenție expunerea sa la întreruperi severe ale activității și să evalueze, cantitativ și calitativ, potențialul impact al acestora, prin folosirea unor date interne și/sau externe și a unor analize de tip scenariu.(2) Pe baza analizei prevăzute la alin. (1), o instituție de credit trebuie să dispună de:a) planuri pentru situații neprevăzute și de continuitate a activității pentru a asigura că o instituție de credit reacționează în mod corespunzător la situații de urgență și este capabilă să își mențină cele mai importante activități dacă există o întrerupere la procedurile normale de desfășurare a activității;b) planuri de redresare pentru resursele critice pentru a-i permite să revină la procedurile normale de desfășurare a activității într-o perioadă de timp corespunzătoare. Orice risc rezidual din eventuale întreruperi ale activității trebuie să fie conform toleranței/apetitului la risc al instituției.  +  Secţiunea a 6-a Transparența  +  Articolul 65(1) În vederea asigurării transparenței pe plan intern, strategiile și politicile trebuie comunicate tuturor angajaților vizați din cadrul unei instituții de credit.(2) Personalul unei instituții de credit trebuie să înțeleagă și să adere la politicile și procedurile aferente atribuțiilor și responsabilităților sale.(3) În sensul alin. (1) și (2), organul de conducere trebuie să informeze și să țină la curent, într-un mod clar și consecvent, personalul vizat cu privire la strategiile și politicile instituției, cel puțin la nivelul necesar pentru a-și îndeplini atribuțiile sale specifice.  +  Articolul 66(1) Cadrul de administrare a activității al unei instituții de credit trebuie să fie transparent în raport cu părțile interesate.(2) O instituție de credit trebuie să își prezinte poziția sa curentă și perspectivele viitoare într-o manieră clară, echilibrată, exactă și la timp.(3) Obiectivul transparenței în ceea ce privește cadrul de administrare a activității este de a furniza tuturor părților interesate relevante din cadrul unei instituții de credit (incluzând acționari, angajați, clienți și public în general) informații-cheie necesare pentru a le permite să aprecieze eficacitatea organului de conducere în administrarea/conducerea instituției de credit.  +  Articolul 67O instituție de credit trebuie să facă publice cel puțin următoarele:a) structurile și politicile sale aferente cadrului de administrare a activității, inclusiv obiectivele, structura organizatorică, cadrul de administrare a activității, structura și organizarea organului de conducere, inclusiv participarea la reuniunile acestuia, și structura de stimulente și de remunerare a instituției de credit;b) natura, extinderea, scopul și substanța economică a tranzacțiilor cu părți afiliate, dacă acestea au un impact semnificativ asupra instituției de credit;c) modalitatea în care este stabilită strategia de afaceri și strategia privind administrarea riscurilor (inclusiv implicarea organului de conducere) și factorii de risc previzibili;d) comitetele stabilite ale instituției de credit, atribuțiile și componența acestora;e) cadrul aferent controlului intern și modalitatea în care sunt organizate funcțiile de control, principalele atribuții pe care le îndeplinesc acestea, modalitatea în care performanța acestora este monitorizată de către organul de conducere și orice modificări semnificative planificate la aceste funcții; șif) informații semnificative privind rezultatele financiare și operaționale.  +  Capitolul II Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri  +  Secţiunea 1 Dispoziții privind procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri  +  Articolul 68(1) Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri al unei instituții de credit trebuie să reprezinte o componentă a procesului de conducere a instituției de credit și a culturii decizionale a acesteia.(2) În sensul alin. (1), procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri al unei instituții de credit trebuie să asigure organului de conducere posibilitatea să evalueze în mod continuu profilul de risc al instituției de credit și gradul de adecvare a capitalului intern în raport cu acesta.(3) Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri al unei instituții de credit trebuie să fie formalizat în cadrul unor norme interne.(4) În cadrul procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri instituțiile de credit trebuie să realizeze:a) identificarea, măsurarea, diminuarea și raportarea riscurilor la care instituția de credit este sau poate fi expusă, pentru calcularea și evaluarea continuă a necesităților de capital intern;b) planificarea și menținerea surselor de capital intern necesare realizării adecvării capitalului la profilul de risc al instituției de credit.  +  Articolul 69Instituțiile de credit trebuie să informeze Banca Națională a României - Direcția supraveghere cu privire la:a) modul în care este structurat procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri;b) ipotezele care sunt utilizate pentru determinarea riscurilor pe sectoare și a tipurilor de riscuri;c) senzitivitatea la risc și nivelurile de încredere utilizate pentru cuantificarea riscurilor;d) modalitatea de agregare a riscurilor pentru a determina necesarul de capital intern.e) ipotezele utilizate pentru determinarea disponibilului de capital intern, inclusiv orizontul de timp avut în vedere la planificarea capitalului intern.  +  Articolul 70(1) Pentru evaluarea adecvării capitalului intern la riscuri, instituția de credit trebuie să identifice și să evalueze toate riscurile semnificative la care este sau poate fi expusă, incluzând:a) riscurile pentru care, potrivit Regulamentului (UE) nr. 575/2013, există cerințe de capital reglementate, inclusiv diferențele semnificative dintre tratamentul reglementat al riscurilor pentru calculul cerințelor minime de capital și tratamentul prevăzut de procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri;b) riscurile pentru care cerințele de capital reglementate nu sunt integral acoperitoare:(i) riscuri rezultate din aplicarea unor abordări mai puțin sofisticate - subestimarea riscului de credit în contextul utilizării abordării standard, subestimarea riscului operațional în contextul utilizării abordării de bază sau abordării standard;(ii) subestimarea pentru pierderea în caz de nerambursare în condiții de criză;(iii) riscul rezidual aferent tehnicilor de diminuare a riscului de credit; și(iv) riscul din securitizare;(v) riscurile generate de activitatea de creditare în valută a debitorilor expuși la riscul valutar;c) riscuri precum: riscul de rată a dobânzii din activități în afara portofoliului de tranzacționare, riscul de concentrare, riscul de lichiditate, riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier, riscul reputațional și cel strategic. Pentru riscurile din această categorie instituțiile de credit pot utiliza metode calitative de evaluare și diminuare;d) riscuri externe instituției de credit, respectiv riscuri aferente mediului de reglementare, economic sau de desfășurare a activității instituției de credit și care nu se încadrează în situațiile prevăzute la lit. a)-c).(2) În conformitate cu principiul proporționalității prevăzut de art. 148 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, instituțiile de credit trebuie să stabilească modalitatea și măsura în care riscurile semnificative sunt tratate în cadrul procesului intern de evaluare a adecvării capitalului. În acest sens, instituțiile de credit trebuie să stabilească riscurile pentru care vor determina o cerință de capital intern pentru acoperirea lor, precum și cele pentru care vor fi utilizate alte metode pentru administrarea și reducerea lor.  +  Articolul 71Instituțiile de credit trebuie să dispună de un proces intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri la nivel individual și, după caz, consolidat, conform prevederilor titlului V Supravegherea pe bază consolidată din prezentul regulament.  +  Articolul 72Prevederile art. 149 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, se aplică de casa centrală a cooperativelor de credit atât la nivel individual, cât și la nivelul rețelei cooperatiste.  +  Articolul 73(1) Instituțiile de credit sunt responsabile de procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri, precum și pentru stabilirea unor cerințe de capital intern care să fie conforme cu profilul lor de risc și cu mediul în care acestea își desfășoară activitatea.(2) Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri trebuie să fie adaptat necesităților instituțiilor de credit și trebuie să utilizeze datele de intrare și definițiile pe care instituțiile de credit le folosesc pentru scopuri interne.(3) În sensul alin. (2), o instituție de credit poate utiliza propriile definiții pentru riscuri și pentru gradul de semnificație al unui risc, sub rezerva furnizării de explicații Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere, inclusiv cu privire la metodele utilizate, la acoperirea cu capital a tuturor riscurilor semnificative și la modul în care abordarea folosită de instituția de credit interacționează cu obligațiile instituite de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 referitoare la calcularea cerințelor de capital.(4) În sensul alin. (2), o instituție de credit poate utiliza propriile definiții pentru capitalul intern și elementele componente ale acestuia, sub rezerva furnizării de clarificări Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere, specificând metodologia utilizată pentru determinarea capitalului intern disponibil instituției de credit.  +  Articolul 74Instituțiile de credit trebuie să stabilească în mod clar în cadrul procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri tipurile de riscuri pentru care utilizează o abordare cantitativă în ceea ce privește evaluarea, administrarea și diminuarea acestora și cele pentru care utilizează o abordare calitativă a acestor aspecte.  +  Articolul 75(1) Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri trebuie să ia în considerare planurile strategice ale instituției de credit și legătura acestora cu factorii macroeconomici.(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să dezvolte o strategie de menținere a nivelurilor de capital, care să ia în considerare factori precum: previziunile cu privire la ritmul de creștere a creditului, sursele și utilizările de fonduri viitoare, politica de dividende și orice variație în cadrul unui ciclu economic a necesarului de fonduri proprii reglementat potrivit Regulamentului (UE) nr. 575/2013.(3) Instituțiile de credit trebuie să dispună de un plan explicit privind capitalul, aprobat de către organul de conducere, care să cuprindă cel puțin următoarele:a) obiectivele instituției de credit și orizontul de timp necesar pentru atingerea obiectivelor respective;b) o descriere generală a procesului de planificare a capitalului și a responsabilităților aferente acestuia;c) modul în care instituția de credit se va conforma în viitor cu cerințele de capital;d) orice limite relevante legate de capital;e) un plan general pentru situații neprevăzute pentru tratamentul divergențelor și al evenimentelor neașteptate, cum ar fi posibilitatea majorării capitalului, restrângerea activității sau utilizarea tehnicilor de diminuare a riscului.(4) În cadrul planului privind capitalul, instituțiile de credit își stabilesc ca obiectiv un nivel intern al cerinței de capital având în vedere profilul de risc, mediul economic în care își desfășoară activitatea, calitatea proceselor de control intern și de administrare a riscurilor, planurile strategice, calitatea capitalului intern disponibil etc.(5) Instituțiile de credit trebuie să efectueze simulări de criză care să ia în considerare elemente precum riscurile specifice jurisdicției în care acestea își desfășoară activitatea și stadiul în care se află ciclul economic.(6) Instituțiile de credit trebuie să utilizeze rezultatele simulărilor de criză atât în procesul de planificare a capitalului intern disponibil, cât și în determinarea cerințelor interne de capital adecvate profilului de risc.(7) Instituțiile de credit trebuie să analizeze impactul pe care noul cadru de reglementare, comportamentul competitorilor sau alți factori îl pot avea asupra performanței lor, pentru a determina acele modificări ale mediului în care își desfășoară activitatea pe care ar putea să le susțină.  +  Articolul 76(1) Instituțiile de credit își pot proiecta procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri astfel încât să utilizeze abordări precum:a) utilizarea rezultatelor produse de metodologiile reglementate pentru calculul cerințelor de capital aferente riscurilor prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și luarea în considerare a unor riscuri precum riscul de concentrare, riscul rezidual rezultat din utilizarea tehnicilor de diminuare a riscului de credit și din operațiuni de securitizare sau riscul de rată a dobânzii din activități în afara portofoliului de tranzacționare. În cazul utilizării acestei abordări, instituțiile de credit trebuie să demonstreze că au analizat toate riscurile nereglementate de regulamentul menționat și au constatat că acestea sunt fie absente, fie nesemnificative sau au calculat o cerință de capital care s-a adăugat celei stabilite în baza regulamentului anterior menționat;b) utilizarea de metodologii diferite pentru diferitele tipuri de riscuri și calcularea unei sume a cerințelor de capital rezultate. În acest sens, pentru un anumit tip de risc, instituțiile de credit pot utiliza alte metodologii decât cele utilizate în scopurile determinării cerințelor minime reglementate de capital;c) utilizarea de metodologii complexe.(2) Instituțiile de credit trebuie să fundamenteze situațiile în care în cadrul metodologiei iau în considerare efectele de diversificare și corelare.(3) În situația în care, pentru unele categorii de riscuri, nu sunt disponibile informații suficiente, instituțiile de credit pot utiliza în cadrul metodologiei și estimări.(4) Instituțiile de credit trebuie să includă în procesul lor intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri estimări ale riscurilor care nu pot fi măsurate, în situația în care acestea sunt semnificative. Această cerință ar putea fi mai puțin strictă, dacă instituțiile de credit demonstrează Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere că dispun de o politică adecvată de diminuare/administrare a acestor riscuri.  +  Articolul 77(1) Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri trebuie să se bazeze pe procese adecvate de măsurare și evaluare.(2) Pentru scopurile alin. (1), instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și procese corespunzătoare pentru evaluarea riscurilor semnificative, altele decât cele prevăzute la art. 70.  +  Articolul 78(1) Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri al instituției de credit trebuie să fie revizuit ori de câte ori se consideră necesar, dar cel puțin anual, astfel încât riscurile să fie acoperite în mod adecvat, iar acoperirea cu capital să reflecte profilul de risc actual al instituției de credit.(2) În scopul alin. (1), instituțiile de credit vor proceda la revizuirea procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri cel puțin în următoarele situații: modificări ale strategiei instituției de credit, ale planului de desfășurare a activității, ale mediului în care își desfășoară activitatea sau ale oricăror altor factori care au un efect semnificativ asupra ipotezelor sau metodologiilor utilizate în cadrul respectivului proces.(3) Orice riscuri noi care apar în cadrul activității instituției de credit trebuie să fie identificate și incluse în procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri al acesteia.  +  Articolul 79(1) Instituțiile de credit trebuie să proiecteze în detaliu procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri.(2) Inițierea și proiectarea procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri sunt responsabilitatea organului de conducere al instituției de credit.(3) În sensul alin. (2), organul de conducere al instituției de credit trebuie să aprobe proiectarea procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri la nivel conceptual - cel puțin sfera de aplicare, metodologia și obiectivele generale, iar conducerea superioară a instituției de credit este responsabilă pentru aprobarea detaliilor aferente proiectării - conceptele tehnice.(4) Organul de conducere al instituției de credit este responsabil de integrarea planificării și administrării capitalului în cultura și abordarea generală a instituției de credit privind administrarea riscului.(5) În sensul alin. (4), organul de conducere trebuie să asigure că procesul legat de planificarea capitalului, precum și politicile și procedurile de administrare a procesului sunt comunicate și implementate la nivelul întregii instituții de credit și sunt susținute cu suficientă autoritate și resurse.(6) Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri al instituției de credit - politicile, metodologiile, ipotezele și procedurile - trebuie să fie prevăzut într-un document, să fie revizuit și aprobat de către organul de conducere al instituției de credit.(7) Rezultatele procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri al instituției de credit trebuie să fie raportate organului de conducere al acesteia.  +  Articolul 80(1) Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri al unei instituții de credit trebuie să aibă ca rezultat determinarea și menținerea capitalului intern disponibil al instituției de credit la un nivel adecvat în raport cu necesitățile interne aferente profilului de risc al acesteia.(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit raportează Băncii Naționale a României nivelul excedentului/deficitului de capital rezultat în urma procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri. Modul de raportare, precum și frecvența transmiterii se stabilesc prin Standardul tehnic de implementare emis în aplicarea Regulamentului (UE) nr. 575/2013.(3) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să poată explica Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere similitudinile și diferențele între rezultatul procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri și cerințele de capital reglementate de Banca Națională a României.  +  Articolul 81Rezultatele și concluziile procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri trebuie să fie luate în considerare la elaborarea și revizuirea strategiei și a apetitului la risc.  +  Articolul 82(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 68, orice externalizare a anumitor elemente ale procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri se va face cu respectarea prevederilor capitolului V.(2) Indiferent de nivelul externalizării, instituțiile de credit rămân pe deplin responsabile de procesul lor intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri și trebuie să se asigure că acesta reflectă în continuare situația lor specifică și profilul individual de risc.  +  Secţiunea a 2-a Administrarea riscurilor semnificative2.1 Riscul de credit2.1.1 Dispoziții generale privind riscul de credit și riscul de țară2.1.1.1 Dispoziții generale privind riscul de credit  +  Articolul 83Instituțiile de credit trebuie să dispună de un cadru adecvat de administrare a riscului de credit care să ia în considerare apetitul la risc și profilul de risc al instituției de credit, precum și condițiile de piață și cele macroeconomice. Acesta include politici și procese prudente pentru identificarea, măsurarea, evaluarea, monitorizarea, raportarea și controlul sau diminuarea riscului de credit*1), inclusiv riscul de credit al contrapartidei*2), în timp util.-----*1) Riscul de credit poate rezulta din: expuneri din bilanț și din afara bilanțului, inclusiv credite și sume avansate, investiții, creditare interbancare, tranzacții cu instrumente financiare derivate, tranzacții de finanțare prin titluri și activități de tranzacționare.*2) Riscul de credit al contrapartidei include expunerile la riscul de credit rezultat din instrumentele financiare derivate și alte instrumente financiare extrabursiere.  +  Articolul 84(1) Organul de conducere al instituțiilor de credit aprobă și revizuiește periodic (cel puțin o dată pe an) strategia de administrare a riscului de credit, precum și politicile și procesele semnificative de asumare*3), identificare, măsurare, evaluare, monitorizare, raportare și control sau diminuare pentru riscul de credit, (inclusiv riscul de credit al contrapartidei și expunerea viitoare potențială aferentă), precum și faptul că acestea sunt consecvente cu apetitul la risc stabilit de organul de conducere. Strategia, politicile și procesele respective trebuie să acopere activitățile instituției de credit pentru care expunerea din credite conduce la înregistrarea unui risc semnificativ.(2) Conducerea superioară implementează strategia de administrare a riscului de credit și dezvoltă politicile și procesele prevăzute la alin. (1).-----*3) "Asumarea" include presupunerea tuturor tipurilor de risc care generează risc de credit, inclusiv risc de credit sau risc de credit al contrapartidei asociat cu diferite instrumente financiare.  +  Articolul 85 Abrogat (la 14-02-2018, Articolul 85 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 1, Articolul I din REGULAMENT nr. 1 din 6 februarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 141 din 14 ianuarie 2018 )  +  Articolul 86În ceea ce privește riscul de credit și riscul de contrapartidă, instituțiile de credit trebuie:a) să asigure că diversitatea portofoliilor de credite este adecvată în funcție de piețele-țintă și strategiile globale de creditare;b) să dispună de sisteme eficiente pentru gestionarea și monitorizarea permanentă a diferitelor portofolii purtătoare de risc de credit și a diferitelor expuneri ale instituțiilor, inclusiv pentru identificarea și gestionarea creditelor-problemă și pentru efectuarea ajustărilor de valoare și constituirea unor provizioane adecvate;c) să dispună de metodologii interne care le permit să evalueze riscul de credit al expunerilor față de debitori individuali, titluri de valoare sau pozițiile din securitizare, precum și riscul de credit la nivelul portofoliului.  +  Articolul 87Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și procese care să stabilească un mediu corespunzător și controlat în mod adecvat pentru riscul de credit și care să includă:a) o strategie bine documentată și eficient implementată, precum și politici și procese sănătoase pentru asumarea riscului de credit, fără acordarea unei încrederi exagerate evaluărilor externe de credit; în cazul în care cerințele de fonduri proprii se bazează pe o evaluare a unei instituții externe de evaluare a creditului (ECAI, External Credit Assessment Institution) sau pe faptul că o expunere este neevaluată, acest lucru nu absolvă instituțiile de credit de obligația de a lua în considerare și alte informații relevante pentru a își evalua modul de repartizare a capitalului intern;b) politici și procese eficace de administrare a creditelor, care să includă analiza continuă a capacității și disponibilității clienților de a rambursa datoriile la scadență (inclusiv revizuirea performanței activelor-suport în cazul expunerilor din securitizare), monitorizarea documentației, clauzelor contractuale, garanțiilor și altor forme de diminuare a riscului de credit;c) sisteme informaționale eficace pentru identificarea, agregarea și raportarea cu acuratețe și la timp a expunerilor la riscul de credit, către organul de conducere, pe bază continuă;d) limite de credit prudente și adecvate, consecvente cu apetitul la risc, profilul de risc și soliditatea capitalului instituției de credit, care sunt comunicate în mod regulat personalului relevant și înțelese de către acesta;e) procese de urmărire a excepțiilor și de raportare care asigură acțiuni prompte la nivelul adecvat al organului de conducere al instituției de credit, acolo unde este necesar; șif) controale eficace, inclusiv referitor la calitatea, încrederea și relevanța datelor și referitor la procedurile de validare, pentru utilizarea modelelor care identifică și măsoară riscul de credit și limitele stabilite.  +  Articolul 88Instituțiile de credit trebuie să asigure că deciziile de creditare sunt luate în mod independent, fără a fi afectate de influențe, presiuni sau conflicte de interese.  +  Articolul 89Instituțiile de credit trebuie să dispună de criterii, politici și procese solide și bine definite, privind aprobarea noilor expuneri - inclusiv standarde prudente de asumare a expunerilor, operațiunile de modificare, reînnoire și refinanțare a expunerilor existente și identificarea competenței de aprobare corespunzătoare dimensiunii și complexității expunerilor.  +  Articolul 90Politica de creditare a unei instituții de credit trebuie să prevadă că expunerile la riscul de credit care depășesc un anumit prag stabilit în sumă absolută sau ca procent din capitalul eligibil, precum și cele care presupun un risc de credit ridicat sau nu sunt caracteristice activității desfășurate de instituția de credit trebuie să fie aprobate de către conducerea superioară a instituției de credit.  +  Articolul 91Instituțiile de credit trebuie să dispună de proceduri pentru evaluarea garanțiilor reale și pentru verificarea faptului că respectivele garanții sunt și continuă să fie executabile și valorificabile.  +  Articolul 92(1) La evaluarea garanțiilor reale corporale, situate în afara României, pentru recunoașterea calității acestora de diminuatori de risc de credit în conformitate cu reglementările Băncii Naționale a României, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere Standardele internaționale de evaluare.(2) La evaluarea garanțiilor reale corporale, situate pe teritoriul României, pentru recunoașterea calității acestora de diminuatori de risc de credit în conformitate cu reglementările Băncii Naționale a României, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere Standardele internaționale de evaluare, respectiv Ghidul privind evaluarea pentru garantarea împrumuturilor, emis de Asociația Națională a Evaluatorilor din România (ANEVAR).(3) Pentru scopul indicat la alin. (1) și (2), instituțiile de credit trebuie să realizeze evaluarea garanțiilor reale corporale cu persoane care dețin calificarea, abilitățile și experiența necesare pentru efectuarea unei evaluări și care sunt independente de procesul decizional în ceea ce privește creditul.  +  Articolul 93Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și procese pentru a monitoriza îndatorarea totală a entităților cărora le acordă credite, precum și orice factor de risc care poate conduce la stare de nerambursare, inclusiv riscul valutar neacoperit.  +  Articolul 94Pentru ca fondurile proprii ale instituției de credit să își mențină capacitatea de asigurare a continuității activității și de absorbție a pierderilor pe bază continuă, instituțiile de credit trebuie să integreze într-o manieră adecvată riscurile din activitatea de creditare în valută a debitorilor expuși la riscul valutar în cadrul sistemului intern de administrare a riscului de credit.  +  Articolul 95Pentru scopurile art. 94, instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și proceduri adecvate volumului și complexității activității desfășurate pentru identificarea și evaluarea cu acuratețe a riscurilor din creditarea în valută a debitorilor expuși la riscul valutar și pentru reflectarea acestora atât la nivelul proceselor de determinare a prețurilor interne ale creditelor, cât și la nivelul procesului intern de adecvare a capitalului la riscuri.  +  Articolul 96(1) Instituțiile de credit trebuie să formalizeze o metodă de stabilire a unor prețuri interne de referință pentru creditele denominate în valută acordate debitorilor expuși la riscul valutar în funcție de toate riscurile asumate.(2) Metoda prevăzută la alin. (1) trebuie să asigure reflectarea în prețurile interne de referință a costurilor necesare acoperirii tuturor riscurilor aferente creditelor în valută, în condițiile asigurării continuității activității instituției de credit.(3) În sensul alin. (2) se înțeleg cel puțin următoarele costuri:a) costurile destinate acoperirii pierderilor previzibile care se produc cu regularitate în cursul normal al activității;b) costurile aferente riscurilor cu frecvență mică de apariție, dar deosebit de importante prin mărimea pierderilor pe care le pot genera;c) costurile operaționale;d) costurile aferente surselor de finanțare a creditelor în valută.  +  Articolul 97În sensul art. 95, în cadrul procesului intern de adecvare a capitalului la riscuri, instituțiile de credit trebuie să determine, să planifice, să mențină și să aloce capital intern pentru acoperirea tuturor riscurilor din activitatea de creditare în valută a debitorilor expuși la riscul valutar.2.1.1.2 Dispoziții generale privind riscul de țară  +  Articolul 98(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și procese pentru identificarea, măsurarea, evaluarea, monitorizarea, raportarea și controlul sau diminuarea riscului de țară și al riscului de transfer. Procesele trebuie să fie conforme cu profilul de risc, importanța sistemică și apetitul la risc al instituției de credit, să ia în considerare condițiile de piață și condițiile macroeconomice și să ofere o imagine completă cu privire la percepția instituției de credit la nivel global a expunerii la riscul de țară și la riscul de transfer.(2) În sensul alin. (1), expunerile (incluzând expunerile intra-grup, unde este cazul) sunt identificate, monitorizate și administrate pe fiecare țară - în plus față de monitorizarea pe debitorul final/contrapartida finală.(3) Instituțiile de credit trebuie să monitorizeze și să evalueze evoluțiile privind riscul de țară și riscul de transfer și să aplice măsuri corespunzătoare pentru contracararea acestora.  +  Articolul 99Organul de conducere al instituțiilor de credit aprobă strategiile, politicile și procesele cu privire la administrarea riscului de țară și a riscului de transfer și realizează administrarea astfel încât să se asigure că politicile și procesele respective sunt implementate în mod eficient și sunt complet integrate în procesul de administrare a riscului general al instituției de credit.  +  Articolul 100Instituțiile de credit trebuie să stabilească limite privind expunerile pe fiecare țară.  +  Articolul 101Instituțiile de credit trebuie să dispună de sisteme informaționale, de administrare a riscului și de control intern care să însumeze, monitorizeze și să raporteze în mod adecvat și în timp util expunerile pe țări și să asigure totodată respectarea limitelor cu privire la expunerile pe fiecare țară.2.1.2 Expunerile față de persoanele afiliate cu instituția de credit  +  Articolul 102(1) Pentru scopurile prezentei subsecțiuni, termenii filială, participație și participație calificată au semnificația prevăzută la art. 4 alin. (1) pct. 16, pct. 35 și pct. 36 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.(2) Pentru scopurile prezentei subsecțiuni, termenul control are semnificația prevăzută la art. 4 alin. (1) pct. 37 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și urmează același regim cu cel aferent relației de control din cadrul art. 4 alin. (1) pct. 39 din același regulament.(3) În sensul prezentei subsecțiuni, sintagma părți afiliate instituției de credit cuprinde cel puțin:a) orice entitate asupra căreia instituția de credit exercită controlul;b) orice entitate în care instituția de credit deține participații;c) entitățile care exercită control asupra instituției de credit;d) orice entitate în care entitățile menționate la lit. c) fie exercită controlul, fie dețin participații;e) acționarii care au dețineri calificate la capitalul instituției de credit;f) orice entitate în care acționarii menționați la lit. e) fie exercită controlul, fie dețin participații;g) membrii organului de conducere al instituției de credit, precum și persoanele care dețin funcții-cheie în respectiva instituție de credit, împreună cu:(i) entitățile în care aceștia au/prezintă interese directe sau indirecte; și(ii) membrii apropiați ai familiei acestora, care se anticipează să influențeze sau să fie influențați de aceștia în raport cu instituția de credit; aceștia pot include: partenerul de viață și copiii persoanei; copiii partenerului de viață al persoanei; dependenți ai persoanei sau ai partenerului de viață al acestuia.(4) Tranzacțiile cu părțile afiliate includ expunerile din credite înregistrate în bilanț și cele din afara bilanțului, precum și relații, cum ar fi contractele de servicii, achizițiile și vânzările de active, contracte de construcții, acorduri de leasing, tranzacții cu instrumente financiare derivate, împrumuturi, și operațiuni de scoatere în afara bilanțului. Termenul de tranzacție trebuie să fie interpretat în sens larg pentru a include nu numai tranzacțiile care sunt încheiate cu părțile afiliate, dar și situații în care o persoană cu care instituția de credit nu se află în astfel de relație (față de care instituția de credit are o expunere) devine ulterior parte afiliată.  +  Articolul 103(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și procese adecvate pentru identificarea expunerilor individuale față de/și a tranzacțiilor cu părțile afiliate, pentru determinarea sumei totale a acestor expuneri, precum și pentru monitorizarea și raportarea respectivelor expuneri prin intermediul unui proces independent de verificare sau auditare a activității de creditare.(2) În sensul alin. (1), excepțiile de la aplicarea politicilor, procedurilor și limitelor trebuie raportate conducerii superioare și, dacă este cazul, organului de conducere în funcția sa de supraveghere, pentru luarea de măsuri corespunzătoare.(3) În sensul alin. (1), tranzacțiile cu părțile afiliate instituției de credit vor fi monitorizate atât de către conducerea superioară, pe baze continue, cât și de către organul de conducere în funcția sa de supraveghere.  +  Articolul 104(1) O instituție de credit nu trebuie să înregistreze, după luarea în considerare a efectului diminuării riscului de credit în conformitate cu art. 399-403 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, o expunere față de grupul părților afiliate a cărei valoare depășește 25% din capitalul eligibil.(2) În cazul în care grupul părților afiliate include una sau mai multe instituții, valoarea expunerii față de acest grup nu poate depăși fie 25% din capitalul eligibil al instituției de credit, fie echivalentul a 150 milioane euro, în funcție de care dintre aceste valori este mai mare, cu condiția ca, în cazul aplicării limitei absolute, suma valorilor expunerilor față de toate părțile afiliate care nu sunt instituții să nu depășească, după luarea în considerare a efectului diminuării riscului de credit în conformitate cu art. 399-403 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, 25% din capitalul eligibil al instituției de credit.(3) În cazul în care echivalentul a 150 milioane euro este mai mare decât 25% din capitalul eligibil al instituției de credit, valoarea expunerii nu trebuie să depășească, după luarea în considerare a efectului diminuării riscului de credit în conformitate cu art. 399-403 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, o limită rezonabilă raportată la capitalul eligibil al instituției de credit. Această limită trebuie stabilită de către instituțiile de credit în concordanță cu politicile și procedurile proprii, nu trebuie să depășească 100% din capitalul eligibil al acestora și trebuie să fie cel puțin la fel de strictă ca limita prevăzută la art. 395 alin. (1) al 2-lea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.(4) Pentru scopurile prevăzute la alin. (1)-(3), valoarea expunerii va fi determinată potrivit părții a patra - Expuneri mari din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.  +  Articolul 105(1) Orice operațiune care conduce la înregistrarea sau modificarea unei expuneri față de o parte afiliată, care depășește un prag prevăzut de normele interne ale instituției de credit, precum și orice operațiune de acest tip care prezintă în alt fel un risc deosebit vor fi efectuate numai cu aprobarea prealabilă a organului de conducere al instituției de credit.(2) În sensul alin. (1), membrii organului de conducere al instituției de credit aflați în conflict de interese sunt excluși din procesul de aprobare și administrare a tranzacțiilor cu părțile afiliate.  +  Articolul 106Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și procese adecvate pentru a preveni implicarea, în procesul de aprobare și de administrare a tranzacției, a persoanelor care beneficiază de tranzacția respectivă sau a persoanelor care au legătură cu acestea, prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. g).  +  Articolul 107Instituțiile de credit raportează trimestrial Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere expunerile față de părțile afiliate.2.1.3 Operațiuni în condiții de favoare  +  Articolul 108(1) Pentru scopurile prezentei subsecțiuni, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) grup - mai multe entități (membri), reunite după un anumit criteriu. Prin grupul instituției de credit se va înțelege grupul de clienți aflați în legătură, din care face parte instituția de credit însăși. Pentru scopurile acestei definiții, va fi luat în considerare și cazul particular în care există o singură/un singur entitate/membru;b) entitate sau membru din cadrul unui grup - orice entitate sau membru, persoană fizică ori juridică, care face parte dintr-un grup; în cazul grupului instituției de credit, se va înțelege și instituția de credit însăși;c) control comun - împărțirea controlului asupra unei activități economice;d) influență semnificativă - autoritatea de a participa la luarea deciziilor de politică financiară și de exploatare ale unei activități economice, dar care nu reprezintă controlul sau controlul comun asupra politicilor respective;e) grup de persoane fizice cu influență semnificativă asupra unei/unor entități din cadrul grupului instituției de credit - orice grup format din membrii, persoane fizice, ai unui grup de clienți aflați în legătură care are/exercită o influență semnificativă asupra grupului instituției de credit. În scopul aplicării acestei definiții vor fi luate în considerare numai acele grupuri de persoane fizice cu influență semnificativă, care au în componența lor cel puțin un membru care are calitatea de salariat al unei/unor entități din cadrul grupului instituției de credit. Pentru scopurile acestei definiții va fi luat în considerare și cazul particular în care există un singur membru;f) operațiune în condiții de favoare (non-arm's length transaction) - orice operațiune care este încheiată de către părți de pe alte poziții decât cele care reprezintă interese economice diferite.(2) Unele dintre cele mai întâlnite cazuri de grupuri de persoane fizice cu influență semnificativă sunt:a) cazul unui grup reprezentat de membrii unei familii din care un membru este persoană care deține funcție executivă; totodată pot exista cazuri în care între un membru al familiei și o altă persoană există, în sensul că se exercită, o relație similară celei de control, în aceste cazuri membrii familiei împreună cu persoana respectivă constituind un grup de persoane fizice cu influență semnificativă;b) cazul unui grup reprezentat de membrii unei familii din care un membru este administrator sau acționar semnificativ în una dintre entitățile grupului instituției de credit, iar alt membru are calitatea de salariat în aceeași/altă entitate din acest grup.(3) La aprecierea caracterului unei operațiuni în condiții de favoare pot fi avute în vedere, fără a se limita la acestea, următoarele aspecte:a) disponibilitatea instituției de credit de a efectua o operațiune identică sau similară cu orice altă persoană, probată prin accesul larg la acest tip de operațiune;b) termenii în care au fost încheiate operațiuni similare și care predomină la momentul efectuării operațiunii în cauză;c) tranzacționarea unui activ sau decontarea unei datorii la o altă valoare decât valoarea sa justă.(4) Dintre termenii luați în considerare la alin. (3) lit. b) se pot menționa:a) în cazul operațiunilor de acordare de credite: evaluarea creditului, durata creditului, rata dobânzii, graficul de rambursare, garanțiile solicitate etc.;b) în cazul operațiunilor de atragere de depozite - dobânda bonificată.  +  Articolul 109(1) Instituția de credit nu va efectua alte operațiuni în condiții de favoare decât cele prevăzute de pachetele de măsuri remuneratorii și stimulente pentru salariații entităților membre ale grupului instituției de credit, în condițiile în care pachetele respective prevăd operațiuni în condiții de favoare care, dacă sunt efectuate cu un membru al unui grup de persoane fizice cu influență semnificativă, în calitatea sa de salariat:a) sunt larg disponibile pentru salariații entității/entităților din cadrul grupului instituției de credit, în care acel grup de persoane fizice cu influență semnificativă are sau exercită o asemenea influență; șib) nu favorizează niciun membru al grupului de persoane fizice cu influență semnificativă față de salariații entităților în care acel grup de persoane fizice cu influență semnificativă are sau exercită o asemenea influență.(2) Operațiunile în condiții de favoare permise potrivit alin. (1) vor putea fi efectuate exclusiv în relație cu salariații. Instituțiile de credit au obligația de a deține proceduri care să pună în evidență modul de conformare cu această cerință în cazul implicării și altor persoane în contractele aferente operațiunilor.(2^1) Instituțiile de credit au obligația de a lua măsurile necesare pentru a preveni menținerea condițiilor de favoare în cadrul operațiunilor înregistrate în baza drepturilor oferite prin pachetele de măsuri remuneratorii și stimulente pentru salariații entităților membre ale grupului instituției de credit, față de persoanele care nu mai fac parte din această categorie de salariați. (la 14-02-2018, Articolul 109 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 2, Articolul I din REGULAMENT nr. 1 din 6 februarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 141 din 14 ianuarie 2018 ) (3) Operațiunile în condiții de favoare prevăzute de pachetele de măsuri remuneratorii și stimulente pentru salariații entităților membre ale grupului instituției de credit vor putea fi efectuate numai după analizarea acestora și obținerea aprobării prealabile a Băncii Naționale a României.(4) Banca Națională a României poate stabili, diferit față de instituția de credit, dacă o operațiune prezintă caracteristici care conduc la încadrarea acesteia în categoria operațiunilor în condiții de favoare.(5) Respectarea obligațiilor prevăzute la alin. (1)-(3) va fi monitorizată de către Banca Națională a României, pe bază individuală și consolidată.2.2 Riscul rezidual  +  Articolul 110(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și proceduri scrise pentru a aborda și controla riscul ca tehnicile recunoscute de diminuare a riscului de credit utilizate să se dovedească mai puțin eficace decât previziunile.(2) Instituțiile de credit trebuie să revizuiască în mod regulat, dar cel puțin anual adecvarea, eficacitatea și operarea acestor politici și proceduri.2.3 Riscul de concentrare  +  Articolul 111Instituțiile de credit trebuie să abordeze și să controleze, inclusiv prin intermediul unor politici și proceduri scrise, riscul de concentrare rezultat din expunerile față de fiecare contraparte, inclusiv contrapărți centrale, grupuri de contrapartide asociate și contrapartide din același sector economic, aceeași regiune geografică sau care desfășoară aceeași activitate sau furnizează aceeași marfă, sau din aplicarea tehnicilor de diminuare a riscului de credit, inclusiv, în special, riscurile aferente expunerilor indirecte mari din credite, de exemplu, față de un singur emitent de garanții.2.4 Riscul din securitizare  +  Articolul 112(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și proceduri adecvate în scopul de a evalua și trata riscurile care decurg din tranzacții de securitizare în care acestea au calitatea de investitor, inițiator sau sponsor, inclusiv riscurile reputaționale, de tipul celor care rezultă din structuri sau produse complexe, pentru a se asigura că substanța economică a tranzacției este integral reflectată în deciziile de evaluare și administrare a riscurilor.(2) Instituțiile de credit care sunt inițiatoare de tranzacții de securitizare reînnoibile, cu clauze de rambursare anticipată, trebuie să dispună de planuri de lichiditate care să trateze eventualele implicații care decurg atât din rambursarea planificată, cât și din rambursarea anticipată.  +  Articolul 113(1) În cazul în care o instituție de credit care este inițiatorul unei operațiuni de securitizare nu realizează transferul unui nivel semnificativ al riscului de credit aferent expunerilor securitizate - de exemplu, în situația în care aceasta reține sau răscumpără o parte semnificativă a riscurilor sau alege expunerile care să fie transferate prin intermediul unei operațiuni de securitizare, Banca Națională a României poate impune respectivei instituții de credit fie să dețină un capital suplimentar față de cerința de capital reglementată prin Regulamentul (UE) nr. 575/2013, fie să nu aplice nicio reducere a nivelului capitalului reglementat ca urmare a tratamentului aferent securitizării.(2) În situația în care instituția de credit inițiatoare a unei operațiuni de securitizare reține pozițiile de pe ultimul nivel al scalei de evaluare a calității creditului și cea mai mare parte a riscului de credit aferent expunerilor care stau la baza operațiunii de securitizare, Banca Națională a României poate fie să majoreze cerința de capital pentru anumite expuneri, fie să majoreze cerința totală de capital a instituției de credit în cauză.  +  Articolul 114(1) În cazul în care Banca Națională a României - Direcția supraveghere constată că o instituție de credit inițiatoare a furnizat suport implicit - necontractual - unei operațiuni de securitizare, aceasta trebuie să dețină capital pentru toate expunerile-suport asociate unei structuri a unei operațiuni de securitizare, ca și cum acestea nu ar fi fost securitizate.(2) În sensul alin. (1), instituția de credit trebuie să facă public faptul că a furnizat suport implicit - necontractual - și că a ajustat nivelul cerinței de capital în mod corespunzător.(3) În situația în care Banca Națională a României - Direcția supraveghere constată că o instituție de credit a furnizat de mai multe ori suport implicit - necontractual - în operațiuni de securitizare, Banca Națională a României poate dispune măsuri precum:a) instituția de credit nu mai are dreptul să utilizeze, pentru o perioadă de timp care este stabilită de Banca Națională a României, tratamentul favorabil privind determinarea cerinței de capital în ceea ce privește activele securitizate;b) deținerea de către instituția de credit de capital pentru toate activele sale securitizate, ca și cum instituția de credit și ar fi luat un angajament în ceea ce le privește, prin aplicarea unui factor de conversie ponderii de risc aferente activelor din portofoliul-suport;c) tratarea de către instituția de credit a activelor securitizate ca și cum acestea ar fi rămas în bilanțul său, pentru scopurile determinării cerinței de capital;d) deținerea de către instituția de credit de capital reglementat în exces față de cerința de capital bazată pe risc.  +  Articolul 115(1) În vederea exercitării unei opțiuni de retragere anticipată, o instituție de credit trebuie să obțină aprobarea prealabilă a Băncii Naționale a României.(2) În sensul alin. (1), cererea de aprobare trebuie să fie însoțită de fundamentarea deciziei instituției de credit de a exercita opțiunea și impactul exercitării opțiunii asupra cerinței de capital reglementat.(3) În cazul opțiunilor de retragere anticipată care pot fi declanșate la o dată anume, instituțiile de credit trebuie să stabilească data respectivă nu mai devreme de încheierea perioadei reprezentate de durata sau de media ponderată a scadențelor expunerilor din securitizare.2.5 Riscul de piață  +  Articolul 116Instituțiile de credit trebuie să pună în aplicare politici și procese pentru identificarea, măsurarea și administrarea tuturor surselor și efectelor semnificative ale riscurilor de piață.  +  Articolul 117Instituțiile de credit trebuie să dispună de procese de administrare adecvată a riscului de piață care să furnizeze o imagine completă la nivelul instituției de credit referitoare la expunerea la riscul de piață.  +  Articolul 118Procesele de administrare a riscului de piață trebuie:a) să fie coerente în raport cu apetitul la risc, profilul de risc, importanța sistemică și nivelul de capitalizare al instituției de credit;b) să ia în considerare condițiile de piață și macroeconomice, precum și riscul de deteriorare semnificativă a lichidității pieței;c) să descrie în mod clar rolurile și responsabilitățile legate de identificarea, măsurarea, monitorizarea și controlul riscului de piață.  +  Articolul 119(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de strategii, politici și procese aferente administrării riscului de piață.(2) Strategiile, politicile și procesele prevăzute la alin. (1) trebuie să fie aprobate de către organele de conducere ale instituțiilor de credit în funcția lor de supraveghere. Organele respective au obligația de a supraveghea modul în care se realizează administrarea, astfel încât să asigure faptul că politicile și procesele respective sunt efectiv aplicate și sunt integrate deplin în procesul general de administrare a riscurilor la nivelul instituțiilor de credit.  +  Articolul 120Instituția de credit trebuie să dispună de politici și procese care să asigure un mediu de control adecvat al riscului de piață și care să includă:a) sisteme informaționale eficiente pentru identificarea exactă și la timp, agregarea, monitorizarea și raportarea expunerii la riscul de piață către organul de conducere în funcția sa de supraveghere și către conducerea superioară;b) limite adecvate pentru riscul de piață, coerente cu apetitul la risc al instituției de credit, profilul de risc și nivelul de capitalizare, precum și cu capacitatea conducerii de a administra riscul de piață, și care să fie înțelese de către personalul relevant, și să fie comunicate cu regularitate acestuia;c) procese de urmărire și raportare a excepțiilor, care să asigure luarea de măsuri, cu promptitudine, de la nivelul corespunzător, respectiv al conducerii superioare sau, după caz, al organului de conducere în funcția sa de supraveghere;d) mecanisme eficiente de control având ca obiect utilizarea modelelor în scopul identificării și cuantificării riscului de piață, precum și al stabilirii limitelor; șie) politici și procese sănătoase pentru repartizarea expunerilor la portofoliul de tranzacționare.  +  Articolul 121(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de sisteme și mecanisme de control care să asigure că pozițiile marcate la piață sunt reevaluate frecvent.(2) Toate tranzacțiile trebuie înregistrate la timp, iar procesul de evaluare se bazează pe practici coerente și prudente, precum și pe informații de piață fiabile, verificate de către o funcție independentă de unitățile de lucru care prezintă relevanță din perspectiva asumării de riscuri sau, în absența prețurilor de piață, pe modele interne sau acceptate la nivelul industriei.(3) În măsura în care instituția de credit se bazează, în scopul evaluării, pe modele, instituția de credit respectivă trebuie să asigure că modelul este validat de către o funcție independentă de unitățile de lucru care prezintă relevanță din perspectiva asumării de riscuri.  +  Articolul 122Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și procese pentru a lua în considerare ajustări de valoare pentru pozițiile care altfel nu ar putea fi evaluate prudent, incluzând pozițiile ce prezintă concentrări, cele mai puțin lichide și cele vechi.  +  Articolul 123Instituțiile de credit trebuie să dispună de niveluri ale capitalului adecvate pentru acoperirea pierderilor neașteptate și să realizeze ajustări de valoare adecvate în raport cu incertitudinile înregistrate în procesul determinării valorii juste a activelor și datoriilor.  +  Articolul 124În scopul administrării riscurilor, instituțiile de credit trebuie să includă expunerea la riscul de piață în cadrul programelor lor de simulări de criză.  +  Articolul 125(1) Capitalul intern trebuie să fie adecvat la riscurile de piață importante care nu sunt supuse unei cerințe de fonduri proprii.(2) Instituțiile de credit care, la calcularea cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de poziție în conformitate cu partea a treia, titlul IV, capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, și-au compensat pozițiile pe una sau mai multe dintre acțiunile care compun un indice bursier cu una sau mai multe poziții pe un contract futures pe indicele bursier sau un alt produs bazat pe indicele bursier trebuie să dețină un capital intern adecvat pentru a acoperi pierderea aferentă riscului de bază cauzată de faptul că valoarea contractului futures sau a produsului respectiv nu evoluează în deplină concordanță cu valoarea acțiunilor constituente.(3) De asemenea, instituțiile de credit trebuie să dețină un capital intern adecvat atunci când dețin poziții opuse pe contracte futures pe indici bursieri care nu sunt identice în ceea ce privește scadența și/sau structura lor.(4) În cazul în care utilizează tratamentul prevăzut la art. 345 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile de credit trebuie să se asigure că dețin un capital intern suficient pentru acoperirea riscului de pierdere care există între momentul angajamentului inițial și următoarea zi lucrătoare.  +  Articolul 126În cazul în care poziția scurtă devine scadentă înaintea poziției lungi, instituțiile de credit trebuie să ia, de asemenea, măsuri împotriva riscului de lipsă de lichidități.2.6 Riscul de rată a dobânzii din activități în afara portofoliului de tranzacționare  +  Articolul 127Instituțiile de credit trebuie să implementeze sisteme de identificare, evaluare și administrare a riscului care rezultă din variațiile potențiale ale ratelor dobânzii ce afectează activitățile instituției de credit care sunt în afara portofoliului de tranzacționare.  +  Articolul 128(1) Organul de conducere al unei instituții de credit trebuie să aprobe și să examineze periodic strategia de risc de rată a dobânzii și politicile și procesele pentru identificarea, cuantificarea, monitorizarea și controlul riscului de rată a dobânzii.(2) Organul de conducere al instituției de credit trebuie să asigure elaborarea și implementarea strategiei, politicilor și proceselor de risc de rată a dobânzii.  +  Articolul 129Instituțiile de credit trebuie să aloce responsabilități pe linia administrării riscului de rată a dobânzii unor persoane independente de persoanele responsabile cu tranzacționarea și/sau cu alte activități de asumare a riscului, care să beneficieze de linii de raportare separate.  +  Articolul 130(1) În vederea conformării cu cerințele prevăzute la art. 127 din prezentul regulament instituțiile de credit trebuie să dispună de sisteme de cuantificare a riscului de rată a dobânzii cuprinzătoare și adecvate, iar orice modele și ipoteze utilizate trebuie validate cu regularitate, dar cel puțin anual.(2) Limitele stabilite de către instituțiile de credit trebuie să reflecte strategia de risc a acestora, să fie înțelese de către personalul relevant și comunicate acestuia cu regularitate.(3) Orice excepție de la politicile, procesele și limitele stabilite trebuie analizată cu promptitudine de către conducerea superioară, iar unde este necesar, de către organul de conducere în funcția sa de supraveghere.  +  Articolul 131(1) Instituțiile de credit trebuie să poată demonstra că nivelul capitalului intern deținut, stabilit prin intermediul sistemului de cuantificare a acestuia, aferent instituției de credit, acoperă și riscul de rată a dobânzii din afara portofoliului de tranzacționare.(2) Pentru scopurile alin. (1), instituțiile de credit trebuie să dispună de capacitatea necesară pentru a calcula modificările potențiale ale valorii lor economice ca urmare a schimbării nivelurilor ratelor dobânzii, precum și nivelul general al riscului de rată a dobânzii din afara portofoliului de tranzacționare la nivel individual și consolidat.(3) Instituțiile de credit trebuie să elaboreze și să utilizeze propriile metodologii de calcul ale modificărilor potențiale ale valorii lor economice ca urmare a schimbării nivelurilor ratelor dobânzii, în conformitate cu profilul de risc și politicile de administrare a riscului aferente acestora. În cazurile în care metodologia internă a unei instituții de credit este considerată inadecvată de către Banca Națională a României - Direcția supraveghere sau nu există o astfel de metodologie, instituția de credit trebuie să aplice metodologia standardizată descrisă în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul regulament.  +  Articolul 132(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de capacitatea necesară pentru a calcula și raporta Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere modificarea valorii lor economice ca urmare a aplicării unei/unor schimbări bruște și neașteptate a ratelor dobânzii - șoc/șocuri standard - de o dimensiune stabilită de către Banca Națională a României. Calcularea și raportarea modificării valorii economice se efectuează trimestrial pe bază individuală și semestrial pe bază consolidată, iar Banca Națională a României va emite în acest sens reglementări privind raportarea.(2) În sensul alin. (1), dimensiunea șocului standard este de 200 puncte de bază - basis points, în ambele direcții, indiferent de monedă.(3) Pentru scopurile art. 166 alin. (5), în cazul în care valoarea economică a unei instituții de credit scade cu mai mult de 20% din fondurile proprii ca urmare a aplicării șocului/șocurilor standard stabilit/stabilite de către Banca Națională a României, instituția de credit va discuta cu Banca Națională a României - Direcția supraveghere măsurile necesare pentru diminuarea unui astfel de declin potențial, măsuri care pot include, printre altele, următoarele:a) îmbunătățirea activității de administrare a riscului;b) modificarea limitelor interne;c) reducerea profilului de risc;d) creșterea cerinței de capital reglementat.  +  Articolul 133(1) Banca Națională a României va revizui periodic dimensiunea șocului/șocurilor prevăzut/prevăzute la art. 132 având în vedere modificarea circumstanțelor, în special modificările legate de nivelul general al ratelor dobânzii - cum ar fi perioade cu o rată a dobânzii foarte scăzută - și volatilitatea acestora.(2) Sistemele interne deținute de către instituțiile de credit trebuie să fie suficient de flexibile pentru calcularea senzitivității la orice șoc standardizat pe rata dobânzii precizat de Banca Națională a României.  +  Articolul 134(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de capacitatea necesară pentru a măsura expunerea, dacă aceasta este semnificativă, și senzitivitatea la modificările formei curbei de randament, la modificările între diferite rate ale pieței - riscul aferent bazei - basis risk - și la modificările ipotezelor, cum ar fi cele privind comportamentul clienților.(2) Instituțiile de credit trebuie să examineze dacă analiza complet statică a impactului asupra portofoliului curent al unui șoc sau al mai multor șocuri considerate ar trebui completată de o abordare de simulare mai dinamică. Instituțiile de credit de dimensiune mai mare și/sau cu activitate mai complexă trebuie să ia în considerare scenarii în care sunt calculate traiectorii diferite ale ratei dobânzii - interest rate paths - și în care unele ipoteze, cum ar fi despre comportament, contribuția la risc, dimensiunea și componența bilanțului, sunt ele însele funcții de nivelele/nivelul ratei dobânzii.  +  Articolul 135(1) În vederea cuantificării vulnerabilității acestora la pierderi în condițiile unor modificări adverse ale ratei dobânzii, instituțiile de credit trebuie să deruleze periodic, dar cel puțin anual, simulări de criză corespunzătoare.(2) În sensul alin. (1), simulările de criză trebuie să se bazeze pe scenariile cele mai nefavorabile care sunt rezonabile și trebuie să surprindă toate sursele semnificative de risc, inclusiv modificări privind ipotezele esențiale. Conducerea superioară a instituției de credit trebuie să ia în considerare rezultatele obținute la stabilirea și revizuirea politicilor, proceselor și limitelor pentru riscul de rată a dobânzii.  +  Articolul 136Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici bine fundamentate, robuste și formalizate, care să trateze toate problemele importante pentru circumstanțele individuale ale acestora, probleme care, fără a aduce atingere principiului proporționalității, se pot referi la:a) definirea și delimitarea internă a activităților din afara portofoliului de tranzacționare și a celor care aparțin portofoliului de tranzacționare;b) definiția valorii economice și concordanța sa cu metoda utilizată pentru evaluarea activelor și datoriilor, cum ar fi pe baza valorii actualizate a fluxurilor de numerar viitoare sau pe baza valorii actualizate a profiturilor viitoare;c) dimensiunea și forma diferitelor șocuri utilizate pentru calculele interne;d) utilizarea unei abordări dinamice și/sau statice la aplicarea șocurilor de rata dobânzii;e) tratamentul tranzacțiilor în desfășurare care sunt afectate de riscul de rată a dobânzii - pipeline transactions, inclusiv orice acoperire aferentă acestora;f) agregarea expunerilor la rata dobânzii exprimate în mai multe monede;g) tratamentul riscului aferent bazei - basis risk - care rezultă din indici de rată a dobânzii diferiți;h) includerea (sau nu) a activelor și datoriilor nepurtătoare de dobândă din afara portofoliului de tranzacționare - inclusiv capital și rezerve;i) tratamentul conturilor curente și de economii - scadența atribuită expunerilor fără o scadență contractuală;j) luarea în considerare în mod adecvat a opțiunilor incluse în active sau datorii;k) măsura în care senzitivitățile la mici șocuri pot fi ajustate linear în sens crescător - scaled up - fără pierderi de acuratețe semnificative, acoperind atât convexitatea în general, cât și nelinearitatea rezultatului asociat produselor de tip opțiuni explicite;l) gradul de granularitate utilizat - cum ar fi compensările în cadrul unei benzi de scadență;m) dacă toate fluxurile de numerar viitoare sunt incluse sau doar soldul principalului.2.7 Riscul de lichiditate  +  Articolul 137(1) Instituțiile de credit trebuie să mențină niveluri adecvate ale rezervelor de lichiditate.(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să dispună de strategii, politici, procese și sisteme robuste pentru identificarea, măsurarea, administrarea și monitorizarea riscului de lichiditate de-a lungul unei serii corespunzătoare de orizonturi de timp, inclusiv pe parcursul zilei - intraday.(3) Strategiile, politicile, procesele și sistemele prevăzute la alin. (2) trebuie ajustate în funcție de liniile de activitate, monede, sucursale și entități juridice și trebuie să includă mecanisme corespunzătoare de alocare a costurilor, beneficiilor și riscurilor de lichiditate.(4) Strategiile, politicile, procesele și sistemele prevăzute la alin. (2) trebuie să fie proporționale cu complexitatea, profilul de risc, obiectul de activitate al instituțiilor de credit și toleranța la risc stabilite de organul de conducere și trebuie să reflecte importanța instituției de credit în fiecare stat membru în care aceasta desfășoară activitate. Instituțiile de credit trebuie să comunice toleranța la risc tuturor liniilor de activitate relevante.(5) Politicile și procesele pentru administrarea riscului de lichiditate trebuie să aibă în vedere și modalitatea în care alte riscuri, cum ar fi riscul de credit, riscul de piață, riscul operațional și riscul reputațional, pot afecta strategia generală de lichiditate a unei instituții de credit.(6) Instituțiile de credit trebuie să dispună de profiluri de risc de lichiditate care respectă și nu depășesc nivelul stabilit pentru un sistem robust și care funcționează adecvat.(7) În scopul alin. (6), instituțiile de credit vor lua în considerare natura, dimensiunea și complexitatea activităților acestora.(8) Strategiile, politicile, procesele și sistemele prevăzute la alin. (2) trebuie aprobate și revizuite cel puțin anual de către organul de conducere. Organul de conducere în funcția sa de supraveghere al unei instituții de credit trebuie să se asigure că conducerea superioară administrează riscul de lichiditate în mod eficace.(9) Conducerea superioară este responsabilă pentru dezvoltarea strategiilor, politicilor, proceselor și sistemelor pentru administrarea riscului de lichiditate în conformitate cu toleranța la risc stabilită, precum și pentru asigurarea că instituția de credit menține o lichiditate suficientă.(10) Conducerea superioară trebuie să revizuiască în mod continuu informațiile legate de evoluțiile lichidității instituției de credit și trebuie să raporteze periodic organului de conducere în funcția sa de supraveghere.(11) Organul de conducere în funcția sa de supraveghere trebuie să se asigure că conducerea superioară definește procese și structuri organizatorice adecvate pentru implementarea strategiilor, politicilor, proceselor și sistemelor prevăzute la alin. (2).(12) Structura organizatorică a unei instituții de credit trebuie să asigure, în vederea prevenirii conflictului de interese, separarea atribuțiilor între funcția operațională și cea de monitorizare. Instituțiile de credit trebuie să acorde o atenție deosebită competențelor și responsabilităților unității însărcinate cu obținerea finanțării. La repartizarea sarcinilor, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere toate orizonturile de timp, de la cele intraday până la cele pe termen lung.  +  Articolul 138(1) Instituțiile de credit trebuie să elaboreze metodologii pentru identificarea, măsurarea, administrarea și monitorizarea pozițiilor de finanțare.(2) Metodologiile prevăzute la alin. (1) trebuie să includă fluxurile de numerar semnificative prezente și preconizate, provenite din active, datorii, elemente din afara bilanțului, inclusiv datorii contingente și posibilul impact al riscului reputațional.(3) O instituție de credit trebuie să identifice, să măsoare, să administreze și să monitorizeze pozițiile de finanțare pentru monedele în care instituția de credit este activă.(4) În sensul alin. (3), o instituție de credit trebuie:a) să evalueze necesitățile sale agregate de lichiditate în valută și să determine neconcordanțele de monedă acceptabile;b) să analizeze separat strategia sa și să monitorizeze separat necesitățile de lichiditate pentru fiecare monedă în care desfășoară o activitate semnificativă. Instituția de credit trebuie să utilizeze scenariile de criză pentru a determina neconcordanțele în moneda respectivă și să stabilească și să revizuiască limite asupra neconcordanțelor pe monede a fluxurilor de numerar, atât la nivel agregat, cât și pe fiecare monedă semnificativă;c) să evalueze probabilitatea pierderii accesului pe piețele valutare, precum și gradul de convertibilitate al monedelor în care aceasta își desfășoară activitatea.  +  Articolul 139(1) Instituțiile de credit trebuie să facă distincție între activele gajate și cele negrevate de sarcini, care sunt disponibile în orice moment, în special în situații de urgență.(2) Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare entitatea juridică în care se află activele, țara în care activele sunt înregistrate legal fie într-un registru, fie într-un cont, precum și eligibilitatea acestora și trebuie să monitorizeze modul în care activele pot fi mobilizate în timp util.(3) Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere și limitele juridice, de reglementare și operaționale existente, impuse potențialelor transferuri de lichidități și active negrevate de sarcini dintre entități, atât în cadrul Spațiului Economic European, cât și în afara acestuia.  +  Articolul 139^1(1) Instituțiile de credit trebuie să instituie politici de administrare a riscurilor care să definească abordarea acestora în privința grevării de sarcini a activelor, precum și proceduri și controale care să asigure că riscurile asociate administrării garanțiilor și grevării de sarcini a activelor sunt identificate, monitorizate și administrate în mod adecvat.(2) Politicile prevăzute la alin. (1) trebuie să țină seama de modelul de afaceri al fiecărei instituții de credit, de statele membre în care funcționează acestea, de specificul piețelor de finanțare și de situația macroeconomică.(3) Politicile prevăzute la alin. (1) trebuie aprobate de organul de conducere.----------Art. 139^1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din REGULAMENTUL nr. 5 din 17 decembrie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 30 decembrie 2014.  +  Articolul 140(1) Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare diferite instrumente de diminuare a riscului de lichiditate, inclusiv un sistem de limite și rezerve de lichiditate, pentru a putea face față diferitelor situații de criză, precum și o structură de finanțare și un acces la surse de finanțare diversificate în mod corespunzător, și să le revizuiască cu regularitate.(1^1) Pentru a dispune de capacitatea necesară pentru identificarea tuturor tipurilor semnificative de concentrări ale riscului de lichiditate, instituțiile de credit trebuie să aibă o bună înțelegere a structurii de finanțare și a structurii activelor și să cunoască toți factorii principali care le influențează de-a lungul timpului. Identificarea concentrărilor riscului de lichiditate trebuie să aibă în vedere și angajamentele din afara bilanțului.----------Alin. (1^1) al art. 140 a fost introdus de pct. 2 al art. I din REGULAMENTUL nr. 5 din 17 decembrie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 30 decembrie 2014.(1^2) În funcție de modelul de activitate, o instituție de credit trebuie să aibă în vedere vulnerabilitățile care provin din structura de finanțare și din cea a activelor.----------Alin. (1^2) al art. 140 a fost introdus de pct. 2 al art. I din REGULAMENTUL nr. 5 din 17 decembrie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 30 decembrie 2014.(2) Pentru diminuarea riscului de contaminare în condiții de criză, o instituție de credit trebuie să stabilească limite interne în legătură cu riscul de lichiditate înregistrat față de entități din cadrul grupului, inclusiv din perspectiva monedelor în care își desfășoară activitatea.(3) Instituțiile de credit trebuie să mențină o prezență activă pe piețele relevante pentru strategia lor de finanțare și să păstreze relații strânse cu furnizorii de finanțare pentru a susține diversificarea efectivă a surselor de finanțare.(3^1) Instituțiile de credit care își desfășoară activitatea în mai multe țări și în mai multe monede trebuie să aibă acces la diverse surse de finanțare în fiecare monedă în care instituția de credit deține poziții semnificative.----------Alin. (3^1) al art. 140 a fost introdus de pct. 3 al art. I din REGULAMENTUL nr. 5 din 17 decembrie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 30 decembrie 2014.(4) Instituțiile de credit trebuie să testeze regulat capacitatea de a obține finanțare în regim de urgență de la fiecare sursă.(5) Conducerea superioară trebuie să asigure că accesul pe piață, atât din perspectiva capacității instituției de credit de a obține noi finanțări, cât și din cea a lichidării activelor, este administrat, monitorizat și testat, în mod activ, de personal corespunzător.(6) În scopul diversificării surselor de finanțare, instituțiile de credit trebuie să stabilească limite pe contrapartide, finanțări garantate/negarantate de pe piețe, tipuri de instrumente, entități special create în scopul securitizării, monede și piețe geografice.  +  Articolul 140^1Pentru determinarea nivelului concentrării riscului de lichiditate, instituțiile de credit trebuie să utilizeze indicatori cantitativi în completarea evaluărilor calitative ale concentrărilor riscului de lichiditate.----------Art. 140^1 a fost introdus de pct. 4 al art. I din REGULAMENTUL nr. 5 din 17 decembrie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 30 decembrie 2014.  +  Articolul 141Instituțiile de credit trebuie să stabilească un set de indicatori de avertizare timpurie care să ajute în procesul de identificare, în regim de urgență, a creșterii riscului sau vulnerabilităților în ceea ce privește poziția lichidității sau necesitățile potențiale de finanțare.  +  Articolul 142(1) O instituție de credit trebuie să dispună de un sistem informațional eficace care să furnizeze organului de conducere în funcția sa de supraveghere, conducerii superioare și personalului cu responsabilități în domeniu informații oportune și de perspectivă privind poziția lichidității.(2) Pentru a administra și monitoriza eficient necesitățile sale nete de finanțare, o instituție de credit trebuie să aibă capacitatea de a calcula pozițiile de lichiditate intraday, zilnic pentru orizonturi de timp mai scurte, precum și pentru o serie de orizonturi de timp mai lungi.(3) Sistemul informațional prevăzut la alin. (1) trebuie să aibă capacitatea de a calcula poziții de lichiditate în toate monedele în care instituția de credit desfășoară activități, atât la nivelul fiecărei filiale/sucursale din toate jurisdicțiile în care instituția de credit activează, cât și la nivel de grup, pe bază agregată.(4) Sistemul informațional prevăzut la alin. (1) trebuie să surprindă toate sursele de risc de lichiditate, inclusiv riscurile contingente și factorii declanșatori asociați acestora, precum și cele rezultate din noile activități, și trebuie să aibă capacitatea de a furniza informații cu grade de granularitate și senzitivitate mai ridicate în timpul evenimentelor de criză.(5) Sistemul informațional prevăzut la alin. (1) trebuie să aibă capacitatea de a oferi în timp util informații organelor de conducere relevante cu privire la:a) nivelul, evoluția și tipurile grevării de sarcini a activelor și sursele aferente grevării, precum finanțările garantate sau alte tranzacții;b) cuantumul, evoluția și calitatea creditului activelor negrevate, dar care pot fi grevate de sarcini, specificând volumul activelor disponibile pentru a fi grevate de sarcini;c) cuantumul, evoluția și tipurile grevării suplimentare de sarcini care rezultă din scenariile de criză - grevarea de sarcini contingentă.----------Alin. (5) al art. 142 a fost introdus de pct. 5 al art. I din REGULAMENTUL nr. 5 din 17 decembrie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 30 decembrie 2014.  +  Articolul 143(1) Instituțiile de credit trebuie să își administreze în mod activ riscurile și pozițiile de lichiditate intraday, pentru a îndeplini la timp obligațiile legate de plăți și decontări, atât în condiții de funcționare normală, cât și în condiții de criză.(2) O instituție de credit trebuie să adopte obiective de administrare a lichidității intraday care să îi permită să identifice și să prioritizeze obligațiile cu termene și alte obligații critice, în scopul îndeplinirii la timp a acestora, și să deconteze celelalte obligații cât de curând posibil.  +  Articolul 144(1) Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere scenarii alternative privind pozițiile de lichiditate și factorii de diminuare a riscului și să revizuiască ipotezele care stau la baza deciziilor privind poziția de finanțare cel puțin o dată pe an.(2) Scenariile alternative prevăzute la alin. (1) trebuie să vizeze în special elementele din afara bilanțului și alte datorii contingente, inclusiv cele ale entităților special constituite în scopul securitizării sau ale altor entități cu scop special, menționate în Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în raport cu care instituția de credit acționează ca sponsor sau furnizează suport de lichiditate semnificativ.(3) Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare potențialul impact al scenariilor alternative legate de specificul instituției de credit, de piață în general și o combinare a celor două tipuri de scenarii.(4) În sensul alin. (3), instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere diferite perioade de timp și grade variate ale condițiilor de criză.  +  Articolul 145(1) Instituțiile de credit trebuie să își ajusteze strategiile, politicile interne și limitele cu privire la riscul de lichiditate și să elaboreze planuri pentru situații neprevăzute eficiente, având în vedere rezultatul scenariilor alternative menționate la art. 144.(1^1) La elaborarea planurilor de finanțare pentru situații neprevăzute, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere și concentrările riscului de lichiditate.----------Alin. (1^1) al art. 145 a fost introdus de pct. 6 al art. I din REGULAMENTUL nr. 5 din 17 decembrie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 30 decembrie 2014.(2) Instituțiile de credit trebuie să dispună de planuri de finanțare pentru situații neprevăzute, pentru monedele în care instituțiile de credit sunt active.(3) Planurile prevăzute la alin. (2) trebuie să aibă în vedere cel puțin sursele potențiale de finanțare în situații neprevăzute disponibile în cazul unei reduceri a ofertei din partea unor categorii diferite de contrapartide.(4) Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere fezabilitatea măsurilor incluse în planurile de finanțare pentru situații neprevăzute pentru cazul în care mai multe instituții de credit ar încerca să le aplice în același timp.  +  Articolul 145^1Instituțiile de credit trebuie să includă în planurile pentru situații neprevăzute strategii care să ia în considerare grevarea de sarcini contingentă generată de situații de criză relevante, precum o înrăutățire a ratingului instituției de credit, deprecierea activelor gajate și creșteri ale cerințelor de marjă.----------Art. 145^1 a fost introdus de pct. 7 al art. I din REGULAMENTUL nr. 5 din 17 decembrie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 30 decembrie 2014.  +  Articolul 146(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de planuri de redresare privind lichiditatea, care stabilesc strategii adecvate și măsuri de punere în aplicare corespunzătoare pentru a acoperi eventuale deficite de lichiditate, inclusiv în relație cu sucursalele stabilite într-un alt stat membru.(2) Planurile prevăzute la alin. (1) sunt testate de instituțiile de credit cel puțin o dată pe an, actualizate pe baza rezultatelor scenariilor alternative menționate la art. 144, raportate conducerii superioare și aprobate de aceasta, astfel încât politicile și procesele interne să poată fi ajustate în consecință.(3) Instituțiile de credit trebuie să ia măsurile operaționale necesare în avans pentru a se asigura că planurile de redresare privind lichiditatea pot fi puse în aplicare imediat.(4) Măsurile operaționale prevăzute la alin. (3) trebuie să includă deținerea de garanții care să fie disponibile imediat pentru finanțare de la banca centrală.(5) În sensul alin. (4), deținerea de garanții include deținerea de garanții în moneda unui alt stat membru, dacă este cazul, sau în moneda unui stat terț față de care instituția de credit are expuneri și, dacă este necesar din punct de vedere operațional, pe teritoriul unui stat membru gazdă sau al unui stat terț față de moneda căreia are expuneri.  +  Articolul 147Instituțiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere că au luat toate măsurile pentru asigurarea condițiilor necesare pentru ca, în caz de necesitate, să fie puse în aplicare, în regim de urgență, planurile pentru situații neprevăzute, inclusiv prin încheierea de acorduri de finanțare.  +  Articolul 148În cadrul general privind administrarea riscului de lichiditate, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere și riscul de lichiditate cauzat de imposibilitatea punerii în aplicare a unor acorduri de finanțare ca urmare a neclarităților clauzelor contractuale și de posibilul suport implicit.2.8 Riscul operațional  +  Articolul 149(1) Instituțiile de credit trebuie să aplice politici și procese pentru evaluarea și administrarea expunerii la riscul operațional, inclusiv la riscul de model și care acoperă evenimentele cu frecvență redusă și impact negativ potențial major.(2) Instituțiile de credit trebuie să definească riscul operațional în sensul politicilor și procedurilor prevăzute la alin. (1).(3) Instituțiile de credit trebuie să instituie planuri de reluare a activității și pentru situații neprevăzute care să le asigure capacitatea de a-și desfășura activitatea fără întreruperi și să le limiteze pierderile în eventualitatea unei întreruperi grave a activității.  +  Articolul 150O instituție de credit trebuie să stabilească un cadru de administrare a riscului operațional care trebuie să acopere apetitul și toleranța la riscul operațional ale instituției de credit și să ia în considerare condițiile de piață și pe cele macroeconomice, în conformitate cu politicile de administrare a acestui risc, inclusiv măsura și modul în care riscul operațional este transferat în afara instituției de credit.  +  Articolul 151Instituțiile de credit trebuie să dispună de strategii, politici și procese adecvate de administrare a riscului operațional pentru identificarea, evaluarea, monitorizarea, raportarea și controlul/diminuarea riscului operațional.  +  Articolul 152Strategiile, politicile și procesele de administrare a riscului operațional trebuie să includă toate aspectele principale ale riscului operațional, care sunt prevalente în activitățile pe care instituția de credit le desfășoară, inclusiv să acopere perioade în care riscul operațional ar putea crește.  +  Articolul 153Strategiile, politicile și procesele de administrare a riscului operațional ale instituției de credit trebuie aprobate și revizuite periodic de către organul de conducere.  +  Articolul 154Conducerea superioară trebuie să implementeze în mod eficace strategia aprobată și, sub controlul organului de conducere în funcția sa de supraveghere, politicile și procesele la care se face referire la art. 151.  +  Articolul 155(1) O instituție de credit trebuie să dispună de politici și procese IT adecvate, prin care să identifice, să evalueze, să monitorizeze și să administreze riscurile aferente tehnologiei informației.(2) O instituție de credit trebuie să dețină o infrastructură IT adecvată și solidă, care să susțină cerințele activității curente și viitoare, atât în condiții normale, cât și în condiții de criză, și care să asigure integritatea datelor și a sistemelor, securitatea și disponibilitatea acestora și un cadru de administrare integrat și cuprinzător.  +  Articolul 156Instituțiile de credit trebuie să aibă implementate sisteme informaționale adecvate și eficace, pentru: monitorizarea riscului operațional, colectarea și analizarea datelor aferente riscului operațional, cât și facilitarea unor raportări adecvate către organul de conducere, conducerea superioară și la nivel de linie de activitate, în vederea susținerii unei administrări proactive a riscului operațional.  +  Articolul 157Instituțiile de credit trebuie să informeze Banca Națională a României - Direcția supraveghere periodic, dar cel puțin anual, precum și ori de câte ori condiții obiective o impun cu privire la schimbările cu impact semnificativ asupra riscului operațional la care acestea sunt expuse.2.9 Riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier  +  Articolul 158(1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și procese pentru identificarea, gestionarea și monitorizarea riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier. Indicatorii riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier trebuie să includă rata efectului de levier stabilită în conformitate cu art. 429 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și neconcordanțele dintre active și obligații.(2) Instituțiile de credit trebuie să trateze cu precauție problema riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier, ținând cont de creșterile potențiale ale riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier cauzate de reducerea fondurilor proprii ale instituției de credit prin pierderi așteptate sau realizate, conform reglementărilor contabile aplicabile. În acest scop, instituțiile de credit trebuie să poată face față la diferite situații de criză din punctul de vedere al riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier.2.10 Alte dispoziții  +  Articolul 159La evaluarea riscului legal și a riscului reputațional, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare cadrul de reglementare, inclusiv în domeniul social, precum și orice alte elemente care le pot afecta activitatea.  +  Articolul 160(1) Instituțiile de credit vor raporta Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere operațiunile suspecte și incidentele de fraudă, în situația în care, din cauza nivelului lor de semnificație, acestea pot afecta siguranța, soliditatea și reputația instituțiilor de credit.(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit vor stabili în norme interne nivelul de semnificație de la care operațiunile suspecte și incidentele de fraudă pot afecta siguranța, soliditatea și reputația acestora.(3) Forma și conținutul formularelor de raportare, precum și frecvența și modalitățile de transmitere a situațiilor menționate la alin. (1) se stabilesc prin ordin emis de Banca Națională a României.  +  Articolul 161Pentru activitatea de tipul electronic banking, instituțiile de credit trebuie să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:a) să ia măsuri corespunzătoare pentru a autentifica identitatea și autorizarea clienților cu care desfășoară activități în mediul electronic;b) să utilizeze metode de autentificare a tranzacțiilor care să promoveze nerespingerea (non-repudiation) acestora și care să stabilească responsabilitatea pentru tranzacțiile de tipul electronic banking;c) să asigure că dispun de măsuri corespunzătoare pentru promovarea separării adecvate a responsabilităților în cadrul sistemelor, bazelor de date și aplicațiilor de tipul electronic banking;d) să asigure că dispun de controale privind autorizarea și privilegii de acces adecvate pentru sistemele, bazele de date și aplicațiile de tipul electronic banking;e) să asigure că dispun de măsuri corespunzătoare pentru a proteja integritatea datelor aferente tranzacțiilor, înregistrărilor și informațiilor de tipul electronic banking;f) să asigure că există piste clare de audit pentru toate tranzacțiile de tipul electronic banking;g) să ia măsuri corespunzătoare pentru a păstra confidențialitatea informațiilor-cheie de tipul electronic banking. În acest sens, măsurile luate trebuie să fie proporționale cu gradul de senzitivitate a informației care este transmisă și/sau stocată în bazele de date.  +  Articolul 162(1) Pentru activitățile cu instrumente financiare derivate, instituțiile de credit trebuie să stabilească politici și proceduri de evaluare a pozițiilor și să verifice respectarea acestora, a frecvenței de evaluare, precum și a independenței și calității surselor de stabilire a prețurilor de evaluare, în special pentru instrumentele emise și tranzacționate pe piețe cu lichiditate scăzută.(2) Prevederile alin. (1) se vor aplica în mod corespunzător și în cazul pozițiilor pe care instituțiile de credit le dețin în valori mobiliare necotate pe piețe organizate.  +  Articolul 163(1) Înainte de angajarea în activități cu instrumente financiare derivate, conducerea superioară trebuie să se asigure că sunt obținute toate aprobările necesare și că există proceduri operaționale și sisteme de control al riscurilor adecvate.(2) Decizia privind angajarea instituțiilor de credit în activități cu instrumente financiare derivate este de competența organului de conducere și se bazează cel puțin pe următoarele:a) descrierea instrumentelor financiare derivate relevante, precum și a piețelor și strategiilor propuse;b) resursele necesare pentru stabilirea de sisteme solide și eficiente de administrare a riscurilor, precum și pentru atragerea și menținerea de personal cu experiență în tranzacționarea instrumentelor financiare derivate;c) analiza activităților propuse în funcție de situația financiară generală a instituției de credit și de fondurile proprii ale acesteia;d) analiza riscurilor cu care instituțiile de credit se pot confrunta ca urmare a desfășurării activităților respective;e) procedurile pe care instituțiile de credit le vor utiliza pentru a cuantifica, monitoriza și controla riscurile;f) tratamentul contabil relevant;g) tratamentul fiscal relevant;h) analiza oricărei restricții legale privind desfășurarea respectivelor activități.  +  Secţiunea a 3-a Abordări interne pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii  +  Articolul 164(1) În aplicarea art. 166^4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, fără a aduce atingere îndeplinirii criteriilor prevăzute în partea a treia, titlul I, capitolul 3, secțiunea 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile de credit semnificative prin dimensiunea, organizarea internă, precum și prin natura, amploarea și complexitatea activităților lor, trebuie să acorde o atenție deosebită dezvoltării unei capacități interne de evaluare a riscului de credit și utilizării mai frecvente a abordării bazate pe modele interne de rating pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de credit, în cazul în care expunerile lor sunt semnificative în termeni absoluți și în cazul în care au, în același timp, un număr mare de contrapartide semnificative.(2) Banca Națională a României monitorizează, având în vedere natura, amploarea și complexitatea activităților desfășurate de instituțiile de credit, faptul că acestea nu se bazează în mod exclusiv sau automat pe ratinguri de credit externe pentru evaluarea bonității unei entități ori pentru evaluarea unui instrument financiar.(3) În aplicarea art. 166^4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, fără a aduce atingere îndeplinirii criteriilor prevăzute în partea a treia, titlul IV, capitolul 5, secțiunile 1-5 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile de credit semnificative prin dimensiunea, organizarea internă, precum și prin natura, amploarea și complexitatea activităților lor, trebuie să acorde o atenție deosebită dezvoltării unei capacități interne de evaluare a riscului specific și utilizării mai frecvente a modelelor interne în vederea calculării cerințelor de fonduri proprii pentru riscul specific al titlurilor de datorie din portofoliul de tranzacționare, precum și a modelelor interne în scopul calculării cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare și de migrație în cazul în care expunerile față de riscul specific sunt semnificative în termeni absoluți și în cazul în care au un număr mare de poziții semnificative pe titluri de datorie ale unor emitenți diferiți.  +  Articolul 165(1) Instituțiile de credit care au obținut aprobarea Băncii Naționale a României pentru a utiliza abordări interne în vederea calculării valorilor ponderate la risc ale expunerilor sau a cerințelor de capital, cu excepția riscului operațional, trebuie să transmită Băncii Naționale a României și Autorității Bancare Europene rezultatele calculelor efectuate prin aplicarea respectivelor abordări pentru propriile expuneri sau poziții incluse în portofoliile de referință, împreună cu o explicație a metodologiilor utilizate pentru a produce respectivele rezultate.(2) Instituțiile de credit trebuie să transmită informațiile precizate la alin. (1) cu o periodicitate adecvată, cel puțin anuală.(3) Banca Națională a României dezvoltă portofolii specifice în consultare cu Autoritatea Bancară Europeană și se asigură faptul că instituțiile de credit raportează rezultatele calculelor separat de rezultatele calculelor pentru portofoliile Autorității Bancare Europene.(4) Instituțiile de credit trebuie să raporteze informațiile prevăzute la alin. (1) prin utilizarea formularului dezvoltat în acest sens de Autoritatea Bancară Europeană.(5) Instituțiile de credit trebuie să raporteze în mod separat rezultatele calculelor prevăzute la alin. (1), care au ca obiect portofoliile specifice dezvoltate de Banca Națională a României, de rezultatele calculelor care au ca obiect portofoliile dezvoltate de Autoritatea Bancară Europeană.  +  Secţiunea a 4-a Procesul de supraveghere și evaluare4.1 Criterii tehnice pentru procesul de supraveghere și evaluare  +  Articolul 166(1) Pe lângă riscurile de credit, de piață și operațional, verificarea și evaluarea efectuate de Banca Națională a României în sensul art. 166 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, includ cel puțin:a) rezultatele simulării de criză efectuate, în conformitate cu art. 177 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, de instituții de credit care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating;b) expunerea la riscul de concentrare și administrarea acestuia de către instituțiile de credit, inclusiv conformarea acestora cu cerințele din Partea a patra din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și art. 111 din prezentul regulament;c) soliditatea, caracterul adecvat și metoda de aplicare a politicilor și procedurilor implementate de instituțiile de credit pentru administrarea riscului rezidual asociat cu utilizarea tehnicilor recunoscute de diminuare a riscului de credit;d) măsura în care fondurile proprii deținute de o instituție de credit cu privire la activele pe care le-a securitizat sunt corespunzătoare, având în vedere substanța economică a tranzacției, inclusiv gradul de transfer de risc obținut;e) expunerea la riscul de lichiditate, cuantificarea și administrarea acestuia de către instituțiile de credit, inclusiv elaborarea de analize ale scenariilor alternative, gestionarea factorilor de diminuare a riscului (în special nivelul, componența și calitatea rezervelor de lichiditate) și planuri pentru situații neprevăzute eficace;f) impactul efectelor de diversificare și modul în care astfel de efecte sunt integrate în sistemul de cuantificare a riscurilor;g) rezultatele simulărilor de criză realizate de instituțiile de credit prin utilizarea unui model intern de calculare a cerințelor de fonduri proprii pentru acoperirea riscului de piață în conformitate cu partea a treia, titlul IV, capitolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;h) distribuirea geografică a expunerilor instituțiilor de credit;i) modelul de afaceri al instituției de credit;j) evaluarea riscului sistemic în conformitate cu criteriile prevăzute la art. 166 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.(2) În sensul alin. (1) lit. e), Banca Națională a României trebuie să efectueze în mod regulat o evaluare cuprinzătoare a administrării riscului de lichiditate de către instituțiile de credit și să promoveze dezvoltarea unor metodologii interne solide. La efectuarea unor astfel de analize, Banca Națională a României trebuie să aibă în vedere rolul instituțiilor de credit pe piețele financiare. Banca Națională a României trebuie să ia în considerare în mod corespunzător impactul potențial al deciziilor sale asupra stabilității sistemului financiar în toate celelalte state membre implicate.(3) Banca Națională a României monitorizează măsura în care instituția de credit a furnizat un eventual suport implicit în cadrul unei tranzacții de securitizare. În cazul în care se constată că o instituție de credit a furnizat suport implicit în mai multe rânduri, Banca Națională a României ia măsuri adecvate ținând seama de probabilitatea crescută ca respectiva instituție de credit să furnizeze un suport ulterior operațiunilor sale de securitizare, împiedicând astfel realizarea unui transfer semnificativ al riscului.(4) Pentru scopurile procesului decizional prevăzut la art. 166 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, Banca Națională a României examinează măsura în care ajustările de evaluare aplicate în cazul pozițiilor sau portofoliilor din portofoliul de tranzacționare, astfel cum se prevede la art. 105 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, permit instituției să vândă sau să acopere pozițiile într-un termen scurt, fără a suporta pierderi semnificative în condiții normale de piață.(5) În procesul de analiză și evaluare, Banca Națională a României include expunerea instituțiilor de credit la riscul de rată a dobânzii rezultat din activitățile lor în afara portofoliului de tranzacționare. Banca Națională a României ia măsuri cel puțin în cazul instituțiilor de credit a căror valoare economică scade cu mai mult de 20 % din fondurile proprii, ca urmare a unei modificări bruște și neașteptate a ratelor dobânzii de 200 de puncte de bază sau ca urmare a unei modificări așa cum este definită în ghidurile Autorității Bancare Europene.(6) Analiza și evaluarea efectuate de Banca Națională a României includ expunerea instituțiilor de credit la riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier, astfel cum este reflectat de indicatorii folosirii excesive a efectului de levier, inclusiv rata efectului de levier stabilită în conformitate cu art. 429 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Pentru a stabili caracterul adecvat al ratei efectului de levier a instituțiilor de credit și al cadrului de administrare, strategiilor, procedurilor și mecanismelor implementate de instituțiile de credit pentru administrarea riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier, Banca Națională a României ține cont de modelul de afaceri al acestor instituții de credit.(7) Analiza și evaluarea efectuate de către Banca Națională a României includ cadrul de administrare al instituțiilor de credit, cultura și valorile lor corporative, precum și capacitatea membrilor organului de conducere de a-și exercita atribuțiile. La efectuarea analizei și evaluării, Banca Națională a României are acces cel puțin la ordinele de zi și documentele justificative ale ședințelor organului de conducere și ale comitetelor acestuia, precum și la rezultatele evaluării interne sau externe a performanței organului de conducere.(8) Banca Națională a României stabilește tipurile de instituții de credit prevăzute la art. 166^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, prin aplicarea criteriilor menționate la alin. (1) lit. j).4.2 Programul de supraveghere prudențială  +  Articolul 167(1) Programul de supraveghere prudențială, adoptat de către Banca Națională a României în privința instituțiilor de credit pe care le supraveghează, ia în considerare procesul de analiză și evaluare prevăzut la art. 166 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.Acest program cuprinde următoarele elemente:a) o specificare a modului în care Banca Națională a României intenționează să își îndeplinească sarcinile și să aloce resursele;b) o identificare a instituțiilor de credit care urmează să facă obiectul supravegherii sporite și a măsurilor adoptate privind o astfel de supraveghere, în conformitate cu art. 169^1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare;c) un plan pentru inspecții la fața locului vizând sediile utilizate de o instituție de credit, inclusiv sucursalele și filialele stabilite într-un alt stat membru, în conformitate cu art. 174, art. 179-180, art. 194-195 și art. 211 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.(2) Programele de supraveghere prudențială includ următoarele instituții de credit:a) instituțiile de credit în cazul cărora rezultatele simulărilor de criză menționate la art. 166 alin. (1) lit. a) și g) din prezentul regulament și la art. 166 alin. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, sau rezultatul procesului de analiză și evaluare prevăzut la art. 166 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, indică riscuri semnificative pentru menținerea continuă a solidității financiare a acestora sau indică încălcarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, a prezentului regulament și a Regulamentului (UE) nr. 575/2013;b) instituțiile de credit care prezintă un risc sistemic pentru sistemul financiar;c) orice altă instituție de credit pentru care Banca Națională a României consideră necesar acest lucru.4.3 Analiza continuă a permisiunii de a utiliza abordări interne  +  Articolul 168(1) Pentru scopurile art. 166^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, în procesul de analiză continuă a permisiunii de a utiliza abordări interne, Banca Națională a României are în vedere în special modificările în activitatea instituției de credit și aplicarea acestor abordări pentru produsele noi.(2) Banca Națională a României analizează și evaluează în special măsura în care, pentru scopurile respectivelor abordări, instituția de credit utilizează tehnici și practici corect elaborate și actualizate.(3) În cazul în care, pentru un model intern destinat riscului de piață, numeroase depășiri menționate la art. 366 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 indică faptul că modelul nu este sau nu mai este suficient de precis, Banca Națională a României revocă permisiunea de utilizare a modelului intern sau impune măsuri adecvate pentru a se asigura că modelul este îmbunătățit cu promptitudine.  +  Capitolul III Politici și practici de remunerare  +  Secţiunea 1 Politici de remunerare  +  Articolul 169(1) Organul de conducere în funcția sa de supraveghere trebuie să asigure că politicile și practicile de remunerare a personalului instituției de credit, inclusiv a membrilor organului de conducere în funcția sa de supraveghere și a membrilor conducerii superioare, corespund culturii instituției, obiectivelor și strategiei pe termen lung, precum și mediului de control al acesteia.(2) Personalul aferent funcțiilor de control și, după caz, personalul departamentelor de resurse umane și experții externi trebuie, de asemenea, să fie implicați în elaborarea politicilor de remunerare ale unei instituții de credit.(3) Politica de remunerare a unei instituții de credit trebuie să fie accesibilă tuturor angajaților, iar procesul de evaluare a personalului trebuie să fie formalizat în mod corespunzător și să fie transparent pentru angajați.  +  Articolul 170(1) Principiile stabilite în prezentul articol și în art. 171-173 se aplică de către instituțiile de credit la nivel de grup, de instituție-mamă și de filială, incluzând și pe cele înființate în centre financiare offshore.(2) La stabilirea și aplicarea politicilor de remunerare totală, inclusiv a salariilor și beneficiilor discreționare de tipul pensiilor, pentru categoriile de personal ale căror activități profesionale au un impact semnificativ asupra profilului de risc al instituțiilor de credit, incluzând membrii conducerii superioare, personalul care expune instituția de credit unor riscuri, personalul aferent funcțiilor de control și orice angajat care primește o remunerație totală ce conduce la încadrarea acestuia în aceeași categorie de remunerație cu cea a membrilor conducerii superioare și a personalului care expune instituția de credit unor riscuri, instituțiile de credit trebuie să respecte, de o manieră și într-o măsură corespunzătoare mărimii și organizării lor interne, precum și naturii, extinderii și complexității activităților desfășurate, următoarele principii:a) politica de remunerare permite și promovează o administrare a riscurilor sănătoasă și eficace, fără a încuraja asumarea de riscuri care depășește nivelul toleranței la risc a instituției de credit;b) politica de remunerare corespunde strategiei de afaceri, obiectivelor, valorilor și intereselor pe termen lung ale instituției de credit și cuprinde măsuri pentru a evita conflictele de interese;c) organul de conducere în funcția sa de supraveghere adoptă și revizuiește periodic principiile generale ale politicii de remunerare și este responsabil cu supravegherea implementării acesteia;d) implementarea politicii de remunerare face obiectul, cel puțin anual, al unei evaluări interne independente, la nivel centralizat, privind conformitatea cu politicile și procedurile de remunerare adoptate de organul de conducere în funcția sa de supraveghere;e) remunerarea coordonatorilor funcțiilor de administrare a riscurilor și de conformitate este supravegheată direct de către comitetul de remunerare sau, atunci când acesta nu există, de către organul de conducere în funcția sa de supraveghere;f) politica de remunerare, cu luarea în considerare a criteriilor naționale de stabilire a salariilor, face o distincție clară între criteriile de stabilire:(i) a remunerației fixe de bază, care trebuie să reflecte în primul rând experiența profesională relevantă și responsabilitatea organizațională, astfel cum sunt prevăzute în fișa postului unui angajat, ca parte a termenilor de angajare; și(ii) a remunerației variabile, care trebuie să reflecte o performanță sustenabilă și ajustată la risc, precum și performanța care excedează performanța necesară pentru a îndeplini atribuțiile prevăzute în fișa postului angajatului, ca parte a termenilor de angajare.  +  Secţiunea a 2-a Elementele variabile ale remunerației  +  Articolul 171(1) În cazul remunerației variabile, pe lângă principiile prevăzute la art. 170 alin. (2) și în aceleași condiții, se aplică următoarele principii:a) în cazul în care remunerația este corelată cu performanța, suma remunerației totale se bazează pe o combinație a evaluării performanței individuale și a unității operaționale în cauză, precum și a rezultatelor generale ale instituției de credit, iar la evaluarea performanței individuale sunt luate în considerare atât criterii financiare, cât și criterii nonfinanciare, cum ar fi: cunoștințele acumulate/calificările obținute, dezvoltarea personală, conformarea cu sistemele și controalele instituției de credit, implicarea în strategiile de afaceri și în politicile semnificative ale instituției de credit și contribuția la performanța echipei;b) evaluarea performanței este realizată într-un cadru multianual, pentru a se asigura că procesul de evaluare se bazează pe performanța pe termen lung și că plata efectivă a componentelor remunerației bazate pe performanță se întinde pe o perioadă care ține cont de ciclul de afaceri al instituției de credit și de riscurile specifice activității acesteia;c) remunerația variabilă totală nu limitează capacitatea instituției de credit de a-și întări baza de capital;d) remunerația variabilă garantată nu este compatibilă cu administrarea sănătoasă a riscurilor sau cu principiul remunerării în funcție de performanță și nu trebuie să facă parte din planurile prospective de remunerare;e) remunerația variabilă garantată are caracter excepțional și apare doar atunci când instituția de credit dispune de o bază sănătoasă și solidă de capital și numai atunci când se angajează personal, fiind limitată la primul an de activitate al acestuia;f) componentele fixă și variabilă ale remunerației totale sunt echilibrate în mod corespunzător și componenta fixă reprezintă o proporție suficient de mare din remunerația totală, astfel încât să permită aplicarea unei politici complet flexibile privind componentele remunerației variabile, incluzând posibilitatea de a nu plăti nicio componentă a acesteia;g) instituțiile de credit trebuie să stabilească raporturile adecvate dintre componentele fixă și variabilă ale remunerației totale, pentru care se aplică principiul potrivit căruia componenta variabilă nu trebuie să depășească 100 % din componenta fixă a remunerației totale pentru fiecare angajat;h) plățile referitoare la încetarea anticipată a unui contract reflectă performanța obținută în timp și sunt proiectate într-o modalitate care să nu recompenseze nereușita sau conduita neprofesională;i) pachetele de remunerare care sunt legate de compensarea sau preluarea drepturilor cuvenite în temeiul contractelor încheiate pentru perioade de angajare precedente trebuie să fie aliniate la interesele pe termen lung ale instituției de credit, inclusiv mecanismele privind reținerea, amânarea, performanța și acordurile de tip clawback;j) măsurarea performanței utilizate pentru a calcula componentele remunerației variabile sau portofoliile de componente ale remunerației variabile include o ajustare pentru toate tipurile de riscuri curente și viitoare și ia în considerare costul capitalului și lichiditatea necesară;k) alocarea componentelor remunerației variabile în cadrul instituției de credit trebuie să ia în considerare și toate tipurile de riscuri curente și viitoare;l) o parte substanțială și care reprezintă, în toate cazurile, cel puțin 50% din orice remunerație variabilă trebuie să fie formată dintr-un raport corespunzător între:(i) acțiuni sau titluri din care rezultă drepturi de proprietate echivalente în funcție de forma juridică a instituției de credit în cauză sau, în cazul instituțiilor de credit necotate, instrumente legate de acțiuni ori instrumente echivalente de tip non-cash; și(ii) atunci când este posibil, alte instrumente în sensul art. 52 sau art. 63 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sau alte instrumente care pot fi integral convertite în instrumente de tipul celor incluse în fondurile proprii de nivel 1 de bază sau anulate, care, în fiecare caz, să reflecte corespunzător, pe o bază continuă, calitatea creditului aferentă instituției de credit și care să fie adecvate pentru a fi utilizate în scopul remunerației variabile.m) o parte substanțială și care reprezintă, în toate cazurile, cel puțin 40% din componenta de remunerație variabilă, este amânată pe o perioadă de cel puțin 3-5 ani și este corelată în mod adecvat cu natura activității, riscurile acesteia și activitățile personalului în cauză. Membrii personalului intră în drepturile aferente remunerației datorate potrivit acordurilor de amânare nu mai rapid decât ar intra pe o bază proporțională. În cazul unei componente a remunerației variabile în sumă deosebit de mare, cel puțin 60% din sumă este amânată. Durata perioadei de amânare este stabilită în conformitate cu ciclul de afaceri, natura activității, riscurile acesteia și activitățile personalului în cauză;n) membrilor personalului le este plătită sau aceștia intră în drepturile aferente remunerației variabile, inclusiv ale părții amânate a acesteia, doar dacă remunerația variabilă poate fi susținută în conformitate cu situația financiară a instituției de credit în ansamblu și dacă poate fi justificată în conformitate cu performanța instituției de credit, a structurii în care se desfășoară activitatea și a angajatului în cauză;o) politica de pensionare este aliniată la strategia de afaceri, obiectivele, valorile și interesele pe termen lung ale instituției de credit. Dacă angajatul încetează, din propria voință, raporturile contractuale cu instituția de credit înainte de pensionare, beneficiile discreționare de tipul pensiilor trebuie reținute de instituția de credit pe o perioadă de 5 ani sub forma instrumentelor, așa cum sunt acestea definite la lit. l). În cazul unui angajat ajuns la pensionare, beneficiile discreționare de tipul pensiilor trebuie plătite angajatului sub forma instrumentelor definite la lit. l), cu obligația respectivului angajat de a nu le înstrăina timp de 5 ani;p) personalul se obligă să nu utilizeze strategii personale de acoperire împotriva riscurilor sau polițe de asigurare legate de remunerație și de răspundere pentru a contracara efectele de aliniere la risc prevăzute în acordurile sale de remunerare;q) remunerația variabilă nu este plătită prin mijloace sau metode care facilitează eludarea îndeplinirii cerințelor prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, cu modificările și completările ulterioare, în reglementările emise în aplicarea acesteia și în Regulamentul (UE) nr. 575/2013.(2) Instrumentele prevăzute la alin. (1) lit. l) fac obiectul unei politici adecvate de reținere proiectată să alinieze stimulentele cu interesele pe termen lung ale instituției de credit. Banca Națională a României poate impune restricții cu privire la tipul și la caracteristicile acestor instrumente sau poate interzice utilizarea unor astfel de instrumente atunci când consideră necesar. Prevederile alin. (1) lit. l) se aplică atât părții componentei de remunerație variabilă amânate conform lit. m), cât și părții de remunerație variabilă care nu este amânată.(3) În sensul alin. (1) lit. n), fără a aduce atingere principiilor generale de drept național aplicabile în materia contractelor și în raporturile de muncă, remunerația variabilă totală este în general redusă considerabil în cazul în care se înregistrează o performanță financiară redusă sau negativă la nivelul instituției de credit în cauză, luându-se în considerare atât remunerația curentă, cât și reducerile plăților aferente sumelor cuvenite, determinate anterior, incluzând acorduri de tip malus sau de tip clawback.(4) În sensul alin. (3), până la 100 % din remunerația variabilă totală face obiectul acordurilor de tip malus sau de tip clawback. Instituțiile de credit trebuie să își stabilească criterii concrete pentru aplicarea acordurilor de tip malus sau de tip clawback. Respectivele criterii trebuie să acopere în special situațiile în care angajatul:a) a participat la o conduită care a avut ca rezultat pierderi semnificative pentru instituția de credit sau a fost răspunzător de o astfel de conduită;b) nu a reușit să respecte standardele corespunzătoare de bună reputație și experiență adecvată.  +  Secţiunea a 3-a Instituțiile de credit care beneficiază de asistență guvernamentală  +  Articolul 172În cazul instituțiilor de credit care beneficiază de asistență guvernamentală excepțională, pe lângă principiile prevăzute la art. 170 alin. (2), se aplică următoarele principii:a) remunerația variabilă este strict limitată ca procent din venitul net atunci când nu este în concordanță cu menținerea unei baze de capital sănătoase și cu obiectivul de ieșire în timp util de sub asistența guvernamentală;b) Banca Națională a României solicită instituțiilor de credit să restructureze remunerarea într-o manieră conformă cu administrarea sănătoasă a riscurilor și creșterea pe termen lung, incluzând, atunci când este cazul, stabilirea de limite privind remunerația membrilor organului de conducere;c) nicio remunerație variabilă nu trebuie plătită membrilor organului de conducere ai respectivei instituții de credit decât dacă este justificată.  +  Secţiunea a 4-a Comitetul de remunerare  +  Articolul 173(1) Instituțiile de credit care sunt semnificative din punctul de vedere al mărimii, organizării interne și naturii, extinderii și complexității activităților acestora trebuie să înființeze un comitet de remunerare.(2) Comitetul de remunerare trebuie să fie constituit astfel încât să aibă capacitatea de a emite opinii competente și independente asupra politicilor și practicilor de remunerare și asupra stimulentelor create pentru administrarea riscului, capitalului și lichidității.(3) Comitetul de remunerare este responsabil cu pregătirea deciziilor privind remunerarea, inclusiv a deciziilor care au implicații din perspectiva riscului și administrării riscului în instituția de credit în cauză și care trebuie luate de organul de conducere. Președintele și membrii comitetului de remunerare trebuie să fie membri ai organului de conducere care nu exercită nicio funcție executivă în cadrul instituției de credit în cauză. La pregătirea unor astfel de decizii, comitetul de remunerare trebuie să ia în considerare interesele pe termen lung ale acționarilor, ale investitorilor și ale altor deținători de interese în instituție, precum și interesul public.  +  Capitolul IV Simulări de criză  +  Secţiunea 1 Dispoziții generale privind simulările de criză  +  Articolul 174Instituțiile de credit trebuie să utilizeze simularea de criză ca un instrument de diagnostic pentru înțelegerea profilului lor de risc și ca un instrument anticipativ în cadrul procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri.  +  Articolul 175Instituțiile de credit utilizează simulările de criză în funcție de natura, extinderea și complexitatea activităților lor, precum și în funcție de profilul lor de risc.  +  Articolul 176Instituțiile de credit trebuie să formalizeze în mod corespunzător, în cadrul unor norme interne, toate informațiile semnificative aferente procesului privind simulările de criză.  +  Secţiunea a 2-a Dispoziții privind cadrul de administrare a activității cu privire la simulările de criză  +  Articolul 177(1) Organul de conducere are responsabilitatea finală pentru programul general de simulări de criză al instituției de credit.(2) În sensul alin. (1), acest aspect este esențial pentru a asigura autoritatea programului de simulări de criză la toate nivelurile instituției de credit și pentru a asigura că organul de conducere are capacitatea de a înțelege pe deplin impactul evenimentelor de criză asupra profilului general de risc al instituției de credit.(3) În sensul alin. (1), angajamentul organului de conducere este esențial pentru desfășurarea eficace a simulărilor de criză, ajutând și la maximizarea utilizării efective a programului, în special în legătură cu simularea de criză și planificarea capitalului la nivel de ansamblu al instituției de credit, în ceea ce privește rezultatele simulărilor de criză și limitările simulărilor de criză.(4) În sensul alin. (1), membrii organului de conducere (sau ai unui comitet relevant desemnat în acest sens) trebuie să participe în mod activ la discuții și, dacă este necesar, trebuie să pună în discuție ipotezele-cheie aferente modelării și selectarea scenariului și se așteaptă ca aceștia să analizeze ipotezele care stau la baza simulărilor de criză dintr-o perspectivă comună sau dintr-o perspectivă legată de activitate (de exemplu, dacă ipotezele aferente corelațiilor într-un mediu de criză sunt rezonabile).  +  Articolul 178(1) Programul de simulări de criză trebuie să fie parte integrantă din cadrul de administrare a riscurilor al unei instituții de credit și să fie susținut de o infrastructură eficace.(2) În sensul alin. (1), programul de simulări de criză trebuie:a) să analizeze atât la nivel de ansamblu/agregat activitățile și tipurile de riscuri ale unei instituții de credit, cât și componentele separate ale portofoliilor, tipurilor de riscuri și liniilor de activitate;b) să constituie un agent mijlocitor (to factor) în relația dintre tipurile de riscuri;c) să susțină simulările de criză de tip bottom-up și top-down, inclusiv simularea de criză în sens invers (reverse stress-testing);d) să dispună de o platformă flexibilă care să permită modelarea unei varietăți mari de simulări de criză între liniile de activitate și tipurile de riscuri, așa după cum și atunci când solicită conducerea superioară;e) să extragă date din cadrul instituției de credit, după cum este necesar;f) să permită intervenția pentru a ajusta ipotezele într-o manieră directă (straight forward manner).(3) În sensul alin. (1), simulările de criză trebuie să constituie parte integrantă din procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri. Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri trebuie să fie anticipativ și să ia în considerare efectul unui scenariu sever care ar putea avea impact asupra instituției, precum și să demonstreze că rapoartele privind simulările de criză furnizează organului de conducere în funcția sa de supraveghere și conducerii superioare o înțelegere de ansamblu corespunzătoare a riscurilor semnificative la care poate fi expusă instituția de credit.(4) Pentru a fi parte din cadrul de administrare a riscurilor, în sensul alin. (1), simulările de criză trebuie efectuate cu o frecvență corespunzătoare. Frecvența simulărilor de criză trebuie să fie proporțională cu domeniile de risc și cu nevoia de simulare de criză generală la nivel de ansamblu al instituției de credit. Programul de simulări de criză trebuie să permită și efectuarea de simulări de criză ad-hoc.(5) În sensul alin. (1), programul de simulări de criză trebuie să fie susținut de o infrastructură și/sau bază de date corespunzătoare care să permită atât flexibilitate, cât și niveluri adecvate de calitate și control. Infrastructura și/sau baza de date trebuie să fie proporționale cu mărimea, complexitatea, profilul de risc și profilul de afaceri ale unei instituții de credit și să permită efectuarea simulărilor de criză care acoperă toate riscurile semnificative la care este expusă o instituție de credit.(6) În sensul alin. (5), o instituție de credit trebuie să asigure că alocă resurse suficiente pentru dezvoltarea și menținerea unei astfel de infrastructuri și/sau baze de date (inclusiv resurse și, după caz, sisteme informatice corespunzătoare) care să faciliteze furnizarea efectivă a datelor și procesarea acestora într-o modalitate cantitativă și calitativă.  +  Articolul 179(1) Programul de simulări de criză trebuie să poată fi acționat și să informeze organele de decizie de la toate nivelurile corespunzătoare de decizie ale unei instituții de credit.(2) În sensul alin. (1), programul de simulări de criză, ca parte a unei game de instrumente de administrare a riscului, trebuie să susțină diferite decizii și procese privind activitatea instituției de credit, inclusiv decizii strategice. Aceste decizii trebuie să ia în considerare deficiențele simulărilor de criză și limitările ipotezelor utilizate.(3) În sensul alin. (1), organul de conducere are responsabilitatea pentru evaluarea rezultatelor relevante ale programului de simulări de criză și pentru luarea unor măsuri corespunzătoare, în funcție de circumstanțe și alte informații disponibile.  +  Articolul 180(1) O instituție de credit trebuie să aibă responsabilități clare, resurse alocate și să dispună de politici și proceduri scrise pentru a facilita implementarea programului de simulări de criză.(2) În sensul alin. (1), politicile și procedurile aferente programului de simulări de criză trebuie să prezinte în mod detaliat următoarele:a) tipurile de simulări de criză și scopul principal al fiecărei componente a programului;b) frecvența simulărilor de criză, care poate varia în funcție de tipul și scopul acestora;c) detaliile metodologice ale fiecărei componente, inclusiv definiția unor scenarii relevante și rolul raționamentului profesional; șid) gama de ipoteze privind activitatea și măsurile de remediere avute în vedere, bazate pe scopul, tipul și rezultatul simulărilor de criză, inclusiv o evaluare a fezabilității măsurilor corective în situații de criză și într-un mediu de afaceri aflat în schimbare.(3) În sensul alin. (1), o instituție de credit trebuie să asigure resurse suficiente și să dezvolte proceduri explicite pentru a efectua simulări de criză riguroase și anticipative.(4) În sensul alin. (1), o instituție de credit trebuie să formalizeze ipotezele și elementele fundamentale pentru fiecare simulare de criză, inclusiv motivul și raționamentele care stau la baza scenariilor alese și senzitivitatea rezultatelor simulărilor de criză în raport cu gama și severitatea scenariilor, precum și în raport cu gama ipotezelor privind activitatea (business assumptions) și măsurile de remediere planificate.  +  Articolul 181(1) Instituțiile de credit trebuie să revizuiască în mod regulat, dar cel puțin anual, programul de simulări de criză și să evalueze eficacitatea și adecvarea acestuia la scopuri/obiective.(2) În sensul alin. (1), eficacitatea și robustețea simulărilor de criză trebuie să fie evaluată atât cantitativ, cât și calitativ, în contextul modificării condițiilor externe, pentru a asigura că simulările de criză sunt actualizate.(3) În sensul alin. (1), frecvența evaluării diferitelor părți ale programului de simulări de criză trebuie să fie stabilită în mod corespunzător. Un rol important în acest proces trebuie să îl aibă o funcție independentă de control.  +  Secţiunea a 3-a Metodologii privind simulările de criză  +  Articolul 182(1) Instituțiile de credit trebuie să desfășoare un program eficient de simulări de criză asupra tuturor riscurilor semnificative.(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să determine toate riscurile semnificative care pot fi supuse unei simulări de criză, având în vedere o analiză cuprinzătoare a naturii și compoziției portofoliilor instituției de credit și o analiză a mediului în care instituția de credit își desfășoară activitatea.(3) Pentru scopurile alin. (1), instituțiile de credit trebuie să îmbine în programele de simulare a condițiilor de criză atât analize de senzitivitate, cât și analize pe bază de scenariu.  +  Articolul 183(1) În funcție de riscurile semnificative identificate de instituțiile de credit, acestea trebuie să stabilească determinanții de risc semnificativi care vor fi utilizați în simulările de criză.(2) Instituțiile de credit trebuie să identifice punctele de vulnerabilitate pentru testarea în condiții de criză a determinanților de risc semnificativi care pot afecta profitabilitatea, solvabilitatea sau conformitatea cu cadrul de reglementare.(3) Instituțiile de credit trebuie să poată justifica alegerea determinanților de risc care vor fi utilizați în simulările de criză.  +  Articolul 184(1) În funcție de situația lor, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere scenarii istorice sau scenarii ipotetice de tip dinamic și anticipativ.(2) Pentru scopurile alin. (1), pentru a asigura dimensiunea anticipativă, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare atât modificările sistemice, cât și pe cele specifice instituției din prezent și din viitorul apropiat.  +  Articolul 185(1) Instituțiile de credit trebuie să formuleze scenarii de criză consistente, care să încorporeze în mod solid toate fațetele mediului economic.(2) Pentru scopurile alin. (1), în construirea unui scenariu, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare natura dependenței dintre factorii de risc economici și financiari, cum ar fi ratele de dobândă, produsul intern brut, rata șomajului, capitalul, consumul și prețurile proprietăților.(3) Instituțiile de credit trebuie să aplice scenariul ales tuturor pozițiilor relevante, bilanțiere și extra-bilanțiere.  +  Articolul 186Instituțiile de credit trebuie să identifice mecanisme adecvate și semnificative pentru transpunerea corespunzătoare și consistentă a rezultatelor obținute în urma derulării scenariilor de criză, în parametrii interni de risc relevanți, de tipul probabilității de nerambursare, pierderii în caz de nerambursare, ajustărilor corespunzătoare valorii juste, de natură să furnizeze o perspectivă de ansamblu asupra riscurilor.  +  Articolul 187(1) Instituțiile de credit trebuie să își bazeze simulările de criză pe evenimente excepționale, dar plauzibile.(2) În sensul alin. (1), atunci când se aleg simulările de criză ce vor fi efectuate, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere următoarele:a) simulările de criză și scenariile utilizate trebuie să fie conforme cu apetitul la risc stabilit de instituția de credit;b) instituțiile de credit trebuie să efectueze simulări de criză de diferite grade de severitate și probabilitate de concretizare.c) în cazul scenariilor istorice, instituțiile de credit trebuie să își bazeze simulările de criză pe scenarii excepționale, dar plauzibile pe parcursul unei anumite perioade de timp utilizând, dacă este posibil, date înregistrate pe parcursul unui întreg ciclu economic;d) instituțiile de credit trebuie să înțeleagă cât de sever profitabilitatea viitoare sau lipsa acesteia poate afecta capitalul și trebuie să poată explica Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere cum vor face față unei situații de criză precum cea simulată.  +  Articolul 188(1) Pentru scopurile planificării capitalului, instituția de credit trebuie să abilă în vedere cel puțin un declin economic sever.(2) Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere cerințele de capital și resursele de care dispun atât în situația unui scenariu plauzibil corespunzător unor condiții macroeconomice de bază, cât și în situația unui scenariu aferent unor condiții de criză.(3) Instituțiile de credit trebuie să fie în măsură să furnizeze previziuni pentru procesul de planificare a capitalului aferent scenariului de bază.  +  Articolul 189(1) Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare complexitatea modelelor aferente scenariilor ipotetice și a celor bazate pe variabile macroeconomice.(2) Pentru scopurile alin. (1), instituțiile de credit trebuie să acorde o atenție deosebită riscului de model prin revizuirea periodică și prudentă, în baza raționamentelor profesionale, a ipotezelor și mecanismelor aferente acestuia.  +  Articolul 190Instituțiile de credit trebuie să determine orizontul de timp al simulărilor de criză în conformitate cu scadența și lichiditatea pozițiilor supuse simulărilor de criză, acolo unde este cazul.  +  Articolul 191Banca Națională a României - Direcția supraveghere poate solicita instituțiilor de credit să efectueze simulări de criză ad-hoc la un anumit moment.  +  Articolul 192(1) Instituțiile de credit trebuie să verifice cel puțin o dată pe an dacă programele aferente simulărilor de criză mai sunt corespunzătoare și în mod deosebit dacă ipotezele privind profilul de risc și mediul în care își desfășoară activitatea rămân valabile în timp.(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să verifice relevanța următoarelor elemente:a) sfera de cuprindere a expunerilor asupra cărora se aplică simulările de criză;b) validitatea ipotezelor;c) adecvarea sistemului de administrare a informației;d) integrarea în cadrul procesului de administrare al instituției de credit, inclusiv claritatea liniilor de raportare;e) politica de aprobare a procesului de simulare de criză, inclusiv în cazul modificărilor;f) relevanța, acuratețea și integritatea datelor încorporate în procesul de simulare de criză; șig) calitatea formalizării procesului de simulare de criză.  +  Secţiunea a 4-a Simulări de criză la nivel de portofoliu, la nivelul fiecărui risc și la nivel de ansamblu al instituției de credit  +  Articolul 193(1) Instituțiile de credit trebuie să efectueze simulări de criză care au ca obiect portofoliile individuale, precum și tipurile specifice de riscuri care manifestă un impact asupra acestora.(2) La realizarea simulărilor de criză, instituțiile de credit trebuie să ia totodată în considerare modificările intervenite la nivelul corelațiilor dintre riscurile identificate pentru un anumit portofoliu, precum și interacțiunile dintre diferitele categorii de riscuri.(3) Instituțiile de credit trebuie să se asigure că simulările de criză care au ca obiect portofolii și linii de activitate permit identificarea concentrărilor de risc.  +  Articolul 194(1) În sensul art. 193, instituțiile de credit trebuie să asigure o concordanță între gradul de severitate al condițiilor de criză și specificul portofoliului.(2) Instituțiile de credit trebuie să asigure o concordanță între gradul de severitate al condițiilor de criză și specificul portofoliului.  +  Articolul 195În vederea formării unei viziuni complete și holistice asupra riscurilor, instituțiile de credit trebuie să efectueze simulări de criză la nivel de ansamblu, care să acopere gama de riscuri în totalitate.  +  Articolul 196(1) Pentru scopurile art. 195, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere surmontarea capacității limitate a unei analize bazate pe agregarea simplistă a riscurilor pe categorii individuale sau pe unități operaționale, de a reflecta riscurile manifestate la nivel global. În mod similar, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere reflectarea inadecvată a corelațiilor, a compensărilor la nivelul expunerilor individuale și a concentrărilor, a grupurilor specifice de riscuri produse la nivel global, precum și eventuala dublare a riscurilor sau subestimare a impactului manifestat de un scenariu de criză.(2) În funcție de structura organizatorică și modelul de afaceri, instituția de credit trebuie să evalueze toate riscurile la care este expusă prin efectuarea unor simulări de criză atât la nivel consolidat, cât și la nivelul entităților semnificative din grup, reflectate, de la caz la caz, la nivel individual și/sau subconsolidat.  +  Articolul 197Instituțiile de credit trebuie să integreze simulările de criză în cadrul de administrare a riscurilor.  +  Secţiunea a 5-a Rezultatele programului de simulări de criză și acțiunile de intervenție ale organului de conducere  +  Articolul 198Instituțiile de credit trebuie să coreleze rezultatele programului de simulare a condițiilor de criză cu cerința de capital reglementat și resursele de capital, având în vedere totodată impactul asupra bilanțului și contului de profit și pierdere.  +  Articolul 199Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere dependența semnificativă a pierderilor rezultate ca urmare a șocurilor aplicate în cadrul scenariilor, de asumarea prealabilă a riscurilor în anumite momente, respectiv de momentul de începere a derulării scenariului de criză, și de evoluții în volumul, calitatea activelor și prețul activităților de investiție și finanțare incluse în cadrul scenariilor respective.  +  Articolul 200În cazul simulărilor de criză derulate de-a lungul unei anumite perioade de timp, instituțiile de credit trebuie să aplice în mod corespunzător ajustări conservatoare asupra previziunilor realizate la nivelul profitului și pierderii, având în vedere eventuala lipsă de concordanță între pierderile rezultate în urma simulărilor de criză și pierderile contabile.  +  Articolul 201În funcție de rezultatele simulărilor de criză, organul de conducere al instituției de credit trebuie să elaboreze un set de măsuri plauzibile pentru a asigura solvabilitatea instituției de credit pe bază continuă, inclusiv în condițiile de criză evidențiate de simulările respective.  +  Articolul 202(1) Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere un ansamblu extins de tehnici de diminuare și planuri pentru situații neprevăzute cu privire la condiții de criză plauzibile, având în prim-plan cel puțin un scenariu sever.(2) Pentru scopurile alin. (1), instituțiile de credit trebuie să asigure un set divers de măsuri, aplicabile inclusiv:a) în regim de urgență;b) condiționat de producerea unor evenimente specifice;c) din inițiativa organului de conducere.  +  Articolul 203În vederea evaluării capacității de reacție la o situație de criză, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare măsurile cele mai relevante și momentul oportun pentru aplicarea acestora.  +  Articolul 204La cererea Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere, instituțiile de credit trebuie să raporteze ipotezele aferente simulărilor de criză și rezultatele acestora.  +  Secţiunea a 6-a Simulările de criză din cadrul procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri  +  Articolul 205(1) Instituțiile de credit trebuie să evalueze fiabilitatea planificării capitalului pe baza rezultatelor simulărilor de criză.(2) În sensul alin. (1), rezultatele simulărilor de criză trebuie utilizate pentru a evalua viabilitatea planului privind capitalul în circumstanțe adverse.(3) În sensul alin. (1), simulările de criză trebuie să fie anticipative, să acopere aceeași perioadă de timp ca procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri al instituției de credit, dar cel puțin o perioadă de 2 ani, să fie actualizate cel puțin la fel de frecvent ca și procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri și să reflecte toate entitățile pentru care este necesar procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri la nivel de grup.(4) Scenariile utilizate pentru simulările de criză aferente planificării capitalului trebuie să ia în considerare toate riscurile semnificative relevante la care instituția de credit este expusă.  +  Articolul 206(1) Simulările de criză din cadrul procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri trebuie să fie în concordanță cu apetitul la risc și strategia instituției de credit și să conțină acțiuni credibile de diminuare întreprinse de conducerea superioară.(2) În sensul alin. (1), ipotezele utilizate în simulările de criză aferente planificării capitalului trebuie să fie precise în raport cu posibilul comportament al instituției de credit în timpul unei crize și trebuie să fie în concordanță cu apetitul la risc formulat și cu strategia de afaceri a acesteia.(3) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să formalizeze rezultatele simulărilor de criză atât înainte, cât și după acțiunile de diminuare întreprinse de conducerea superioară.  +  Secţiunea a 7-a Simulări de criză pe categorii de riscuri7.1 Simulări de criză macroeconomică  +  Articolul 207(1) Instituțiile de credit sunt responsabile de luarea unei decizii cu privire la categoriile de riscuri cărora li se aplică simularea de criză macroeconomică și măsura în care aceasta este aplicată.(2) La evaluarea adecvării capitalului în contextul planurilor viitoare de desfășurare a activității, o instituție de credit trebuie să ia în considerare efectele factorilor macroeconomici asupra capitalului, asupra profiturilor, în cazul în care este posibil, și dacă aceștia pot afecta planurile sale strategice.(3) În sensul alin. (2), scenariile sau simulările de criză macroeconomică trebuie să prezinte o granularitate suficientă pentru a lua în considerare fiecare risc semnificativ pe care instituția de credit l-a identificat în prealabil în cadrul procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri.  +  Articolul 208(1) Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere complexitatea modelelor aferente scenariilor ipotetice și a celor bazate pe variabile macroeconomice.(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să acorde o atenție deosebită riscului de model prin revizuirea periodică și prudentă, în baza raționamentelor profesionale, a ipotezelor și mecanismelor aferente acestuia.  +  Articolul 209(1) Instituțiile de credit trebuie să încorporeze în mod explicit, în cadrul simulărilor de criză bazate pe scenarii, interacțiunile la nivel de sistem și efectele de natura reacțiilor.(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să identifice și să integreze în cadrul scenariilor de criză interdependențe la nivelul regiunilor și sectoarelor economice, precum și evoluții manifestate de-a lungul sistemului.7.2 Simulări de criză pentru riscul de piață  +  Articolul 210Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere, ca parte a politicilor și proceselor prevăzute la art. 116, derularea de simulări de criză pentru pozițiile pe instrumente financiare din portofoliul de tranzacționare.  +  Articolul 211(1) În cazul instituțiilor de credit care utilizează modele interne pentru calcularea cerințelor de capital pentru riscul de piață, programul riguros de simulare de criză prevăzut la art. 368 alin. (1) lit. g) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 trebuie să îndeplinească următoarele criterii:a) să conțină toți factorii de risc cu caracter material care pot cauza pierderi deosebit de ridicate sau care pot avea un impact negativ major asupra administrării riscului. Acești factori trebuie să includă evenimente cu probabilitate redusă pentru toate tipurile principale de risc, în special pentru diferitele componente ale riscului de piață;b) să surprindă impactul situațiilor de criză asupra produselor liniare sau neliniare;c) să evalueze consecințele disfuncționalităților majore ale pieței și să identifice situațiile plauzibile care pot determina pierderi deosebit de ridicate. În acest sens, instituția de credit trebuie să analizeze, la nivel de portofoliu, efectele modificării corelațiilor. Efectele de diminuare, consecință a planurilor pentru situații neprevăzute, pot fi luate în considerare în condițiile în care planurile se bazează pe ipoteze plauzibile cu privire la lichiditatea pieței;d) să conțină situații identificate de către instituțiile de credit, pe baza caracteristicilor portofoliilor, drept excepționale, dar plauzibile.(2) Instituțiile de credit trebuie să precizeze măsurile luate pentru reducerea riscurilor și protejarea fondurilor proprii. În special, limitele aferente riscului valutar, riscului de rată a dobânzii, riscului legat de titluri de capital și celui de marfă, stabilite de către instituțiile de credit, trebuie supuse verificării prin comparație cu rezultatele calculelor generate de simularea de criză.7.3 Simulări de criză pentru riscul de credit7.3.1 Simulări de criză pentru riscul de credit și riscul de contrapartidă derulate de instituțiile de credit indiferent de abordarea utilizată în vederea determinării cerințelor minime de capital aferente riscului de credit  +  Articolul 212(1) Instituțiile de credit trebuie să efectueze simulări de criză în vederea evaluării potențialelor pierderi din credite și modificării cerințelor de capital datorate inclusiv schimbărilor intervenite în calitatea creditului și valoarea garanțiilor reale.(2) În estimarea pierderilor din credite, instituțiile de credit trebuie să dezvolte modele și abordări care să nu se bazeze exclusiv pe relațiile și datele confirmate în baza experienței istorice.  +  Articolul 213(1) Instituțiile de credit trebuie să dezvolte abordări de simulare de criză destinate contrapartidelor caracterizate printr-un efect de levier ridicat (leveraged counterparties), pentru a analiza vulnerabilitatea față de categorii de active specifice sau față de evoluții ale pieței.(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să procedeze în mod similar pentru scopul evaluării riscului de corelare adversă (wrong-way risk) aferent tehnicilor de diminuare a riscului.  +  Articolul 214Instituțiile de credit trebuie să surprindă în mod adecvat corelarea riscurilor aferente extremității distribuției de probabilitate (correlated tail risks), precum și posibila corelație încrucișată dintre bonitatea contrapartidei și riscurile activelor care fac obiectul acoperirii, respectiv riscul de corelare.7.3.2 Simulări de criză pentru instituțiile de credit care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating  +  Articolul 215Pentru scopurile art. 177 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituția de credit trebuie să dispună de resurse de capital care acoperă riscurile de credit aferente portofoliului de credite, rezultate dintr-un anumit scenariu de criză.  +  Articolul 216(1) Pentru scopurile art. 177 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, simularea de criză trebuie să arate impactul potențial asupra cerințelor de capital pentru riscul de credit al stadiului în care se află ciclul economic și să se efectueze cel puțin anual.(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să decidă asupra determinanților de risc specifici și asupra modului în care aceștia afectează cerințele totale de capital pentru riscul de credit.(3) În situația în care o instituție de credit desfășoară numeroase activități, aceasta poate lua în considerare efectele diversificării, în special în situația în care respectivele activități sunt desfășurate în zone geografice diferite, ale căror condiții economice nu sunt sincronizate.(4) În sensul alin. (3), instituțiile de credit trebuie să fie suficient de prudente în specificarea corelațiilor și trebuie să aibă capacitatea de a-și justifica alegerile.(5) Rezultatul simulărilor de criză poate să nu aibă un efect direct asupra cerinței minime de capital reglementate și să nu conducă în mod obligatoriu la o cerință adițională - respectiv capital suplimentar sau alte măsuri -, în măsura în care:a) instituțiile de credit desfășoară activități cu produse sau interacționează cu contrapartide a căror performanță este contrară tendinței stadiului în care se află ciclul economic - countercyclical; spre exemplu, produsele sau contrapartidele din industriile care furnizează bunuri de consum de primă necesitate îndeplinesc, în general, criteriul precizat;b) instituțiile de credit pot demonstra că iau măsuri de administrare credibile, capabile să contrabalanseze deficitele potențiale de capital; sauc) economia se află deja în recesiune.  +  Articolul 217Pentru menținerea obiectivității simulărilor de criză ale unei instituții de credit care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating, funcția responsabilă cu simulările de criză în cadrul respectivei abordări poate să fie funcția de administrare a riscului de credit.7.4 Simulări de criză pentru riscul din securitizare  +  Articolul 218(1) Programul de simulări de criză pentru riscul din securitizare trebuie să aibă în vedere produsele complexe și create pentru anumite scopuri.(2) Simulările de criză pentru activele securitizate trebuie să aibă în vedere activele-suport, expunerea acestora la factorii de piață sistemici, aranjamentele contractuale relevante și factorii declanșatori aferenți structurii de securitizare, precum și impactul efectului de levier, mai ales din perspectiva surprinderii, prin prisma acestuia, a nivelului de subordonare.  +  Articolul 219(1) Instituțiile de credit trebuie să își îmbunătățească metodologiile aferente simulărilor de criză pentru a include efectul riscului reputațional.(2) Instituțiile de credit trebuie să integreze în cadrul programelor de simulări de criză riscurile rezultate din tranzacții din afara bilanțului și alte operațiuni asociate.7.5 Simulări de criză pentru riscul de lichiditate  +  Articolul 220(1) Instituțiile de credit trebuie să identifice intrările și ieșirile de numerar contractuale și rezultate din comportamentul contrapartidelor, precum și fluxurile de numerar nete rezultate, în condițiile unor scenarii alternative legate de specificul instituției de credit, de piață în general și o combinare a celor două tipuri de scenarii.(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să identifice și să cuantifice neconcordanțele de lichiditate potențiale, precum și modalitățile de acoperire a acestor neconcordanțe, respectiv finanțare garantată/finanțare negarantată, și costul finanțării.(3) Instituțiile de credit trebuie să analizeze impactul scenariilor alternative asupra rezervelor de lichiditate.(4) În sensul alin. (3), rezerva de lichiditate reprezintă lichiditatea disponibilă, care acoperă necesitățile suplimentare de lichiditate ce pot apărea pe un orizont scurt de timp definit, în condiții de criză.(5) Scenariul legat de specificul instituției de credit prevăzut la alin. (1) ar putea presupune că finanțarea negarantată de tip wholesale nu se reînnoiește și se înregistrează unele ieșiri de numerar aferente depozitelor retail, precum și o înrăutățire a ratingului instrumentelor de datorie ale instituției de credit.(6) Scenariul legat de piață în general prevăzut la alin. (1) ar putea presupune o scădere a valorii lichidității anumitor active și deteriorarea condițiilor pieței pe care instituția de credit poate obține finanțare, precum și perturbări ale pieței sau modificări ale mediului macroeconomic în care instituția de credit desfășoară activitate.  +  Articolul 221(1) Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere diferite perioade de timp și grade variate ale condițiilor de criză.(2) În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere o perioadă de timp de cel puțin o lună, care să fie împărțită astfel: un orizont de timp scurt (de până la una sau două săptămâni) caracterizat de condiții de criză foarte severă și un orizont de timp mai lung (de până la una sau două luni) caracterizat de condiții de criză severă, dar mai persistentă.  +  Articolul 222În procesul de concepere a scenariilor alternative de lichiditate, instituțiile de credit trebuie să ia în considere și simulările de criză aferente altor tipuri de riscuri, cum ar fi: riscul de piață, riscul de credit și riscul reputațional.7.6 Simulări de criză pentru riscul de rată a dobânzii din activități în afara portofoliului de tranzacționare  +  Articolul 223Instituțiile de credit au obligativitatea de a derula simulări de criză care au ca obiect toate sursele de risc de rată a dobânzii aferent activităților din afara portofoliului de tranzacționare, respectiv riscul de reevaluare, riscul determinat de modificări ale formei curbei de randament, riscul de bază și riscul generat de existența unor opțiuni.  +  Articolul 224Pentru scopurile art. 223, instituțiile de credit efectuează simulări de criză pe măsura complexității riscului de rată a dobânzii aferent activităților din afara portofoliului de tranzacționare și pe măsura gradului de sofisticare a instrumentelor financiare utilizate. În situația utilizării unor instrumente financiare mai puțin complexe, instituțiile de credit pot determina efectul unui șoc în baza analizei de senzitivitate, prin aplicarea simplă a acestuia la nivelul portofoliului, dar fără a identifica neapărat cauza sa. În opoziție, în situația utilizării unor instrumente financiare mai complexe, în cazul cărora șocul manifestă efecte multiple de natură indirectă, instituțiile de credit au în vedere abordări mai avansate, cu definirea specifică a situațiilor adverse.7.7 Simulări de criză pentru riscul de concentrare  +  Articolul 225Instituțiile de credit trebuie să efectueze simulări de criză atât la nivel individual - pentru a lua în considerare potențialele concentrări de risc specifice piețelor locale -, cât și pe tipuri de concentrări care se pot materializa la nivel de grup.  +  Articolul 226În contextul simulărilor de criză, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare modificările ce pot apărea în mediul de afaceri și care ar conduce la materializarea concentrărilor de risc.7.8 Simulări de criză pentru riscul operațional  +  Articolul 227Instituțiile de credit trebuie să deruleze în mod adecvat simulări de criză pentru riscul operațional.  +  Articolul 228Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare măsura în care scenariile de criză pentru riscul operațional influențează analiza procesului de planificare a capitalului. În acest sens, în procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri, instituțiile de credit au în vedere expunerea globală la riscul operațional.  +  Articolul 229Instituțiile de credit trebuie să efectueze evaluări la nivelul evenimentelor de risc operațional istorice și ipotetice, dar plauzibile, a căror probabilitate de producere este scăzută, dar care determină un impact negativ major.  +  Articolul 230(1) În procesul de validare a abordării avansate de evaluare, instituțiile de credit care utilizează modele avansate în vederea calculării cerințelor de capital pentru riscul operațional trebuie să realizeze în mod adecvat simulări de criză asupra variabilelor relevante ale modelului.(2) În situația în care instituțiile de credit utilizează abordarea avansată de evaluare în combinație cu o abordare mai simplă, rezultatele simulărilor de criză pentru cea din urmă sunt cumulate cu capitalul suplimentar determinat în urma simulărilor de criză aferente abordării avansate.  +  Capitolul V Condiții de externalizare a activităților instituției de credit  +  Secţiunea 1 Dispoziții generale  +  Articolul 231Externalizarea activităților unei instituții de credit nu trebuie să afecteze desfășurarea activității instituției de credit cu respectarea tuturor cerințelor legale și regulamentare aplicabile, exercitarea atribuțiilor organului de conducere al instituției de credit și nici supravegherea prudențială a instituției de credit de către Banca Națională a României.  +  Articolul 232O instituție de credit poate, pe baza unei fundamentări corespunzătoare, să externalizeze servicii sau operațiuni privind activitatea de atragere de depozite ori de acordare de credite, pentru care este necesară autorizarea de către Banca Națională a României potrivit legii, doar către furnizori externi care:a) dețin o autorizație echivalentă celei deținute de instituția de credit; saub) sunt abilitați potrivit legislației aplicabile să desfășoare asemenea activități.  +  Articolul 233(1) Răspunderea finală pentru administrarea corespunzătoare a riscurilor asociate externalizării și pentru activitățile externalizate revine organului de conducere a instituției de credit.(2) Instituția de credit este responsabilă pentru activitățile pe care a fost autorizată să le desfășoare, inclusiv pentru cele externalizate.(3) Instituția de credit trebuie să mențină un ansamblu adecvat de competențe de bază la nivel operațional, astfel încât să aibă capacitatea de a relua, dacă este cazul, controlul direct asupra activității externalizate.(4) Externalizarea nu trebuie să determine nicio delegare a responsabilităților conducerii superioare a instituției de credit.  +  Articolul 234Nu se consideră externalizare cumpărarea de către o instituție de credit de bunuri și servicii, care nu implică accesul furnizorului la informații confidențiale cu privire la clienți sau alte informații cu privire la activitățile desfășurate de instituția de credit.  +  Secţiunea a 2-a Contractul de externalizare  +  Articolul 235(1) Orice externalizare trebuie să facă obiectul unui contract scris, în cadrul căruia să fie avute în vedere cel puțin următoarele:a) definirea cu claritate a activității externalizate;b) stabilirea cerințelor cantitative și calitative specifice privind desfășurarea activității externalizate, care să permită instituției de credit să evalueze dacă prestarea serviciilor este corespunzătoare;c) prevederea în mod clar a drepturilor și obligațiilor instituției de credit și ale furnizorului extern, urmărindu-se și asigurarea respectării legii și a reglementărilor prudențiale pe durata contractului;d) includerea unei clauze de încetare a contractului, dacă se consideră necesar și proporțional cu activitatea externalizată, care să permită transferul activității către un alt furnizor extern agreat de instituția de credit sau reincluderea acesteia în cadrul instituției de credit;e) includerea de prevederi cu privire la protecția informațiilor confidențiale, procesarea acestor informații și păstrarea secretului bancar de către furnizorul extern, cel puțin în aceeași măsură ca instituția de credit;f) includerea de prevederi privind monitorizarea și evaluarea permanentă de către instituția de credit a modului de executare a contractului de către furnizorul extern, astfel încât aceasta să poată lua prompt orice măsuri necesare;g) stabilirea în sarcina furnizorului extern a obligației de a permite accesul complet la datele/informațiile sale în legătură cu serviciile externalizate, funcției de audit intern și funcției de conformitate din cadrul instituției de credit, respectiv de a permite, fără restricții, inspectarea și auditarea respectivelor date de către auditorul financiar al instituției de credit;h) stabilirea în sarcina furnizorului extern a obligației de a permite, în legătură cu serviciile externalizate, accesul direct al Băncii Naționale a României la datele acestuia, precum și efectuarea de către Banca Națională a României de inspecții la fața locului;i) prevederea în sarcina furnizorului extern a obligației de a solicita acordul prealabil al instituției de credit pentru subcontractarea cu alți furnizori externi a elementelor componente ale serviciilor prestate instituției de credit;j) includerea unei clauze de denunțare unilaterală a contractului la inițiativa instituției de credit, inclusiv în cazul în care încetarea contractului este solicitată de Banca Națională a României.(2) La elaborarea contractului, instituția de credit va avea în vedere că nivelul de monitorizare, evaluare, inspecție și auditare stabilite prin contract trebuie să fie proporțional cu dimensiunea și complexitatea activității externalizate și cu riscurile aferente acesteia.  +  Articolul 236În sensul prevederilor art. 235 alin. (1) lit. b), la evaluarea adecvării prestării serviciilor de către furnizorul extern, instituția de credit va putea utiliza informațiile din rapoartele referitoare la serviciile prestate, cele realizate de auditorul intern și/sau de auditorul financiar ai/al instituției de credit ori de auditorul intern și/sau de auditorul financiar ai/al furnizorului extern.  +  Secţiunea a 3-a Notificarea externalizării  +  Articolul 237(1) Externalizarea activităților semnificative ale unei instituții de credit este supusă notificării prealabile a Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere.(2) Notificarea va fi efectuată cu două luni anterior datei la care se preconizează încheierea contractului de externalizare, astfel încât Banca Națională a României să poată evalua în ce măsură sunt respectate cerințele de natură prudențială și, dacă este cazul, să poată dispune măsurile necesare.(3) Notificarea va fi însoțită de următoarele documente și informații:a) hotărârea organului competent privind aprobarea externalizării activităților respective, cu prezentarea considerentelor pentru care aceste activități au fost calificate ca fiind semnificative;b) o descriere a activităților externalizate;c) fundamentarea oportunității externalizării activităților în cauză, inclusiv din perspectiva riscurilor implicate de externalizare;d) o prezentare a furnizorului extern, care să cuprindă cel puțin informații privind: denumirea și sfera de activitate, autorizația deținută pentru desfășurarea activității externalizate, dacă este cazul, piața de operare și poziția de piață a acestuia, jurisdicția aplicabilă, acționariatul și, dacă este cazul, indicarea apartenenței furnizorului extern la grupul din care face parte instituția de credit și precizarea includerii sau nu a acestuia în supravegherea consolidată la nivel de grup; (la 18-10-2018, Litera d) din Alineatul (3) , Articolul 237 , Secțiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din REGULAMENT nr. 5 din 5 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 881 din 18 octombrie 2018 ) e) proiectul contractului de externalizare.  +  Articolul 238În cazul externalizării unei activități semnificative, Banca Națională a României poate impune anumite condiții ținând seama de factori cum ar fi: mărimea instituției de credit, natura activității care se intenționează a fi externalizată, caracteristicile și poziția de piață a furnizorului de servicii propus, durata contractului, conflictele de interese ce ar putea fi generate de externalizare sau se poate opune motivat operațiunii de externalizare.  +  Articolul 239(1) Ulterior externalizării unei activități semnificative, instituțiile de credit vor notifica Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere următoarele:a) intenția de schimbare a furnizorului extern către care a fost externalizată activitatea, cu motivarea acestei schimbări, caz în care se aplică în mod corespunzător prevederile art. 237 alin. (3) lit. d) și e);b) eventuala reintegrare în cadrul instituției de credit a activităților supuse externalizării;c) orice evoluții semnificative care ar putea afecta activitatea furnizorului extern și/sau capacitatea acestuia de a-și îndeplini obligațiile față de clienți, eventuale măsuri adoptate de instituția de credit în aceste cazuri, inclusiv schimbarea furnizorului de servicii.(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), notificarea va fi efectuată cu o lună anterior datei la care se preconizează încheierea noului contract de externalizare, astfel încât Banca Națională a României să poată efectua evaluarea noilor circumstanțe și, dacă este cazul, să poată dispune măsurile necesare. În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) și c), notificarea se realizează în cel mai scurt timp.  +  Secţiunea a 4-a Administrarea riscurilor asociate externalizării  +  Articolul 240(1) Instituțiile de credit trebuie să își stabilească, în scris, politica în domeniul externalizării, care va cuprinde cel puțin următoarele:a) descrierea activităților ce se intenționează a fi externalizate. Politica generală trebuie să acopere toate aspectele externalizării, inclusiv externalizarea activităților nesemnificative, indiferent dacă externalizarea are loc în cadrul sau în afara grupului din care face parte instituția de credit;b) fundamentarea oportunității externalizării activităților, inclusiv din perspectiva riscurilor implicate de externalizare;c) stabilirea termenilor și condițiilor de realizare a activității externalizate, inclusiv a cerințelor privind furnizorul extern și calitatea serviciilor prestate de acesta și a criteriilor de alegere a furnizorului extern;d) analizarea riscurilor aferente externalizării și stabilirea metodelor ce urmează a fi utilizate pentru administrarea acestor riscuri. Politica trebuie să reflecte faptul că niciun tip de externalizare nu este lipsit de riscuri. Administrarea externalizării activităților nesemnificative și a externalizării în cadrul grupului trebuie să fie proporțională cu riscurile aferente;e) luarea în considerare în mod explicit, la efectuarea analizei de risc înainte de externalizare, a efectelor potențiale ale externalizării asupra anumitor funcții importante în cadrul instituției de credit;f) asigurarea monitorizării și a evaluării corespunzătoare de către conducerea superioară a instituției de credit, a performanței financiare a furnizorului extern și a oricăror modificări în structura sa organizatorică și în structura acționariatului acestuia, astfel încât să poată fi luate cu promptitudine orice măsuri necesare;g) mențiunea cu privire la structurile interne sau la persoanele responsabile pentru monitorizarea și administrarea fiecărui contract de externalizare;h) planuri pentru situații neprevăzute și strategii clar definite în caz de încetare a prestării serviciilor de către furnizorul extern.(2) Politica unei instituții de credit în domeniul externalizării va avea în vedere etapele importante ale unei externalizări:a) etapa decizională, constând în decizia de a externaliza sau de a modifica un contract de externalizare;b) etapa precontractuală, constând în verificarea și evaluarea furnizorului extern, în mod deosebit din perspectiva capacității acestuia de a presta serviciile cu respectarea cerințelor cantitative și calitative stabilite de instituția de credit, elaborarea proiectului de contract și a specificațiilor referitoare la serviciile prestate;c) etapa contractuală, constând în realizarea, monitorizarea și administrarea unui contract de externalizare, în cadrul căreia poate fi inclusă și monitorizarea modificărilor în situația furnizorului extern, cum ar fi: modificări importante în structura acționariatului, în strategiile și profitabilitatea operațiunilor furnizorului extern;d) etapa postcontractuală, constând în abordarea situațiilor de încetare a contractului și a situațiilor de întrerupere a prestării serviciilor de către furnizorul extern. Instituțiile de credit trebuie să stabilească și să aplice planuri de continuare a activității lor în cazul în care prestarea serviciilor de către furnizorul extern nu se mai realizează sau se realizează într-un mod total necorespunzător ori în cazul în care au loc alte modificări în situația furnizorului extern.  +  Articolul 241(1) Instituțiile de credit trebuie să controleze efectiv activitățile externalizate.(2) Instituțiile de credit trebuie să administreze riscurile, în special riscul operațional și riscul de concentrare, asociate tuturor activităților externalizate, respectiv să identifice, să măsoare, să monitorizeze și să controleze aceste riscuri.(3) Instituțiile de credit notifică semestrial Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere evoluțiile semnificative înregistrate la nivelul riscurilor asociate activităților externalizate.  +  Articolul 242Instituțiile de credit transmit Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere documentele ce formalizează politica lor în domeniul externalizării și procedurile de administrare a riscurilor aferente externalizării, precum și orice modificare semnificativă a respectivelor politici și proceduri.  +  Articolul 242^1(1) Instituțiile de credit trebuie să întocmească și să transmită Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere o listă a agenților bancari, în care se vor înscrie datele și informațiile privind fiecare agent bancar, în modalitatea prevăzută în anexa nr. 4.(2) Lista agenților bancari se actualizează de către instituțiile de credit cu ocazia fiecărei modificări sau completări a datelor și informațiilor înscrise inițial. Orice modificare a datelor și informațiilor privind agentul bancar va fi transmisă de către instituțiile de credit, de îndată, Băncii Naționale a României - Direcția supraveghere.(3) În baza listei transmise de către instituțiile de credit potrivit alin. (1), agenții bancari sunt înscriși într-un registru ținut de Banca Națională a României și actualizat permanent. (la 18-10-2018, Secțiunea a 4-a din Capitolul V , Titlul II a fost completată de Punctul 4, Articolul I din REGULAMENT nr. 5 din 5 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 881 din 18 octombrie 2018 )  +  Secţiunea a 5-a Externalizarea în lanț  +  Articolul 243(1) Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare riscurile asociate unei externalizări în lanț.(2) Instituțiile de credit pot consimți la o externalizare în lanț doar dacă subcontractorul își asumă aceleași obligații ca și cele stabilite în sarcina furnizorului extern principal, inclusiv obligațiile în relație cu Banca Națională a României.(3) Subcontractarea este permisă doar cu acordul prealabil al instituției de credit și în aceleași condiții ca și externalizarea către furnizorul extern principal.(4) Instituțiile de credit trebuie să ia măsurile corespunzătoare cu privire la riscurile decurgând din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a activităților subcontractate, care are un impact semnificativ asupra capacității furnizorului extern principal de a-și respecta obligațiile asumate prin contract.  +  Titlul III Fondurile proprii  +  Capitolul I Fondurile proprii la nivel individual  +  Secţiunea 1 Fondurile proprii de nivel 1 de bază și suplimentar  +  Articolul 244(1) Criteriile de eligibilitate și metodologia de calcul în ceea ce privește fondurile proprii de nivel 1 de bază și suplimentar sunt stabilite prin prevederile art. 25-art. 61 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.(2) Prevederile alin. (1), precum și cerințele de raportare aferente, prevăzute de art. 99 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 se aplică în mod corespunzător și sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din state terțe.  +  Articolul 245În scopul îndeplinirii cerinței prevăzute de art. 26 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 se au în vedere următoarele:a) la determinarea fondurilor proprii de nivel 1 de bază ale casei centrale, în cadrul elementelor prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. e) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 nu se includ sumele existente în sold reprezentate de: fondul pentru creșterea surselor proprii de finanțare și alte fonduri constituite în vederea efectuării unor plăți pentru necesitățile casei centrale și ale cooperativelor de credit, fondul social și fondurile de natura fondului social constituite potrivit prevederilor statutare și rezerva mutuală de garantare;b) la determinarea fondurilor proprii de nivel 1 de bază ale cooperativelor de credit, în cadrul elementelor prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. e) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 nu se iau în considerare sumele existente în sold reprezentând fondul pentru creșterea surselor proprii de finanțare, fondul social sau fondurile constituite în vederea efectuării unor plăți pentru necesitățile cooperativelor de credit și ale membrilor cooperatori.  +  Secţiunea a 2-a Fondurile proprii de nivel 2  +  Articolul 246Criteriile de eligibilitate și metodologia de calcul în ceea ce privește fondurile proprii de nivel 2 sunt stabilite prin prevederile art. 62-71 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.  +  Articolul 247În scopul respectării cerințelor prevăzute de art. 63 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, la determinarea fondurilor proprii de nivel 2 ale organizațiilor cooperatiste de credit și ale rețelelor cooperatiste nu se iau în calcul elemente de natura instrumentelor de fonduri proprii de nivel 2 înregistrate de o organizație cooperatistă de credit din cadrul unei rețele față de ceilalți membri din rețea.  +  Secţiunea a 3-a Aprobarea prealabilă a includerii instrumentelor de capital și/sau împrumuturilor subordonate în fondurile proprii de nivel 1 suplimentar și de nivel 2  +  Articolul 248(1) Elementele prevăzute de art. 51 lit. a) și art. 62 lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pot fi incluse în fondurile proprii de nivel 1 suplimentar sau de nivel 2 doar dacă în opinia Băncii Naționale a României sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 52, respectiv art. 63 din același regulament.(2) Instrumentele de capital și împrumuturile subordonate emise/acordate anterior intrării în vigoare a prezentului regulament se recunosc în categoria elementelor de fonduri proprii prevăzute de art. 51 lit. a) și art. 62 lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, dacă în opinia Băncii Naționale a României îndeplinesc cerințele de eligibilitate prevăzute de art. 52, respectiv art. 63 din regulamentul respectiv.  +  Secţiunea a 4-a Cerințe privind nivelul minim al capitalului inițial  +  Articolul 249(1) Capitalul inițial al instituțiilor de credit este constituit din unul sau mai multe dintre elementele menționate la art. 26 alin. (1) lit. a)-lit. e) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.(2) Băncile, persoane juridice române, trebuie să dispună la momentul autorizării de un nivel al capitalului inițial de minimum 37 milioane lei.(3) Băncile de credit ipotecar trebuie să dispună la momentul autorizării de un nivel al capitalului inițial de minimum 25 milioane lei.(4) Băncile de economisire și creditare în domeniul locativ trebuie să dispună la momentul autorizării de un nivel al capitalului inițial de minimum 25 milioane lei.(5) Sucursalele din România ale instituțiilor de credit din state terțe vor menține permanent capitalul inițial cel puțin la nivelul minim aplicabil stabilit prin prezentul regulament, conform alin. (2)-(4), după caz.(6) Nivelul minim al capitalului inițial și, respectiv, cel al fondurilor proprii ale unei case centrale se stabilesc la echivalentul în lei a 5 milioane euro.(7) Limita minimă a fondurilor proprii ale unei cooperative de credit se stabilește la 300 mii lei.(8) Nivelul minim al capitalului agregat și, respectiv, cel al fondurilor proprii ale unei rețele cooperatiste se stabilesc la echivalentul în lei a 10 milioane euro. Capitalul agregat al unei rețele este reprezentat de fondurile proprii de nivel 1.  +  Secţiunea a 5-a Condiții pentru reducerea fondurilor proprii  +  Articolul 250Reducerea, rambursarea sau răscumpărarea instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază, de nivel 1 suplimentar sau de nivel 2 se face cu respectarea prevederilor art. 77-art. 78 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.  +  Articolul 251În scopul aplicării prevederilor art. 250, în cazul organizațiilor cooperatiste de credit se au în vedere și următoarele:a) obligațiile casei centrale față de cooperativele de credit afiliate reprezentând diferențe rămase de regularizat ca urmare a recalculării la sfârșitul exercițiului financiar a valorii participațiilor acestora la capitalul social al casei centrale;b) sumele reprezentând contravaloarea părților sociale aferente aportului cooperativelor de credit la capitalul social al casei centrale la care sunt afiliate, în cazul în care aceste cooperative participă la un proces de fuziune sau de divizare de rețele cooperatiste, în urma căruia vor părăsi rețeaua, sau în cazul în care casa centrală a hotărât dizolvarea lor, urmată de lichidare;c) sumele reprezentând contravaloarea părților sociale care urmează să fie restituite de cooperativele de credit din rețea în cazurile de încetare a calității de membru cooperator.  +  Articolul 252Dacă la nivelul unei rețele cooperatiste sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 10 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în situațiile prevăzute de art. 77 lit. a) din același regulament, înregistrate de o cooperativă de credit, inclusiv cele menționate la art. 251 lit. c) din prezentul regulament, prin derogare de la obligația obținerii aprobării prealabile din partea autorității competente prevăzută de art. 77 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, se aplică prevederile art. 15^1f alin. (1) din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 2/2013 privind modificarea și completarea Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 6/2008 privind începerea activității și modificările în situația instituțiilor de credit, persoane juridice române, și a sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din state terțe.  +  Capitolul II Fondurile proprii la nivel consolidat  +  Articolul 253Obligația de determinare a fondurilor proprii la nivel consolidat revine instituțiilor de credit, persoane juridice române, care fac obiectul supravegherii pe bază consolidată de către Banca Națională a României, potrivit titlului V Supravegherea pe bază consolidată din prezentul regulament.  +  Articolul 254Pentru determinarea fondurilor proprii la nivel consolidat se au în vedere prevederile art. 81-88 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.  +  Titlul IV Amortizoarele de capital  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 255(1) Prezentul titlu stabilește reguli cu privire la fondurile proprii pe care instituțiile de credit trebuie să le dețină în vederea constituirii amortizoarelor de capital. (2) Prezentul titlu se aplică instituțiilor de credit, persoane juridice române, și sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din state terțe. (3) La recomandarea Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială, Banca Națională a României poate emite ordine pentru impunerea ratelor amortizoarelor de capital, cu excepția cazurilor în care expunerile sunt situate în alte state, iar amortizoarele anticiclice de capital stabilite de autoritățile competente sau desemnate din aceste state se aplică în mod direct, conform prevederilor art. 262 alin. (3) și (4). În ordinele emise Banca Națională a României precizează și data de la care instituțiile de credit aplică ratele amortizoarelor de capital. (4) În situația în care Banca Națională a României decide să respecte recomandările emise de Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială, Banca Națională a României informează Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială în termen de 10 zile lucrătoare de la adoptarea respectivei decizii. (5) Banca Națională a României informează Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială cu privire la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordinului prin care măsurile recomandate de acesta au fost impuse instituțiilor de credit. (6) La recomandarea Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială, Banca Națională a României poate acorda derogări de la aplicarea anumitor măsuri de reciprocitate în domeniul amortizoarelor de capital instituțiilor care înregistrează expuneri sub un anumit prag. (7) În cazul în care Banca Națională a României decide să procedeze conform alin. (6), aceasta informează Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială cu privire la derogarea acordată și, la recomandarea acestuia, aplică un proces de monitorizare periodică, în vederea efectuării eventualelor ajustări necesare.(8) În situația în care Banca Națională a României nu este de acord cu oricare dintre elementele cuprinse în recomandarea emisă de Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială și, prin urmare, nu respectă măsura recomandată, Banca Națională a României informează Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială și transmite acestuia fundamentarea respectivei decizii în termen de 10 zile lucrătoare de la adoptarea acesteia.(9) Banca Națională a României elaborează periodic analize privind eficiența și eficacitatea instrumentelor macroprudențiale din categoria amortizoarelor de capital aplicate instituțiilor de credit, în vederea formulării de eventuale propuneri care să fie supuse analizei Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială, legate de:a) calibrarea, recalibrarea sau dezactivarea instrumentelor macroprudențiale deja implementate; și/saub) activarea unor noi instrumente macroprudențiale, în scopul atenuării riscurilor și vulnerabilităților identificate. (la 05-01-2018, Articolul 255 din Capitolul I , Titlul IV a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018 )  +  Capitolul II Amortizorul de conservare a capitalului  +  Articolul 256(1) Instituțiile de credit trebuie să mențină, după caz, la nivel individual și la nivel consolidat, potrivit prevederilor din partea I titlul II din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pe lângă fondurile proprii de nivel 1 de bază prevăzute la art. 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, un amortizor de conservare a capitalului echivalent cu 2,5% din valoarea totală a expunerii la risc calculată conform art. 92 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Această cerință se adaugă la cerințele de fonduri proprii rezultate din aplicarea dispozițiilor art. 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum și ale art. 226 alin. (1)-(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare. Amortizorul de conservare a capitalului trebuie constituit din elemente de fonduri proprii de nivel 1 de bază menținute în plus față de cele utilizate pentru îndeplinirea cerințelor de fonduri proprii rezultate din aplicarea dispozițiilor art. 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și ale art. 226 alin. (1)-(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare. (la 08-12-2016, Alineatul (1) din Articolul 256 , Capitolul II , Titlul IV a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din REGULAMENT nr. 9 din 25 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 990 din 08 decembrie 2016 ) (2) Instituțiile de credit nu trebuie să utilizeze fondurile proprii de nivel 1 de bază menținute pentru a îndeplini cerința prevăzută la alin. (1) în scopul conformării cu oricare dintre cerințele prevăzute la art. 226 alin. (3), (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.(3) În cazul neîndeplinirii cerinței prevăzute la alin. (1), instituția de credit face obiectul restricțiilor privind distribuirile prevăzute la art. 291 din prezentul regulament.  +  Capitolul III Amortizorul anticiclic de capital  +  Secţiunea 1 Cerința de menținere a unui amortizor anticiclic de capital specific instituției de credit  +  Articolul 257(1) Instituțiile de credit trebuie să mențină un amortizor anticiclic de capital specific, echivalent cu produsul dintre valoarea totală a expunerii la risc calculată conform art. 92 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 la nivel individual și la nivel consolidat, potrivit prevederilor din partea I, titlul II din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, și media ponderată a ratelor amortizoarelor anticiclice de capital determinată conform art. 261-263 din prezentul regulament.(2) Cerința privind menținerea amortizorului anticiclic de capital specific menționată la alin. (1) se adaugă la cerințele de fonduri proprii rezultate din aplicarea dispozițiilor art. 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum și ale art. 226 alin. (1)-(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare. Amortizorul anticiclic de capital trebuie constituit din elemente de fonduri proprii de nivel 1 de bază menținute în plus față de cele utilizate pentru îndeplinirea cerințelor de fonduri proprii rezultate din aplicarea dispozițiilor art. 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și ale art. 226 alin. (1)-(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.